Acţiune în grăniţuire şi revendicare. Admitere
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 78/R din 11 februarie 2015
Prin sentinţa civilă nr. nr. 3140/2013, pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. .../265/2011, judecătoria respins ca neîntemeiată excepţia uzucapiunii, invocată de pârâtul C.G..
S-a admis în parte acţiunea civilă precizată formulată de reclamanta G.V.I. în contradictoriu cu pârâţii I.M.A., D.G., P.I., C.G., B.S.(n. P.), O.V., S.F., C.S., J.V., U.T., U. I. (lui I.), M.M., B.N., M.O., U.M., D.G., astfel încât:
S-a dispus grăniţuirea între terenul proprietatea reclamantei, înscris în CF 25364 Salva nr. top. 763, faţă de terenurile înscrise în CF 25363 Salva nr.top. 764 şi CF 25362 Salva nr. top. 762, pe aliniamentul A-B-C-D-E-F, din Varianta 1 (conform folosinţei actuale) din raportul de expertiză - completare, întocmit de expert R.I. (f.223-228).
S-a respins ca neîntemeiat petitul de revendicare.
Au fost obligaţi în solidar pârâţii C.G., P.I. precum şi D.G. împreună cu D. G. (pentru defuncta D.M.) să plătească reclamantei suma de 475,75 lei cheltuieli de judecată.
Au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă şi pârâta I.M.A., până la concurenţa sumei mai mici şi, în final:
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei I.M.A. suma de 762,37 lei cheltuieli de judecată.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că reclamanta G.V.I. (născută Z.) este proprietara tabulară a terenului înscris în CF 25364 Salva, top 763. Suprafaţa acestui teren înscrisă în CF este de 3694 mp.
Pe de altă parte, numiţii P.V., F.M., V.G. şi P.N. sunt proprietarii terenului învecinat înscris în CF 25363 Salva, top 764, cu suprafaţa tabulară de 5148 mp.
Pe de altă parte, numiţii P.G. (lui T.) şi soţia C.M., U. V., U. G., U. T., U. I., U. A., U.N., M.M. şi U. T. sunt proprietarii tabulari ai terenului înscris în CF 25362 Salva top 762 cu suprafaţa tabulară de 2536 mp.
Această stare de fapt a rezultat din extrasele de Cf ale imobilelor în litigiu.
În fapt, aceste imobile sunt amplasate în ridul ,,Răchiţele’’ şi aparţin loc. Salva.
Potrivit completării raportului de expertiză întocmită de expert R.I. coroborată cu declaraţiile martorilor M. S. şi S. V., audiaţi în cauză, instanţa a reţinut că, în fapt terenul folosit în prezent de reclamantă delimitat în culoare verde pe planul de situaţie de la fila 226, are o suprafaţă de 2173 mp şi se află intercalat între terenul aflat în folosinţa pârâţilor I.M.A. (A.) şi
U. I., delimitat în culoare roz pe acelaşi plan de situaţie, cu o suprafaţă de 4.203 mp şi, de cealaltă parte cu terenul aflat în prezent în folosinţa pârâţilor P.I., C.G. şi D. M., delimitat pe planul de situaţie în culoare portocalie, ce are suprafaţa măsurată de 5927 mp.
Din terenul în suprafaţă de 4203 mp, pârâţii I. M. A. (A.) şi U. I., folosesc în mod distinct fiecare câte o parcelă, parcela numitei I. M. A. fiind situată în imediata vecinătate a terenului folosit de reclamantă.
De cealaltă parte a terenului reclamantei, se află parcela de teren folosită în fapt de pârâtul P.I. şi în continuarea acestuia se află parcelele aflate în folosinţa faptică a pârâtului C.G., respectiv a pârâtei D. M., la vecinătatea cu terenul reclamantei, în continuarea terenului lui P.I. fiind amplasată parcela de teren folosită de pârâtul C.G..
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, instanţa a mai reţinut faptul că între terenul reclamantei şi terenul pârâtului C.G., respectiv terenului pârâtului P.I., se află un răzor vechi. De asemenea, există răzor între terenul reclamantei şi terenul învecinat folosit de pârâta I. M. A., toate terenurile fiind folosite în limitele acestor răzoare.
