Servitute de trecere cu maşina şi piciorul. Loc înfundat
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 56/R din 28 ianuarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. 1764/22.02.2011, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. .. ./182/2009 s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Clubul Sportiv Şcolar nr. 2 Baia Mare.
S-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii B.A., B.A., O.N. şi SC G.G. SRL în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Baia Mare reprezentant prin Primar, SC R. SA şi Club Sportiv Şcolar nr. 2 Baia Mare.
S-a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii Seletchi Monica Terezia şi Seletchi Marian Ludovic, în contradictoriu cu B.A., B.A., O.N., SC G.G. SRL, Municipiul Baia Mare reprezentat prin Primar, SC R. SA şi Clubul Sportiv Şcolar nr. 2 Baia Mare.
S-a stabilit în favoarea reclamanţilor şi intervenienţilor în interes propriu, coproprietari asupra terenului aparţinând nr. cadastral 8439 din CF nr. 20977 Baia Mare o servitute de trecere cu maşina şi piciorul asupra terenului cu nr. topo 4215/2/2, nr. topo 4215/1-b/2, nr. topo 4215/13/2 şi nr. topo 4218/5/2, înscrise în CF nr. 14764 Baia Mare în suprafaţă totală de 349 mp, delimitată de punctele: 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,1 haşurat cu culoarea albastră conform planului de situaţie din anexa nr. 1 a raportului de expertiză întocmit de dr. ing. Ştefan Ovidiu, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-a dispus înscrierea dreptului de servitute astfel instituit în cartea funciară nr. 14764 Baia Mare.
A fost obligat pârâtul Clubul Sportiv Şcolar nr. 2 Baia Mare să procedeze la demolarea construcţiei poartă metalică amplasată la intrare dinspre strada Ştefan cel Mare, pe nr. topo 4215/2/2, iar în caz contrar au fost autorizaţi reclamanţii să procedeze la desfiinţarea acestei construcţii, urmând ca toate cheltuielile de demolare să fie suportate de către pârâtul Clubul Sportiv Şcolar nr. 2 Baia Mare.
Au fost obligaţi pârâţii Municipiul Baia Mare reprezentat prin Primar, SC R. SA şi Clubul Sportiv Şcolar nr. 2 Baia Mare la plata către reclamanţi a sumei de 1451 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 429/A din 30 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. .../182/2009 s-au respins ca nefondate apelurile formulate de către apelanţii Clubul Sportiv Şcolar nr. 2 Baia Mare şi Municipiul Baia Mare reprezentat prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 1764/22.02.2011, pronunţate de către Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. .../182/2009, care a fost menţinută.
Apelanţii au fost obligaţi la plata sumei de 1150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, după cum urmează: 550 lei către intimaţii B.A. şi B.A., 300 lei către intimata SC Giellese Group SRL şi 300 lei către intimatul Seletchi Marian.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Referitor la motivele de apel formulate de către apelantul Clubul Sportiv Şcolar nr. 2 Baia Mare în ce priveşte excepţia, în mod corect prima instanţă a respins excepţia invocată întrucât reclamanţii intimaţi au justificat un interes în promovarea acestui capăt de cerere care le conferă calitate procesuală activă în cauză, fiind direct lezaţi de conduita apelantului dar şi de pasivitatea autorităţii administraţiei publice competente în a promova procedura de desfiinţare a construcţiei realizate fără autorizaţie, în condiţiile în care au fost sesizaţi de nenumărate ori de către intimaţi în rezolvarea situaţiei create.
