Expropriere. Stabilirea despăgubirilor la valoarea imobilului din momentul emiterii hotărârii de expropriere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 177/R din 25 martie 2015
Soluţia primei instanţe.
Prin Sentinţa civilă nr. 4033 /20.11.2014, pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul numărul .../84/2012, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din R..
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, din Comuna Marca, invocată de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.R.
A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, de pe lângă Consiliul Local Marca.
A fost admisă în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii S. V., G.-P. G., G.-P.R., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, Prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din R. şi, în consecinţă:
A fost modificată Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legea nr. 255/2010, din comuna Marca şi a fost stabilit cuantumul despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat, identificat cu nr. cadastral 1372/1, în suprafaţă de 114 mp., la suma de 131 lei.
A fost modificată Hotărârea Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, din Comuna Marca şi a fost stabilit cuantumul despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat, identificat cu nr. cadastral 1374/1, în suprafaţă de 887 mp., la suma de 1.020 lei.
A fost încuviinţat onorariul definitiv în favoarea experţilor inginer L. I., 800 lei, inginer O.T., 600 lei şi inginer D. M., 600 lei.
Au fost compensate cheltuielile de judecată ale părţilor.
Considerentele hotărârii primei instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei sale, următoarele:
„Raportat la faptul că potrivit disp. art. 2 alin. 2 şi 3 coroborat cu art. 23 din Legea nr. 255/2010 litigiile în materie de expropriere(inclusiv pentru stabilirea întinderii despăgubirilor) se judecă în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin CNADNR, instanţa va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din Comuna Marca, judeţul Sălaj şi ca urmare, va respinge cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.
Excepţia inadmisibilităţii cererii de modificare a hotărârilor emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 apare ca neîntemeiată urmând a fi respinsă.
În ce priveşte fondul cauzei.
Instanţa va reţine că potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010 expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.
Prin acţiunea formulată, reclamanţii nu contestă transferul dreptului de proprietate, ci solicită doar majorarea despăgubirilor stabilite prin hotărârile menţionate. În acest context, controlul de legalitate priveşte doar stabilirea întinderii despăgubirilor. Cum stabilirea despăgubirilor s-a făcut prin hotărâre, în cazul modificării întinderii despăgubirilor se modifică în mod corelativ şi hotărârea şi numai sub acest aspect.
Prin Hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din Comuna Marca, judeţul Sălaj cu nr. 38/24.04.2012 se stabilesc despăgubiri pentru imobilul expropriat identificat cu nr. 1372/1 în suprafaţă de 114 mp, în sumă de 124,55(f. 21), iar potrivit Hotărârii 39/24.04.2012 se stabilesc despăgubiri pentru imobilul expropriat identificat cu nr. 1374/1 în suprafaţă de 887 mp, în sumă de 969,05 lei.
Potrivit art. 26 alin (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, instanţa a procedat conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, numind o comisie de trei experţi.
În cauză au fost întocmite două rapoarte de expertiză, unul întocmit la data de 27.02.2013 şi cel de-al doilea la data de 04.03.2014.
Din raportul întocmit de experţii ing. P.T., ing. I. A. şi ing. A. D. I. P. a rezultat o valoare a terenului expropriat în sumă totală de 12.593 lei( f. 154-158).
Potrivit celui de-al doilea raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de comisia de experţi formată din ing. L. I., ing. O.T. şi ing. D. M., a rezultat că valoarea terenului expropriat este de 1, 00 leu/ mp, la care s-a adăugat un prejudiciu de 15% (f.336).
Instanţa a apreciat că cel de-al doilea raport de expertiză reflectă preţul de circulaţie al terenului expropriat.
Pentru această concluzie, instanţa a reţinut că cel de-al doilea raport de expertiză a luat în calcul şi preţul stabilit prin contractele de vânzare - cumpărare autentice, în timp ce în primul raport s-au avut în vedere doar contracte privind terenuri intravilane în timp ce terenul din litigiu , este extravilan .
