Degradare stare de sănătate şi deces. Militar trimis în misiuni în Angola, Kosovo şi Afganistan.
| Comentarii |
|
Îndreptăţirea soţiei supravieţuitoare la solde lunare de bază brute
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 718/A din 15 aprilie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 480/F din 10.03.2014 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosar nr. .../2013, a fost respinsă, ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
A fost admisă, ca fiind întemeiată, acţiunea precizată formulată de reclamanta S.G.E.R. împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti şi în consecinţă a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 95.500 lei reprezentând despăgubiri-contravaloarea a 100 solde lunare de bază brute - actualizată cu indicele preţurilor de consum şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 7.08.2013 şi până la plata efectivă.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut prioritar, conform art. 137 Cod proc. civ, netemeinicia excepţiilor madmisibiUtăţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, dezbătute în condiţii de contradictorialitate.
Acţiunea în pretenţii promovată este admisibilă, în discuţie fiind dreptul la despăgubire reclamat de soţia supravieţuitoare a
soldatului/gradatului profesionist după decesul acestuia, în conexiune cu cauza decesului. Pe de o parte reparaţia pecuniară poate fi pretinsă doar de unul dintre succesori, desocotirea dintre aceştia, în cazul rezolvării favorabile, urmând a se realiza potrivit dreptului comun în materie, cât timp actul normativ cu caracter special nu prevede expres condiţionarea dresării în comun a petiţiei. Pe de altă parte dreptul reclamat, despăgubire în caz de deces, se naşte direct în persoana urmaşilor defunctului (art. 5 din H.G. nr. 846/20.09.1996), nesubzistând ipoteza afirmată de pârât a inexistenţei dreptului în patrimoniul defunctului la data decesului acestuia cu consecinţa inaptitudinii, pentru acest motiv, a transmiterii lui către succesori.
Sesizarea instanţei de judecată s-a făcut în termen legal. Aplicabilitatea art. 1 alin. 1 şi art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă nu face obiect de controversă, durata de 3 ani a termenului în care se poate reclama dezdăunarea nefiind contestată. Contrazicerile dintre litiganţi vizează momentul de la care acest termen începe să curgă, reclamanta susţinând că termenul de prescripţie curge de la data la care s-a produs faptul generator al dreptului, 31.08.2010-decesul soţului, iar pârâtul de la data emiterii deciziei asupra capacităţii de muncă nr. 506/2.10.2008 prin care s-a făcut încadrarea militarului în gradul III de invaliditate. Primul punct de vedere este corect, pretenţia dedusă judecăţii vizând dezdăunarea pentru intervenirea decesului, nu a pierderii capacităţii de muncă. Întrucât dreptul la despăgubire s-a născut la momentul survenirii decesului militarului, 31.08.2010, iar demersul juridic a fost promovat de către soţia sa supravieţuitoare la data de 7.08.2013, tribunalul a conchis că acţiunea pendinte s-a exercitat înlăuntrul termenului general de prescripţie de 3 ani, sesizarea fiind făcută din punct de vedere temporal în termen legal.
Pretenţia dedusă judecăţii este legală şi temeinică.
Reclamanta S.G.E.R. este soţia supravieţuitoare a militarului profesionist S.G.F.A., care a participat la mai multe misiuni în Angola, Kosovo, Afganistan, ultima misiune a avut loc în Afganistan în perioada 5 ianuarie 2007 - 30 iulie 2007. După întoarcerea din această ultimă misiune starea de sănătate a militarului s-a degradat treptat: iniţial a fost încadrat în gradul III de invaliditate conform deciziei nr. 506/2.10.2008 reţinându-se o deficienţă locomotorie medie, iar ca dată a ivirii invalidităţii 09.09.2008, ulterior a fost încadrat în gradul II de invaliditate conform deciziei nr. 1010/aprilie 2009 reţinându-se ivirea invalidităţii la data de 03.09.2008 fără a i se menţiona cauza invalidităţii, prin decizia nr. 7/15.09.2009 s-a menţinut aceeaşi dată a ivirii invalidităţii şi s-a indicat drept cauză a invalidităţii „boală contractată în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare”, apoi la data de 22 aprilie 2010 s-a emis decizia nr. 1197/2010 de încadrare în gradul I de invaliditate cu menţinerea datei ivirii invalidităţii la 3.09.2008 şi a cauzei bolii-contractată în timpul şi din cauza îndeplinirii obligaţiilor militare. La data de 31.08.2010 militarul profesionist a decedat, prin decizia nr. A-2817/10 din 4.11.2010 a Comisiei de expertiză medico-militară de pe lângă Spitalul militar Cluj-Napoca concluzionând „deces prin boală apărută în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar (misiune în cadrul forţelor internaţionale de menţinere a păcii în teatrul de operaţiuni militare din Afganistan/’. Legătura de cauzalitate între bolile reclamantului, ce au generat şi decesul, şi misiunea din Afganistan a fost confirmată şi prin raportul de expertiză medico-legală nr. 291/II/f/1 din 07.09.2012, probă ştiinţifică administrată în dosarul nr. .../112/2010* al Tribunalului Bistriţa-Năsăud pe parcursul judecării căruia a decedat militarul reclamant, dosar finalizat prin sentinţa civilă nr. 407/2013, irevocabilă prin decizia nr. 4090/2013 a Curţii de Apel Cluj, prin care pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a fost obligat să plătească soţiei supravieţuitoare şi fiicei soţilor echivalentul în lei al sumei de 60.000 euro cu titlu de despăgubiri aferente asigurării de persoane în teatrele de operaţii, al sumei de 20.000 euro cu titlu de daune morale, suma de 745,12 lei reprezentând contravaloarea
medicamentelor prescrise defunctului militar şi cheltuieli de judecată în sumă de 542 lei.
