Grăniţuire. Stabilire pe baza schiţei de carte funciară ce îi asigură fiecărui proprietar suprafaţa înscrisă în cartea funciară
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia nr. 289/R din 27 mai 2015
Prin sentinţa civilă nr. nr.571/2013, pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr..../265/2011 s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta M.L., împotriva pârâţilor V.M. şi V.V.. S-a admis în parte acţiunea reconvenţională formulată de pârâţii V.M. şi V.V. şi, în consecinţă, s-a dispus stabilirea liniei de metă dintre imobilul teren înscris în CF 25275 Zagra nr. top 579 şi nr. top 580/1/a - proprietatea reclamantei faţă de imobilul teren înscris în CF 2439 Zagra, nr. top. 577/1, 577/2, 578/1, 578/2 - proprietatea pârâţilor, pe aliniamentul A-B-C evidenţiat pe planul de situaţie din raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert P.I. - varianta 2, cu reţinerea erorii materiale redate de expert privind consemnarea eronată a nr. top 580/1/2 în loc de nr. top 580/1/a; a respins ca neîntemeiat petitul de revendicare imobiliară şi a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părţi până la concurenţa sumei mai mici şi în final, au fost obligaţi pârâţi în solidar, să-i plătească reclamantei suma de 1128,6 lei, cu acest titlu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că potrivit extrasului de CF anexat imobilul de natură teren şi casă înscris în CF 25275 Zagra nr. top 579 şi 580/1/a, în suprafaţă de 580 mp, conform notărilor din CF, constituie proprietatea tabulară a reclamantei M.L. dobândită cu titlu de partaj judiciar, prin înscriere hotărâre judecătorească şi conform încheierii de CF nr. 2085/19.09.2001.
Conform extrasului de CF anexat imobilul de natură teren, casă şi anexe gospodăreşti înscris în CF 2439 Zagra nr. top. 577/1, 577/2, 578/1 şi 578/2 în suprafaţă totală de 792 mp, conform notărilor din CF, constituie proprietatea tabulară a pârâţilor-reclamanţi V.M. şi V.V. dobândită cu titlu de uzucapiune şi edificare conform încheierilor de CF nr. 841/1992 şi respectiv nr. 1569/1992.
Din probaţiunea administrată în cauza rezultă că iniţial terenul din litigiu a constituit proprietatea defunctului C. T., care a fost tatăl reclamantei M.L. şi al mamei pârâtului V.M., respectiv al numitei V.V. născută C..
În timpul vieţii sale, defunctul C. T. a transmis casa şi terenul aferent în favoarea reclamantei, împrejurare confirmată prin declaraţia anexată la dosarul cauzei şi din care rezultă că în urma unui partaj de ascendent casa şi grădina situate în comuna Zagra, la număr administrativ 54 îi revin reclamantei, iar terenul limitrof situat între lotul atribuit reclamantei şi vecinul Z.V. (în prezent D.I. şi M.), adică terenul de la numărul administrativ 53, a fost donat lui V.V. născută C., antecesoarea mamă a pârâtului V.M. şi pentru ca aceasta să-şi construiască o casă de locuit.
Această stare de fapt se corelează şi cu depoziţia martorului M.R.G., care a perceput în mod direct situaţia imobilelor din litigiu prin raportare şi vârsta matură a acestuia (64 ani).
Astfel, prin informaţiile furnizate martorul audiat atestă faptul că era vorba de o singură ogradă, fără gard despărţitor şi în circumstanţele în care imobilele din litigiu au constituit un singur corp de avere deţinut de către antecesorii părţilor, respectiv părinţii reclamantei şi a surorii V.V., numiţii C. T. şi C. M.
În mod corelativ s-a reţinut faptul că accesul la această singură ogradă dinspre drumul public s-a efectuat şi se efectuează printr-o poartă mare (iniţial de lemn, specifică porţilor ţărăneşti din zonă şi în prezent de fier) care şi-a păstrat amplasamentul iniţial cu o eventuală lăţime datorită edificării porţii din fier.
Mai mult, martorul a relevat aceleaşi aspecte prezentate şi de către părţi care vizează şi absenţa unui gard de separare, de delimitare între imobilele terenuri utilizate în prezent de familia M. şi respectiv de familia V..
Din probatoriul administrat cât şi din conţinutul notificării comunicată pârâţilor de către reclamantă, anterior promovării acţiunii civile, s-a reţinut că, datorită divergenţelor survenite şi absenţei unui element de protejare a curţii reclamantei de pătrunderea păsărilor de curte deţinute de pârâţi, s-a amplasat un gard provizoriu (împrejmuire provizorie) în scopul preconizat şi cu menţiunea de păstrare gard până în momentul finalizării procesului de grăniţuire.
În privinţa suprafeţei aferente imobilelor terenuri în litigiu limitrofe şi supuse elementului de grăniţuire, concluziile tehnice reflectă faptul că aceste suprafeţe sunt mai mari decât cele reflectate de datele de CF şi pe considerentul că harta de CF existentă la BCPI Năsăud este concretuală, nu este metrică, aspect care constituie de altfel un impediment pentru măsurarea corectă a distanţelor şi calculul suprafeţelor.
În concret, folosinţa actuală a reclamantei se circumscrie suprafeţei de 882 mp, iar a pârâţilor suprafeţei de 1165 mp şi se încadrează în raport de aliniamentul materializat prin gardul provizoriu şi următoarele repere: stâlp de poartă - gard vechi, colţ de gard vechi în vecinătatea lui A.I..
În cuprinsul lucrării de expertiză s-au efectuat mai multe variante de determinare a liniei de metă, care surprind modalitatea de trasare a aliniamentului, explicaţiile tehnice aferente şi eventualele inconveniente.
Astfel procedând la o analiză distinctă a acestor variante de mejdă s-a reţinut că pentru varianta nr. 1 (solicitată de către reclamantă), aliniamentul liniei de mejdă este reflectat între punctele A-B-C şi cu menţiunea că potrivit acestei versiuni suprafaţa imobilului ce-i revine reclamantei este de 1009 mp, iar suprafaţa ce le revine pârâţilor este de 1038 mp.
Totuşi în raport de amplasamentul imobilelor construcţii şi cu precădere al pârâţilor şi distanţa preconizată până la linia de metă propusă este de 1,13 m, aspect care generează un deficit pentru accesul la construcţie şi la curte, imobilul pârâţilor devenind loc înfundat, fără acces la curte şi grădină şi cu un real impediment pentru acest acces.
Varianta nr. 2 propusă de acelaşi expert este trasată pe aliniamentul A-B-C unde punctul A este la jumătatea distanţei dintre cei doi stâlpi de poartă, continuând în linie dreaptă până în punctul B şi apoi înspre punctul C (cu menţiunea că pentru punctele B şi C există
similitudine cu varianta nr. 1, singura diferenţă vizează porţiunea de traseu reflectată de punctele A-B).
Concomitent s-a evidenţiat faptul că această variantă măreşte distanţa de la casa pârâţilor la meta propusă la 2, 59 metri, iar în această variantă suprafaţa imobilului ce-i revine reclamantei este de 970 mp, iar suprafaţa ce le revine pârâţilor este de 1077 mp.
Cea de-a treia analiză din cuprinsul lucrării de expertiză reflectă varianta nr. 3 care este trasată pe aliniamentul A-B-C, unde punctul A este reprezentat de centrul stâlpului de la poartă , în partea de nord, cu menţiunea că distanţa de la casa pârâţilor la metă devine de 4, 63 metri.
Astfel, suprafeţele ce rezultă pentru părţile litigante prin prisma acestei variante se cifrează la 917 mp. pentru reclamantă şi respectiv la 1130 mp. pentru pârâţi.
Prin completarea lucrării de expertiză încuviinţată prin prisma obiecţiunilor conturate de către pârâţi şi apreciate ca întemeiate s-a relevat că operaţiunea de grăniţuire în mod cert vizează imobilele proprietatea reclamantei cu nr. top 579, 580/1/a (cu corectarea erorii materiale reflectată de planurile de situaţie în toate cele 3 variante propuse, prin înscrierea eronată a nr. top 580/1/2 în loc de 580/1/a) şi respectiv imobilele proprietatea pârâţilor cu nr. top 577/1, 578/1, 577/2, 578/2, fără să includă şi nr. top 580/1/b.
