Motive de recurs. Pronunţare asupra ce nu s-a cerut şi nepronunţarea asupra a ceea ce s-a cerut. Casare cu trimitere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 286/R din 27 mai 2015
Prin Sentinţa civilă nr. 1350/16.06.2014, pronunţată de Judecătoria Zalău în dosar numărul .../337/2012, a fost respinsă cererea de chemare în judecată privind ieşirea din indiviziune asupra imobilelor constând în casă de locuit situată în Zalău, str. ..., nr. 42/A, şi casă de vacanţă situată în Rogojel, formulată de reclamantul-pârât reconvenţional P.V.G., în contradictoriu cu pârâţii P.L., P.G. şi P.A.M., ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de partajare a bunurilor mobile, constând în două televizoare LCD şi un robot de bucătărie, formulată de reclamantul-pârât reconvenţional, ca inadmisibilă.
A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei-reclamante reconvenţional P.L. la plata sumei de 2800 lei către reclamantul-pârât reconvenţional, ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea pârâtei-reclamante reconvenţional P.L., de obligare a reclamantului-pârât reconvenţional la suportarea a 14 din contravaloarea creditelor rămase neachitate la data desfacerii căsătoriei, ca neîntemeiată.
Au fost compensate în totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei sale, următoarele:
„În fapt, conform extrasului CF (f. 7-8) şi a Autorizaţiei de construire nr. 407/4943/21.06.1999 (f. 21), s-a intabulat în CF nr. 6899 Zalău, în favoarea pârâţilor P.G. ŞI P.A.M., dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit situată în Zalău, str. ..., nr. 42/A.
Totodată, potrivit extrasului CF (f. 9) şi a Autorizaţiei de construire nr. 144/02.12.2008 (f. 22), pe terenul proprietatea pârâtei P.A.M., înscris în CF nr. 737 Rogojel, s-a construit o casă de vacanţă. În privinţa acestui imobil, instanţa reţine că potrivit art. 482 raportat la art. 480 din Codul civil din 1865, terenul este considerat lucru principal şi proprietatea asupra lui dă dreptul şi asupra a tot ce se uneşte ca accesoriu cu acesta într-un mod natural sau artificial. Un astfel de accesoriu îl reprezintă şi construcţiile, proprietarul terenului dobândind prin intermediul accesiunii, ca urmare a exercitării atributelor dreptului său absolut, şi proprietatea construcţiilor aflate pe acel teren.
Acest aspect este confirmat şi de către reclamant, care, atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât şi în concluziile scrise de la filele 267-268, menţionează că cele două construcţii sunt realizate pe terenurile proprietatea părinţilor fostei soţii.
Aşadar, instanţa reţine în baza celor menţionate anterior că proprietarii imobilelor în litigiu, respectiv casă de locuit situată în Zalău, str. ..., nr. 42/A, şi casă de vacanţă situată în Rogojel, sunt pârâţii P.G. şi P.A.M..
În drept, potrivit art. 728 C. civ. din 1865, nimeni nu poate fi obligat a rămâne
în indiviziune.
În speţă, instanţa reţine că indiviziunea la care se referă art. 728 C. civ. din 1865 este o formă a coproprietăţii, iar partajul solicitat de reclamant prin acţiune este modul specific de încetare a coproprietăţii. Astfel, pentru admiterea unei acţiuni în partaj este necesară dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce se solicită a fi partajate, or, cât timp reclamantul nu a făcut proba acestui drept, de fapt, nici nu a pretins că ar fi coproprietar alături de pârâţi, instanţa nu poate dispune ieşirea din indiviziune, motiv pentru care, în temeiul art. 728 C. civ., instanţa va respinge cererea, ca neîntemeiată.
De asemenea, asupra eventualelor drepturi de creanţă, pe care reclamantul le-ar deţine împotriva pârâţilor ca urmare a contribuţiei sale la edificarea celor două imobile, instanţa nu se poate pronunţa în cadrul procesual stabilit prin prezenta acţiune, întrucât nu a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată în pretenţii, ci cu o acţiune pentru partaj bunuri comune, iar stabilirea existenţei acestor drepturi de creanţă şi obligarea pârâţilor la plata lor ar excede acestui cadru procesual şi ar încălca principiul disponibilităţii.
În ceea ce priveşte cererea de partajare a bunurilor mobile constând în două televizoare LCD şi un robot de bucătărie, în cotă de ^ pentru reclamant, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 729 Cod civil, potrivit cărora admisibilităţii unei cereri de partaj judiciar nu i se poate opune decât un partaj anterior valabil realizat. Or, în speţă, instanţa constată că reclamantul-pârât reconvenţional a recunoscut, prin răspunsul la interogatoriul de pe verso-ul filei 95, susţinerile pârâtei-reclamante reconvenţional P.L. cu privire la înţelegerea dintre cei doi cu privire la împărţirea bunurilor mobile de natura celor solicitate de către reclamantul-pârât reconvenţional, acesta din urmă admiţând că a luat, în momentul în care a părăsit domiciliul conjugal, un televizor LCD, un sistem Home Cinema, o canapea şi hainele de pat primite de la părinţii săi, restul bunurilor mobile rămânând în posesia pârâtei. În consecinţă, în condiţiile constatării existenţei unui partaj voluntar anterior cu privire la bunurile mobile solicitate de către reclamantul-pârât reconvenţional, instanţa, în baza art. 729 Cod civil, va respinge cererea ca inadmisibilă.
