Daune cominatorii. Imposibilitatea acordării în baza art. 907 NCPC
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 714/A din 9 aprilie 2015
Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului B., reclamantul M.T., în contradictoriu cu pârâţii G.L. şi S.C. B.M. S.R.L, a solicitat instanţei să dispună:
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 50.000 Euro sau echivalentul în lei la data efectuării plaţii, cu titlu de daune morale aduse onoarei, reputaţiei şi demnităţii sale;
- obligarea pârâţilor să publice integral hotărârea de sancţionare sub titlul „Anunţ judiciar", pe cheltuiala lor, pe prima pagina a săptămânalului "B....eanul", în trei numere consecutive, cu aceleaşi caractere cu care sunt tipărite celelalte articole ale săptămânalului;
- obligarea pârâţilor să publice integral hotărârea de sancţionare sub titlul „Anunţ judiciar", pe cheltuiala lor şi în formatul electronic al săptămânalului, trei săptămâni consecutiv, pe site-ul w.w.w.eB....eanul.ro, cu aceleaşi caractere cu care sunt tipărite celelalte articole,
- sub sancţiunea acordării către reclamant de daune cominatorii de 500 lei/zi, pentru fiecare zi de întârziere în publicarea hotărârii de sancţionare, daune calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii;
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii introductive de instanţă, ca stare de fapt, reclamantul a învederat următoarele:
l. În numărul din 18-24 februarie 12013, sub titlul „Şpagă în doi”, pârâta G.L. a publica în săptămânalul B....eanul un amplu articol alături de fotografia reclamantului, în robă, în prim plan şi a judecătorului P.M., coleg cu reclamantul, la acea data in cadrul secţiei penale a Curţii de Apel O., in medalion, din care rezultă că ar fi cerut spagă 50.000 euro pentru achitarea unui denunţător.
În acelaşi număr, în subtitlul „Unul după altul”, însoţit de altă fotografie a reclamantului, s-a arată că reclamantul ar fi cercetat alături de jud. P.M. pentru luare de mită. Se reia de către pârâtă tema acuzaţiilor de mită soluţionate cu achitarea reclamantului, cum şi-a „burduşit buzunarele cu 200.000 lei” (în realitate sumele sunt mult mai mari si au culminat cu obligarea Statului Român la plata de daune morale in favoarea acestuia).
Într-un alt subtitlu, „Vine C.S.M. - Inspecţie la O.”, s-a arătat pe larg cum va fi reclamantul cercetat si pentru alte fapte presupus penale, alături de alţi colegi din secţia penală.
În subtitlul „Micile nebunii ale magistraţilor” s-a reluat tema procesului din anii 2002 — 2006 mai în detaliu, insinuându-se că achitarea reclamantului este cel puţin îndoielnică.
În subtitlul „Ieri avansat azi pensionat” s-a arătat cum, speriat de acuzaţiile aduse, reclamantul şi-a cerut pensionarea, renunţând la funcţia de şef de secţie penală.
În subtitlul „Amicul intermediar” se introduce în scenariu un vechi prieten al reclamantului, G.C., care ar fi intermediat între reclamant şi denunţător spaga de 50.000 Euro.
În subtitlul „Deocamdată linişte” este consemnată o declaraţie a lui G.C., care neagă orice amestec al reclamantului în tot acest scenariu.
În legătura cu acest articol, reclamantul consideră că se cuvin câteva precizări: a făcut parte dintr-un complet care a respins ca nefondat recursul denunţătorului B.S., menţinând pe aceasta cale o sentinţă a instanţei de fond, ce-l condamnase la o pedeapsă privativă de libertate.
A mai arătat că nu-l cunoaşte pe denunţător şi n-a fost contactat de nimeni în legătura cu soluţia dată.
Din completul de judecată nu a făcut parte judecătorul P.M..
În dosarul nr. .../P/2012, prin procesul - verbal din 7 februarie 2013, D.N.A. -Serviciul Teritorial O. a început urmărirea penală împotriva reclamantului, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 Cod penal, iar de la acea dată şi până în prezent organele de urmărire penală nu au mai întocmit nici un act de urmărire penală (audieri de martori, confruntări etc.) lăsând acest dosar în nelucrare, doar din dorinţa de a-i asigura denunţătorului un grad mai mare de credibilitate într-un alt dosar aflat pe rolul unei instanţe din ţară şi care nu-l priveşte.
