Obligaţie de a face. Desfiinţare lucrări de construcţie executate fără autorizaţie de construire
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 114/R din 26 februarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 5173/19.05.2014 pronunţată în dosar nr. .../211/2012 al Judecătoriei Cluj-Napoca a fost admisă cererea formulata de reclamantul Primarul Municipiului Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâtul F.I., decedat în cursul procesului şi continuată împotriva moştenitorilor F.K., F.I., F.M., F.S., F.I., F.Z. şi F.J..
Au fost obligaţi pârâţii să procedeze la desfiinţarea lucrărilor de construcţie executate nelegal pe latura vestică a imobilului din Cluj-Napoca, str. S., nr. 15, jud. Cluj, în dreptul apartamentului nr. 1 şi să aducă imobilul în starea iniţială, într-un termen de 6 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, în caz contrar autorizează reclamantul la desfiinţarea lucrărilor executate pe cheltuiala pârâţilor.
Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 183 din 27.09.2010 (f. 7) pârâtul F.I. a fost sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, în sarcina sa reţinându-se faptul că pe latura vestică a imobilului din Cluj-Napoca, str. S., nr. 15, jud. Cluj, în dreptul apartamentului nr. 1 a realizat o construcţie pe fundaţii din beton, zidărie mixtă BCA şi cărămidă cu şarpantă din lemn şi învelitoare din tablă, cu regim de înălţime „parter”, construcţie cu dimensiunile de cca 3, 0 m 10, 0 m, fără a deţine autorizaţie de construire conform legislaţiei în vigoare. Prin acelaşi proces-verbal s-a dispus obligaţia de a solicita autorităţilor analiza situaţiei în vederea soluţionării conform prevederilor legale. Din procesul-verbal de constatare nr. 141/10.10.2012 (f. 9) reiese că pârâtul nu s-a conformat măsurilor dispuse.
În drept, în conformitate cu art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 în cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei; b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
În speţă, pârâtul F.I. a fost sancţionat contravenţional pentru că a realizat lucrări de construcţie fără a deţine autorizaţie în acest sens, însă nu s-a conformat măsurilor dispuse prin actul de sancţionare, şi anume cea de a solicita analiza situaţiei în vederea soluţionării sale conform prevederilor legale. Faţă de această împrejurare, instanţa a reţinut că se impune ca pârâtul să fie obligat la desfiinţarea lucrărilor realizate fără drept.
Pentru aceste motive, instanţa a admis cererea de chemare în judecată.
Referitor la cheltuielile de judecată, instanţa în baza art. 272 C.p.c. a dispus obligarea pârâţilor să plătească reclamantului suma de 10 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, conform înscrisurilor justificative existente la dosarul cauzei (f. 3).
Prin decizia civilă nr. 678/A/9.10.2014 pronunţată de tribunalul Cluj a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii F.I., F.Z., F.J., F.K., F.I., F.M., F.S. împotriva sentinţei civile nr. 5173/19.05.2014 pronunţată în dosarul nr. .../211/2012 al Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost menţinută.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că, referitor la prima critică din apel, acţiunea iniţială, înregistrată la data de 29.10.2012, a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul F.I..
La data de 28.11.2012 numita F.I. a depus la dosar o cerere în care a arătat că este soţia pârâtului şi că acesta a decedat la data de 02.11.2012, anexând certificatul de deces.
În şedinţa publică din 11.02.2013 prima instanţă a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza dispoziţiilor art.243 alin.1 pct. 1 C.proc.civ., până la introducerea în cauză a moştenitorilor pârâtului.
La data de 21.01.2014 reclamantul a depus la dosar o cerere de repunere a cauzei pe rol, indicând moştenitorii defunctului, astfel cum e rezultat din declaraţiile soţiei acestuia: F.I., soţie, F.Z., fiu, F.J., fiu.
În şedinţa publică din 03.03.2014 s-au prezentat F.I., F.Z. şi F.J., care au arătat că nu au dezbătut succesiunea, însă există şi alţi moştenitori, obligându-se să depună la dosar copii alte certificatelor de naştere ale tuturor moştenitorilor. Prima instanţă a prorogat pronunţarea asupra cererii de repunere pe rol până după depunea actelor menţionate.
În şedinţa publică din 31.03.2014 pârâta F.I. a depus la dosar copii ale certificatelor de naştere ale fiilor defunctului, respectiv F.J., F.Z., F.K., F.I. şi F.M., precizând că defunctul a mai avut un fiu, F.S., însă nu deţine copia certificatului de naştere. Prima instanţă a dispus repunerea cauzei pe rol şi introducerea în cauză a moştenitorilor defunctului.