În privinţa petitului de revendicare imobiliară formulat prin cererea reconvenţională prin prisma măsurătorilor tehnice s-a reţinut că suprafeţele utilizate de către părţi sunt mai mari decât suprafeţele scriptice reflectate de extrasele de CF, iar explicaţia tehnică rezidă prin faptul că harta de carte funciară existentă în arhiva BCPI Năsăud este concretuală (nu este metrică), astfel încât nu poate constitui un punct de reper pentru un calcul adecvat şi pentru măsurarea distanţelor şi a suprafeţelor aferente.
În concluzie, în circumstanţele expuse nu s-a concluzionat dacă concomitent cu operaţiunea de grăniţuire această delimitare ar atrage şi o eventuală ocupare de suprafaţă.
Prima chestiune ce s-a impus a fi analizată în speţă a constat în acţiunea de grăniţuire şi care reprezintă o operaţiune de determinare prin semne exterioare a limitei dintre două fonduri vecine care aparţin unor titulari diferiţi.
În raport de titularii dreptului real asupra celor două fonduri învecinate operaţiune de grăniţuire constă pe de o parte într-o obligaţie reală de a face şi concomitent într-un drept privit ca un atribut al dreptului de proprietate.
În speţă, în concret operaţiune de grăniţuire nu se poate raporta strict la indiciul furnizat de către mandatarul reclamantei - aliniamentul schiţei medalion CF în condiţiile în care iniţial aşa cum s-a expus, cele două fonduri limitrofe au reprezentat un singur corp de proprietate, iar prin partajul de ascendent nu s-au trasat cu certitudine limitele de folosinţă ale copartajanţilor descendenţi şi în circumstanţele în care a existat iniţial o bună înţelegere între cele două surori şi cu privire la uzanţa amiabilă a terenurilor.
Mai mult, o altă dificultate tehnică este reflectată şi de faptul că nu există o corespondenţă între suprafeţele de CF şi suprafeţele reale măsurate care în opinia noastră ar putea constitui într-o operaţiune de grăniţuire un reper tehnic adecvat.
A menţionat instanţa de fond că pentru trasarea liniei de metă expertul tehnic a reţinut ca punct de reper casa parohială notată în schiţa de CF şi care constituie un punct fix.
De asemenea s-a subliniat că fiecare variantă propusă pentru terenurile limitrofe rezidă în suprafeţe de teren mai mari, decât suprafeţele efectiv notate în CF, iar diferenţele sunt majore în raport de aceste notări de CF.
Din analiza tuturor variantelor propuse de către expert cât şi a explicaţiilor tehnice furnizate şi corelat şi cu constatările expuse în cadrul procesului verbal întocmit cu prilejul cercetării locale dispuse în cauză, a modalităţii de amplasament a imobilelor construcţii -casa nouă edificată de către reclamantă, precum şi construcţia ce aparţine pârâţilor reclamanţi, absenţa disensiunilor din momentul edificării casei de locuit a familiei V. cât şi
deficienţele reţinute pentru variantele acceptate în mod exclusiv de frecare parte (varianta 1 acceptată de reclamantă, respectiv varianta din suplimentul 2 al raportului de expertiză -conform folosinţei actuale, acceptată de către pârâţi) instanţa de fond a apreciat ca optimă varianta nr. 2.
În acest sens s-a menţionat că această variantă constituie o propunere de determinare a liniei de metă cu valenţe optime şi care nu implică un mod de delimitare exclusivist şi facilitează o permisivitate adecvată, în termeni rezonabili a accesului la loturile deţinute de către părţile litigante.
Raportat la această stare de fapt, linia de meta dintre cele două proprietăţi urmează să fie stabilită conform variantei nr. 2 din raportul de expertiza întocmit de expertul P.I., cu reţinerea aspectelor evidenţiate privind eroarea materială de pe planul de situaţie şi consemnarea eronată a nr. top 580/1/2 în loc de nr. top 580/1/a.
În consecinţă, instanţa de fond a apreciat ca întemeiată prezenta acţiune principală şi respectiv ca întemeiată în parte acţiunea reconvenţională doar cu privire la petitul de grăniţuire, prin corelare cu concluziile tehnice expuse în detaliu şi absenţa unei statuări pentru petitul de revendicare imobiliară şi care să vizeze eventuala suprafaţa de teren ocupată şi revendicată, astfel încât le-a admis conform dispozitivului.
În drept pentru soluţia adoptată sunt incidente dispoziţiile art. 480 cod civil pentru petitul de revendicare imobiliară şi respectiv prev. art. 584 şi urm. Cod civil, pentru petitul de grăniţuire şi corelat cu prevederile art. 119 şi urm. Cod procedură civilă pentru acţiunea reconvenţională.
În acest context s-a subliniat că prevederile legale ce vizează grăniţuirea reclamă suportarea cheltuielilor de judecată aferente pe jumătate de către proprietarii tabulari limitrofi, astfel încât în baza dispoziţiilor art. 274,276, 277 Cod procedură civilă instanţa de fond, după compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părţi până la concurenţa sumei mai mici, în final a obligat pe pârâţi în solidar, să-i plătească reclamantei suma de 1128,6 lei, cu acest titlu şi reţinând cheltuielile efectiv justificate de către părţi prin anexarea chitanţelor şi a dovezilor aferente.
Astfel, din calculul aferent pentru reclamantă s-a reţinut un cuantum total de 2507 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea onorariu expert, contravaloarea onorariu avocat, taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, iar pentru pârâţi cuantumul total al acestor cheltuieli rezidă în suma de 500 de lei pretinsă cu acest titlu şi care constă din contravaloarea onorariu avocat.
Concomitent pentru calculul cheltuielilor de judecată s-a reţinut elementul de înjumătăţire specific operaţiunii de grăniţuire cât şi respingerea petitului de revendicare imobiliară ca neîntemeiat şi după operarea compensării a rezultat diferenţa evidenţiată.
Prin decizia civilă nr. 10/A/ din 04.02.2015 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată în dosar nr. .../265/2011, s-a admis ca fiind fondat apelul declarat de pârâţii-reclamanţi reconvenţionali V.M. şi V.V., împotriva sentinţei civile nr.571/2013, pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. .../265/2011 şi s-a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că, s-a stabilit linia de hotar dintre imobilul teren, înscris în CF 25275 Zagra, nr. top 579 şi nr. top 580/1/a-proprietatea reclamantei M.L. şi imobilul teren limitrof, înscris în CF 2439 Zagra, nr. top. 577/1, 577/2, 578/1, 578/2 - proprietatea pârâţilor V.M. şi V.V., pe aliniamentul A-B, varianta I din raportul de contraexpertiză tehnică întocmit în apel, materializată în schiţa de la fila 103 dosar apel, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Intimata a fost obligată să plătească apelanţilor suma de 1.509,8 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi a probelor administrate, tribunalul a constatat că apelul declarat este fondat, impunându-se schimbarea
în parte a sentinţei apelate, în limita şi pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Prin acţiunea formulată, înregistrată la Judecătoria Năsăud la data de 19.05.2011, reclamanta M.L. a solicitat stabilirea liniei de hotar dintre imobilul teren proprietatea ei tabulară înscris în c.f. nr. CF 25275 Zagra, nr. top 579 şi nr. top 580/1/a, cu suprafaţa înscrisă în c.f. de 580 m.p. şi imobilul teren limitrof, înscris în CF 2439 Zagra, nr. top. înscris în CF 2439 Zagra, nr. top. 577/1, 577/2, 578/1, 578/2, proprietatea pârâţilor V.M. şi V.V., cu suprafaţa înscrisă în c.f. de 792 m.p.
