Acţiune în pretenţii. Obligarea ROMSILVA la plata sumei reprezentând profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase de pe terenul forestier
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj, Secţia I-a civilă, decizia civilă nr. 75/R din 10 februarie 2015
I. Prin acţiunea civilă formulată reclamanta Comuna Şanţ prin Primarul comunei a chemat în judecată pârâtele Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi Direcţia Silvică Bistriţa solicitând instanţei obligarea acestora la plata sumei de 480.777,18 lei cu titlu de despăgubiri şi a cheltuielilor de judecată.
II. Prin sentinţa civilă nr. 2714 din data de 30 Septembrie 2011, pronunţată în dosarul nr. 404/265/2011 al Judecătoriei Năsăud, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta Comuna Şanţ prin primar în contradictoriu cu pârâtele Regia Naţională a Pădurilor Romsilva Bucureşti şi Direcţia Silvică Bistriţa şi în consecinţă a fost obligată pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva să plătească reclamantei suma de 480777,18 lei cu titlu pretenţii băneşti, reprezentând profit rezultat din valorificarea masei lemnoase pentru suprafeţele de teren forestier de 2816,60 ha şi respectiv 965,30 ha, suprafeţe validate în favoarea reclamantei prin Hotărârile Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de
Proprietate asupra Terenurilor Suceava nr. 3318 şi nr. 3319 din 24 noiembrie 2006 ce au format şi obiectul Proceselor verbale de punere în posesie nr. nr. 222 şi nr. 223 din data de 9 noiembrie 2007, pentru perioada 24.11.2006-09.11.2007.
A fost obligată pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva să plătească reclamantei suma de 10923 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
III. Prin decizia civilă nr. 58 din 4 mai 2012, pronunţată în dosarul nr. 404/265/2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în baza art. 312, al.1,2şi 3, teza a II-a din Codul de pr.civilă coroborat cu art. 312, al.5 din acelaşi cod s-a admis apelul declarat de pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva reprezentantă de Direcţia Silvică Bistriţa împotriva sentinţei civile nr.2714/2011 pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosar nr.404/265/2011, pe care a casat-o în întregime cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi judecătorii.
IV. Prin sentinţa civilă nr. 1259 din 31 mai 2013, pronunţată în dosarul nr. 2861/265/2012 a Judecătoriei Năsăud, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Comuna Şanţ prin primar în contradictoriu cu pârâtele Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud şi în consecinţă au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 406.503,18 lei cu titlu pretenţii băneşti, reprezentând profit rezultat din valorificarea masei lemnoase pentru suprafeţele de teren forestier de 2816,60 ha şi respectiv 965,30 ha, suprafeţe validate în favoarea reclamantei prin Hotărârile Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Suceava nr. 3318 şi nr. 3319 din 24 noiembrie 2006 ce au format şi obiectul Proceselor verbale de punere în posesie nr. nr. 222 şi nr. 223 din data de 9 noiembrie 2007, pentru perioada 24.11.2006 - 09.11.2007.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 19923 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, judecătoria a reţinut următoarele:
Prin Hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Suceava nr. 3318/24.11.2006 şi nr. 3319/24.11.2006 s-a reconstituit în favoarea reclamantei dreptul de proprietate pentru loturile de teren cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 2816,60 ha şi respectiv 965,30 ha şi a fost pusă în posesie potrivit proceselor verbale nr. 222 şi nr. 223 din data de 9 noiembrie 2007.
În speţă sunt incidente următoarele dispoziţii legale, în vigoare la data producerii situaţiei generatoare de drept (punerea în posesie)
Art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 96 din 27 august 1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, care prevedea următoarele:
„(1) Până la retrocedarea unor terenuri forestiere din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale sau în proprietatea privată, respectiv până la punerea în posesie conform prevederilor Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva are obligaţia să execute lucrările tehnice silvice conform prevederilor amenajamentelor silvice şi reglementărilor impuse de regimul silvic, acordând proprietarilor profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase respective. Profitul rezultat se acordă în bani sau în natură, la cererea proprietarului.
(2) Suprafeţele forestiere de pe care masa lemnoasă a fost exploatată, în urma unor tăieri rase, definitive sau accidentale, şi neîmpădurite la data punerii în posesie de către Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva se vor împăduri pe cheltuiala acesteia._Suprafeţele se consideră împădurite la declararea reuşitei definitive.”
Totodată, art. 40 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii
fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, în forma în vigoare la data punerii în posesie, prevede expres faptul că „Pentru suprafeţele de pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare şi punerea în posesie a proprietarilor, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva va acorda acestora beneficiul realizat, după deducerea cheltuielilor de exploatare, şi va suporta cheltuielile de împădurire a suprafeţelor neregenerate. ”
Aşadar, instanţa reţine că R.N.P. Romsilva avea obligaţia conform textelor legale mai sus menţionate să execute toate lucrările tehnice silvice şi să acorde reclamantei la cerere, profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase asupra suprafeţelor de teren cu vegetaţie forestieră proprietatea acesteia pentru perioada solicitată, respectiv 24.11.200609.11.2007.
Potrivit art. 7 alin. (3) din OG. Nr. 96/1998, normele tehnice silvice vizează activităţile de amenajare şi regenerare a pădurilor, protecţie a pădurilor împotriva dăunătorilor, îngrijire (degajări, curăţări, rărituri), punere în valoare a masei lemnoase şi de exploatare a lemnului atât pentru pădurile proprietate publică, cât şi pentru pădurile proprietate privată.