Conform art. 8 ind.5 alin. l lit. a din O.U.G. nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat se acordă „ajutoarele şi despăgubirile în cuantumurile prevăzute de legislaţia în vigoare”. Hotărârea Guvernului României nr. 846/1996 privind acordarea despăgubirilor pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare stabileşte la art. 1 alin. d) şi art. 5 că despăgubirile ce se acordă pentru deces sunt de 100 solde de bază lunare brute şi revin urmaşilor legali, iar art. l din Legea nr. 70/1997 privind acordarea despăgubirilor pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse gradaţilor şi soldaţilor din Ministerul Apărării Naţionale ca urmare a unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare stipulează la alin. 1 că „Gradaţii şi soldaţii din Ministerul Apărării Naţionale au dreptul la despăgubiri pentru cazurile de invaliditate produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, cata.strofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, în condiţiile şi cuantumurile stabilite de Guvern pentru cadrele militare în activitate şi la alin.2 că în caz de deces, despăgubirile se acordă celor îndreptăţiţi, potrivit legii”. De asemenea, art. 20 alin.l din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti dispune că: „Soldaţii şi gradaţii
profesionişti sau urmaşii acestora, după caz, beneficiază de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate ori de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente, intervenite în timpul şi din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, în condiţiile stabilite de lege pentru ca.drele militare în activitate. Despăgubirile se suportă din bugetul Ministerului Apărării Naţionale”.
Petiţia de dezdăunare solicitată de reclamantă în calitate de succesoare legală a defunctului militar al cărui deces a fost cauzat de participarea la misiunea militară internaţională a fost rezolvată defavorabil de pârât. Apărările formulate în cauză, vizând neîntrunirea cumulativă a condiţiilor legale ce impun ca evenimentul decesului să fi survenit în timpul misiunii şi în afara teritoriului naţional, nu pot fi reţinute ca argumente de natură a justifica refuzul despăgubirii. Cât timp textele legale înainte citate nu legiferează expres condiţionarea evocată de pârât, efectele lor nu pot fi limitate în sensul susţinut în apărare, ci, dimpotrivă, devin incidente situaţiei pendinte: decesul militarului a survenit ulterior încheierii misiunii militare, pe teritoriul naţional, fiind cauzat însă de participarea la misiunea militară internaţională, cum au concluzionat specialiştii în materie. Probaţiunea administrată (înscrisurile ataşate cererii de chemare în judecată şi considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosar civil nr. .../112/2010* depuse la dosar) circumscrie evenimentul decesului în discuţie sferei „altor evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor
misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii” la care fac referire expresă textele legale citate, astfel încât în cauză sunt întrunite condiţiile impuse de legiuitor ce antrenează consecinţa despăgubirii reclamate.
Cuantificarea pretenţiei concrete este corectă, de altfel nici nu sa contestat acest aspect, contravaloarea a 100 de solde lunare brute fiind de 95500 lei, în care sens este şi adeverinţa emisă la 11.06.2012 de angajator. Reparaţia integrală a prejudiciului suferit prin refuzul acordării dreptului legal impune actualizarea sumei menţionate cu indicele preţurilor de consum, precum şi cu dobânda legală, începând cu data promovării acţiunii, 07.08.2013, şi până la plata efectivă.
În temeiul art. 453 din codul de procedură civilă pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu avocaţial, justificat cu chitanţa ataşată la dosar.
Asistenţii judiciari au exprimat votul consultativ în sensul celor
expuse.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi.
Prin apelul declarat de reclamantă, s-a solicitat schimbarea în parte a sentinţei în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 105.708,95 lei reprezentând contravaloarea actualizată până în luna iulie 2013 a 100 de solde de bază lunare brute, sumă care să fie actualizată în continuare cu indicele preţurilor de consum şi cu dobânda legală aferentă începând cu data de 07.08.2013 (data introducerii acţiunii) şi până la plata efectivă.
În motivare s-a arătat că trebuie făcută actualizarea cu indicele preţurilor de consum (rata inflaţiei) a debitului iniţial, începând din luna noiembrie 2010(întrucât prin decizia medicală nr. A-2817/10 din 04.11.2010 s-a stabilit legătura cauzală a decesului cu îndeplinirea obligaţiilor militare, fiind astfel îndeplinite toate condiţiile pentru plata despăgubirilor) şi până în luna iulie 2013.
Luna iulie 2013, până când a efectuat actualizarea sumei, reprezintă luna anterioară înregistrării cererii de chemare în judecată.
Prin apel, pârâtul a solicitat schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.
În motivare a arătat că defunctul S.G.A.F., soldat-gradat voluntar în Ministerul Apărării Naţionale, având la activ cinci misiuni în afara teritoriului naţional în perioada 1990 - 2008, ultima fiind cea din Teatrul de Operaţiuni Afganistan, s-a întors în data de 10 iulie 2007, iar în urma vizitei medicale efectuate la întoarcerea în ţară, concluzia medicală înscrisă în fişa de control medical nr.4633/11.07.2007 a fost „Apt grupa 4”, iar la rubrica neuropsihiatrie s-a făcut menţiunea „Normal clinic”. Nu s-a consemnat nicio invaliditate survenită în urma participării la acţiunile militare.
