Reziliere. Contract de vânzare-cumpărare a unui autovehicul cumpărat în leasing. Respingere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 130/R din 11 martie 2015
Prin Sentinţa civilă nr. 3030/2013 din 14.02.2013 pronunţată în dosarul nr. .../271/2008* al Judecătoriei Cluj-Napoca a fost respinsă acţiunea formulată şi precizată de reclamantul M.D.A. în contradictoriu cu paratul A.D.V., având ca obiect repunere în situaţie anterioară.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Intre SC M. SRL şi SC T.L. IFN SA s-a încheiat contractul de leasing financiar 21675/08.06.2007 asupra autoturismului Ford New Focus prin care SC M. SRL a devenit utilizatorul autoturismului, în schimbul plăţii unor rate aferente unei perioade de 48 de luni, proprietatea rămânând firmei de leasing aşa cum rezultă din art. 10 din contract.
Din înscrisurile depuse de SC T.L. IFN SA a rezultat că utilizatorul avea de plătit preţul leasingului de 23.119, 52 lei în 48 de rate.
La data de 07.10.2008 s-a încheiat promisiunea de contract de vânzare cumpărare auto între SC M. SRL prin M.D.A., în calitate de promitent vânzător şi A.D.V. în calitate de promitent cumpărător.
Potrivit acestei convenţii promitentul vânzător, care era utilizatorul autovehiculului, se promite vânzarea autovehiculului marca Ford Focus cu nr. de înmatriculare ... achiziţionat în baza contractului de leasing financiar nr. 21675 din 08.06.2007.
Totodată s-a menţionat că pentru aceasta, promitentul cumpărător ”îi dă promitentului vânzător” suma de 34.700 lei în vederea achitării integrale a contractului de leasing financiar către T.L. IFN SA”, urmând ca după achitarea contractului de leasing autoturismul să devină proprietatea promitentului cumpărător, fără alte pretenţii, fiind considerat achitat integral de către acesta.
SC M. SRL s-a obligat ca în termen de 7 zile să pună la dispoziţia lui A.D.V. actele în original ale autoturismului (”adică talonul, cartea de identitate, fisa de înmatriculare cu ştampilele de radiere a autoturismului de la administraţia financiara pentru firma de leasing şi firma M. SRL, factura şi chitanţa”) şi că autovehiculul rămâne la promitentul cumpărător .
Părţile au mai convenit că dacă în maxim 15 zile de la data semnării convenţiei nu este radiată maşina, iar actele nu sunt predate în original ( fişa de înmatriculare cu stampila de radiere de la administraţia financiara), contactul se reziliază, SC M. SRL fiind obligată să restituie 34.700 lei, iar A.D.V. se obligă să returneze autoturismul.
Raportat la cele de mai sus, instanţa a reţinut că obligaţia promitentului vânzător era aceea de a transfera proprietatea asupra bunului la momentul la care devenea proprietara autoturismului, iar obligaţia promitentului cumpărător era de a achita preţul de 34700 lei.
Prin convenţia părţilor s-a promis vânzarea autoturismului şi nu s-a transferat proprietatea către promitentul cumpărător, chiar dacă s-a achitat un preţ, dat fiind că promitentul vânzător SC M. SRL nu era proprietar al bunului.
Instanţa a mai reţinut că promisiunea de vânzare nu a fost acceptată şi de firma de leasing, care de altfel a şi notificat utilizatorului SC M. SRL, la data de 18.11.2008, rezilierea contractului de leasing ca urmare a neachitării ratelor de leasing. Ca urmare, la data de 14.03.2011 s-a predat către SC T.L. IFN SA autoturismul obiect al contractului de leasing.
Reclamantul a susţinut şi că nu s-a achitat suma de bani menţionată în contract şi că pârâtul avea obligaţia de plată a ratelor.
Instanţa a reţinut că, din chiar promisiunea de vânzare - cumpărare, rezultă că preţul de 34.700 lei a fost achitat de pârât promitentului vânzător şi că, pe lângă plata acestui preţ, nu s-a prevăzut în sarcina pârâtului vreo obligaţie de plată a ratelor de leasing. Aceasta pentru că suma achitată de pârât drept preţ urma să servească la achitarea leasingului de către SC M. SRL, operaţiune care nu a mai avut loc.