De asemenea, comparabilele pentru stabilirea preţului avute în vedere de cele două comisii de experţi au fost diferite, primul raport a avut în vedere date mult anterioare efectuării expertizei (2011), iar, promitentul vânzător din una dintre cele două convenţii folosite ca şi comparabile, a formulat cerere de majorare a despăgubirii acordate la expropriere, existând posibilitatea întocmirii promisiunii de vânzare cumpărare doar pro causa.
Instanţa va mai lua în considerare că preţul prezentat în cel de-al doilea raport de expertiză se poate corela şi cu cel prezentat în grila notarilor publici, că terenurile sunt situate în extravilan, iar preţul este comparabil cu cel practicat efectiv la nivelul comunei Marca aşa cum rezultă din comparabilele mai apropiate datei exproprierii constând în acte autentice de vânzare-cumpărare .
Instanţa mai reţine că finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o justă despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, justa despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit astfel de terenuri. Prin urmare nu se pot lua în calcul ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare, ci preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele autentice de vânzare - cumpărare.
Fiind în realitate o vânzare forţată, în care consimţământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilităţii publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preţ echivalent cu preţul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obişnuite, consimţite de ambele părţi, dar şi eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate şi care urmau să aducă un beneficiu cert şi previzibil.
În speţă, lucrările de utilitate publică constă în lucrări de construcţie autostrăzi şi privesc imobilele ce fac parte din coridorul de expropriere al lucrării ”Braşov-Cluj-Borş secţiunile 2B şi 2C” (f. 19)
Potrivit disp. art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia, prin urmare, indiferent după cum preţul imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare decât preţul de la data hotărârii de expropriere.
Instanţa va reţine că la data întocmirii raportului de expertiză preţul terenului expropriat era de 1,00 leu /mp. La acest preţ se adaugă şi despăgubiri de 15% raportat la prejudiciul cauzat exploataţiei agricole, terenul având destinaţia de teren arabil, valoare ce nu a fost contestată de părţi.
Având în vedere cele de mai sus, în baza disp. art. 21-23 din Legea 225/2010 coroborat cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, instanţa va admite acţiunea precizată formulată de reclamanţi şi va dispune modificarea Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din Comuna Marca, judeţul Sălaj cu nr. 38/24.04.2012 şi va stabili cuantumul despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat identificat cu nr. cadastral 1372/1, în suprafaţă de 114 mp, la suma de 131 lei.
Va dispune modificarea Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 din Comuna Marca, judeţul Sălaj cu nr. 39/24.04.2012 şi va stabili cuantumul despăgubirii cuvenite pentru imobilul expropriat identificat cu nr. cadastral 1374/1, în suprafaţă de 887 mp, la suma de 969,05 lei.
În ceea ce priveşte onorariul experţilor, instanţa va încuviinţa onorariul definitiv în favoarea experţilor ing. L. I. -800 lei, ing. O.T. -600 lei şi ing. D. Marioara- 600 lei.
Cât priveşte cheltuielile de judecată, instanţa va reţine că fiecare dintre părţi a achitat preţul unei expertize, că fiecare a beneficiat de apărător specializat şi raportat la pretenţiile admise parţial, în baza disp. art. 276 Cod procedură civilă instanţa va proceda la compensarea cheltuielilor de judecată ocazionate de părţi cu prezentul proces”.
Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din R., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 3041Cod procedură civilă, în principal, modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanţi, ca fiind neîntemeiată, cu obligarea intimaţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului s-a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de modificare a Hotărârilor de expropriere, în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 255/2010 şi art. 16 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, rap. la art. 22 şi 23 din Legea nr. 255/2010, susţinându-se că instanţa poate dispune doar asupra cuantumului despăgubirii şi asupra dreptului la despăgubire pentru expropriere, însă nu poate dispune asupra modificării sau anulării acestor hotărâri de expropriere, care sunt acte juridice unilaterale.