La data de 31 iulie 2008, la mai mult de 1 an după întoarcerea din misiune, contractul defunctului cu Ministerul Apărării Naţionale a încetat de drept, prin ajungere la termen, conform prevederilor art.45 alin.(l) lit.g) din Legea nr.384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari coroborate cu cele ale art.56 lit.j) din Codul Muncii.
În încercarea de a-l ajuta pe defunct, la mai mult de 2 ani de la întoarcerea din misiune şi la peste 1 an de la data trecerii în rezervă, Spitalul Militar de Urgenţă Cluj-Napoca, a emis, prin Secţia de Psihiatrie,
certificatul medical cu nr.A-1569/2 din 3 septembrie 2009, fiind declarat inapt pentru serviciul militar cu scoatere din evidenţă, paragraf 169, grupa 4 din Baremul medical aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.72/2002, la denumirea bolii fiind făcută menţiunea „Alte tulburări psihiatrice necuprinse în acest barem şi care implică risc medical şi / sau social pentru colectivităţile militare”.
În 31.08.2010 a decedat, iar conform deciziei medicale nr. A-2817/ 10 din 04.11.2010, comisia de expertiză de pe lângă Spitalul Militar Cluj-Napoca a stabilit că există legătură de cauzalitate între deces şi misiunea din Afganistan.
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, deoarece în mod greşit a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Dreptul la despăgubire s-a născut în momentul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:
- invaliditatea să se fi produs ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare;
- încadrarea într-un grad de invaliditate să fi fost certificată printr-o decizie medicală. Cum cea de-a doua condiţie a survenit în 02.10.2008 în momentul emiterii deciziei asupra capacităţii de muncă nr. 506 (decizie emisă de Cabinetul de expertiză medicală Bistriţa de pe lângă Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, prin care s-a făcut încadrarea în cadrul III de invaliditate a defunctului, n.n.), rezultă că dreptul la despăgubire s-a născut la 02.10.2008.
Întrucât despăgubirile nu au fost solicitate nici de defunct şi nici de reclamantă în interiorul termenului general de prescripţie (până în 02.10.2011), devin aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Critică sentinţa şi sub aspectul respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.
Privitor la afirmaţia instanţei că reparaţia pecuniară poate fi solicitată doar de unul dintre succesori, întrucât actul normativ cu caracter special nu prevede expres condiţionarea dresării în comun a petiţiei, arată că Legea nr. 70/1997 stabileşte la art. 1 alin. (2) că în caz de deces, despăgubirile se acordă celor îndreptăţiţi, potrivit legii, iar potrivit art. 5 din H.G. nr.846/1996, despăgubirile ce se acordă în condiţiile stabilite de prezenta hotărâre se plătesc (...) în caz de deces urmaşilor legali.
Ambele acte normative invocate fac referire la „urmaşii legali” (deci tuturor urmaşilor legali nu doar unuia singur) şi că aceste despăgubiri se plătesc „potrivit legii”, fiind necesară corelarea acestor dispoziţii cu cele legale în materie care stabilesc drepturile soţului supravieţuitor şi ale urmaşilor legali.
La cererea de chemare în judecată a fost anexat certificatul de moştenitor care stabileşte cota de % din moştenire la care are dreptul reclamanta, iar pe de altă parte obligaţia (despăgubirile de 100 solde) este divizibilă.
Fiica defunctului avea şi are posibilitatea de a solicita acordarea despăgubirilor ca urmare a decesului tatălui de la debitorul obligaţiei.
Cu privire la al doilea aspect de inadmisibilitate, arată (în corelare cu aspectele invocate cu privire la prescripţie) că întrucât dreptul la despăgubiri nu exista în masa succesorală la momentul deschiderii moştenirii, nu a putut fi transmis urmaşilor defunctului şi deci nu poate fi exercitat de către reclamantă.
Pe fond, arată că din actele normative incidente (Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, Legea nr. 70/1997 privind acordarea despăgubirilor pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse gradaţilor şi soldaţilor din Ministerul Apărării Naţionale ca urmare a unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 846/1996 privind acordarea despăgubirilor pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militar, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul sau din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare) rezultă că pentru ca reclamanta să beneficieze de despăgubiri ca urmare a decesului soţului său, trebuie ca decesul să se fi produs în timpul şi din cauza (condiţii cumulative) unor misiuni în afara ţării.
Sunt redate dispoziţiile exprese în acest sens ale art. 1 din Legea nr. 70/ 1997 „(1) Gradaţii şi soldaţii din Ministerul Apărării Naţionale au dreptul la despăgubiri pentru cazurile de invaliditate produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul si din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, în condiţiile şi cuantumurile stabilite de Guvern pentru cadrele militare în activitate. (2) În caz de deces, despăgubirile se acordă celor îndreptăţiţi, potrivit legii”, ca şi cele ale art. 1 din H.G. nr. 846/1996 „Ofiţerilor (...) li se acordă despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare”.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea apelului pârâtului.
În motivare arată că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost respinsă în mod întemeiat de către instanţa de fond, plata fiind datorată pentru decesul soţului său şi nu pentru invaliditate. Cum decesul s-a produs la data de 31.08.2010, prescripţia dreptului material la acţiune nu putea începe să curgă de la o dată anterioară acesteia.
Apoi, acţiunea este admisibilă chiar dacă nu a fost formulată de toţi urmaşii legali. Dreptul dedus judecăţii nu a făcut parte din activul succesoral şi, prin urmare, el nu se împarte după regulile moştenirii. Este un drept sui-generis, reglementat printr-o dispoziţie legală specială, care se naşte direct în persoana urmaşilor celui decedat.