În plus, din aceloraşi probe instanţa a mai reţinut că pârâtul C.G. foloseşte lotul său de teren de circa 30 de ani, fapt confirmat de altfel de pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, prin care a precizat că personal foloseşte terenul său din anul 1983. Pârâtul a primit acest teren de mătuşa sa, numita A., care a început să exercite posesia din anul 1937, până în momentul în care a început folosinţa pârâtului C.G., amândoi folosind în succesiunea arătată această parcelă de teren în suprafaţă de circa 17-18 ari în mod public, paşnic, continuu, netulburat şi sub nume de proprietar. Aşa fiind, deoarece raportat la momentul de început al primei posesii dovedit în cauză ca fiind anul 1937, termenul prescripţiei achizitive de 30 de ani s-a împlinit în anul 1967 în persoana mătuşii pârâtului C.G. şi nicidecum în persoana acestui pârât, cum a susţinut în cauză, instanţa a respins excepţia uzucapiunii invocată de pârâtul C.G. prin întâmpinare asupra parcelei de teren pe care o foloseşte din imobilul înscris în CF 25363 Salva, top 764.
Pe de altă parte, deoarece din probele administrate în cauză a rezultat că toate parcelele de teren aflate în proprietatea sau folosinţa părţilor au fost folosite de-a lungul timpului în limitele răzoarelor actuale, ce nu au fost modificate, declaraţia martorului S. V. coroborându-se din acest punct de vedere cu susţinerea pârâţilor prezenţi în instanţă sau care au formulat întâmpinare, susmenţionată, s-a admis în parte acţiunea civilă precizată şi s-a dispus grăniţuirea dintre terenul reclamantei cu nr. top 763 faţă de terenurile cu nr. top 764 şi 762 pe aliniamentul A-B-C-D-E-F, din completarea raportului de expertiză întocmit de expert R.I.- varianta I-îi şi anume cea potrivit folosinţei actuale, ce corespunde planului de situaţie de la fila 226.
Deoarece reclamanta nu a dovedit în cauză că pârâţii au ocupat vreo porţiune din terenul ei, s-a respins ca neîntemeiat petitul de revendicare.
Prin decizia civilă nr. 126/A din 8 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. .../265/2011 s-a admis, ca fiind fondat, apelul declarat de reclamata G.
V. -I. împotriva sentinţei civile nr.3140/2013, pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr..../26572011, şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că:
S-a dispus grăniţuirea terenului proprietatea reclamantei, identificat cu nr. 763, înscris în c.f. nr.25364 Salva, faţă de terenurile limitrofe, respectiv cel identificat cu nr. top.764, înscris în c.f. nr.25363 Salva, şi cel identificat cu nr. top.762, înscris în c.f. nr.25362 Salva, pe aliniamentul ABCDE, ce reprezintă varianta a II-a din completarea la raportul de expertiză tehnică, întocmit de expertul R.I., materializată în schiţa de la fila 227 dosar fond, în care linia ABC, reprezintă linia de hotar dintre nr. top.763 şi 764 şi aceasta corespunde folosinţei actuale iar linia DE reprezintă linia de hotar dintre nr. top.763 şi 762, în care punctul D se află la o
distanţă de 6,08 m faţă de limita actuală, reprezentată de punctul 9 şi la o distanţă de 11,99 m faţă de punctul C, iar punctul E se află la o distanţă de 17,15 m faţă de limita actuală, reprezentată de punctul 24 , notat şi cu litera „F” şi la o distanţă de 60.09 m faţă de punctul A.
S-a admis cererea având obiect revendicare faţă de pârâta I.M.A. şi această pârâtă a fost obligată să recunoască dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 1.521 m.p. delimitat potrivit schiţei de la fila 227 dosar fond, între punctele F(24)-9-D-E-F, să-l predea în posesie reclamantei şi să se abţină în viitor de la orice acte de tulburare sau de deposedare.
S-au înlăturat din sentinţă dispoziţiile privind compensarea cheltuielilor de judecată între reclamantă şi pârâta I.M.A. şi de obligare a reclamantei la plata sumei de 762,37 lei, pârâtei I.M.A..
Pârâta I.M.A. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.426,75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fondul cauzei, din care 104,5 lei reprezintă taxăjudiciară de timbru şi timbru judiciar şi 1.322,25 lei reprezintă onorariu avocaţial.
