Chemare în garanţie. Respingere ca tardivă

Decizii și sentințe civile - Curtea de Apel Cluj (2015)

Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 1006/A din 19 mai 2015

Prin sentinţa civilă nr. 469 din 10 octombrie 2014 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. .../117/2014 a fost respinsă acţiunea precizată formulată de reclamantele H.E.F., B.H.O. şi H.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., având ca obiect expropriere.

Au fost respinse cererile de chemare în garanţie formulate de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. în contradictoriu cu S.M., S.V.E., C.V.M. şi O.I.M., având ca obiect pretenţii, ca tardive.

A fost obligată pârâta să plătească în favoarea chematei în garanţie S.M. cheltuieli de judecată în suma de 1.000 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată iniţială (f. 1-4) reclamantele au invocat faptul că lucrările aferente Autostrăzii Braşov-Borş ocupă o suprafaţă de 802,65 mp. teren, care se identifică în tarla nr. 27, parcela nr. 46 în suprafaţă totală de 6.300 mp., teren cu privire la care s-a eliberat Titlul de proprietate nr. 5818/21.08.2007 în favoarea antecesorului lor în drepturi, defunctul H.I.V..

Tribunalul a constatat că prin Hotărârea nr. 14 din 18 aprilie 2008 a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A. (f. 7) s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în localitatea Săvădisla, categoria de folosinţă arabil extravilan, tarlaua 27, parcela 46, în suprafaţă de 437 mp., identificat cu număr cadastral 3331 (art. 1). Potrivit art. 2 despăgubirea stabilită în conformitate cu Legea nr. 198/2004, în cuantum de 9.008,84 lei s-a achitat în favoarea lui H.I.V.. Anterior, prin Hotărârea nr. 529/30.08.2006, emisă în temeiul Legii nr. 198/2004 şi al H.G. nr. 742/2005, a fost expropriată suprafaţa de 972,35 mp. , identificat prin nr. cadastral 1317, de la acelaşi proprietar.

Conform certificatului de moştenitor nr. 3 din 30 martie 2012, eliberat de

B. N.P. L.C. în dosarul succesoral nr. 3/2012 (f. 6), moştenitorii defunctului H.V., decedat la data de 16 decembrie 2011, sunt reclamantele din prezenta cauză.

Din probaţiunea administrată în cauză rezultă că în timpul vieţii H.V. a sesizat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, ulterior emiterii celor două hotărâri, cu privire la existenţa unui stâlp de medie tensiune pe terenul proprietatea sa (f. 13). Prin cererea înregistrată sub nr. 13138/13.10.2011 la O.C.P.I. (f. 14) H.V. a solicitat desemnarea unui expert pentru identificarea şi măsurarea parcelei nr. 46 din tarla nr. 27, pentru a se constata ce suprafaţă de teren a rămas după construirea autostrăzii şi totodată, pentru a se stabili pe care parcelă este amplasat stâlpul arătat. Ulterior, antecesorul reclamanţilor s-a adresat şi Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Cluj, anexând la cerere şi documentaţia cadastrală întocmită (f. 15).

Cu privire la existenţa stâlpului de medie tensiune pârâta a susţinut constant în cuprinsul întâmpinării că acesta este amplasat pe terenul proprietatea numitei C.M. de la care s-a şi expropriat suprafaţa ocupată efectiv. Tribunalul constată că hotărârea emisă în favoarea numitei C.M. a format obiectul dosarului nr. .../117/2008 al Tribunalului Cluj, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 273/30.04.2009 (f. 65-66).

În cadrul dosarului menţionat a fost administrată proba cu expertiza, iar conform raportului întocmit de ing. M.r. (f. 61-64), pe suprafaţa de 1.693,4 mp. este edificat 1 stâlp de iluminat stradal, realizat odată cu lucrările autostrăzii, amplasat pe partea laturii mai mari a parcelei triunghiulare.