Sub aspectul analizat, apelantul-pârât se contrazice susţinând, pe de o parte, că ar avea dreptul să solicit doar % din cele 100 de solde şi, pe de altă parte, că acest drept nu intră în activul succesoral.
Solicitarea dreptului de către un singur urmaş capătă valenţele juridice ale gestiunii de afaceri, raportat la ceilalţi urmaşi.
Pe fond, arată că şi art. 1 din Legea nr. 70/ 1997 şi art. 1 din H.G. nr. 846/1996 nu condiţionează acordarea despăgubirilor de producerea decesului în timpul misiunii în cadrul forţelor internaţionale ci instituie condiţia ca accidentele, catastrofele sau alte asemenea evenimente care au cauzat decesul să se fi produs în timpul misiunii. Ori, legătura de cauzalitate a decesului cu misiunea din Afganistan este probată atât prin decizia medicală nr. A-2817 /10 din 04.11.2010 cât şi prin expertiza medico-legală efectuată în cauză de către S.J.M.L. Bistriţa-Năsăud.
Chiar dacă decesul nu s-a datorat unui „accident” sau unei „catastrofe” el a fost cauzat de „un alt asemenea eveniment” intervenit în timpul şi din cauza misiunii. În sensul că expresia folosită de legiuitor „alte asemenea evenimente” intervenite din cauza participării la acţiuni militare include şi faptul generator al îmbolnăvirii şi decesului soţului este şi motivarea deciziei civile nr. 3266/R/2011 pronunţată de Curtea de Apel
Cluj.
De altfel, este logic şi drept ca urmaşilor unui militar decedat după o îndelungată suferinţă din cauza participării la astfel de acţiuni militare, să li se acorde o protecţie cel puţin egală cu cea acordată urmaşilor unui militar decedat în timpul misiunii.
Prin întâmpinare, pârâtul solicită respingerea apelului reclamantei.
În motivare arată că în mod corect a considerat tribunalul că pretinsa sumă se datorează actualizată doar începând cu data introducerii acţiunii şi nu de la data survenirii decesului.
Tribunalul a obligat pârâtul să plătească şi dobânda legală aferentă începând de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.
Solicitarea reclamantei privind actualizarea despăgubirilor începând cu luna noiembrie 2010 şi până în luna iulie 2013 este lipsită de orice suport legal.
Reclamantei nu i-a fost îngrădit liberul acces la justiţie, pin urmare aceasta a avut posibilitatea de a se adresa instanţei din momentul producerii evenimentului, respectiv din noiembrie 2010. De asemenea, aceasta putea să pună în întârziere Ministerul Apărării Naţionale şi să solicite acordarea acestor sume. Simplele adrese trimise de către aceasta nu echivalează cu punere în întârziere. Mai mult, adresa nr. CR2802/19.10.2010 a fost trimisă înainte a fi stabilită legătura de cauzalitate între deces şi participarea la misiunea din Afganistan.
Faptul că de la momentul producerii decesului (noiembrie 2010) şi până la momentul introducerii acţiunii (07.08.2013) reclamanta a stat în pasivitate, nu o îndreptăţeşte să solicite actualizarea despăgubirilor şi pentru acea perioadă.
În drept, a invocat prevederile art. 205-208 Noul Cod proc.civ.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Ambele apeluri urmează a fi admise, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei, după cum urmează:
Cât priveşte apelul pârâtului, instanţa reţine următoarele:
Invocând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, apelantul pârât ridică practic problema modului de interpretare a dispoziţiilor legale ale art. 1 din H.G. nr. 846/1996: în condiţiile în care reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata despăgubirilor aferente decesului soţului său, pârâtul arată că prescripţia dreptului la despăgubiri a început să curgă de la data constatării încadrării în gradul III de invaliditate, adică la data de 02.10.2008.
Practic, pârâtul susţine în acest mod teza că dreptul la despăgubiri este unul singur, aferent primei situaţii din cele enumerate în textul normativ analizat, în care se regăseşte persoana în considerarea căreia este acordat dreptul.
Textul legal în temeiul căruia se solicită acordarea dreptului (art. 1 din H.G. nr. 846/1996 privind acordarea despăgubirilor pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse cadrelor militare prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare) prevede:
„Ofiţerilor, maiştrilor militari, subofiţerilor în activitate şi celor în rezervă, concentraţi sau mobilizaţi în unităţi militare, li se acordă despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, astfel:
a) pentru invaliditate de gradul III - 30 de solde de bază lunare brute;
b) pentru invaliditate de gradul II - 50 de solde de bază lunare brute;
c) pentru invaliditate de gradul I - 60 de solde de bază lunare brute;
d) pentru deces - 100 de solde de bază lunare brute”.
Întrucât textul nu face clarificări pentru situaţiile în care o persoană ce are calitatea cerută de lege pentru a i se acorda drepturile parcurge fiecare din situaţiile acolo reglementate (ca şi defunctul din prezenta cauză, prin trecerea din gradul III de invaliditate în gradul II, apoi în gradul I şi în final decedează), revine instanţei să interpreteze legea pentru a spune dreptul, obligaţie stabilită prin dispoziţiile art. 5 Noul Cod de Procedură Civilă, urmând ca acolo unde legea nu dă suficiente elemente pentru soluţionarea cauzei, instanţa să aplice uzanţele, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, sau în ultimă instanţă, principiile generale ale dreptului şi cerinţele echităţii.
