Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Persoană intabulată în perioada în care raporturile patrimoniale dintre soţi erau guvernate de regimul separaţiei de bunuri.
| Comentarii |
|
Petiţionar nepot de frate al soţului proprietarei tabulare, decedat anterior proprietarei tabulare. Respingere
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 138/R din 11 martie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 14.520 din 07.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul nr. .../211/2011, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei
O.C.P.I. Cluj, invocate de aceasta.
S-a respins cererea formulată de petentul N.A., în contradictoriu cu intimatul OFICIUL DE cadastru ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ CLUJ, ca fiind dresată în contra unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocate de pârâţi.
S-a respins cererea formulată de petentul N.A. în contradictoriu cu intimaţii M.E. şi M.A., ca fiind dresată de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, în respectul dispoziţiilor art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanţa este datoare să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor invocate în faţa sa.
Cu referire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei OCPI Cluj - instanţa a reţinut că prin decizia nr. 72 din octombrie 2007, Secţiile Unite ale CSJ au admis recursul în interesul legii promovat, statuând că în plângerile întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, OCPI nu are calitate procesuală pasivă, raţiune pentru care, raportat la prevederile art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedură civilă, va admite excepţia în discuţie.
Instanţa de fond a reţinut că în cauză, sunt incidente dispoziţiile Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr.7/1996, republicata, care se întregesc cu dispoziţiile art.331-339 C.pr.civ. art.338 alin.2 din acest act normativ menţionând expres că „materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedura speciala raman supuse dispozitiilor speciale, care se vor întregi cu cele prevăzute in cuprinsul cartii de fata”. Prin trecerea activitatii de publicitate imobiliara de la Ministerul Justiţiei la Agenţia Naţionala de Cadastru si Publicitate Imobiliara, activitatea de carte funciara nu si-a pierdut caracterul necontencios, de esenta acestuia fiind lipsa unui litigiu, a unui diferend, a unui adversar, adică inexistenta unui conflict de interese intre parti, principiu exprimat de art.331 C.pr.civ., potrivit căruia prin cerile formulate in cadrul
procedurii necontencioase nu se urmăreşte „stabilirea unui drept potrivnic fata de o alta persoana”.
In considerarea argumentelor menţionate mai sus, se desprinde ideea ca activitatea de carte funciara este o procedura nejurisdictionala, respectiv o procedura necontencioasa speciala. Caracterul special este dat tocmai de faptul ca ea nu mai este desfăşurata prin intermediul instanţelor judecătoreşti, iar caracterul necontencios, întrucât nu se tinde la stabilirea unui drept potrivnic fata de un alt subiect de drept, cererea de înscriere in cartea funciara caracterizându-se prin absenta unui litigiu, a unui diferend si a unui adversar.
S-a impus a fi subliniat că înscrierile in cartea funciara au doar efect de opozabilitate fata de terti, nu efect constitutiv de drepturi, conform prevederilor art.25 din Legea nr.7/1996, republicata, astfel incat nu se poate considera ca încheierile de carte funciara sunt acte supuse contenciosului administrativ. Conform prevederilor art.2 alin.1 lit.c din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, actul administrativ reprezintă „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice” per a contrario, încheierile de carte funciara nu dau naştere, nu sting sau nu modifica raporturi juridice, ci doar consemnează astfel de raporturi in evidentele de carte funciara. Prin urmare, oficiile de cadastru si publicitate imobiliara nu are calitate procesuala pasiva in litigiile având ca obiect plângerile îndreptate împotriva unor încheieri de carte funciara.
Pârâţii au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului in formularea cererilor ce fac obiectul prezentului dosar.
Imobilul din litigiu înscris in CF.9697 Cluj-Napoca a constituit proprietatea tabulara a numitei F.V. - dreptul sau fiind înscris cu încheierea de c.f. 3640/8 martie 1938 - sub B 1 - fiind făcuta menţiunea "B.F.N.S.- înscrierea fiind făcuta ca urmare a distribuirii prin comasaţie si prevăzut la transformare, iar sub B. 2 este făcuta menţiunea ca numele proprietarei de sub B 1 este B.F.N.S. in baza actului de căsătorie nr. 156/ 26 martie 1929.
Deci, bunul a constituit bun propriu al acestei proprietare, chiar daca aceasta a fost căsătorita cu N.S. căsătoria lor încheindu-se in anul 1929.
La momentul înscrierii dreptului in c.f. raporturile patrimoniale dintre soţi erau guvernate de regimul separaţiei de bunuri, pana la intrarea in vigoare a Codului Familiei prin Lg.nr.4/4.ol.l953, in speţa fiind operante disp.art..32 si 33 din Lg.115/1938 - in sensul ca înscrierile din c.f. sunt considerate ca operează in favoarea celui al cărui drept este înscris.