Prin hotărârea primei instanţe au fost încălcate dispoziţiile legale imperative referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirii, întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33 /1994 şi ale art. 22 din Legea nr. 255/2010, respectiv, la calcularea cuantumului despăgubirilor, nici experţii, şi nici instanţa nu au ţinut seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ- teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Instanţa de fond trebuia să observe că valorile stabilite de către expropriator prin Hotărârile nr. 38/24.04.2012 şi nr. 39/24.04.2014, emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010, Marca, respectiv de 1,09 lei/mp pentru terenurile agricole-arabile, situate în extravilanul com. Marca, jud. Sălaj, sunt confirmate de valorile de circulaţie consfinţite de nu mai puţin 6 tranzacţii autentice privind imobile de acelaşi fel (0,10-0,90 lei/mp) şi de o adresă oficială provenită de la Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliară Sălaj, conform contractelor autentice de vânzare - cumpărare invocate în cuprinsul memoriului de recurs.
Cu toate că despăgubirea stabilită de către expropriator era confirmată în cauză de numeroase tranzacţii autentice precum şi de o adresă emisă de O.C.P.I. Sălaj (prin care se arătau preţurile de circulaţie ale imobilelor situate în extravilanul corn. Marca şi Ip din jud. Sălaj), Tribunalul Sălaj a ales să omologheze raportul de evaluare realizat de către experţii Costea G., P.T. şi D. M..
Potrivit art. 27 din Legea nr. 33/1994, instanţa de judecată este cea care stabileşte despăgubirea după primirea rezultatului expertizei evaluatorii, comparând oferta expropriatorului cu pretenţiile persoanelor expropriate, însă raportul de expertiză evaluatorie realizat în cauză şi omologat de către prima instanţă nu are o poziţie privilegiată în cadrul probatoriului administrat în prezentul litigiu.
Astfel instanţa de fond nu era ţinută să accepte concluziile raportului de expertiză judiciară, putând să determine cuantumul despăgubirii şi în baza celorlalte probe administrate, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa constantă a instanţei supreme (a se vedea Decizia civilă nr. 4681/2010 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, comunicată de subscrisa la dosarul cauzei).
Prin urmare, având în vedere multitudinea de tranzacţii autentice depuse la dosarul cauzei de către recurentă - tranzacţii care reflectau preţuri de circulaţie sub valoarea propusă de către expropriator pentru cele două imobile în litigiu, se poate concluziona în sensul că instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 26 si art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Justeţea cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârile nr. 38 şi nr. 39 din data de 24.04.2012, emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010 Marca, rezultă cu prisosinţă din chiar raportul de expertiză evaluatorie întocmit în cauză.
Astfel, diferenţa dintre valoarea unui metru pătrat de teren, stabilită prin Hotărârile nr. 38 şi 39 din data de 24.04.2012 şi valoarea unui metru pătrat de teren, stabilită de raportul de evaluare efectuat în cauză, este de doar 0,06 lei/mp.
În aceste condiţii, instanţa de fond trebuia să observe că valoarea stabilită de către expropriator prin Hotărârile nr. 38 şi 39 din data de 24.04.2012, emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 255/2010 Marca este confirmată, si nu infirmată de raportul de evaluare efectuat în cauză.
De asemenea, din moment ce a fost dovedită justeţea cuantumului despăgubirilor oferite de expropriator, se impune a se constata faptul că instanţa de fond ar fi trebuit să constate nepertinenţa solicitării de majorare a acestuia şi să îi oblige pe reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată (referitor la suma de 2.000 lei, achitată de recurentă cu titlu de onorariu contraexpertiză).
Cu toate acestea, prima instanţă a făcut aplicarea art. 276 Cod procedură civilă şi a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.
Intimaţii, deşi legal citaţi, nu s-au prezentat în instanţă şi nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare, pentru a susţine poziţia procesuală.
Recursul este fondat în parte.
La termenul de judecată din data de 25.03.2015, reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a invocat incidenţa în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, susţinând că aplicabilitatea acesteia este de ordine publică şi instanţa trebuie să ţină cont, la pronunţarea soluţiei sale, de această decizie.
Analizând recursul pendinte în raport de incidenţa în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015, prin prisma art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că, în aceste limite, recursul este fondat în parte, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 3 martie 2015, intrată în vigoare la data de 03.03.2015, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi, în consecinţă, s-a constatat „că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituţionale”.