Din poziţiile procesuale exprimate de părţi, rezultă că reclamanta interpretează textul art. 1 din H.G. nr. 846/ 1996 în sensul că, în situaţia de parcurgere a tuturor (sau a mai multe din) situaţiile acolo reglementate, se cuvine acordarea, de fiecare dată, a întregii despăgubiri reglementate pentru acea situaţie. De pildă, dacă un militar este încadrat în gradul de invaliditate I „ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori
constituite în scopuri umanitare”, i se cuvine o despăgubire de 60 de solde de bază lunare brute, iar dacă ulterior decedează, urmaşilor li se cuvin 100 de astfel de solde.
În schimb, interpretarea pârâtului este în sensul că acordarea acestei despăgubiri se face o singură dată, în funcţie de prima situaţie creată „ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare” (în exemplul dat, invaliditate de gradul I), fără a conta dacă ulterior acesta decedează, şi deci fără ca la deces, să se nască dreptul urmaşilor la vreo altă despăgubire.
Deşi la o primă privire, această din urmă interpretare ar putea fi declarată corectă, faţă de sublinierile pe care legiuitorul le face în partea de început a articolului, prin indicarea precisă că invaliditatea sau decesul trebuie să fie „urmare a unor acţiuni militare”, şi nu oricum, ci doar „prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni”, părând a se întemeia astfel ideea că doar pentru rezultatul imediat al unor „asemenea evenimente” din timpul unor acţiuni militare se urmăreşte acordarea de despăgubiri, totuşi, Curtea consideră că nu ar fi echitabilă o atare interpretare restrictivă, în lipsa unor elemente foarte clare în acest sens, în textul supus interpretării.
Cu alte cuvinte, nefiind indicată o excludere netă a obligaţiei la plata despăgubirii pentru cazul agravării situaţiei anterioare şi pentru care se puteau cere despăgubiri, Curtea consideră că nu există argumente logice pentru a se proceda la o interpretare restrictivă şi practic, a se da loc unei discriminări între beneficiarii legii doar pe considerentul că starea de invaliditate sau decesul a survenit mai aproape sau mai departe (temporal) de momentul participării la aceste acţiuni militare.
Pe de altă parte, Curtea nu agreează nici o interpretare excesivă pentru cel obligat (fiind de altfel un principiu subsidiar de interpretare, acela de a se interpreta în favoarea acelui ce se obligă - art. 1269 Cod civ., aplicabil prin analogie), conform căreia, pentru o persoană care parcurge pe rând toate stările de invaliditate şi în final decedează, s-ar datora de fiecare dată întregul despăgubirilor reglementate de lege, întrucât s-ar ajunge a se acorda cumulat 240 de solde, ceea ce reprezintă practic remuneraţia pentru 20 de ani de activitate. Or, nici în acest sens nu se poate accepta că ar fi dorit să reglementeze legiuitorul, nefiind specificată o acordare cumulată a despăgubirilor în cazul parcurgerii în timp a tuturor (sau a o parte din) situaţiile reglementate de text. De altfel, s-ar putea întâmpla ca decesul să fie precedat de o scurtă perioadă care să întrunească condiţiile încadrării într-un grad de handicap, apărând în această situaţie ca nejustificată acordarea a două despăgubiri, una pentru starea de invaliditate, alta pentru deces.
De altfel, se remarcă şi faptul (relevant pentru instanţă în procesul de interpretare a legii şi de descifrare a intenţiei legiuitorului în acest domeniu) că aceste măsuri reparatorii nu sunt singurele prin care legiuitorul a dorit să acorde sprijin militarilor răniţi pe câmpul de luptă sau celor decedaţi în legătură cu acţiunile militare desfăşurate în cadrul unor misiuni în cadrul
forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare.
Astfel, în cuprinsul O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat sunt reglementate următoarele drepturi:
„Art. 8A2
(1) Personalul armatei prevăzut la art. 2 lit. c) şi d), precum şi cel care a dobândit afecţiunile prevăzute la art. 2 lit. h) şi i) şi care, în urma participării la acţiuni militare, a fost încadrat în grad de invaliditate beneficiază şi de acordarea unei indemnizaţii lunare de invaliditate, astfel:
a) (abrogată de pct. 17 al art. I din Legea nr. 150/2014);
b) pentru gradul I de invaliditate, două solde de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, două câştiguri salariale medii brute;
c) pentru gradul II de invaliditate, 1,5 solde de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, 1,5 câştiguri salariale medii brute;
d) pentru gradul III de invaliditate, o soldă de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, un câştig salarial mediu brut.
(1A1) Militarii invalizi şi civilii invalizi beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru însoţitor, egală cu câştigul salarial mediu brut.
Art. 8A3
(1) Personalul armatei rănit în cadrul acţiunilor militare, precum şi cel care a dobândit alte afecţiuni fizice sau psihice ca urmare a participării la acţiuni militare beneficiază, pe lângă celelalte drepturi stabilite conform legii, de o indemnizaţie lunară în cuantum de două solde de grad şi de funcţie, la minim, corespunzătoare gradului de sublocotenent sau, după caz, de două câştiguri salariale medii brute.
(2) Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă de la data producerii rănirii, diagnosticării afecţiunilor fizice sau psihice dobândite în urma acţiunilor de luptă, accidentelor, catastrofelor şi altor asemenea evenimente intervenite ca urmare a participării la acţiuni militare, până la data stabilirii situaţiei medico-militare sau medicale, după caz.
(3) Situaţia medico-militară/medicală se stabileşte la repatriere, indiferent de durata perioadei de spitalizare în spitalele din străinătate.