În toata cariera sa reclamantul nu a fost cercetat administrativ sau disciplinar iar inspecţia C.S.M., la care a făcut trimitere pârâta, l-a vizat doar pe judecătorul P.M.. Cauza menţionată, în articol, de pârâtă a fost soluţionată de către D.N.A. prin N.U.P. şi reclamantul nu a ştiut de faptul ca a fost cercetat până la comunicarea soluţiei.
Reclamantul nu a ştiut de existenta altor anchete care să vizeze activitatea sa de judecător, dacă ele au existat şi el nu a ştiut, se va supune rigorilor legii şi va răspunde la orice chemare a organelor de anchetă.
În toata cariera de judecător a avut doar calificative maxime iar promovările le-a obţinut în urma unor examene notate cu 10.
S-a propus de către colectivul de judecători a secţiei penale a Curţii de Apel O. să preia funcţia de şef secţie penală, însă a refuzat acest lucru.
A solicitat pensionarea întrucât nu a dorit să târască instituţia în care a muncit atâţia ani, într-un ,jihad” mediatic, cu consecinţe incalculabile pentru imaginea colegilor săi şi pentru bunul renume al Curţii de Apel O..
Ieşirea la pensie nu-i conferă reclamantului, aşa cum sugerează pârâta, vreun avantaj, dimpotrivă, îl face mai vulnerabil, putând fi cercetat, fără a fi nevoie de acordul prealabil al C.S.M.
Desigur, dinspre D.N.A. către pârâtă, au fost difuzate materiale care nu i-au fost prezentate niciodată, în condiţiile în care urmărirea penală în această fază procesuala este cel puţin confidenţială.
2. În 14 aprilie 2013, pe prima pagina a săptămânalului „B....eanul”, sub titlul „Borfaş în robă”, pârâta face referire la un Rechizitoriu al D.N.A. - Serviciul Teritorial O., prin care este trimis în judecata un coleg din secţia penală a Curţii de Apel O..
În subtitlul „Varianta M. dezvoltă un scenariu halucinant” se arată că dacă colegul reclamantului nu l-ar fi ajutat pe denunţător, acesta ar fi apelat la un prieten de-al reclamantului „interpus de-al lui M.”, cum l-a denumit pârâta în articol, care trebuia să-i aducă 6.000 Euro, bani ceruţi de reclamant.
În subtitlul „N-ai cuvânt, treci după gratii”, pârâta redă un fragment dintr-un dialog purtat între un inculpat din dosar şi un denunţător, iar în fragmentul citat inserează de o maniera incalificabilă numele reclamantului alături de cel al judecătorului P., inculpat în dosar, rezultând următoarele: „Oamenii n-o vrut sa ia cu japca banii după el, dar el s-o tot ţinut ca, hai,hai,hai! Ăsta (P.) o vorbit cu ăla care trebuie (M.)”
Verificându-se Rechizitoriul din 19 martie 2013, la care face referire pârâta în articol, la pagina 45 se regăseşte dialogul redat în săptămânal, după cum urmează: „OameniL.Bă, oamenii nu.... Cum să zic? N-o vrut să ia cu japca banii după el, dar el s-o tot ţinut ca , hai,hai,hai! Aia, după ce-o ...asta o vorbit....Că, ba, nici n-are rost să mai discutam.... cu ăla care trebuie să dea verdictu ăla: No, dar vine cu banii sau ce (vorbeşte trivial ) face?”
Pârâta, în articol, trecând în fals, în paranteze, numele reclamantului şi al colegului său, a acreditat ideea vinovăţiei şi implicit a ticăloşiei reclamantului, asta în condiţiile în care, în afara judecătorului P., nu cunoaşte nici o persoană din dosar.
Totul a culminat cu publicarea fotografiei reclamantului (vezi pg. 5), cu un comentariu ce induce publicului cititor ideea că frica de răspundere penală şi vinovăţia l-au determinat pe reclamant să solicite pensionarea.
Catalogarea reclamantului, de către pârâtă, drept „borfaş în robă”, insinuările din articol că reclamantul ar fi săvârşit fapte penale de o gravitate deosebită, n-au avut alt scop decât sancţionarea penală a reclamantului.
