Daune cominatorii. Unitate deţinătoare, obligată prin hotărâre definitivă şi irevocabilă să emită decizie motivată de soluţionare a notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001. Respingere raportat la dispoziţiile art. 580^3 C.pr.civ.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 116/R din 3 martie 2015
I. Prin sentinţa civilă nr. 1647 din 08 decembrie 2008 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. .../100/2008, a fost admisă acţiunea civilă înaintată de reclamantul T.V. împotriva pârâtei S.C P. S.A. Baia Mare.
În consecinţă:
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu titlu de daune cominatorii, începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 12 iunie 2007, şi până la executarea obligaţiei stabilite în sarcina pârâtei prin sentinţa civilă nr. 287 din data de 06 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 1471/2005, rămasă irevocabilă la data de 23 octombrie 2006, de a emite decizie motivată privind soluţionarea notificării reclamantului formulată în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 64/N/29 iunie 2001.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 508,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere, în principal, următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 287 din data de 06 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 1471/2005, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul T.V. şi a fost obligată pârâta S.C. P. S.A. Baia Mare să emită decizia motivată privind soluţionarea notificării, formulată în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 64/N/29 iunie 2001.
Această sentinţă a rămas definitivă la data de 02 noiembrie 2005, prin respingerea apelului declarat, conform deciziei civile nr. 827/A/2005 a Curţii de Apel Cluj şi irevocabilă la
data de 23 octombrie 2006, conform deciziei nr. 8430/23.10.2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pârâta nu şi-a executat până în prezent obligaţia stabilită în sarcina sa prin sentinţa civilă mai sus menţionată.
Potrivit art. 1075 C.civ., „orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului”.
Daunele cominatorii reprezintă un mijloc de constrângere, prin ameninţarea pe care o prezintă pentru debitor, spre a-l determina să-şi execute obligaţia, fiind un mijloc indirect de asigurare a executării în natură a obligaţilor, chiar şi a celor intuitu personae.
Prin Decizia nr. XX din data de 12 decembrie 2005, dată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că cererea privind obligarea la plata de daune cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile, conform art. 5803C.pr.civ.
Împrejurarea că Legea nr. 10/2001 nu reglementează nicio sancţiune pentru nerespectarea termenului de 60 de zile, prevăzut de art. 25 alin. 1, în care unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură, nu exclude aplicarea daunelor cominatorii, ca mijloc de constrângere pentru a determina debitoarea să-şi îndeplinească obligaţia de a face stabilită prin titlu executoriu, în baza art. 1075 C.civ.
II. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta debitoare S.C. P. S.A. Baia Mare, solicitând modificare ei în sensul respingerii acţiunii, deoarece:
a) La data pronunţării sentinţei art. 5 803C.pr.civ. era deja completat cu noi prevederi, introduse prin Legea nr. 459/2006, care stabileau (alin. 5) că pentru neexecutoarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii. Prin urmare, prima instanţă era datoare să ţină seama de aceste prevederi legale.
b) Prima instanţă a greşit afirmând că deşi Legea nr. 10/2001 nu prevede nicio sancţiune pentru nerespectarea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. 1, nu este exclusă aplicarea daunelor cominatorii, ca mijloc de constrângere a debitoarei, în baza art. 1075 C.civ.
Dimpotrivă, pentru nerespectarea termenului de 60 de zile pentru emiterea dispoziţiei motivate, conform art. 25 alin. (1), Legea nr. 10/2001 nu a prevăzut nicio sancţiune.
c) Pârâta recurentă, găsindu-se în stare de insolvenţă şi fiind supusă procedurii legale a insolvenţei, se impunea suspendarea judecării cauzei până la finalizarea acestei proceduri.
III. Intimatul T.V. a formulat întâmpinare (f. 17, 18), solicitând respingerea recursului ca nefondat pentru motivele arătate în cuprinsul întâmpinării.
IV. La data de 09 aprilie 2009 recurenta a depus note de şedinţă (f. 23), prin care a învederat că în data de 12.03.2009 a emis decizie în baza Legii nr. 10/2001, soluţionând notificarea reclamantului.
V. În şedinţa de judecată a recursului din data de 13 aprilie 2009 instanţa a dispus suspendarea judecării recursului până la încetarea stării de insolvenţă a recurentei.
