Timbrare. Posibilitatea criticării modului de stabilire a taxelor de timbru, în situaţia în care partea nu a exercitat calea de atac specială a reexaminării.

Comentarii

0

Cu opinie concurentă în sensul că dacă partea nu a utilizat calea specială a reexaminării, criticarea modului de stabilire a taxei de timbru este inadmisibilă în calea de atac ordinară

Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 228/R din 29 aprilie 2015

Prin sentinţa civilă nr. 7.650 din 30.04.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. .../2008, s-a admis în parte cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta R.M.S., în contradictoriu cu pârâţii E.F., W.T., M.C.I., M.C.A., Statul Roman-prin Consiliul Local al Mun. Cluj-Napoca.

S-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra podului situat deasupra apartamentului nr. 1, înscris în CF nr. 43093/A, nr. top. 4850, din imobilul situat în mun. Cluj, str. ... nr. 7, cu părţile indivize înscrise în CF nr. 43092/I Cluj, în sensul ca atribuie podul amintit în natura în favoarea reclamantei.

A fost obligată reclamanta să achite în favoarea pârâţilor o sultă, conform cotelor-părţi indivize, după cum urmează: în favoarea pârâţilor M.C.I. şi M.C.A. suma de 1925 lei, cu titlu de sulta; paratului W.T. suma de 2.260 lei, cu titlu de sulta; paratei E.F. suma de 2.260 lei, cu titlu de sulta.

A fost respinsă în rest acţiunea formulată ca nefondată.

A fost admisă în parte capătul de cerere accesoriu având ca obiect obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Au fost obligaţi pârâţii E.F., W.T., M.C.I., M.C.A. la plata către reclamanta a sumei de 2.519,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea pârâţilor E.F., W.T., M.C.I., M.C.A. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea de chemare în judecată formulată şi precizată, reclamanta Radu Sonia Mioara, în contradictoriu cu pârâţii E.F., W.T., M.C.I., M.C.A., Statul Roman - prin Consiliul Local al mun. Cluj-Napoca, în calitate de coproprietar al imobilului situat în mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr.7, jud. Cluj, a solicitat instanţei să dispună partajarea curţii interioare aferente imobilului situat în mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, jud. Cluj, în suprafaţă totală de 199,76 mp, înscrisă în CF nr. 43092 Cluj, sub nr. topo. 4850, prin atribuirea în favoarea reclamantei, în proprietate

exclusivă a suprafeţei de teren de 162,65 mp, delimitaţi printr-un gard; să dispună partajarea podului situat deasupra apartamentului nr. 1, înscris în CF nr. 43093/A, sub nr. topo. 4850/I, din imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, jud. Cluj, cu părţile indivize comune înscrise în CF nr. 43092 Cluj, prin atribuirea în favoarea reclamantei a întregului pod aferent apartamentului 1, cu cheltuieli de judecată.

Prin examinarea ansamblului probator existent la dosarului cauzei, instanţa a reţinut că demersul procesual al reclamantei este fondat parţial, urmând să admită în parte acţiunea şi să dispună sistarea starii de indiviziune asupra podului situat deasupra apartamentului nr. 1, inscris în CF nr. 43093/A, nr. top. 4850, din imobilul situat în mun. Cluj, str. ... nr. 7, cu partile indivize inscrise în CF nr. 43092/I Cluj, în sensul ca va atribui podul amintit în natura în favoarea reclamantei; va obliga reclamanta sa achite în favoarea pârâţilor o sultă, conform cotelor-părţi indivize, după cum urmeaza: în favoarea pârâţilor M.C.I. si M.C.A. suma de 1925 lei, cu titlu de sulta; paratului W.T. suma de 2.260 lei, cu titlu de sulta; paratei E.F. suma de 2.260 lei, cu titlu de sulta. A respins în rest acţiunea formulată ca nefondată. La baza soluţiei instanţei au stat considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În fapt, sub aspect de CF, instanţa a reţinut că reclamanta R.M.S. şi pârâţii M.C.A., M.C.I., W.T., E.F. sunt proprietarii apartamentelor 1-4, situate în imobilul din mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, jud. Cluj, înscris în CF nr. 43092/A Cluj-Napoca, nr. topo. 4850/I - IV. Conform menţiunii de sub A+1, CF nr. 43092/A, se află în coproprietate forţată a părţilor fundaţiile, planşeele, faţada, acoperişul, la subsol casa scării, 2 coridoare, antreu, spălătorie, la parter accesul în imobil, curte de lumină, casa scării, la etaj curte de lumină, apoi conductele principale de apă, gaz, canalizare, instalaţii electrice de alimentare a apartamentelor şi a părţilor comune, şi teren în suprafaţă de 460 mp (f. 227-229).

Conform menţiunilor din cuprinsul CF nr. 43093/A, reclamanta deţine o cotă de 23/100 parte din construcţie, precum şi o cotă de 161/460 parte din terenul situat în mun. Cluj-Napoca, str. ... nr. 7, jud. Cluj, în timp ce pârâţii M.C.A., M.C.I., în calitate de proprietari ai unităţii individuale - apartament nr. 2, deţin o cotă de 23/100 parte din construcţie şi o cotă de 138/460 parte din terenul amintit (f. 19-21). De asemenea, pârâtul W.T., în calitate de proprietar al apartamentului nr. 3, deţine o cotă actuală de 27/100 parte din construcţie şi o cotă de 145/460 parte din teren, în conformitate cu înscrierile din CF nr. 43094/A (f. 24-25), în timp ce pârâta E.F., proprietar al apartamentului nr. 4 din imobil, deţine o cotă de 27/100 parte din construcţie şi o cotă de 16/460 parte din teren (f. 188).

Cu toate acestea, conform înscrierii din CF col. nr. 43092/A Cluj, nr. topo. 4850, reclamanta R.M.S. deţine o cotă de doar 105/460 parte din teren (f. 176-177), aspect care rezultă şi din menţiunile cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare nr. 34674/04.06.1997 (f. 163-164), motiv pentru care diferenţa de suprafaţă de 49 mp aparţine cu titlu de drept de proprietate în favoarea Statului Român (raportat la cota de 161/460 parte din teren, conform menţiunii din CF nr. 43093/A Cluj).

Iniţial, imobilul în discuţie a fost înscris în CF nr. 10516 Cluj (sistată cu încheierea nr. 365/1950), nr. topo. 4850, în suprafaţă de 127 stj. = 457 mp, ulterior transcris în CF Col. 10516 Cluj (sistată cu încheierea nr. 2720/1980), nr. topo. 4850, în suprafaţă de 460 mp.

În conformitate cu înscrierile din CF col. 43092/A Cluj-Napoca, nr. topo. 4850 Cluj, rezultă că, în baza Sentinţei civile nr. 3396/1979, pronunţată în dosar nr. 3575/1979 al Judecătoriei Cluj-Napoca, asupra imobilului transcris din CF nr. 10516, au fost stabilite următoarele: apartamentul 1 - suprafaţa utilă de 105 mp; p.i.c. de 23/100 parte, cota de 161/460 parte din teren, menţiune de sub B.2, iar ulterior cota de 105/460 parte din teren, potrivit menţiunii de sub B.10; apartamentul nr. 2 - suprafaţa utilă de 105,88 mp, p.i.c. de 23/100 parte, cota de 138/460 parte din teren, iar ulterior p.i.c. de 30/100 parte şi o cotă de 138/460 parte din teren, conform CF ind. 120790 Cluj; apartamentul nr. 3 - suprafaţa utilă de

126,53 mp, p.i.c. de 27/100 parte şi cota de 146/460 parte din teren; apartamentul nr. 4 -suprafaţa utilă de 122,74 mp, p.i.c. de 27/100 parte şi o cotă de 16/460 parte din teren.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect sistarea stării de indiviziune asupra imobilului teren situat în mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, jud. Cluj, aflat în coproprietatea părţilor, înscris în CF nr. 43092/A Cluj, în suprafaţă de 460 mp, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În acord cu concluziile expertului tehnic judiciar V.F., cuprinse în raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie, depus la dosar cu completările ulterioare (f 155161, 239-244), prin măsurătorile efectuate s-a constatat ca suprafaţa reala de teren este de 448 mp, suprafaţa care nu este în concordanta cu suprafaţa înscrisa în CF col. 43092/A Cluj, nr. topo. 4850, rezultând o diferenţa de suprafaţa în minus, expertul argumentând în sensul ca aceasta diferenţa poate fi generata de faptul ca, la data intabulării imobilului în evidentele cartii funciare în favoarea Statului Roman, nu s-a dispus efectuarea măsurătorilor topografice printr-o expertiza de specialitate în dosarul civil nr. 3575/1979 al Judecatoriei Cluj-Napoca.

In ceea ce priveşte obiectul I fixat la lucrarea cu care a fost însărcinat, expertul tehnic a aratat ca imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, jud. Cluj, inscris în CF col. Nr. 43092/A Cluj, nr. topo. 4850, cu o suprafaţa reala de 448 mp, nu poate fi partajat în natura. Sub acest aspect, expertul a arătat ca, în fapt, configuratia parcelei nu permite partajarea, întrucât suprafaţa măsurata de 448 mp include suprafata construita a imobilului apartament nr. 1, de 112 mp, trotuarul aferent apartamentului nr. 1, de 22 mp, suprafaţa construita a apartamentelor nr. 2, 3 si 4, de 129 mp, accesul la construcţii - gang în suprafaţa de 19 mp, teren aferent acestora în suprafata de 166 mp. Potrivit Regulamentului de Urbanism aferent Planului Urbanistic General, la regimul tehnic se prevad pentru caracteristicile parcelelor (suprafete, forme, dimensiuni) urmatoarele conditii: se mentin dimensiunile si forma parcelarului initial care variaza intre 300 - 500 mp si cu front stradal cuprins intre 12 si 14 m pentru constructii cuplate.

Deopotriva, expertul a aratat ca reclamanta R.M.S. deţine cota de 105/460 parte teren, conform CF Col. 43092/A Cluj, nr. topo. 4850, iar suprafaţa construita aferenta apartamentului nr. 1 este de 112 mp, deci 7 mp mai mare decât suprafata dobandita prin cumpărare. Fata de suprafaţa solicitata de 162,65 mp si comparativ cu suprafata dobandita prin cumpărare de 105/460 parte, diferenţa de suprafata de 49 mp aparţine cu titlu de drept proprietate în favoarea Statului Roman (raportat la cota iniţiala aferenta apartamentului nr. 1, de 161/460 parte), precum si suprafata de 7 mp care se afla sub suprafaţa construita si aparţine Statului Roman, iar diferenta de suprafata de 139 mp apartine paratilor din cauza.

Rezulta, asadar, conform opiniei expertului tehnic, ca în varianta propusa de reclamanta nu poate fi dispusa sistarea starii de indiviziune pe motivul ca reclamanta nu este coproprietara asupra terenului liber, iar terenul de sub constructii este parte indiviza comuna fortata.