S-au menţinut din sentinţă dispoziţiile privind: respingerea excepţiei uzucapiunii; respingerea petitului de revendicare faţă de ceilalţi pârâţi şi cea privind obligarea, în solidar, a pârâţilor C.G., P.I. şi D.G. şi D. M.-A., ultimii doi, împreună( moştenitori ai defunctei D. M.), la plata sumei de 475,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Intimata I.M.A. a fost obligată să plătească apelantei G. V.-I. suma de 981 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, din care 81 lei reprezintă taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar şi 900 lei reprezintă onorariu avocaţial.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cum calea de atac a fost recalificată apel şi cum acţiunea a fost soluţionată pe fond, tribunalul a reţinut că nu sunt date motive de desfiinţare a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, nefiind incidente dispoziţiile art.297 C.pr.civ. din 1865 aplicabile în speţă.
T otodată, având în vedere susţinerile părţilor în faţa primi instanţe, probele administrate de aceasta, tribunalul a apreciat că nu se impune nici suplimentarea probatoriului administrat.
S-a reţinut de tribunal că apelanta nu a criticat soluţia primei instanţe în ce priveşte linia de hotar stabilită între terenul proprietatea ei, cu nr. top 763 a localităţii Salva şi cel limitrof(spre nord), având numărul top.764, deţinut de P.I., C.G. şi D. M. cât timp atât în varianta I din completarea la raportul de expertiză tehnică reţinută de prima instanţă (f.226 dosare judecătorie) cât şi în varianta a II-a a aceluiaşi raport, solicitată de reclamantă prin apelul declarat(f.227 dosar judecătorie), linia de hotar dintre cele două nr. top. este identică, pe aliniamentul ABC, linie ce corespunde folosinţei actuale.
În ce priveşte linia de hotar dintre terenul proprietatea reclamantei cu nr. top.763 şi cel limitrof(spre sud) cu nr. top.762, tribunalul a reţinut că critica apelantei este întemeiată, impunându-se stabilirea liniei de hotar conform variantei a II-a din completarea la raportul de expertiză tehnică, variantă solicitată în apel de reclamantă, pentru considerentele ce urmează.
Reclamanta este proprietară asupra terenului înscris în c.f. Salva sub nr. top.763, cu suprafaţa de 3694 m.p iar terenul limitrof, cu nr. top 762, aflat în folosinţa intimatei I. M. A. şi a intimatului U. I., are suprafaţa de 2536 m.p.
Terenul aflat în posesia reclamantei are suprafaţa de 2173 m.p., suprafaţă mai mică cu 1521 m.p. decât cea înscrisă în c.f., proprietatea acesteia, în timp ce intimaţii I. A. şi U. I., folosesc împreună o suprafaţă de 4203 m.p. mai mare cu 1667 m.p., decât cea înscrisă în c.f. sub nr. top. 762, cu menţiunea că cei doi intimaţi folosesc loturi distincte de teren iar lotul aflat imediat lângă cel folosit de apelantă este folosit de intimata I.M.A., aşa cum a reieşit atât din schiţa de la fila 226 dosar fond(delimitarea loturilor celor doi intimaţi fiind reprezentată de linia punctată între punctele 10 şi 25), cât şi din declaraţiile martorilor audiaţi.
S-a notat de tribunal că, potrivit art.584 din Codul civil din 1864, incident , linia de hotar trebuie stabilită pe limita de proprietate.
În speţă, această limită este dată de configuraţia şi limitele nr. top.763, aşa cum acesta a apărut evidenţiat în cartea funciară şi, în speţă, expertul R.I. a concluzionat că reclamanta foloseşte cu 1521 m.p. mai puţin decât este proprietară, în timp ce intimaţii I. M. şi U. I.(al lui
l. ), în calitate de moştenitori ai unor coproprietari din c.f. ai nr. top.762, respectiv I. M. este moştenitoare coproprietarilor din c.f. P. G. şi C. M., ce deţin fiecare câte o cotă de lA părţi din terenul cu nr. top.762 şi pârâul U. I. este moştenitorul coproprietarului din c.f. U. I., ce deţine cota de 1/16 părţi din teren, f. 8 dosar fond) folosesc mai mult cu 1667 m.p. decât toată suprafaţa corespunzătoare nr. top 762 şi din această suprafaţă folosită în plus, suprafaţa de 1521 m.p. provine din nr. top.763 (f.227 dosar fond).
Întrucât, intimata I. M. A. foloseşte toată suprafaţa de 1521 m.p. ce aparţine nr. top.763 proprietatea reclamantei şi nu a opus acesteia vreun titlu care să-i confere dreptul de proprietate asupra acestui teren, nu s-a putut dispune grăniţuirea dintre cele două terenuri limitrofe, cel cu nr. top. 763 şi cel cu nr. top.762, potrivit folosinţei actuale.
