Servitute de trecere. Stabilire prin locul ce pricinuieşte cea mai mică pagubă fondului aservit
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 299/R din 4 iunie 2015
I. Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 26.04.2011 şi precizată ulterior, reclamantul B.D. a chemat în judecată pe pârâţii B. V. şi B.A., ORAŞUL VIŞEU DE SUS prin PRIMAR în reprezentarea Statului Român, A.A., C.G. şi S.C. V. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa după administrarea probelor să constituie un drept de servitute de trecere în favoarea terenului său, fond dominant, situat în Vişeu de Sus, peste terenurile pârâţilor B. V., B.A., Oraşul Vişeu de Sus prin Primar şi SC V. SRL.
Pârâta B.A., prin cererea reconvenţională formulată a solicitat obligarea reclamantului la plata unei despăgubiri anuale în cazul stabilirii servituţii de trecere peste terenul proprietatea pârâtei reclamante sau compensarea cu teren în schimb şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul B.D. a depus la data de 10.02.2012 „precizare la acţiune” prin care a chemat în judecată şi pe pârâţii ORAŞUL VIŞEU DE SUS prin PRIMAR în reprezentarea Statului Român, A.A., C.G..
Totodată, a solicitat şi obligarea pârâţilor B. V. şi B.A. să-şi ridice poarta montată de ei la intrarea din str. B. sau să fie autorizat reclamantul să ridice poarta pe cheltuiala pârâţilor.
II. Prin sentinţa civilă nr. 2632/20.11.2012 pronunţată de Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. .../336/2011 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul B.D. împotriva pârâţilor B.V. şi B.A., Oraşul Vişeu de Sus prin Primar în reprezentarea Statului Român, şi SC V. SRL şi în consecinţă s-a constituit un drept de servitute de trecere pietonal şi cu vehicule, pe tot timpul anului, peste terenul pârâţilor conform variantei 1 a raportului de expertiză întocmit de ing. Pop Găvrilă, ce face parte integrantă din hotărâre, pe traseul 4645-40-41-42-43-36-39-8-7-47, colorat în mov şi verde, conform anexei grafice nr. 1 din raportul de expertiză, în suprafaţă de 135,56 mp.
S-a dispus ridicarea porţii amplasată între punctele 46-47 din schiţa raportului de expertiză, iar în caz de refuz, autorizează pe reclamant să efectueze această ridicare, pe cheltuiala pârâţilor B. V. şi B.A..
A fost obligat reclamantul să plătească pârâţilor B. V. şi B.A. despăgubiri anuale în cuantum de 1355,60 lei, iar Oraşului Vişeu de Sus prin Primar suma de 13,30 lei pe an.
S-a luat act de renunţarea la despăgubiri de către pârâta SC V. SRL.
S-a respins acţiunea reclamantului împotriva pârâţilor A.A. şi C.G..
Au fost obligaţi pârâţii B.V. şi B.A. să plătească reclamantului suma de 2400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că pe terenul pârâţilor B.V. şi B.A. este constituită o servitute de trecere, astfel că pe acelaşi drum este posibilă şi trecerea reclamantului. Pe traseul variantei I colorat cu culoarea verde delimitat de punctele 40-41-42-43 există un canal de scurgere a apelor construit de Primăria Vişeu de Sus, canal ce deserveşte întreaga zonă, iar drumul propus reclamantului în varianta I este situat între acel canal şi vecinătăţile arătate în schiţa grafică nr. 1 între punctele 7-8-39-36, respectiv Biserica, P.F., C.V., fapt pentru care acestui traseu nu i s-a putut da o altă întrebuinţare decât cea de drum.
În ceea ce priveşte varianta a II-a expertul a arătat că aceasta presupune trecerea prin spatele unei construcţii, afectând teren agricol, ieşirea fiind anevoioasă pe un drum îngust şi desfundat.
Faţă de întregul probatoriu administrat, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului şi a constituit un drept de servitute conform variantei I pe care a considerat-o cea mai potrivită şi care nu afectează vreun teren agricol de valoare, drumul trecând pe un traseu cu o valoare productivă scăzută, între un canal de scurgere a apelor din zonă şi proprietatea vecinilor arătaţi.
Instanţa de fond a acordat despăgubiri pârâţilor B.V., B.A. şi Oraşului Vişeu de Sus prin Primar.
Pârâţii B.V. şi B.A. au fost obligaţi la cheltuieli de judecată către reclamant.
III. Prin încheierea de şedinţă din data de 12.12.2012 s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul B.D. şi în consecinţă s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 2632 din 20 noiembrie 2012 în sensul că suma stabilită cu titlu de despăgubiri anuale pentru pârâţii B. V. şi B.A. este de 13,55 lei şi nu de 1355,60 lei, cum din eroare s-a trecut, fără cheltuieli de judecată.