Instanţa de fond a avut în vedere si pozitia expertului tehnic judiciar în specialitatea constructii, dl T.C., care a intocmit si depus la dosar raportul de expertiza tehnica constructii (f. 69-92), cu completarile ulterioare (f. 108-111). Astfel, în urma efectuarii constatarilor la fata locului, a aratat ca imobilul din str. ..., nr. 7, mun. Cluj-Napoca, este alcatuit din 2 corpuri de cladiri, alipite, dupa cum urmeaza: un corp „A” - P + 2 E, cuprinzand apartamentele 2, 3 si 4, proprietatea paratilor, iar în curtea imobilului, în partea din spate, exista un alt corp de cladire (alipit de corpul A), corpul „B”, avand numai parter, cuprinzand apartamentul nr. 1, aflat în proprietatea reclamantei R.M.S., iar accesul în corpul B de cladire se realizeaza din curtea interioara.

Practic, în speta de fata, reclamanta tinde sa obtina efectuarea de catre instanta a unei delimitari efective intre parcelele ce ar reveni partilor ca urmare a sistarii starii de coproprietate în ceea ce priveste terenul amintit, tocmai pentru a-si valorifica o folosinta cat

mai utila a imobilului construcţie - apartament nr. 1, prin formarea unui lot de 162,65 mp, conform folosintei faptice, chiar daca suprafata de teren ce i-ar reveni conform partajului este mai mare decat cota parte din dreptul de proprietate asupra terenului. Mai mult, reclamanta a învederat instanţei că efectuarea partajului în modalitatea propusă este de natură a asigura finalitatea dreptului, o exploatare mai eficientă.

În drept, potrivit art. 728 alin. 1 C.civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. În conformitate cu dispoziţiile art. 673 ind. 5 alin. 2 C.proc.civ., instanţa este datoare ca, în primul rând, să procedeze la partajarea în natură a bunurilor supuse împărţelii, prin formarea unor loturi şi atribuirea lor către părţi conform cotelor deţinute.

Textul art. 673 ind. 9 C.proc.civ. stabileşte unele criterii ce trebuie avute în vedere la formarea loturilor, şi anume: înţelegerea părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul sau ocupaţia părţilor, efectuarea unor cheltuieli de îmbunătăţire a bunului. Textul art. 673 ind. 9 C.proc.civ. cuprinde o enumerare exemplificativă, şi nicidecum restrictivă.

În măsura în care împărţirea în natură a bunului nu este posibilă, art. 673 ind. 10 C.proc.civ. oferă soluţia atribuirii unuia dintre coproprietari, cu plata unor sulte către ceilalţi coproprietari conform cotelor lor de proprietate.

Se observă, aşadar, că legea enunţă regulile pentru efectuarea sistării coproprietăţii sau ale indiviziunii, problema punându-se în cazul promovării unei acţiuni având ca obiect un partaj vizand folosinta unui bun sau un drept de proprietate comuna pe cote-parti fortata, aşa cum este cazul în speţă. Practica şi doctrina admit, ca principiu, posibilitatea efectuării unui partaj în măsura în care există acordul tuturor coproprietarilor sau nu se ajunge de schimbarea destinaţiei concrete a bunului, ori nu se cauzeaza imposibilitatea unei utilizari normale a bunului pentru care s-a recunoscut coproprietatea perpetua.

În speţă, părţile justifica calitatea lor de coproprietari asupra bunului teren aflat în folosinta comuna si perpetua, pentru folosinta normala si utila a imobilelor apartamente edificate pe terenul în litigiu.

Prin raportare la prevederile art. 728 C.civ. şi art. 673 ind. 1 şi urm. C.proc.civ., vazand starea actuala a terenului, necesitatea de a se asigura o folosinta rationala, normala si egala atat a curtii interioare a imobilului si, mai cu seama, a unitatilor locative de catre partile litigante, în considerarea criteriilor de individualizare amintite mai-sus, retinand si starea de coproprietate fortata asupra terenului - curte interioara, aferenta imobilului situat în mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, jud. Cluj, precum si impotrivirea paratilor la efectuarea partajului asupra imobilului teren, acţiunea promovată de catre reclamanta apare ca nefondata, sub aspectul efectuarii partajului imobilului teren în modalitatea avansata de aceasta parte.

In primul rand, din istoricul imobilului în litigiu, raportat la succesiunea inscrierilor din cartea funciara, imobilul teren în suprafata de 460 mp (real 448 mp) deserveste unei folosinte normale, firesti de catre toti proprietarii de unitati individuale - reclamanta si parati, proprietarii apartamentelor nr. 1 -4 din curtea imobilului, situat în mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, jud. Cluj.

In al doilea rand, configuratia parcelei de teren în litigiu confirma concluzia instantei, în sensul imposibilitatii efectuarii partajului în varianta avansata de reclamanta, intrucat pe teren sunt edificate doua corpuri de cladire alipite în care se afla apartamentele partilor, dispuse pe lungimea parcelei de teren, care ocupa o suprafata de 112 mp + 129 mp (suprafata construita), iar aferent corpului B de cladire (in care se afla apartamentul nr. 1, proprietatea reclamantei) este realizat un trotuar cu o suprafata de 22 mp. Mai mult, la intrarea în incinta imobilului este realizat un gang de acces în suprafata de 19 mp. Ca atare, neocupata de lucrari sau alte amenajari ramane o suprafata de teren de 166 mp.

Cu ocazia iesirii instantei la fata locului, conform procesului-verbal din data de 15.03.2013 (f. 295), ocazie cu care s-a procedat si la administarea probei cu interogatoriul

paraţilor care s-au aflat în imposibilitate de a se prezenta în instanta din cauza starii de sanatate si a varstei inaintate, instanta a constatat ca în curtea imobilului exista, langa imobilul constructie, o alee de acces din placi de beton, iar de o parte si de alta a aleii erau plantate flori. în partea din spate a curtii comune se afla un foisor de lemn, o banca de lemn si o structura metalica. în dreapta aleii de acces, în corp A, se afla caminul colector a apelor manajere de la toate apartamentele. De asemenea, pe suprafata de teren (curte comuna) folosita de reclamanta în mod exclusiv pana la pronuntarea Sentintei civile nr. 4826/2007, în dosar nr. .../2006 al Judecatoriei Cluj-Napoca, si pentru care se solicita a i se acorda dreptul de proprietate exclusiva, se mai afla un camin de colectare a apelor si care deserveste apartamentul nr. 1.

Astfel, prin Sentinta civila nr. 4826/2007, pronuntata in dosar nr. .../2006 al Judecatoriei Cluj-Napoca, instanta a admis actiunea formulata de reclamantii E.F. si W.T., dispunand obligarea paratei R.M.S. sa desfiinteze gardul si dublura acestuia, precum si poarta despartitoare din curtea interioara a imobilului situat in mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, jud. Cluj. Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut ca, in incinta imobilului, a fost amplasat un gard despartitor in curtea de lumina a imobilului, astfel cum este denumita in cartea funciara, astfel ca a fost ocupata, in folosinta exclusiva de reclamanta, o suprafata de aproximativ 90% din curtea interioara, fara ca in speta sa se fi procedat la iesirea din indiviziune. Mai mult, instanta a retinut ca, procedand astfel, reclamanta a stanjenit accesul celorlalti coproprietari la curtea de lumina a imobilului si impiedicandu-i in folosinta utila si normala a incintei imobilului, dispunand desfiintarea gardului edificat si a portii despartitoare (f. 236-238).

In acord cu starea de fapt ce a stat la baza acestei hotarari judecatoresti si in concordanta cu concluziile la care s-a oprit expertul tehnic judiciar in specialitatea topografie, instanta retine ca, in cauza, nu doar ca nu este posibila partajarea imobilului teren in varianta acreditata de reclamanta, dar, mai ales, o eventuala sistare a starii de indiviziune ar fi de natura sa restranga atributele dreptului de proprietate ale paratilor asupra unitatilor individuale.

Concluzia de impune, intrucat reclamanta solicita atribuirea in proprietate exclusiva a unei suprafete de aproximativ 90% din curtea interioara a imobilului, ramanand paratilor in exploatare doar gangul de acces in imobil si o potiune de teren extrem de redusa destinata recreerii paratilor, suprafata in cea mai mare betonata si umbrita pe tot parcursul anului.

De asemenea, viabilitatea modalitatii in care se solicita partajul trebuie raportata si la calitatea, starea si posibilitatile coproprietarilor. Or, in cauza, paratii sunt persoane in etate, unii dintre acestia cu o stare de sanatate precara, cu dificultati in deplasare, fiind imperos necesara asigurarea unui spatiu in curtea interioara (comuna) pentru recreere. Pana la nivelul anului 2008, cand s-a procedat la desfiintarea gardului despartitor, paratii nu au avut acces in partea din spate a imobilului (in curtea comuna, aferenta apartamentului nr. 1), care reprezinta, in fapt, un real loc de lumina, in timp ce partea din fata a imobilului este afectata de gangul de acces, trotuar de acces.

Sub aspectul finalitatii sale practice, retinand aspectul functional al curtii comune si pentru o rationala exploatare a unitatilor locative, asigurarea unui confort egal tuturor colocatarilor, sistarea starii de coproprietate apare ca fiind cu neputinta.

Pe de alta parte, reclamanta solicita atribuirea unei suprafete de teren din curtea interioara cu depasirea cotei sale de proprietate asupra terenului, in contextul in care paratii si-au manifestat opozitia efectuarii partajului in varianta conturata de reclamanta, motiv pentru care atribuirea unei suprafete considerabile din curtea de lumina apare ca fiind si inechitabila (cu observarea criteriilor de formare a loturilor, enuntate mai-sus).

In acest sens, nu este de neglijat si imprejurarea ca, in masura in care s-ar efectua partajul in varianta reclamantei, lotul - terenul din curtea interioara, ce urma sa fie atribuit

paraţilor, desi in suprafaţa extrem de redusa, ar trebui sa fie afectat de o servitute de trecere in favoarea imobilului apartament nr. 1, proprietatea reclamantei, aspect care ar fi de natura sa restranga si mai mult atributul folosintei aferent dreptului de proprietate al paratilor asupra terenului, fond aservit.

Pentru toate considerentele amintite anterior si retinand ca trebuie asigurata o exploatare rationala, functionala si eficienta a curtii interioare a imobilului din str. ..., nr. 7, mun. Cluj-Napoca, cu respectarea drepturilor concurente ale tuturor coproprietarilor, instanta va respinge cererea de partajare a imobilului - teren in litigiu, in modalitatea propusa de reclamanta, ca neintemeiata.

Relativ la petitul avand ca obiect partajarea podului situat deasupra apartamentului nr. 1, inscris in CF nr. 40393/A, sub nr. top. 4850/I, din imobilul situat in mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, jud. Cluj, prin atribuirea lui in totalitatea in favoarea reclamantei, instanta retine urmatoarele:

Asa cum s-a mentionat mai-sus, podul in discutie, dispus in intregime deasupra apartamentului nr. 1, proprietatea reclamantei, face parte din partile indivize comune ale intregului imobil constructie, format din doua corpuri de cladire alipite, situat in mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, jud. Cluj, conform inscrierilor din CF col. Nr. 43092/A Cluj-Napoca, A+1, nr. topo. 4850 (f. 16-18), fiind deci in exploatarea comuna a reclamantei si a paratilor.

Potrivit masuratorilor efectuate de expert tehnic judiciar in specialitatea constructii C.T., podul in litigiu este amplasat numai peste corpul de cladire B (compus din apartamentul 1), avand o suprafata de 124 mp. Şarpanta corpului B este din grinzi de lemn, astereala este de sipci de lemn pe care se sprijina invelitoarea din tigla profilata. Planseul peste parter este din lemn pe grinzi si scanduri cu umplutura de pamant batatorit.