N.S. soţul proprietarei de c.f a decedat anterior acesteia, situaţie in care el nu o putea moşteni pe proprietara de c.f.
Reclamantului i s-a stabilit filiaţia prin decizia civila Nr.230/R/2006, ca fiind fiul lui N.A.I., deci el este strănepot de frate al soţului proprietarei de CF. F.V./B. care a decedat anterior acesteia.
Faptul ca F.V. s-a căsătorit cu N.S. in anul 1929 este irelevant sub aspectul cauzei cată vreme la data căsătoriei lor raporturile patrimoniale dintre soţi erau guvernate de regimul separaţiei de bunuri si aceasta cu atât mai mult cu cat nu este făcuta dovada modului de dobândire a proprietăţii imobilului de persoana înscrisa in CF.
Prin urmare, el nu are calitatea de succesor al acestei proprietare de CF. si pe cale de consecinţa nu justifica a fi titular al unui drept subiectiv in raportul juridic dedus judecaţii si pe cale de consecinţa nici interesul cerut de lege pentru a avea calitatea procesuala active sa formuleze cererile deduse judecaţii.
Având in vedere faptul ca N.S. soţul proprietarei de c.f. a decedat anterior acesteia, respectiv la data de 17.03.1972 - N.V. decedând la data de 08.03.1983 - este evident ca N.S. nu o putea moşteni pe N.V. .
Reclamantul este nepotul de frate a soţului lui N.V. - situaţie in care el ar fi avut vocaţie succesorala la succesiunea unchiului sau N.S. si nu a lui N.V..
Chiar si in situaţia in care s-ar considera ca imobilul din litigiu ar fi fost bunul comun al soţilor N.V. si N.S. care nu au avut copii, văzând ordinea deceselor - singura moştenitoare legala acceptanta a succesiunii defunctului N.S. decedat la data de 17.03.1972 a fost soţia sa supravieţuitoare N.V. - fratele defunctului N.S. - antecesorul reclamantului numitul N.I. fiind decedat la data de 23.09.1945.
Din menţiunile de carte funciară anterior redate rezultă fără dubiu că reclamantul nu este titularul unui drept subiectiv de moştenire la succesiunea foştilor proprietari ai imobilului din litigiu, deci nu justifica calitatea procesuala active in promovarea si susţinerea acţiunii, motiv pentru care se impune admiterea excepţiei invocate, cu consecinţa respingerii cererii deduse judecăţii ca fiind dresată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Având in vedere dispoziţiile art.274 C.pr.civ. si principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, instanţa de fond a luat act ca partile nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Prin încheierea civilă nr. 6129/CC/7 iunie 2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunţată în dosarul nr. .../211/2011, s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a d-nei judecător S.I., formulată de petentul N.A., în cauza civilă ce formează obiectul dosarului civil nr. ..7211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţine că potrivit art.27 C.proc.civ., „Judecătorul poate fi recuzat:
1. când el, soţul sau, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;
2. când el este soţ, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia din aceste persoane;
3. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii;
4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv au o pricina asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător;
5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;
6. dacă este tutore sau curator al uneia din părţi;
7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricină ce se judecă;
8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;
9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv.”
Pe de altă parte, s-a subliniat că în dosar civil nr. .../211/2006, s-a constatat perimarea cauzei pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor stabilite în şedinţa publică din data de 7.05.2008 privind indicarea valorii de circulaţie a imobilelor ce au făcut obiect al contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1847/132/10.04.1959 şi nr. 1219/1966, iar soluţia primei instanţe a fost menţinută de Tribunalul Cluj.
În prezenta cauză, din susţinerile petentului, raportat la actele depuse la dosar, nu se poate reţine nici unul din cazurile de recuzare prevăzute limitativ de art. 27 C.proc.civ. Astfel, faptul că la ultimul termen de judecată, instanţa a dat cuvântul prima dată reprezentantei pârâţilor nu dovedeşte o lipsă de imparţialitate întrucât aceasta era ordinea firească de a se da cuvântul părţilor având în vede că pârâţii prin întâmpinare au invocat o serie de excepţii care trebuiau susţinute.
Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat că în cauză nu se poate reţine nici un motiv de recuzare, astfel că în temeiul art. 30 C. proc. civ., a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare.
Prin decizia civilă nr. 771/A din 05.11.2014 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. .../211/2011, s-a respins ca nefondat apelul declarat de petentul N.A. împotriva sentinţei civile nr. 14.520 din 7.11.2013 pronunţată în dosarul nr. ..7211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi împotriva încheierii civile nr. 6129/CC/2013, care au fost menţinute în totul.