În privinţa obligării pârâtei-reclamante reconvenţional P.L. la plata sumei de 2800 lei către reclamantul-pârât reconvenţional, reprezentând jumătate din cuantumul cheltuielilor de
şcolarizare de 5600 lei, instanţa reţine că, deşi veniturile din muncă sunt bunuri comune, o parte din acestea se pot folosi pentru satisfacerea unor interese personale cum este plata taxei de şcolarizare, fără ca această parte să se considere că se include, juridic, în bunurile comune, totuşi, instanţa apreciază că cererea este neîntemeiată în lipsa probării, potrivit art. 1169 cod civil din 1865, a faptului că plata acestor taxe de şcolarizare s-a realizat din veniturile obţinute de către reclamant, iar nu şi din veniturile pârâtei, simplele susţineri că fosta soţie nu a lucrat o perioadă, fiind şomeră, sau că a făcut-o pentru o perioadă scurtă în care a avut salariu de 700 de lei nu pot fi reţinute de către instanţă.
Raportat la cererea pârâtei-reclamante reconvenţional P.L. de obligare a reclamantului-pârât reconvenţional la suportarea a / din contravaloarea creditelor rămase neachitate la data desfacerii căsătoriei, instanţa reţine că în toate contractele de credit, atât în cele din 2009, cât şi în cel din 2004, reclamantul-pârât reconvenţional figurează drept codebitor sau unic debitor, or, obligaţiile contractuale faţă de bancă nu se sting ca urmare a hotărârii de divorţ sau a înţelegerii amiabile cu privire la asumarea unuia dintre soţi a obligaţiei de achitare a ratelor, decât în condiţiile efectuării operaţiunii de preluare credit de către unul dintre soţi şi doar cu acordul creditorului, adică al Băncii. Până în acel moment, ambii soţi îşi păstrează obligaţiile asumate prin contractul de credit iniţial, astfel încât este lipsită de interes cererea pârâtei, reclamantul fiind oricum co-obligat la plata contravalorii ratelor de credit rămase neachitate, prin semnarea contractului şi însuşirea clauzelor contractuale, contractul fiind legea părţilor, motiv pentru care instanţa o va respinge.
În condiţiile art. 274 şi art. 276 C.pr.civ., instanţa va compensa cheltuielile de judecată efectuate de ambele părţi.”
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte reclamantul P.V.G., iar pe de altă parte pârâţii P.L., P.G. şi P.A.M..
Prin propriul apel, reclamantul P.V.G. a solicitat admiterea acţiunii sale de partaj astfel cum a fost formulată, cu consecinţa partajării bunului comun dobândit în timpul căsătoriei cu fosta soţie, constând din două supraedificate realizate pe terenul proprietatea părinţilor fostei soţii, cu contribuţia egală a soţilor şi a părinţilor fostei soţii, susţinându-se că în mod nelegal prima instanţă ar fi respins acţiunea reclamantului pe motiv că acesta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor.
S-a mai susţinu de către reclamantul apelant că cei doi foşti soţi au avut o cotă de contribuţie de / , iar părinţii fostei soţii o cotă de contribuţie de /, cu privire la construcţia din Zalău, str. ... nr. 42 A, respectiv cei doi foşti soţi au avut o cotă de 1/3 la casa situată în Rogojel, judeţul Cluj.
Pârâta apelantă P.L., prin propriul apel, a criticat hotărâre fondului sub aspectul soluţiei dată cererii de obligare a reclamantului la plata a / din creditul rămas nerambursat la data divorţului, respectiv / din suma de 43.441,26 lei (CEC - Bank şi BCR).
Pârâţii P.G. şi A.M., prin propriul apel, au criticat soluţia primei instanţe doar sub aspectul cheltuielilor de judecată, solicitând modificarea sentinţei apelate în sensul obligării reclamantului la plata sumei de 5.500 lei cheltuieli de judecată în fond, constând în onorariu avocaţial.
Tribunalul Sălaj, prin decizia civilă nr. 765/04.11.2014, pronunţată în dosar nr. .../337/2012, a admis apelul reclamantului P.V.G.; a respins apelul declarat de pârâta P.L.; a admis apelul declarat de pârâţii P.G. şi P.A.M..
A schimbat în parte sentinţa apelată, în ceea ce priveşte contribuţia reclamantului la îmbunătăţirile efectuate la casa situată în Zalău, str. ..., nr. 42/A şi cu privire la bunurile mobile şi cheltuielile de şcolarizare.
Judecând cauza sub aceste aspecte, a constatat contribuţia reclamantului la valoarea casei de la nr. 42/A, str. ... în proporţie de 3,73%, valoric reprezentând 17.600,63 lei, dispunând obligarea pârâtei P.L. la plata acestei sume.
A constatat contribuţia exclusivă a reclamantului la dobândirea bunurilor comune mobile constând din: 2 televizoare LCD, un robot de bucătărie, în valoare totală de 6.200 lei şi cheltuielile de şcolarizare în sumă de 1.600 lei, în total reprezentând 7.800 lei, cota reclamantului reprezentând */2 parte - valoric 3.900 lei, dispunând obligarea pârâtei P.L. la plata acestei sume.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
A obligat reclamantul P.G.V. la plata către pârâţii P.G. şi P.A.M. a sumei de 5.500 lei cheltuieli de judecată în faţa instanţei de fond.