În considerentele acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut
următoarele:
„Curtea constată că Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, însă prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, constituind temeiul cererii de chemare în judecată, astfel încât, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să examineze excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004.
Prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 au următorul conţinut:
Art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004: "[...] Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.[...].";
Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."
În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) potrivit căruia "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire." Totodată, acestea contravin şi art. 1 referitor la protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea-cadru în materia exproprierii o constituie Legea nr. 33/1994. Din coroborarea art. 1, art. 2, art. 12 şi art. 28 din Legea nr. 33/1994 rezultă că exproprierea este un mod de transfer al dreptului de proprietate asupra imobilelor aflate în proprietatea persoanelor fizice, juridice, precum şi a unităţilor administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului, judeţului, municipiului, oraşelor şi comunelor, după caz, în condiţiile existenţei unei cauze de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Procedural, exproprierea parcurge două etape: administrativă şi judiciară, ambele obligatorii. În etapa judiciară, dacă părţile se învoiesc asupra exproprierii şi asupra despăgubirii, instanţa va lua act de învoială şi va pronunţa o hotărâre definitivă (art. 24); dacă părţile nu se învoiesc asupra despăgubirii, instanţa va stabili cuantumul despăgubirilor pe baza expertizei administrate în cauză şi va pronunţa hotărârea judecătorească [art. 23 alin. (2) şi art. 24 alin. (2) ]. Transferul dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului se produce de îndată ce obligaţiile impuse acestuia prin hotărâre judecătorească au fost îndeplinite (art. 28).
Curtea reţine că, în urma parcurgerii procedurii menţionate, despăgubirile acordate sunt stabilite în raport cu valoarea imobilului de la momentul realizării transferului dreptului de proprietate. În acest sens, Curtea a reţinut, cu valoare de principiu, examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală, că "despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de piaţă a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, nu o valoare anterioară, ci una contemporană realizării efective a exproprierii, tocmai pentru a asigura o reparaţie completă şi integrală pentru cel expropriat" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013).
Distinct de cele reglementate prin Legea nr. 33/1994 - lege generală - în materia exproprierii pentru lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale legiuitorul a adoptat o reglementare specială, respectiv Legea nr. 198/2004, care cuprinde prevederi derogatorii în privinţa momentului transferului dreptului de proprietate fără ca derogările astfel reglementate să fie însoţite de o măsură similară în privinţa stabilirii despăgubirii, cuantumul acestora fiind determinat prin aplicarea tale quale a dispoziţiilor legii generale.
Astfel, Curtea observă că, potrivit Legii nr. 198/2004, în forma incidentă în cauză, procedura de expropriere parcurge în mod obligatoriu doar o etapă administrativă la sfârşitul căreia expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora (art. 8). Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora (art. 15). Doar în cazul în care expropriatul este nemulţumit de cuantumul despăgubirii procedura parcurge şi o etapă judiciară întrucât acesta se poate adresa instanţei judecătoreşti, ulterior transferului dreptului de
proprietate (art. 9 teza întâi), iar acţiunea sa va fi soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 respectiv, sub aspectul incident în cauză, despăgubirile fiind stabilite prin raportare la valoarea imobilului de la data întocmirii raportului de expertiză, dată ulterioară momentului realizării transferului dreptului de proprietate.
Curtea observă că art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, criticat în prezenta cauză, a suferit modificări mai întâi prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008 şi, ulterior, prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 5 ianuarie 2009. Curtea Constituţională constată că art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008, prevedea în mod expres că la calculul cuantumului despăgubirii experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate; ulterior, prin dispoziţiile art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008 s-a revenit la soluţia legislativă criticată în prezenta cauză. Art. 9 din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din Legea nr. 184/2008, a fost în vigoare în perioada 3 noiembrie 2008 - 4 ianuarie 2009 şi a făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie. Prin Decizia nr. 984 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 11 ianuarie 2013, Curtea a stabilit că "legiuitorul a prevăzut expres, potrivit dispoziţiilor tezei a doua din textul de lege criticat, ca modul de calcul al despăgubirii să se raporteze la momentul transferului dreptului de proprietate, astfel încât expropriatul să nu suporte riscul deprecierii valorii imobilului între momentul transferului dreptului de proprietate şi momentul efectuării expertizei, în deplină conformitate cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) referitor la expropriere."