Apelantul a fost obligat să plătească intimatului M.L. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel şi intimaţilor M.A. şi M.E. suma de 500 lei cu acelaşi titlu.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probaţiunii administrate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie tribunalul a constatat următoarele:
Critica circumscrisă punctului I al memoriului de apel nu a putut fi primită ca fiind fondată întrucât, prin modalitatea în care reclamantul a înţeles să conceapă prezentul demers judiciar, acesta tinde la radierea dreptului de proprietate al intimaţilor, ceea ce excede procedurii plângerii împotriva încheierii de carte funciară, în care se verifică doar legalitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii condiţiilor care au condus la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară
Or, pentru a se analiza o astfel de solicitare a apelantului, acesta trebuia să uziteze calea unei acţiuni în rectificare de carte funciară aşa cum este aceasta edictată de legiuitor prin dispoziţiile art.34 şi următoarele din Legea nr.7/1996.
În ceea ce priveşte critica existentă la punctul II al memoriului de apel tribunalul, de asemenea, a găsit-o ca fiind neîntemeiată, în mod pertinent prima instanţă statuând că şi în ipoteza în care s-ar considera că imobilul din litigiu ar fi fost bunul comun al soţilor N.V. si N.S. care nu au avut copii, văzând ordinea deceselor, singura moştenitoare legală acceptantă a succesiunii defunctului N.S. decedat la data de 17.03.1972 a fost soţia sa supravieţuitoare N.V., fratele defunctului N.S., antecesorul reclamantului numitul N.I. fiind decedat la data de 23.09.1945.
În fine, ultima critică formulată de către apelant, existentă în înscrisul intitulat completare a motivelor de apel, nu a putut fi primită ca fiind pertinentă întrucât verificându-se încheierea civilă nr.6129/CC/2013 din data de 07 iunie 2013 tribunalul a constatat temeinicia acesteia, în mod pertinent instanţa care a soluţionat cererea de recuzare a judecătorului care a pronunţat sentinţa apelată arătând că raportat la actele depuse la dosar nu s-a putut reţine nici unul dintre cazurile de recuzare prevăzute limitativ de art.27 C pr civ.
De asemenea, în cuprinsul încheierii atacate se stipulează în mod judicios faptul că la un termen de judecată din dosarul ..7211/2006, instanţa a dat cuvântul prima dată reprezentantei pârâţilor nu dovedeşte o lipsă de imparţialitate întrucât aceasta era ordinea firească de a se da cuvântul părţilor având în vedere că pârâţii prin întâmpinare au invocat o serie de excepţii care trebuiau susţinute.
Or, verificându-se încheierea de şedinţă din data de 19.03.2008 din dosarul nr. .../211/2006 al Judecătoriei Cluj-Napoca tribunalul a constatat veridicitatea aspectelor reţinute în încheierea atacată prin prezentul apel, anterior menţionată.
Având în vedere toate aceste considerente, tribunalul, în temeiul art.296 C.pr.civ., a respins ca nefondat apelul declarat de petentul N.A. împotriva sentinţei civile nr. 14.520 din 7.11.2013 pronunţată în dosarul nr. ..7211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca şi împotriva încheierii civile nr. 6129/CC/2013, care au fost menţine în totul.
În temeiul art.274 C.pr.civ., apelantul a fost obligat să plătească intimatului M.L. suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în apel şi intimaţilor M.A. şi E. suma de 500 lei cu acelaşi titlu.
Împotriva acestei decizii, reclamantul N.A. a declarat recurs, în termen legal, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 5620/30.06.2011 a Î.C.C.J. pronunţată în dosarul nr. .../117/2007 prin care s-a stabilit că reclamatul este fiul lui N.A.I. şi strănepotul de frate a lui N.S..
Chiar dacă reclamantului nu i s-a stabilit o vocaţie succesorală concretă în ceea ce priveşte moştenirea defunctului N.S., instanţa a considerat că este strănepot de frate a lui N.S., fiind succesibil al acestuia şi drept urmare, are calitate procesuală activă pentru a formula plângere împotriva dispoziţiei Primarului mun. Cluj-Napoca cu nr. 7.010/18.07.2007.
Totodată, prin această hotărâre judecătorească s-a reţinut că imobilul din C.F. nr. 9697, nr.top. 1517/1, situat administrativ în Cluj-Napoca, str. B., nr. 44, nu a fost preluat de stat, astfel că acesta nu face obiectul Legii nr. 10/2001, iar pârâta M.E. a dobândit imobilul prin contractul de vânzare-cumpărare în anul 1966 de la foştii proprietari, N.S. şi soţia sa, născută F.V..