A obligat pârâţii P.L., P.G. şi P.A.M. la plata sumei de 5.214,50 lei cheltuieli de judecată în apel către reclamant.
Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul Sălaj a reţinut în considerentele deciziei sale, următoarele:
„Reclamantul P.V.G. a fost căsătorit cu pârâta P.L. din 11.07.1992 şi până în 20.02.2012 când a fost desfăcută căsătoria părţilor prin acordul acestora prin certificatul de divorţ nr. 1228/20.02.2012 (f.5).
Casa situată în Zalău, str. ..., nr. 42/A, înscrisă în CF 6899 a fost construită pe terenul proprietatea pârâţilor P.G. şi P.A.M. părinţii pârâtei, dobândit de aceştia prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1442/02.06.1998 de către aceştia.
Acest teren a fost vândut în 1999 de către soţii P. fiicei lor şi soţului acestuia reclamantul P.V.G. prin contract autentic de vânzare - cumpărare, întabulat în 10.06.1999 ca apoi să fie revândut de către aceştia din urmă soţilor P. şi întabulat pe aceştia în 15.06.1999 (f.7).
Casa situată pe teren, a fost construită între anii 2001 - 2002 şi a fost notată în cartea funciară în 7 octombrie 2003 (f. 8).
Conform expertizei efectuate în cauză (f.226) valoarea de circulaţie a acestei case este de 105.000 euro, adică 472.500 lei.
În timpul căsătoriei reclamantul şi soţia acestuia au cumpărat apartamentul nr. 14, bl. S 21, Zalău pe care reclamantul şi soţia acestuia l-au cumpărat în 1994 ( f.12) cu suma de 6.500,000 lei, din care suma de 2.000,00 de lei a fost achitat de către părinţii pârâtei P.L., aşa cum rezultă din interogatoriul reclamantului (f. 96).
În anul 2001 reclamantul şi soţia lui au vândut acest apartament la preţul de 130.000.000 lei vechi (f.11).
Conform interogatoriului reclamantului (f.92) 50.000 lei vechi (5.000 lei) au fost folosiţi pentru achiziţionarea şi montarea centralei termice pe gaz şi a caloriferelor, restul sumei folosindu-se pentru amenajarea băilor, parchet stratificat la casa de pe str. ... iar restul pentru cumpărarea de mobilier şi electrocasnice.
Aşadar lucrările recunoscute de reclamant ca fiind făcute din banii obţinuţi din vânzarea apartamentului sunt: achiziţionarea şi montarea centralei termice pe gaz şi a caloriferelor, amenajarea băilor, parchet stratificat, cumpărare de mobilier şi electrocasnice.
Prin interogatoriul ei pârâta P.L. recunoaşte doar că au pus parchet, au zugrăvit, gletuit, au amenajat un dressing la parter, restul lucrărilor fiind făcute de părinţii ei (f.97).
Reclamantul a mai arătat în interogatoriu că din banii împrumutaţi de la bancă a schimbat geamurile, a gletuit pereţii, a făcut dressing, a pus parchet stratificat în 2 camere, a schimbat mobila de bucătărie, a cumpărat mobilier, a zugrăvit.
Pârâta P.A.M. a recunoscut prin interogatoriul ei doar zugrăvitul ca fiind suportat de reclamant şi soţia lui şi schimbatul geamurilor, iar pârâtul P.G. a recunoscut doar schimbatul geamurilor.
Suportarea cheltuielilor legate de cumpărarea şi montarea centralei termice pe gaz şi a sistemului de încălzire cu calorifere, a schimbatului geamurilor susţinute de către reclamant prin interogatoriu ca fiind efectuate cu contribuţia lui la casa de pe str. ... au fost dovedite prin
declaraţia martorului Sabău I. (f.123) ca fiind efectuate de către acesta, astfel că contravaloarea acestor materiale şi lucrări urmează a fi considerată ca fiind contribuţia comună a reclamantului şi soţiei la casa de pe ....
Contravaloarea acestor lucrări reprezintă conform completării raportului de expertiză efectuat în cauză (f.254) este de 35.209,85 lei şi reprezintă 7,45% din valoarea de circulaţie a casei şi reprezintă contribuţia comună a soţilor în cotă de / la casa de pe str. ... proprietatea părinţilor pârâtei.
Sulta cuvenită reclamantului va fi deci de 17.600,63 lei (35.201,25 lei : /).
În lipsa arătării prin acţiunea introductivă a lucrărilor efectuate de reclamant împreună cu soţia la casa de pe ... proprietatea pârâţilor P., tribunalul ia în considerare doar cele arătate prin interogatoriu de către reclamant şi recunoscute de pârâţi sau dovedite prin declaraţiile de martori, ori doar lucrările mai sus amintite au fost dovedite ca fiind efectuate de reclamant, iar valoarea lor rezultă din completarea la raportul de expertiză efectuat în cauză.
În ceea ce priveşte solicitarea de sultă din partea reclamantului privind casa de vacanţă situată în Rogojel, jud. Cluj, tribunalul reţine că reclamantul a susţinut în interogatoriu că dintr-un credit de la BCR în sumă de 8.000 lei, 2.500 lei a folosit pentru geamurile termopan de la cabana din Rogojel şi 2.500 lei a dat la finele anului 2009 socrilor lui pentru acoperirea cabanei.