IV. Prin decizia civilă nr. 49/A din data de 12.02.2015 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. .../336/2011, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către apelanţii B.A. şi B. V., decedat la data de 8.04.2014, în etapa procesuală a apelului, procesul fiind continuat de moştenitorii defunctului B.V., respectiv B.A., L. (B.) A., B.M. şi B.F. împotriva sentinţei civile nr. 2.632 din 20.11.2012 pronunţate de către Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. .../336/2011, precum şi împotriva încheierii civile din 12.12.2012, pronunţate de către Judecătoria Vişeu de Sus în dosarul nr. .../336/2011, pe care le menţine. Fără cheltuieli de judecată în apel.
Analizând sentinţa civilă nr. 2632/20.11.2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus şi încheierea din 12.12.2012, pe baza motivelor de apel formulate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă 1865, tribunalul a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Apelanţii au criticat sentinţa pentru neadministrarea probelor solicitate de către apelanţi, arătând că expertiza efectuată în faţa primei instanţe nu este corectă şi nu a răspuns solicitărilor apelanţilor.
În faţa instanţei de apel au fost încuviinţate toate solicitările în probaţiune astfel cum acestea au fost formulate şi susţinute de către apelanţi.
Expertiza întocmită de către dl. expert A.A. în apel confirmă în esenţă concluziile expertizei efectuate în primă instanţă.
Probele administrate în apel nu contrazic starea de fapt reţinută de judecătorie şi nu dovedesc afirmaţiile făcute în memoriul de apel.
Varianta aleasă de prima instanţă se regăseşte şi în expertiza efectuată în apel şi este cea corectă. Criticile formulate în apel vizând varianta aleasă de prima instanţă nu sunt întemeiate.
În mod eronat se susţine în memoriul de apel încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 618 şi art. 634 Cod civil.
Greşit se susţine de către apelanţi că prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut. Astfel, în dosarul primei instanţe, fila 42, prin precizarea de acţiune formulată pentru termenul din 13.02.2012, reclamantul B.D. a solicitat obligarea pârâţilor B.V. şi B.A. să-şi ridice poarta montată de aceştia la intrarea din strada B., sau să fie autorizat reclamantul să ridice poarta pe cheltuiala pârâţilor - fila 42 din dosar.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că nici critica din memoriul de apel potrivit căreia instanţa fondului ar fi acordat mai mult decât s-a cerut pronunţându-se plus petita nu este întemeiată.
În mod eronat se critică sentinţa de către apelanţi şi pentru că nu s-ar fi pronunţat asupra cererii reconvenţionale.
În realitate, prin cererea reconvenţională, apelanţii-pârâţi reclamanţi reconvenţional au formulat petitul de următoarea manieră „dacă se va stabili caracterul de loc înfundat al terenului reclamantului şi necesitatea instituirii unei servituţi de trecere solicit obligarea reclamantului la plata unei despăgubiri anuale care urmează a fi calculată de către expert în raport de valorile din expertizele notariale şi valoarea de piaţă practicată în zonă/mp de teren care ar fi afectat servituţii sau compensarea cu teren în schimb din terenul reclamantului” -fila 31 dosarul judecătoriei.
Prin urmare, prima instanţă acordând despăgubiri anuale, în mod evident nu a acordat şi teren în schimb.
În ceea ce priveşte despăgubirile anuale, tribunalul a constatat că în mod corect a reţinut prima instanţă cuantumul de 13,55 lei, menţionarea sumei de 1355,60 lei fiind evident o eroare materială, în mod corect îndreptată, în baza art. 281 cod procedură civilă 1865, prin încheierea din 12.12.2012. Suma solicitată în apel ca despăgubire anuală ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză, raportat la caracterul neproductiv al terenului afectat de servitute.
Potrivit art. 616 cod civil 1864, proprietarul al cărui loc este înfundat care nu are nicio ieşire la calea publică poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorirea de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Pe baza dispoziţiilor art. 616 Cod civil 1864, doctrina face distincţie între următoarele sintagme: drept legal de trecere, servitute legală de trecere stricto sensu, servitute legală de trecere lato sensu şi servitute de trecere stabilită prin fapta omului. Dreptul legal de trecere, conceput ca o limită legală stabilită în interes privat (o restrângere a dreptului de proprietate stabilită prin lege şi nu prin fapta omului, adică prin convenţie), semnifică servitutea legală de trecere lato sensu şi se înfăţişează, mai întâi, sub forma dreptului potestativ de a cere recunoaşterea servituţii. Acest drept se naşte în momentul în care un teren devine înfundat. Apoi, dreptul legal de trecere înfăţişează servitutea legală de trecere stricto sensu, adică servitutea de trecere propriu-zisă care se stabileşte inclusiv sub aspectul locului şi întinderii acesteia, doar în măsura necesară pentru exercitarea rezonabilă a dreptului de proprietate asupra locului înfundat. Servitutea legală de trecere nu se confundă cu servitutea de trecere stabilită prin fapta omului, adică prin convenţie.