Atât din susţinerile părţilor cât şi din declaraţiile martorilor audiaţi(f. 178-189 şi 193195 dosar apel) tribunalul reţine că cele două terenuri limitrofe, atât al reclamantei cât şi al pârâţilor, au aparţinut anterior părinţilor reclamantei care au fost şi bunicii pârâţilor, numiţii C. T., decedat în anul 1974 şi C. M., decedată ulterior soţului.
Terenul care, în prezent, este proprietatea reclamantei intimate a fost întabulat pe numitul C. D., care a fost bunicul reclamantei şi străbunicul pârâţilor, fiind dobândit de C. T. prin moştenire(dar neîntabulat în timpul vieţii acestuia) şi, după decesul lui C. T., ca urmare a dezbaterii succesiunii şi partajului masei succesorale, terenul a revenit reclamantei intimate, care s-a întabulat în cartea funciară, în baza sentinţei civile nr. 2572/2000 pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr.307/1998 (ataşat).
În dosarul respectiv nu s-a întocmit o schiţă de identificare a acestui teren, întabularea fiind efectuată doar în baza sentinţei(f.46-49 dosar apel), în condiţiile în care terenul era întabulat anterior în cartea funciară în favoarea bunicului reclamantei(f.74-75 din dosarul nr.307/1998).
Terenul limitrof, faţă de care reclamanta a solicitat grăniţuirea, în prezent proprietatea pârâţilor apelanţi, deşi s-a aflat în folosinţa bunicilor acestora (soţii C. T. şi M.), aceştia nu erau proprietari înscrişi în cartea funciară, fiind doar posesori faptici, în cartea funciară fiind întabulată numita N.K.(f.54 dosar apel).
Încă în timpul vieţii numitului C. T., terenul aflat în posesia acestuia, dar neîntabulat în cartea funciară, situat la sud de ternul care în prezent este proprietatea reclamantei M.L., a fost predat în posesia mamei apelanţilor şi soţului acesteia, cu ocazia căsătoriei lor şi aceştia şi-au edificat pe terenul primit în posesie casă şi anexe gospodăreşti, continuând să posede terenul fără să fie întabulaţi în cartea funciară.
Ulterior, prin sentinţa civilă nr.377/1992, pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr.3298/1991(f.53 dosar apel) s-a constatat că părinţii apelanţilor, numiţii V.M. şi V.V.-L. au dobândit dreptul de proprietate, prin uzucapiune asupra terenului din c.f. nr. 2439 Zagra, nr. top. 577/1, 577/2, 578/1, 578/2, însă nici în acest dosar nu s-a efectuat o expertiză pentru identificarea terenului şi stabilirea limitelor faptice ale terenului pentru care s-a constatat că autorii apelanţilor au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune, întabularea fiind efectuată în c.f. doar în baza sentinţei anterior arătate (f.45, 53-54 dosar apel).
Până la decesul mamei reclamantei (numita C. M.), între terenul predat părinţilor apelanţilor, în prezent proprietatea apelanţilor şi terenul folosit de soţii C. şi apoi de soţia supravieţuitoare, numita C. M., în prezent proprietatea şi respectiv în folosinţa reclamantei intimate, nu a existat o delimitare faptică, curtea şi grădina celor două categorii de deţinători faptici nefiind delimitate de semne vizibile de hotar.
În aceste condiţii, în care: între terenurile a căror grăniţuire o solicită reclamanta nu există semne vechi de hotar şi fiecare proprietar s-a întabulat în cartea funciară doar în baza înscrierilor din cartea funciară, din care face parte integrantă şi planul numerelor topografice (schiţa medalion c.f.), tribunalul a reţinut că la stabilirea liniei de hotar dintre terenurile limitrofe, reperele pe care instanţa trebuie să le aibă în vedere sunt schiţa de carte funciară, aflată în copie la f.106 şi 162 dosar apel, precum şi la f.53 dosar fond şi f.42 dosar ataşat nr.
.. ./265/2011 şi asigurarea fiecărui proprietar a suprafeţei înscrisă în cartea funciară.
Potrivit schiţei de carte funciară, imobilul teren proprietatea apelanţilor înscris în CF 2439 Zagra, ca fiind două corpuri de proprietate distincte, respectiv un corp de proprietate format din numere top. 577/1, 578/1 (în c.f., ambele numere formând un singur corp de proprietate, nefiind evidenţiate distinct limitele fiecărui nr. top.) şi terenul nr.top. 577/2 şi 578/2, care formează împreună un alt corp de proprietate (acesta fiind situat limitrof terenului reclamantei), cu suprafaţa totală de 792 m.p., se întinde de la strada principală până la terenul cu nr. top.583 iar terenul proprietatea reclamantei cu nr. top. 579 şi 580/1/a (cele două numere top formând împreună un corp de proprietate), cu suprafaţa înscrisă în c.f. de 580 m.p., se întinde de la strada principală, paralele cu terenul cu nr. top. 577/2 şi 578/2 ale apelanţilor, dar nu pe toată lungimea acestora din urmă ci doar până la terenul cu nr. top.580/1/b şi acest nr. top. 580/1/b se întinde de la terenul proprietatea reclamantei până la terenul cu nr. top.580/2.
Astfel, lungimea terenului apelanţilor este egală cu lungimea cumulată a terenului proprietatea reclamatei cu nr. top. 579 şi 580/1/a, cu suprafaţa de 580 m.p., cu cea a terenului cu nr. top.580/1/b,cu suprafaţa de 378 m.p..
Acest din urmă teren figurează întabulat în cartea funciară în favoarea unei terţe persoane atât la data promovării acţiunii în grăniţuire cât şi în prezent (f.144 şi f.160 dosar apel).
Tribunalul a reţinut că după promovarea acţiunii în grăniţuire (19.05.2011), la data de 30.11.2011, apelanţii din prezenta cauză au formulat o acţiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune de către părinţii lor şi dezbaterea masei succesorale după aceştia, obiect al dosarului nr. .../265/2011 al Judecătoriei Năsăud( ataşat).
În respectivul dosar, prin sentinţa civilă nr.1378/2012, s-a constatat că autorii apelanţilor au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune şi, apoi, apelanţii, prin moştenire, asupra terenului identificat faptic potrivit schiţei întocmite de expertul B.A.F., aflată la fila 44 din dosarul respectiv şi avută în vedere de experţii care au întocmit expertiza în apel, terenul respectiv fiind delimitat pe schiţele întocmite în apel (f.103-105 şi 165-166 ca fiind terenul colorat în galben situat între terenul proprietatea reclamantei şi cel folosit de martorul A.I., cu suprafaţa de 678 m.p.
Expertul B.A.F. (f.44-45 dosar ataşat) a concluzionat că terenul cu suprafaţa de 678 m.p., uzucapat de părinţii apelanţilor, ar face parte din nr. top.580/2/1(214 m.p.) şi respectiv 583( 464 m.), dar cei trei experţi din apel au concluzionat că este posibil ca această identificare cu date de carte funciară a terenului de 678 m.p. să fie eronată(f.158 dosar apel).
Din declaraţiile martorilor audiaţi în apel (f.178 şi f.193) rezultă că reclamanta foloseşte terenul cuprins între gardul de la strada principală şi gardul ce delimitează terenul folosit de martorul A.I. şi că, între terenul folosit de reclamantă şi cel folosit de apelanţi (în lungime) există gard, gard care, o porţiune, în partea dinspre martorul A.I., este gard definitiv şi, apoi, înspre stradă, este doar gard provizoriu. Totodată se arată de către martori că gardul a fost construit de reclamată în urmă cu câţiva ani, după decesul mamei sale.
Gardul este vizibil şi în planşele fotografice depuse de experţii care au întocmit expertiza în apel(f. 116-118 dosar apel).
Deşi reclamanta susţine că raportul de expertiză întocmit la fond de expertul P.I. este corect şi se impune a fi menţinută sentinţa atacată, tribunalul a constatat că niciuna din variantele de grăniţuire întocmite de expertul P.I. în dosarul de fond nu satisface exigenţele impuse pentru efectuarea grăniţurii între terenul proprietatea reclamantei şi cel limitrof proprietatea pârâţilor apelanţi.