3. În numărul din 23-29 septembrie 2013 a săptămânalului „B....eanul”, pe prima pagină sus, în medalion, pârâta a publicat poza reclamantului, în robă, cu un titlu incitator „Ancheta D.N.A. cercetează încă o şpagă de 50.000 Euro”
În pag. 2, sub titlul „Clienţii care au vrut să-i plătească 40.000 Euro judecătorului P.M. ca sa scape de închisoare au mai cumpărat o sentinţa de la Curtea de Apel O.”, urmat de un alt titlu.
În subsidiarul titlului se arata că „în discuţiile telefonice, interceptate de procurorii D.N.A, traficanţii de ţigări din Maramureş dezvăluie cum au plătit 50.000 Euro pentru un verdict, pronunţat în 2009 de un complet condus de reclamant, urmat de fotografia reclamantului, alăturată celei a judecătorului P.M., cu următorul comentariu: „Duo formidabil. Până nu demult colegi la secţia penală a Curţii de Apel O. sunt acum colegi de dosar penal. La bine şi la greu, cum s-ar zice”.
În subtitlul „Cariera în scandal. Dreptate cu şpaga-n doi”, se reia teza unei alte şpăgi de 50.000 Euro, alături de lai-motivul fiecărui articol al pârâtei, cum a fost achitat reclamantul pe nedrept pentru fapta din 2001.
Conţinutul articolului vizează, în mare parte, o fapta reţinută în sarcina judecătorului P.M.; în ultimul subtitlu, „Clienţi vechi”, pârâta acreditează ideea că, potrivit interceptărilor de la dosar, reclamAntul ar fi primit de la denunţătorii lui P., în 2009, suma de 50.000 Euro, pentru a-i pune în libertate.
Mai rezultă, în opinia pârâtei, că banii i-ar fi primit de la un anume D., din Sighetul Marmaţiei. Se mai arată ca soluţia a fost dată cu opinie separată, pârâta criticând pe această cale considerentele din hotărâre şi modul deosebit în care a fost motivată opinia separată.
Reclamantul n-a fost cercetat pentru această presupusă faptă penală de către niciun organ abilitat s-o facă (parchet, D.N.A. etc.), în afara pârâtei.
Revenind la chestiunile strict juridice ale acţiunii, reclamantul a arăt următoarele:
În mod cert, prin publicarea şi transmiterea spre difuzare a articolelor de presă arătate mai sus, pârâta a săvârşit o faptă cauzatoare de prejudicii, încălcându-se grav drepturi personal-nepatrimoniale fundamentale, ocrotite de lege, cum sunt dreptul la onoare şi reputaţie şi dreptul la propria imagine.
Reclamantul a suferit un prejudiciu moral considerabil, reprezentat de lezarea onoarei, deteriorarea iremediabila a bunei reputaţii pe care a avut-o în societate şi în mediul familial.
Fapta aceleiaşi pârâte i-a creat o stare de disconfort psihic, de tulburare a păcii sufleteşti, a climatului moral liniştit şi sănătos, de care trebuie să beneficieze orice persoană.
Reclamantul a solicitat a se avea în vedere la aprecierea gravitaţii prejudiciului şi a măsurilor solicitate faptul că imaginea sa în societate, în mediul profesional din care provine, este compromisă în mod grav, chiar ireversibil.
Desigur, opinia publică are dreptul la a fi informată de săvârşirea unei fapte penale, mai ales când este vorba de un judecător.
Reclamantul nu neagă dreptul pârâtei la opinie proprie, la informarea cititorilor săptămânalului la care lucrează ca şi redactor, la libertatea de exprimare.
Corelativ acestor drepturi ale pârâtei, reclamantul se bucură şi el, ca orice cetăţean, de prezumţia de nevinovăţie (art. 5 al. 2 Cod pr. pen. ) iar virulenţa cu care a fost atacat în presă nu se justifică în lipsa unei soluţii din partea organelor, de trimitere în judecată sau condamnare.
Atât Constituţia României, cât şi C.E.D.O., au statuat că libertatea de exprimare nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limite care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.
În acest sens, C.E.D.O. a stabilit cu valoare de principiu că art. 10 alin. 2 din Convenţie presupune îndatoriri şi responsabilităţi, aplicabile deopotrivă jurnaliştilor, chiar si atunci când este vorba de chestiuni de un interes general semnificativ.
Aceste îndatoriri şi responsabilităţi pot avea o importanţă specială dacă există riscul atingerii reputaţiei unei persoane (a se vedea cauza Tanasoaica împotriva României, Hotărârea din 19 iunie 2012, cauza Tammer împotriva Estoniei, hotărârea din 6 februarie 2001).