Chiar şi pârâta I.M.A., prin întâmpinarea depusă la fila 180 dosar fond a solicitat ca linia de hotar să fie stabilită pe aliniamentul numărului topografic şi, totodată, a arătat că terenul pe care ea îl foloseşte a fost folosit anterior de mama ei şi de antecesorii mamei, existând întotdeauna neînţelegeri cu privire la linia de metă dintre proprietăţile învecinate.
Martorii care au fost audiaţi în cauză au făcut referire la existenţa răzorului doar între terenul reclamantei şi cel al pârâtului C. şi respectiv între terenul acestuia şi terenurile limitrofe, toate situate în latura opusă şi nu au făcut referire la existenţa de răzor între terenul folosit de reclamantă şi cel folosit de pârâta I. M. A.. Pe de altă parte, chiar dacă ar exista, în prezent, un răzor între terenul folosit de reclamantă şi cel folosit de pârâta I. M. A., existenţa răzorului constituie doar o dovadă a folosinţei recente, răzorul putându-se forma într-o perioadă relativ scurtă de timp(3-5 ani), având în vedere că terenurile au fost arate în fiecare an.
În acelaşi timp şi prin întâmpinarea de la fila 49 dosar fond pârâta a recunoscut existenţa neînţelegerilor dintre familia ei şi reclamantă, cu privire la linia de hotar dintre cele două proprietăţi, pârâta I. M. A., şi mama acesteia pârâta B.S. arătând că mama pârâtei a primit terenul de zestre în urmă cu 45 de ani şi îl lucrează împreună cu pârâta I. M. şi B.N., prin rotaţie şi că reclamanta G. V., în fiecare an, intra pe suprafaţa de teren şi spărgea mejdia. Prin urmare reclamanta nu a recunoscut linia de hotar pe care a stabilit-o, în mod unilateral, pârâta.
Cum nu există semne vechi de hotar între terenurile înscrise sub nr. toip.763 şi 762 iar folosinţa nu corespunde înscrierilor din c.f., în mod greşit prima instanţă a stabilit linia de hotar dintre cele două nr. top. potrivit folosinţei actuale.
Pârâta I. M. A. a sesizat că foloseşte o suprafaţă mai mare de teren decât cea corespunzătoare cotei părţi a autorilor săi, înscrisă în c.f. sub nr. top.762, de 14 părţi(2x1/4 părţi), sens în care a formulat cererea reconvenţională, care a fost disjunsă, prin care a solicitat să se constate că autorii ei au dobândit dreptul de proprietate asupra diferenţei de teren dintre cea corespunzătoare cotei tabulare şi cea folosită susţinând, în mod eronat, că toată suprafaţa folosită în plus face parte din nr. top.762, cât timp expertul a concluzionat că suprafaţa de 1521
m. p. din cea folosită de pârâtă face parte din nr. top.763 şi nu din nr. top.762.
Aşa fiind, tribunalul a constatat că pârâta a recunoscut că încă nu deţine un titlu de proprietate valabil asupra terenului cu suprafaţa de 1521 m.p., urmând ca doar în dosarul format prin disjungere să se stabilească dacă posesia exercitată de autorii ei asupra terenului care este înscris în c.f. în favoarea reclamantei este una aptă de a determina dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
În consecinţă, în temeiul art.296 din Codul de procedură din 1865 apelul declarat de reclamantă a fost admis ca fiind fondat şi sentinţa a fost schimbată în parte, în sensul celor anterior arătate şi au fost menţinute dispoziţiile din sentinţă privind: respingerea excepţiei uzucapiunii; respingerea petitului de revendicare faţă de ceilalţi pârâţi şi cea privind obligarea,
în solidar, a pârâţilor C.G., P.I. şi D.G. şi D. M.-A., ultimii doi , împreună( moştenitori ai defunctei D. M.), la plata sumei de 475,75 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În baza art.274 C.pr.civ., intimata I.M.A. a fost obligată să plătească apelantei G. V.-I. suma de 981 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, din care 81 lei reprezintă taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar şi 900 lei reprezintă onorariu avocaţial.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta I.M.A. solicitând rejudecarea cauzei şi un alt expert, dacă se poate un expert judiciar pentru a se face o evaluare corectă a planului de situaţie.