Pârâta P.L. nu a recunoscut în interogatoriul ei plata acestor sume de bani pentru cabana din Rogojel, susţinând că lucrările au fost achitate de părinţii ei (f.97) fapt susţinut şi de către părinţii acesteia (f.98, 99).
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză (f.100 - 111) nu rezultă că reclamantul împreună cu soţia ar fi suportat lucrările privind geamurile termopan şi acoperişul de la cabana din Rogojel astfel că nu se poate constata vreo contribuţie a acestora la acest imobil.
Contrar celor reţinute de prima instanţă că este necesară dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate a fi partajate pentru a fi admisibilă acţiunea de partaj, tribunalul reţine că reclamantul în solicitarea sa de ieşire din indiviziune a solicitat partajarea şi ieşirea din indiviziune raportat la cota de contribuţie a lui şi a soţiei.
Este adevărat că îmbunătăţirea adusă de către un terţ imobilului cum este contribuţia reclamantului şi soţiei acestuia la imobilul proprietatea pârâţilor P.G. şi P.A.M. nu-i conferă acestuia un drept real indivizibil asupra imobilului, ci un drept de creanţă, însă acţiunea de partaj are menirea de a transforma această contribuţie a terţului într-un drept exclusiv asupra unei părţi valoric determinate sens în care nu se putea respinge acţiunea pe motiv că nu s-a formulat o acţiune în pretenţii şi că s-ar excede cadrului procesual şi s-ar încălca principiul disponibilităţii.
În ceea ce priveşte cele 2 televizoare LCD şi robotul de bucătărie în valoare de 6.200 lei susţinute de reclamant a fi bunuri comune dobândite în contribuţie egală în timpul căsătoriei şi achitat în rate de către el (f.95) tribunalul reţine că prin interogatoriu pârâta P.L. nu a contestat acest aspect, arătând doar că i-a dat un LCD reclamantului, un sistem home cinema, mobilă, haine, vase (f.90).
În atare condiţii urmează a se constata contribuţia exclusivă a reclamantului la dobândirea celor 2 televizoare LCD şi robotul de bucătărie .
Cu privire la cheltuielile de şcolarizare de 1.600 lei ale pârâtei considerată de reclamant ca fiind cheltuieli comune în timpul căsătoriei , tribunalul reţine că aceste cheltuieli sunt „ cheltuieli ale căsătoriei” pentru că pregătirea profesională dobândită de unul dintre soţi are rolul de a spori şansele ca acesta să aducă ulterior mai multe venituri în căsnicie, venituri care profită ambilor soţi. Tribunalul reţine că există şi un sprijin moral care trebuie recunoscut în beneficiul ambilor soţi, atunci când aceştia urmează cursuri de pregătire şcolare în timpul căsniciei, toate aceste cheltuieli fiind incluse în costurile fireşti ale căsătoriei.
Efortul material al unuia dintre soţi pentru pregătirea profesională a celuilalt soţ, dă dreptul acestuia de a obţine compensaţii, context în care faţă de faptul că pârâta P.L. nu a negat în interogatoriul ei suportarea cheltuielilor de şcolarizare de către reclamant, a se constata contribuţia acestuia de / parte la aceste cheltuieli.
Totalul cheltuielilor reclamantului la bunurile mobile şi cheltuielile de şcolarizare însumând 7.800 lei cota reclamantului fiind de / parte, valoric 3.900 lei pârâta P.L. urmează a fi obligată la plata acestei sume.
Apelul pârâtei P.L. privind admiterea cererii ei reconvenţionale şi obligarea reclamantului la / parte din creditul rămas nerambursat la data divorţului, respectiv / din suma de 43.441,26 lei (CEC Bank şi BCR) este nefondat pentru următoarele:
În timpul căsătoriei pârâta P.L. în calitate de împrumutat şi reclamantul P.V.G. în calitate de codebitor au contractat în 18.05.2009 un împrumut de la CEC Bank SA de 4.300 lei (f.43), la data de 19.08.2009 doar reclamantul în calitate de împrumutat de le CEC Bank 2.300 lei (f.49), la data de 09.09.2009 pârâta P.L. în calitate de împrumutat şi P.V.G. în calitate de codebitor 10.500 lei de la CEC Bank SA (f.55).
Din adresa CEC Bank (f.200) rezultă că din cele două credite acordate - 18.05.2009 şi 10.09.2009 titular P.L. la data de 20.02.2012 suma neachitată era de 20316,16 şi 2078,10 lei.
Contractele de împrumut încheiate cu BCR nu s-au depus în cauză, însă din adresa BCR (f.199) rezultă că obligaţia de plată a reclamantului P.V.G. la data de 20.02.2012 rezultată din contractul de credit nr. 566/29.04.2004 în care P.L. avea calitatea de coplătitor era în valoare de 4.838,50 euro.
Câtă vreme din adresa CEC Bank rezultă că suma rămasă neachitată de P.L. împrumutat şi codebitor P.V.G. la această bancă este în sumă totală de 22.394,26 lei, iar la BCR suma neachitată de P.V.G. împrumutat şi codebitor P.L. este de 4.838,50 euro = 21.531,33 lei împrumuturile contractate de soţi sunt valoric aproximativ egale.