Printr-o cauză de dată recentă (Axei Springer AG împotriva Germaniei, Hotărârea din 7 februarie 2012), C.E.D.O. a stabilit în ce măsură se poate păstra un echilibru între libertatea de exprimare (art. 10 din Convenţie), limitele ei şi respectarea dreptului la o bună reputaţie ( art. 8 din Convenţie), aflate într-un aparent conflict.
Curtea a stabilit şase criterii ce vor fi avute în vedere şi anume:
- contribuţia la o dezbatere de interes general;
- gradul de notorietate al persoanei vizate şi obiectul articolului;
- modul prin care a fost obţinută informaţia şi gradul acesteia de veridicitate;
- comportamentul anterior al persoanei vizate (aşa se explică unele date de ordin personal pe care le-a înserat în acţiune);
- sancţiunea aplicata.
Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 395/24.09.2014, pronunţată de Tribunalul S. în dosar nr. .../2014, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul M.T., în contradictoriu cu pârâtele G.L. şi S.C. B.M. S.R.L., şi în consecinţă:
Au fost obligate pârâtele, în solidar, să achite reclamantului despăgubiri morale în cuantum de 10.000 Euro sau echivalentul în lei.
Au fost obligate pârâtele să publice integral hotărârea de sancţionare, sub titlul „Anunţ judiciar”, pe cheltuiala lor, pe prima pagină a săptămânalului „B....eanul", în trei numere consecutive, cu aceleaşi caractere cu care sunt tipărite celelalte articole ale săptămânalului.
Au fost obligate pârâtele să publice integral hotărârea de sancţionare sub titlul „Anunţ judiciar”, pe cheltuiala lor, şi în formatul electronic al săptămânalului, trei săptămâni consecutiv, pe site-ul www.eB....eanul.ro, cu aceleaşi caractere cu care sunt tipărite celelalte articole.
Au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata unor daune cominatorii de 500 lei/zi, pentru fiecare zi de întârziere în publicarea hotărârii de sancţionare, sume calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Au fost obligate pârâtele să achite în favoarea reclamantului suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.
Motivarea sentinţei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei sale, următoarele:
„Prin rechizitoriul nr..../P/2002, faţă de judecătorul M.T. s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi favorizarea infractorului.
Prin sentinţa penală nr.64/28.07.2006 pronunţată în dosar nr..../2003, Curtea de Apel Cluj a dispus achitarea de sub învinuirea adusă, în baza art.10 lit. a Cod proc. pen., constatându-se că fapta penală nu există. Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de parchet prin decizia penală nr.6883/24.11.2006 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - dos.nr..../2003.
Deci, nevinovăţia reclamantului a fost confirmată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 24.11.2006, beneficiind astfel nu doar de o prezumţie de nevinovăţie, ci de o hotărâre judecătorească de achitare pentru că fapta nu există pronunţată de cea mai înaltă instanţă a statului.
Referitor la aceasta, ziarul „B....eanul" printr-un articol semnat de către pârâta L.G. consemnează în nr. din 18 februarie 2013 următoarele: „în ianuarie 2007, după o suspendare de 4 ani pentru acuzaţii de corupţie de care în final a scăpat ca prin urechile acului, judecător T.M. a revenit la Curtea de Apel cu roba spălată şi buzunarele burduşite cu peste 200.000 lei salariile de care statul l-a văduvit scoţându-l „din producţie" pentru o eroare judiciară."
În nr. din 23-29 septembrie 2013 al aceluiaşi săptămânal, pârâta L.G. consemnează:
„M. a mai fost clientul DNA într-un alt mare scandal de corupţie din justiţie B...eană, în 2001 fiind acuzat că împreună cu un coleg A.P., primise 20.000 dolari pentru o sentinţă favorabilă dată controversatului afacerist V.S., acuzat de deţinerea unui dosar sustras din Parchet.
Trimiterea în judecată a judecătorilor a fost posibilă abia după ce A.P. recunoscut, într-un acces de sinceritate, că a beneficiat de 1.500 dolari din 20.000 luaţi de colegul său. Speriat, P. a revenit ulterior asupra mărturisirii, s-a internat, şi-a scos un certificat de labil psihic şi a obţinut în final achitarea atât pentru sine, cât şi pentru M.”