În acest sens tribunalul a reţinut că expertul P.I. a arătat că terenul delimitat de el ca fiind în folosinţa reclamantei, cuprinde nu numai terenul asupra căruia reclamanta este proprietară şi în privinţa căruia prin acţiune, aceasta a solicitat grăniţuirea, ci reclamanta foloseşte şi teren din cel care în cf. figurează înscris sub nr. top.580/1/b.
Aşa fiind, expertul trebuia să traseze linia de hotar (în toate variantele) dosar până la limita cu nr. top. 580/1/b şi nu până la limita folosinţei faptice, întrucât instanţa nu a fost învestită şi cu grăniţuirea terenului asupra căruia reclamanta nu este proprietară(dar folosit de aceasta).
Expertul a propus linia de hotar pe aliniamentul A-B-C, în care punctul notat C este pe limita gardului ce delimitează terenul folosit de reclamantă de terenul folosit de martorul A.I. (f.49-52 şi 60-62, 74-75 dosar fond) sau pe aliniamentul dintre punctele 1-2-3 în schiţa de la fila 103 dosar fond.
Deşi, la fila 102 dosar fond, expertul a arătat că grăniţuirea se va efectua fără să se aibă în vedere terenul cu nr. top.580/1/b, respectiv doar între punctele A şi B, s-a reţinut de tribunal că în schiţele întocmite de expert, anterior arătate, punctul B nu este situat la linia indicată pe schiţă ca fiind limita dintre nr. top. 579, 580/1/a, pe de o parte şi nr. top.580/1/b, pe de altă parte (f.60-62) ci punctul B este situat dincolo de această limită înspre A.I..
Din schiţe, tribunalul nu a putu deduce cu certitudine între ce puncte sunt calculate distanţele menţionate pe schiţe de către expert şi prin urmare nu a putut stabili la ce distanţă certă este punctul B de limita dintre nr. top.579, 580/1/a, pe de o parte şi nr. top.580/1/b, pe de altă parte.
În realitate, expertul a notat cu B, punctul ce delimitează gardul provizoriu de gardul definitiv construit de reclamantă între terenul folosit de ea şi cel folosit de pârâţii apelanţi (punct B, care ar fi situat la o distanţă de 22,05 m faţă de limita cu terenul martorului A.I.).
Aşa fiind, propunerile de grăniţuire întocmite de expertul P.I. nu au putut fi avute în vedere pentru stabilirea liniei de hotar .
Pe de altă parte, prima instanţă, prin sentinţa atacată cu prezentul apel, a dispus grăniţuirea potrivit variantei I din suplimentul II al raportului de expertiză (aflat la f.73-74 dosar fond) pe aliniamentul A-B-C, adică până la limita cu terenul martorului A..
Prin urmare, instanţa de fond a stabilit linia de hotar nu numai până la limita proprietăţii reclamantei ci a grăniţuit şi terenul asupra căruia aceasta nu justifică un drept de proprietate şi astfel s-a pronunţat asupra a ceea ce nu a solicitat reclamanta, în condiţiile în care reclamanta a solicitat grăniţuirea doar a terenului înscris în c.f. pe numele ei.
Chiar dacă reclamanta intimată, prin obiecţiunile formulate, a contestat expertiza întocmită de cei trei experţi în apel, prin aceste obiecţiuni intimata a urmărit să demonstreze că ea foloseşte şi teren din cel înscris în c.f. sub nr. top. 580/1/b (respectiv terenul aflat în folosinţa ei asupra căruia nu este proprietară), ceea ce excede obiectului prezentei cauze, reclamanta urmând să-şi discute cu apelanţii, în alt cadru procesual, opozabilitatea dreptului apelanţilor dobândit potrivit sentinţei civile nr.1378/2012.
Este adevărat că experţii din apel au arătat că reclamanta nu foloseşte teren din cel cu nr. top.508/1/b, dar tribunalul a reţinut că această constatare a experţilor nu este în contradicţie cu constatarea efectuată de expertul P.I. care a arătat că reclamanta foloseşte teren şi din cel cu nr. top.580/1/b şi nici cu harta de carte funciară, deoarece cei trei experţi care au întocmit expertiza în apel au concluzionat astfel în condiţiile în care reclamanta nu a participat le efectuarea măsurătorilor pentru a indica acestora care este terenul folosit de ea.
La efectuarea măsurătorilor a participat doar apelantul (f.100 dosar apel) şi acesta a indicat că terenul folosit de reclamantă se întinde doar până la terenul întabulat în favoarea apelanţilor prin sentinţa civilă nr.1378/2012.
În consecinţă. experţii au reţinut ca fiind în folosinţa reclamantei doar terenul care corespunde nr. top. 579, 580/1/a şi care constituie proprietatea acesteia, făcând menţiunea că reclamanta foloseşte 550 m.p., mai puţin cu 30 m.p. faţă de suprafaţa înscrisă în c.f. şi că cei 30 m.p. se regăsesc la apelanţi.
Folosinţa faptică reţinută de experţi, potrivit indicaţiilor apelantului, este reflectată în schiţa de la fila 102 dosar apel şi, în varianta I propusă de experţi, potrivit schiţei de la fila
103 dosar apel, prin îndreptarea gardului provizoriu, reclamanta ar urma să deţină suprafaţa tabulară de 580 m.p. ce corespunde terenului cu nr. top. asupra căruia reclamanta este proprietară.
Aceste constatări ale experţilor din apel, coroborate: cu concluzia experţilor din completarea de la fila 150 dosar apel, în sensul că este posibil să fie eronată identificarea cu date de c.f. a terenului cu suprafaţa de 678 m.p.; cu faptul că terenul a fost întabulat în favoarea apelanţilor cu titlu de uzucapiune, fără ca reclamanta să fie parte în dosarul nr..../265/2011; cu faptul că nr. top. 580/1/b, este localizat în harta de carte funciară limitrof cu nr. top. 579, 580/1/a, iar nr. top. 582 se află localizat dincolo de nr. top.580/1/b; cu declaraţiile martorilor audiaţi în apel, au determinat instanţa să reţină că reclamanta foloseşte în prezent şi o parte din terenul asupra căruia s-au întabulat apelanţii prin sentinţa civilă nr.1372/2012 (respectiv cel aflat între nr. top.579, 580/1/a şi terenul folosit de A.I., fiind delimitat de linia imaginară ce s-ar continua din punctul notat 504, în schiţa de la f.102 dosar apel, până la linia ce uneşte punctele 501-501 sau de linia imaginară ce uneşte punctele 30 şi 47 în schiţa de întabulare a apelanţilor, întocmită de B.A.F., aflată la f.107 dosar apel) şi că acest teren face parte din nr. top. 580/1/b.
Cum harta de carte funciară este concretuală şi nu la scară şi cum din schiţa de întabulare a suprafeţei de 678 m.p. (f.107 dosar apel), suprafaţa din interiorul conturului delimitat de punctele 45-46-47-30 ce ar reprezenta terenul pe care reclamanta îl foloseşte în prezent şi pa care l-a îngrădit în urmă cu câţiva ani (cu lungimea de 23,35 şi lăţimile de 13,6 şi 14,1) este aproximativ de 324 m.p., nu este exclus ca martorul A.I. să folosească şi el o porţiune de teren din cel înscris în c.f. sub nr. top.580/1/b (a cărui suprafaţă din c.f. este de 378 m.p.) astfel că apar ca fiind întemeiate şi concluziile experţilor din apel în sensul că martorul A.I. foloseşte teren din cel cu nr. top.580/1/b.
Chiar dacă aceste aspecte nu au relevanţă asupra traseului liniei de hotar ce urmează a fi stabilită între terenul proprietatea reclamantei şi cel al apelanţilor, tribunalul le-a reţinut pentru a justifica netemeinicia criticilor intimatei privind corectitudinea concluziilor experţilor care au efectuat expertiza în apel.
Totodată, tribunalul a reţinut că schiţele întocmite de cei trei experţi din apel, conţin date tehnice (distanţe faţă de puncte de reper stabile pe baza cărora linia de hotar să poate fi determinată faptic, fie pe cale amiabilă, fie prin punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa.