Fiind codebitori în contractul de credit de mai sus, în caz de neplată a ratelor, banca se poate îndrepta asupra oricărui creditor.
Creditul este datorie comună, iar în momentul efectuării partajului se poate atribui unuia din soţi pasivul reprezentat de creditor sau foştii soţi pot fi ţinuţi în continuare să răspundă solidar. Pentru ca în cazul partajului creditul să fie preluat doar de unul dintre soţi, este necesar acordul băncii. De altfel interogatoriul pârâtei P.L. rezultă că aceasta s-a înţeles cu soţul ei ca ea să achite creditul de la BCR (20.000 lei), creditul de la CEC în rest de 24.000 lei, i-a dat reclamantul 17.000 lei în prezenţa fiicei lor, rezultând aşadar o înţelegere a părţilor în ceea ce priveşte plata creditelor pe care trebuie să o pună în aplicare şi cu privire la bancă a cărei acord este necesar la preluarea creditului de către unul din soţi. Dovada existenţei unui credit achitat de pârâta P.L. şi contractarea pe numele acesteia a unui alt împrumut nu s-a dovedit în cauză.
Apelul pârâţilor P. G. şi P.A.M. privind modificarea cheltuielilor de judecată în sensul obligării reclamantului la plata cheltuielilor de judecată constând din onorariu avocaţial este întemeiată în condiţiile în care prima instanţă a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.
Aceasta întrucât conform art. 276 Cod procedură civilă atunci când pretenţiile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare din ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Dispoziţiile acestui articol, privitoare la posibilele aplicaţii de către instanţa de judecată a instituţiei compensării au o aplicabilitate limitată, şi anume numai atunci când în cauză s-au formulat pretenţii din partea părţilor aflate pe poziţii procesuale diferite.
Ca atare, posibilitatea compensării există atunci când în cauză există o cerere reconvenţională a pârâtului ori o cerere de intervenţie în interes propriu.
În lipsa unor asemenea cereri, numai în prezenţa acţiunii introductive a reclamantului şi a apărărilor formulate de pârât pe calea întâmpinării, compensarea nu poate opera,
deoarece în această situaţie nu există vreo pretenţie formulată de pârât, care să fi impus soluţia admiterii ei în parte.
Textul analizat este concludent în acest sens, acesta referindu-se la „pretenţiile încuviinţate ale fiecărei părţi”. Or, din cuprinsul art. 119 alin. 1 Cod procedură civilă, rezultă că cererea reconvenţională este calea prin care pârâtul formulează pretenţii împotriva reclamantului, întâmpinarea fiind doar un mijloc al pârâtului de a răspunde tuturor capetelor de cerere ale reclamantului.
În speţă pârâţii P.G. şi P.A.M. formulând doar întâmpinare, cheltuielile de judecată ale acestora, care constau în faţa instanţei de fond în onorariul avocaţial de 5500 lei, în caz de respingere a acţiunii reclamantului trebuiau achitate de către acesta, instanţa de apel urmând a admite apelul în acest sens.
În apel, având în vedere admiterea apelului reclamantului P.V.G. şi a respingerii apelurilor pârâţilor, aceştia din urmă, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă urmează a fi obligaţi la 5.214,50 lei cheltuieli de judecată în apel către reclamant.”
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pe de o parte pârâţii P.G. şi P.A.M., iar pe de altă parte, pârâta P.L..
Prin propriu recurs, pârâţii P.G. şi P.A.M. au criticat decizia recurată sub aspectul cheltuielilor de judecată, susţinând că Tribunalul Sălaj trebuia să oblige reclamantul P.V.G. şi la plata cheltuielilor de judecată în apel, în cuantum de 500 de lei, şi având în vedere că pârâţii au dovedit cheltuieli de judecată în cuantum de 4.000 lei, iar apelul a fost admis doar faţă de P.L., se impunea obligarea reclamantului şi la plata a ^ din această sumă, respectiv 2.000 lei cheltuieli de judecată în apel către pârâţii recurenţi.
Prin propriul recurs, pârâta P.L. a solicitat, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă rap. la art. 304 pct. 7 - 9 Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului reclamantului şi a admiterii apelului pârâtei, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că în mod nelegal instanţa a constatat o contribuţie a reclamantului, la valoarea casei de la nr. 42/A, în valoare de 3, 73 %, în condiţiile în care această casă reprezintă proprietatea pârâţilor P., părinţii pârâtei recurente, şi în condiţiile în care reclamantul nu a solicitat niciodată să se constate că are o cotă de contribuţie, a sa şi a soţiei sale, la îmbunătăţirile aduse acestei case, ci a solicitat doar ieşirea din indiviziune asupra imobilelor proprietara părinţilor pârâtei.
În aceste limite, soluţia instanţei de apel intră sub incidenţa art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă .
În mod nelegal instanţa de apel a constatat o contribuţie exclusivă a reclamantului la dobândirea bunurilor comune mobile, prin aceasta instanţa încălcând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 7 Cod procedură civilă .