Prin articolele menţionate, autorul lor ignoră în mod repetat hotărârile judecătoreşti de achitare a reclamantului, inducând cititorilor ideea de vinovăţie a acestuia în pofida soluţiilor date de instanţe.
Apreciem că acest mod de expunere şi după un timp atât de îndelungat nu reprezintă o „relatare obiectivă a unor stări de fapt serioase".
Judecăţile de valoare emise sunt în contradicţie cu baza factuală prezentată în mod subiectiv.
Expresiile „a scăpat ca prin urechile acului”, „a mai fost clientul DNA într-un alt mare scandal de corupţie din justiţia B.eana în 2001", a mai fost suspendat dar odată achitat s-a întors la locul faptei", afirmaţia că „A.P. şi-a scos certificat de labil psihic şi a obţinut în final achitarea şi pentru M." reprezintă aprecieri proprii, prin care se insinuează publicului că soluţia de achitare este „cel puţin îndoielnică", iar în acest fel în mod evident nu este respectată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti şi nici buna-credinţă.
Prin rezoluţia din 4.02.2013 a DNA s-a infirmat actul de inculpare nr..../P/2012 din 7.01.2013 în ce priveşte soluţia de începere a urmăririi penale faţă de judecătorul M.T. (alături de judecătorii P.M. şi M.P.), temeiul juridic fiind disp.art. 10 lit. a Cod proc. pen.
În motivarea soluţiei se reţine că „din economia probaţiunii aflate la dosarul cauzei rezultă fără putinţă de tăgadă că fapta de luare de mită nu a existat în materialitatea sa".
Cu toate acestea, în ziarul apărut ulterior la 18-24 februarie 2013 sub titlul „Inspecţia la O." se arată „Inspectorii verifică modul în care cei 3 judecători au admis în 2011 o contestaţie în anulare declarată de milionarul ... V.L. (...). Viciile au dus ulterior la anularea soluţiei şi condamnarea definitivă a afaceristului dar şi la o anchetă a procurorilor DNA (...)."
Articolul însă nu menţionează şi soluţia Parchetului de neîncepere a urmăririi penale, cu justificarea că nefiind comunicată de către DNA sau de către reclamant, nu au avut cunoştinţă de aceasta.
Obligaţia de informare aparţine ziaristului, iar nu DNA sau persoanelor fizice.
Or, acest fapt contrazice susţinerile pârâtei din întâmpinare, conform cărora articolele au la bază „surse oficiale, confirmate mai apoi de comunicate oficiale".
Pe de altă parte, refuzul reclamantului de a da o replică în cadrul ziarului nu dovedeşte buna-credinţă a pârâtelor.
Ca dovadă a bunei-credinţe pârâtele învederează că au reprodus în ziar opinia favorabilă reclamantului a numitului C.G., prieten şi vecin al acestuia. Citatul este urmat de
comentariul maliţios al autorului articolului „dar să îl creadă cineva..." inducând iarăşi ideea de vinovăţie certă a reclamantului, deşi în privinţa lui încă nu a fost pronunţată o hotărâre de condamnare penală, existând doar rechizitoriul Parchetului din 19.03.2013 şi prezumţia de nevinovăţie.
Comentariul menţionat este lipsit de neutralitatea caracteristică prezentării unor informaţii obiective.
Conform art.10 pct.1 din CEDO, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, libertatea de opinie, libertatea de a primi sau comunica informaţii. Articolul la pct.2 precizează că exercitarea acestor libertăţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni ca măsuri necesare pentru protecţia şi a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale, pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
Reflectarea în presă a afacerilor judiciare în curs de soluţionare, în special a celor penale, este o constantă a zilelor noastre şi ridică în discuţie problema raportului între libertatea de exprimare prin presă şi necesitatea garantării prezumţiei de nevinovăţie şi a bunei funcţionări a justiţiei.
Curtea de admis că pot fi publicate informaţii privind anchetele penale în curs, însă acest fapt trebuie realizat într-o manieră imparţială faţă de persoanele implicate, fără a se face referire la numele complet al acuzatului în condiţiile în care ancheta penală este într-un stadiu incipient şi orice informaţie ar putea marca evoluţia ulterioară a percepţiei publicului asupra vinovăţiei sale. (dec. Wirtschafts - Treud").