La data inspectiei podului (30.10.2008), expertul a constatat ca sarpanta (grinzile) de lemn prezentau urme de umezeala (la data inspectiei uscat), ceea ce atesta faptul ca in timp sau produs infiltratii din intemperii prin invelitoarea de tigla. Ţiglele invelitorii (o parte din ele) aveau ciocurile de fixare macerate si erau distantate.

Raportat la starea podului din momentul efectuarii cercetarii, expertul a opinat in sensul ca exista posibilitatea patrunderii apei din intemperii, fapt ce poate duce si la degradarea planseului peste parter. De asemenea, expertul a retinut ca circulatia prin pod in cazul in care el este folosit in mod curent poate periclita planseul de lemn de peste proprietatea reclamantei. La inspectia efectuata, s-a constatat ca starea invelitorii, a asterelei si a unei parti din sarpanta este destul de deteriorata, impunandu-se masuri de reparatii pentru a nu se periclita planseul si implicit starea apartamentului nr. 1.

In acest sens, expertul a propus atribuirea intregului pod in favoarea reclamantei, cu plata unor sulte compensatorii catre parati, in calitate de coproprietari. A mai aratat expertul ca partajarea in natura a podului este foarte anevoioasa (f. 69-92, 108-111).

Starea de fapt a podului aferent apartamentului nr. 1 a fost perceputa direct si nemijlocit de instanta cu ocazia cercetarii la fata locului (f. 295), cand s-a observat starea de degradare avansata a sarpantei de lemn, ce era imbibata de apa, iar invelitoarea din tigla prezenta, de asemenea, urmele de degradare, unele tigle fiind lipsa sau ciobite in mod semnificativ, permitand infiltrarea apelor din intemperii. Mai mult, s-a constatat si faptul ca, la pasirea pe suprafata podului, s-au resimtit vibratii pe toata suprafata acestuia. In incinta acestui spatiu, instanta a identificat ca fiind depozitate obiecte vechi, precum usi de interior, placi si bucati de lemn. La interpelarea instantei, partile prezente au aratat ca paratii nu folosesc incinta podului din diferite motive, in primul rand din cauza starii de sanatate, a varstei inaintate, a accesului dificil in mod, precum si vazand pozitia reclamantei, care le-a interzis accesul in pod in scopul de a se evita deteriorarea planseului de lemn si, implicit, a apartamentului nr. 1.

In considerarea starii avansate de degradare a podului aferent apartamentului nr. 1, instanta retine, in acord cu pozitia expertului tehnic judiciar, ca in speta se impun lucrari urgente de reparatii si consolidare, mai cu seama pentru a se evita deteriorarea apartamentului 1 (unitate locativa). Or, in cauza reclamanta a aratat ca paratii refuza sa-si ofere concursul pentru efectuarea lucrarilor cu caracter urgent la podul aferent apartamentului nr. 1, motiv pentru care reclamanta este nevoita sa suporte in intregime costurile reparatiilor la pod, cu toate ca aceasta parte a cladirii se afla in coproprietate fortata, solicitand partajarea acestuia si atribuirea in proprietate exclusiva in beneficiul reclamantei.

Ansamblul probatoriu administrat in cauza confirma alegatiile reclamantei, sub aspectul starii avansate de degradare a podului, precum si in ceea ce priveste pasivitatea paratilor in efectuarea lucrarilor de reparatii, aspect care rezulta fara echivoc si din pozitia paratilor adoptata prin raspunsurile la interogatoriul administrat acestora in cauza (f. 270-271, 289-294).

Desi parte integranta din partile comune ale imobilului (coproprietate fortata), instanta retine ca este posibila partajarea podului aferent apartamentului nr. 1, prin atribuirea acestuia in proprietatea exclusiva a reclamantei, cu plata unor sulte in favoarea paratilor, conform cotelor lor din dreptul de proprietate comuna.

Concluzia se impune din considerente de ordin tehnic, functional, mai cu seama ca reclamanta este in masura sa asigure efectuarea lucrarilor de reparatii cu caracter urgent care se impun pentru consolidarea constructiei, mai cu seama a apartamentului nr. 1, iar paratii au dat dovada de pasivitate in amenajarea acestei parti comune.

De asemenea, trebuie amintit si faptul ca, alaturi de corpul B (unde este situat podul in litigiu) si corpul de cladire A, in care se afla apartamentele paratilor, este prevazut cu pod, care, prin destinatia sa, poate asigura nevoile specifice ale paratilor si prevazut cu acces separat. Mai mult, chiar paratii au invederat instantei ca nu utilizeaza in mod curent suprafata podului aferent apartamentului nr. 1 din diferite motive, precum starea de sanatate precara, varsta etc.

In prezent, accesul in podul in litigiu se impune a fi restrictionat pana la efectuarea lucrarilor de consolidare a planseului de lemn, pentru a se evita degradarea iminenta a tavanului apartamentului 1 din cauza vibratiilor si a inflitratiilor de apa, fiind necesara si reparatia acoperisului podului prin schimbarea tiglelor/ reconditionarea celor existente, aspect certificat si de expertul tehnic judiciar.

In concluzie, pentru a se asigura utila, normala si pasnica folosinta a apartamentului nr. 1, retinand si ca, la nivelul corpului A de cladire, exista un spatiu cu destinatia de pod, iar podul si acoperisul aferent apartamentului nr. 1 necesita reparatii in regim urgent, pentru a se conserva substanta dreptului, instanta apreciaza ca se impune sistarea starii de coproprietate fortata asupra acestei parti de cladire, in varianta alegata de reclamanta, prin atribuirea podului situat deasupra apartamentului nr. 1, inscris in CF nr. 43093/A, nr. top. 4850, din imobilul situat in mun. Cluj, str. ... nr. 7, cu partile indivize inscrise in CF nr. 43092/I Cluj, in favoarea reclamantei, cu obligarea reclamantei sa achite in favoarea pârâţilor o sultă, conform cotelor-părţi indivize detinute de parati, după cum urmeaza: in favoarea pârâţilor M.C.I. si M.C.A. suma de 1925 lei, cu titlu de sulta; paratului W.T. suma de 2.260 lei, cu titlu de sulta; paratei E.F. suma de 2.260 lei, cu titlu de sulta, conform raportului de expertiza tehnica in specialitatea constructii, intocmit de expert C.T..

In lumina considerentelor ce preced, instanta va admite actiunea formulata si precizata conform dispozitivului hotararii.

Vazand si dispozitiile art. 274 C.proc.civ., retinand culpa procesuala a paratilor in ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect sistarea starii de coproprietate fortata asupra podului, instanta va admite cererea reclamantei si va dispune obligarea paratilor E.F., W.T., M.C.I., M.C.A. la plata către reclamanta a sumei de 2.519,3 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată, reprezentând taxe de timbru, onorarii experţi, onorariu avocat, conform inscrisurilor justificative existente la dosarul cauzei. Instanta retine ca este nefondata solicitarea paratilor de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecata, constand in onorariu avocatial, in contextul in care, pana la momentul inchiderii dezbaterilor in cauza, acestia nu au probat efectuarea unor cheltuieli cu aparatorul ales si pentru combaterea demersului procesual al reclamantei.

Prin sentinţa civilă nr. 2764 din data de 19.03.2014 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosarul nr. .../2008 s-a admis cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 7650/2013, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 30.04.2013 în dosar nr. .../2008, formulată de reclamanta R.M.S., în contradictoriu cu pârâţii E.F., W.T., M.C.I., M.C.A., Statul Roman-prin Consiliul Local al Mun. Cluj-Napoca.

S-a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 7650/2013, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 30.04.2013 în dosarul nr. .../2008, în sensul că s-a dispus şi sistarea stării de indiviziune acoperişului deasupra podului situat deasupra apartamentului nr. 1, înscris în CF nr. 43093/A, nr. top. 4850 Cluj, din imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, cu părţile indivize comune înscrise în CF nr. 43092/I Cluj, în sensul atribuirii acestuia în natură în favoarea reclamantei.

Instanţa de fond a reţinut că a analizat situaţia tehnică actuală atât a podului de deasupra apartamentului nr. 1, proprietatea reclamantei, cât şi a acoperişului aferent acestuia, reţinându-se că, faţă de starea de degradare avansată a podului şi a acoperişului de deasupra acestuia, ambele aferente apartamentului nr. 1, cât şi pentru a se asigura o exploatare raţională a apartamentului nr. 1, fiind necesare lucrări de reparaţii urgente pentru a se remedia starea de uzură a podului şi a acoperişului, se impune sistarea stării de coproprietate forţată asupra acestor părţi comune, nefiind afectată exercitarea normală a dreptul de proprietate a pârâţilor asupra apartamentelor proprietatea acestora, mai cu seamă că apartamentele 2, 3 şi 4 sunt toate situate într-un corp de clădire prevăzut cu pod. Ca atare, instanţa a apreciat că este posibilă sistarea stării de indiviziune asupra acestor părţi comune, mai mult această soluţie impunându-se faţă de modul actual de gestionare, folosinţă şi administrare a acestora, pârâţii manifestând pasivitate faţă de caracterul urgent al lucrărilor de reparaţii. Mai mult, în prezent, se impune restricţionarea în podul de deasupra apartamentului nr. 1, tocmai pentru a nu se ajunge la degradarea apartamentului nr. 1, proprietatea reclamantei.

Instanţa a constatat ca şi acoperişul podului de deasupra apartamentului nr. 1 se află în stare avansată de deteriorare, impunându-se lucrări urgente de consolidare, însuşindu-şi opinia expertului tehnic judiciar C.T. - varianta I din raportul de expertiză - atribuirea podului şi a acoperişului de deasupra apartamentului nr. 1 în favoarea reclamantei, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 1 (f. 69-92, 108-111). Totodată, instanţa constată la, la sistarea stării de indiviziune asupra podului aferent apartamentului nr. 1 şi acordarea sultelor compensatorii în favoarea pârâţilor, expertul tehnic judiciar a ţinut seama în calculul efectuat şi de valoarea acoperişului de deasupra podului în discuţie, valoarea acoperişului fiind inclusă în cuantumul sultelor propuse de expert şi acordate de instanţă în beneficiul pârâţilor.

În speţă, instanţa a omis să se pronunţe în considerentele şi dispozitivul hotărârii asupra capătului de cerere având ca obiect sistarea stării de indiviziune asupra acoperişului de deasupra podului situat deasupra apartamentului nr. 1, înscris în CF nr. 43093/A, nr. top. 4850 Cluj, din imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, cu părţile indivize comune înscrise în CF nr. 43092/I Cluj, în sensul atribuirii acestuia în natură în favoarea reclamantei.

Cererea de completare a dispozitivului a fost promovată de reclamantă cu respectarea termenului de 15 zile de promovare a căii de atac a apelului, conform art. 281 ind. 2 C.proc.civ.

În speţă, contrar alegaţiilor pârâţilor, nu are relevanţă împrejurarea că modificarea de acţiune a fost depusă peste termenul stabilit de art. 132 C.proc.civ., în contextul în care pârâţii

nu s-au opus şi nu au invocat decăderea reclamantei din dreptul de a-şi modifica cererea. Oricum, acest tip de apărări vor fi promovate/analizate în cadrul căii de atac promovate.