Instanţa a greşit atunci când a reţinut contribuţia reclamantului la cheltuielile de şcolarizare a pârâtei, motivarea instanţei în acest sens fiind contradictorie, pur teoretică, străină de natura cererii şi de probaţiunea administrată, întrucât în cauză nu a existat nici un efort material al reclamantului, în condiţiile în care pe parcursul căsătoriei soţii au fost susţinuţi material de părinţii pârâtei, aspect recunoscut de reclamant la interogatoriul ce i-a fost luat. Pârâta a negat, atât la interogatoriu, cât şi prin întâmpinarea depusă în dosarul Judecătoriei Zalău, suportarea cheltuielilor de şcolarizare de către reclamant. Ambii soţi au obţinut diploma de studii superioare în timpul căsătoriei, ambii soţi au fost susţinuţi financiar de către părinţii pârâtei, iar pârâta a fost angajată în sistemul bancar din 1993.
În mod nelegal a fost respins apelul pârâtei cu privire la soluţia dată cererii sale reconvenţionale, câtă vreme din răspunsurile la interogatoriile pârâtei şi reclamantului rezultă că între părţi a fost o înţelegere respectată şi executată în ceea ce priveşte plata creditelor,
înţelegere pe care instanţa trebuia să o pună în aplicare şi cu privire la care a fost reţinută o stare de fapt contradictorie.
Recursurile sunt ne fondate.
Cu privire la recursul pârâţilor P. G. şi P. Ana M..
Pârâţii au criticat soluţia din apel sub aspectul cheltuielilor de judecată, susţinând că în mod nelegal nu li s-au acordat sumele de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond, respectiv 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, justificate prin chitanţele depuse la dosar şi prin împuternicirea din apel.
La termenul de judecată din data de 27.05.2015, Curtea a învederat împrejurarea că, atât în privinţa recursului pârâţilor P., cât şi în privinţa recursului pârâtei P.L., sunt incidente excepţiile invocate şi puse în discuţia părţilor la termenul de judecată din data de 25.03.2015.
În ceea ce priveşte suma de 500 lei, pretinsă de pârâţi cu titlu de cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe, Curtea constată că aceasta nu poate fi acordată direct în recurs, în raport de dispoziţiile art. 282 alin. 1, rap. la art. 299 alin. 1 Cod procedură civilă , coroborat cu art. 2812şi art. 2812aCod procedură civilă.
În ceea ce priveşte critica referitoare la omisiunea instanţei de apel de a le acorda pârâţilor, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, suma de 2.000 lei reprezentând onorariu avocaţial, Curtea constată că aceasta intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, excepţie întemeiată pe dispoziţiile art. 2812şi art. 2812aCod procedură civilă.
Astfel, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, respectiv art. 2812alin. 1 C.pr.civ. “dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare”.
Art. 2812aC.pr.civ. prevede următoarele: “Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 281 - 2812C.pr.civ.”
Aşa fiind, în temeiul considerentelor mai sus expuse şi a prevederilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă , Curtea urmează să respingă recursul pârâţilor P..
Cu _privire la recursul pârâtei P.L..
Cu privire la motivele de recurs de netemeinicie.
În ceea ce priveşte motivele din recursul pârâtei P.L. prin care se critică: constatarea de către instanţa de apel a contribuţiei exclusive a reclamantului la dobândirea bunurilor comune mobile; greşita reţinere de către instanţa de apel a contribuţiei reclamantului la cheltuielile de şcolarizare a pârâtei - motive de apel întemeiate pe interogatoriile părţilor şi pe reanalizarea stării de fapt a cauzei, chiar dacă formal au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 6 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea se circumscriu în realitate prevederilor art. 304 pct. 10 şi 11 Cod procedură civilă, intrând astfel sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii - excepţie invocată la termenul de judecată din 25.03.2015 şi reiterată la termenul din 27.05.2015 -, întrucât vizează netemeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia.
Departe de a cuprinde doar critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel, memoriul de recurs conţine, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalităţii deciziei instanţei de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare a probaţiunii administrate şi o expunere a relaţiilor dintre părţi, recurenta concluzionând că hotărârea ar fi nelegală prin aceea că au fost încălcate dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 7 Cod procedură civilă.
În susţinerea acestui motiv de recurs pârâta a invocat nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva modalităţii în care instanţa de apel a apreciat probele administrate,
concluzionând, în esenţă, în sensul că, prin modalitatea efectivă în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauză, s-a ajuns la pronunţarea unei soluţii nelegale.
Curtea constată, însă, că din perspectiva considerentelor pentru care recurenta a apreciat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală - respectiv modalitatea de apreciere a probelor de către instanţa de apel -, toate aceste motive de recurs se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 11 C.pr.civ., abrogate la data formulării recursului pendinte.
Astfel, textul art. 304 pct. 11 C.pr.civ. a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.
Anterior abrogării sale, pct. 11 al art. 304 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
Prin urmare, modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele administrate nu mai poate fi cenzurată de către instanţa de recurs, dat fiind că o atare cenzură, ca urmare a abrogării pct. 11 al art. 304 C.pr.civ., este inadmisibilă în actuala reglementare legală a recursului.
Oricum, prin prisma art. 295 alin. 1 şi 2 C.pr.civ. raportat la art. 129 alin. 4 şi 5 C.pr.civ. instanţa de apel era în drept să administreze orice probe pe care le considera îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, respectiv, era îndreptăţită să facă aprecierea acestor probe potrivit propriei convingeri.
În ceea ce priveşte acele motive de recurs prin care se face trimitere concretă la anumite probe - interogatoriile părţilor, etc. -, Curtea constată că aceste motive se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 10 C.pr.civ., în prezent abrogate prin art. I pct. 1111din
O.U.G. nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I pct. 49 din Legea nr. 219/2005.