Curtea Europeană a stabilit că atunci când o persoană comunică detalii despre o activitate determinată a altuia afirmând cu bună-credinţă acuze la adresa acestuia, nu este permisă impunerea unei sancţiuni (cauza Dălban).
În schimb, dacă publicarea nu este realizată cu bună-credinţă, sancţiunea poate fi acceptată pentru a proteja drepturile şi libertăţile altuia, cu condiţia ca sancţiunea să fie proporţională cu acest scop.
Cu toate că jurisprudenţa Curţii acordă presei relativ la libertatea de exprimare un rol privilegiat, garanţia oferită de art.10 este subordonată condiţiei ca acesta să acţioneze cu bună-credinţă, tocmai având în vedere rolul de formator de opinie al acestuia şi impactul deosebit al informaţiilor şi opiniilor publicate.
În acest sens, reţinem jurisprudenţa Curţii exprimată în cauza „Bradford contra Danemarcei", respectiv „Pagei şi Oberschlick contra Austriei", conform căreia „interesul de a proteja reputaţia şi a asigura autoritatea magistraţilor este superior aceluia de a permite o discuţie liberă asupra imparţialităţii acestora."
Or, articolele prezentate pun la îndoială hotărârile judecătoreşti de achitare a reclamantului, susţin vinovăţia acestuia în lipsa unei hotărâri de condamnare.
În consecinţă, apreciem că prezenta acţiune este întemeiată din perspectiva disp. art.252 Cod civil, care prevede dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, a demnităţii.
În baza art.1357 rap. la art.1373, 1381 şi 1383 Cod civil, pârâţii au răspundere civilă delictuală pentru fapta culpabilă şi prejudiciabilă prezentată.
Instanţa a cuantificat prejudiciul moral la suma de 10.000 Euro - echivalent în lei, având în vedere disp. art.1385, 1386 Cod civil, repetitivitatea afirmaţiilor şi raportul dintre acestea şi datele factuale reprezentate de hotărârile judecătoreşti, calitatea victimei, criteriile de aplicabilitate a disp. art. 10 CEDO astfel cum se reflectă în jurisprudenţa şi literatura juridică (Radu Chirilă, CEDO-Comentarii şi explic, Ed. Beck).
Reparaţia va cuprinde şi publicarea integrală a hotărârii de sancţionare sub titlul „Anunţ judiciar", pe cheltuiala lor, pe prima pagină a săptămânalului „B....eanul", în trei numere consecutive, cu aceleaşi caractere cu care sunt tipărite celelalte articole ale
săptămânalului, precum şi publicarea pe cheltuiala pârâtelor a aceleiaşi hotărâri şi în formatul electronic al săptămânalului, trei săptămâni consecutiv, pe site-ul www.eB....eanul.ro, cu aceleaşi caractere cu care sunt tipărite celelalte articole, sub sancţiunea acordării reclamantului de daune cominatorii de 500 lei/zi, pentru fiecare zi de întârziere în publicarea hotărârii de sancţionare, sume calculate la data rămânerii definitive a hotărârii.
De asemenea, pârâţii vor achita cheltuieli de judecată - 20 lei, reprezentând taxa de timbru”.
Cererea de apel
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, pârâtele G.L. I. şi S. C.
B. M. S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Motivele de apel
În motivarea apelului au fost invocate prevederile art. 466 şi urm. Cod procedură civilă şi ale art. 906 Cod procedură civilă, susţinându-se că sentinţa apelată este nelegală.
O primă nelegalitate a sentinţei apelate rezidă din faptul că daunele cominatorii au fost acordate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 906 Cod procedură civilă, text legal care prevede că, pentru neexecutare obligaţiilor referitoare la executarea silită a obligaţiilor de a face sau de a nu face, nu se pot acorda daune cominatorii.
Sentinţa estre nelegală şi prin aceea că are la bază o greşită apreciere a probelor administrate în cauză, precum şi o eronată înţelegere a noţiunii de bună - credinţă.
Prin sentinţa instanţei de fond au fost ignorate principiile trasate de jurisprudenţa
C. E.D.O., cu privire la posibilităţile de limitare a libertăţii de exprimare, în contextul în care dreptul opiniei publice, de a fi informată cu privire la chestiuni de interes public, prevalează asupra dreptului persoanei la buna reputaţie ori la viaţa privată.