Deopotrivă, faptul că nu s-au achitat taxele de timbru la valoarea pretenţiilor formulate (aspect care nu a fost învederat de pârâţi în cursul procesului, decât cu ocazia formulării cererii de completare dispozitiv de către reclamantă), nu semnifică că instanţa nu a fost învestită cu capătul de cerere în discuţie. Trebuie amintit că lipsurile cererii de chemare în judecată, sub aspectul timbrajului (al cuantumului taxei de timbru datorate), pot fi complinite inclusiv în cadrul căilor de atac declarate împotriva hotărârii prin care se soluţionează cererea de chemare în judecată.

Raportat la ansamblul probatoriu existent la dosarul nr. .../2008, precum şi văzând considerentele ce au stat la baza pronunţării Sentinţei civile nr. 7650/2013, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 30.04.2013 în dosar nr. .../2008, şi reţinând caracterul justificat al cererii reclamantei de a se dispune sistarea stării de indiviziune asupra acoperişului de deasupra podului aferent apartamentului nr. 1, instanţa a făcut aplicarea în speţă a prevederilor art. 281 ind. 2 C.proc.civ., în sensul ca a dispus completarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 7650/2013, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 30.04.2013 în dosar nr. .../2008, după cum urmează: a dispus şi sistarea stării de indiviziune acoperişului deasupra podului situat deasupra apartamentului nr. 1, înscris în CF nr. 43093/A, nr. top. 4850 Cluj, din imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, cu părţile indivize comune înscrise în CF nr. 43092/I Cluj, în sensul atribuirii acestuia în natură în favoarea reclamantei.

Celelalte dispoziţii şi măsuri cuprinse în dispozitivul Sentinţei civile nr. 7650/2013, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 30.04.2013 în dosar nr. .../2008, au rămas neschimbate.

Prin decizia civilă nr. 739/A/din 23.10.2014 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. .../2008, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta R.M.S. şi de pârâţii E.F., W.T., M.C.I., M.C.A. împotriva sentinţei civile nr. 7650/30.04.2013 pronunţate în dosarul nr. .../2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi a sentinţei civile nr. 2764/19.03.2014, pronunţată în acelaşi dosar, care au fost menţinute în totul. S-au compensat cheltuielile de judecată în apel.

Analizând apelurile declarate, tribunalul a reţinut următoarele:

1. Apelul declarat de reclamanta R.M.S..

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.34674/04.06.1997 încheiat cu SC C.SA, în calitate de mandatar al Consiliului local Cluj-Napoca, reclamanta a cumpărat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr.112/1995, apartamentul nr. 1 situat în Cluj-Napoca, str. ... (în prezent str. ...) nr.7. În contract se menţionează că „se atribuie cumpărătorului suprafaţa de 105/460 mp aferent construcţiei”.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin.1 din Legea nr.112/1995 „chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrala sau în rate a preţului ”, iar conform art. 26 alin. 3 din aceeaşi lege “suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului ”.

Conform art. 33 din H.G. nr. 20/1996 privind normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, astfel cum au fost modificate si completate prin H.G. nr. 11/1997, “în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, cînd este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alineatul ultim din lege."

Raportat la cele menţionate mai sus, tribunalul a considerat corectă concluzia primei instanţe, în sensul că, deşi în CF nr. 43093/A în favoarea reclamantei este înscrisă cota parte de 161/460 din terenul situat în mun. Cluj-Napoca, str. ... nr. 7, jud. Cluj, în realitate reclamanta are calitatea de proprietară doar asupra cotei părţi de 105/460 parte din teren, aspect care rezultă din menţiunile cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare nr. 34674/04.06.1997, diferenţa de suprafaţă de 49 mp până la 161 mp, aferentă apartamentului nr. 1 aparţinând cu Statului Român.

Mai mult, tribunalul a observat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1 prin contract de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, astfel încât putea dobândi doar terenul eferent acestui apartament şi nu întreaga cotă parte înscrisă în CF. În acest sens, tribunalul reţine că prin art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001 s-a stabilit că prin noţiunea «teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995» se înţelege terenul pe care este amplasată construcţia, respectiv amprenta construcţiei, cât şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosinţă.

Aşadar, chiar dacă aparent reclamanta are calitatea de coproprietară asupra imobilului teren situat în mun. Cluj-Napoca, str. ..., nr. 7, jud. Cluj, înscris în CF nr. 43092/A Cluj, în suprafaţă de 460 mp, tribunalul a considerat că, în condiţiile în care reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 1 şi terenului aferent acestuia în temeiul unei legi speciale, care stabilea dreptul chiriaşilor de a dobândi strict terenul pe care este amplasată construcţia şi terenul din împrejurimile construcţiei necesar bunei utilizări a acesteia, aceasta nu este îndreptăţită să solicite atribuirea terenului care excede acestei destinaţii.

Pe de altă parte, tribunalul a considerat, la fel ca şi prima instanţă, că terenul în suprafaţă de 166 mp, neocupat de construcţii sau alte amenajări, nu poate fi partajat prin atribuirea în exclusivitate în favoarea reclamantei, în primul rând întrucât reprezintă curtea comună celor două corpuri de clădire şi, ţinând cont de destinaţia şi configuraţia sa, păstrarea coproprietăţii forţate se impune pentru asigurarea respectării dreptului de proprietate asupra unităţilor locative deţinute de toţi coproprietarii.

Susţinerile apelantei privind folosinţa efectivă asupra terenului şi întreţinerea acestuia nu pot fi luate în considerare, întrucât este suficient să se asigure posibilitatea pârâţilor de a folosi terenul, rămânând la latitudinea acestora exercitarea efectivă a dreptului, iar pentru eventualele cheltuieli făcute cu întreţinerea terenului reclamanta poate solicita obligarea pârâţilor la suportarea acestora, conform cotelor părţi deţinute.

În al doilea rând, este de observat că reclamanta a solicitat ca în urma partajului asupra terenului să se dispună instituirea unui drept de servitute de trecere asupra lotului care ar urma să fie atribuit pârâţilor. Astfel, prin partajarea terenului conform solicitărilor reclamantei s-ar ajunge în situaţia în are terenul său ar deveni loc înfundat, însă pentru a se putea solicita instituirea unui drept de servitute de trecere, imposibilitatea ieşirii la calea publică trebuie să nu fie străină de conduita proprietarului locului înfundat. Cu alte cuvinte, chiar dacă s-ar admite cererea de partaj formulată de reclamantă, acesta nu ar putea solicita instituirea servituţii, rămânând cu un teren fără acces la drumul public.

Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul a considerat că apelul declarat de reclamantă este nefondat, astfel că în baza art. 296 C.proc.civ. l-a respins.

2. Apelul declarat de pârâţii E.F., W.T., M.C.I., M.C.A..

Tribunalul a reţinut că, deşi în CF 43092/A colectivă este înscrisă construcţia „casă cu 4 apartamente”, în realitate pe terenul cu nr.topo. 4850 există două corpuri de clădire, alipite, corpul A, având P+2 E, în care se află apartamentele nr. 2, 3 şi 4, aflate în proprietatea pârâţilor şi corpul B, având doar parter, în care se află apartamentul nr. 1, aflat în proprietatea

reclamantei. Podul în litigiu este amplasat numai peste corpul B, iar deasupra corpului A nu există un pod, ci doar un acoperiş.

Deşi podul se află în coproprietatea forţată a părţilor, tribunalul consideră corectă concluzia primei instanţe, în sensul că este posibila partajarea acestuia, prin atribuirea acestuia în proprietatea exclusiva a reclamantei.

Coproprietatea forţată poate să înceteze când nu se mai impune cu necesitate a fi menţinută, iar natura şi destinaţia funcţională a bunului dau posibilitatea împărţirii lui, măsura fiind utilă şi pentru a se evita, pe cât posibil, raporturi tensionate între coproprietari.

Apelanţii au arătat că doresc să folosească podul doar pentru uscarea hainelor, însă tribunalul constată că aceştia nu l-au mai folosit efectiv de mai mulţi ani. De asemenea, pot folosi curtea comună ori acoperişul de deasupra corpului A în acest scop, având posibilitatea să amenajeze un spaţiu corespunzător pentru uscarea rufelor.

Un aspect esenţial în cauză îl constituie faptul că podul este amplasat doar deasupra apartamentului nr.1, astfel încât doar acest apartament este afectat prin folosinţa lui. Aşa cum în mod judicios a reţinut prima instanţă, în prezent trebuie efectuate lucrări de consolidare a planşeului de lemn, pentru a se evita degradarea iminenta a tavanului apartamentului nr. 1 din cauza vibraţiilor şi a înfiltraţiilor de apa, fiind necesară şi repararea acoperişului podului.

Este de observat şi că prin notificarea nr.969/29.11.2005 reclamanta a solicitat pârâţilor să contribuie la efectuarea lucrărilor de reparaţii în privinţa podului. Conform procesului verbal încheiat la data de 10.07.2006 pârâţii au considerat că nu este necesară efectuarea lucrărilor pentru reparaţia podului.

Necesitatea efectuării lucrărilor la pod a rezultat însă în mod clar din concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de exp. C.T., nu doar pentru folosirea corespunzătoare a podului, ci şi pentru a se evita deteriorarea apartamentului 1.

Nu în ultimul rând, măsura este utilă pentru a se evita pe viitor apariţia unor raporturi tensionate între părţi, privind folosinţa podului care este amplasat doar deasupra apartamentului nr. 1.

Tribunalul a considerat nefondate criticile apelaţilor pârâţi privind accesul reclamantei la pod, întrucât, pe de o parte, aceasta are calitatea de coproprietară inclusiv asupra casei scării din corpul A, deci asupra căii de acces la pod, iar pe de altă parte, reclamanta are posibilitatea să îşi creeze o cale de acces separată.

În ceea ce priveşte mărimea cotelor părţi, potrivit dispoziţiilor art. 673 ind. 9 C.proc.civ. constituie un criteriu pentru efectuarea partajului în natură, însă în cauză se solicită atribuirea în proprietatea exclusivă a reclamantei a întregului bun, fiind incidente dispoziţiile art. 673 ind. 10 C.proc.civ., conform cărora criteriile prevăzute la art. 673 ind. 9 C.proc.civ. sunt aplicabile doar dacă mai mulţi coproprietari cer să li se atribuie bunul.

Referitor la cheltuielile de judecată, tribunalul a considerat nefondate criticile apelanţilor, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile art. 274 şi 276 C.proc.civ. atunci când a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 2519,3 lei, din care 19,3 lei reprezintă taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar, 950 lei reprezintă onorariul expertului C.T. (fila 69), iar 1550 lei reprezintă onorariul avocaţial parţial.

În privinţa apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2764/19.03.2014, tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 20.02.2009 reclamanta a solicitat atribuirea în proprietate exclusivă a podul şi a acoperişului de deasupra podului.

Cererea a fost comunicată reprezentantei pârâţilor în şedinţa publică din 20.02.2009, iar aceştia nu au invocat excepţia tardivităţii întregirii de acţiune până la următorul termen de judecată din 06.03.2009 şi nici ulterior.