Anterior abrogării sale, art. 304 pct. 10 C.pr.civ. prevedea că se poate cere casarea unei hotărâri când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Urmare a abrogării pct. 10 şi 11 ale art. 304 C.pr.civ., instanţa de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficienţă uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reţinute de instanţa de fond ori de instanţa de apel, şi nici nu poate să verifice modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probaţiunea administrată în cauză.
Se constată, aşadar, de către Curte că, în cauză, îşi găseşte incidenţă excepţia inadmisibilităţii acestor motive de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, excepţie fundamentată pe împrejurarea că, în marea lor majoritate, motivele de recurs conţin critici de netemeinicie a hotărârii recurate.
Toate motivele de recurs referitoare la: reproduceri ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, reiterări ale istoricului cauzei, ale relaţiilor dintre părţi, modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele, etc., intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C. proc. civ., prin art. I pct. 1111din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de
recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Aşa fiind, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu de către instanţă, este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
Cu privire la motivul de recurs prin care se critică soluţia dată apelului pârâtei în limita criticii referitoare la modalitatea în care prima instanţă a soluţionat cererea sa reconvenţională.
Starea de fapt reţinută în cauză de prima instanţă, menţinută ulterior de către instanţa de apel - şi care nu mai poate fi schimbată în instanţa de recurs, dată fiind abrogarea dispoziţiilor art. 304 pct. 10 şi 11 Cod procedură civilă -, relevă împrejurarea că în ambele contracte de credit, atât în cel din 18.05.2009, cât şi în cel din 10.09.2009, încheiate cu CEC Bank S.A. (f.43 - 48 dosar fond), titular era pârâta, în timp ce intimatul avea calitatea de coplătitor, suma de plată rămasă fiind de 22.394,26 lei (f. 200, 199 dosar fond ); în ceea ce priveşte contractul din 29.04.2004, încheiat cu BCR - Sucursala Judeţeană Sălaj - în care titular era intimatul, iar recurenta avea calitatea de coplătitor, suma de plată rămasă era de 4.838, 58 Euro, echivalent în lei al sumei de 21.531,33 lei, ceea ce înseamnă că împrumuturile contractate de fiecare dintre cei doi soţi sunt aproximativ egale valoric, iar în raport de împrejurarea că în fiecare contract de credit unul dintre soţi este debitor, iar celălalt codebitor, în caz de neplată a ratelor scadente, creditorul se poate îndrepta împotriva oricăruia dintre debitori/codebitori.
Natura juridică a creditelor a fost corect stabilită de către instanţa de apel, ca fiind o datorie comună a soţilor, iar în raport de modalitatea în care au fost încheiate contractele de credit cu unităţile bancare, ambii foşti soţi sunt ţinuţi solidar faţă de bancă la plata datoriei.
În ceea ce priveşte eventuala înţelegere intervenită între soţi cu privire la modalitatea în care urmează ca fiecare dintre aceştia să achite creditele rămase, aceasta urmează să fie avută în vedere în maniera în care a fost reţinută de către instanţa de apel ( pag. 7 din Decizie), având în vedere că instanţa de recurs nu poate proceda la o reapreciere ori reanalizare a probelor din dosar, în scopul stabilirii unei alte stări de fapt a cauzei.
Prin urmare, Curtea urmează să înlăture ca nefondat acest motiv de recurs.
Cu privire la motivul de recurs care, afirmativ, s-ar circumscrie punctului 8 al art. 304 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că decizia recurată intră sub incidenţa art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă , în limitele constatării unei contribuţii a reclamantului de 3,73%, valoric reprezentând suma de 17.600,63 lei, la valoarea casei de la nr. 42A, respectiv în limitele obligării recurentei la plata acestei sume către intimat.
Curtea constată că acest motiv de recurs este fondat, însă nu din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă , ci ale art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, art. 129 alineat final Cod procedură civilă şi art. 312 alin. 3 Teza III Cod procedură civilă, motivat pe următoarele considerente:
Potrivit art. 129 alin. final C.pr.civ., în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, în timp ce, art. 129 alin. 4 C.pr.civ. prevede că judecătorul este în drept să le ceară părţilor să prezinte explicaţii, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.
Garanţiile unui proces echitabil, în deplin acord cu dispoziţiile art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, impun, în planul procedurii civile române, respectarea principiului contradictorialităţii, al oralităţii şi al dreptului la apărare.
Fiecare parte litigantă trebuie să aibă cunoştinţe despre orice problemă de fapt sau de drept care se invocă în cauza în care este parte şi să aibă, totodată, posibilitatea de a-şi formula apărări şi de a-şi exprima în deplină cunoştinţă de cauză poziţia procesuală vis-a-vis de aceste probleme.
În aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. final Cod procedură civilă, coroborat cu art. 6 paragraf 1 din Convenţie, instanţa este ţinută să se pronunţe strict în limitele investirii sale, cu respectarea principiului contradictorialităţii, al oralităţii şi al dreptului la apărare, şi să analizeze pe fond fiecare pretenţie dedusă judecăţii.
În speţă, se constată că instanţa de apel nu a analizat pe fond apelul reclamantului în limitele criticilor referitoare la bunurile imobile.