Art. 8A5
(1) Urmaşii personalului armatei decedat ca urmare a participării la acţiuni militare beneficiază de următoarele drepturi:
a) ajutoarele şi despăgubirile în cuantumurile prevăzute de legislaţia în vigoare;
b) o indemnizaţie lunară egală cu solda funcţiei de bază brută sau cu salariul de bază brut, după caz, pe care cel decedat a avut-o sau l-a avut, potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare la data producerii evenimentului care a cauzat decesul, pentru urmaşii personalului armatei participant la acţiuni militare care nu realizează venituri din salarii sau din activităţi independente, indiferent de numărul acestora, iar, în situaţia în care suma este inferioară câştigului salarial mediu brut, indemnizaţia este egală cu
câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) închirierea şi cumpărarea, cu prioritate, de locuinţe din fondul de locuinţe sociale al administraţiei publice;
d) folosirea centrelor de refacere a capacităţii de muncă, sanatoriilor, căminelor de garnizoană, cluburilor militare şi altor facilităţi recreative şi sportive, în condiţiile stabilite pentru personalul armatei;
e) asigurarea, în mod gratuit, a locurilor de înhumare în cimitirele militare şi civile;
f) asistenţă medicală gratuită în instituţiile medicale militare sau publice şi asigurarea de medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizării, în condiţiile stabilite pentru personalul armatei;
g) asistenţă psihologică, asigurată gratuit, de către structurile Ministerului Apărării;
h) transferarea sau înscrierea la/în instituţiile militare de învăţământ a copiilor soldaţilor şi gradaţilor voluntari, precum şi ai personalului civil, în aceleaşi condiţii prevăzute pentru copiii cadrelor militare decedate;
i) acordarea de către Ministerul Apărării a burselor de studii pentru copiii persoanelor decedate, pe durata studiilor în instituţii civile de învăţământ, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului apărării;
j) încadrarea soţului supravieţuitor şi a copiilor personalului armatei decedat în acţiuni militare în rândul personalului armatei sau în instituţii publice civile, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare;
k) copiii personalului armatei decedat şi cei ai veteranilor aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 lit. c), d) şi g), precum şi ai celui care a dobândit afecţiunile prevăzute la art. 2 lit. h) şi i) au prioritate la înscrierea în creşele şi grădiniţele din sistemul public”.
Or, coroborând sensul acestor dispoziţii legale (care nu fac referiri la indemnizaţii mai mari de 2 solde de grad, dar pe de altă parte, reglementează o serie întreagă de măsuri de protecţie pentru urmaşi, din care reclamanta chiar a arătat că a beneficiat, lucru ce reiese din actele dosarului) cu cel al dispoziţiilor legale supuse interpretării, Curtea conchide că o interpretare echitabilă, care să nici nu inducă discriminări între luptătorii pe teatrele de operaţiuni internaţionale, dar nici să nu împovăreze dincolo de limitele avute în vedere de legiuitor pe debitorul obligaţiei, este în sensul acordării despăgubirilor integral pentru prima situaţie de invaliditate (sau deces) în care se regăseşte cadrul militar vizat, iar pentru cazul agravării acestei situaţii, respectiv pentru cazul decesului survenit ca urmare a unei prime încadrări în grad de invaliditate, să se acorde doar diferenţa până la maximul prevăzut de lege pentru această nouă situaţie. Altfel spus, dacă persoana a fost încadrată în gradul I de invaliditate, i se cuvin 60 de solde de bază brute lunare, iar dacă ulterior decedează, se vor acorda urmaşilor diferenţa de 40 de solde, până la totalul maxim reglementat de lege, de 100 de solde. Altfel spus, pentru un beneficiar al dispoziţiilor legale în cauză, se poate acorda doar maximul de 100 de solde -pentru cazul decesului -, iar în situaţia în care anterior a beneficiat de despăgubiri pentru invaliditate, cuantumul acestora se scade din maximul
de 100 de solde, prevăzut pentru situaţia cea mai gravă ce se poate ivi sub acest aspect.
Aşa fiind, în ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune, se constată că pentru fiecare situaţie, practic, pentru plata diferenţelor aferente agravării situaţiei de invaliditate anterioară, dreptul la acţiune se naşte la data acestei agravări, respectiv la data decesului.
Ca urmare, dreptul la acţiune nu este prescris pentru plata diferenţelor de 40 de solde lunare ce se pot cere pentru decesul soţului reclamantei, fiind însă prescris pentru plata despăgubirii de 60 de solde aferente încadrării în gradul I de invaliditate (încadrarea s-a făcut la data de 22 aprilie 2010, prin decizia nr. 1197, iar acţiunea a fost înregistrată la data de 7 august 2013, fila 1 dosar nr. 964/33/2013 al Curţii de Apel Cluj).
Cât priveşte motivul de apel vizând inadmisibilitatea acţiunii, ca fiind introdusă de doar una dintre urmaşele defunctului, Curtea constată că folosirea pluralului în modul de formulare a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 70/1997 şi a art. 5 din H.G. nr.846/1996 nu poate conduce la concluzia, per se, a inadmisibilităţii introducerii acţiunii de doar unul dintr-o pluralitate de urmaşi, nefiind invocat nici un text de lege care să dispună în acest sens. Dimpotrivă, legiuitorul a reglementat chiar şi în cazul acţiunilor în revendicare dreptul unuia dintre coproprietari de a înainta o acţiune pentru protejarea proprietăţii, nefiind deci de conceput o restrângere a dreptului de acces la instanţă în cazul unor obligaţii pecuniare.