Pe de altă parte, terenul pe care a fost amplasată poarta, edificată fără autorizaţie aparţine Municipiului Baia Mare dar şi intimatei SC R. SA şi nicidecum constructorului, acesta a fost amendat prin procesul verbal de contravenţie nr. 46 din 27.04.2009 şi obligat a desfiinţa construcţia pentru a permite accesul liber al intimaţilor la imobilele proprietatea acestora, care au caracter de loc înfundat. În condiţiile în care prejudiciaţi de această conduită sunt reclamanţii intimaţi, aceştia sunt nevoiţi a solicita desfiinţarea construcţiilor, interesul acestora în cauză rezultând şi urmare a admiterii cererii de instituire a servituţii de trecere pe traseul blocat prin edificarea porţii. Prin prisma acestui aspect, apelantul are obligaţia de a se abţine de la orice acte de împiedicare a reclamanţilor intimaţi de a uza de traseul servituţii şi prin prisma acestor aspecte au interes în desfiinţarea construcţiilor realizate ilegal şi care împiedică accesul.
În legătură cu excepţia lipsei de interes a reclamanţilor intimaţi invocată prin prisma susţinerii potrivit căreia la momentul judecării cauzei poarta nu mai exista: pe de o parte aceste susţineri nu au fost dovedite la momentul judecării cauzei în fond, iar, pe de altă parte, după pronunţarea hotărârii judecătoreşti apelantul a desfiinţat în parte lucrările de construire a porţii realizate fără autorizaţie, fără să desfiinţeze stâlpii de susţinere a acestei porţii - fila 135. Desfiinţarea construcţiilor presupune aducerea în starea iniţială a imobilului prin desfiinţarea tuturor lucrărilor efectuate.
Reclamanţii locuiesc în imobilul situat pe str. prof. Dr. G. nr. 1A, din Baia Mare, jud. Maramureş. Imobilul aşa cum a fost realizat, împrejmuirea şi cele două porţi de acces pentru autoturisme a fost recepţionat de către Primăria Baia Mare ca fiind în conformitate cu proiectul aprobat, fiind depus la dosarul cauzei procesul verbal de recepţie parţială şi finală a
imobilului nr. 1 din 18.08.2006 în care este recepţionată împrejmuirea imobilului în varianta din prezent, fără obiecţiuni şi sarcini la acest capitol. La fila 110 din dosarul de autorizare a construcţiei imobilului depus de către Municipiul Baia Mare pe planul imobilului se poate observa existenţa intrării care corespunde cu poarta de acces auto a scării B a imobilului.
După cumpărarea apartamentelor din imobilul menţionat, reclamanţii au circulat pe această cale de acces la scara B a imobilului, aceasta având destinaţia de drum conform adeverinţei aflate la fila 67 din dosar, eliberată de Primăria Baia Mare. Aşa cum s-a constatat prin cercetarea la faţa locului cât şi prin concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză în primă instanţă, în prezent nu există o altă cale de acces cu maşina la imobilul proprietatea reclamanţilor decât cea din litigiu, scara B a imobilului având caracter de loc înfundat.
La finele anului 2008 pârâta a edificat fără să posede autorizaţie de construcţie o poartă metalică cu lacăt la intrarea căii de acces în imobil, dinspre str. Ştefan cel Mare astfel că proprietarii scării B ai imobilului situat în str. G. nr. 1A nu mai au acces cu maşina deloc, fiind nevoiţi a circula numai pe jos.
Proprietarii tabulari ai terenului sunt Municipiul Baia Mare şi SC R. SA. Alături de scara B a imobilului proprietatea reclamanţilor se află şi alte obiective de interes general, cum ar fi: postul de transformare electrică aparţinând RENEL SA, bazinele de apă ale Vital SA.
Din expertiza efectuată şi completată de către expert Filimon Ioan în apel, a rezultat că aleea pavată este singura cale de acces auto pentru persoanele care locuiesc în scara B a blocului nr. 1A. Acces pietonal se poate face la scara B şi pe parcela nr. cad. 8439 pe aleea pietonală existentă între blocul nr. 1A şi gardul de împrejmuire aşa cum se vede pe anexa nr. 7.