Dreptul de a cere stabilirea servituţii legale de trecere constă în dreptul proprietarului unui teren care devine loc înfundat de a cere stabilirea servituţii legale de trecere stricto sensu.
Dacă nu se poate obţine acordul proprietarului locului vecin, proprietarul locului înfundat are dreptul să ceară instanţei judecătoreşti să stabilească ea servitutea legală de trecere stricto sensu, inclusiv sub aspectul locului şi al întinderii acestuia.
Servitutea de trecere în favoarea locurilor înfundate este stabilită prin însuşi textul legii: art. 616 Cod civil 1864 şi deci instanţa trebuie să verifice dacă locul este înfundat şi dacă înfundarea este de aşa natură încât să justifice dobândirea servituţii. Prin loc înfundat trebuie înţeles nu numai acel loc care nu are nicio ieşire la calea publică, dar şi acela care are o ieşire insuficientă pentru a face posibilă exploatarea.
În aplicarea art. 616 Cod civil 1864 se are în vedere nu numai imposibilitatea absolută de ieşire la calea publică dar şi cazurile în care ieşirea ar prezenta inconveniente grave sau ar fi periculoasă.
În aplicarea art. 616 Cod civil 1864 trebuie analizat dacă ieşirea prezintă inconveniente, gravitatea inconvenientelor şi a incomodităţilor.
Proprietarul fondului aservit este îndreptăţit să primească de la proprietarul fondului înfundat o despăgubire proporţională cu pagubele ce s-ar putea ocaziona prin stabilirea drumului de trecere.
La calculul despăgubirii trebuie avută în vedere categoria de folosinţă a terenului luat din folosinţa proprietarului, întrebuinţarea efectivă a acestuia.
Dacă despăgubirea nu se poate face prin bună înţelegere, aceasta se va fixa pe cale judecătorească.
Este posibilă stabilirea unor despăgubiri în natură, dacă părţile cad de acord în acest sens şi schimbul s-a realizat cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Despăgubirea prin compensaţie cu un alt teren, ca modalitate de despăgubire nu poate fi dispusă de instanţă decât cu consimţământul proprietarului fondului aservit.
Potrivit art. 617 Cod civil 1864, „trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă din drum”.
În toate situaţiile, trebuie avute în vedere planurile terenurilor învecinate, pe baza unei expertize tehnice judiciare, care să stabilească care este calea cea mai scurtă dar şi mai puţin păgubitoare, fiind însă necesar să fie introduse în proces toate părţile implicate.
Din dispoziţiile art. 616 şi art. 634 Cod civil 1864 rezultă că la constituirea acestui drept de servitute trebuie să se aleagă trecerea prin locul ce ar pricinui cea mai redusă pagubă pentru proprietarul fondului aservit.
În speţă, expertul P.G. în raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe arată că: potrivit datelor din CF 51217 a localităţii Viseu de Sus rezultă că pe terenul cu nr. cadastral 51219 exista constituita o servitute de trecere în favoarea fondului dominant, deţinut de către L.I.G., servitute care trece peste nr. cadastral 51219 teren proprietatea lui B.V. si B.A. ,respectiva servitute fiind redata prin punctele 7-8-41-9-10-40-7-delimitat de culoarea albastră, servitutea fiind înscrisă în CF.51217 Viseu de Sus conform încheierii cf.6282/07.10.2010, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 2067 din data de 06.10.2010 emis de BNP. U.M., respectiva servitute ajungând pana la drumul colorat în mov ce trece peste terenul proprietatea lui SC. V. SRL.
Expertul mai arată că această servitute este constituită si pentru terenul fond dominant cu nr. cadastral 51218 inscris în CF 51218 a loc. Viseu de Sus deţinut de către L.F., conform incheierii cf.6283/07.10.2010 în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 2069 din data de 06.10.2010 emis de BNP. Urda M..
In urma deplasării la fata locului, expertul arată că a constatat că drumul colorat în mov parţial este betonat si parţial este pietruit ieşind la strada principala D. (DN. 18).