Prin cererea de repunere în situaţia anterioară reclamantul doreşte atât contravaloarea autoturismului, cât şi plata sumelor de bani reprezentând ratele de leasing şi cheltuielile cu contractul de leasing, fără a ţine seama că nu el este proprietarul bunului şi că a încasat un preţ ce reprezenta contravaloarea bunului (34.700 lei).
Prin rezilierea contractului părţile sunt datoare de a restitui obligaţiile prestate în baza acestui contract.
Prin urmare, promitentul vânzător trebuie să restituie preţul încasat pentru că nu şi-a onorat obligaţia de transfer a proprietăţii bunului şi nici nu mai poate să-şi îndeplinească această obligaţie în condiţiile în care bunul nu a intrat nici la acest moment în patrimoniul său, iar promitentul cumpărător trebuie să restituie bunul intrat în posesia sa la momentul încheierii promisiunii de vânzare - cumpărare.
Cât priveşte obligaţia de restituire a bunului, instanţa a apreciat că această obligaţie a fost îndeplinită, bunul ajungând la data de 14.03.2011 în mâna proprietarului -societate de leasing - aşa cum rezultă din procesul verbal de predare de la fila 91.
Ca urmare, cererea reclamantului aşa cum a fost formulată şi precizată a fost respinsă ca neîntemeiată.
De asemenea, în lipsa unei legale sesizări din partea pârâtului, instanţa nu a putut să dispună restituirea către acesta a preţului achitat.
Promisiunea de vânzare-cumpărare a fost încheiată între SC M. SRL şi pârât, reclamantul având doar calitatea de reprezentant menţionată doar în acea convenţie, fără a exista vreo altă dovadă că a fost mandatat pentru întocmirea contractului.
De asemenea, şi în acest litigiu reclamantul a făcut precizarea că a formulat cererea în nume propriu, ori promisiunea de vânzare - cumpărare fiind încheiată între pârât şi persoana juridică (nu între pârât şi reclamant în nume propriu), o eventuală restabilire a situaţiei anterioare, în ceea ce priveşte ambele părţi, poate avea loc numai între fostele părţi contractante.
Prin urmare şi din acest punct de vedere, cererea reclamantului formulată şi precizată de repunere în situaţie anterioară a fost apreciată ca neîntemeiată.
Având în vedere cele de mai sus, instanţa a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamantul M.D.A., având ca obiect repunere în situaţie anterioară.
Instanţa a mai reţinut că pentru reclamant s-a admis cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, astfel că aceste cheltuieli vor rămâne în sarcina statului în baza art. 19 din OUG nr. 51/2008.
Prin decizia civilă nr. 746/A din 28.10.2014 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosar nr. .../271/2008**, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul M.D.A. împotriva Sentinţei Civile nr. 3030 din 14.02.2013 pronunţată în dosar nr. .../271/2008* al Judecătoriei Cluj -Napoca, care a fost menţinută în totul.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
Nici cu ocazia promovării apelului, nici cu ocazia retrimiterii cauzei spre rejudecare, reclamantul nu a înţeles să îşi motiveze apelul, singurele aspecte invocate de către acesta fiind acelea că nu i-a fost comunicată sentinţa, motiv pentru care nu a fost în măsură să formuleze motivele de apel.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că hotărârea a fost comunicată la domiciliul arătat de către reclamant în rejudecare, respectiv Cluj-Napoca, Aleea R.
Într-o asemenea situaţie, tribunalul, în baza art. 292 alin. 2 C.pr. civ., s-a pronunţat pe fond numai pe baza celor invocate la prima instanţă.
În primul ciclu procesual, menţinându-se soluţia pronunţată de către judecătorie în sensul admiterii cererii formulate de către reclamantul M.D.A. împotriva pârâtului A.D.V., cu consecinţa rezilierii contractului de vânzare cumpărare auto încheiat la data de 07.10.2008, pentru neîndeplinirea obligaţiei de a face, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea analizării cererii privind restabilirea situaţiei anterioare şi a restituirii prestaţiilor, aspecte asupra cărora judecătoria a omis să se pronunţe.