Declaraţia numiţilor N.S. şi N.V., autentificată sub nr. 1218/1966 adresată Sfatului popula al oraşului Cluj, precum şi înregistrările din cartea funciară, dovedesc că proprietarii de C.F. au vândut cele două imobile numiţilor M.L., M.A. şi soţia M.E..
Nici una din instanţele de fond nu a pus în discuţie excepţia comunităţii de bunuri între soţii N. şi a lipsei capacităţii procesuale active a reclamantului.
Instanţele de fond nu au dezbătut argumentul juridic explicat de reclamant referitor la scopul pentru care s-a notat în C.F. menţiunea „F.V., soţia lui N.S.”, astfel că bunul dobândit doar de unul dintre soţi în timpul căsătoriei a fost întabulat astfel, deoarece celălalt soţ, N.S., nu putea cere înscrierea în carta funciară ca bun comun deoarece art. 44 din Decretul nr. 32/1934 condiţiona înscrierea de cererea comună a soţilor.
Conform notaţiei din C.F. nr.9697 Cluj, imobilul cu nr.top. 1517 a fost dobândit de N.V. după încheierea căsătoriei din data de 26.03.1929, astfel încât bunul imobil este bun comun.
Afirmaţia atribuită lui N.V. în contractul de vânzare-cumpărare că ar fi cumpărat imobilul înainte de căsătorie, cu bani personali, este infirmată de alin. 4 al aceluiaşi contract în care se specifică că înstrăinarea se face în baza autorizaţiilor de înstrăinare nr. 69892/1958 şi nr. 12045/1959.
Instanţa nu a cunoştea faptul că procedura administrativă impunea înscrierea numelui unui singur proprietar pe listele anexă cu proprietăţile naţionalizate în baza Decretului nr. 92/1950. De altfel, datorită menţiunilor din cartea funciară, soţii N. au putut vinde imobilul în litigiu ca bun comun. La data vânzări celor două imobile, în anii 1959 şi 1966, erau în vigoare dispoziţiile Codului familiei, astfel încât raporturile dinte soţi erau guvernate de regimul comunităţii de bunuri.
Prin urmare, a fost răsturnată prezumţia invocată de instanţa de apel potrivit căreia dreptul real a fost înscris în C.F. nr. 9697, exclusiv în folosul lui N.V., nu şi a soţului său N.S..
Reclamantul este succesorul lui N.S. şi are calitate procesuală activă deoarece imobilele în litigiu au fost coproprietatea antecesorului său, în cotă parte de 1/2.
Instanţele de fond au ignorat dispoziţiile Legii nr. 18/1991 care prevăd faptul că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate după antecesorii decedaţi echivalează cu acceptarea succesiunii, indiferent de ordinea în timp a deceselor soţilor antecesori.
În privinţa apelului împotriva încheierii civile nr. 6129/CC/2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul învederează instanţei că nu a invocat în cererea de recuzare dispoziţiile art. 27 C.pr.civ., ci jurisprudenţa CEDO, astfel încât instanţele erau obligate să răspundă la acest argument juridic. Reclamantul a arătat că prin cererea de recuzare a solicitat să se constate imparţialitatea instanţei din punct de vedere mintal referitor la modul de exercitare a rolului activ şi a deferenţei exagerate arătată solicitărilor d-nei avocat G.M. în detrimentul reclamantului întrucât o lăsa să ia cuvântul înaintea reclamantului.
În continuarea recursului, reclamantul a arătat cine au fost numiţii L.M. şi M.A. în perioada comunistă.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 488 alin. 7 şi 8 din Noul C.pr.civ.
Pârâţii intimaţi L.M. şi M.E. au formulat întâmpinare prin care au solicitat instanţei respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 500 lei pentru fiecare intimat (f.40-46).
În susţinerea poziţiei procesuale, pârâţii intimaţi au arătat că reclamantul a sesizat instanţa cu prezenta acţiune civilă la data de 20.04.2011, anterior intrării în vigoare a Noului C.pr.civ., astfel încât în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1864.
Pârâţii intimaţi invocă excepţia tardivităţii recursului întrucât hotărârea atacată a fost comunicată la domiciliul ales de către reclamant în România, la 10.12.2014 şi în Franţa la 15.12.2014, însă, pe aceasta din urmă nu se atestă la care a fost predată reclamantului care a semnat confirmarea de primire.
Se poate aprecia că, raportat la data expedierii din România, reclamantul a primit hotărârea la data de 19 decembrie 2014, dată în raport de care termenul de recurs a expirat la data de 4 ianuarie 2015, astfel încât recursul reclamantului este tardiv formulat.