Nu se poate lua în considerare distanţa dintre blocul nr. 1A şi gardul de împrejmuire, deoarece apar balcoanele de la parterul blocului, care sunt aproape de sol (cca 1 m) şi stâlpii de susţinere a balcoanelor, care au fundaţia în pământ.
Clădirea din care s-a amenajat blocul de locuinţe nr. 1A a avut la început altă destinaţie şi nu a fost prevăzută cu balcoane. Când s-au amenajat apartamentele din blocul nr. 1A, nu sau putut lega balcoanele de structura de rezistenţă a clădirii, astfel încât să fie în consolă, ca şi blocurile proiectate din start ca locuinţe şi ca să reziste aceste balcoane, s-a recurs la stâlpi de susţinere cu fundaţia în pământ, aşa cum se vede în anexa nr. 4 din raportul de expertiză ataşat acestei lucrări (poza) şi în anexa nr. 7.
Aleea pavată pe care circulau auto locatarii din scara B a blocului nr. 1A este formată din parcelele nr. topo 4215/2/2, 4215/1-b/2, 4215/13/2 şi 4218/5/2, parcele cuprinse în coala de CF nr. 110409 Baia Mare rezultată din conversia colii vechi de C.F. nr. 14764 Baia Mare.
Proprietari în indiviziune asupra acestor parcele nr. topo sunt Statul Român sub B1 cu cota indiviză de 174/349 şi SC R. SA sub B2 cu cota indiviză de 175/349.
SC R. SA este fosta proprietară a clădirii din care s-au amenajat apartamentele din blocul nr. 1A, apartamente care au fost vândute actualilor locatari şi cu ocazia înstrăinării apartamentelor s-a omis înscrierea dreptului asupra aleii din C.F. nr. 110409 sub B2 în locul lui SC R. SA sau împreună cu aceasta.
Nu a apărut în această coală vreun înscris care să menţioneze că proprietatea Statului Român a trecut în administrarea Ministerului Învăţământului.
În coala de C.F. nr. 110409 Baia Mare a apărut sub C1 înscrierea provizorie, drept de servitute de trecere cu maşina şi piciorul asupra terenului cu nr. top 4215/2/2, nr. 4215/1-b/2 nr. topo 4215/13/2 şi nr. top. 4218/5/2 de sub A 1-4 în favoarea nr. cad. 8439 din CF 100832 Baia Mare adică locatarii blocului nr. 1A.
Pe această cale de acces se circulă şi la postul de transformare PT 34 proprietatea Sucursalei de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Nord-Cluj Napoca.
Accesul peste aleea auto şi pietonală construită din parcelele nr. topo. 4215/2/2, 4215/1-b/2, 4215/13/2 şi 4218/5/2 cuprinse în C.F. nou 110409 Baia Mare provenită din conversia CF vechi nr. 14764 Baia Mare, se închide (înfundă) în dreptul postului trafo.
Dacă intră un autovehicul şi face viraj dreapta la scara B şi opreşte în dreptul porţii dintre punctele 55-56 blochează accesul numai pentru un autovehicul care trebuie să ajungă la postul trafo.
Un autovehicul care trebuie să ajungă în curtea Clubului Sportiv Şcolar nr. 2 nu este împiedicat cu nimic deoarece autovehiculul oprit în dreptul porţii 55-56 este în afara accesului în linie dreaptă spre curte - fila 251 din dosarul instanţei de apel.
În ceea ce priveşte susţinerea apelantului Municipiul Baia Mare, conform căreia se intenţionează parcarea maşinilor în zona stabilită ca traseu al servituţii, niciodată reclamanţii nu şi-au justificat în acest sens demersurile. Aceştia au susţinut doar că nefiind acces decât pietonal la scara imobilului prin curtea imobilului aceştia sunt privaţi de posibilitatea de a-şi transporta bunuri al căror volum sau greutate depăşeşte posibilitatea de a fi transportate prin forţa braţelor. De asemenea, în lipsa acestei căi de acces în situaţia ivirii unor urgenţe medicale sau de forţă majoră, autospeciale aparţinând ambulanţei sau pompierilor nu au acces la scara blocului.