Având în vedere argumentele invocate de părţi în susţinerea uneia dintre cele două variante de calcul a profitului realizat din exploatarea masei lemnoase, instanţa a apreciat că este necesară verificarea şi stabilirea cadrului structural şi organizatoric al pârâtei RNP Romsilva, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1105 din 25 septembrie 2003 (forma în vigoare la data naşterii raportului juridic obligaţional).
Astfel, potrivit art. 1 alin. (3) din acest act normativ, anexei nr. 2 şi art. 9 din anexa nr. 1 (Regulament), Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud este unitate fără personalitate juridică ce face parte din R.N.P. Romsilva, condusă de un director care reprezintă interesele şi îndeplinesc atribuţiile RNP Romsilva pe raza teritorială în care sunt organizate aceste unităţi.
În concluzie, instanţa a reţinut că pârâta Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud are obligaţia de a executa lucrările tehnice silvice inclusiv de exploatare a materialului lemnos.
Totodată, potrivit art. 9 alin. (3) din Anexa nr. 1 din H.G. nr. 1105/2003, „în structura organizatorică a unităţilor din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, menţionate la alin. (1), funcţionează, potrivit profilului de activitate, următoarele subunităţi: ocoale silvice, administraţii de parcuri naţionale şi naturale, secţii şi alte subunităţi pentru exploatarea pădurilor şi prelucrarea primară a lemnului, precum şi pentru întreţinerea şi repararea drumurilor şi căilor ferate forestiere; staţiuni, laboratoare şi secţii de cercetare şi amenajare silvică; pepiniere silvice; crescătorii de vânat; păstrăvării; secţii de producţie pentru împletituri din nuiele de răchită şi centre pentru recoltarea, prelucrarea şi valorificarea lemnului, a fructelor de pădure, a ciupercilor comestibile din flora spontană, a plantelor medicinale şi a cărnii de vânat; magazine proprii de prezentare şi desfacere a produselor specifice fondului forestier, cinegetic şi hipic; herghelii şi depozite de armăsari, club sportiv sau fabrici, ateliere, sucursale, cluburi hipice, baze hipice, centre de prezentare a cabalinelor, hipodromuri şi alte subunităţi fără personalitate juridică, necesare realizării obiectului său de activitate, care funcţionează ca puncte de lucru.
(4) Înfiinţarea, respectiv încetarea activităţii subunităţilor prevăzute la alin. (3), se realizează la propunerea comitetelor directoare ale unităţilor din structura Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, prin hotărâre a consiliului de administraţie al acesteia.”
Aşadar instanţa a reţinut faptul că Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud este unitate a R.N.P. Romsilva, iar Secţia de Exploatare, Întreţinere şi Reparaţii Utilaje Bistriţa este o subunitate a acestei direcţii (aspect ce rezultă şi din analiza organigramei Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud). Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud este unitatea care reprezintă interesele şi îndeplineşte atribuţiile RNP Romsilva în domeniul silviculturii pentru recoltarea, valorificarea şi exploatarea produselor specifice fondului forestier pe raza teritorială a acestui judeţ.
Potrivit susţinerilor părţilor şi documentaţiei din dosarele supuse analizei, rezultă că pe întreaga suprafaţă de fond forestier de 3781,9 ha (=2816,60 ha + 965,30 ha) preluată de reclamanta Primăria comunei Şanţ, pârâta Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud a licitat şi adjudecat partizi, pe care ulterior le-a exploatat şi valorificat în perioada dintre validare şi punerea în posesie, prin S.E.I.R.U. Bistriţa una dintre subunităţile acesteia.
Din analiza raportului de expertiză contabilă efectuată în dosarul nr. 912+/112/2009 (filele 63-74) instanţa a reţinut că expertul contabil a procedat la stabilirea a două variante de calcul privind profitul net la care ar avea dreptul reclamanta în urma exploatării şi valorificării masei lemnoase de pe suprafaţa de teren forestier de 3781,9 ha, motivat de faptul că Direcţia Silvică Bistriţa Năsăud nu a evidenţiat cheltuiala aferentă fiecărei partide de exploatare a materialului lemnos. Expertul a fost nevoit să apeleze la un algoritm de calcul, având în vedere distribuţia cheltuielilor de exploatare proporţional cu veniturile realizate din această activitate.
Instanţa a constatat că la determinarea celor două variante expertul a avut în vedere două situaţii cu cheltuieli: pe de o parte centralizatorul conform balanţelor de verificare ale Direcţiei Silvice Bistriţa-Năsăud şi ale SEIRU Bistriţa în perioada 24.11.2006-09.11.2007 (anexa 6 filele 85-87 din dosar nr. 912+/112/2009) şi centralizatorul conform balanţelor de verificare ale SEIRU Bistriţa în perioada 24.11.2006-09.11.2007 (anexa 7 filele 88-89 din dosar nr. 912+/112/2009).
Astfel, s-a stabilit că reclamanta ar avea dreptul la despăgubiri băneşti în suma de 406.503,18 lei conform variantei a), ori , conform variantei b), în sumă de 480.777,18 lei.
Din cuprinsul răspunsului de la obiectivul 3 (fila 70) din raportul de expertiză, instanţa a reţinut că atât Direcţia Silvică Bistriţa cât şi subunitatea acesteia, S.E.I.R.U. Bistriţa, deţin documente contabile (balanţe) proprii care nu se includ, ci se completează.
În aceste condiţii, instanţa a optat pentru varianta a) din raportul de expertiză contabilă, cu privire la cuantumul despăgubirilor stabilite, întrucât în această variantă s-au avut în vedere cheltuielile efectuate atât de către Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud cât şi de subunitatea acesteia, în timp ce în varianta b) s-au avut în vedere doar balanţele contabile ale unei subunităţi a direcţiei silvice.