Dispoziţiile art.132 C.proc.civ., conform cărora întregirea cererii trebuie formulată până la prima zi de înfăţişare, nu sunt de ordine publică, astfel încât conform art.108 alin.3 C.proc.civ. apelanţii pârâţi erau obligaţi să invoce nerespectarea lor la primul termen de

judecată de după depunerea cererii, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai invoca neregularitatea procedurală. Apelanţii nu au invocat excepţia tardivităţii depunerii întregirii de acţiune în termenul menţionat, astfel încât sunt decăzuţi din dreptul de a mai invoca excepţia.

Referitor la timbrarea întregirii de acţiune, tribunalul a constatat că la data înregistrării acesteia erau în vigoare dispoziţiile art. 3 lit. c din Legea nr.146/1997, conform cărora cererile de partaj se taxează cu 19 lei.

Prevederile art. 3 lit. c prin care s-a stabilit că pentru cererile de partaj se achită o taxă judiciară de timbru de 3 % din valoarea bunului au fost introduse abia prin Legea nr. 276/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008, care a intrat în vigoare la data de 16.07.2009.

În consecinţă, tribunalul a considerat nefondate criticile apelanţilor, prima instanţă reţinând în mod corect că a fost legal sesizată şi în privinţa întregirii de acţiune, astfel încât în mod legal şi temeinic a soluţionat cererea de completare a hotărârii.

Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul a considerat că şi apelul declarat de pârâţi este nefondat, astfel că în baza art. 296 C.proc.civ. a fost respins şi s-a menţinut sentinţa atacată, aceasta fiind legală şi temeinică.

În baza art. 276 C.proc.civ. tribunalul a dispus compensarea cheltuielile de judecată în

apel.

Împotriva acestei decizii, pârâţii E.F., W.T., M.C.I. şi M.C.A. au declarat recurs, în termen legal solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelurilor formulate de pârâţi împotriva sentinţelor civile nr. 7650/2013 si nr. 2764/2014 ale Judecătoriei Cluj-Napoca, cu consecinţa respingerii în întregime a acţiunii si a precizării de acţiune formulate de reclamanta R.M.S., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, pârâţii au arătat că hotărârea instanţei de apel contravine dispoziţiilor art.255 alin. 1 C.pr.civ. care specifica ca "hotărârile prin care se soluţionează apelul [...] se numesc "decizii", în timp ce prezenta hotărâre este denumita "sentinţa civila", motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct.9 C.pr.civ.

Hotărârea tribunalului este parţial nelegala întrucât, deşi a înţeles regimul coproprietăţii forţate asupra terenului, nu a aplicat aceeaşi "măsura" si pentru alte părti indivize comune şi anume podul.

În ceea ce priveşte completarea de acţiune revenea primei instanţe obligaţia de a respinge completarea de acţiune depusa la data 20 februarie 2009 întrucât reprezenta nu o precizare/majorare de acţiune , ci o veritabila completare a acesteia. Pârâţii nu au ridicat în apel excepţia tardivităţii depunerii acesteia, ci doar au arătat ca instanţa nu si-a îndeplinit prerogativele si rolul activ, în condiţiile art.129 alin 4 C.pr.civ., în care se arata ca "judecătorii sunt în drept să pună în discuţia pârtilor orice împrejurări de fapt si de drept, chiar daca nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare".Primind aceasta cerere care, în plus, nu era nici legal timbrata, prima instanţa a încălcat nu numai dispoziţiile art.129 alin 4 menţionate anterior, dar si cele ale art.114 alin 1 C.pr.civ.

Susţinerile Tribunalului Cluj în ceea ce priveşte timbrarea acestei cereri la valoare sunt cu totul eronate. Prin OUG 212/2008 s-a stabilit obligaţia achitării taxei de timbru la valoare pentru orice cerere de partaj. Contrar susţinerilor instanţei de apel, care arata ca doar după apariţia Legii nr. 276/2009 aceasta taxa de timbru ar fi intrat în vigoare, pentru orice ordonanţa de urgenta intrarea în vigoare este odată cu publicarea în Monitorul Oficial, asa cum este statuat de art. 11 alin 2 din Legea nr. 24/2000 privind norme de tehnica legislativa. În concluzie, contrar susţinerilor instanţei de apel, odată cu depunerea completării de acţiune reclamanta era obligata şa timbreze cu 3% din valoarea acoperişului noua sa cerere.

Asa cum este arătat prin Ordinul nr. 760/C/1999, art. 11 - fiecare capăt de cerere trebuie timbrat în mod distinct. Situatia de fata trebuie încadrată în prevederile art. 35 alin 6

din Ordinul nr. 76o/C/1999 (în vigoare la 20 martie 2009) care arata ca "daca în momentul înregistrării acţiunea sau cererea a fost taxata corespunzător obiectului iniţial, dar a fost modificata ulterior, ea nu va putea fi anulata integral, ci va trebui soluţionata în limitele în care taxa judiciara de timbru a fost plătita". Nefiind achitata taxa judiciara de timbru, prima instanţa nu a fost legal investita, drept urmare nu se putea pronunţa asupra completării de acţiune, aspect soluţionat cu totul eronat de instanţa de apel, prin ignorarea prevederilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 24/2000 cu raportare la art. 11 din Ordinul nr. 760/C/1999.

Susţinerea instanţei de apel ca pârâţii aveau obligaţia ridicării excepţiei tardivităţii depunerii precizării de acţiune la primul termen după depunerea acesteia este contrazisa tocmai de elementele anterior detaliate. Doar o cerere legal timbrata, cu care instanţa sa fie legal investita, poate fi pusa în discuţia pârtilor, astfel încât sa poată fi invocate excepţii si apărări asupra acesteia. Nefiind legal timbrata, pârâţii nu aveau interesul de a invoca excepţia tardivităţii asupra căreia instanţa de apel face ample referiri, care insa sunt în contradicţie cu textele legale invocate anterior. Având în vedere argumentele expuse, apreciem ca instanţa de apel a dat o hotărâre cu încălcarea normelor legale motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ.

Precizarea de acţiune din 20 februarie 2009 în care se arată doar ca "solicit sa îmi fie atribuit în proprietate exclusiva podul de deasupra apartamentului subsemnatei împreună cu acoperişul de deasupra podului" este si inadmisibilă. În acest imobil exista un singur pod, aflat deasupra apartamentului reclamantei, "acoperişul "înscris ca atare în CF. 43092/A se întinde atât deasupra podului în litigiu, cât si deasupra corpului de clădire în care pârâţii au apartamentele. Fiind un singur acoperiş si nu doua, înscris ca atare în cartea funciară, solicitarea de partajare si a acoperişului aflat doar deasupra unui corp de clădire este inadmisibilă fără vreun petit anterior de dezmembrare a acestei părti indivize comune în două loturi distincte, aferente celor două corpuri de clădire. În varianta admisă de instanţa de fond si confirmată de instanţa de apel, în cartea funciară, corpul de clădire aferent apartamentelor pârâţilor va rămâne fără acoperiş, fapt pe care îl apreciem ca fiind inadmisibil. In acest fel, prin pronunţarea asupra partajării "acoperişului", fără vreun petit de dezmembrare, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art.728 Cod Civil.

Nefiind legal investită cu privire la acoperişul aflat deasupra podului, cerere care oricum era inadmisibila aşa cum este formulată, instanţa de apel a dat o hotărâre greşită si cu privire la partajarea podului, soluţionarea acestei cereri de chemare în judecată fiind intrinsec legată de acoperişul aflat deasupra acestuia: în absenta partajării acoperişului, funcţional, este imposibila partajarea doar a podului, "soluţia" de mijloc în sensul partajării podului cu menţinerea acoperişului ca parte indiviza comuna fiind de asemenea inadmisibilă.

In ce priveşte respingerea apelului pârâţilor privind partajarea podului se arată ca instanţa a dat o hotărâre greşita, încâlcind dispoziţiile Legii nr.114/1996, anexa 1 în care se arata ca cerinţele minimale ale oricărei locuinţe prevăd "spatii pentru uscarea rufelor”. Solutia găsită de instanţa de apel în sensul ca pârâţii să edifice un alt pod, aflat deasupra apartamentelor lor este nu numai dar si nelegala. Este evident ca o atare extindere sugerata de instanţa de apel trebuie sa aibă la baza o autorizaţie de construire pe care nicicând nu o vor putea obţine întrucât CUT-ul aferent zonei ultracentrale, adoptat prin PUG-ul din 5 ianuarie 2015 este deja împlinit.

Un alt argument al instanţei de apel este faptul ca pârâţii de multă vreme nu au uscat hainele în acest pod, astfel încât, cel puţin aparent ar fi o parte indiviză comună nefolositoare pentru aceştia. Ceea ce s-a ignorat de către instanţa de apel este faptul ca însăşi reclamanta le-a interzis sa folosească acest pod, încuindu-l cu o cheie proprie, susţinând ca ar produce deteriorarea tavanului locuinţei sale. În acest sens se arată ca instanţa a aplicat greşit principiul conform căruia nimeni nu isi poate invoca propria culpa intr-o cerere adresata instanţei de judecata. Drept urmare acest argument nu poate fi avut în vedere, iar luarea lui în

considerare este motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 C.pr.civ., fiind străin de natura pricinii. Faptul ca pârâţii au înţeles să îşi limiteze accesul în pod pana la soluţionarea prezentului litigiu, nu înseamnă ca nu au nevoie sa îşi usuce hainele în acest spaţiu special amenajat. Mai mult, instanţa a dat o hotărâre contradictorie cu privire la acest aspect, întrucât atunci când motivează respingerea apelului reclamantei. Tribunalul Cluj arata ca "este suficient sa se asigure posibilitatea paraţilor de a folosi terenul, rămânând la latitudinea acestora exercitarea efectiva a dreptului". Cu alte cuvinte, pentru doua părţi indivize comune ale aceluiaşi imobil, instanţa aplica motive contradictorii, uitând ca ambele privesc în realitate parti indivize comune forţate, în sensul textelor legale care le guvernează motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 C.pr.civ.

Nici susţinerea ca s-ar fi opus lucrărilor de reparaţii ale podului solicitate de reclamantă, ca argument în favoarea respingerii apelului, nu poate fi reţinuta în mod legal de instanţa de judecata. In primul rând ca opunerea pârâţilor nu s-a referit la lucrările de reparaţii necesare acestuia ci la "investiţiile" reclamantei care dorea amenajarea podului astfel încât, în final să-si poată mansarda propriul apartament. Aceasta soluţie ar duce Ia modificarea cotelor de p.i.c. deţinute de fiecare parte, urmare a măririi suprafeţei utile a apartamentului nr.1. Dacă întreţinerea pavimentului podului era argumentul principal pe care reclamanta îl susţinea si îl susţine si în prezent, atunci aceasta putea formula o acţiune în "obligaţie de a face" pentru a contribui si noi la aceste lucrări, sau, chiar la o ordonanţa de urgenta, daca aprecia ca ar fi întrunite elementele unei atari cereri de chemare în judecata. Neformulând cererea de chemare în judecata în acest mod, este evident ca, în realitate, scopul reclamantei nu este conservarea optimă a propriului apartament, ci deposedarea pârâţilor de o parte indiviză comună forţată, strict necesară vieţii lor cotidiene

Cat priveşte susţinerea ca art.673 ind.9 C.pr.civ. s-ar referi doar la situaţia în care mai multe părti ar solicita atribuirea bunului, se arata ca instanţa de apel se afla din nou în eroare, în condiţiile în care "loturile", pot reprezenta în realitate si "lotul" ce urmează fi supus partajului, respectiv bunul clar determinat. La variantele de partaj, prin atribuire sau prin menţinerea indiviziunii forţate trebuie avute în vedere si aceste criterii, întrucât si partajul prin atribuire sau imposibilitatea partajării trebuie supusa aceloraşi criterii legale. Intre acestea cota de proprietate este un element esenţial, cota de 77% deţinuta de noi trebuind sa încline clar balanţa în favoarea pârâţilor. Ignorând acest text legal, ca de altfel si prevederile art.673 ind.10 C.pr.civ., privitor la scăderea valorii economice a apartamentelor pârâţilor, instanţa de apel a dat o hotărâre nelegala si sub acest aspect, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ.