Prin precizarea formulată în rejudecare, ca urmare a solicitării judecătoriei în vederea stabilirii cadrului procesual, reclamantul a cerut repunerea în situaţia anterioară a părţilor contractante prin obligarea pârâtului la restituirea autoturismului marca Ford New Focus Trend CL-2007, 1, 8, TDCI 115 HP 4DR, cu nr. de înmatriculare ..., şi achitarea sumei de 5989,02 euro şi 55.315 lei (sume ce rezultă din neachitarea ratelor de leasing la care s-a angajat pârâtul şi cheltuieli ce trebuie să le suporte cu executarea contratului de leasing, iar în cazul în care acesta nu mai este în posesia pârâtului, să fie obligat la contravaloarea respectivului autoturism şi sumele arătate anterior.
Aşa cum s-a reţinut de către judecătorie, la data de 14.03.2011, s-a predat către SC T.L. IFN SA autoturismul în discuţie, pe considerentul că firma de leasing a apreciat că este reziliat de plin drept contractul încheiat cu firma SC M. SRL, a cărui administrator este reclamantul, datorită neplăţii ratelor de leasing, aşa cum rezultă de altfel din adresa emisă de către această societate către judecătorie.
În atare condiţii, reclamantul, asociat /administrator al SC M. SRL nu este îndreptăţit a solicita restituirea bunului sau contravaloarea autoturismului care a făcut obiectul contractului de leasing, chiar acesta recunoscând prin acţiunea introductivă că antecontractul de vânzare-cumpărare nu a mai fost perfectat datorită unui litigiu între firma de leasing şi SC M. SRL, aşa cum a rezultat de altfel şi în cuprinsul motivării primei sentinţe pronunţate de către judecătorie, în primul ciclu procesual, motivul rezilierii fiind neplata ratelor de leasing.
În ceea ce priveşte ratele de leasing precum şi eventualele cheltuieli ce trebuie să le suporte cu executarea contractului de leasing, toate aceste sume au fost achitate de către SC M. SRL, astfel încât reclamantul în calitate de persoană fizică nu este îndreptăţit să le reclame, în lipsa unor probe contrare, acesta nefiind prejudiciat prin rezilierea pronunţată de către judecătorie în primul ciclu procesual.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.D.A., solicitând casarea deciziei şi rejudecarea apelului.
În motivarea recursului reclamantul a invocat nelegalitatea deciziei grevată pe următoarele argumente:
Instanţa a fost într-o totală confuzie asupra obiectului litigiului, înserând împrejurări care nu corespund realităţii, aspecte care impun casarea în întregime a deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurentul a invocat nelegala alcătuire a instanţei de apel, întrucât aceeaşi instanţă s-a mai pronunţat anterior, în această cauză, prin pronunţarea unei decizii în dosar.
În rejudecare, nu a fost legal îndeplinită procedura de citare cu foştii reprezentanţi ai SC M. şi cu SC M. SRL, aceasta nefiind citată în rejudecare nici la vechiul sediu şi nici la firma de insolvenţă care a preluat reprezentarea SC M..
Instanţa de apel a fost în eroare asupra părţilor implicate în litigiu.
Recurentul invocă totodată încălcarea dreptului la apărare în rej udecare prin respingerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar la care reclamantul avea dreptul.
Imposibilitatea motivării apelului, nici cu ocazia formulării acestuia, nici în rejudecare, a fost cauzată de împrejurarea că hotărârea primei instanţe nu i-a fost comunicată, deşi a solicitat în repetate rânduri această comunicare, în mod oficial, în condiţiile în care a precizat în mod explicit că adresa de domiciliu ales şi reşedinţă pentru comunicarea actelor este comuna N., jud. Bihor, adresă la care i-a fost comunicată decizia pronunţată în apel.
O altă greşeală a instanţei de apel este reţinerea faptului că pârâtul nu a avut obligaţii financiare asumate faţă de firma de leasing şi SC M. SRL.
Pârâtul a folosit autovehiculul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare a cărui reziliere face obiectul prezentului litigiu vreme de 20 de luni, fără a plăti ratele de leasing.
SC M. SRL nu a recunoscut înţelegerea încheiată între reclamant şi pârât, acesta fiind oricum nulă din punct de vedere juridic, fiind încheiată cu o persoană care nu putea reprezenta SC M. SRL într-o astfel de înţelegere.
Firma de leasing nu s-a arătat interesată în a-şi recupera autoturismul în discuţie, timp de peste 20 de luni, cu toate că ratele nu se mai plăteau, autovehiculul fiind recuperat după această perioadă, în stare avariată, pârâtul A.D.V. declarând că a avut un accident.