În cauză pentru identificarea terenului în litigiu instanţa a încuviinţat efectuarea unei expertize tehnice judiciare în specialitatea topografie de către ing. C.G. (f. 123-132).

Din cuprinsul raportului de expertiză rezultă că, în conformitate cu evidenţa cadastrală actuală, stâlpul descris în cererea de chemare în judecată nu este amplasat pe suprafaţa de 802,65 mp., ci pe parcela cu număr cadastral 1320/2, proprietatea numitei

C. M.. Această constatare a confirmat susţinerile pârâtei în sensul că stâlpul a fost amplasat pe un teren învecinat celui aparţinând reclamantelor şi care s-a aflat în proprietatea defunctei C.G.M..

Expertul a constatat de asemenea că Statul Român a expropriat din tarlaua nr. 27 parcela nr. 46, două suprafeţe de teren identificate cadastral cu nr. 3331 (în suprafaţă de 437 mp.) şi nr. 1.317 (în suprafaţă de 972,35 mp.).

Referitor la expertiza tehnică extrajudiciară întocmită de ing. S.V., pe ale cărei constatări şi-au întemeiat reclamantele pretenţiile, expertul judiciar a arătat că determinările au fost efectuate în baza planului parcelar aflat la Primăria Săvădisla, care a servit şi la punerea în posesie, vizat spre neschimbare. În opinia expertului judiciar, eroarea din documentaţia sumară arătată constă în preluarea din plan strict a perimetrului parcelei. Acest plan fiind întocmit grafic cu erori datorate şi scării de reprezentare şi nu analitic, a rezultat o diferenţă de suprafaţă de doar 4.640 mp. şi nu de 6.300 mp., conform titlului de proprietate. În urma suprapunerii perimetrului rezultat peste planul parcelar cu evidenţa numerelor cadastrale acordate a reieşit că suprapunerea parcelei (în suprafaţă de 4.640 mp, cu orientarea dată de planul parcelar al comisiei), cu terenul aferent autostrăzii, este 2.212 mp., aşa cu rezultă din Anexa nr. 4 la raport. Ulterior, această suprafaţă rezultată de 2.212 mp. a fost diminuată cu cea expropriată şi pentru care au fost acordate despăgubiri, de 1.409 mp. (437+972), rezultând suprafaţa pretinsă de reclamante de 802 mp.

În raport de probele administrate, instanţa de fond a concluzionat că sunt neîntemeiate susţinerile reclamantelor în sensul că lucrările aferente autostrăzii ocupă suprafaţa de 802 mp. din parcela nr. 46 tarla nr. 27, evidenţiată în titlul de proprietate eliberat în favoarea antecesorului lor.

Expertul judiciar desemnat a constat de asemenea că parcela în discuţie ar trebui poziţionată şi ca orientare conform planului parcelar aflat la Primăria Săvădisla, care a servit şi la punerea în posesie, dar în această ipoteză stâlpul s-ar afla pe o diferenţă de suprafaţă a parcelei în afara autostrăzii. În acelaşi timp, potrivit planului cu înregistrarea cadastrală aflat la O.C.P.I. Cluj, toate parcelele din zona respectivă au fost poziţionate cu o rotaţie a orientării acestora în sens invers mersului acelor de ceasornic, aşa cum rezultă din Anexele nr. 1 şi 2 la raport.

Concluziile expertului au fost în sensul că există două planuri: unul fiind planul cu punerea în posesie, aflat la Primăria Săvădisla, care a stat la baza emiterii titlului de proprietate şi al doilea cu evidenţa înregistrării cadastrale aflat la O.C.P.I., care a stat la baza exproprierii. Cele două planuri au orientări diferite şi nu s-a respectat orientarea primului plan la înregistrarea cadastrală, cu toate că s-a făcut menţiunea „vizat spre neschimbare”.