VI. Urmare a faptului că starea de insolvenţă a recurentei a încetat, Curtea a reluat judecarea recursului, înţelegând a avea în vedere următoarele:
Într-adevăr, prin sentinţa civilă nr. 287 din data de 06 mai 2005 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în dosarul nr. 1471/2005, devenită irevocabilă la data de 23.10.2006, a fost admisă acţiunea civilă înaintată de reclamantul T.V. împotriva pârâtei S.C. P. S.A. Baia Mare, dispunându-se obligarea acesteia din urmă la a emite decizia motivată privind soluţionarea notificării formulate de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001.
La data introducerii cererii de chemare în judecată din prezenta acţiune civilă, anume 12 iunie 2007, dispoziţiile art. 5803C.pr.civ. se aflau deja completate cu noi prevederi introduse prin Legea nr. 459/2006, între acestea aflându-se şi acelea, corespunzătoare alin. 5 al art. 5803 C.pr.civ., potrivit cărora „pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul capitol nu se pot acorda daune cominatorii”. Or, în alin. 1 al art. 5803C.pr.civ. sunt evocate obligaţiile de a face care nu ar putea fi îndeplinite prin alte persoane decât debitorul, deci obligaţiile intuitu personae, o astfel de obligaţie fiind şi aceea stabilită în sarcina pârâtei S.C. P. S.A. Baia Mare prin sentinţa civilă nr. 285/2005 a Tribunalului Maramureş.
Prima instanţă era, prin urmare, ţinută să observe aceste prevederi legale, reţinând că prin modificarea şi completarea art. 5 803C.pr.civ. a fost suprimată posibilitatea obligării debitorului la plata de daune cominatorii, fiind instituită însă posibilitatea obligării lui la plata unei amenzi civile în favoarea statului, precum şi, la cererea creditorului, la plata de daune-interese în favoarea acestuia.
Cum regimul juridic al amenzii civile este diferit de acela al daunelor-cominatorii, urmează că prima instanţă trebuia să facă aplicarea prevederilor legale în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată şi a soluţionării acesteia, considerând că nu mai pot fi acordate daune cominatorii.
Este real că prin Decizia nr. XX din data de 12 decembrie 2005, dată în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, cu forţă obligatorie, că cererea privind obligarea la daune-cominatorii este admisibilă şi în condiţiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 5803C.pr.civ., însă trebuie avut în vedere că la data pronunţării acestei decizii din cuprinsul art. 5803C.pr.civ. lipseau prevederile - introduse abia prin Legea nr. 459/2006, corespunzător alin. 5 - potrivit cărora pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute de art. 5803C.pr.civ. nu se pot acorda daune cominatorii.
În consecinţă, decizia în interesul legii s-a raportat la un conţinut parţial diferit al art. 5803C.pr.civ., ceea ce conduce la concluzia că nu mai putea fi aplicată în prezentul proces.
Conchide, aşadar, Curtea că reclamantul T.V. nu avea dreptul de a solicita, la data introducerii cererii de chemare în judecată, daune cominatorii, ci doar obligarea debitoarei sale la plata unei amenzi civile în favoarea statului şi, după caz, a unor daune-interese în favoarea reclamantului.
Hotărârea primei instanţe este, deci, nelegală în sensul celor ce preced, obligând la admiterea recursului în baza art. 3041şi art. 312 alin. 1 C.pr.civ., la modificarea sentinţei şi la respingerea acţiunii reclamantului.
Nu poate fi însă primit, el fiind nefondat, motivul de recurs prin care se susţine că nerespectarea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru soluţionarea notificării este lipsită de sancţiune, căci în cauză pârâta a fost obligată printr-o hotărârea judecătorească ce valorează titlu executoriu (este vorba despre sentinţa civilă nr. 287/06 mai 2005 a Tribunalului Maramureş). Or, atunci când creditorul deţine deja un titlu executoriu în contra debitorului, iar obligaţia de executat este una care presupune faptul personal al debitorului, incidenţa prevederilor art. 5803C.pr.civ. poate fi reţinută.
Notă. Daunele cominatorii au fost o creaţie a practicii judiciare. Capitolul VI a fost introdus în vechiul Cod de procedură civilă prin art. 1 pct. 211 din O.U.G. nr. 138/2000. Întrucât daunele cominatorii s-au acordat şi înainte de 2 octombrie 2000, atunci când sunt îndeplinite condiţiile, considerăm că ele pot fi acordate şi ulterior introducerii art. 5803C.pr.civ.
| ← Cerere de acordare a despăgubirilor pentru un imobil ce nu... | Legea nr. 165/2013. Îndreptăţirea fostului proprietar la... → |
|---|