În şedinţa publică din 19.05.2014, deşi legal citaţi, nici unul dintre pârâţi nu s-a prezentat, prima instanţă reţinând cauza în vederea soluţionării.
Potrivit dispoziţiilor art. 245 pct.2 C.proc.civ. judecata reîncepe prin cererea de redeschidere, făcută cu arătarea moştenitorilor.
Reportat la cele menţionate, tribunalul a considerat nefondate susţinerile apelanţilor privind încălcarea principiului disponibilităţii, întrucât cererea de redeschidere a dezbaterilor şi de arătare a moştenitorilor poate fi formulată de oricare dintre părţi, nu doar de reclamant. În condiţiile în care reclamantul a formulat cererea de repunere pe rol şi a indicat trei dintre moştenitorii defunctului, iar aceştia la rândul lor au arătat că mai sunt patru moştenitori, acceptând introducerea acestora în cauză, în mod legal prima instanţă a dispus repunerea pe rol a cauzei şi introducerea în cauză a tuturor persoanelor indicate de reclamant şi de pârâţi ca fiind moştenitorii defunctului.
Tribunalul a considerat nefondate şi criticile apelanţilor privind încălcarea principiilor contradictorialităţii şi publicităţii dezbaterilor şi a dreptului lor la apărare, întrucât toţi apelanţii au fost legal citaţi pentru termenul de judecată din 19.05.2014, astfel încât au avut posibilitatea efectivă să formuleze toate apărările pe care le considerau necesare. Cauza a fost soluţionată în şedinţă publică, prima instanţă soluţionând cauza în baza probelor administrate la propunerea reclamantului, în condiţiile în care pârâţii nu au solicitat administrarea nici unui mijloc de probă.
În privinţa celei de-a doua critici, tribunalul a reţinut că prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 183 din 27.09.2010 defunctul F.I. a fost sancţionat pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, în sarcina sa reţinându-se faptul că pe latura vestică a imobilului din Cluj-Napoca, str. S., nr. 15, jud. Cluj, în dreptul apartamentului nr. 1 a realizat o construcţie pe fundaţii din beton, zidărie mixtă BCA şi cărămidă cu şarpantă din lemn şi învelitoare din tablă, cu regim de înălţime „parter”, construcţie cu dimensiunile de cca 3, 0 m * 10, 0 m, fără a deţine autorizaţie de construire conform legislaţiei în vigoare. Prin acelaşi proces-verbal s-a dispus obligaţia de a solicita autorităţilor analiza situaţiei în vederea soluţionării conform prevederilor legale.
Defunctul nu a contestat procesul verbal menţionat.
Din procesul-verbal de constatare nr. 141/10.10.2012 reiese că defunctul nu s-a conformat măsurilor dispuse.
Faţă de starea de fapt descrisă mai sus şi ţinând cont de dispoziţiile art. 28 alin. 1 şi 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, tribunalul a considerat corectă concluzia primei instanţe, în sensul că defunctul nu şi-a îndeplinit în termenul legal obligaţia de a se conforma celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, astfel încât reclamantul este îndreptăţit să solicite obligarea succesorilor acestuia să procedeze la desfiinţarea lucrărilor realizate fără drept.
Tribunalul a înlăturat criticile apelanţilor privind starea de fapt reţinută în procesul verbal de contravenţie, data efectuării construcţiei şi prescripţia dreptului de a constata contravenţia, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 37 din OG nr.2/2001, conform cărora
„procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum şi hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate ”.
Aspectele menţionate puteau face obiectul unei eventuale plângeri împotriva procesului verbal de contravenţie, în temeiul dispoziţiilor art.31 din OG nr.2/2001, iar în absenţa acestei plângeri procesul verbal constituie titlul executoriu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal reclamanţii, solicitând, în principal, casarea deciziei atacate şi rejudecând admiterea apelului, anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, modificarea decizii atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii reclamantului şi obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în toate etapele procesuale.
Cu privire la cererea principală, recurenţii au arătat că hotărârea instanţei de apel este nelegală, din perspectiva modalităţii în care au fost introduşi în cauză moştenitorii pârâtului, ajungându-se la stabilirea forţată a cadrului procesual sub aspect pasiv, motiv de casare prev. de art. 304 pct. 5 Cod proc. civ., coroborat cu încălcarea principiilor fundamentale ale disponibilităţii, contradictorialităţii şi publicităţii dezbaterilor.