Instanţa a reţinut că diferenţa între cele două variante nu constă într-o simplă operaţie matematică de scădere a cheltuielilor efectuate de direcţia silvică. Ambele variante au rezultat pornind de la documente contabile aflate în evidenţele direcţiei silvice, respectiv ale unei subunităţi din această unitate teritorială. În mod logic, în cazul variantei de la litera b) nu sunt avute în vedere toate cheltuielile efectuate de către direcţia silvică, care este în fapt unitatea care are ca atribuţii legale de exploatare a materialului lemnos ce face obiectul cauzei, potrivit art. 9 alin. (2) din anexa nr. 1 a HG nr. 1105/2003.
Chiar dacă expertul a apreciat că în varianta b) cheltuielile sunt mai apropiate de cele ale unui ocol silvic oarecare, instanţa nu se poate baza pe simple supoziţii, nefundamentate juridic şi nici nu poate trece cu vederea faptul că S.E.I.R.U. Bistriţa este doar o subunitate a direcţiei silvice, potrivit art. 9 alin. (3) din Anexa nr. 1 din H.G. nr. 1105/2003.
Pentru toate aceste motive, instanţa a optat pentru varianta a) din raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză cu privire la contravaloarea pretenţiilor reclamantei, urmând a admite în parte acţiunea civilă şi a obliga pârâtele să plătească reclamantei Comuna Şanţ suma de 406.503,18 lei ce reprezintă profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase pentru suprafeţele de teren forestier de 2816,60 ha şi respectiv 965,30 ha, suprafeţe validate în favoarea reclamantei prin Hotărârile Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Suceava nr. 3318 şi nr. 3319 din 24 noiembrie 2006 ce au format şi obiectul Proceselor verbale de punere în posesie nr. nr. 222 şi nr. 223 din data de 9 noiembrie 2007, pentru perioada 24.11.2006-09.11.2007.
Conform art. 274 alin. 1 C.proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În speţă, pârâtele sunt cele care au căzut în pretenţii existând şi cererea reclamantei de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată. Instanţa a avut în vedere şi poziţia procesuală a pârâtelor care s-au opus admiterii acţiunii, raportat la excepţia invocată, notele de şedinţă depuse în cauză (filele 14, 27-28) şi exprimată oral, prin reprezentant legal, în cadrul şedinţelor de judecată. Prin urmare, s-a admis cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în suma de 19923 lei cu titlu cheltuieli de judecată în cadrul celor două cicluri procesuale (fond şi recurs), reprezentând onorariu avocat (conform chitanţei de la fila 42 dosarul de fond nr. 404/265/2011 şi facturii seria SAB nr.01 din 08.02.2012 însoţită de extras de cont din 15.02.2012, filele 40-41 din dosarul 404/265/2011-apel) şi taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar (conform chitanţei de la fila 4 dosar nr. 404/265/2011 - fond).
V. Prin încheierea din 26 februarie 2014, pronunţată în dosarul nr. 2861/265/2012 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a fost declinată competenţa de soluţionare a apelului declarat de apelanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bistriţa împotriva sentinţei civile nr. 1259/31.05.2013 pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 2861/265/2012 în contradictoriu cu COMUNA ŞANŢ - PRIN PRIMAR, având ca obiect pretenţii, în favoarea Secţiei I civile din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
VI. Prin decizia civilă nr. 110/A din 25 septembrie 2014, pronunţată în dosarul nr. 2861/265/2012* al Tribunalului Bistriţa-Năsăud a fost respins ca nefondat apelul principal declarat de pârâtele REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA Bucureşti şi DIRECŢIA SILVICĂ BISTRIŢA împotriva sentinţei civile nr.1259 din 31.05.2013, pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosar nr.2861/265/2012.
A fost admisă cererea de aderare la apelul principal, formulată de reclamanta COMUNA ŞANŢ PRIN PRIMAR împotriva aceleiaşi hotărâri, sentinţa civilă nr.1259/31.05.2013, pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosar nr.2861/265/2012, pe care a schimbat-o în parte în sensul că: au fost obligate pârâtele la plata sumei de 480.777,18 lei, cu titlul de despăgubiri civile.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Au fost obligate pârâtele Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi Direcţia Silvică Bistriţa să plătească reclamantei Comuna Şanţ suma de 3554 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
1. Apelul declarat de pârâtele Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi Direcţia Silvică Bistriţa, este nefondat, instanţa respingând-ul ca atare.
Criticile formulate de aceste apelante au vizat în principal modul de soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
În această privinţă, tribunalul a apreciat că apărările reclamantei cu privire la imposibilitatea discutării în calea de atac a modalităţii de soluţionare a excepţiei faţă de neindicarea expresă în cuprinsul căii de atac a încheierii prin care instanţa de fond a soluţionat-o. Astfel, prin calea de atac intitulată iniţial recurs (f.2 dosar nr. 2861/265/2012) pârâta a solicitat modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca fiind prescrisă. Este real că nu s-a indicat expres şi încheierea din 19 aprilie 2013, însă întreaga motivare a căii de atac se referă la această excepţie, astfel că verificarea soluţiei pronunţate pe excepţie nu excede limitelor fixate prin cererea de apel, apărarea reclamantei fiind una strict formală.