Analizând din ambele puncte de vedere chestiunea, anume, din cel al considerării dreptului la plata acestei creanţe ca un drept născut direct în patrimoniul urmaşilor celui decedat ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, cata.strofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, şi respectiv, ca un drept al moştenirii lui de cujus, transmis urmaşilor acestuia prin moştenire, se constată următoarele:
Privind dreptul ca pe unul al urmaşilor, iar nu preluat din masa succesorală, se impune în primul rând observaţia că dreptul este unul divizibil, conform dispoziţiilor art. 1424 Cod civ., ce arată că „obligaţia este divizibilă de plin drept, cu excepţia cazului în care indivizibilitatea a fost stipulată în mod expres ori obiectul obligaţiei nu este, prin natura sa, susceptibil de divizare materială sau intelectuală”.
Nu este aplicabil în speţă nici unul din aceste cazuri de indivizibilitate, astfel încât în mod evident, obligaţia în prezenta cauză este divizibilă.
Privind deci creanţa ca divizibilă, apare ca aplicabilă regula de la art. 1422 alin. 2 Cod civ., ce proclamă că „obligaţia este divizibilă între mai mulţi creditori atunci când fiecare dintre aceştia nu poate să ceară de la debitorul comun decât executarea părţii sale din creanţă”.
Pentru a stabili în ce măsură aceste reguli se aplică în cauza de faţă, se impune a se stabili dacă într-adevăr, obligaţia, divizibilă prin natura ei, are mai mulţi creditori, în ipoteza în care, aşa cum s-a întâmplat în fapt, dintre cele două succesoare ale defunctului, doar una a introdus acţiune în instanţă, în cadrul termenului de prescripţie, pentru dobândirea acestui drept.
Or, curtea constată că textele legale incidente nu impun o atare concluzie, anume, că în cazul pluralităţii de urmaşi, dreptul trebuie să fie solicitat de către toţi aceştia.
Aşa fiind, concluzia este că dacă unul singur dintre urmaşi solicită acest drept, practic, dreptul i se cuvine pe de-a-ntregul, ca şi cum ar fi fost un singur moştenitor al defunctului. Doar în măsura în care cele două moştenitoare ar fi solicitat deopotrivă dreptul, se punea problema câtimii pe care o poate solicita fiecare, în ipoteza în care dreptul ar fi considerat, aşa cum s-a arătat mai sus, un drept născut direct în patrimoniul moştenitorilor.
Însă, ipoteza inadmisibilităţii acţiunii promovate astfel de către una singură dintre moştenitoare nu se verifică.
În cealaltă ipoteză, în care dreptul ar fi privit ca fiind transmis pe cale succesorală de către defunct moştenitorilor săi, devine relevant art. 1427 Cod civ., care impune: „obligaţia divizibilă prin natura ei care nu are decât un singur debitor şi un singur creditor trebuie să fie executată între aceştia ca şi cum ar fi indivizibilă, însă ea rămâne divizibilă între moştenitorii fiecăruia dintre ei”.
Mergând apoi la regulile aplicabile obligaţiilor indivizibile, la care iată, face trimitere textul, se constată că art. 1425 Cod civ. statuează, în raport de obligaţia indivizibilă, că „fiecare dintre creditori sau dintre moştenitorii acestora poate cere executarea integrală”. Deci, în cazul obligaţiei indivizibile cu pluralitate de creditori, oricare dintre aceştia poate cere întregul creanţei.
Ca urmare, chiar dacă s-ar privi dreptul în litigiu ca aparţinând defunctului, şi deci ca având un singur creditor, ea, obligaţia, prin natura ei divizibilă, trebuie executată ca şi cum ar fi indivizibilă, doar în cadrul discuţiilor purtate între moştenitori punându-se problema divizibilităţii dreptului obţinut.
În concluzie, fie că este privită creanţa în litigiu ca un drept al moştenirii, fie că este privită ca un drept născut direct în patrimoniul moştenitorilor, acţiunea este admisibilă chiar exercitată de către una singură dintre cele două moştenitoare, pentru întreg, sens în care Curtea notează că nu este necesar a se mai face şi alte dezlegări în raport de acest motiv de apel formulat de către pârâtul intimat în cauză, dezvoltările ce preced fiind suficiente pentru a se contura caracterul nefondat al acestuia.
Se va specifica doar, în raport de argumentul pârâtului apelant ce vizează inadmisibilitatea acţiunii întrucât dreptul nu a existat în masa succesorală, că acesta tinde practic a afirma inexistenţa dreptului în ipoteza în care decesul nu a survenit pe câmpul de luptă, ci ulterior.
O altă interpretare, ad literram, a acestui motiv de apel ar însemna să se considere absurd motivul, întrucât, în mod evident, fiind un drept legat de moartea unui cadru militar în legătură cu o misiune a forţelor armate, el nu poate fi negat pe temeiul că nu a existat în patrimoniul defunctului, altfel, ar însemna să nu se dea nici un efect textului care îl reglementează. O astfel de interpretare nelogică nu poate fi aplicată.
Ca atare, acest motiv, în interpretarea iniţială pe care o face Curtea, va fi analizat odată cu analizarea fondului acestui apel.
Cât priveşte apărările formulate pe fond de către pârâtul apelant, ele nu pot fi reţinute, în contextul în care interpretarea pe care o propune apelantul este prea restrictivă.
Astfel, a considera că pentru ca urmaşii defunctului să beneficieze de această despăgubire, ar fi trebuit ca decesul să survină în timpul unei misiuni în afara ţării, ar însemna să se inducă o distincţie între persoane care esenţial, se află în situaţii similare, neexistând o raţiune pentru aceasta.