Curtea observă că, astfel cum a reţinut în paragrafele anterioare, legea specială, respectiv Legea nr. 198/2004, cuprinde o dispoziţie derogatorie faţă de cea generală - Legea nr. 33/1994 - în materia exproprierii pentru lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în privinţa momentului realizării transferului de proprietate. Astfel, spre deosebire de legea generală - Legea nr. 33/1994 - unde transferul dreptului de proprietate se realizează la momentul plăţii despăgubirii impuse prin hotărârea judecătorească de expropriere, cu consecinţa stabilirii cuantumului despăgubirii prin raportare la un moment temporal cât mai apropiat de realizarea transferului, legea specială - Legea nr. 198/2004 - prevede că transferul dreptului de proprietate operează fie la momentul plăţii despăgubirii stabilite pe cale administrativă, ceea ce echivalează cu recunoaşterea faptului că stabilirea cuantumului acestei despăgubiri se raportează la momentul transferului dreptului, fie la momentul consemnării despăgubirii menţionate, ipoteză în care stabilirea cuantumului despăgubirii pe cale judiciară nu se mai raportează la momentul transferului dreptului, ci la un moment ulterior, respectiv cel al pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care se stabileşte întinderea despăgubirii, şi nu la cel al transferului dreptului de proprietate. Având în vedere soluţia normativă a legii speciale în privinţa momentului de la care operează transferului dreptului de proprietate, aspect asupra căruia legiuitorul este liber să aprecieze, beneficiind de o anumită marjă de apreciere în considerarea obiectului propriu de reglementare a Legii nr. 198/2004, respectiv construcţia de autostrăzi şi drumuri naţionale, Curtea constată că o atare măsură trebuie corelată, în mod logic, cu stabilirea despăgubirilor la valoarea imobilului de la data exproprierii. Aşadar, stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. În consecinţă, în această privinţă legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului. Dacă în privinţa exproprierii reglementate de legea generală această exigenţă constituţională este pe deplin respectată prin dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit la un moment apropiat în timp, contemporan
transferului dreptului de proprietate, în privinţa legii speciale aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", generează o situaţie juridică ce se abate de la o asemenea finalitate în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o valoare de la un moment ulterior care nu este cert. Rezultă că, determinându-se în acest fel cuantumul despăgubirii, aceasta nu mai este "dreaptă" în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie. Acest caracter inerent despăgubirilor stabilite în considerarea exproprierii realizate reflectă gradul sporit de protecţie pe care constituantul originar a reglementat-o în privinţa dreptului de proprietate privată. De altfel, în acest sens, CURTEA, prin Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, a stabilit că în materia dreptului de proprietate privată standardul naţional de protecţie reprezentat prin art. 44 din Constituţie este superior celui prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie (a se vedea, mutatis mutandis, deciziile nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010). De aceea Curtea constată contrarietatea soluţiei legislative criticate în raport cu art. 44 alin. (3) din Constituţie fără a mai apela la standardul convenţional în materie, acesta fiind inferior ca protecţie celui naţional.
Aşadar, Curtea reţine că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 prin raportare la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 aduc atingere exigenţelor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3) din Legea fundamentală. Despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este "dreaptă" (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluţie de principiu cu valoare constituţională, reţinută de Curte prin deciziile nr. 984 din 22 noiembrie 2012 şi nr. 395 din 1 octombrie 2013.
Prin urmare, Curtea va admite excepţia de neconstituţionalitate formulată şi va reţine că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.
