HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ. CERERE DE PUNERE SUB INTERDICŢIE. NEASCULTAREA PERSOANEI A CĂREI PUNERE SUB INTERDICŢIE SE CERE. NULITATEA HOTĂRÂRII
| Comentarii |
|
Procedura punerii sub interdicţie judecătorească reglementată prin art. 30-33 din Decretul nr. 32/1954pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice implică, în mod necesar, avizul scris al unei comisii de medici psihiatri şi ascultarea nemijlocită de către instanţă a celui a cărui punere sub interdicţie este cerută, pentru a constata starea sa mintală.
Ascultarea persoanei a cărei punere sub interdicţie se cere trebuie realizată sub forma interogatoriului, prin consemnarea întrebărilor puse de instanţă şi a răspunsurilor date de ce! vizat, numai astfel fiind asigurate posibilitatea exercitării controlului judiciar cu privire la aprecierea instanţei asupra stării mintale a persoanei în cauză.
(Secţia civilă, decizia nr. 2364 din 30 iunie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
P. E. a formulat cerere de punere sub interdicţie a soţului său P. N. motivând că, în urma unor hemoragii cerebrale suferite în anii 1995 şi 1996, acesta nu mai dispune de întreaga capacitate de discernământ.
După efectuarea lucrărilor impuse de dispoziţiile art. 30 şi următoarele din Decretul nr. 32/1954 şi, respectiv, art. 142 C. fam., Tribunalul Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 405 din 20 mai 1998, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantă.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, care a respins apelul declarat de reclamantă prin decizia nr. 273 din 10 noiembrie 1999.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut că, deşi, într-adevăr, pârâtul a suferit două accidente vasculare cerebrale - urmare cărora, potrivit celor două expertize medico-legale psihiatrice şi-ar fi pierdut capacitatea psihică de a se autoconduce şi de a decide în interesul propriei persoane, având discernământul abolit - din declaraţiile martorilor audiaţi, ascultarea pârâtului de către ambele instanţe şi actele completatoare, rezultă că cel în cauză are un comportament cu totul diferit faţă de cel descris de expertize, astfel că nu se justifică punerea sa sub interdicţie.
împotriva deciziei instanţei de apel reclamanta a declarat recurs solicitând, în principal, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, desfiinţarea ambelor hotărâri şi, în fond, admiterea acţiunii.
în motivarea recursului se susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat conţinutul celor două expertize medico-legale psihiatrice, întemeindu-şi soluţia pronunţată pe certificate medicale obţinute de pârât de la diverşi medici, după efectuarea expertizelor, care nu au forţa probatorie de a înlătura concluziile acestora. De asemenea, în considerentele deciziei atacate nu se face nici o referire la măsura dispusă de instanţă, de a se efectua o nouă expertiză medico-legală de către Institutul Medico-Legal, în finalizarea căreia nu s-a stăruit.
în sfârşit, recurenta susţine că modul în care instanţa de apel a ascultat pe pârât este neprocedural, în condiţiile în care la dosar nu se află interogatoriul ce trebuia luat acestuia.
Recursul este întemeiat, în sensul celor ce se vor arăta.
Potrivit art. 142 C. fam., cel ce nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie.
Procedura punerii sub interdicţie reglementată prin art. 30 - 33 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi juridice implică, în mod
necesar, avizul scris al unei comisii de medici psihiatri şi ascultarea nemijlocită de către instanţă a celui a cărui punere sub interdicţie este cerută, pentru a constata starea sa mintală.
Ascultarea persoanei a cărei punere sub interdicţie se cere trebuie realizată sub forma interogatoriului, prin consemnarea întrebărilor puse de instanţă şi a răspunsurilor date de cel vizat, numai astfel fiind asigurată posibilitatea exercitării controlului judiciar cu privire la aprecierea instanţei asupra stării mintale a persoanei în cauză.
Măsurile prevăzute de textele legale citate privind procedura interdicţiei sunt obligatorii, aceste prevederi legale având caracter imperativ. Ca urmare, nerespectarea lor este de natură să ducă la casarea hotărârii.
în cauză, ascultarea pârâtului în faţa instanţei de apel nu s-a realizat în modalitatea impusă de lege, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea condiţiei
legale imperative referitoare la ascultarea persoanei a cărei punere sub interdicţie se cere.
Astfel fiind, se impune casarea deciziei atacate şi reluarea judecăţii în faţa instanţei de apel, cu acest prilej urmând a se lua cuvenitele măsuri, între care eventuala internare provizorie a pârâtului, în condiţiile art. 31 din Decretul nr. 32/1954, în vederea efectuării noii expertize medico-legale psihiatrice, respectiv a obţinerii avizului Comisiei superioare medico-legale din cadrul Institutului de Medicină Legală “Mina Minovici" Bucureşti, probă admisă de instanţă la 17 martie 1999.
Faţă de cele ce preced, recursul se priveşte ca fondat şi, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 313 C. pr. civ., va fi admis urmând a fi casată decizia atacată şi trimisă cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare, în sensul celor ce preced.
| ← HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ. CERERE DE PUNERE SUB INTERDICŢIE... | FUNDAŢIE. AUTORIZAREA ÎNFIINŢĂRII. SOLUŢIONAREA CERERII ÎN... → |
|---|