Reclamanta intimată R.M.S. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil cu privire la toate motivele de recurs care nu se încadrează dispoziţiilor art. 304 C.pr.civ. punctele 1-9 şi a motivelor invocate omisso medio şi respingerea recursului formulat de către recurenţi ca nefondat, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată (23-26).

În susţinerea poziţiei procesuale, reclamanta intimată a arătat că invocă excepţia inadmisibilităţii recursului cu privire la toate motivele de recurs care nu se încadrează dispoziţiilor art. 304 C.pr.civ., punctele 1-9 şi a motivelor invocate omisso medio.

Se încadrează categoriei motivelor inadmisibile în cadrul căii de atac al prezentului recurs primul motiv de recurs prin care se critică sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte neadmiterea excepţiei tardivităţii faţă de completarea de acţiune depusă de subsemnaţii la data de 20 februarie 2009. În acest sens solicită să se constate faptul că aceste critici privitoare la modul de soluţionare a cauzei de către prima instanţă nu pot forma obiectul cenzurii instanţei de recurs. În legătură cu această problemă, în mod corect a apreciat instanţa de apel în sensul că precizarea de acţiune menţionată a fost comunicată reprezentantei pârâţilor în şedinţa publică din data de 20.02.2009, iar aceştia nu au invocat excepţia

tardivităţii întregirii de acţiune până la următorul termen de judecată din 06.03.2009 şi nici ulterior. Dispoziţiile art. 132 C.pr.civ. conform cărora întregirea cererii trebuie formulată până la prima zi de înfăţişare nu sunt de ordine publică, astfel încât conform art. 108 alin.3 C.pr.civ. apelanţii pârâţi erau obligaţi să invoce nerespectarea lor la primul termen de judecată după depunerea cererii sub sancţiunea decăderii din dreptul de a invoca neregularitatea procedurală.

Inadmisibile sunt şi motivele de recurs prin care se aduc critici referitoare la stabilirea taxei judiciare de timbru de către prima instanţă în ceea ce priveşte completarea de acţiune, raportat la dispoziţiile Deciziei nr. 7/2014 pronunţată de ICCJ în recursul în interesul legii. Prin decizia pronunţată în interesul legii, s-a stabilit că:" în interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările si completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plata a taxei judiciare de timbru poate formula critici care sa vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecata exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului". Prin urmare, recurenţii pârâţi nu au formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în ceea ce priveşte precizarea de acţiune din data de 20.02.2009, astfel încât critica acestora, pe calea prezentului recurs este inadmisibilă.

Tot inadmisibile sunt şi criticile din recurs referitoare la legala investire a primei instanţe în ceea ce priveşte precizarea de acţiune din data de 20.02.2009 formulate împotriva sentinţei primei instanţe, motivele de recurs trebuind să privească criticile împotriva deciziei din apel. Atâta vreme cât recurenţii pârâţi invocă chestiuni legate de legala investire a primei instanţe, acestea sunt inadmisibile, în recurs.

Sunt inadmisibile în recurs, motivele de netemeinicie invocate de către recurenţii pârâţi, având în vedere că acestea nu se încadrează dispoziţiilor art. 304 pct. 1-9. Sunt aşadar motive de recurs inadmisibile cele referitoare la modul de folosire a podului supus partajului, modul în care recurenţii pârâţi işi usucă hainele prin raportare la vârsta acestora, atitudinea recurenţilor pârâţi la lucrărilor de reparaţie a podului şi susţinerile acestora în sensul că reclamanta le-ar fi interzis accesul în podul supus partajului.

Sunt inadmisibile şi motivele de recurs invocate omisso medio şi care au fost pentru prima dată invocate în recurs motivele privitoare la aşa zisa „dezmembrare a părţii indivize comune reprezentată de acoperiş", motivele privitoare la posibilitatea obţinerii de către recurenţii pârâţi a CUT-ului aferent zonei ultracentrale, adoptat prin PUG-ul din 5 ianuarie 2015. În realitate aceste motive de recurs, respectiv apărări faţă de cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, nu au mai fost niciodată invocate de către recurenţii pârâţi, fiind incidente dispoziţiile art. 294 raportat la art. 316 C.pr.civ.

Recursul este şi nefondat pentru următoarele motive.

În ceea ce priveşte eroarea strecurată în cuprinsul Deciziei civile nr. 739/A/2014 pronunţată de Tribunalul Cluj, în sensul că hotărârea pronunţată se poartă denumirea de Sentinţă şi nu de Decizie reclamanta arată că a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale în acest sens şi, pe de altă parte, recurenţii pârâţi nu au probat vreun prejudiciu cauzat acestora prin eroarea menţionată.

Motivele de recurs privitoare la dispoziţiile anexei nr. 1 din Legea nr. 114/1996 sunt nefondate întrucât spaţiile pentru uscarea hainelor nu constituie o condiţie necesară, minimală pentru un condominium şi acest lucru rezultă foarte clar din titlul capitolului în speţă: „Spaţii şi instalaţii de folosinţă comună pentru clădiri cu mai multe locuinţe" nefiind vorba aşadar despre condiţii absolut necesare existenţa vreunui spaţiu pentru uscarea hainelor. De altfel niciunde în Legea nr. 114/1996 nu s-a prevăzut ca podul sa fie transformat intr-un spaţiu pentru uscarea hainelor. Mai mult, în mod corect a apreciat instanţa de apel în sensul că recurenţii pârâţi au posibilitatea să folosească curtea comună ori acoperişul de deasupra

corpului A în acest scop, având posibilitatea să amenajeze un spaţiu corespunzător pentru uscarea rufelor.

Sunt nefondate şi motivele de recurs privitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 673 ind. 9 C.pr.civ potrivit cărora "La formarea si atribuirea loturilor, instanţa va tine seama, după caz, si de acordul pârtilor, mărimea cotei-parţi ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul si ocupaţia pârtilor, faptul ca unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea”. Or, recurenţii pârâţi nu au solicitat niciodată atribuirea podului în coproprietatea acestora ci s-au opus categoric partajului solicitat de către reclamantă. Prin urmare, faptul că aceştia deţin cota de 77% din podul supus partajului nu are nici o relevantă întrucât nu au solicitat atribuirea podului în favoarea acestora. Despre scăderea valorii apartamentelor recurenţilor pârâţi de asemenea nu poate fi vorba câtă vreme dispoziţiile art. 673 ind. 10 C.pr.civ. face vorbire la o scădere importantă a valorii bunului supus partajului şi nicidecum al apartamentelor recurenţilor pârâţi. Mai mult, pentru egalizarea loturilor s-a stabilit sulta pe care reclamanta urmează să o achite pârâţilor, iar aceştia nu au contestat cuantumului sultei, în faţa instanţei de apel.

Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:

Astfel, în şedinţa publică din 29.04.2015, Curtea a invocat şi a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii următoarelor motive de recurs: cel referitor la denumirea hotărârii pronunţată de instanţa de apel, respectiv eroarea materială invocată prin recurs; a celor formulate direct împotriva hotărârii pronunţate de către prima instanţă; a celor formulate omisso medio; a celor care nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.; a celor referitoare la recursul în interesul legii soluţionat prin Decizia Î.C.C.J. nr. 7/2015.

Conform art. 316 C.pr.civ., dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, iar art. 298 C.pr.civ. prevede că, dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.

Art.137 alin.1 C.pr.civ. statuează că, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Reţinând aceste dispoziţii legale Curtea se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiei de inadmisibilitate a motivelor de recurs mai sus arătate.

Prin cererea de recurs pârâţii au menţionat că hotărârea instanţei de apel contravine dispoziţiilor art.255 alin. 1 C.pr.civ., în sensul că este denumită sentinţa şi nu decizie.

Verificând acest aspect, Curtea constată că hotărârea tribunalului, deşi este pronunţată în apel, poartă denumirea de sentinţa civilă şi nu decizia civilă.

Este real că potrivit art.255 alin. 1 C.pr.civ. " ... hotărârile prin care se soluţionează apelul, ... , se numesc "decizii” însă Curtea apreciază că denumirea de „sentinţă” dată de tribunal hotărârii atacate reprezintă o simplă eroare materială.

În acest sens, reclamanta a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj şi care urmează a fi soluţionată de către instanţa de apel (f-30).

Conform art. 281^2aC.pr.civ., „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 281 - 281²C.pr.civ.”

Având în vedere acest text legal, Curtea constată că pârâţii recurenţi nu pot critica şi nu pot solicita în cadrul căii de atac extraordinare a recursului îndreptarea erorii materiale cu

privire la denumirea hotărârii pronunţată de către instanţa de apel considerent pentru care va admite excepţia inadmisibilităţii acestui motiv de recurs.

În privinţa motivelor de recurs prin care se critică direct cele dispuse ori statuate de instanţa de fond - cu trimitere expresă la „instanţa de fond a/nu a reţinut sau avea obligaţia (...)” -, Curtea constată că acestea intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii întemeiată pe dispoziţiile art. 282 alin. 1 coroborat cu art. 299 alin. 1 C.pr.civ.

În conformitate cu prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ. prevede că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, sunt supuse recursului.

Există, aşadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel exclusiv la instanţa imediat superioară, adică la tribunal, în timp ce, hotărârile prin care tribunalele soluţionează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la curtea de apel.

Această ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.

O cale de atac nu poate fi exercitată omisso medio, respectiv, nu poate fi criticată direct în recurs, hotărârea pronunţată în primă instanţă de judecătorie - şi care este, potrivit legii, susceptibilă de apel la tribunal -, pentru că, într-o atare situaţie, instanţa de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunţate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ce ar duce la privarea părţii de un grad de jurisdicţie şi, implicit, la încălcarea principiului „ non omisso medio ”, o astfel de critică în recurs fiind inadmisibilă.

Este ştiut faptul că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor inferioare, şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut şi de art. 129 din Constituţie, text constituţional care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.

Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C.pr.civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel.

Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel, cu precizarea că toate criticile din recurs trebuie să aibă ca obiect strict hotărârea pronunţată în apel.

Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări ori susţineri ale părţilor, să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu calea extraordinară de atac a recursului.

Principiul „non omisso medio” reprezintă, de asemenea, o aplicaţie a modalităţii în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în cadrul aceluiaşi proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanţă şi nesupuse cenzurii instanţei de apel, nu mai pot face obiect de critică în calea de atac subsecventă a recursului.

Toate acele motive de recurs prin care recurenţii fac trimitere directă la ce a stabilit instanţa de fond, la ce a statuat instanţa de fond, la ce a reţinut sau nu instanţa de fond, respectiv cele privitoare la obligaţia primei instanţe de a respinge completarea de acţiune cu care nu a fost legal învestită şi care nu a fost legal timbrată, intră aşadar sub incidenţa

excepţiei inadmisibilităţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 282 alin. 1 coroborat cu art. 299 alin. 1 C.pr.civ.