Legea nr. 70/1997, la art. 1 alin. 1, statuează că „Gradaţii şi soldaţii din Ministerul Apărării Naţionale au dreptul la despăgubiri pentru cazurile de invaliditate produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, în condiţiile şi cuantumurile stabilite de Guvern pentru cadrele militare în activitate” şi la alin.2 că „în caz de deces, despăgubirile se acordă celor îndreptăţiţi, potrivit legii”. De asemenea, art. 20 alin.1 din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti dispune că: „Soldaţii şi gradaţii profesionişti sau urmaşii acestora, după caz, beneficiază de despăgubiri pentru cazurile de invaliditate ori de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente, intervenite în timpul şi din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare, în condiţiile stabilite de lege pentru cadrele militare în activitate. Despăgubirile se suportă din bugetul Ministerului Apărării Naţionale”.
Analiza de text a acestor dispoziţii legale poate fi făcută în ambele moduri, fără a implica o incongruenţă logică: cu alte cuvinte, se poate interpreta această dispoziţie legală fie ca implicând obligaţia de plată a despăgubirilor doar în cazul în care, în raport de datele speţei, decesul a survenit ca urmare a unui accident intervenit în timpul şi din cauza unei misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii, în sensul că decesul s-a produs chiar în timpul misiunii, pe câmpul de luptă, fie în sensul că obligaţia subzistă chiar şi atunci când decesul a avut loc ulterior, la o anumită perioadă după încetarea misiunii, dar, evident, datorită unei cauze legată de un accident sau un alt asemenea eveniment survenit în timpul unei misiuni în cadrul forţelor internaţionale.
Prin urmare, teza apelantului pârât este că doar pentru decesul survenit în timpul şi din cauza (condiţii cumulative) unor misiuni în afara ţării, sunt datorate despăgubirile.
Or, aşa cum s-a arătat, această interpretare restrictivă nu este agreată ce Curte, în condiţiile în care sintagma „intervenite în timpul şi din cauza unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare” din cuprinsul art. 1 al H.G. nr. 846/1996 (ce reia dispoziţiile legale mai sus menţionate şi detaliază cuantumul despăgubirilor) nu determină cu necesitate „cazurile de invaliditate sau de deces”, ci explicaţia ce detaliază aspecte privitoare la aceste cazuri, anume: „produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente”.
Prin urmare, nu trebuie ca decesul să fi survenit în timpul unei astfel de misiuni, ci este suficient ca acesta să fie urmarea unui accident sau a unui alt asemenea eveniment, care, acesta din urmă, a intervenit în timpul şi din cauza unor misiuni...
Această interpretare este în acord cu principiul nediscriminării şi se impune pentru argumente de logică, întrucât practic, nu există deosebiri fundamentale între urmaşii unui astfel de cadru militar care a decedat chiar în timpul misiunii şi cei ai unui astfel de cadru militar care a decedat mai târziu, după o perioadă de suferinţă.
Aşa fiind, în interpretarea Curţii, dreptul la despăgubiri pentru deces se naşte şi în favoarea urmaşilor al căror antecesor a decedat ulterior misiunii în care a fost trimis, iar în ipoteza în care acesta a fost încadrat în grad de invaliditate, dreptul acestora poartă, aşa cum s-a argumentat mai sus, asupra diferenţei dintre despăgubirea datorată pentru invaliditate şi cea prevăzută pentru deces.
Apelul reclamantei este întemeiat şi va fi admis, cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei, în sensul că pentru diferenţa de 40 de solde cât a apreciat Curtea că se pot cere fără a se fi încălcat termenul de prescripţie a acţiunii, pe lângă actualizarea acordată de tribunal şi necontestată printr-un motiv de apel de către pârât (actualizare cu indicele preţurilor de consum şi dobânda legală aferentă, începând cu data de 7.08.2013 şi până la plata efectivă), se impune acordarea actualizării cu indicele preţurilor de consum şi anterior, pentru perioada noiembrie 2010 -7.08.2013, perioadă cuprinsă între data când prin decizia medicală nr. A-2817/10 din 04.11.2010 s-a stabilit legătura cauzală a decesului cu îndeplinirea obligaţiilor militare (fiind astfel îndeplinite toate condiţiile pentru plata despăgubirilor) şi data de la care tribunalul a acordat această actualizare.
Este firesc a se acorda această actualizare, care are un alt regim juridic decât dobânzile, de la data la care dreptul putea fi cerut, întrucât practic, prin actualizarea cu indicele preţurilor de consum, aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia în interesul legii nr. 2/2014, se acoperă pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), dobânzile fiind corespunzătoare beneficiului de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans).
Or, regimul juridic al actualizării cu indicele preţurilor de consum nu trebuie să urmeze pe cel al dobânzilor, ci intră în conturarea prejudiciului solicitat, putând fi acordată (această actualizare) de la data când toate condiţiile pentru solicitarea dreptului în instanţă au fost întrunite, aşa cum solicită apelanta reclamantă.
Va fi obligat intimatul apelant Ministerul Apărării Naţionale să plătească apelantei intimate S.G.E.R. suma de 60 lei cheltuieli de judecată parţiale, la fond şi în apel, reprezentând onorariu avocaţial, suma fiind stabilită proporţional cu măsura în care aceasta a câştigat în pretenţiile sale.
| ← Despăgubiri morale. Persoană lipsită de libertate | Prescripţie. Termen de executare a obligaţiilor contractuale → |
|---|