În subsidiar, pârâţii intimaţi solicită respingerea recursului ca nefondat întrucât reclamantul nu are calitatea de persoană interesată reglementată de art. 34 din Legea nr. 115/1938, reluată de art. 34 din Legea nr. 7/1996. Potrivit acestor dispoziţii legale, calitatea de persoană interesată o are doar titularul dreptului înscris în cartea funciară sau succesorul acestuia or terţul, dacă este titularul unui drept subiectiv, încălcat prin înscrierile făcute în cartea funciară în baza încheierilor atacate.
În speţă nu operează autoritatea de lucru judecat raportat la dispoziţiile deciziei civile nr. 5620/30.06.2011 a Î.C.C.J., pronunţată în dosarul nr. .../117/2007, întrucât pârâţii nu au avut calitatea de parte în acest dosar, astfel încât această hotărâre judecătorească nu este opozabilă pârâţilor.
N. S. a decedat ulterior soţiei sale N.V., astfel încât în mod corect instanţele de fond au statuat că reclamantul nu are calitatea de succesibil al proprietarei de C.F. şi, în consecinţă, nu justifică un drept subiectiv legat de imobil care să justifice calitatea procesuală activă.
O. C.P.I. CLUJ a formulat întâmpinare prin care a arătat că în mod corect au statuat instanţele de fond că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză raportat la decizia nr. LXXII/2007 a Î.C.CJ. (f.47-48).
Reclamantul recurent N.A. a formulat un răspuns la întâmpinare pârâţilor intimaţi prin care a arătat că recursul a fost formulat în termenul legal de 15 zile (f.73-76). La data de 23.12.2014 i s-a comunicat decizia atacată, iar la data de 07.01.2015 a depus recursul la poşta din Montpellier. În continuare, reclamantul recurent arată că şi în ipoteza în care nu operează ipoteza de lucru judecat, hotărârea judecătorească mai sus menţionată îi confirmă calitatea procesuală activă după defunctul N.S., fratele bunicului său patern, în cotă parte de */2 asupra imobilului în litigiu, indiferent de data acestuia, în raport cu data decesului soţiei sale.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
În şedinţa publică din 11.03.2015, Curtea a invocat excepţia inadmisibilităţii prevederilor din noul C.pr.civ. care au fost menţionate de reclamant în cererea de recurs ca temeiuri de drept, precum şi excepţia inadmisibilităţii acelor motive de recurs formulate direct împotriva sentinţei primei instanţe, excepţii care sunt apreciate ca fiind întemeiate şi astfel urmează a fi admise pentru argumentele ce urmează a fi expuse.
Textul legal invocat de reclamantul recurent în susţinerea recursului, respectiv art. 488 alin. 7 şi 8 din noul C.pr.civ. este cuprins în noul C.pr.civ. în Titlul II intitulat „Căile de atac”, Capitolul III „Căile extraordinare de atac”, Secţiunea 1. Recursul.
Conform art.24 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispoziţiile legii noi de procedură se plică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea
acesteia în vigoare iar art.25 alin. 1 din acelaşi act normativ stipulează că, procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
Legea nr.134/2010 privind codul de procedură civilă a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost promovată de reclamant anterior acestei date, respectiv la data de 29.03.2011 astfel încât în speţă sunt aplicabile dispoziţiile vechiului C.pr.civ., potrivit textelor legale mai sus citate.
De asemenea, conform art. 316 C.pr.civ., dispoziţiile de procedură privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, iar art. 298 C.pr.civ. prevede că, dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu.
Art.137 alin.1 C.pr.civ. statuează că, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Astfel, art. 282 alin.1 C.pr.civ. prevede că, hotărârile date în primă instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.
Potrivit art. 299 alin.1 şi alin.2 C.pr.civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător. Recursul se soluţionează de instanţa imediat superioară celei care a pronunţat hotărârea în apel.
Din interpretarea acestor texte legale rezultă că obiect al recursului pot fi doar hotărârile date fără drept de apel reglementate de art.2821C.pr.civ., cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
În speţă sentinţa primei instanţe a fost supusă căii de atac a apelului astfel încât toate motivele de recurs prin care se critică direct hotărârea instanţei de fond, fără referire la decizia instanţei de apel, intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii întrucât aceasta nu poate forma obiectul recursului, excepţie care, în temeiul textelor legale mai sus menţionate urmează a fi admisă.