Drept urmare, Curtea constată că acele critici din recursul pârâţilor, prin care se critică direct cele statuate de instanţa de fond, intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, prin raportare la prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., ale art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ., coroborat cu principiul „non omisso medio”.

De asemenea, Curtea constată că sunt inadmisibile a fi invocate direct în recurs criticile care nu au fost formulate prin apelul promovat de pârâţi împotriva sentinţei primei instanţe.

Este de observat că pârâtul a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, dar nu a formulat critici privitoare la aşa zisa inadmisibilitate a partajării podului împreuna cu acoperişul fără un petit anterior de „dezmembrare a părţii indivize comune reprezentată de acoperiş", motivele privitoare la posibilitatea obţinerii de către recurenţii pârâţi a CUT-ului aferent zonei ultracentrale, adoptat prin PUG-ul din 5 ianuarie 2015 ci, doar în recurs au invocat prima dată aceste critici, care sunt inadmisibile, fiind formulate omisso medio, cu toate că puteau fi formulate prin apel şi abia apoi eventual criticat modul de soluţionare al instanţei de apel, în recurs.

Conform art. 299 alin.1 Cod procedură civilă, obiectul recursului îl reprezintă hotărârea pronunţată în etapa procesuală a apelului, fiind o cale de atac „subsecventă”, în sensul că nu poate fi exercitat omisso medio. Or, cât timp prin hotărârea atacată nu s-a analizat un motiv de nelegalitate, din cauză că nu a fost invocat, rezultă că acel motiv nu poate face obiectul recursului.

Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, ori partea nu a adus nicio critică, în apel, sub aceste aspecte, astfel că nu se pot analiza aceste aspect omisso medio, direct, în recurs. Instanţa de apel este limitată la cererea de apel iar instanţa de recurs este limitată la rândul ei de cele asupra căreia a statuat instanţa de apel.

Cât timp recursul poate fi exercitat împotriva hotărârilor date în apel, iar instanţa de apel nu a fost învestită cu analiza unui anumit aspect, acel aspect nu poate fi dedus verificării pentru prima oară înaintea instanţei de recurs.

Regula potrivit căreia recursul nu poate fi exercitat omisso medio se aplică nu numai în situaţia în care partea nemulţumită de soluţia adoptată în primă instanţă nu a declarat apel, ci şi în cazul în care sentinţa a fost apelată, însă numai parţial, pentru alte motive decât cele invocate în recurs.

În aceste condiţii, neinvocând critici în calea devolutivă de atac, recurenţii nu pot învedera direct în recurs aspecte privind nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond sub acest aspect astfel încât motivele de recurs mai sus menţionate sunt inadmisibile deoarece au fost invocate direct în prezenta fază procesuală astfel că nu pot face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

Excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt şi reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanţa de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 şi pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 111¹şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:

În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate.”

Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanţa astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului,

reanalizând probatoriul administrat şi reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speţă, apelul.

Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanţei de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurenţii nu mai pot beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanţă de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.

Deşi formal cererea de recurs este întemeiată pe art.304 pct.7 şi pct.9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate, acestea fiind cele privitoare la modul de folosire a podului supus partajului, modul în care recurenţii pârâţi îşi usucă hainele prin raportare la vârsta acestora, atitudinea recurenţilor pârâţi în legătură cu lucrările de reparaţie a podului şi susţinerile acestora în sensul că reclamanta le-ar fi interzis accesul în podul supus partajului.

Curtea constată că memoriul de recurs conţine şi motive de netemeinicie care se referă la o reproducere a stării de fapt a cauzei din perspectiva pârâţilor, o analizare a probaţiunii administrate în cauză şi o expunere a relaţiilor dintre părţi care intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C.pr.civ., în prezent abrogate.

Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 111¹din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.

În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.

Aşa fiind, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu şi de către intimată, prin întâmpinare, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.

Critica pârâţilor recurenţi în legătură cu timbrarea cererii de completare a acţiunii introductive de instanţă, în opinia majoritară, este considerată admisibilă pe calea recursului, sens în care se va respinge excepţia inadmisibilităţii acesteia invocată de reclamanta intimată prin întâmpinare. Cu toate acestea critica pârâţilor va fi respinsă ca neîntemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.02.2008, reclamanta a solicitat, printre alte petite, partajarea podului situat deasupra ap. nr.1 înscris în CF. nr.43093/A sub nr. top. 4850/I din imobilul situat în Cluj Napoca, str. ... nr.7 cu părţile indivize comune în scrise în CF nr.43092 Cluj. În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că deasupra ap.nr.1, aflat în proprietate exclusivă, se află podul imobilului care este folosit de către toţi proprietarii apartamentelor iar în temeiul art.728 C.civ. solicită partajarea acestui pod şi crearea de încăperi proprietate exclusivă a fiecărui proprietar de apartament.

Petitul de partajare a podului a fost legal timbrat la data introducerii acţiunii introductive cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 19 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei (f.3, f.5 dosar fond).

Ulterior, prin înscrisul intitulat „precizare de acţiune” înregistrat la data de 15.05.2008, reclamanta a solicitat partajarea podului prin atribuirea acestuia în întregime în

favoarea ei, cu obligaţia acesteia de a plăti sulta fiecărui coproprietar în parte (f. 42 dosar fond).

La data de 20.02.2009, reclamanta a depus un înscris denumit „precizare” prin care a arătat că „pentru a nu exista niciun fel de dubiu privitor la petitul 2 din acţiunea introductivă este vorba de podul de deasupra apartamentului 1, precum şi acoperişul apartamentului subsemnatei situat deasupra podului, înscris în CF nr.43082/A” (f.98 dosar fond).

Această cerere a fost comunicată reprezentantei pârâţilor în şedinţa publică din 20.02.2009, iar aceştia nu au invocat excepţia tardivităţii întregirii de acţiune sau nelegala timbrare a cererii până la următorul termen de judecată din 06.03.2009 şi nici ulterior, pe tot parcursul desfăşurării procesului.

După pronunţarea hotărârii de către prima instanţă, reclamanta a formulat la data de 17.02.2014 o cerere de completare a dispozitivului sentinţei în sensul de a se dispune şi partajarea acoperişului de deasupra podului situat deasupra ap. 1 aşa cum a solicitat prin precizarea de acţiune (f.263-264 dosar fond).

Prin întâmpinarea la această cerere, înregistrată la data de 12.03.2014, pârâţii au invocat inadmisibilitatea cererii de completare întrucât precizarea de acţiune a reclamantei a fost depusă peste termenul legal, după prima zi de înfăţişare şi nu a fost taxată la valoarea acoperişului supus partajului astfel încât aceasta nu a făcut obiectul judecăţii (f.376-377 dosar fond).

Prin Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie în dosarul nr. 4/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 137 din 24 februarie 2015, s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Această decizie este obligatorie pentru instanţele de judecata de la data publicării ei în Monitorul Oficial.

Cu toate acestea, Curtea apreciază că Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 nu este aplicabilă în speţă întrucât se referă la partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, or instanţa de fond nu a stabilit în sarcina reclamantei nicio obligaţie de a plăti suplimentar o altă taxă judiciară de timbru. Mai mult, în faza judecării în primă instanţă a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, pârâţii nu au invocat nici un aspect de nelegalitate cu privire la netimbrarea precizării de acţiune având ca obiect partajarea acoperişului şi, de asemenea, nici instanţa de fond nu a pus în discuţie acest aspect având în vedere că petitul de partajare a podului a fost legal timbrat odată cu înregistrarea cererii introductive.

În apel, pârâţii au invocat, ca motiv de nelegalitate, calificarea greşită a obiectului cererii de chemare în judecată, din care ar putea decurge consecinţa aplicării greşite a normelor în materia taxelor judiciare de timbru.

În prezenta cauză nu s-au aplicat prevederile art. 18 alin.2 din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora „Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate”.

Textul legal evocat conferă părţii în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de timbrare o procedură clară, precisă şi previzibilă de contestare a modului de stabilire a taxei de timbru sub aspectul caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată.

De asemenea, decizia anterior menţionată statuează că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, fără a putea supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului or, în prezenta cauză, niciuna dintre părţi nu au uzat de cererea de reexaminare întrucât instanţa nu a stabilit nicio obligaţie suplimentară de plată a taxei judiciare de timbru în sarcina uneia dintre ele.

Nu se poate susţine faptul că indiferent dacă partea interesată a uzat sau nu de reexaminare, aspectele menţionate nu mai pot forma obiect de critică prin intermediul căilor de atac de reformare, neexistând un drept de opţiune din acest punct de vedere şi ca atare, măsura privitoare la taxa judiciară de timbru devine irevocabilă prin soluţionarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac, după caz.

Aceasta deoarece pe de-o parte, art.18 alin.1 din Legea nr.146/1997 prevede că determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată.

Pe de altă parte, potrivit art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, "În situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu". Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităţilor teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor Publice în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a creanţelor bugetare.

Aceste dispoziţii legale instituie în sarcina instanţelor care exercită controlul judiciar obligaţia de a verifica modul de determinare a cuantumului taxelor judiciare de timbru şi de a dispune măsuri pentru perceperea şi punerea în executare a acestor creanţe bugetare, fără a face vreo distincţie după cum în cauză s-a formulat sau nu cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru.

Textul legal mai sus menţionat are în vedere situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că, în fazele procesuale anterioare, "taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal", nicidecum situaţia în care partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată pretinde că nu datorează taxa de timbru sau că suma stabilită este prea mare.

Singura soluţie pe care instanţa judecătorească superioară, învestită cu soluţionarea unei căi de atac, o poate dispune în temeiul textului menţionat este aceea de obligare a părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente stadiului/stadiilor procesuale anterioare, urmând ca dispozitivul hotărârii să constituie titlu executoriu.

Având în vedere particularităţile speţei, anterior menţionate, faptul că în apel pârâţii au criticat calificarea greşită a obiectului cererii de chemare în judecată de către prima instanţă, punând în discuţie caracterul timbrabil al precizării de acţiune ce reprezintă un aspect de legalitate, respectiv de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materia taxelor de timbru, Curtea apreciază că reiterarea acestei critici în cadrul motivelor de recurs este pe deplin admisibilă astfel ca va respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de reclamanta intimată prin întâmpinare.

În privinţa motivului de nelegalitate referitor la timbrarea întregirii de acţiune, Curtea constată că în mod legal tribunalul a constatat că la data înregistrării acesteia, 20.02.2009 erau în vigoare dispoziţiile art. 3 lit. c din Legea nr.146/1997, conform cărora cererile de partaj se taxează cu 19 lei. Separat de aceasta taxa, dacă părţile contesta bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată. În prezenta cauză niciuna dintre părţi nu a contestat valoarea obiectului partajului.

Contrar susţinerilor pârâţilor recurenţi, OUG nr.212/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, deşi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 837 din 12 decembrie 2008 şi a intrat în vigoare la această dată, nu a modificat sau completat prevederile art.3 lit.c din Legea nr.146/1997.