În mod corect instanţa de fond a apreciat că înscrisul intitulat „Situaţia profitului net de acordat pentru suprafaţa de pădure predată la Primăria Comunei Şanţ, din partizi preluate de la DS Suceava şi exploatate de către SDS Bistriţa în perioada 24.11.2006-09.11.2007” (f.8), având nr. 1615/19.03.2008 are caracterul unui act de recunoaştere a pretenţiilor reclamantei şi întrerupe cursul prescripţiei extinctive, raportat la prevederile art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul
nr. 167/1958 ( aplicabil în speţă prin prisma dispoziţiilor art. 201 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil).
În mod cert acest act este unul de recunoaştere a dreptului reclamantei de a obţine plata profitului realizat de pârâta Direcţia Silvică Bistriţa, înscrisul referindu-se la situaţia profitului „de acordat” şi nu a celui pretins, fiind semnat de către reprezentanţii pârâtei. Actul se coroborează şi cu informaţiile comunicate de către RNP Romsilva cu adresa nr. 5695/19.08.2008 (f.5 dosar nr. 404/265/2011), potrivit cărora obligaţia acordării profitului rezultat revine Direcţiei Silvice Bistriţa, ca beneficiar la valorificării masei lemnoase exploatate conform cotei alocate. Chiar şi suma indicată prin actul de recunoaştere este mai mare decât cea pretinsă de reclamantă, astfel că nu se poate susţine cu temei că ea ar fi echivoca sau îndoielnică. Faptul că înscrisul se regăseşte înregistrat în evidenţele pârâtei Direcţia Silvică Bistriţa ca ieşire către RNP Romsilva, susţinut la termenul din 26 februarie 2014 (f.22 şi urm.), nu îl lipseşte de efectul întreruptiv, pentru considerentele deja enunţate.
Prin urmare, recunoaşterea pretenţiilor reclamantei a întrerupt curgerea prescripţiei extinctive, iar începând cu data de 19.03.2008 a curs un nou termen de 3 ani, termen care la data de 31.01.2011, când reclamanta a înregistrat cererea de chemare în j udecată la Judecătoria Năsăud, nu era împlinit.
Criticile pârâtei apelante vizând calificarea dată de către instanţa de fond apărărilor formulate de către aceasta rămân fără obiect faţă de statuările anterioare.
O altă critică adusă de către pârâtă hotărârii, prin completarea la motivele de apel vizează natura juridică a raportului de drept dedus judecăţii, şi implicit competenţa judecătoriei de soluţionare a pricinii în primă instanţă.
Tribunalul a observat că acţiunea civilă formulată de reclamantă a fost soluţionat iniţial de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr. 404/265/2011, iar sentinţa pronunţată a fost desfiinţată prin decizia nr. 58/A/2012, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleaşi instanţe de fond. Nici în primul ciclu procesual şi nici în rejudecare, nu s-a pus nici un moment în discuţie competenţa judecătoriei, cu toate că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 1591alin.2 din Codul de procedură civilă, aşa cum acestea au fost modificate prin Legea 202/2010. Ulterior, prin încheierea din 26 februarie 2014 secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bistriţa-Năsăud a conchis asupra naturii civile a cauzei, apreciind că apelul a fost în mod greşit înregistrat pe rolul acestei secţii.
Pe de altă parte, natura civilă a pretenţiilor nu poate fi contestată, fiind vorba de acordarea de către pârâtă a unor despăgubiri pentru exploatarea, după validarea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, a terenurilor cuvenite celei din urmă. Izvorul despăgubirilor nu poate fi decât unul delictual, fără legătură cu raporturile juridice comerciale în care ar putea fi implicată pârâta.
Observaţiile pârâtei referitoare la acordarea de către instanţa de fond a cheltuielilor de judecată în întregime rămân fără obiect faţă de modul în care tribunalul urmează a soluţiona cererea de aderare la apelul principal.
În fine, ultimul reproş adus de către pârâtă hotărârii instanţei de fond, vizează probaţiunea administrată pentru determinarea cuantumului despăgubirilor acordate. Această critică a fost formulată pentru prima dată prin precizările depuse la data de 21.02.2014, fără ca în faţa instanţei de fond sau prin apelul iniţial (depus la data de 25.06.2013), pârâta să fi avut vreo obiecţie cu privire la expertiza administrată în dosarul nr. 912+/112/2009 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilităţii, părţile pot conveni expres sau tacit, să se folosească în cauză şi de probe administrate în alte dosare. În speţă, este evident că pârâta a achiesat cel puţin tacit la cererea reclamantei de a se prevala de expertiza întocmită în dosarul amintit. Mai mult decât atât, expertiza în discuţie a fost întocmită cu participarea
pârâtei, care a fost parte în dosarul 912+/112/2009, astfel că o vătămare a sa prin utilizarea acestei probe nu a fost nici afirmată nici dovedită.
II. Apelul incident promovat de către reclamantă cu respectarea şi în temeiul dispoziţiilor art.293 alin.1 din codul de procedură civilă este fondat şi a fost admis în considerarea prevederilor art. 296 din Codul de procedură civilă.
Astfel, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că suma cuvenită reclamantei este cea cuprinsă în varianta a din raportul de expertiză aflat la filele 63-94 din dosarul nr. 912+/112/2009.
Textul legal ce cuprinde îndreptăţirea reclamantei la despăgubiri, respectiv art. 40 din Legea 1/2000, modificată, în forma în vigoare în perioada 24.11.2006-09.11.2007 prevede că „Pentru suprafeţele de pe care s-a exploatat masă lemnoasă în perioada dintre validarea cererilor de retrocedare şi punerea în posesie a proprietarilor, Regia Naţională a Pădurilor -Romsilva va acorda acestora beneficiul realizat, după deducerea cheltuielilor de exploatare, şi va suporta cheltuielile de împădurire a suprafeţelor neregenerate”.