Referitor la traseul liniei de hotar dintre terenul proprietatea reclamantei, cu nr. top. 579, 580/1/a şi terenul proprietatea apelanţilor, cu nr. top. 577/2, 578/2, 577/1 şi 578/1, pe lungimea în care terenul proprietatea apelanţilor este limitrof cu terenul proprietatea reclamantei, tribunalul a reţinut că linia de hotar care are aspectul celei din harta de carte funciară şi potrivit căreia terenului proprietatea reclamantei are forma corespunzătoare cu cea din harta de carte funciară şi asigură reclamantei suprafaţa asupra căreia aceasta este întabulată, de 580 m.p., este cea materializată în schiţa de la f.103 dosar apel, pe aliniamentul A-B, varianta I, din raportul de contraexpertiză tehnică întocmit în apel, planşa nr.2, în care punctul B (notat şi cu nr. 7) reprezintă stâlpul dintre poarta de acces auto şi portiţa de acces pietonal pentru reclamantă(situată în partea nordică a porţii de acces auto); distanţa dintre punctul B(7) şi punctul 10(ce reprezintă colţul gardului dinspre casa parohială, (adică frontul la stradă) este de 12,97 m; distanţa dintre punctul 10 şi punctul 503 este de 43,28 m; distanţa dintre punctul 503 şi punctul A (notat şi cu nr.504) este de 13,66 m; şi distanţa dintre punctul A şi punctul B este de 44,91 m.
Totodată, în această variantă a liniei de hotar, se evită inconvenientele pe care le presupune linia de hotar stabilită prin mijlocul porţii mari, de acces auto, variantă în care atât reclamanta cât şi apelanţii-pârâţi ar trebui să folosească o porţiune din terenul celeilalte părţi, atunci când intră cu mijloacele de transport pe poartă.
Chiar dacă în varianta I a liniei de hotar reclamanta nu are, în prezent, poartă de acces pentru mijloacele auto sau atelaje în propria curte, s-a reţinut de tribunal că reclamanta are posibilitatea de a-şi crea un astfel de acces direct din strada principală, între stâlpul portiţei şi punctul notat cu nr. 10, întrucât nu există diferenţă de nivel între şosea şi terenul reclamantei şi nici nu se impune construirea vreunui pod, accesul fiind uşor de realizat, prin demontarea gardului şi construirea unei porţi, aşa cum rezultă din planşa fotografică depusă de experţi la fila 116 dosar apel.
În consecinţă, tribunalul a reţinut că se impune stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul A-B, varianta I, din raportul de contraexpertiză tehnică întocmit în apel, materializată în schiţa de la fila 103 dosar apel (planşa 2).
Potrivit acestei variante, pârâţii apelanţi folosesc 30 m.p. din terenul proprietatea reclamantei, suprafaţă care rezultă din îndreptarea gardului actual existent între punctele 7(B) şi 504 (A), reflectat în schiţa de la fila 102 dosar apel, care nu are traseu drept ci curbat, pe linia de hotar varianta I (A-B) din schiţa de la fila 103 dosar apel, care are aspect drept.
Reclamanta, însă nu a solicitat şi obligarea pârâţilor apelanţi la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra acestei suprafeţe, solicitând doar grăniţuirea. Oricum, cu ocazia materializării în teren a liniei de hotar, implicit suprafaţa de 30 m.p. va fi inclusă în lotul reclamantei-intimate M.L..
Faţă de aceste considerente de fapt, criticile apelanţilor privind linia de hotar stabilită de prima instanţă sunt întemeiate şi având în vedere dispoziţiile art. 584 din Codul civil din 1864, în temeiul art. 296 din Codul de procedură din 1965, apelul a fost admis ca fiind fondat şi sentinţa atacată a fost schimbată în parte în sensul că tribunalul a stabilit linia de hotar dintre imobilul teren, înscris în CF 25275 Zagra, nr. top 579 şi nr. top 580/1/a-proprietatea reclamantei M.L. şi imobilul teren limitrof, înscris în CF 2439 Zagra, nr. top. 577/1, 577/2, 578/1, 578/2-proprietatea pârâţilor V.M. şi V.V., pe aliniamentul A-B, varianta I din raportul de contraexpertiză tehnică întocmit în apel, materializată în schiţa de la fila 103 dosar apel, astfel că au fost menţinute dispoziţiile de admitere în parte atât a acţiunii principale cât şi a cererii reconvenţionale.
Cum, reclamanta nu foloseşte teren din cel care constituie proprietatea apelanţilor-pârâţi, obiect al prezentului dosar şi cum apelanţii nu au formulat critici concrete cu privire la dispoziţia de compensare a cheltuielilor de judecată efectuate la fondul cauzei (şi doar prin concluziile scrise, după închiderea dezbaterilor, au arătat că solicită cheltuieli de judecată şi pentru fond, fără a prezenta în concret criticile pe care le formulează faţă de sentinţă, sub acest aspect), tribunalul a menţinut dispoziţiile privind respingerea cererii având obiect revendicare din cererea reconvenţională formulată de pârâţii apelanţi, precum şi cea de compensare parţială a cheltuielilor de judecată şi obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 1.128,6 lei.
Fiind admis apelul declarat de pârâţi, tribunalul a obligat pe intimata M.L. să plătească apelanţilor, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, suma de 1.509,8 lei, din care 1.500 lei reprezintă onorariu de expert, achitat cu chitanţele de la filele 73 şi 168 dosar apel şi 9,8 lei reprezintă taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar achitate pentru apel (f.24 dosar apel).
Împotriva acestei decizii reclamanta M.L. a declarat recurs în termen legal, solicitând instanţei admiterea acestuia, în principal, modificarea hotărârii atacate şi respingerea apelului declarat de pârâţi ca nefondat, iar în subsidiar, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţei de apel, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată în apel şi în recurs în sumă de 2.850 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorarii de avocat.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că tribunalul s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut întrucât pârâţii au criticat sentinţa doar cu privire la aliniamentul liniei de
meta, fără să invoce ca motiv de nelegalitate împrejurarea că judecătoria ar fi dispus grăniţuirea şi faţă de alte imobile care nu formează obiectul litigiului. În acest fel, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 295 C.pr.civ. întrucât a analizat legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond prin prisma altor motive decât cele invocate de pârâţi prin apelul declarat.
Instanţa de apel şi-a depăşit rolul activ întrucât a stabilit obiectivele pentru raportul de expertiză fără să ţină seama de motivele de apel invocate şi a formulat şi obiecţiuni la raportul de expertiză, fără a da posibilitatea părţilor de a formula propriile obiective sau obiecţiuni la raportul de expertiză. deşi raportul de expertiză nu a fost depus în termen de către experţi, instanţa de apel a formulat propriile obiecţiuni, deşi reclamanta a solicitat termen pentru studiul raportului de expertiză. Acest termen a fost acordat pentru a fi comunicate obiecţiunile cu experţii, iar la termenul la care obiecţiunile reclamantei trebuiau puse în discuţia părţilor, ele au rămas fără obiect deoarece experţii au comunicat răspunsul la obiecţiunile instanţei.
Reclamanta a fost privată de dreptul la apărare, deoarece a solicitat în probaţiune şi efectuarea unei deplasări la faţa locului pentru a se constata amplasamentul loturilor, existenţa gardului dintre proprietăţi, a întinderii folosinţei părţilor şi configuraţiei terenului, probă care deşi era utilă a fost respinsă de către instanţă.
Tribunalul a respins obiectivul formulat de reclamantă pentru raportul de expertiză referitor la localizare nr.top. 580/1/b, deşi acesta era necesar pentru a stabili întinderea suprafeţei folosită de reclamantă şi pentru localizare nr. top. 580/1/a. În considerentele hotărârii tribunalul face trimitere la localizarea acestui nr.top şi apoi critică sentinţa primei instanţe pe motiv că a stabilit linia de meta şi faţă de acest nr.top. deşi el nu ar fi format obiectul acţiunii principale. Localizarea terenurilor supuse grăniţuire s-a făcut conform schiţei de medalion C.F., iar atâta vreme cât experţii nu au localizat şi terenul cu nr.top. 580/1/b aflat în posesia reclamantei, nu se poate susţine că terenul cu nr. 580/1/a supus grăniţuirii a fost localizat corect. Raportul de expertiză întocmit în apel nu cuprinde nr.top. 580/1/b, astfel că sunt eronate statuările tribunalului referitoare faptul că judecătoria a dispus grăniţuirea şi faţă de acest teren.
