Revizuirea unei hotărâri penale în privinţa laturii civile de către instanţa civilă
Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 296/A din 25 februarie 2015
Prin cererea de revizuire înregistrată sub nr. ... la data de 3 februarie 2015, revizuienta B.A., a solicitat modificarea (schimbarea) deciziei penale nr. 1077 din 2 decembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în sensul respingerii acţiunii civile formulate de partea civilă B.A., ca neîntemeiată.
Prin motivarea cererii sale de revizuire, revizuienta a susţinut că prin sentinţa penală nr. 1004/2014 a Judecătoriei Gherla, a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 şi art. 82 din vechiul Cod penal.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 14 şi 346 C. pr. pen. raportat la art. 998 C. civ., ca urmare a admiterii acţiunii civile formulate de partea vătămată B.A. în cadrul procesului penal, a fost obligată să îi plătească acestuia suma de 30.000 lei cu titlul de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii.
Împotriva sentinţei a formulat apel, prin care a solicitat casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei atât pe latura penală, cât şi pe latura civilă, prin respingerea în totalitate a acţiunii civile, ca neîntemeiată.
La data de 13. 11. 2014, prin memoriul de apel a detaliat motivul de apel cu privire la latura civilă a cauzei, arătând că soluţia prin care a fost obligată la plata daunelor materiale pentru prejudiciul cauzat părţii civile B.A. în baza art. 998 C. civ., este neîntemeiată.
În cadrul dezbaterilor din data de 18.11.2014, avocatul actualei revizuiente a solicitat admiterea apelului cu privire la latura civilă, iar în urma rejudecării să se respingă ca întemeiată cererea părţii vătămate de obligare la plata sumei de 30.000 lei daune materiale, deoarece nu au fost dovedite.
Decizia penală pronunţată în apel nu cuprinde soluţionarea laturii civile, nefăcând nicio menţiune cu privire la latura civilă a cauzei, ca şi cum nu ar fi învestit niciodată instanţa de apel cu soluţionarea laturii civile a cauzei, situaţie în care este evident că instanţa de apel nu sa pronunţat asupra unui lucru cerut, fiind prezent motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1)pct.1 C. pr. civ.
Pe fondul cererii de revizuire, s-a susţinut că la data de 6. 08. 2010 revizuienta în calitate de titular, a încheiat un contract de împrumut bancar cu SC P.C. IFN SA Bucureşti, prin care a obţinut un credit de 20.000 lei, în care au fost incluse 6 persoane în calitate de fidejusori, printre care şi socrul revizuientei, intimatul B.A., în numele căruia a semnat revizuienta contractul în fals.
Până în luna octombrie 2012, revizuienta a achitat ratele aferente împrumutului, după care instituţia de credit a dispus recuperarea sumelor de bani de la fidejusori, părţii civile B.A. fiindu-i poprită pensia pentru suma de 5.699 lei, acesta putând fi singurul prejudiciu material cauzat părţii civile.
Cu toate acestea, prin plângerea penală B.A. s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, fără să explice în ce anume constă prejudiciul, sau ca instanţa în baza rolului activ să administreze vreo probă în acest sens.
Aşa fiind, obligarea revizuientei la plata sumei de 30.000 lei pentru recuperarea prejudiciului material, s-a făcut în baza art. 14 şi 346 C. pr. pen. raportat la art. 998 C. civ., fără să fie îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale.
Instanţa penală de fond a admis acţiunea civilă, cu toate că nu s-a administrat nicio probă, iar instanţa de apel rejudecând cauza s-a pronunţat doar cu privire la latura penală a cauzei, fără să facă nicio precizare în ceea ce priveşte apelul pe latura civilă.
Intimatul B.A. prin întâmpinarea depusă la dosar f. 18-21, a solicitat în principal respingerea cererii de revizuire ca tardivă, iar în subsidiar ca nefondată, cu obligarea revizuientei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, intimatul a arătat că decizia a cărei revizuire se solicită, i-a fost comunicată revizuientei la data de 29.12.2014, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de03.02.2015, cu depăşirea termenului de o lună de la comunicare, prevăzut de art. 511 alin.(1) pct.1 C. pr. civ.
Pe fondul cauzei, intimatul a arătat că soluţia pronunţată asupra laturii civile a cauzei este subsecventă şi condiţionată de soluţia pronunţată pe latura penală.
Diferenţa de 24.301 lei până la 30.000 lei, reprezintă daune morale acordate justificat, raportat la ruşinea pe care a îndurat-o intimatul faţă de comunitatea în care locuieşte, satul Răscruci, unde s-a dus vestea că ar fi un rău platnic dator la bănci şi că i se va lua casa.
Examinând cererea de revizuire, curtea reţine următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de intimatul B.A., curtea a constatat că decizia penală nr. 1077 din 2 decembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj a cărei revizuire se solicită, i-a fost comunicată inculpatei B.A. la data de 29.12.2014 f. 23 dosar revizuire, iar cererea de revizuire a fost expediată instanţei prin poştă la data de 29.01.2015, f. 10 din dosarul de revizuire, motiv pentru care reprezentantul intimatului a arătat că renunţă să mai susţină această excepţie, situaţie în care curtea va lua act de renunţarea intimatului la excepţia tardivităţii cererii de revizuire.
Pe fondul cauzei, curtea reţine că prin sentinţa penală nr. 1004 din 19 mai 2014 a Judecătoriei Gherla, inculpata B.A. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, suspendându-se condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani. În temeiul art. 14 şi art. 346 C. pr. pen. raportat la art. 998 C. civ., a fost obligată să îi plătească părţii vătămate B.A. suma de 30.000 lei cu titlu de daune materiale pentru prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii.
Prin decizia penală nr. 1077/A din 2 decembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata B.A. împotriva sentinţei penale nr. 1004 din 19 mai 2014 a Judecătoriei Gherla.
În consideratele acestei decizii penale, s-a reţinut că „nu există nici un motiv din cele prevăzute de lege care să atragă desfiinţarea hotărârii atacate”.
Conform art. 453 alin. (2) C. pr. pen. „revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit Codului de procedură civilă”.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct.1 C.pr. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu sau cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut or s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Revizuienta susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra laturii civile, întemeindu-se în drept pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. pr. civ.
Asupra laturii civile s-a pronunţat prima instanţă prin sentinţă.
Instanţa de apel în urma analizei efectuate, a respins în totalitate apelul, astfel că nu se mai putea pronunţa separat asupra laturii civile, câtă vreme a respins calea de atac în întregime.
Dacă revizuienta are în vedere omisiunea instanţei de a cerceta vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen, acela este motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. pr. civ., dar care nu poate fi invocat în speţă, deoarece Codul de procedură penală nu prevede posibilitatea formulării contestaţiei în anulare civile împotriva hotărârii penale, iar în al doilea rând hotărârea penală a fost pronunţată în apel, iar nu în recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 509 alin. (1) pct.1 teza a II-a C. pr. civ., se va respinge cererea de revizuire formulată de revizuientă împotriva deciziei penale nr. 1077/A din 2 decembrie 2014 a Curţii de Apel Cluj.
În baza art. 453 alin. (1) C. pr. civ., revizuienta va fi obligată să îi plătească intimatului B.A. cheltuieli de judecată în revizuire, în suma de 450 lei.
← Suspendare provizorie a executării. Respingere. NCPC | Învestire cu formulă executorie. Hotărâre arbitrală... → |
---|