Instanţa de apel introduce în mod greşit în cauză toţi moştenitorii defunctului, când din conţinutul încheierii de şedinţă din 31.03.2014 rezultă introducerea forţată a ultimilor 4 moştenitori, lipsind cu desăvârşire vreo soluţie asupra introducerii în cauză a primilor trei moştenitori.
Procedeul instanţei de apel a încălcat dispoziţiile art. 245 pct. 2 Cod proc. civ., cât şi principiul disponibilităţii, care conferă părţii reclamante dreptul dea depune o cerere pentru indicarea tuturor moştenitorilor. Cererea de repunere pe rol nu constituie o îndeplinire procesuală a cerinţelor art. 112 pct. 1 Cod proc. civ., având în vedere că de esenţa acestei proceduri este individualizarea fiecărui moştenitor prin nume, prenume şi adresă de către partea reclamantă pe baza unei cereri făcute în acest scop explicit.
Cel de al doilea motiv de recurs vizează aplicarea greşită a legii, fiind prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
În susţinerea acestui motiv de recurs s-a arătat că instanţa de apel a nesocotit incidenţa deciziei nr. 7/2000 a Curţii Supreme de Justiţie dată în interpretarea dispoziţiilor art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991, în baza căreia invocă ca motiv de ordine publică excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, apreciind că termenul de 2 ani pentru constatarea contravenţiei este aplicabil şi în cazul promovării acţiunii prev. de art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr. 50/1991.
Recurenţii invocă reţinerile instanţei supreme prin decizia nr. 7/2000, instanţă care a statuat că „în cazul construcţiilor finalizate data săvârşirii faptei este aceea a terminării construcţiei, moment din care trebuie calculată şi curgerea termenului de prescripţie prev. de art. 26 din Legea nr. 50/1991”.
Faptul că antecesorul recurenţilor nu a valorificat beneficiul împlinirii prescripţiei în ce priveşte sancţiunea contravenţională prin contestarea procesului verbal, nu înlătură relevanţa acestui aspect şi nici a prevederilor art. 37 alin. 5 în prezentul litigiu privind obligarea lor la desfiinţarea construcţiilor.
Gravitatea desfiinţării construcţiei este profund diferită de aceea a sancţiunii aplicate prin procesul verbal, fapt recunoscut de legiuitor prin instituirea unei proceduri judiciare pentru aplicarea acestei măsuri. Or, în determinarea obligaţiilor civile ale recurenţilor, art. 6
din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impune un acces efectiv la o jurisdicţie de plină competenţă, atât în ceea ce priveşte starea de drept, cât şi cea de fapt.
Prin întâmpinarea depusă, Primarul municipiului Cluj-Napoca s-a opus admiterii recursului, arătând că în şedinţa publică din 31.03.2014 pârâta F.I. a depus la dosar acte de stare civilă ale moştenitorilor defunctului pe baza cărora prima instanţă a dispus repunerea cauzei pe rol şi introducerea în cauză a acestora.
Încălcarea principiilor contradictorialităţii, publicităţii dezbaterilor şi dreptului la apărare, invocat de recurenţi, nu este susţinută, întrucât toţi apelanţii au fost citaţi pentru termenul de judecată din 19.05.2014, astfel că au avut posibilitatea efectivă să formulez toate apărările pe care le considerau necesare.
Cu privire la excepţia prescripţiei invocată de recurenţi, intimatul a arătat că art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991 are rolul de a elimina prevederile art. 31 din aceeaşi lege cu privire la prescripţie, legiuitorul urmărind prin acest alineat o sancţionare mai severă în cazuri speciale, când se prevede expres faptul că respectivele construcţii se consideră a fi nefinalizate, construcţia realizată de intimat nu poate fi considerată finalizată.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat şi în consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art.312 alin.1 şi 5 Cod proc.civ., urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs ce vizează nelegala introducere în cauză a moştenitorilor:
Acţiunea a fost promovată de reclamantul Primarul municipiului Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâtul F.I.. Acesta a decedat pe parcursul procesului, respectiv la 2.11.2012, conform certificatului de deces depus la f. 14. Urmare acestui fapt, la data de 11.02.2013, instanţa a dispus suspendarea judecării cauei până la introducerea în cauză a moştenitorilor pârâtului.