Decizia criticată cuprinde statuări contradictorii, întrucât instanţa de apel a statuat că în schiţa întocmită de exp. P.I., pct. B nu este situat la linia indicată ca fiind limita dinte nr.top. 579, 580/1/a, pe de o parte şi nr.top.580/1/b pe de altă parte. Câtă vreme instanţa de apel nu a fost în măsură să poziţioneze punctul B din raportul de expertiză întocmit de exp. P.I., nu putea reţine că stabilirea liniei de meta dintre proprietăţi s-ar fi dispus şi faţă de alte imobile care nu formează obiectul litigiului.
Statuările tribunalului referitoare la aliniamentul liniei de meta sunt consecinţa unei interpretări greşite a probelor administrate în cauză. Expertiza întocmită în apel este necorespunzătoare, iar prin aliniamentul liniei de meta stabilită prin decizie, reclamantei i s-a diminuat frontul la stradă de la 17,69 m. la 12,97 m., cu aproximativ 5 m., astfel că în varianta de expertiză aleasă lotul reclamantei este mai mic decât lotul pârâţilor, fiind evident că experţii nu au respectat schiţa medalion C.F..
Greşită este şi constatarea tribunalului privitoare la faptul că între proprietăţi nu ar fi existat un gard despărţitor. În acest sens este declaraţia martorului A.I. care a precizat că terenurile părţilor sunt egale şi sunt îngrădite de foarte mulţi ani prin garduri definitive, împrejurare constatată şi de prima instanţă cu ocazia cercetării locale. Instanţa de apel a făcut o confuzie cu privire la gardul din faţa casei, proprietatea reclamantei, deoarece martorii audiaţi au declarat că reclamanta a montat un gard provizoriu din plasa de sârmă după promovarea acţiunii pentru a proteja terenul său de păsările proprietatea pârâtului.
De asemenea, statuările instanţei de apel în sensul că s-a impus stabilirea liniei de meta pe acest amplasament datorită faptului că pârâţii nu au acces în curtea lor sunt
consecinţa interpretării greşite a probelor administrate în cauză. Din probaţiunea testimonială administrată rezultă că pârâţii şi-au edificat casa de locuit pe linia de meta în aşa fel încât să-şi obtureze accesul în curte, astfel că ei trebuie să suporte consecinţa relei lor credinţe. Aceasta rezultă şi din faptul că pârâţii au promovat acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. .../265/2011 al Judecătoriei Năsăud şi s-au întabulat practic asupra terenului cu nr.top. 580/1/b prin suprapunerea peste acest nr.top. a terenului cu nr.top. 583 şi 582/2/1
În subsidiar, dacă se apreciază că pentru soluţionarea cauzei este necesară administrarea de noi probe, respectiv completarea lucrării de expertiză, reclamanta solicită casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
În drept, se invocă dispoziţiile art.304 pct.6, 7, 9 şi art.312 C.pr.civ.
Pârâţii intimaţi V.M. şi V.V. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată (f. 19-20).
În susţinerea poziţiei procesuale, pârâţii intimaţi au arătat că instanţa de apel s-a pronunţat asupra obiectului procesului aşa cum a fost stabilit de către reclamantă, iar raportul de expertiză a fost întocmit ţinându-se seama de schiţele de carte funciară şi de asigurarea suprafeţei de teren pentru fiecare proprietar.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Astfel, la termenul de judecată din data de 27.05.2015 Curtea, din oficiu, a invocat excepţia inadmisibilităţii acelor motive din recurs prin care se critică direct hotărârea instanţei de fond, excepţie care urmează să fie admisă în temeiul art. 316 C.pr.civ., raportat la art. 137 alin. 1 C.pr.civ., motivat pe următoarele considerente:
În ceea ce priveşte acele motive de recurs prin care se critică direct cele dispuse ori statuate de instanţa de fond - cu trimitere expresă la „instanţa de fond a reţinut (...)” -, Curtea constată că acestea intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii întemeiată pe dispoziţiile art. 282 alin. 1 coroborat cu art. 299 alin. 1 C.pr.civ.
În conformitate cu prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.
Art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ. prevede că hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, sunt supuse recursului.
Există, aşadar, o ierarhie a căilor de atac, respectiv, hotărârile pronunţate în primă instanţă de judecătorii, susceptibile de apel, pot fi atacate cu apel exclusiv la instanţa imediat superioară, adică la tribunal, în timp ce, hotărârile prin care tribunalele soluţionează apelurile, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs la curtea de apel.
Această ierarhie a căilor de atac este menită să asigure respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie.
O cale de atac nu poate fi exercitată omisso medio, respectiv, nu poate fi criticată direct în recurs, hotărârea pronunţată în primă instanţă de judecătorie - şi care este, potrivit legii, susceptibilă de apel la tribunal -, pentru că, într-o atare situaţie, instanţa de recurs, nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunţate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ce ar duce la privarea părţii de un grad de jurisdicţie şi, implicit, la încălcarea principiului „non omisso medio”, o astfel de critică în recurs fiind inadmisibilă.
Este ştiut faptul că exercitarea căilor de atac are ca efect punerea în mişcare a controlului judiciar îndeplinit de instanţele superioare asupra hotărârilor instanţelor inferioare, şi este guvernată de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut şi de art. 129 din Constituţie, text constituţional care se referă la elemente precum obiectul căii de atac, subiectele acesteia, termenele de exercitare, ordinea în care acestea se exercită.
Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C.pr.civ. Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanţei anterioare, şi care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situaţia în care atât apelul, cât şi recursul sunt exercitate de aceeaşi parte, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel.
Aceasta este una din aplicaţiile principiului legalităţii căilor de atac şi se explică prin aceea că, efectul devolutiv al apelului, limitându-se la ceea ce a fost apelat, în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse şi în apel, cu precizarea că toate criticile din recurs trebuie să aibă ca obiect strict hotărârea pronunţată în apel.
Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicţie, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situaţia ca anumite apărări ori susţineri ale părţilor, să fie analizate pentru prima oară de instanţa învestită cu calea extraordinară de atac a recursului.
Principiul „non omisso medio” reprezintă, de asemenea, o aplicaţie a modalităţii în care autoritatea de lucru judecat se manifestă în cadrul aceluiaşi proces, câtă vreme aspectele dezlegate de prima instanţă şi nesupuse cenzurii instanţei de apel, nu mai pot face obiect de critică în calea de atac subsecventă a recursului.
Toate acele motive de recurs prin care recurentul face trimitere directă la ce a stabilit instanţa de fond, la ce a statuat instanţa de fond, la ce a reţinut instanţa de fond, intră aşadar sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 282 alin. 1 coroborat cu art. 299 alin. 1 C.pr.civ.
Drept urmare, Curtea constată că acele critici din recursul reclamantului, prin care se critică direct cele statuate de instanţa de fond, intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, prin raportare la prevederile art. 282 alin. 1 C.pr.civ., ale art. 299 alin. 1 teza I C.pr.civ., coroborat cu principiul „non omisso medio”.
La acelaşi termen de judecată, Curtea a invocat excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt şi reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanţa de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 şi pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepţie care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate.”
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanţa astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat şi reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speţă, apelul.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanţei de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, reclamanta recurentă nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanţă de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.
Deşi formal cererea de recurs este întemeiată pe prevederile art.304 pct.6, 7, 9 C.pr.civ., în realitate prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează şi motive de netemeinicie a hotărârii atacate.