Din discuţiile purtate cu administratorul societăţii SC. V. SRL, rezultă că acest drum colorat în mov deserveşte pe SC. V. SRL. si alte persoane ce au terenuri învecinate, respectiv B.V. si B.A., precum si pe proprietarii terenurilor cu nr. cadastrale 51218 si 51217.
Cu privire la valoarea terenului afectat de servitute, sarcina expertului este de a stabili potrivit prevederilor legale despăgubirile în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona cu
trecerea aşa cum prevăd dispoziţiile legale art. 616 cod civil cat si a prevederilor art. 617 si următorul din noul cod civil.
Calculul despăgubirilor legale s-a făcut în baza normelor în vigoare si descrise în completarea raportului de expertiza refăcut.
Mai precizează expertul că, pe traseul stabilit în Varianta 1 colorat în verde, pe punctele 40-41-42-43 există un canal de scurgere a apelor construit de către primăria Oraşului Viseu de Sus, canal ce se continuă în amonte si aval, canal care deserveşte întreg cartierul din zonă.
Expertul a propus varianta 1, colorată în verde, pe acest traseu, deoarece acest teren este de o valoare minimă teren căruia nu i se poate da altă utilitate, decât aceea de drum de acces.
Cu privire la solicitarea de a se propune schimb de teren,cu reclamantul expertul arată că aceasta ar fi greu de realizat, în lipsa unei convenţii intre părti, datorita faptului ca terenurile reclamanţilor şi a pârâtului nu se învecinează nemijlocit.
In raportul de expertiză, expertul a opinat că există doua variante de ieşire la calea publica respectiv: 1. varianta 1 care presupune: trecerea peste terenul Primăriei Oraşului Viseu de Sus, delimitat de punctele 8-39-36-43-42-41-8 colorat în verde pe Anexa grafica nr. 1 cu o suprafaţa de 135,6 mp., având lungimea de 45,2 m si lăţimea de 3 m, iar la fila 72, din dosar primăria comunică că este de acord cu servitutea peste terenul său. Trecerea peste drumul deja existent betonat şi pietruit proprietatea lui SC V. SRL., delimitat de punctele 4546-47-7-40-45 colorat în mov,pe Anexa grafica nr. 1 cu o suprafaţa totala de 135,56 mp având lungimea de 34.76 m si o latime medie de 3.9m.
În urma discuţiilor purtate cu administratorul societăţii SC. V., acesta a declarat că nu se opune trecerii peste terenul acesteia, trecerea peste terenul proprietatea pârâţilor B.V. si B.A. care se opun trecerii, delimitat de punctele 7-8-41-40-7 colorat în verde, pe Anexa grafica nr. 1 cu o suprafaţa totala de 37.5 mp având lungimea de 12.5 m si lăţimea de 3 m, porţiune ce nu afectează proprietatea pârâţilor, întrucat intre punctul 8 si 40 există canalul de scurgere a apelor si tot pe aceasta porţiune, fiind constituita servitutea de trecere în favoarea nr. cad. 51218 si 51217 si explicitata la punctul 1. Varianta 2 ipotetică arătată în prima expertiză presupune trecerea prin spatele unei construcţii anexe, afectând terenul agricol pe o lungime de 44 .71 m o latime de 3 m cu o suprafaţa de 134.13 m delimitată pe Anexa grafica nr.1 de punctele 26-60-61-62-26 colorata în albastru pana la strada I..
Din punctul 61,62 din str. I. pana la drumul public str.D. (D.N. 18) pe lungime de peste 400 m exista un drum îngust si desfundat.
În mod corect prima instanţă reţine că: pe terenul pârâţilor B.V. şi B.A. este constituită o servitute de trecere, astfel că pe acelaşi drum este posibilă şi trecerea reclamantului. Pe traseul variantei I colorat cu culoarea verde delimitat de punctele 40-41-4243 există un canal de scurgere a apelor construit de Primăria Vişeu de Sus, canal ce deserveşte întreaga zonă, iar drumul propus reclamantului în varianta I este situat între acel canal şi vecinătăţile arătate în schiţa grafică nr. 1 între punctele 7-8-39-36, respectiv Biserica, P.F., C.V., fapt pentru care acestui traseu nu i s-a putut da o altă întrebuinţare decât cea de drum.
În ceea ce priveşte varianta a II-a expertul a arătat că aceasta presupune trecerea prin spatele unei construcţii, afectând teren agricol, ieşirea fiind anevoioasă pe un drum îngust şi desfundat.
Faţă de întregul probatoriu administrat, în mod corect prima instanţă a constituit un drept de servitute conform variantei I, pe care a considerat-o cea mai potrivită şi care nu afectează vreun teren agricol de valoare, drumul trecând pe un traseu cu o valoare productivă scăzută, între un canal de scurgere a apelor din zonă şi proprietatea vecinilor arătaţi.