La data de 21.01.2014, reclamantul Primarul municipiului Cluj-Napoca a formulat o cerere prin care a solicitat repunerea pe rol a cauzei, indicând moştenitorii defunctului F.I.. Instanţa a stabilit termen de judecată pentru data de 3.03.2014, termen pentru care a pus în vedere pârâţilor prezenţi în instanţă, respectiv F.I., F.Z., F.J. să depună la dosar acte de stare civilă privind pe toţii moştenitorii defunctului F.I.. Urmare acestui fapt, la data de 19 mai 2014 s-a dispus amânarea cauzei şi introducerea în cauză a celorlalţi moştenitori, respectiv F.K., F.I. şi F.M..
Recurenţii au invocat încălcarea principiului disponibilităţii, contradictorialităţii şi publicităţii dezbaterilor, constând în aceea că instanţa a repus cauza pe rol şi a dispus introducea din oficiu în cauză a moştenitorilor pârâtului, fără ca introducerea acestora să fie solicitată de reclamant.
Prin principiul disponibilităţii, părţile pot determina nu numai existenţa procesului prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenţiei dedusă judecăţii, ci şi conţinutul procesului prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa obiectului şi a participanţilor la proces.
Principiul contradictorialităţii presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii şi discuţiei părţilor pentru ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care avea legătură cu pretenţia dedusă judecăţii, iar prin principiul publicităţii se înţelege faptul că procesul civile se desfăşoară în faţa instanţei, în şedinţă publică în prezenţa părţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 245 pct. 1 Cod proc. civ., „judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părţi, când ea s-a suspendat prin învoirea părţilor sau prin lipsa lor, iar potrivit pct. 2 prin cererea de redeschidere făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui, consiliului judiciar, a celui reprezentat de mandatarul mort, a noului mandatar sau a sindicului, în cazurile prevăzute de art. 243”.
Din dispoziţiile acestui text de lege rezultă că judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părţi, în speţă, cererea fiind făcută de reclamantul Primarul municipiului Cluj-Napoca, a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţa publică de judecată după citarea tuturor pârâţilor pentru termenul de judecată din 19 mai 2014, termen pentru care au avut posibilitatea să-şi formuleze toate apărările pe care le considerau necesare, astfel că nu s-a produs o încălcare a principiilor invocate de recurenţi.
În concluzie, cererea recurenţilor întemeiată pe dispoziţiile art. 312 alin. 5 Cod proc. civ., de casare a deciziei atacate este nefondată.
Critica prind aplicarea greşită a legii întemeiată pe art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.:
Prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 183/27.09.2010, s-a aplicat contravenientului F.I. amenda contravenţională în cuantum de 10.000 Ron şi s-au dispus ca măsuri complementare oprirea imediată a lucrărilor şi solicitarea de la Primăria municipiului Cluj-Napoca, analizarea situaţiei în vederea soluţionării, conform prevederilor legale, stabilindu-se termen pentru realizarea măsurilor dispuse de 60 de zile.
Prin procesul verbal nr. 141/10.10.2012 s-a constatat că contravenientul F.I. nu s-a conformat măsurilor dispuse prin procesul verbal nr. 183 în termenul de 60 de zile stabilit şi s-a propus sesizarea instanţei de judecată în conformitate cu art. 32 lit. b din Legea nr. 50/1991.
Procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 183/27.09.2010 nu a fost contestat de contravenientul F.I..
Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, se prevede că „dreptul de a contesta contravenţiile şi de a aplica amenzile prevăzute de la art. 23 se prescrie în termen de 2 ani de la săvârşirea faptei”.
În interpretarea acestor dispoziţii, instanţa supremă a admis recursul în interesul legii prin decizia civilă nr. 7/2000, statuând că dreptul de a constata contravenţiile şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 23 din Legea nr. 50/1991, se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei, că, în cazul construcţiilor în curs de executare, data săvârşirii faptei este data constatării contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate, fapta se consideră săvârşită la data terminării construcţiei, precum şi că obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora, nu înlătură caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avută în vedere la individualizarea sancţiunii contravenţionale.
Prin urmare, excepţia invocată de recurenţi cu privire la prescrierea dreptului la acţiune în raport de decizia nr. 7/2000 a Curţii Supreme de Justiţie este nefondată, întrucât această decizie se referă la prescripţia dreptului de a constata contravenţiile şi a aplica amenzile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 50/1991 şi nu la dreptul reclamantului de a solicita obligarea pârâtului de a se conforma dispoziţiilor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenţiei.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Suprapunere... | Acţiune privind obligarea la încheierea contractului de... → |
|---|