Or, tribunalul a apreciat întemeiate susţinerile pârâtei potrivit cărora singurul plan parcelar care poate fi opus expropriatorului este cel care a fost semnat spre neschimbare de către Primarul comunei Săvădisla şi care a fost înregistrat în evidenţele O.C.P.I. În baza acestui din urmă plan au fost întocmite documentaţiile cadastrale aferente imobilelor expropriate cu numerele cadastrale 1317 şi 3331 Săvădisla, ca şi celelalte documentaţii tehnice care vizau restul terenurilor din tarlaua nr. 27.

Pornind de la această constatare, tribunalul a apreciat că nu pot fi acceptate propunerile expertului de repoziţionare a parcelelor, pentru a se concluziona în final că potrivit planului de punere în posesie aflat la primăria Săvădisla (şi care nu este identic cu cel care a stat la baza documentaţiilor de expropriere) ar rezulta o diferenţă de teren pentru care reclamantelor li se cuvin despăgubirii. Astfel, expertul a întocmit o propunere de înregistrare cadastrală diferită de cea care a stat la baza exproprierii şi a rezultat o suprafaţă ocupată de autostradă de 3.364 mp. faţă de 1409 mp., suprafaţă pentru care au fost acordate despăgubiri prin cele două hotărâri analizate în favoarea defunctului H.V.. Conform acestei variante diferenţa de suprafaţă care nu va fi ocupată de autostradă va fi 2.396 mp., iar stâlpul de medie tensiune se va afla în cuprinsul acesteia.

După comunicarea raportului de expertiză reclamantele şi-au precizat acţiunea raportat la constatările şi propunerile expertului f. 136-138), solicitând stabilirea

despăgubirilor atât pentru suprafaţa de 1.955 mp., cât şi pentru suprafaţa de 2.396 mp.

Din raportul de expertiză întocmit rezultă că există neconcordanţe între cele două planuri, dar instanţa se poate pronunţa doar în limitele învestirii sale şi doar cu privire la obiectul cererii deduse judecăţii, neavând posibilitatea de a dispune modificarea planului cadastral sau modificarea înregistrării de la O.C.P.I. Mai mult, pretenţiile reclamanţilor cu privire la ocuparea în fapt a unei suprafeţe din suprafaţa totală de 6.300 mp. evidenţiată în titlul de proprietate, care excede suprafeţei pentru care au fost acordate despăgubiri (1409 mp.) trebuie să se raporteze în mod necesar la evidenţele cadastrale ale O.C.P.I şi la planul care a fost comunicat de Primăria comunei Săvădisla expropriatorului. Tribunalul a apreciat că sunt întemeiate susţinerile pârâtei în sensul că expropriatorului nu i se poate opune un alt plan decât cel care i s-a comunicat, vizat spre neschimbare. Nu sunt de neglijat nici consecinţele pe care le poate genera propunerea expertului de repoziţionare/reorientare a parcelelor cu privire la situaţia celorlalţi proprietari ai terenurilor din tarlaua nr. 27.

În baza dispoziţiilor art. 73 alin. 3 C.pr.civ. au fost respinse cererile de chemare în garanţie formulate de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. în contradictoriu cu S.M., S.V.E., C.V.M. şi O.I.M., având ca obiect pretenţii, ca tardive, faţă de admiterea excepţiei corespunzătoare în şedinţa publică din data de 03.10.2014.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ. pârâta a fost obligată să plătească în favoarea chematei în garanţie S.M. cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând onorariu avocaţial conform chitanţei de la dosar (f. 358).

Împotriva acestei sentinţei au declarat apel în termenul legal reclamantele H.E.F., B.H.O., H.V., care au solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate cu excepţia soluţiei date cererii de chemare în garanţie, rejudecarea cauzei şi, în consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată şa cum a fost precizată la data de 26.08.2014.