Pe de altă parte, chiar dacă accesul cu piciorul pentru intimaţi poate fi realizat şi prin curtea imobilului nu se pot disocia cele două posibilităţi de utilizare a traseului întrucât folosirea autovehiculului presupune implicit şi folosirea căii de acces cu piciorul întrucât accesul la scara imobilului este delimitat de o poartă care separă terenul căii de acces de cel de la intrarea în scara blocului.
Referitor la capătul de cerere subsidiar al apelului formulat de către apelantul Municipiul Baia Mare, acesta nu poate fi primit. Cererea de stabilire a unei sulte pentru folosirea terenului este formulată pentru prima dată în faţa instanţei de apel, or dispoziţiile art. 294 Cod procedură civilă 1865 arată că: „În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi”.
Raportat la considerentele ce preced, tribunalul a constatat că starea de fapt reţinută de către prima instanţă a rezultat şi s-a întemeiat pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică şi că prima instanţă a recurs la textele de lege incidente, pe care le-a aplicat în mod corect, în litera şi spiritul lor, hotărârea fiind legală şi în baza art. 296 teza I Cod procedură civilă 1865, tribunalul a respins apelurile declarate de către apelanţii Clubul Sportiv Şcolar nr. 2 Baia Mare şi Municipiul Baia Mare reprezentat prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 1764/22.02.2011, pronunţate de către Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. .../182/2009, care a fost menţinută.
În baza art. 274 Cod procedură civilă 1865, apelanţii au fost obligaţi la plata sumei de 1150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel după cum urmează: 550 lei, din care: 250 lei reprezentând onorariu pentru expert, conform chitanţei de la fila 236 şi 300 lei reprezentând onorariu avocaţial, conform chitanţei de la fila 264, către reclamanţii Berinde, 300 lei reprezentând onorariu avocaţial achitat conform chitanţei de la fila 265 către SC Giellese Group SRL şi 300 lei reprezentând onorariu avocaţial conform chitanţei de la fila 165 către intimatul Seletchi Marian.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul MUNICIPIUL BAIA MARE solicitând admiterea recursului formulat, respingerea acţiunii introductive, respingerea solicitărilor privind cheltuielile de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că prin decizia recurată Tribunalul Maramureş a menţinut acţiunea formulata de către reclamanţi, respingând ca nefondate apelurile formulate de către reclamanţi.
Consideră interpretarea instanţei de fond ca fiind greşită întrucât la momentul promovării căii de atac a apelului, poarta de acces pe terenul unde se solicita dreptul de servitute, nu mai exista iar reclamanţii au acces la scara B a blocului în care locuiesc fără a fi necesar un drept de servitute asupra acestui teren.
În condiţiile în care reclamanţii-intimaţi au acces şi direct de la drumul public la apartamentele unde locuiesc, este lipsita de interes o asemenea solicitare, mai mult decât atât acest acces nu este restricţionat pentru reclamanţi pe terenul aparţinând municipiului Baia Mare sau SC R. SA.
Invocarea faptului că nu se poate lua în considerare distanţa dintre blocul 1A şi gardul de împrejmuire al imobilului în care locuiesc, deoarece apar balcoanele de la parterul blocului, este culpa reclamanţilor sau a beneficiarului autorizaţiei de construire şi anume faptul de a nu prevedea pe terenul pe care au edificat o cale de acces cu autoturismul spre scara B. Argumentele invocate în fond nu au fost luate în considerare nici în calea de atac a apelului, astfel încât instanţa de apel nu a luat în considerare faptul că în momentul autorizării construcţiei ca şi imobil cu destinaţia bloc de locuinţe P+2+M, acest imobil avea şi are ca acces la Str. Ştefan cel Mare, iar locatarii din scara B au acces pietonal prin aleea marcată între punctele 10 şi 9. Aşa cum s-a menţionat şi la pagina 12 alin. 3 din decizia civila mai sus menţionata şi supusă căii de atac a recursului, SC R. este fosta proprietară a clădirii şi cu ocazia înstrăinării s-a omis înscrierea dreptului asupra aleii. Acest fapt nu este imputabil municipiului Baia Mare şi reclamanţii nu pot invoca propria culpa pentru a solicita un drept de servitute asupra acestui teren aparţinând unităţii administrativ teritoriale.