Astfel, prin apelul pe care l-a formulat, reclamantul a solicitat să se modifice sentinţa apelată, să se admită acţiunea sa prin care a cerut partajarea bunului comun dobândit cu fost soţie, constând în două supraedificate realizate pe terenul proprietatea părinţilor pârâtei, cu contribuţia egală a soţilor şi a părinţilor soţiei, invocând nelegalitatea sentinţei fondului sub aspectul reţinerii conform căreia reclamantul nu ar fi făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilelor (f. 2 dosar apel ).
Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul a solicitat partajarea şi ieşirea din indiviziune asupra bunurilor comune realizate sub durata căsătoriei de reclamant şi pârâta P.L., cu contribuţie egală, pe terenul proprietatea părinţilor pârâtei, susţinând că aceştia din urmă aveau o cotă de ^ , iar cei doi foşti soţi cealaltă cotă de XA, cota ce-i revenea reclamantului în urma sistării comunităţii de bunuri, din imobilul casă de locuit situată în Zalău, str. ... nr. 42A, fiind de 1/4, iar în ceea ce priveşte casa de vacanţă situată în localitatea Rogojel, jud. Cluj, reclamantul a invocat o cotă de contribuţie de 2/3 pentru părinţii pârâtei, respectiv de 1/3 pentru cei doi foşti soţi, reclamantului revenindu-i cota de 1/6 din aceste imobil.
Prin urmare, reclamantul a investit instanţa cu o acţiune în sistarea comunităţii de bunuri a celor doi foşti soţi, combinată cu o acţiune de ieşire din indiviziune faţă de pârâţii intimaţi P., având ca obiect imobilele menţionate în petitele acţiunii, imobile cu privire la care reclamantul a invocat calitatea de bunuri comune şi cota sa de proprietate de 1/4, respectiv 1/6, conform celor anterior precizate.
Împrejurarea că cele două construcţii ar fi fost edificate pe terenul proprietatea părinţilor fostei soţii, nu este de natură să înlăture caracterul de bun comun al construcţiilor, în cotele de proprietate invocate iniţial de reclamant, sau în cotele a căror realitate ar urma să rezulte pe baza probaţiunii administrate în cauză.
În mod constant reclamantul a invocat calitatea de bunuri comune a acestor construcţii şi cota sa, de 14, respectiv 1/6, cote care, evident, sunt cote de proprietate.
În mod corect prima instanţă a analizat cererea reclamantului din perspectiva calităţii sale de coproprietar, reţinând că reclamantul nu ar fi probat dreptul său de proprietate invocat, însă, instanţa de apel a analizat apelul reclamantului şi, implicit, soluţia dată cererii reclamantului de către prima instanţă, din perspectiva a cu totul altceva decât s-a cerut de către reclamant, respectiv, din punct de vedere al dreptului de creanţă al reclamantului constând în contribuţia sa asupra unei părţi valoric determinate din imobile.
Curtea constată astfel că Tribunalul s-a pronunţat cu depăşirea limitelor investirii sale, ceea ce a dus la nejudecarea şi necercetarea pe fond, de către Tribunal, a apelului reclamantului.
În niciun moment, reclamantul nu a investit instanţa cu o cerere având ca obiect constatarea eventualului său drept de creanţă asupra unor îmbunătăţiri sau investiţii pretins realizate la cele două imobile.
Dimpotrivă, în mod constant, atât prin cererea introductivă de instanţă, cât şi prin apelul promovat împotriva sentinţei fondului, reclamantul a invocat dreptul său de
coproprietate asupra imobilelor bunuri comune dobândite în timpul căsătoriei sale cu pârâta, în cotă de lA pentru imobilul din Zalău, str. ... nr. 42A, respectiv, în cotă de 1/6 pentru casa de vacanţă din Rogojel, jud. Cluj.
Or, pronunţându-se asupra unui drept de creanţă pe care reclamantul nu l-a solicitat şi cu care instanţa nu a fost legal investită, şi omiţând cu desăvârşire să se pronunţe asupra pretinsului drept de proprietate, în cotele arătate, invocate de către reclamant, Tribunalul a pronunţat o soluţie ce intră sub incidenţa art. 304 pct. 9, art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 129 alin. final şi art. 312 alin. 3 Teza III Cod procedură civilă, nejudecând pe fond, în aceste limite, apelul reclamantului.
Aşa fiind, Curtea constată că acest motiv de recurs din recursul pârâtei este fondat, în mod corect pârâta susţinând că Tribunalul s-a pronunţat asupra a ceva ce reclamantul nu a solicitat să se constate.
Pe cale de consecinţă, în temeiul considerentelor mai sus expuse şi a prev. art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul pârâtei P.L., va casa în parte decizia recurată, cu privire la soluţia dată apelului reclamantului (în privinţa bunurilor imobile), şi în aceste limite va trimite cauza Tribunalului Sălaj pentru rejudecarea acestui apel.
În temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, vor fi menţinute dispoziţiile din decizia recurată referitoare la respingerea apelului pârâtei P.L., admiterea apelului pârâţilor P.G. şi P.A.M., cu consecinţa înlăturării restului dispoziţiilor din decizia recurată.
Eventualele cheltuieli de judecată ocazionate părţilor, vor fi avute în vedere de instanţa de rejudecare.
| ← Casare cu reţinere în vederea administrării de probe... | Contestaţie în anulare. Neanalizarea motivelor de recurs. NCPC → |
|---|