SC M. SRL nu a fost anunţată despre producerea accidentului.
În rejudecarea cauzei, nu s-a ţinut seama de către instanţa de rejudecare de limitele stabilite prin decizia de casare a Tribunalului Cluj.
Greşit s-a reţinut de către instanţa de rejudecare calitatea reclamantului de administrator, respectiv asociat al SC M. SRL, în condiţiile în care acesta nu a avut niciodată acest statut, asociatul societăţii fiind fiul reclamantului - M.D.R..
Instanţa de apel a făcut probabil o confuzie între reclamant şi fiul său, care a avut ca şi consecinţă necitarea acestuia din urmă, deşi acest lucru se impunea.
În lipsa citării, părţile procesuale nu şi-au putut exercita dreptul la apărare, care este garantat, ceea ce duce la nulitatea hotărârii.
Prin întâmpinarea formulată (f. 12), intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de judecată din 11.03.2015, instanţa din oficiu a invocat inadmisibilitatea parţială a motivelor de recurs care privesc netemeinicia deciziei pronunţată în apel, precum şi a celor invocate cu încălcarea art. 316, coroborat cu art. 294 Cod proc. civ.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2015 (f. 13), reclamantul recurent a solicitat acordarea ajutorului public judiciar în mod cumulat, atât sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1434,25 lei, cât şi sub forma acordării asistenţei juridice printr-un avocat numit, cereri încuviinţate prin încheierea din 25.02.2015 (f. 21), fiind desemnată d-na avocată N.A. (f. 27).
Prin aceeaşi cerere înregistrată la 10.02.2015, reclamantul a solicitat stabilirea cadrului procesual corect şi legal, cu introducerea în judecată, în recurs, a tuturor părţilor procesuale
care au existat pe parcursul judecăţii acestei cauze şi care trebuie să existe şi în rejudecarea recursului, SC M. SRL fiind parte procesuală în acest dosar.
Procedând la verificarea cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe, curtea constată că au avut calitate de părţi în prezentul litigiu reclamantul M.D.A., pârâtul A.D.V., precum şi intervenienta în interes propriu, SC M. SRL, în faţa primei instanţe acţiunea fiind soluţionată în sensul anulării ca netimbrate a cererii de intervenţie în interes propriu şi admiterii acţiunii, cu consecinţa rezilierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7.10.2008.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamantul, cât şi intervenienta, au fost legal citate toate părţile litigiului - reclamant, pârât şi intervenientă, hotărârea pronunţată în apel fiind aceea de admitere în parte a apelului reclamantului, cu consecinţa desfiinţării în parte a sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare în ce priveşte cererea de repunere în situaţia anterioară, precum şi de anulare a apelului declarat de intervenienta SC M. SRL ca netimbrat.
În rejudecare, procedura de citare a fost îndeplinită cu toate părţile, inclusiv cu SC M. SRL şi cu reprezentanţii acesteia - M.D.R. şi M.E..
Hotărârea pronunţată în urma rejudecării acţiunii a fost aceea de respingere a acesteia în totalitate, prin sentinţa civilă nr. 3030/14.02.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
În cursul rejudecării acţiunii, la termenul de judecată din 31.01.2013 (f. 206 dosar nr. .../271/2008*), prima instanţă a dispus disjungerea cererii de intervenţie formulată de SC M. SRL, având ca obiect restabilire situaţie anterioară, motivul disjungerii fiind acela că judecarea cererii de intervenţie tergiversează judecata.
Prin urmare, în urma disjungerii cererii de intervenţie principală din prezentul dosar, SC M. SRL a încetat să mai aibă calitatea de parte, cererea sa de intervenţie făcând obiectul judecăţii într-un alt dosar.
În consecinţă, părţile care continuă să se judece în prezenta cauză sunt reclamantul M.D.A. şi pârâtul A.D.V.. Continuarea citării intervenientei SC M. SRL şi a reprezentanţilor acesteia în apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3030/14.02.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca este neprocedurală, în condiţiile în care potrivit celor anterior arătate, această societate şi-a pierdut calitatea de parte în prezentul litigiu, urmare a disjungerii cererii de intervenţie şi înregistrării acesteia într-un alt dosar.