În aceste condiţii aşa cum s-a relevat, reclamanţii au acces pe alea pietonala şi peste terenul unde au solicitat servitutea inclusiv cu autoturismul, acesta nefiind restricţionat în niciun fel iar la acest moment cererea acestora nu este justificată şi apare ca fiind împovărătoare pentru terenul proprietarilor.
În drept a invocat prevederile art. 304 al. 8 şi 9 şi ale art. 242 alin.2 Cod procedura civila.
Intimaţii B.A. şi B.A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, motivat pe faptul că recurentul nu s-a conformat obligaţiei reglementată de disp. art. 3021lit.c C. proc. civ. de a arăta motivele de nelegalitate pe care se sprijină recursul, iar în subsidiar, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului pentru motivele care vizează netemeinicia hotărârii atacate.
De asemenea a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 350 lei , reprezentând onorariu avocaţial.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
Curtea constată că recurentul, prin recurs, a formulat critici şi împotriva sentinţei, prin urmare constată inadmisibilitatea recursului formulat de recurent împotriva acesteia.
Potrivit art. 299 alin. 1 teza I Cod procedură civilă „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.“
Prin urmare nu este admisibilă atacarea cu recurs a unor alte hotărâri judecătoreşti decât a celor prevăzute expres şi limitativ de art. 299 Cod procedură civilă, fără ca prin această să nu se încalce principiul legalităţii căii de atac, în sensul că orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta.
Din principiul legalităţii căilor de atac, rezultă că o hotărâre judecătorească este supusă căilor de atac prevăzute de lege, astfel că formularea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege este inadmisibilă.
Sentinţa atacată de recurent cu recurs putea fi atacată doar cu apel, cale de atac care de altfel a şi fost exercitată de pârât.
Sunt astfel de critici inadmisibile cele referitoare la interpretarea instanţei de fond ca fiind greşită întrucât la momentul promovării căii de atac a apelului, poarta de acces pe terenul unde se solicita dreptul de servitute, nu mai exista iar reclamanţii au acces la scara B a blocului
în care locuiesc fără a fi necesar un drept de servitute asupra acestui teren şi că argumentele invocate în fond nu au fost luate în considerare nici în calea de atac a apelului.
În ce priveşte celelalte motive de recurs, Curtea constată că în recurs nu se mai poate solicita reanalizarea probelor, având în vedere că prevederile art. 304 pct. 10 şi 11 C.pr.civ. au fost abrogate.
Recurentul face referiri la starea de fapt, atunci când arată, de exemplu, distanţa între bloc şi gard, că ar putea fi reţinut şi o altă stare de fapt bazată pe accesul la alte străzi sau alei, nerestricţionat, însă toate acestea sunt inadmisibile şi nu pot fi analizate în recurs.
Este întemeiată excepţia inadmisibilităţii acestor motive de recurs, avându-se în vedere că prin conţinutul acestora se învederează că prin decizie s-a făcut o greşită reţinere a stării de fapt, a interpretării probelor şi se evocă critici privind temeinicia.
Controlul instanţei de recurs este limitat la motivele prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ. şi poate viza numai motive de nelegalitate.
Cum aceste motive de recurs invocate tind la modificarea deciziei urmare a unei reaprecieri a probelor, a stării de fapt şi a temeiniciei, Curtea va admite excepţia inadmisibilităţii lor, deoarece instanţa de recurs nu examinează faptele cauzei, existenţa şi aprecierea lor aparţinând puterii suverane a instanţelor de fond. Controlul exercitat de instanţa de recurs se referă doar la corectitudinea concluziei instanţei de fond, anume dacă judecătorii fondului au interpretat şi aplicat corect norma de drept.