În motivarea apelului, reclamantele au arătat că solicită instanţei să reaprecieze şi să reinterpreteze probele administrate de prima instanţă, respectiv corespondenţa dintre reclamantul H.V. şi CNADNR anterioare sesizării instanţei de judecată, concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată de expertul C.G., din care rezultă că planul cadastral aflat la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj , deşi a fost vizat spre neschimbare de către primarul comunei Săvădisla şi depus ulterior în dosarul de expropriere al antecesorului lor, a suferit modificări esenţiale, în sensul că acest plan conţine un alt amplasament al parcelei de pe titlul de proprietate al lui H.V., rezultat prin rotirea cu un unghi de aproximativ 7 grade a capătului de N-V al parcelei.

Instanţa de apel a preluat din expertiză o serie de argumente care să conducă la soluţia adoptată, fără a ţine seama că planul de înregistrare cadastrală prezintă erori majore de amplasament a parcelei, este în neconcordanţă cu planul de punere în posesie care a stat la baza eliberării titlului de proprietate.

Cercetarea temeinică a situaţiei planului care a stat la baza întocmirii documentaţiei de despăgubiri, revenea expropriatorului, astfel că nu se poate accepta ca cei prejudiciaţi prin erorile planului cadastral şi cărora li se cuvin despăgubiri să suporte consecinţele neîndeplinirii sarcinilor ce revin expropriatorului şi primăriei locale.

În acest context este de menţionat şi faptul că, titlul de proprietate al antecesorului lor, H.V., nu a fost contestat niciodată anterior exproprierii şi îşi păstrează valabilitatea deplină derivată din planul de punere în posesie.

Consecinţa soluţiei pronunţată de prima instanţă este aceea că se ajunge la exproprierea lor abuzivă, fără plata niciunei despăgubiri de suprafaţa de 3364 mp, care este efectiv ocupată de autostradă.

Cel de-al doilea argument reţinut de instanţa de fond, referitor la consecinţele asupra celorlalţi proprietari ai tarlalei nr. 27 este, de asemenea, nejustificat, fiind fundamentat pe erorile săvârşite cu ocazia întocmirii documentaţiei de despăgubire a antecesorilor lor.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel în termenul legal şi pârâta CNADNR, solicitând în principal, schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul înlăturării obligaţiei stabilită în sarcina ei de a plăti cheltuieli de judecată în cuantum de 100 lei către chemata în garanţie S.M. şi obligarea reclamantelor la plata acestei sume, iar, în subsidiar, schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul cenzurării onorariului avocaţial pretins de chemata în garanţie.

În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea instanţei d fond este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 73, 74 şi 453 Cod proc. civ., pentru că, în speţă, nu era incidentă excepţia tardivităţii, aşa cum greşit a reţinut prima instanţă. Aceasta pentru că, cererile de chemare în garanţie au fost formulate imediat, la data de 5.09.2014, după depunerea raportului de expertiză topografică, la data de 29 iulie 2014.

Mai mult, instanţa avea posibilitatea să disjungă cererile de chemare în garanţie şi nu să dispună respingerea lor ca tardive.

Din perspectiva soluţiei pronunţate cu privire la fondul cauzei, respectiv respingerea cererii de chemare în judecată, se impune ca toate cheltuielile de judecată să fie suportate de partea din culpa căreia s-a declanşat litigiul.

Cu privire la cererea subsidiară, apelanta a arătat că activitatea reprezentantului chemaţilor în garanţie s-a limitat la redactarea actului procedural intitulat „poziţie procesuală” care a fost depus la dosar pentru termenul de judecată din 3.10.2014 şi al cărui conţinut este sumar. Prin urmare, onorariul avocaţial pretins este disproporţionat de mare în raport de complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de către reprezentantul chematei în garanţie.

Prin întâmpinarea depusă, intimaţii H.E.F., B.H.O., H.V. s-au opus admiterii apelului declarat de pârâta CNADNR, solicitând menţinerea sentinţei cu privire la dispoziţia referitoare la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina pârâtei.