Prin sentinţa apelată instanţa de fond a spulberat echilibrul raportului dintre dreptul fundamental la liberă exprimare şi cel al protecţiei vieţii private şi a creat premisele unei drastice cenzuri a dreptului la liberă exprimare, ca şi drept fundamental inerent unei societăţi democratice.
Două au fost motivele care au stat la baza admiterii, de către instanţa de fond, a cererii de chemare în judecată: în primul rând, faptul că pârâţii îndrăznesc să critice, ori se îndoiesc de justeţea unei hotărâri judecătoreşti mai vechi de achitare a reclamantului, care fusese trimis în judecată tot pentru fapte de corupţie; în al doilea rând, faptul că pârâţii nu ar fi menţionat că reclamantul a primit o soluţie de NUP într-un dosar mai recent.
Ambele argumente reţinute de instanţa de fond sunt greşite, având în vedere că, pe de o parte, pârâţii nu au ignorat hotărârile judecătoreşti de achitare a reclamantului intimat, ci doar au făcut referire în articolele publicate, la soluţiile respective, iar pe de altă parte, pârâţii nu aveau de unde să ştie de acea soluţie de NUP, întrucât Parchetul nu a comunicat această soluţie cu pârâţii.
Tot în motivarea apelului pârâţii au reiterat toate circumstanţele de fapt care au generat, începând cu anul 2000 şi până în prezent, publicarea unor articole în publicaţia pârâtei, detaliind exhaustiv aceste stări de fapt.
Toate articolele publicate de-a lungul timpului au fost întemeiate, în mod evident, pe o bază factuală solidă, interpretată de către apelanţi cu bună - credinţă, în sensul că aceasta exprimă convingerile pârâţilor, formate pe baza informaţiilor culese pe parcursul mai multor ani de zile.
În acest sens, apelanţii au reiterat în mare parte conţinutul articolelor publicate, susţinând că acestea au avut o bază factuală solidă şi, evident, ancorată în trecutul reclamantului intimat.
S-a mai invocat de către apelanţi jurisprudenţa C.E.D.O. materializată în cauzele Skalka vs. Polonia, Stângu şi Scutelnicu vs. România, Goodwin vs. Marea Britanie, Prager et.
Oberschlick vs. Austria, Sabou şi Pârcălab vs. România, Perna vs. Italia, Giniewski vs. Franţa, etc., jurisprudenţă conform căreia, în aplicarea art. 10 din Convenţie, C.E.D.O. a statuat în sensul că: instanţele nu pot fi ferite de critici asupra soluţiilor pe care le promovează ori a altor aspecte ale activităţii lor, fiindu-le conferit, astfel, jurnaliştilor, în lumina dreptului libertăţii de expresie, dreptul de a emite opinii critice cu privire la hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti, fără ca acesta să fie considerat o ingerinţă în actul de justiţie, ori o atingere adusă autorităţii actelor jurisdicţionale; obligaţia ziaristului de a prezenta o bază faptică solidă pentru afirmaţiile litigioase nu implică deloc obligaţia de a dezvălui numele persoanelor care au furnizat informaţiile pe baza cărora ziaristul şi-a întemeiat redactarea articolului, întrucât protejarea surselor jurnalistice este una dintre pietrele unghiulare ale libertăţii presei; presa nu are doar obligaţia, ci chiar sarcina de a comunica informaţii şi idei de interes public, pe care publicul are dreptul de a le primi, mai ales atunci când este vorba despre o persoană publică, magistratul fiind o persoană publică; orice restricţie impusă presei trebuie raportată la interesul pe care îl are o societate democratică de a menţine un grad cât mai ridicat de libertate „a câinelui de pază al democraţiei”.
Apelanţii susţin că reclamantul a făcut, atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât şi în faţa instanţei de fond, afirmaţii care nu corespund adevărului, însă instanţa a trecut peste analiza acestor aspecte, rezumându-se la a le imputa pârâţilor cele două chestiuni anterior amintite, respectiv, în primul rând, faptul că pârâţii îndrăznesc să critice, ori se îndoiesc de justeţea unei hotărâri judecătoreşti mai vechi de achitare a reclamantului, care fusese trimis în judecată tot pentru fapte de corupţie; în al doilea rând, faptul că pârâţii nu ar fi menţionat că reclamantul a primit o soluţie de NUP într-un dosar mai recent.
În realitate, articolele publicate nu îl vizau pe reclamant în mod direct, ci făceau referiri la un alt magistrat, care a fost coleg cu reclamantul.