Instanţa a acordat despăgubiri pârâţilor B.V., B.A. şi Oraşului Vişeu de Sus prin
Primar.
Expertiza efectuată în etapa apelului de către expert tehnic judiciar ing. A.A. nu contrazice concluziile primei instanţe.
Astfel, expertul A.A. arată că terenul reclamantului nu are acces la drumul public, astfel că acesta are caracter de loc înfundat.
În varianta I propusă de expert Ardelean se menţionează dezavantajul reţinut de prima expertiză, vizând starea în care se află strada I., aspecte ce rezultă şi din planşele fotografice depuse la dosar.
Varianta aleasă de prima instanţă nu a fost contestată decât de către apelanţi, prin urmare, pentru celelalte segmente de drum se reţine că traseul servituţii nu a fost contestat de celelalte părţi.
Varianta aleasă traversează mai multe proprietăţi dar a fost contestată doar de către apelanţi, pentru segmentul de traseu care îi vizează - fila 137 dosar. Peste terenul pârâţilor B.V. şi B.A., mai exista constituita o servitute de trecere, aşa cum rezultă din raportul de expertiza efectuata de ing. P.G.- în favoarea numiţilor L.I.G. si L.F. - fila unu si doi din raportul de expertiză servitute înscrisă in CF.51219 a loc. Viseu de Sus cu nr. cad 51219 conform încheierilor cf. 6282/7.10.2010 si cf.6283/7.10.2010.
L.I.G. si L.F. au drept de trecere de la terenurile lor cu nr. cadastrale 51217 si 51218, peste terenul pârâţilor, pe tronsonul de teren cu nr. cadastral 51219, pana la aliniamentul punctelor 7-8.
Terenul cu nr. topo 1573/2,1574/2,1575/2 este proprietatea Statului Roman aşa cum rezulta din extrasul de carte funciară, iar traseul de la punctele 8-39-36-43-42-41-8 din raportul de expertiza efectuat de ing. P.G. constituie proprietatea Statului Roman(traseul D-C-B-A) din raportul de expertiza întocmit de către expert A.A..
Statul român reprezentat prin Primăria Oraşului Viseu de Sus este de acord cu constituirea servitutii peste terenul acesteia (f.72 din dosar).
Traseul F-G-D-E din raportul de expertiza a ing. A.A. , are o lungime de 12.41 m, asupra căreia exista constituita o servitute de trecere în favoarea lui L.I.G. si L.F..
Restul drumului - servitute de trecere, pe terenul proprietatea S.C. V. S.RL este betonat şi este practicat de alte persoane, iar această societate nu se opune constituirii servituţii de trecere.
Varianta a II-a din raportul de expertiză întocmit de expert A.A. corespunde cu varianta I din expertiza efectuată de expert P.G., aspect necontestat de părţi şi este cea corectă, presupune trecerea peste un traseu cu o valoare productivă scăzută, între un canal de scurgere a apelor din zonă şi proprietatea vecinilor arătaţi, prin urmare despăgubirile anuale stabilite de prima instanţă pe baza expertizei efectuate în cauză sunt corecte.
Raportat la considerentele ce preced, constatând că starea de fapt reţinută de către prima instanţă rezultă şi se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică şi că prima instanţă a recurs la textele de lege incidente, pe care le-a aplicat în mod corect, în litera şi spiritul lor, hotărârea fiind legală în baza art. 296 Cod procedură civilă 1865, tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei şi a încheierii atacate, care au fost menţinute ca fiind temeinice şi legale.
V. Împotriva acestei decizii, pârâtele B.A., B.A., B.M. şi B.F. au declarat recurs, solicitând instanţei admiterea acestuia, modificară acesteia precum şi a sentinţei civile nr. 2.632/20.11.2012 şi a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 12.12.2012 ambele pronunţate de Judecătoria Vişeu de Sus, în sensul stabilirii servituţii de trecere conform variantei I din raportul de expertiză întocmit de exp. A.A., între punctele 20-21-22-24-28-2720, variantă propusă şi în prima expertiză întocmită în cauză de către exp. P.G., varianta a II-a; în subsidiar s-a solicitat ca în cazul în care servitutea de trecere se va stabili peste
terenul proprietatea pârâţilor recurenţi, să se dispună compensarea cu teren în schimb şi în subsidiar, acordarea de despăgubiri raportat la valoarea de piaţă a terenului, precum şi înlăturarea dispoziţiei instanţei de fond de ridicare a porţii amplasate între punctele 46-47; s-au solicitat cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
În motivarea recursului s-a arătat că varianta aleasă de către instanţa de fond pentru instituirea servituţii de trecere, menţinută de către instanţa de apel, încalcă dispoziţiile art. 618 Cod civil, care stipulează că la stabilirea servituţii trebuie avută în vedere trecerea care ar pricinui o cât mai puţină pagubă celui pe a cărui loc urmează a fi deschisă.