Se constată de către Curte că, în cauză, îşi găseşte incidenţă excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate şi care se referă la reproduceri ale evoluţiei istoricului cauzei, ale raporturilor dintre recurentă şi intimaţi, ale stării de fapt, ale probaţiunii administrate în cauză, respectiv cele care au ca obiect interpretarea greşită a probaţiunii privitoare localizarea terenului cu nr.top. 580/1/b,
aliniamentul liniei de meta, inexistenţa unui gard despărţitor între terenurile părţilor, inexistenţa unui acces al pârâţilor la terenul lor.
Toate aceste motive de recurs intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C.pr.civ., în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Aşa fiind, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
Critica reclamantei referitoare la faptul că tribunalul s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut întrucât pârâţii au apelat sentinţa primei instanţe doar cu privire la aliniamentul liniei de meta, fără să invoce ca motiv de nelegalitate împrejurarea că judecătoria ar fi dispus grăniţuirea şi faţă de alte imobile care nu formează obiectul litigiului, încălcându-se prevederile art. 295 C.pr.civ. este apreciată de Curte ca neîntemeiată.
Astfel, prin recursul declarat împotriva sentinţei primei instanţe, recalificat ulterior de tribunal ca apel, pârâţii au solicitat, în principal, admiterea căii de atac, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Năsăud şi, în subsidiar, casarea hotărârii recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare; pe fond, admiterea în parte a acţiunii principale şi stabilirea liniei de metă conform modului actual de folosinţă al imobilelor în litigiu, doar în măsura în care nu este afectat dreptul lor de proprietate; admiterea acţiunii reconvenţionale şi obligarea reclamantei să le predea în posesie suprafaţa ocupată, iar pe viitor să se abţină de la orice act de conturbare sau deposedare; obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâţii au susţinut că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică şi, în dezvoltarea motivelor de apel, au arătat că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii.
Astfel, grăniţuirea imobilelor conform variantei a II-a nu a fost solicitată de niciuna dintre părţi. Pe de altă parte, în mod greşit instanţa a respins solicitarea lor privind efectuarea unei contraexpertize cu participarea a trei experţi judiciari. Trebuie remarcat că au formulat această cerere în conţinutul tuturor obiecţiunilor depuse la dosar, arătând că identificările d-lui expert sunt greşite. Astfel, nu s-a ţinut cont de faptul că recurentul este proprietarul tabular al imobilului înscris în C.F. 25456 Zagra, nr.cadastral 25456 în suprafaţă de 678 mp (pentru care a anexat extras şi schiţă c.f.). Acest imobil nu a fost redat în mod distinct pe planul de situaţie întocmit, cu toate că a fost măsurat. Prin concluziile formulate sa apreciat că suprafaţa folosită este mai mare decât cea intabulată, fără să se verifice schiţele de c.f. însumând cele două suprafeţe tabulare (797+678=1475 mp) rezultă că reclamanta este cea care îi ocupă circa 300 mp. Acest fapt a fost confirmat şi de către martorul audiat în cauză. In această situaţie se impunea obligarea reclamantei să le predea în posesie suprafaţa ocupată, iar pe viitor să se abţină de la orice act de conturbare sau deposedare
A apreciat că instanţa „a acordat mai mult decât s-a cerut", în condiţiile în care a majorat lotul reclamantei, micşorând lotul pârâţilor.
Conform art.295 alin.1 C.pr.civ., instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.
Contrar celor afirmate de reclamanta recurentă, Curte constată că pârâţii au apelat sentinţa judecătoriei pe care au criticat-o susţinând că este netemeinică întrucât prin raportul de expertiză nu s-au identificat în mod corect terenurile în litigiu, nu s-a ţinut cont de faptul că pârâtul este proprietarul tabular al imobilului înscris în C.F. 25456 Zagra, nr.cadastral 25456 în suprafaţă de 678 mp (pentru care a anexat extras şi schiţă c.f.), imobil nu a fost redat în mod distinct pe planul de situaţie întocmit, cu toate că a fost măsurat, iar suprafaţa folosită este mai mare decât cea intabulată, fără să se verifice schiţele de c.f.
În aceste condiţii, tribunalul a respectat întru-totul prevederile art.295 alin.1 C.pr.civ. în sensul că a verificat stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă strict în limitele cererii de apel, raportat la obiectul acţiunii civile şi al cererii reconvenţionale astfel încât Curtea statuează că motivul de recurs reglementat de art.304 pct.6 C.pr.civ. invocat de reclamantă nu este fondat.
Critica reclamantei recurente vizând faptul că instanţa de apel şi-a depăşit rolul activ întrucât a stabilit obiectivele pentru raportul de expertiză fără să ţină seama de motivele de apel invocate şi a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, fără a da posibilitatea părţilor de a formula propriile obiective sau obiecţiuni la raportul de expertiză deşi raportul de expertiză nu a fost depus în termen de către experţi, în opinia Curţii nu este întemeiată.
Astfel, art.295 alin.2 C.pr.civ. prevede că, instanţa va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art.292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei.
Rolul activ al instanţei de judecată este reglementat de art.129 C.pr.civ. care, în alin.5 stabileşte că, judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.
Curtea reţine că în şedinţa publică din 22.01.2014, în faţa instanţei de apel, reprezentantul pârâţilor, avocat T.C., a solicitat în probaţiune, încuviinţarea efectuării unei contraexpertize tehnice cu participarea a trei experţi, urmând ca apoi, după efectuarea lucrării, să solicite efectuarea unei cercetări locale cu participarea experţilor. Reprezentantul reclamantei, avocat B.I., a apreciat ca utilă soluţionării cauzei această probă, depunând la dosar copia raportului de expertiză tehnică întocmit în dosarul nr.307/1998 al Judecătoriei Năsăud, învederând că această lucrare nu are o schiţă a terenului. În ce priveşte proba cu cercetarea locală, a aratat că instanţa de fond s-a deplasat la faţa locului întocmindu-se un proces-verbal, astfel că în situaţia în care instanţa o apreciază utilă cauzei, arată că nu se opune.
Tribunalul a încuviinţat cererea în probaţiune formulată şi a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice de către trei experţi topo. Totodată a fixat obiectivele acesteia, obiective la care niciuna dintre părţi nu s-a opus astfel „ identificarea terenului înscris în CF în favoarea reclamantei cu nr.top 579, nr.top 580/1/a din CF nr. 25.275 Zagra, cu suprafaţa înscrisă în cartea funciară de 580 mp; identificarea terenului limitrof proprietatea pârâţilor înscris în CF 2439 Zagra nr. top 577/1, 577/2, 578/1, 578/2; stabilirea liniei de hotar dintre cele două terenuri limitrofe, o variantă potrivit solicitărilor reclamantei-apelante în care întreaga poartă să fie inclusă în terenul reclamantei, o variantă potrivit solicitărilor pârâţilor reclamanţi
reconvenţionali în care linia de hotar să fie trasată începând cu stâlpul portiţei şi o variantă conform modului de grăniţuire dispus de instanţa de fond, în sensul ca linia de hotar să pornească de la mijlocul porţii; să arate experţii dacă reclamanta foloseşte teren şi din nr.top învecinat 580/1/b şi totodată să identifice terenul înscris în acest nr. top 580/1/b, precum şi terenul proprietatea pârâţilor reclamanţi reconvenţionali 5808/2 şi 583; în situaţia în care reclamanta foloseşte teren şi din nr. top limitrof celor corespunzător terenului al cărei proprietar este, linia de hotar se va stabili doar până la limita terenului care este proprietatea reclamantei şi nu cu privire la întregul teren aflat în posesia acesteia”. De asemenea, a amânat pronunţarea cu privire la necesitatea şi utilitatea probei cu cercetarea la faţa locului, după efectuarea expertizei (f.68 dosar apel).
Verificând obiectivele stabilite de tribunal pentru noua expertiză ordonată în cauză Curtea constată că instanţa de apel a stabilit obiectivele raportându-se strict la motivele de apel formulate de pârâţi şi la obiectul cauzei astfel că nu se poate susţine că a depăşit rolul activ întrucât, pe de-o parte şi-a îndeplinit pe deplin obligaţia de a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii corecte a stării de fapt, iar pe de altă parte reclamanta nu a înţeles să conteste obiectivele propuse de instanţă sau să formuleze propriile obiective la raportul de expertiză.