În concluzie, apreciază apelanţii, pârâţii şi-au exercitat cu bună-credinţă, ca oameni de presă, dreptul la liberă opinie şi exprimare, cu privire la subiecte de interes general, acţionând cu bună-credinţă, în scopul informării corecte şi judicioase a opiniei publice, în acord cu dispoziţiile art. 10 din Convenţie.
Poziţia procesuală a intimatului în apel.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamantul intimat M.T. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, menţinerea întru totul a hotărârii instanţei de fond,ca fiind legală şi temeinică, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că hotărârea apelată este legală, atât sub aspectul obligării pârâţilor la plata unor daune cominatorii, cât şi sub aspectul obligării la daune morale, în cauză fiind avute în vedere de către instanţa de fond prev. art. 10 din Convenţie, ale art. 30 din Constituţie, ale art. 72, 75 din Legea presei nr. 3/ 1974.
Articolele publicate de pârâţii apelanţi nu au avut o bază factuală solidă, în condiţiile în care s-a dat o ordonanţă de clasare pe considerentul că fapta nu există.
Pârâţii nu au fost de bună-credinţă, în condiţiile în care au publicat articole devastatoare şi profund nedrepte, răstălmăcind de-a valma concepte pe care nu le înţeleg, sau se prefac a nu le înţelege, interpretând eronat şi după bunul plac hotărâri C.E.D.O., denaturând sau ascunzând adevărul.
Soluţia instanţei de apel.
Curtea constată că motivele de apel pot fi circumscrise în două categorii:
I. O primă categorie vizează soluţia dată petitului referitor la daunele cominatorii, prin prisma art. 906 Cod procedură civilă.
II. O a doua categorie vizează soluţia dată petitului privitor la daunele morale şi la obligaţiile pârâţilor de a publica hotărârea, prin prisma greşitei aprecieri, de către instanţa de fond, a probelor administrate în cauză, respectiv, eronata înţelegere a noţiunii de bună-credinţă de către instanţa de fond.
I. Cu privire la criticile referitoare la obligarea vârâţilor la plata daunelor cominatorii.
Cererea introductivă de instanţă a fost promovată la data de 08.01.2014, deci sub imperiul Noului Cod de Procedură Civilă.
În Capitolul IV, Secţiunea 1, Noul Cod de Procedură Civilă reglementează „executarea silită a altor obligaţii de a face sau a obligaţiilor de a nu face”, prevăzând în art. 902 alin. 1, că dispoziţiile acestei secţiuni sunt aplicabile în cazul executării silite în natură a obligaţiilor de a face sau de a nu face în temeiul unui titlu executoriu, dacă prin titlul executoriu creditorul a fost autorizat ca, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia de a face sau, după caz, să înlăture ori să ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligaţiei de a nu face, acest text legal precizând faptul că, în aceste situaţii, nu mai este necesară obţinerea unui nou titlu executoriu, prin care să se stabilească despăgubirile datorate de debitor sau, după caz contravaloarea lucrărilor necesare restabilirii situaţiei anterioare încălcării obligaţiei de a nu face.
Art. 902 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă prevede faptul că, în situaţiile despre care face vorbire art. 902 alin. 1 teza I şi II Cod procedură civilă, sumele respective se determină, pe bază de expertiză sau de alte documente justificative, de către executorul judecătoresc, potrivit dispoziţiilor art. 628 Cod procedură civilă.
În continuare, art. 903 şi art. 904 Cod procedură civilă arată cum anume se face executarea obligaţiilor de a face şi de a nu face, în timp ce, art. 905 Cod procedură civilă prevede în ce condiţii pot fi aplicate penalităţi.
Art. 906 Cod procedură civilă prevede în mod expres faptul că „pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul Capitol nu se pot acorda daune cominatorii”.
Pe cale de consecinţă, Curtea constată că soluţia primei instanţe, de obligare a pârâţilor la plata unor daune cominatorii, a fost pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 906 Cod procedură civilă.
Drept urmare, în limitele soluţiei de obligare a pârâţilor la plata unor daune cominatorii, hotărârea primei instanţe apare ca fiind nelegală.
Aşa fiind, Curtea constată că acest prim motiv de apel este fondat. (...)
| ← Contract de vânzare-cumpărare încheiat cu nerespectarea... | Răspundere civilă delictuală. Daune morale pt. denigrare prin... → |
|---|