De altfel, se constată că în urma casării primei decizii pronunţate în apel - decizia civilă nr. 477/8.10.2013 a Tribunalului Cluj prin care a fost anulat apelul declarat de reclamantul M.D.A. împotriva sentinţei civile nr. 3030/14.02.103 a Judecătoriei Cluj-Napoca - în cursul rejudecării apelului în dosar nr. .../271/2008*** al Tribunalului Cluj, cadrul procesual a fost corect stabilit prin citarea exclusivă a reclamantului M.D.A. şi a pârâtului A.D.V..
Aşadar, solicitarea formulată în cadrul prezentului recurs de către reclamantul recurent M.D.A. de introducere în cauză a SC M. SRL este inadmisibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 316 Cod proc. civ., coroborate cu art. 294 alin. 1 Cod proc. civ., urmând a fi respinsă ca atare, judecarea prezentului recurs urmând a fi făcută în limitele cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe, cu ocazia rejudecării acţiunii, respectiv între reclamantul M.D.A. şi pârâtul A.D.V..
Prin urmare, motivele de recurs referitoare la neîndeplinirea procedurii de citare în rejudecare cu SC M. SRL şi a reprezentanţilor acesteia şi eroarea instanţei de apel asupra părţilor implicate în proces sunt nefondate, urmând a fi respinse.
Motivul vizând nelegala compunere a completului de judecată pe motiv că aceiaşi judecători au judecat şi primul apel şi în rejudecare, pronunţând atât decizia care a fost casată, cât şi prezenta decizie ce face obiectul acestui recurs este nefondat, întrucât din analiza cuprinsului deciziei civile nr. 477/08.10.2013 a Tribunalului Cluj şi a deciziei civile nr. 746/A/28.10.2014 a aceleiaşi instanţe, reiese că prin cea dintâi instanţa a anulat ca netimbrat
apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3030/14.02.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, iar prin cea de-a doua, a soluţionat pe fond apelul, respingându-l.
Chiar dacă ambele instanţe de apel au avut aceeaşi compunere, soluţionarea în primul ciclu procesual a apelului pe excepţia netimbrării nu atrage incidenţa art. 24 alin. 1 Cod proc. civ., întrucât doar soluţionarea fondului litigiului atrage incompatibilitatea judecătorului.
Motivul referitor la încălcarea dreptului la apărare a reclamantului recurent prin respingerea cererii de ajutor public judiciar formulată în apel, prin încheierea nr. 116/A/CC din 9.09.2014 (f.5 dosar nr. .../271/2008** al Tribunalului Cluj), urmează a fi respins ca inadmisibil, întrucât împotriva acestei încheieri reclamantul avea drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare, drept de care nu a uzat, deşi această încheiere i-a fost comunicată la data de 23.09.2014, aşa cum rezultă din dovada de primire de la f.9 dosar apel.
Încheierea i-a fost comunicată la domiciliul indicat de reclamant în apel - B., nr. ... jud.
Bihor.
În baza principiului unicităţii căii de atac, în condiţiile în care cererea de reexaminare constituie calea de atac prevăzută de legiuitor pentru contestarea modului de soluţionare a cererii de ajutor public judiciar, invocarea de către reclamant a nelegalei respingeri a acestei cereri în recurs, este inadmisibilă. Curtea constată că în privinţa acestui motiv de recurs, sunt incidente, mutatis mutandis, argumentele reţinute în considerentele deciziei nr. VII/8.12.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, având ca obiect interpretarea şi aplicarea art. 18 din Legea nr. 146/1997.
Motivul referitor la nelegala comunicare a hotărârii primei instanţe - sentinţa civilă nr. 3030/14.02.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, întrucât aceasta nu a fost comunicată la adresa B. nr. 23, jud. Bihor este nefondat, întrucât aşa cum rezultă din întreg conţinutul dosarului nr. .../271/2008* al Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul şi-a indicat adresa de domiciliu în Cluj-Napoca, Str. Aleea R. ..., apartament 14 jud. Cluj (ex.: f. 5, copia C.I. f. 7, f. 27, f. 107, f. 161, f. 191, f. 192), la această adresă fiindu-i comunicată hotărârea primei instanţe, la data de 12.06.2013 (f. 218 dosar fond). Este adevărat că la data de 22.07.2013, prin înscrisul înregistrat de către reclamant, acesta a solicitat comunicarea sentinţei la domiciliul ales în com. B. nr. 23, însă această solicitare a fost în mod corect respinsă prin rezoluţia din 22.07.2013, instanţa reţinând în mod pertinent că hotărârea a fost comunicată reclamantului la adresa indicată în tot cursul procesului - Cluj-Napoca, str. R. nr. 4, apartamentul 14.