Intimata S.E. a depus la dosarul cauzei (f. 39), un scriptt prin care învederează şi solicită instanţei să ţină seama de faptul că planurile întocmite de expertul C.G. încalecă proprietăţile lor în mod abuziv şi fără nicio fundamentare tehnică, că toţi proprietarii au fost de acord şi au semnate procesele verbale de punere în posesie fără obiecţiuni, poziţionarea autostrăzii făcându-se pe harta întocmită de către inginerii topografi cu ocazia punerii în posesie, în anul 1993.

Intimata S.M. a arătat că, în ce priveşte apelul reclamantelor, lasă la latitudinea instanţei modalitatea de soluţionare a acestuia, criticile formulate în apelul reclamantelor nu privesc situaţia ei.

Cu privire la apelul declarat de pârâta CNADNR, intimata S.M. a solicitat respingerea acestuia şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată din apel, arătând următoarele:

Instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 73 alin. 3 Cod proc. civ. şi în consecinţă, a respins ca tardive cererile de chemare în garanţie, astfel că, culpa pârâtei a fost sancţionată prin obligarea ei la plata cheltuielilor de judecată.

Posibilitatea conferită de dispoziţiile art. 74 alin. 4 Cod proc. civ., nu este aplicabilă speţei, pentru că, doar în ipoteza în care s-ar fi constatat admisibilitatea în principiu a cererii formulată de apelantă, instanţa avea opţiunea de a uza de posibilitatea disjungerii cererii de chemare în garanţie. Dar, constatând că cererea de chemare în garanţie este tardivă, instanţa de fond în mod legal a admis excepţia tardivităţii acesteia, fără a mai uza de dispoziţiile art. 74 alin. 4 Cod proc. civ.

În ce priveşte critica subsidiară, privind reducerea onorariului avocaţial, intimata a arătat că onorariul achitat nu este disproporţionat în raport cu complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de către reprezentantul ei, constând în studierea dosarului, analiza tuturor documentelor şi cererilor formulate în acest litigiu, muncă finalizată prin redactarea unui înscris prin care şi-a exprimat poziţia faţă de cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă.

Apelantele H.E.F., B.H.O., H.V., au formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei CNADNR, prin care au arătat că raportat la argumentele de fapt şi de drept pe care le invocă pârâta, hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.

Raportat la caracterul inadmisibil al cererii invocat de pârâtă, s-a arătat că în cauză ne găsim în situaţia unei exproprieri în fapt a unei porţiuni de teren în suprafaţă de 1955 mp, care a fost ocupată efectiv de autostradă şi pentru care antecesorul lor nu a primit nicio despăgubire.

În ce priveşte faptul că prezenta acţiune a fost promovată la un interval mare de timp de la data încasării despăgubirilor de către antecesorul lor, se arată că antecesorul reclamantelor a sesizat ulterior primirii despăgubirilor că există posibile nereguli cu privire la amplasamentul traseului autostrăzii, iar pârâta nu a propus şi nu a administrat nicio probă care să combată concluziile expertizei referitoare la erorile planului parcelar pus la dispoziţia expropriatorului.

În ce priveşte apărările pârâtei cu privire la suprafaţa de 2936 mp, proprietatea antecesorului lor pe care a fost amplasat un stâlp de înaltă tensiune ce deserveşte autostrada, apelantele au arătat că stâlpul este amplasat pe parcela antecesorului lor, dar datorită translatării eronate a parcelelor, a existat iluzia că stâlpul ar fi plasat pe parcela învecinată a chematei în garanţie S.M.. Prin urmare, aceasta fiind realitatea topografică, solicită despăgubiri şi pentru această porţiune de teren.

Reclamantele apelante au răspuns la întâmpinarea depusă de chemata în garanţie S.M., arătând că solicită respingerea cererilor formulate de pârâta CNADNR.

Pârâta CNADNR a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea formulată de chemata în garanţie S.M., invocând aceleaşi argumente înserate şi în declaraţia de apel, formulată de ea împotriva hotărârii instanţei de fond.