Din interpretarea coroborată a art. 618 şi art. 634 Cod civil, rezultă că la instituirea unui drept de servitute de trecere, instanţa trebuie să ţină seama şi de interesul celui care urmează să suporte consecinţele ei, iar nu să ia în considerare exclusiv interesul celui care urmează să beneficieze de dreptul de trecere.
Instanţa de fond şi cea de apel nu au luat în calcul faptul că peste terenul proprietatea pârâţilor recurenţi mai sunt constituite deja două servituţi de trecere, constituirea celei de-a treia afectând în mod considerabil dreptul de proprietate al acestora în însăşi esenţa sa garantată constituţional.
S-a mai învederat faptul că cele două instanţe nu s-au raportat la prevederile art. 617 Cod civil, care stipulează că trecerea trebuie regulat făcută pe calea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis ca să iasă la drum.
Invocându-se probaţiunea administrată în cauză din care rezultă aspectele învederate mai sus, s-a arătat, de asemenea, că prin sentinţa civilă nr. 2.231/2014 a Judecătoriei Vişeu de Sus, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 09.02.2015 s-a constatat dreptul de proprietate asupra terenului având nr. topo. 1573/2, 1574/2 şi 1575/2 în favoarea pârâtei B.A., dispunându-se înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.
În ceea ce priveşte varianta de servitute de trecere către str. I., variantă care nu a fost agreată de către instanţele de fond, s-a arătat că singurul dezavantaj al acesteia este faptul că strada nu este modernizată, însă acesta nu este un argument care să determine stabilirea servituţii de trecere în cealaltă variantă care este mai lungă, parcurge mai multe proprietăţi, determinând o sarcină excesivă asupra fondului aservit. De altfel, nici un text de lege din codul civil nu prevede că la stabilirea unei servituţi de trecere să se asigure ieşirea la o stradă modernizată sau mai puţin modernizată.
De asemenea, s-a arătat că din cauza şanţului identificat de către expertul P.G., stabilirea servituţii de trecere peste proprietatea pârâţilor recurenţi, situat în imediata apropiere a acestui şanţ ar fi o cale nesigură de acces care ar pricinui o serie de pagube, atât pârâţilor recurenţi cât şi intimatului reclamant.
În ceea ce priveşte destinaţia terenului afectat de servitutea de trecere s-a arătat că acesta are categoria de folosinţă fâneaţă, iar nu teren agricol cum a arătat expertul P.G..
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 616, 617 Cod civil, art. 299 şi urm. raportat la art. 312 alin. 2 C.pr.civ.
În probaţiune s-au depus la dosar înscrisuri: sentinţa civilă nr. 1.456/2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus, sentinţa civilă nr. 2.218/2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus, decizia civilă nr. 579/2012 a Tribunalului Maramureş, contractul de vânzare-cumpărare imobiliară încheiat între B.V. şi B.A., în calitate de vânzători şi L.I.G., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul înscris în C.F.nr. 51.179 Vişeu de Sus, nr.cadastral 51.217.
VI. Reclamantul intimat B.D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea în întregime a hotărârii pronunţate de instanţa de apel, cu cheltuieli de judecată (f.33).
În motivare, după prezentarea stării de fapt din dosar şi a hotărârilor pronunţate până la acest moment în cauză, s-a arătat că în cuprinsul cererii de recurs se invocă aceleaşi motive
ca şi cele invocate în apel, criticându-se prin intermediul recursului inclusiv sentinţa pronunţată de către instanţa de fond care a fost verificată de către Tribunalul Maramureş.
În cea ce priveşte susţinerea că nu a fost respectat principiul potrivit căruia la stabilirea servituţii trebuie avută în vedere trecerea care ar pricinui o cât mai puţină pagubă celui pe al cărui loc urmează a fi deschisă, aceasta nu este întemeiată.
Invocându-se prevederile art. 616 şi art. 617 Cod civil s-a arătat că varianta I din raportul de expertiză întocmit de către expertul P.G. a avut în vedere faptul că pe traseul stabili există un canal de scurgere a apelor construit de către Primăria oraşului Vişeu de Sus, canal care se continuă în amonte şi aval, deservind întregul cartier din zonă. Acest teren are o valoare minimă deoarece nu i se poate da o altă utilitate decât aceea de drum de acces.