Se observă aşadar, că textul legal vorbeşte de beneficiu realizat (şi nu de profit), precizând expres că se vor scădea doar cheltuielile de exploatare. Cheltuielile indirecte, scăzute de către expert în prima variantă a lucrării, nu pot fi calificate ca fiind cheltuieli de exploatare, astfel că pârâtele trebuiau obligate la plata sumei de 480.777,18 lei. Aceasta cu atât mai mult cu cât natura delictuală a despăgubirilor pretinse obligă la acoperirea integrală a prejudiciului suferit de către reclamantă prin exploatarea de către pârâtă a terenurilor forestiere asupra cărora i se stabilise deja dreptul de proprietate.
De altfel, expertul a precizat că această variantă este mai apropiată de realitate, cheltuielile scăzute fiind apropiate de valoarea cheltuielilor efectuate de un ocol silvic oarecare. Prin lucrarea efectuată expertul reţine că S.E.R.R.U. Bistriţa - RNP Romsilva - Direcţia Silvică Bistriţa a încasat din valorificarea lemnului pe picior de pe suprafaţa reconstituită în favoarea Comunei Şanţ suma de 556051,68 lei, pentru un volum net de 5.477mc, activitate care a presupus o cheltuială minimă pentru organizarea licitaţiilor. În aceste condiţii, includerea cheltuielilor indirecte, respectiv a celor efectuate de Direcţia Silvică Bistriţa, în categoria celor de exploatare a materialului lemnos menţionat nu este posibilă, mai ales în lipsa oricăror dovezi a legăturii dintre aceste cheltuieli (care sunt evidenţiate doar global) şi tăierile realizate de pe terenul reclamantei.
Dat fiind faptul că pârâtele au căzut în pretenţii, acestea au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în apel, conform prevederilor art. 274 din Codul de procedură civilă, în sumă de 3554 lei, constând în plata onorariului avocaţial (f. 19) şi a taxei de timbru, respectiv a timbrului judiciar achitat de către aceasta în apel (f. 16).
VII. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta REGIA NAŢIONALA A PĂDURILOR - Direcţia Silvică Bistriţa, solicitând casarea deciziei civile atacate; constatarea intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune cu trimiterea cauzei spre rejudecare; restituirea taxei judiciare de timbru achitate în apel în mod nelegal; cu cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că prin hotărârea atacată s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin.2 C.pr.civ..
Interesele recurentei au fost grav vătămate prin aceea că în momentul recalificării căii de atac din recurs în apel nu s-a discutat repunerea în termen pentru motivarea apelului, pârâta fiind obligată să depună pe parcursul judecării cauzei note şi să facă precizările necesare. Aceste note şi precizări nu au fost analizate de către instanţa de apel.
Expertiza tehnică pe baza căreia a fost stabilită valoarea pretenţiilor reclamantei este una extrajudiciară, fiind nelegală, cu toate aceasta instanţa neconsiderând oportun să dispună efectuarea unei expertize valide din punct de vedere procesual.
Având în vedere prevederile art. 41 din Legea nr. 1/2000, în mod greşit s-a stabilit obligaţia de achitare a unei taxe judiciare de timbru, impunându-se restituirea acesteia.
Instanţa de apel a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut deoarece cu toate că face diferenţa dintre profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase şi beneficiul realizat acordă beneficiul realizat din valorificarea masei lemnoase, schimbând astfel şi obiectul procesului, la fond reclamanta solicitând profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase.
Hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii având în vedere modul cum a fost soluţionată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, interpretând greşit actul nr. 1615/19.03.2008 emis de Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud ca fiind o recunoaştere de creanţă care a întrerupt termenul de prescripţie.
Conform Decretului nr. 167/1958, una din cauzele care întrerup cursul prescripţiei extinctive este recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia. În doctrină s-a arătat că recunoaşterea trebuie să fie neîndoielnică şi să rezulte din împrejurări neechivoce pentru a avea efect de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, ori pretinsele recunoaşteri ale pârâtei nu pot fi calificate ca recunoaşteri de datorii, apărările formulate în cadrul litigiului neputând fi calificate ca recunoaşteri de datorie fiind apărări de fond. În acest sens a fost invocată decizia nr. 4127/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a mai arătat că instanţa a interpretat eronat forma de organizare a direcţiei silvice, aceasta fiind o unitate fără personalitate juridică dar cu buget propriu, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului. Toate situaţiile contabile lunare, trimestriale şi anuale ale subunităţilor se centralizează într-o situaţie financiară unică a direcţiei silvice, care se raportează la sediul central al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.
În opinia recurentei instanţa de apel a săvârşit un exces de putere prin aceea că nu a intrat în cercetarea tuturor motivelor invocate la fond şi în apel, fapte care cumulate cu indicarea greşită a căii de către instanţa de fond au dus la limitarea şi îngrădirea dreptului la apărare garantat de Constituţie.
S-a mai învederat în cererea de recurs că în opinia pârâtei instanţa competentă să judece cauza era Tribunalul Bistriţa-Năsăud Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În drept au fost invocate prevederile art. 105, art. 212, art. 304 pct. 5, 6 şi 9 din C.pr.civ. şi art. 21 alin.3 din Constituţia României.
VIII. În apărare intimata Comuna Şanţ prin primar a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia omisso medio faţă de motivele de recurs neinvocate în apel. Pe fond s-a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că atâta timp cât încheierea prin care a fost soluţionată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune nu a fost atacată cu apel, apelul fiind formulat doar împotriva sentinţei civile nr. 1259/2013, încheierea pronunţată la data de 19.04.2013 a rămas irevocabilă.