În motivare a arătat că terenul care îl deţine de la nr. Top. 762 în suprafaţa de 2536 mp. a fost folosit jumătate din teren 8/16 părţi din anul 1941 de către bunicii ei P. G. şi soţia M. decedaţi în prezent şi cealaltă jumătate de 8/16 părţi a fost folosit din anul 1956 tot de către bunicii ei P. G. şi M.. Acest teren a fost cumpărat o parte de la U. T. în 1941 pe care l-au şi intabulat, iar cealaltă parte a fost cumpărata de la U. I. în anul 1956 teren pe care bunicii ei nu l-au mai intabulat în C.F. M.M. fiica lui U. I. prin mandatar M. I. lucrează terenul de la nr. top 761, conform extras CF cu nr. top 761 anexat, şi nicidecum terenul de la nr. top 762.
Terenul cu nr.top.762 a fost dat de zestre mamei sale B. S. născuta P., care la rându-i i 1-a dat de zestre ei. Terenul menţionat mai sus a fost folosit aşa cum a arătat mai sus, adică, bunicii, mama apoi ea fără a fi deranjaţi de nimeni până acum aproape 5 ani când G. V. a spart mejda şi i-a luat aprox.500mp.
Pârâta a arătat că poate dovedi cu martori că acest teren este folosit de familia ei de peste 70 de ani.
În urma raportului de expertiza întocmit de R.I. varianta a-2-a s-a propus ca din suprafaţa de 2536 mp. înscris în CF dar faptic această suprafaţa de teren nu o deţine, decât aprox. 2000 mp., şi să i se diminueze terenul cu suprafaţa de 1521 mp. şi să i se dea numitei G. V..
Ce măsurătoare a putut face Dl R. ca sa îi scoată pe terenul ei cu nr. top 762 o suprafaţa de 4203 mp, când în acest moment foloseşte aprox. 2000 mp.
Cum e posibil ca după 70 de ani de când acest teren este folosit de familia ei să vină cu expertiza şi să i se atribuie la G. V. mai mult de jumătate din teren şi ea să rămână faptic cu suprafaţa de 500 mp.
Atunci se întreabă unde este terenul ei?
P.I., C. G. şi D.G. cu nr. top 764 au o suprafaţa faptică mai mare cu aproximativ 900 mp. faţă de înscrisul din CF. De ce dl. R.I. nu a dispus ca cei 900 mp care sunt în plus la cei trei să se atribuie la G. V..
În anul 1912 când s-au întocmit schiţele la scara, cursul Râului Salauta era altul, acesta trecea prin apropierea terenurilor respective revărsându-se din cauza ploilor şi de atunci s-au modificat toate terenurile din zona respectiva.
Pârâta a arătat că contestă cele trei variante ale expertizei efectuate de dl. R.I. deoarece nu corespund realităţii.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 ianuarie 2014 reclamanta G. V.-I. a solicitat în principat constatarea nulităţii recursului formulat, iar în subsidiar inadmisibilitatea acestuia; pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că în principal, înţelege să invoce nulitatea recursului formulat, în baza disp. art. 3021alin. 1 lit.c şi art. 306 Cod procedura civila din 1865. Potrivit textului legal menţionat, „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: ... motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor".
Prin recursul formulat s-au invocat numai motive de netemeinicie ale hotărârii atacate şi nu de nelegalitate. Cererea de recurs nu cuprinde nicio critica de nelegalitate din cele
prevăzute de art.304 pct. l-9 Cod proc. civ. În aceste condiţii a apreciat că cererea de recurs nu îndeplineşte condiţiile prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 3021Cod proc. civ., lipsa motivelor de nelegalitate echivalând practic cu nemotivarea recursului.
În subsidiar, în măsura în care instanţa va aprecia că recursul formulat este motivat în termenul legal şi nu este nul, a solicitat respingerea ca inadmisibil, deoarece motivele invocate sunt motive de netemeinicie, şi ele nu se circumscriu motivelor prevăzute în mod expres de art. 304 pct.1-9 Cod proc. civ.
În speţă nu sunt aplicabile nici prevederile art.312 alin.5 Cod proc. civ., referitoare la necesitatea casării deciziei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, nefiind prezentă niciuna din ipotezele prevăzute. De altfel, recurenta nici nu a dezvoltat considerentele pentru care, în speţă, ar fi incident textul art. 312 alin. 5 C.pr.civ., prin precizarea expresă a căreia din ipotezele menţionate de aceste text legal s-ar regăsi în prezenta cauză. Nici măcar nu a indicat temeiul legal, acesta rămânând la aprecierea lor.
Pentru toate aceste motive a solicitat ca în subsidiar respingerea recursului formulat ca inadmisibil.