Ulterior, la data de 04.06.2014, ora 8:26, la dosar s-a depus, prin serviciul de registratură, raportul de expertiză tehnică întocmit de experţii B.O.G., P.N.A. şi T.M.N., în trei exemplare. Tribunalul a comunicat un exemplar de pe lucrarea de expertiză tehnică cu reprezentantul reclamantei, avocat B.I. care a solicitat acordarea unui termen de judecată în vederea studierii expertizei topografice depusă la dosar. Instanţa de apel a amânat judecarea cauzei pentru termenul din 25.06.2014 pentru comunicarea unui exemplar din raportul de expertiză cu pârâţii (f. 121 dosar apel).
La data de 23.06.2014, reclamanta adepus la dosarul cauzei obiecţiuni la raportul de expertiză care au fost susţinute verbal de reprezentantul acesteia, avocat B.I., în şedinţa publică din 04.06.2014. Având în vedere obiecţiunile reclamantei, tribunalul a dispus completarea raportului de expertiză şi întocmirea a două subvariante ale liniei de hotar dintre cele două terenuri ale părţilor, comunicându-se cu experţii şi obiectivele reclamantei în acest sens depuse la data de 03.07.2014 (f.125-126, f.127 dosar apel).
Experţii au depus completarea raportului de expertiză la data de 07.10.2014, iar tribunalul a dispus în şedinţa publică din 08.10.2014 comunicarea acesteia cu părţile (f.169 dosar apel).
Reclamanta a formulat obiecţiuni la completarea raportului de expertiză acestea fiind înregistrate la data de 16.10.2014 şi susţinute verbal de reprezententul acesteia, avocat B.I., la termenul de judecată din 22.10.2014. Instanţa a respins obiecţiunile formulate în cauză de reclamanta ţinând cont de aspectul că în completarea la raportul de expertiză experţii desemnaţi în apel au răspuns obiecţiunilor stabilie de instanţă, instanţa considerându-se lămurită sub aspectul identificării terenurilor supuse grăniţuirii ţinând cont de obiectul acţiunii civile introductive (f.170-171, f.172 dosar apel).
Reprezentantul reclamantei, avocat B.I., a aratat că ar fi utilă soluţionării cauzei efectuarea unei cercetări locale raportat la constatările celor 3 experţi. Tribunalul, având în vedere cerererea formulată de reprezentantul reclamantei privind efectuarea unei cercetări locale pentru a se stabili modul de folosinţă al terenurilor supuse grăniţuirii, a respins ca nefiind utilă soluţionării cauzei efectuarea cercetării locale solicitată întrucât cu ocazia efectuării cercetării locale nu se poate stabili folosinţa terenului, însă a apreciat util soluţionării cauzei sub acest aspect, eventual audierea unor martori, cerere în probaţiune pe care ambele părţi au solicitat-o şi care afost încuviinţată de instanţă.
Prin urmare, nu se verifică afirmaţiile reclamantei recurente privitoare la depăşirea rolului activ al instanţei de apel. În mod legal tribunalul, cu respectarea art.212 alin.1
C.pr.civ., a respins obiecţiunile reclamantei la completarea raportului de expertiză deoarece sa considerat lămurită sub aspectul identificării terenurilor supuse grăniţuirii ţinând cont de obiectul acţiunii civile introductive aşa cum a fost formulată de reclamantă.
Curtea apreciază că este nefondat motivul de recurs al reclamantei prin care aceasta afirmă că a fost privată de dreptul la apărare deoarece a solicitat în probaţiune şi efectuarea unei deplasări la faţa locului pentru a se constata amplasamentul loturilor, existenţa gardului dintre proprietăţi, a întinderii folosinţei părţilor şi configuraţiei terenului, probă care deşi era utilă a fost respinsă de către instanţă.
Potrivit art.167 alin.1 C.pr.civ., dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.
Instanţa de apel a respectat dispoziţiile textului legal mai sus evocat şi a motivat respingerea probei de cercetare la faţa locului statuând că aceasta nu este utilă judecării procesului raportat la teza probatorie întrucât cu ocazia efectuării cercetării locale nu se poate stabili folosinţa terenului astfel că prin respingerea acestei dovezi nu se poate susţine că reclamantei i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Etse neîntemeiată critica reclamantei privitoare la faptul că decizia criticată cuprinde statuări contradictorii întrucât instanţa de apel a stabilit că în schiţa întocmită de exp. P.I., pct. B nu este situat la linia indicată ca fiind limita dinte nr.top. 579, 580/1/a, pe de o parte şi nr.top.580/1/b pe de altă parte, iar câtă vreme instanţa de apel nu a fost în măsură să poziţioneze punctul B din raportul de expertiză întocmit de exp. P.I., nu putea reţine că stabilirea liniei de meta dintre proprietăţi s-ar fi dispus şi faţă de alte imobile care nu formează obiectul litigiului.
Contrar acestei afirmaţii, Curtea constată că decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii referitoare la poziţionarea pct.B din schiţa întocmită de exp. P.I. în faţa primei instanţe. Din simpla lecturare a hotărârii reiese că exp. P.I. a arătat că terenul delimitat de el ca fiind în folosinţa reclamantei, cuprinde nu numai terenul asupra căruia reclamanta este proprietară şi în privinţa căruia prin acţiune, aceasta a solicitat grăniţuirea, ci reclamanta foloseşte şi teren din cel care în cartea funciară figurează înscris sub nr. top.580/1/b. Din schiţele întocmite de acest expert, tribunalul nu a putut deduce cu certitudine între ce puncte sunt calculate distanţele menţionate pe schiţe de către expert şi prin urmare nu a putut stabili la ce distanţă certă este punctul B de limita dintre nr. top.579, 580/1/a, pe de o parte şi nr. top.580/1/b, pe de altă parte. În realitate, expertul a notat cu B, punctul ce delimitează gardul provizoriu de gardul definitiv construit de reclamantă între terenul folosit de ea şi cel folosit de pârâţii apelanţi (punct B, care ar fi situat la o distanţă de 22,05 m faţă de limita cu terenul martorului A.I.).
Aşa fiind, propunerile de grăniţuire întocmite de expertul P.I. nu au putut fi avute în vedere pentru stabilirea liniei de hotar. Tribunalul a menţionat în mod explicit că aceste aspecte nu au relevanţă asupra traseului liniei de hotar ce urmează a fi stabilită între terenul proprietatea reclamantei şi cel al pârâţilor însă au fost detaliate şi reţinute pentru a justifica netemeinicia criticilor reclamantei privind corectitudinea concluziilor experţilor care au efectuat noua expertiza în apel.
Motivul de recurs subsidiar având ca obiect casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel dacă se apreciază că pentru soluţionarea cauzei este necesară administrarea de noi probe, respectiv completarea lucrării de expertiză este nefondat întrucât în cauză s-a administrat o nouă expertiză în faţa instanţei de apel, iar aceasta a fost completată potrivit obiectivelor solicitate de reclamantă şi de instanţă din oficiu. Împrejurarea că reclamantei i-a fost respinsă motivat şi legal cererea de comunicare cu experţii a obiecţiunilor la completarea raportului de expertiză nu este de natură să ducă la concluzia că
pentru soluţionarea cauzei este necesară administrarea de probe noi în sensul art.312 alin.3 C.pr.civ.
Pentru aceste considerente de drept, Curtea constată că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.304 pct.6, 7, 9 şi art.312 alin.3 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va respinge recursul declarat de reclamanta M.L., împotriva deciziei civile nr. 10/A/ din 04.02.2015 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată în dosar nr. .../265/2011, pe care o menţine în întregime ca fiind legală.
În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga recurenta M.L., aflată în culpă procesuală, să plătească intimaţilor V.M. şi V.V. suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocaţial dovedit prin chitanţa de plată anexată la f. 26 din dosar.
| ← Uzucapiune extratabulară (art. 28 din Decretul-lege nr.... | Servitute de trecere. Stabilire prin locul ce pricinuieşte cea... → |
|---|