Motivele invocate în recurs, pentru care se solicită modificarea deciziei atacate, nu au fost invocate în mod legal în apel. Chiar dacă la dosar s-au formulat în apel note şi precizări, acestea nu pot fi considerate ca motive de apel deoarece nu au fost invocate până la prima zi de înfăţişare aşa cum prevede art. 287 alin.2 C.pr.civ.. Deşi pe acest aspect nu s-a formulat recurs, reclamanta neavând interes, se impune ca acesta să fi avut în vedere de către instanţa de recurs.
Pe fond, s-a arătat că prin cererea de recurs se invocă mai mult motive de netemeinicie a hotărârii, iar nu de nelegalitate.
Deoarece prin recurs pare a se invoca necompetenţa materială a Judecătoriei Năsăud de a soluţiona acţiunea formulată se impune a se preciza că această excepţie a fost formulată doar în recurs, fără a se invoca temeiul legal pentru care se opinează că cererea ar fi de competenţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Litigiul este unul civil, având un obiect sub pragul de 500.000 lei.
Cu privire la indicarea în mod greşit a căii de atac de către Judecătoria Năsăud s-a arătat că acesta nu este un motiv de casare cu trimitere spre rejudecare. Din principiul legalităţii căilor de atac şi împrejurarea că pârâta avea angajat consilier juridic, rezultă că recurentei nu i-a fost încălcat vreun drept. De asemenea instanţa de apel nu trebuia să pună în discuţie, repunerea în termenul de formulare a motivelor de apel deoarece nu s-a formulat o astfel de cerere.
În privinţa expertizei, aceasta este într-adevăr una extrajudiciară dar proba a fost încuviinţată de Judecătoria Năsăud, iar pârâta nu s-a opus acestei probe.
Instanţa nu a dat mai mult decât s-a cerut şi nici nu a schimbat obiectul cauzei în apel, raportându-se la obiectul cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri civile în temeiul art. 40 din Legea nr. 1/2000, art. 18 din O.G. nr. 96/1998 şi art. 135 din Legea nr. 46/2008. De altfel, aceste critici privesc mai mult temeinicia hotărârii iar nu legalitatea acesteia.
Şi în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune s-a arătat că se invocă motive de netemeinicie care nu trebuie examinate de instanţa de recurs.
În subsidiar referitor la soluţia pronunţată pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune s-a arătat că întreruperea cursului prescripţiei prin recunoaşterea dreptului reclamantei rezultă din întâmpinările depuse în dosar, situaţia profitului net de acordat din data de 22.03.2008, procesul verbal din data de 11.03.2008 şi adresa pârâtei din data de 27.08.2008.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, deşi se apreciază că toate criticile privesc aspecte de temeinicie, se arată că în mod corect a apreciat instanţa de apel că varianta b din raportul de expertiză constituie varianta care consemnează sume la care este îndreptăţită reclamanta.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 115 C.pr.civ.
IX. Analizând recursul declarat de pârâta pârâta REGIA NAŢIONALA A PĂDURILOR ROMSILVA - Direcţia Silvică Bistriţa împotriva deciziei civile nr. 110 din 25.09.2014 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, Curtea reţine următoarele:
În primul rând se impune a se face precizarea că se apreciază de către Curte că majoritatea criticilor formulate în recurs privesc aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, iar nu de netemeinicie, astfel cum se invocă în întâmpinare, aspect care va rezulta din analiza acestora.
Totodată, având în vedere că în întâmpinare s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia omisso medio, se impun câteva precizări referitoare la acestea, anterior analizării criticilor formulate prin cererea de recurs.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de excepţia prescripţiei dreptului la acţiune se constată că neatacarea cu apel a încheierii din 19.04.2013 a instanţei de fond, prin care s-a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a fost invocată şi în faţa instanţei de apel. Prin decizia atacată s-a statuat în sensul că verificarea soluţiei pronunţate pe excepţie nu excede limitelor fixate prin cererea de apel, apărarea reclamantei în acest sens fiind una formală. În condiţiile în care instanţa de apel s-a pronunţat asupra acestui aspect, nu se poate invoca în recurs, pe cale de întâmpinare, excepţia autorităţii de lucru judecat, fiind necesar ca partea interesată să investească instanţa în acest sens printr-o cerere de recurs.
În ceea ce priveşte nemotivarea în termen a apelului, din dosarul de apel rezultă că reclamanta nu a invocat prin întâmpinare sau oral în faţa instanţei faptul că motivele de apel depuse pe parcursul judecării apelului ar fi fost tardiv formulate, neputând fi luate în considerare de instanţă. În condiţiile în care instanţa de apel l-a considerat motivat în termen, pronunţându-se asupra tuturor motivelor de apel, nu se poate invoca pentru prima dată în recurs acest aspect, nefiind vorba despre situaţia unui recurs declarat parţial omisso medio.
1. Prima critică din cererea de recurs priveşte competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă, apreciindu-se de către pârâtă că Tribunalul Bistriţa Năsăud - Secţia de contencios administrativ şi fiscal era competent să soluţioneze cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, motiv de nelegalitate prevăzut de pct.3 al art.304 C.pr.civ.
Referitor la această chestiune, a competenţei de soluţionare a cauzei în primă instanţă, Curtea reţine că aceasta a fost tranşată în mod irevocabil prin încheierea pronunţată la data de 26.02.2014 în dosarul nr.2861/265/2012 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, stabilindu-se că raportat la natura civilă a litigiului competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Năsăud, judecarea apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe fiind de competenţa secţiei I civile din cadrul Tribunalului Bistriţa Năsăud.