Pe fondul recursului formulat, a apreciat că motivele de netemeinicie invocate sunt nefondate, soluţia pronunţată de instanţa de apel fiind una legală şi temeinică. Starea de fapt expusă de recurentă privind modul de dobândire şi de folosire a terenului din litigiu nu are relevanţă în cauză, având în vedere obiectul acţiunii formulate şi faptul că reclamanta intimată este proprietara tabulară.
În ceea ce priveşte raportul de expertiză, acesta cuprinde mai multe variante, potrivit solicitării părţilor. În faţa instanţei de apel, recurenta nu a contestat identificările şi concluziile acestui raport şi nici nu a solicitat efectuarea unei noi lucrări de expertiză tehnica judiciară sau extrajudiciară. În aceste condiţii, toate aceste critici sunt neîntemeiate şi tardiv formulate. De asemenea, nu a solicitat nici suplimentarea probatoriului testimonial.
Pentru aceste motive a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat. A solicitat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata în recurs reprezentând onorar avocat, conform chitanţei anexate.
În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 308 alin.2 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 5 februarie 2015pârâta M. M. prin mandatar M. I. a solicitat cheltuieli de judecat constând în zilele pierdute la tribunal plus transportul în cuantum de 1000 lei.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 5 februarie 2015 pârâta P.I. a solicitat respingerea recursului.
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a apărărilor formulate, Curtea de Apel reţine următoarele:
Recursul dedus judecăţii este formulat personal de către parte, astfel încât motivele nu apar coerent subsumate unuia dintre motivele în mod limitativ prevăzute de art. 309 cu raportare la art. 312 C.pr.civilă.
Cu toate acestea, din dezvoltarea acestora se poate deduce invocarea de către parte a prevederilor art.312 alin.5 Cod proc. civ., referitoare la necesitatea casării deciziei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare, fapt ce face admisibil din punct de vedere formal recursul formulat.
Trecând însă la analizarea în concret a criticilor formulate, Curtea reţine însă că acestea nu se verifică prin raportare la dezlegările date de instanţa de apel. Prin decizia apelată, Tribunalul a făcut o amplă descriere a considerentele ce au determinat alegerea variantei a II-a din completarea raportului de expertiză în stabilirea liniei de hotar. Pe parcursul judecăţii cauzei au fost administrate toate probele solicitate de părţi şi apreciate ca fiind utile de către instanţa de judecată, astfel încât nu poate fi reţinută, din nici un punct de vedere, ipoteza necercetării fondului de către instanţa de apel.
Dincolo de aspectele formale ale recursului, Curtea constată că recurenta tinde de fapt la reaprecierea stării de fapt reţinută de instanţa de apel. Or, recursul este o cale extraordinară de atac, care este reglementată în prezent numai pentru motive de nelegalitate, nu şi pentru motive de netemeinicie.
În recurs instanţa nu mai poate reanaliza starea de fapt reţinută de instanţa de apel, întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 Cod proc. civ. care permiteau verificarea hotărârii pronunţate în apel şi pentru aspecte de netemeinicie, au fost abrogate.
Nici cererea recurentei privind necesitate administrării probei cu contraexpertiză nu poate fi primită. Pe de-o parte, aşa cum s-a arătat, instanţele de fond au administrat proba cu expertiză, concluziile acestora fiind avute în vedere, în mod argumentat, de instanţele de fond. Mai mult, potrivit 212 alin.2 C.pr.civilă, expertiza contrarie trebuie cerută motivat de către părţi la primul termen după depunerea lucrării, aspect ignorat de către recurentă, care nu a înţeles să solicite această probă în termenul procedural menţionat.
În consecinţă, Curtea reţine ca nefondate criticile formulate de recurentă sub aspectul necercetării în fond a cauzei, constatând totodată că restul criticilor privind modalitatea de dobândire a proprietăţii, modul de folosire a terenului litigios sau modalitatea de administrare a probei cu expertiză sunt critici de netemeinicie, şi nu de nelegalitate, fiind astfel inadmisibile.
Aşadar, în temeiul art. 312 Cod proc. civ., curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei I.M.A..
În temeiul art.274 Cod proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească reprezentantului intimatei M. M., mandatar M. I., suma de 16 lei şi intimatei G. V.-I. suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
| ← Acţiune în grăniţuire şi revendicare. Luarea în... | Grăniţuire. Stabilire pe baza documentelor care au stat la... → |
|---|