Înscrisul depus la dosarul de fond la 22.07.2013 nu îndeplineşte cerinţele art. 98 Cod proc. civ., fiind depus după finalizarea judecăţii în faţa primei instanţe, în condiţiile în care dispoziţia legală menţionată vizează schimbarea domiciliului părţii în timpul judecăţii, cu respectarea cerinţelor acolo arătate.
Critica referitoare la greşita reţinere de către instanţele de fond a împrejurării că pârâtul nu avea obligaţii financiare faţă de firma de leasing şi faţă de SC M. SRL, este de asemenea, nefondată, întrucât aşa cum rezultă din conţinutul actului „promisiune de contract de vânzare-cumpărare auto din 7.01.2008” (f. 4 dosar nr. .../271/2008 al Judecătoriei Oradea), singura obligaţie ce revenea promitentului cumpărător, pârâtul A.D.V., a fost achitarea sumei de 34.700 lei, obligaţie pe care acesta şi-a achitat-o.
Împrejurarea că în conţinutul actului se specifică faptul că suma de 34.700 lei s-a plătit promitentului vânzător „în vederea achitării integrale a contractului de leasing financiar auto către T.L. IFN SA Bucureşi România”, nu generează nicio obligaţia în sarcina promitentului cumpărător, actul menţionând doar destinaţia ce urma să fie dată sumei achitate de către promitentul cumpărător.
Motivul referitor la nulitatea din punct de vedere juridic a contractului de vânzare-cumpărare ca fiind încheiat cu un neproprietar şi cu o persoană care nu putea reprezenta firma SC M. SRL într-o astfel de înţelegere (respectiv reclamantul), este, de asemenea, inadmisibil în raport de dispoziţiile art. 316 coroborat cu art. 294 alin. 1 Cod proc. civ., întrucât tinde la o
schimbare a cauzei litigiului, obiectul acestuia astfel cum a fost investită prima instanţă fiind rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare auto din 7.01.2008.
Critica referitoare la dezinteresul firmei de leasing de a-şi recupera autovehiculul pe o perioadă de 20 de luni, în condiţiile în care după înstrăinarea autovehiculului ratele de leasing nu au mai fost achitate, este străină de obiectul, părţile şi natura cauzei, urmând a fi respinsă ca nepertinentă.
Motivul referitor la încălcarea limitelor rejudecării astfel cum acestea au fost stabilite prin prima decizie de desfiinţare a hotărârii primei instanţe (decizia civilă nr. 47/A/20.01.2011 a Tribunalului Cluj), este nefondat. Reclamantul nu a dezvoltat prin motivele de apel în ce anume a constat această depăşire a limitelor judecăţii, în condiţiile în care, în rejudecarea acţiunii, reiese clar că prima instanţă s-a pronunţat exclusiv asupra cererii de repunere în situaţia anterioară, respingând-o, iar limita stabilită prin decizia de desfiinţare viza exclusiv rejudecarea acestei cereri.
În fine, critica vizând greşita reţinere de către instanţa de rejudecare că reclamantul este administrator/asociat al SC M. SRL, este de asemenea nefondată. Instanţa a arătat explicit că „... promisiunea de vânzare-cumpărare a fost încheiată între SC M. SRL şi pârât, reclamantul având doar calitatea de reprezentant menţionată doar în acea convenţie, fără a exista vreo altă dovadă că a fost mandatat pentru întocmirea contractului”. Contrar celor susţinute de recurent, instanţa nu îi recunoaşte calitatea de administrator sau asociat al SC M. SRL, arătând explicit că această calitate de reprezentant al societăţii este doar menţionată în convenţie, fără a exista dovada că a fost mandatat de societate pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare.
Pentru toate aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., curtea va respinge ca nefondat apelul reclamantului.
În temeiul art. 19 alin. 1 din OUG nr. 51/2008, cheltuielile de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat din oficiu vor rămâne în sarcina statului, instanţa dispunând plata onorariului avocatului din oficiu N.A., în sumă de 500 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei.
| ← Restituirea preţului de piaţă al apartamentului cumpărat în... | Acţiune în revendicare. Rezilierea prin acordul părţilor a... → |
|---|