Examinând apelurile declarate de reclamante şi pârâta CNADNR, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că sunt nefondate şi în consecinţă, în baza art. 466 şi 480 Cod proc.civ., urmează să le respingă pentru următoarele considerente:

În ce priveşte apelul reclamanţilor, curtea apreciază că estre nefondat şi în consecinţă, în baza art. 466 şi 480 Cod proc. civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Prin hotărârea nr. 14 din 18.04.2008 a CNADNR, s-a aprobat acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului H.I.V. pentru imobilul expropriat, teren în suprafaţă de 437 mp, categoria de folosinţă arabil extravilan, situat în tarlaua 27, parcela 46, identificat cu nr. cad. 3331, din întreaga suprafaţă de 6300 mp a imobilului.

Anterior, prin Hotărârea nr. 529/30.08.2006 a fost expropriată suprafaţa de 972,35 mp, teren situat în tarlaua 27, parcela 46, identificat prin nr. cad. 1317 de la acelaşi proprietar, reclamanţii din prezenta cauză fiind moştenitorii acestuia.

Despăgubirea a fost stabilită, aşa cum s-a arătat în favoarea lui H.I.V., antecesorul reclamanţilor din cauză, proprietarul acestui teren conform titlului de proprietate 5818/21.08.2007.

Rezultă aşadar că terenul în litigiu identificat iniţial prin tarlaua 27, parcela 46 din titlul de proprietate 5818/21.08.2007 cu suprafaţa totală de 6300 mp se compune în prezent din două parcele, ca rezultat al celor două exproprieri succesive, în prezent suprafaţa rămasă în proprietatea reclamanţilor, fiind de 4891 mp.

Ulterior emiterii celor două hotărâri, între H.I.V. şi pârâta CNADNR s-a purtat o corespondenţă legată de existenţa unui stâlp de medie tensiune pe terenul proprietatea sa, întrucât acesta a susţinut că stâlpul este amplasat pe terenul proprietatea sa.

În urma verificărilor efectuate, pârâta a comunicat petentului că stâlpul de medie tensiune nu se găseşte pe proprietatea sa, ci pe proprietatea numitei C.M., situaţie confirmată şi de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, comunicată reclamantei H.V. în 10.09.2013, adresă în care se precizează şi faptul că din terenul la care reclamanta face referire, au fost expropriate două suprafeţe de 437 mp şi respectiv 972,35 mp, pentru care au fost emise hotărâri de expropriere şi de acordare a despăgubirilor, că despăgubirile au fost eliberate în favoarea numitului H.V. prin mandatar H.V.. În acelaşi răspuns se menţionează că documentaţia cadastrală pe care a adresat-o petenta, neavizată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj deplasează imobilul ei şi îl suprapune peste alte proprietăţi cu numere cadastrale 1318,1319, 1321, 1320/1, 13202, 1331, 1334, documentaţii recepţionate şi avizate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj şi întocmite conform planului parcelar eliberat de Primăria Săvădisla, vizat spre neschimbare.

Răspunsul comunicat pârâtei este confirmat şi de expertiza tehnică efectuată în dosar nr. .../117/2008 al Tribunalului Cluj de expert M.r., soluţionat prin sentinţa civilă nr. 273/30.04.2009, care constată că la data efectuării măsurătorilor în baza documentaţiei aflate la dosarul cauzei, faţă de declaraţiile reclamantei din cauză, C.M. şi a celor prezenţi pe teren, s-a constatat că pe terenul în cauză (al reclamantei C.M.) este edificat un stâlp de iluminat stradal realizat cu ocazia construirii autostrăzii, amplasat pe partea laturii mai mare a parcelei triunghiulare a terenului în cauză.

De reţinut din aceeaşi expertiză este faptul că, între cei prezenţi pe teren a fost şi d-na H., proprietara parcelei de teren vecine cu cea în cauză, deci una dintre reclamantele din prezenta cauză, care nu a avut obiecţiuni la constatările expertei.