Prin întâmpinare, pârâţii intimaţi au invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de reclamant întrucât hotărârea atacată a fost comunicată la domiciliul ales de către reclamant în România, la 10.12.2014 şi în Franţa la 15.12.2014, însă, pe aceasta din urmă nu se atestă data la care a fost predată reclamantului care a semnat confirmarea de primire. Se poate aprecia că, raportat la data expedierii din România, reclamantul a primit hotărârea la data de 19 decembrie 2014, dată în raport de care termenul de recurs a expirat la data de 4 ianuarie 2015.
Verificând susţinerile pârâţilor intimaţi Curtea constată că decizia recurată a fost comunicată reclamantului la domiciliul ales din România, Oradea, str. G.Enescu, nr. 17, jud. Bihor, la data de 10.10.2014, aşa cum rezultă din dovada de primire şi procesul-verbal de predare anexat la f. 77 din dosarul de apel.
Curtea constată că prin înscrisul anexat la f. 229 din dosarul de fond şi înregistrat la data de 09.01.2014, reclamantul a solicitat să se ia act de faptul că domiciliul său procesual nu se mai află în România, ci în Franţa, la adresa domiciliului legal: ... Montpellier, Franţa.
Decizia atacată a fost expediată la domiciliul mai sus arătat prin scrisoare recomandată externă, cu confirmare de primire, la data de 15.12.2014, a fost semnată de reclamant, însă confirmarea de primire nu cuprinde data predării trimiterii poştale (f.61, dosar apel).
Este adevărat că potrivit art. 301 C.pr.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, însă art. 310 C.pr.civ. statuează că „Dacă nu se dovedeşte, la prima zi de înfăţişare că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen”.
Drept urmare, din înscrisurile mai sus arătate nu a rezultat faptul că recursul a fost depus după împlinirea termenului legal de 15 zile întrucât confirmarea de primire a scrisorii recomandate externe prin care reclamantului i s-a comunicat decizia recurată nu cuprinde data primirii efective de către recurent, motiv pentru care Curtea, în temeiul art. 316 raportat la art. 137 alin. 1 coroborat cu art. 310 C.pr.civ., va respinge excepţia tardivităţii recursului.
La termenul de judecată din data de 11.03.2015, Curtea a invocat excepţia inadmisibilităţii motivelor de recurs care vizează netemeinicia hotărârii atacate, prin reanalizarea stării de fapt şi reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanţa de recurs, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 şi pct. 11 C.pr.civ. au fost abrogate prin art. I pct. 1111şi pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, excepţie care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele considerente:
În reglementarea procedurală actuală, conform art. 304 C.pr.civ., „Modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în următoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate.”
Recursul este reglementat ca fiind o cale de atac extraordinară care nu are caracter devolutiv pentru ca instanţa astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului, reanalizând probatoriul administrat şi reapreciindu-l, lucru care este firesc câtă vreme cauza a beneficiat de o astfel de cale de atac, în speţă, apelul.
Ori, având în vedere că litigiul a fost supus controlului instanţei de apel, cauza fiind analizată sub toate aspectele, recurentul nu mai poate beneficia de acest lucru prin promovarea recursului, această instanţă de control judiciar fiind chemată să cenzureze doar aspectele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.
Deşi formal cererea de recurs este nu este întemeiată în drept pe prevederile vechiului C.pr.civ., Curtea constată potrivit art.306 alin.3 C.pr.civ. că dezvoltarea motivelor de recurs aşa cum a fost indicată de reclamant face posibilă încadrarea lor în motivul reglementat de art.304 pct.9 C.pr.civ.
Cu toate acestea, prin motivarea pe care se sprijină, recursul nu vizează în întregime motive de nelegalitate pentru care o hotărâre poate fi casată sau modificată, ci vizează şi motive de netemeinicie a hotărârii atacate.
Critica esenţială pe care se axează întreaga motivare a recursului se referă la aprecierea incorectă a probelor administrate de către instanţa de apel, cu trimitere exhaustivă la probele administrate în cauză de către prima instanţă, reclamantul apreciind că instanţa de apel a analizat incorect probele administrate ceea ce a condus la o soluţie greşită.
Departe de a cuprinde critici de strictă nelegalitate aduse hotărârii instanţei de apel, memoriul de recurs conţine, aproape în cvasitotalitatea sa, motive de netemeinicie, fără să facă o analiză a nelegalităţii deciziei instanţei de apel, limitându-se practic la o reproducere a stării de fapt a cauzei, o analizare laborioasă a probaţiunii administrate în cauză şi o expunere a relaţiilor tensionate dintre părţi.
Aceste motive de recurs intră sub incidenţa excepţiei inadmisibilităţii, întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, aspecte care s-ar fi încadrat în punctele 10 şi 11 ale art. 304 C.pr.civ., în prezent abrogate.