De asemenea, se constată că în ceea ce priveşte problema competenţei, în mod corect a reţinut tribunalul prin decizia atacată că excepţia necompetenţei de soluţionare a cauzei în primă instanţă nu a fost invocată de către pârâte în condiţiile art.1591C.pr.civ., fiind deci inadmisibil a fi invocată pentru prima dată în apel. La alin.2 al art. 1591C.pr.civ. se prevede că necompetenta materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.”
2. A doua critică formulată prin cererea de recurs priveşte încălcarea de către instanţa de apel a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.2 C.pr.civ., invocându-se faptul că prin indicarea greşită a căii de atac prin sentinţa pronunţată de judecătorie şi neluarea în considerare a motivelor de apel depuse după recalificarea căii de atac din recurs în apel, au fost grav vătămate interesele pârâtei apelante. Criticile au fost întemeiate în drept pe prevederile pct.5 al art.304 C.pr.civ.
Din dosarul de apel rezultă că susţinerile pârâtei din recurs nu corespund realităţii. Într-adevăr s-a pus în discuţie recalificarea căii de atac declarate împotriva sentinţei civile nr.1259/2013 a Judecătoriei Năsăud din recurs în apel, în şedinţa publică din 26.02.2014 pronunţată în dosarul nr.2861/265/2012 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, stabilindu-se raportat la prevederile art.2821C.pr.civ. că apelul este calea de atac care poate fi declarată împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie în primă instanţă. Dar, relevant din perspectiva respectării drepturilor procesuale ale pârâtei este faptul că instanţa de apel investită cu soluţionarea apelului a avut în vedere la pronunţarea deciziei atacate şi motivele de recurs, respectiv apel, depuse de către pârâtă la data de 12.11.2013 şi la data de 21.02.2014, aspect care rezultă din considerentele acesteia. Instanţa de apel s-a pronunţat atât asupra motivelor legate de prescripţia extinctivă cât şi asupra acelora legate de nulitatea raportului de expertiză extrajudiciară şi modul de funcţionare al Direcţiei Silvice.
Deşi se arată din nou că expertiza extrajudiciară nu putea fi avută în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei, nu se critică considerentele instanţei de apel referitoare la acest aspect, aceasta reţinând pertinent că în faţa instanţei de fond nu s-a formulat nici o critică în ceea ce priveşte raportul de expertiză, fiind deci acceptat de către pârâtă, acesta fiind de altfel întocmit într-un alt dosar în care a avut calitatea de parte pârâta.
3. Cea de-a treia critică formulată de către pârâtă la adresa deciziei instanţei de apel priveşte taxa judiciară de timbru stabilite în sarcina pârâtei de către instanţa de apel, invocându-se faptul că raportat la art.41 din Legea nr.1/2000 acţiunea ar fi scutită de taxa judiciară de timbru, scutirea aplicându-se şi în căile de atac.
Din dosarul de apel rezultă că la termenul de judecată din 05.06.2014 instanţa de apel a stabilit în sarcina pârâtei apelante obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4088 lei, taxa judiciară de timbru fiind achitată de către pârâta apelantă la data de 04.09.2014, conform ordinului de plată de la fila 15 din dosarul tribunalului.
Pârâta nu a formulat în apel cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire al taxei judiciare de timbru de către instanţa de apel, conform art.18 din Legea nr.146/1997, în
condiţiile în care legiuitorul a stabilit o procedură specială prin care se poate contesta modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, acest aspect nefiind admisibil a mai fi cenzurat în apel sau recurs.
De menţionat este şi faptul că la data de 08.12.2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra acestei chestiuni prin decizia nr.7, pronunţată în dosarul nr.4/2014, admiţând recursul în interesul legii formulat de colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi stabilind că: ” În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului. ”
4. Prin cea de-a patra critică formulată se invocă acordarea de către instanţa de apel a ceea ce nu s-a cerut, apreciindu-se că s-a schimbat obiectul cauzei în apel, motiv de recurs prevăzut de pct.6 al art.304 C.pr.civ.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 480.777,18 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând profitul rezultat din valorificarea mase lemnoase exploatate de către pârâte în perioada cuprinsă între validarea dreptului de proprietate şi punerea în posesie, fiind invocate prevederile art.135 alin. 1 şi 2 din Codul Silvic(Legea nr.48/2006).
Prin decizia de casare nr.58/2012 a Tribunalului Bistriţa Năsăud s-a stabilit că trebuie pusă în discuţie legea aplicabilă în cauză, aceasta nefiind Legea nr.48/2006, invocată de reclamantă, ci Legea nr.26/1996, respectiv Legea nr.1/2000.
În rejudecare, instanţa de fond a stabilit că în speţă sunt incidente prevederile art. 18 din O.G. nr.96/1998 şi cele art.40 din Legea nr.1/2000, în temeiul acestora pârâta având obligaţia să acorde reclamantei profitul rezultat din valorificarea masei lemnoase.
Instanţa de apel a statuat că textul legal care cuprinde îndreptăţirea reclamantei la despăgubiri este art.40 din Legea nr.1/2000 care face referire la beneficiul realizat, stabilind apoi pe baza probelor administrate în cauză, în special a raportului de expertiză contabilă avut în vedere şi de către instanţa de fond, care este acest beneficiu realizat la care este îndreptăţită reclamanta.