Expertul desemnat în cauza de faţă, C.G., a stabilit că, în conformitate cu evidenţa cadastrală actuală, stâlpul descris în cererea de chemare în judecată este amplasat pe parcela cu nr. dac. 1320/2, proprietatea numitei C.M., constatare care conformă susţinerile pârâtei, în sensul că stâlpul a fost amplasat pe un teren învecinat celui aparţinând reclamantelor.

Acelaşi expert desemnat în cauză a stabilit că există două planuri, unul fiind planul cu punerea în posesie aflat la Primăria comunei Săvădisla care a stat la baza emiterii titlului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 şi al doilea, cu evidenţa înregistrării cadastrale, care a stat la baza exproprierii. Cele două planuri au orientări diferite, că nu s-a respectat orientarea primului plan la înregistrarea cadastrală, cu toate că pe acesta s-a făcut menţiunea „vizat spre neschimbare”.

Documentaţiile cadastrale aferente imobilelor expropriate cu nr. cad. 1317 şi 3331 Săvădisla, ca toate celelalte documentaţii care vizau întreaga tarla cu nr. 27 au fost întocmite în baza planului semnat spre neschimbare de Primăria comunei Săvădisla şi care a fost înregistrat în evidenţele O.C.P.I.Cluj.

Expertul a propus o repoziţionare a parcelelor şi o înregistrare cadastrală diferită de cea care a stat la baza exproprierii, repoziţionare în urma căreia rezulta o suprafaţă ocupată de autostradă de 3364 mp, faţă de 1409 mp, suprafaţă pentru care au fost acordate despăgubiri prin cele două hotărâri numitului H.I.V., iar stâlpul de medie tensiune se află în cuprinsul acestei suprafeţe de 3364 mp, astfel că pentru diferenţa de suprafaţă reclamantelor li s-ar cuveni despăgubiri.

Curtea apreciază că în mod legal instanţa de fond nu a acceptat propunerile expertului, că singurul plan parcelar care poate fi opus expropriatorului este cel care a fost semnat spre neschimbare de Primarul comunei Săvădisla şi care a fost înregistrat în

evidenţele O.C.P.I., că propunerea expertului de repoziţionare a parcelelor nu poate fi acceptată.

A accepta soluţia propusă de expert şi solicitată doar prin cererea de apel, ar echivala cu pronunţarea instanţei cu depăşirea limitelor investirii, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, acela de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor pentru suprafaţa de 802,65 mp, iar ulterior, după precizarea de acţiune, de la fila 136, de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor pentru suprafaţa de 1955 mp.

Criticile reclamantelor privind reţinerile instanţei de fond referitoare la consecinţele pe care le poate genera cererea reclamantelor bazată pe propunerea expertului de repoziţionare/reorientare a parcelelor asupra celorlalţi proprietari, constând în aceea că nu înţeleg la ce consecinţe face trimitere instanţa, sunt nefondate şi de altfel, justificate, prin aceea că în tarlaua nr. 27 au avut terenuri expropriate mai multe persoane, între care şi cei chemaţi în garanţie, care prin poziţia procesuală avută, au învederat instanţei că exproprierea lor s-a făcut tot pe baza planului vizat spre neschimbare, semnat de Primarul comunei Săvădisla.

Nu în ultimul rând, instanţa reţine că antecesorul reclamantelor a primit despăgubirile rezultate în urma celor două exproprieri în data de 18.04.2008, fără a înţelege să conteste suprafaţa expropriată sau cuantumul despăgubirilor acordate.

În concluzia celor reţinute, curtea apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, întemeiată pe baza probelor administrate în cauză, că susţinerile reclamantelor în sensul că lucrările aferente autostrăzii ocupă suprafaţa de 802,65 mp din parcela 46, tarlaua 27 din titlul de proprietate eliberat în favoarea antecesorului lor, sunt neîntemeiate.

