FUNDAŢIE. AUTORIZAREA ÎNFIINŢĂRII. SOLUŢIONAREA CERERII ÎN ŞEDINŢĂ PUBLICĂ NULITATEA HOTĂRÂRII
Comentarii |
|
Cererea privind autorizarea înfiinţării fundaţiei se cercetează în camera de consiliu. în speţă, la instanţele de fond dezbaterile au loc în şedinţă publică şi în consecinţă atât sentinţa, cât şi decizia sunt lovite de nulitate.
(Secţia civilă, decizia nr. 1545 din 9 mai 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 mai 1999 P.D. -fondator unic al Fundaţiei “B.A.” a solicitat acordarea personalităţii juridice şi înscrierea acestei fundaţii în registrul special al Tribunalului Bucureşti.
în motivarea cererii petentul a arătat că scopul fundaţiei este educativ, cultural, pentru promovarea şi dezvoltarea limbii şi culturii aromâne.
Prin sentinţa civilă nr. 314 din 22 iunie 1999 Tribunalul Bucureşti - Secţia a lll-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că pentru realizarea scopului menţionat în statut (art. 6 şi 7), prin modalităţile concrete precizate, patrimoniul constituit de fondator în valoare de 3 milioane lei este insuficient.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel P.D., arătând că instanţa de fond a aplicat greşit legea, iar hotărârea pronunţată se întemeiază pe o apreciere eronată a probelor administrate în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 254 din 29 octombrie 1999 a respins ca nefondat apelul.
în motivarea deciziei, instanţa a reţinut că fundaţia reprezintă, în esenţă, chiar fondul său patrimonial constituit pentru realizarea scopului statutar, iar în măsura în care patrimoniul stabilit nu corespunde sumelor necesare realizării scopului ei, acesteia nu i se poate recunoaşte existenţa legală şi acorda personalitate juridică.
în speţă, obiectul de activitate propus prin statut este foarte generos dar, în egală măsură, şi
costisitor, suma de 3 milioane lei constituită cu titlu de patrimoniu având în mod evident un caracter simbolic şi nejustificând apariţia unui nou subiect de drept.
împotriva deciziei sus-menţionate P.D. a declarat recurs în conformitate cu prevederile art. 304 alin. 1 pct. 9 şi 11 din C. pr. civ., susţinând în esenţă că, în cauză, ambele hotărâri au fost date cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi se întemeiază pe o gravă greşeală de fapt decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate.
De asemenea, a depus, conform art. 305 C. pr. civ., dovada suplimentării patrimoniului la
20.000.000 lei.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor urma.
Cererea de înregistrare ca persoană juridică formulată de P.D. - fondator unic al Fundaţiei “B.A.” a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 21/1924").
Conform art. 89 din legea menţionată tribunalul cercetează cererea şi actele depuse în camera de consiliu.
De asemenea, potrivit art. 106 din aceeaşi lege, dispoziţiile articolelor enumerate, printre care şi art. 89, sunt de ordine publică.
în speţă, la instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti -dezbaterile au avut loc în şedinţă publică şi în consecinţă atât sentinţa tribunalului, cât şi decizia pronunţată în apel, prin care aceasta a fost menţinută ca legală şi temeinică, sunt lovite de nulitate.
Faţă de aceste considerente şi în conformitate cu dispoziţiile art. 313 C. pr. civ., recursul urmează a fi admis, vor fi casate ambele hotărâri, iar cauza trimisă spre rejudecare instanţei de fond.
← HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ. CERERE DE PUNERE SUB INTERDICŢIE.... | EXCEPŢIA LIPSEI CALITĂŢII PROCESUALE PASIVE A CONSILIULUI... → |
---|