Ca urmare a abrogării punctului 10 al art. 304 C.pr.civ., prin art. I pct. 1111din OUG nr. 138/2000, punct introdus ulterior prin art. I punctul 49 din Legea nr. 219/2005, respectiv, ca urmare a abrogării punctului 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000, în recurs nu mai pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
În consecinţă, în recurs nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care primele două instanţe au administrat ori au interpretat probele din dosar, care să se refere la reproduceri ale stării de fapt, ale istoricului cauzei, a raporturilor dintre părţi, ori care să tindă la o reapreciere a probaţiunii administrate, ori la o schimbare a stării de fapt, instanţa de recurs
fiind ţinută să se raporteze strict la starea de fapt stabilită de primele două instanţe şi fiind obligată de a se abţine de la orice reanalizare a probelor deja administrate.
Aşa fiind, Curtea constată că excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu este fondată, urmând să fie admisă ca atare, cu consecinţa neluării în seamă a tuturor motivelor de recurs care vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
Imobilul din litigiu constând în casă din cărămidă, acoperită cu ţiglă, cu 4 camere, 1 bucătărie, dependinţe, curte şi grădină în suprafaţă de 379 stj .p a fost înscris iniţial în CF nr.9697 Cluj-Napoca, sub A+1, cu nr.top. 1517, în favoarea a proprietarei tabulara F.V. -dreptul sau fiind înscris cu încheierea de c.f. 3640/8 martie 1938 - sub B 1 - fiind făcuta menţiunea "B.F.N.S. - înscrierea fiind făcuta ca urmare a distribuirii prin comasaţie si prevăzut la transformare. Sub B2 este făcuta menţiunea ca numele proprietarei de sub B1 este B.F.N.S. in baza actului de căsătorie nr.156/ 26 martie 1929.
Prin încheierea de cf.170/13.01.1949, în baza certificatului nr.12079/1948 al Primăriei Cluj se radiază grajdul notat asupra imobilului mai sus descris.
Ulterior, prin încheierea de cf.nr.6958/04.11.1957, în baza planului de împărţire aprobat cu autorizaţia de împărţire nr.48665/24.10.1957 dată de Sfatul popular al oraşului Cluj, imobilul mai sus arătat s-a deslipit şi împărţit în două parcele cu nr.top. nou: 1517/1, casă, curte şi grădină cu suprafaţa de 240 stjp. care s-a reînscris sub A+2 şi 1517/2, loc de casă cu suprafaţa de 139 stjp. care s-a reînscris sub A+3.
Prin încheierea de cf.nr.2204/15.04.1959, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat de notariatul de Stat al oraşului Cluj imobilul de sub A+3 s-a transcris în CF nr.23809 Cluj, în favoarea lui M.L..
Prin încheierea de cf.nr.247/18.02.1966, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat de Notariatul de Stat al oraşului Cluj sub nr.1219 /17.02.1966 asupra imobilului de sub A+2 s-a întabulat dreptul de proprietate, cu titlu de drept cumpărare, ca bun comun, în favoarea lui M.A. şi soţia M.E..
La momentul înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară în favoarea proprietarei tabulare F.V. raporturile patrimoniale dintre soţi erau guvernate de regimul separaţiei de bunuri, pana la intrarea in vigoare a Codului Familiei prin Legea nr. 4/4.01.1953, in speţa fiind incidente prevederile art.32 si art.33 din Decretul lege nr. 115/1938 - in sensul ca înscrierile din c.f. sunt considerate ca operează in favoarea celui al cărui drept este înscris.
Prin urmare, imobilul a constituit bunul propriu al acestei proprietare, chiar daca aceasta a fost căsătorita cu N.S. căsătoria lor încheindu-se in anul 1929.
N.S., soţul proprietarei tabulare, a decedat anterior acesteia, respectiv la data de 17.03.1972, iar proprietara tabulară N.V. a decedat la data de 08.03.1983.
Reclamantului i s-a stabilit filiaţia prin decizia civila nr.230/R/16.01.2006 a Curţii de Apel Cluj, ca fiind fiul lui N.A.I., decedat la 02.08.1980, astfel că este strănepot de frate al soţului proprietarei tabulare F.V., care a decedat anterior acesteia.
Chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că imobilul din litigiu ar fi fost bunul comun al soţilor N.V. si N.S. care nu au avut copii, văzând ordinea deceselor, singura moştenitoare legală acceptantă a succesiunii defunctului N.S. decedat la data de 17.03.1972 a fost soţia sa supravieţuitoare N.V., fratele defunctului N.S., antecesorul reclamantului numitul N.I. fiind decedat la data de 23.09.1945.