Recurentul a invocat în recurs critici privind împrejurarea că reclamanţii au un alt acces la calea publică, iar din acest considerent cererea reclamanţilor este lipsită de interes şi că reclamanţii îşi invocă propria culpă.
Curtea constată că această critică nu a fost formulată în apel, prin urmare hotărârea nu a fost atacată cu apel de către pârât cu privire la acest aspect, astfel încât, contestarea pentru prima dată direct în recurs a hotărârii primei instanţe, în virtutea principiului omisso medio, este inadmisibilă.
Nu se pot invoca direct în recurs critici aduse hotărârii primei instanţe, câtă vreme aceste critici nu au fost formulate printr-un apel promovat împotriva respectivei hotărâri.
În consecinţă, pârâtul nu poate contesta direct în recurs aceste chestiuni, câtă vreme nu a formulat apel împotriva hotărârii primei instanţe cu privire la aceste aspecte.
Singurele motive de nelegalitate care pot fi calificate astfel, care au fost invocate şi în faţa instanţei de apel şi care nu se referă la sentinţa instanţei de fond sau la starea de fapt, sunt cele prin care se fac referire la condiţiile stabilirii servituţii, anume că imobilul are deja ieşire la calea publică şi că servitutea este prea împovărătoare.
Ambele aceste condiţii sunt reglementate de art. 616 şi art. 618 Cod civil, iar modul de aplicare a acestor texte legale prin prisma stării de fapt, care nu va fi analizată şi nici modificată, ci doar reţinută, se circumscriu noţiunii de aplicare a legii, cu posibilitatea greşitei aplicări, prevăzut ca şi motiv de recurs de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Analiza acestor motiv de nelegalitate nu duce la analiza stării de fapt, ci pe starea de fapt reţinută de instanţele de fond se va face analiza motivelor de nelegalitate.
Din starea de fapt reţinută de instanţa de apel reiese că în prezent nu există o altă cale de acces cu maşina la imobilul proprietatea reclamanţilor decât cea din litigiu, scara B a imobilului având caracter de loc înfundat şi că aleea pavată este singura cale de acces auto pentru persoanele care locuiesc în scara B a blocului nr. 1A.
Faţă de această stare de fapt, care nu poate fi modificată, motivele de recurs nu sunt fondate deoarece, calea de acces stabilită este singulară, astfel că motivul de recurs formulat de recurent, că ar exista o altă ieşire la calea publică, nu poate fi primit.
Nu se poate reţine nici că servitutea stabilită ar fi prea împovărătoare, recurentul nici nu a indicat elementele din starea de fapt reţinută de instanţa de apel care ar putea duce la această concluzie.
Instanţa de apel a reţinut că un autovehicul care trebuie să ajungă în curtea Clubului Sportiv Şcolar nr. 2 nu este împiedicat cu nimic şi că reclamanţii nu şi-au justificat demersurile în sensul că intenţionează parcarea maşinilor în zona stabilită ca traseu al servituţii.
Acestea sunt elemente care nu permit a se stabili un caracter împovărător al servituţii stabilite, iar alte astfel de elemente nu au fost indicate.
Nici un motiv care să se poată subsuma art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă invocat de recurent nu este prezent în motivarea recursului.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 şi art. 299 şi urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă recursul, cu majoritate de voturi, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, ca nedovedită. Chiar dacă recurentul se află în culpă procesuală intimatul trebuia să facă dovada efectuării cheltuielilor de judecată şi a cuantumului acestora, potrivit art. 1169 Cod civil.
| ← Acţiune în desfiinţarea servituţii de vedere şi grăniţuire | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Persoană... → |
|---|