Referitor la varianta a II-a a raportului de expertiză s-a arătat că aceasta presupune trecerea prin spatele unei construcţii, afectând teren agricol, ieşirea fiind anevoioasă pe un drum îngust şi desfundat.
În ceea ce priveşte expertiza efectuată în etapa apelului, aceasta nu contrazice concluziile primei instanţe.
S-a precizat de asemenea că varianta aleasă de către instanţa de fond nu a fost contestată decât de către apelanţi, pentru celelalte segmente de drum traseul servituţii nefiind contestat de către celelalte părţi.
Referitor la despăgubirile stabilite, s-a arătat că acestea sunt corecte, terenul afectat de traseu având o valoare productivă scăzută, fiind situat între un canal de scurgere a apelor din zonă şi proprietatea vecinilor indicaţi în expertiză.
Nu se poate dispune compensarea cu altă suprafaţă de teren în lipsa acordului expres al reclamantului, acesta neexistând în prezent.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 115, art. 312 alin. 1 C.pr.civ.
VII. Analizând recursul declarat de către pârâţii B.A., L.A., B.M. şi B.F. împotriva deciziei civile nr. 49/12.02.2015 a Tribunalului Maramureş, Curtea reţine următoarele:
Solicitarea principală din cererea de recurs are ca obiect modificarea deciziei atacate în sensul stabilirii servituţii de trecere conform variantei I din raportul de expertiză întocmit de către expertul A.A., variantă propusă şi de către expertul P.G. prin expertiza întocmită în dosarul de fond, varianta a II-a.
În ceea ce priveşte această solicitare, de stabilire a unei alte variante a servituţii de trecere în favoarea fondului aflat în proprietatea reclamantului, sunt invocate dispoziţiile art. 618 şi art. 634 din Vechiul C.pr.civ., apreciindu-se prin cererea de recurs că acestea nu au fost corect interpretate şi aplicate în cauză.
Prealabil analizei modului în care au fost interpretate şi aplicate aceste dispoziţii legale în cauză, se reţine de către Curte că nu s-au formulat critici în ceea ce priveşte statuarea instanţei de fond şi a celei de apel în sensul că terenul aflat în proprietatea reclamantului, care face obiectul cauzei, ar avea caracter de loc înfundat, în sensul art. 616 Cod civil, în consecinţă acest aspect neputând fi analizat de către instanţa de recurs.
De asemenea, se impune a se sublinia faptul că instanţa de recurs este abilitată raportat la prevederile art. 304 C.pr.civ., să analizeze decizia atacată numai din perspectiva legalităţii iar nu şi a temeiniciei, starea de fapt stabilită în cauză de către instanţa de apel nemaiputând fi deci pusă în discuţie şi reapreciată de către Curte.
În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, respectiv art. 616, 619 şi art. 634 Cod civil, se constată de către Curte că într-adevăr este discutabilă modalitatea în care acestea au fost interpretate şi aplicate în apel.
Astfel, din completarea nr. 2 la raportul de expertiză tehnică refăcut, depus la fila 121 şi următoarele din dosarul de fond, respectiv din planul de amplasament şi delimitare anexat acestei completări, rezultă că porţiunea de teren care ar urma a fi grevată de dreptul de servitute de trecere, din terenul proprietatea pârâţilor Bora, are o lungime de 57,7 m., în
condiţiile în care, astfel cum s-a făcut dovada în faţa instanţei de recurs, prin sentinţa civilă nr. 2.231/2014 a Judecătoriei Vişeu de Sus, definitivă, pârâtei B.A. i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de teren având nr.topo. 1573/2, 1547/2 şi 1575/2, suprafeţe de teren care s-au aflat până la acest moment în proprietatea tabulară a Statului Român, pârâta B.A. având un drept de proprietate extratabulară asupra acestora, conform expertizelor efectuate în cauză.
În condiţiile în care pârâta B.A. a devenit proprietara acestor suprafeţe de teren, grevate de dreptul de servitute de trecere propus în expertiză pe o lungime de 45,2 m., rezultă, astfel cum s-a arătat mai sus, că varianta de servitute de trecere solicitată de către reclamant şi acceptată de către instanţa de fond, menţinută în apel, ar greva terenul aflat în proprietatea pârâţilor Bora pe o lungime de 57,7 m., fără ca aceştia să îşi dea acordul în acest sens, lungimea totală a dreptului de servitute în această variantă fiind de 92,46 m.
Pe de altă parte, cealaltă variantă de servitute propusă de către experţi are o lungime de 44,71 m., ieşirea asigurată prin această variantă de servitute de trecere fiind la o altă stradă decât cea avută în vedere de către prima variantă.