Critica reclamantului recurent privitoare la faptul că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr.5620/30.06.2011 a ÎCCJ pronunţată în dosarul nr. .../117/2007 este apreciată de Curte ca fiind neîntemeiată.
Astfel, prin sentinţa civilă nr.741/06.11.2007 a Tribunalului Cluj, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii. S-a respins plângerea reclamantului N.A. împotriva dispoziţiei Primarului mun. Cluj Napoca nr.7010/18.07.2007, care a fost păstrată în totul.
Această hotărâre judecătorească a rămas definitivă, prin decizia civilă nr.50/A/13.02.2008 a Curţii de Apel Cluj şi irevocabilă, prin decizia civilă nr.5620/30.06.2011 a ÎCCJ pronunţată în dosarul nr. .../117/2007.
În considerentele sentinţei civile nr.741/06.11.2007 a Tribunalului Cluj de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active s-au menţionat următoarele: „Ca atare, chiar dacă reclamantului nu i s-a stabilit o vocaţie succesorală concretă, în ceea ce priveşte moştenirea defunctului N.S., instanţa a considerat că reclamantul fiind strănepot de frate a lui N.S., este succesibil al acestuia, intrând în clasa a II a moştenitorilor, şi pe acest considerent are calitate procesuală activă pentru a formula plângere împotriva Dispoziţiei primarului Municipiului Cluj Napoca cu nr.7010/18.07.2007, care a soluţionat cererea sa cu privire la imobilul de pe str. B. nr.44, înscris în CF nr.9697 Cluj Napoca şi care a fost în anul 1938 coproprietatea antecesorului său N.S., în cotă de ^ parte”.
Conform art.1201 C.civ., este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.
În speţă, nu poate fi reţinut efectul negativ al autorităţii de lucru judecat întrucât nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între acţiunea pendinte şi acţiunea civilă care a fost soluţionată prin hotărârea judecătorească mai sus arătată. În această ultima acţiune părţi au fost reclamantul şi Primarul mun. Cluj Napoca, obiectul l-a constituit dispoziţia emisă de Primar, iar cauza a fost reglementarea specială cuprinsă în legea nr.10/2001.
De asemenea, nu poate fi reţinut nici efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat întrucât prezentul litigiu nu se poartă între aceleaşi părţi, iar prin hotărârea judecătorească menţionată nu s-a dezlegat problema de drept privind vocaţia succesorală concretă a reclamantului la moştenirea defunctului N.S..
Potrivit art. 34 din legea nr.7/1996 „Orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă sa constatat că:
1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2. dreptul înscris a fost greşit calificat;
3. nu mai sunt întrunite condiţiile de existenţă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului”.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că are calitatea de persoană interesată titularul dreptului înscris în cartea funciară sau succesorul acestuia, ori terţul, faţă de proprietarul înscris, dacă este titularul unui drept subiectiv încălcat prin înscrierile făcute în cartea funciară în baza încheierilor atacate.
În condiţiile în care prezumţia instituită de art.30 şi art.31 din Legea nr.7/1996 nu a fost răsturnată, nefiind făcută dovada certă contrară şi în raport de ordinea deceselor rezultată din actele de stare civilă depuse la dosar, în mod legal Curtea constată că tribunalul a stabilit că reclamantul nu are calitatea de succesibil după proprietara tabulară F.V. şi în consecinţă nu justifică un drept subiectiv care să îi confere calitatea de persoană interesată în sensul legii.
Critica reclamantului privitoare la modul de soluţionare a cererii de recuzare este apreciată de Curte ca nefondată deoarece verificându-se încheierea civilă nr.6129/CC/2013 din data de 07 iunie 2013 Curtea constată în mod judicios că raportat la motivele de fapt şi de drept, precum şi actele depuse la dosar nu s-a putut reţine incidenţa niciunuia dintre cazurile de recuzare prevăzute limitativ de art.27 C.pr.civ., judecătorul având obligaţia de a încadra în drept cererea reclamantului pe baza motivelor indicate de acesta.
Pentru aceste considerente de drept, Curtea constată că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art.304 pct.9 C.pr.civ. astfel încât în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ., va
respinge recursul declarat de reclamantul N.A. împotriva deciziei civile nr. 771/A din 05.11.2014 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. ..7211/2011, pe care o menţine ca fiind legală.
În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 C.pr.civ., Curtea va obliga recurentul, aflată în culpă procesuală, să plătească intimaţilor M.L. şi M.E., câte 500 lei, cheltuieli de judecată în recurs, pentru fiecare, reprezentând onorariul avocaţial dovedit prin chitanţele de plată anexată la f.34 şi f.36 din dosar.
| ← Servitute de trecere cu maşina şi piciorul. Loc înfundat | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Suprapunere... → |
|---|