În ce priveşte apelul pârâtei CNADNR, curtea apreciază că este nefondat, şi în consecinţă, în baza art. 466 şi 480 Cod proc. civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Apelul pârâtei CNADNR are ca obiect principal exonerarea ei de la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, iar în subsidiar, cenzurarea onorariului avocaţial pretins de către chemata în garanţie, S.M..

Cu privire la cererea principală, curtea apreciază că este nefondată, având în vedere că, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta CNADNR a numitei S.M. a fost respinsă ca tardivă, în temeiul art. 73 alin. 3 Noul Cod de Procedură Civilă, urmare admiterii excepţiei tardivităţii formulării acestei cereri.

Admiterea excepţiei tardivităţii cererii de chemare în judecată este legală, având în vedere că potrivit dispoziţiile art. 73 alin. 3 Cod proc. civ., cererea făcută de pârât se va depune în termenul prevăzut pentru depunerea întâmpinării înaintea primei instanţe, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată.

În cauză, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 19.02.2014, iar cererea de chemare în garanţie a fost depusă la data 5.09.2014, cu depăşirea termenului prev. de art. 73 alin. 3 Cod proc. civ.

Critica apelantei referitoare la faptul că în cauză nu era incidentă excepţia tardivităţii cererii de chemare în garanţie în condiţiile în care interpretarea art. 73 alin. 1 şi art. 74 alin. 4 Cod proc. civ., dădeau posibilitatea instanţei să disjungă cererile de chemare în garanţie de cererea de chemare în judecată, nu sunt fondate. Art. 74 alin. 4 Cod proc. civ., prevede posibilitatea disjungerii cererii de chemare în garanţie, dar această procedură este lăsată la latitudinea instanţei, care o aplică doar atunci când cererea este făcută în primul rând în termenul procedural şi după aceea, dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de chemare în garanţie. În mod legal instanţa de fond a apreciat că această cerinţă nu este îndeplinită în cauză, şi raportat la momentul formulării cererii de chemare în garanţie, a respins-o ca tardivă şi nu a dispus judecarea ei separată.

Cu privire la cererea subsidiară ce cenzurare a onorariului avocaţial, curtea reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. 2 Cod proc. civ., instanţa poate din oficiu să reducă motivat partea din cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaţilor atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau cu complexitatea cauzei, ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama de circumstanţele cauzei.

Prin urmare, prerogativa instanţei de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată cuantumul onorariului avocaţial convenit prin prisma proporţionalităţii sau în raport cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse este consacrată prin lege. Această prerogativă este necesară în condiţiile în care, onorariul de avocat, convertit în cheltuieli de judecată urmează a fi suportat de partea potrivnică.

Cu ocazia cenzurării onorariului avocaţial, instanţa urmează să aibă în vedere dacă cuantumul sumei încasată cu acest titlu constituie cheltuială necesară şi a fost în mod real făcută în limita unui cuantum rezonabil.

În speţă, curtea constată că, cererea de chemare în garanţie a fost formulată, aşa cum s-a reţinut în aliniatul precedent cu mult peste termenul procedural, ceea ce a presupus studierea întregului dosar şi a probaţiunii administrate în cauză, pentru ca, reprezentantul chematei în garanţie să-şi poată exprima în scris şi susţine poziţia procesuală în faţa instanţei de judecată.

În consecinţă, curtea apreciază că instanţa de fond în mod legal a apreciat ca fiind justificată suma percepută în baza contractului de asistenţă juridică cu titlu de onorariu avocaţial şi a dispus obligarea pârâtei la plata acestei sume către chemata în garanţie S.M..

Urmare respingerii apelului, pârâta CNADNR fiind în culpă procesuală, în baza art. 453 Cod proc. civ., va fi obligată, să-i plătească intimatei S.M. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei de la fila 107.

← Ajutor public judiciar. Taxă judiciară de timbru. Acordare  Casare cu reţinere în vederea administrării de probe... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Chemare în garanţie. Respingere ca tardivă