Conform art. 617 Cod civil, „trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis ca să iasă din drum”, art. 618 stipulând că „trecerea trebuie aleasă prin locul ce ar pricinui o mai puţină pagubă acelui pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă”.
Din interpretarea coroborată a celor două texte de lege rezultă că primul criteriu care trebuie avut în vedere la stabilirea servituţii de trecere este acela prin care se are în vedere drumul cel mai scurt de ieşire la calea publică, urmând a se avea în vedere şi celălalt, respectiv ca trecerea să fie stabilită astfel încât să fie pricinuită o pagubă minimă proprietarului fondului aservit.
Raportat la starea de fapt reţinută în cauză în apel, rezultă cu certitudine că drumul cel mai scurt de ieşire la calea publică în ceea ce îl priveşte pe reclamant este cel propus în varianta a II-a din completarea nr. 2 la raportul de expertiză tehnică întocmit de către expertul P.G., variantă identică cu varianta nr. 1 din expertiza întocmită în apel de către expertul A.A..
Din cele două expertize întocmite în cauză rezultă că singurul dezavantaj indicat de către expertul A.A. în ceea ce priveşte această variantă este faptul că strada la care este asigurată ieşirea reclamantului nu este una modernizată, aspect care în accepţiunea instanţei nu are suficientă relevanţă în vederea alegerii celeilalte variante propuse pentru servitutea de trecere, în lipsa altor elemente care să justifice o altă variantă.
Nu poate fi considerat ca decisiv argumentul referitor la destinaţia terenului grevat de servitutea de trecere, conform probaţiunii administrate în cauză, avută în vedere de către instanţa de apel la stabilirea stării de fapt, terenul afectat de servitute în varianta I având destinaţia de teren agricol, în timp ce terenul grevat de servitute în varianta a II-a ar avea o valoare productivă mai scăzută, fără a fi stabilită exact destinaţia acestuia, menţionându-se numai că ar fi amplasat între un canal de scurgere a apelor şi proprietăţile vecine.
Relevanţă în alegerea variantei de stabilire a servituţii prezintă şi faptul că începând cu anul 2010 terenul aflat în proprietatea pârâţilor Bora este deja grevat de un drept de servitute de trecere, astfel cum rezultă din C.F. nr.51217 Vişeu de Sus, în lipsa acordului acestora în vederea stabilirii dreptului de servitute şi în favoarea reclamantului, apreciindu-se că terenul aflat în proprietatea acestor pârâţi ar ajunge a fi grevat excesiv şi nejustificat, în condiţiile în care există şi o altă variantă de stabilire a servituţii de trecere în favoarea imobilului aflat în proprietatea reclamantului.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâţii B.A., L.A., B.M. şi B.F. împotriva deciziei civile nr. 49 din 12.02.2015 a Tribunalului Maramureş pronunţată în dosarul nr. .../336/2011, pe care o va
modifica în sensul că, în temeiul art. 296 C.pr.civ., va admite apelul declarat de pârâţii B.V. şi B.A., continuat de moştenitorii defunctului B.V., respectiv B.A., L.A., B.M. şi B.F..
Va fi schimbată sentinţa civilă nr. 2.632/20.11.2012 a Judecătoriei Vişeu de Sus în sensul că în temeiul art.616 şi urm. C.civ. se va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul B.D. în contradictoriu cu pârâtul C.G., dispunându-se constituirea servituţii de trecere peste terenul aflat în proprietatea pârâtului C.G., conform variantei a 2-a din raportul de expertiză tehnică refăcut, întocmit de către expertul tehnic judiciar P.G., raport care va face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Se vor respinge celelalte pretenţii formulate prin cererea de chemare în judecată având în vedere varianta de servitute de trecere aleasă de către instanţă, respingându-se ca rămasă fără obiect cererea reconvenţională formulată de pârâta B.A., dreptul de servitute de trecere stabilit de către instanţă grevând un alt fond decât cel aflat în proprietatea acesteia .
Având în vedere că s-a admis solicitarea principală formulată prin cererea de recurs, nu se va mai analiza şi solicitarea formulată în subsidiar, şi aceasta rămânând fără obiect.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanţa va obliga intimatul B.D. la plata în favoarea recurenţilor a sumei de 4.385,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale, reprezentând taxe judiciare de timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocaţial şi cheltuieli de transport, aceasta fiind limita în care au fost dovedite.
| ← Grăniţuire. Stabilire pe baza schiţei de carte funciară ce... | Evacuare. Imobil restituit în natură în baza Legii nr.... → |
|---|