Dispoziţiile art. 3 lit. c din actul normativ arătat, prin care s-a stabilit că pentru cererile de partaj se achită o taxă judiciară de timbru de 3 % din valoarea masei partajabile au fost introduse prin Legea nr. 276/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 212/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 482 din 13 iulie 2009, care a intrat în vigoare la data de 16 iulie 2009, ulterior înregistrării precizării de acţiune, astfel că acest motiv de recurs al pârâţilor este nefondat.

Motivul de recurs al pârâţilor referitor la faptul că este greşită susţinerea instanţei de apel referitoare la faptul ca pârâţii aveau obligaţia ridicării excepţiei tardivităţii depunerii precizării de acţiune la primul termen după depunerea acesteia şi pentru că aceasta nu a fost legal timbrata, pârâţii nu aveau interesul de a invoca excepţia tardivităţii este apreciat de Curte ca nefiind fondat.

Astfel, art.132 alin. 1 C.pr.civ. statuează că, la prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii.

Aceste dispoziţii legale nu sunt de ordine publică, astfel încât potrivit art.108 alin.3 C.pr.civ. pârâţi erau obligaţi să invoce nerespectarea lor la prima zi de înfăţişare ce a urmat după depunerea cererii completatoare şi înainte de a pune concluzii în fond, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai invoca neregularitatea procedurală.

Apelanţii nu au invocat excepţia tardivităţii depunerii întregirii de acţiune în termenul menţionat, respectiv până la următorul termen de judecată din 06.03.2009 astfel încât sunt decăzuţi din dreptul de a mai invoca această neregularitate procedurală.

În opinia Curţii este nefondată critica pârâţilor privitoare la faptul că instanţa de apel a dat o hotărâre greşita, încâlcind dispoziţiile Legii nr.114/1996, anexa 1, în care se arata ca cerinţele minimale ale oricărei locuinţe prevăd "spatii pentru uscarea rufelor”.

Astfel, deşi în anexa 1 a Legii nr.114/1996 intitulată “Exigente minimale pentru locuinte”, la lit.G. - Spatii si instalatii de folosinta comuna pentru cladiri cu mai multe locuinte - se menţionează existenţa unor “spaţii pentru uscarea rufelor” însă, în cuprinsul acestui act normativ nu se reglementează care anume spaţii pot fi utilizate pentru uscarea hainelor, astfel că dacă legiuitorul nu a exemplificat aceste spaţii, ele pot fi oricare dintre spaţiile aflate în folosinţa comună, nu numai podul aşa cum pretind pârâţii recurenţi.

De asemenea sunt nefondate şi motivele de recurs privitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 673⁹şi art.673¹⁰C.pr.civ. în legătură cu cota de 77% din coproprietatea indiviză a pârâţilor şi scăderea valorii economice a apartamentelor aflate în proprietatea lor exclusivă.

Potrivit art. 728 alin. 1 C.civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. În conformitate cu dispoziţiile art. 673 ind. 5 alin. 2 C.pr.civ., instanţa este datoare ca, în primul rând, să procedeze la partajarea în natură a bunurilor supuse împărţelii, prin formarea unor loturi şi atribuirea lor către părţi conform cotelor deţinute.

Art. 673⁹C.pr.civ. statuează că "La formarea si atribuirea loturilor, instanţa va tine seama, după caz, si de acordul pârtilor, mărimea cotei-parţi ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul si ocupaţia pârtilor, faptul ca unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea”.

Conform art.673¹⁰alin.1 teza I şi II C.pr.civ., în cazul în care împărţeala în natură a unui bun nu este posibilă sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia economică, la cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, prin

încheiere, îi poate atribui provizoriu întregul bun. Dacă mai mulţi coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanţa va ţine seama de criteriile prevăzute la art. 673⁹.

Din interpretarea acestor texte legale rezultă că art. 673⁹C.pr.civ. stabileşte unele criterii ce trebuie avute în vedere la formarea loturilor şi cuprinde astfel o enumerare exemplificativă, şi nicidecum restrictivă.

În măsura în care împărţirea în natură a bunului nu este posibilă, art. 673¹⁰C.pr.civ. oferă soluţia atribuirii bunului unuia dintre coproprietari, cu plata unor sulte către ceilalţi coproprietari conform cotelor lor de proprietate.

Se observă, aşadar, că legea enunţă regulile pentru efectuarea sistării coproprietăţii sau ale indiviziunii, problema punându-se în cazul promovării unei acţiuni având ca obiect un partaj vizând un bun aflat în proprietate comuna pe cote-parti fortată. Practica judiciară şi doctrina au admis, ca principiu, posibilitatea efectuării unui partaj în măsura în care există acordul tuturor coproprietarilor sau nu se ajunge de schimbarea destinaţiei concrete a bunului, ori nu se cauzează imposibilitatea unei utilizări normale a bunului pentru care s-a recunoscut coproprietatea perpetua.

Coproprietatea forţată poate să înceteze când nu se mai impune cu necesitate a fi menţinută, iar natura şi destinaţia funcţională a bunului dau posibilitatea împărţirii lui, măsura fiind utilă şi pentru a se evita, pe cât posibil, raporturi tensionate între coproprietari.

În ceea ce priveşte mărimea cotelor părţi, potrivit dispoziţiilor art. 673⁹C.pr.civ., aceasta constituie un criteriu pentru efectuarea partajului în natură, însă în cauză doar reclamanta a solicitat atribuirea în proprietatea exclusivă a podului în timp ce pârâţii nu au solicitat niciodată atribuirea podului în coproprietatea acestora, ci s-au opus categoric partajului solicitat de către reclamantă.

În aceste condiţii, sunt incidente dispoziţiile art. 673¹⁰C.pr.civ., conform cărora criteriile prevăzute la art. 673⁹C.pr.civ. sunt aplicabile doar dacă mai mulţi coproprietari cer să li se atribuie bunul.

Prin urmare, faptul că pârâţii deţin cota de 77% din podul supus partajului nu are nicio relevantă întrucât nu au solicitat atribuirea podului în favoarea acestora.

Despre scăderea valorii apartamentelor recurenţilor pârâţi, de asemenea, nu poate fi vorba câtă vreme dispoziţiile art. 673¹⁰C.pr.civ. fac trimitere la o scădere importantă a valorii bunului supus partajului şi nicidecum al apartamentelor recurenţilor pârâţi. Mai mult, pentru egalizarea loturilor s-a stabilit sulta pe care reclamanta urmează să o achite pârâţilor, iar aceştia nu au contestat cuantumului sultei, în faţa instanţei de apel.

Pentru aceste considerente de drept, Curtea constată că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.304 pct.7 şi pct.9 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de pârâţii E.F., W.T., M.C.I. şi M.C.A., împotriva sentinţei (deciziei) civile nr. 739/A/din 23.10.2014 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. .../2008 pe care o menţine ca fiind legală.

În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga recurenţii, aflaţi în culpă procesuală, să plătească intimatei R.M.S. suma de 2.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul avocaţial dovedit prin chitanţa de plată anexată la f. 27 din dosar.

OPINIE CONCURENTĂ

Cu opinia concurentă a d-lui judecător ... în sensul că recursul trebuie respins însă motivele vizând timbrajul sunt inadmisibile nu nefondate.

Criticile formulate de recurenţii privind timbrajul puteau fi formulate de către orice parte doar în cadrul cererii de reexaminare la instanţa de fond, cu privire la modul de stabilirea a taxei de timbru, în temeiul art. 18 alin. 2 din Legea nr. 146/1997.

Textul prevede doar acest mod de criticare a oricăror chestiuni în ce priveşte taxa de timbru şi nu distinge între partea în sarcina căreia s-a stabilit taxa de timbru şi celelalte părţi.

A face o astfel de distincţie ar însemna a stabili două proceduri pentru aceleaşi aspecte, una specială, reexaminarea, pentru partea în sarcina căreia s-a stabilit taxa de timbru, şi una generală, apelul sau recursul, pentru celelalte părţi.

Faptul că partea a uzat sau nu de calea specială nu deschide accesul la calea de atac a apelului sau recursului deoarece ar însemna să se lase la îndemâna părţii procedura pe care să o aleagă şi să o urmeze, prin exercitarea sau neexercitarea căii de atac speciale.

Apoi, sintagma „modul de stabilire“ vizează orice aspecte privind stabilirea taxei de timbru, inclusiv stabilirea că acţiunea este scutită de taxă de timbru sau nestabilirea unei taxe de timbru. Cum pentru recurs, de exemplu, sunt indicate limitativ motivele pentru care poate fi criticată o hotărâre, iar pentru reexaminare nu sunt indicate limitativ astfel de motive, rezultă că orice critici vizând taxa de timbru pot fi formulate, însă doar în cadrul reexaminării.

Orice critică ce vizează taxa de timbru poate fi formulată doar în cadrul procedurii de reexaminare şi va fi soluţionată doar aici iar nu în cadrul căilor ordinare sau extraordinare de atac.

Încheiere de soluţionare a cererii de reexaminare privind taxa de timbru este irevocabilă, potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Întrucât Legea nr. 146/1997 prevede în art. 18 calea de atac specială a reexaminării împotriva modului de stabilire a taxelor judiciare de timbru, partea nu mai poate critica hotărârea sub acest aspect în căile de atac întrucât astfel s-ar înfrânge caracterul irevocabil al acestei hotărâri (încheieri).

Dacă s-ar permite criticarea şi în alt mod a modului de stabilire a taxelor de timbru, în înţelesul de mai sus, decât în procedura reexaminării, atunci indicarea caracterului irevocabil ar fi fără relevanţă. Or caracterul irevocabil înseamnă exact acest lucru, că cele stabilite irevocabil nu mai pot fi examinate într-o altă cale de atac.

Cât timp împotriva modului de stabilire a taxei de timbru se poate uza doar de procedura reexaminării rezultă că orice altă cale de atac împotriva acestui mod de stabilire a taxei de timbru este inadmisibilă, indiferent dacă partea a uzat sau nu de această procedură.

Acest aspect rezultă şi din principiul legalităţii căii de atac, în sensul că orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta, cât şi din principiul specialia generalibus derogant, adică o cale de atac specială are prevalenţă faţă de calea de atac ordinară, ceea ce face ca acea cale de atac ordinară să devină inadmisibilă pentru că partea va putea folosi doar calea de atac specială.

În măsura în care în ce priveşte taxa de timbru legea indică o procedură specială şi cu privire la examinarea taxei de timbru se menţionează expres că încheierea este irevocabilă rezultă cu puterea evidenţei că această problemă a taxei de timbru nu mai poate fi examinată într-o altă procedură.

← Competenţă între secţiile tribunalului. Funcţionar public...		Ajutor public judiciar. Taxă judiciară de timbru. Acordare →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Competenţa materială. Ordonanţă preşedinţială. Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală. Competenţa tribunalului Competenţa materială. Contract de întreţinere. Imobil în valoare de peste 200.000 lei. Competenţa tribunalului Competenţa materială. Succesiune. Judecătoria. NCPC Competenţă între secţiile tribunalului. Funcţionar public cu statut special. Ajutor la trecerea în rezervă. Competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului Ajutor public judiciar. Taxă judiciară de timbru. Acordare Chemare în garanţie. Respingere ca tardivă Casare cu reţinere în vederea administrării de probe suplimentare. Rejudecare printr-o altă decizie, separată Motive de recurs. Pronunţare asupra ce nu s-a cerut şi nepronunţarea asupra a ceea ce s-a cerut. Casare cu trimitere