Curtea observă că soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională se regăseşte atât în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, în vigoare în perioada 5 ianuarie 2009 - 22 decembrie 2010, cât şi în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, revenind legiuitorului obligaţia constituţională de a modifica în mod corespunzător legea în vigoare pentru a da efecte depline prezentei decizii a Curţii Constituţionale”.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 255/2010, actualizată, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii emisă în condiţiile prezentei legi se comunică solicitantului, precum şi celorlalţi titulari ori, după caz, titulari aparenţi, se afişează în extras la sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul expropriat şi în extras pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
Art. 21 din aceeaşi lege prevede că în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora, potrivit prevederilor prezentei legi.
Art. 22 din aceeaşi lege reglementează în concret modalitatea în care expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii, poate contesta acest cuantum în instanţă, astfel:
„ (1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub
sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate.
(2) Termenul în care moştenitorii expropriatului defunct se pot adresa instanţei judecătoreşti curge de la data acceptării succesiunii.
(3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
(4) Atât procedura de expropriere, cât şi obiectivele de utilitate publică ce fac obiectul prezentei legi nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocă existenţa unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului expropriat”.
Aşadar, art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/1010 actualizată prevede faptul că despăgubirile efective vor fi stabilite potrivit dispoziţiilor art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994.
În conformitate cu art. 26 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, în timp ce, potrivit alin. 2 din acelaşi articol, „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Chiar dacă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/15.01.2015 au fost declarate neconstituţionale doar dispoziţiile art. 9 Teza II din Legea nr. 198/2004, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză”, sintagma conţinută în art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, fără ca prin această Decizie să se facă statuări cu privire la constituţionalitatea art. 22 din Legea nr. 255/2010 - prezentul litigiu fiind întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 255/2010 - , totuşi, Curtea constată că această Decizie a Curţii Constituţionale este pe deplin aplicabilă în speţă, având în vedere împrejurarea că, atât în condiţiile Legii nr. 198/2004, cât şi în condiţiile Legii nr. 255/2010, stabilirea despăgubirilor cuvenite expropriatului pentru imobilul expropriat se poate face doar în conformitate cu dispoziţiile art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Or, art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, care conţinea sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” a fost constatat ca fiind neconstituţional.
Pe cale de consecinţă, pentru imobilele expropriate care intră, atât sub incidenţa Legii nr. 198/2004, cât şi sub incidenţa Legii nr. 255/2010, după pronunţarea de către Curtea constituţională a Deciziei nr. 12/15.01.2015 şi, mai ales, după publicarea acestei Decizii în Monitorul Oficial, stabilirea şi calcularea despăgubirilor nu se mai poate face în raport de valoarea acestor imobile de la data întocmirii raportului de expertiză, ci doar în raport de valoarea de la data exproprierii, respectiv, a emiterii hotărârilor de expropriere.
Or, în speţă, deşi Hotărârile de expropriere nr. 38/24.04.2012 şi nr. 39/24.04.2012 (f.21, 61 dosar fond ) au fost emise în anul 2012 - şi deci despăgubirile trebuie stabilite la nivelul anului 2012 -, totuşi, instanţa de fond, la pronunţarea soluţiei sale, a luat în considerare despăgubirile stabilite în raport de valoarea imobilelor la data efectuării expertizei.
Drept urmare, Curtea constată că, în raport de considerentele anterior expuse, soluţia primei instanţe intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin 1 Cod procedură civilă, rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul pârâtului, în limitele acestui motiv de recurs de ordine publică, va casa în întregime sentinţa recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare pe fond la aceeaşi instanţă, Tribunalul Sălaj.
Cu ocazia rejudecării, se va ţine seama de cele statuate în considerentele prezentei decizii, respectiv, se va proceda la stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru imobilele expropriate prin Hotărârile de expropriere nr. 38/24.04.2012 şi nr. 39/24.04.2012 (f.21, 61 dosar fond ), prin raportare la valoarea acestor imobile la momentul emiterii Hotărârilor de expropriere.
Eventualele cheltuieli de judecată ocazionate părţilor, vor fi avute în vedere de instanţa de rejudecare.
| ← Expropriere. Stabilirea cuantumului despăgubirilor | Cerere de acordare a despăgubirilor pentru un imobil ce nu... → |
|---|