Având în vedere cele reţinute mai sus referitor la obiectul cauzei, nu se pune problema acordării de către instanţa de apel a mai mult decât s-a cerut şi nici a schimbării obiectului cererii de chemare în judecată în apel. Ceea ce a făcut instanţa de fond în rejudecare şi apoi instanţa de apel la judecarea apelului, a fost să respecte îndrumarul deciziei de casare nr.58/2012 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, care a impus lămurirea temeiului de drept al acţiunii deduse judecăţii, temei de drept care nu a fost contestat de către pârâtă.
5. S-a invocat de asemenea în recurs încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel în momentul soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, motiv de recurs prevăzut de pct.9 al art.304 C.pr.civ.
Referitor la această critică se constată în primul rând că faptul că a operat o întrerupere a termenului de prescripţie a fost stabilit de către instanţa de apel pe baza probelor administrate în cauză, fiind necesar a se face o interpretare a acestora pentru a se putea stabili dacă este sau nu vorba despre o recunoaştere a dreptului care să aibă ca şi efect întreruperea termenului de prescripţie în condiţiile art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958. Ori, modalitatea în care instanţa de apel stabileşte starea de fapt în cauză, pe baza probelor administrate în cauză, este o chestiune de temeinicie a hotărârii iar nu una de ne/legalitate care să poată fi invocată ca şi motiv de recurs conform art.304 alin. 1 C.pr.civ.
Chiar dacă s-ar aprecia că poate fi cenzurată în recurs concluzia instanţei de apel în sensul că a avut loc o întrerupere a termenului de prescripţie prin recunoaşterea dreptului, Curtea apreciază că în mod corect s-a stabilit de către instanţa de fond, menţinându-se concluzia
în apel, că în cauză a intervenit o întrerupere a termenului de prescripţie al dreptului la acţiune prin recunoaşterea dreptului făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.
Actul avut în vedere în principal de către instanţe pentru a stabili în sensul intervenirii întreruperii termenului de prescripţie al dreptului la acţiune este cel anexat la fila 8 din dosarul nr.2861/R/265/2012 al Judecătoriei Năsăud, intitulat „Situaţia profitului net de acordat pentru suprafaţa de pădure predată la Primăria comunei Şanţ pentru perioada 24.11.2006-09.11.2007”. Din acest act, semnat de către Primarul comunei Şanţ pe de o parte şi reprezentanţii Direcţiei Silvice Bistriţa pe de altă parte, rezultă în mod clar că Direcţia Silvică Bistriţa a recunoscut că datorează reclamantei suma de 540.920, 73 lei cu titlu de beneficiu realizat, fiind vorba despre un act de întrerupere a termenului de prescripţie al dreptului la acţiune în sensul art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958. Acest act a fost de altfel acceptat ca valabil de către pârâte pe tot parcursul judecării dosarului nr.912/112/2009 al Tribunalului Bistriţa Năsăud, poziţia procesuală a Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Bistriţa Năsăud fiind în sensul recunoaşterii datoriei, dar în limitele sumei de 363.763, 39 lei(fila 110 dosar). Recunoaşterea datoriei a fost una voluntară, pură şi simplă şi neîndoielnică.
Pârâta nu a reuşit să demonstreze în recurs că raţionamentul instanţei de fond, confirmat în apel, în sensul că Direcţia Silvică Bistriţa Năsăud avea competenţa să emită acel act, la acel moment, ar fi greşit. Relevant în acest sens este faptul că nu s-a invocat pe parcursul judecării cauzei excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Silvice Bistriţa Năsăud, acţiunea fiind admisă atât împotriva sa cât şi împotriva Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.
6. În ceea ce priveşte săvârşirea unui exces de putere de către instanţa de apel, această critică este axată pe aceea că instanţa de apel nu a analizat motivele de apel invocate de către pârâtă şi cele invocate la fond, nepunându-se de fapt problema unui exces de putere. Deşi nu s-a indicat de către pârâtă care ar fi motivul de nelegalitate prevăzut de art.304 C.pr.civ. în care se încadrează critica, curtea apreciază că nu poate fi vorba decât despre pct. 4 al art.304 C.pr.civ.
Oricum, astfel cum s-a precizat anterior, instanţa de apel a analizat toate motivele de apel formulate de către pârâtă în dosarul de apel, în ceea ce priveşte motivele invocate la fond, reţinându-se că instanţa de apel avea obligaţia să se pronunţe numai în limitele cererii de apel, ceea ce a şi făcut. Raportat la prevederile art.295 alin.1 C.pr.civ., efectul devolutiv al apelului nu implică obligaţia instanţei de apel de a se pronunţa asupra tuturor aspectelor dezbătute la fondul cauzei în condiţiile în care cererea de apel este motivată, fiind aplicabil şi în apel principiul disponibilităţii care obligă instanţa să se pronunţe în limitele în care a fost investită.
Prin urmare, raportat la ansamblul considerentelor de mai sus, Curtea, în temeiul art.304 pct.3,4,5,6 şi 9 coroborat cu art. art.312 alin. 1 C.pr.civ. va respinge recursul declarat de pârâta REGIA NAŢIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - Direcţia Silvică Bistriţa împotriva deciziei civile nr. 110 din 25.09.2014 a Tribunalului Bistriţa Năsăud pronunţată în dosarul nr. 2861/265/2012*, pe care o va menţine ca legală.
În temeiul art.274 alin.1 C.pr.civ. instanţa va obliga recurenta să plătească intimatei Comuna Şanţ prin primar suma de 4000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial.
| ← Obligaţie de a face. Desfiinţare împrejmuire de plasă pe... | Pretenţii. Ocuparea abuzivă a unui spaţiu de locuit → |
|---|
