CSJ. Decizia nr. 1127/2002. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 1127Dosar nr. 3159/2002

Şedinţa publică din 21 martie 2003

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 1999 la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanţii G.M. şi M.L. au chemat în judecată Consiliul Local al Municipiului Bucureşti cerând să fie obligat să le lase în deplină proprietate şi liniştită folosinţă terenul în suprafaţă de 326 mp situat în Bucureşti.

În motivare au arătat că acest teren a fost proprietatea autorilor lor M.M. şi M.Mi., a fost expropriat prin Decretul nr. 353/1984, iar construcţiile care se aflau au fost demolate. Despăgubirea acordată, în valoare de aproximativ 60.000 lei nu poate fi primită ca o dreaptă despăgubire în sensul art. 481 C. civ.

La termenul din 23 noiembrie 2000 reclamanţii şi-au precizat acţiunea arătând că înţeleg să se judece cu Municipiul Bucureşti prin Primarul General în locul Consiliului Local al Municipiului Bucureşti.

La termenul din 12 ianuarie 2001 reclamanţii au precizat acţiunea arătând că în situaţia în care terenul nu va putea fi retrocedat solicită echivalentul la valoarea de circulaţie actuală.

Prin sentinţa nr. 279/F din 20 aprilie 2001 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea astfel cum a fost precizată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că retrocedarea nu se poate face deoarece pe teren se află şantierul de construcţii al armatei deschis pentru realizarea obiectivului „Casa ştiinţei". În ce priveşte despăgubirea, cererea a fost respinsă deoarece s-a apreciat că la data exproprierii s-a acordat o despăgubire corespunzătoare valorii imobilului.

Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au formulat apel criticând-o pentru că potrivit expertizei imobilului în litigiu este format din teren liber betonat cuprins în cadrul şantierului de construcţii al armatei încă în activitate, care nu este afectat de construcţii de suprafaţă şi nici de lucrări subterane.

În ce priveşte despăgubirile acordate la data exproprierii sunt insuficiente şi nu aşa cum ar fi fost firesc să fie o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Decizia nr. 160 din 11 aprilie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a confirmat soluţia instanţei de fond şi a respins apelul ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că deşi terenul în litigiu nu este afectat de construcţii sau lucrări subterane, este cuprins în incinta şantierului de construcţii al armatei deschis pentru realizarea obiectivului „Casa ştiinţei", expertul precizând că nu cunoaşte dacă sunt proiectate viitoare investiţii.

În ce priveşte cererea cu privire la despăgubiri, instanţa a apreciat că despăgubirile acordate la data exproprierii sunt corespunzătoare valorii imobilului de la acea dată.

Împotriva acestei hotărâri reclamanţii au formulat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 1 C. proc. civ. reluând criticile din apel.

Recursul nu este fondat şi urmează să fie respins ca atare.

În ce priveşte critica constând în aceea că terenul poate fi restituit în natură, aceasta urmează a fi înlăturată. Din analiza probelor de la dosar reiese că terenul revendicat a fost expropriat în baza Decretului nr. 353/1984. Conform raportului de expertiză terenul este liber, betonat, cuprins în cadrul şantierului de construcţii al armatei, în activitate, deschis pentru realizarea obiectivului, „Casa ştiinţei", este neafectat de construcţii sau lucrări subterane. Din cuprinsul raportului de expertiză reiese că nu sunt cunoscute proiectele viitoare. De asemenea, aşa cum confirmă adresa nr. 5199 din 21 decembrie 2000 terenul se află în zona ansamblului urbanistic „Noul centru civic Bucureşti 2000".

Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond şi de apel au respins cererea de restituire a terenului, critica formulată de recurenţi este neîntemeiată, urmând a fi înlăturată.

În ce priveşte critica privind despăgubirile acordate, constând în aceea că sunt insuficiente, şi aceasta urmează a fi înlăturată.

La data exproprierii s-a acordat suma de 60.272 lei din care pentru teren suma de 788 lei (adresa A 569 din 10 iulie 2001, dosar 4132/2001 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă).

În raport de valoarea de asigurare a imobilului (dosar 4132/2001 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă) care este de 57.000 lei, în mod indiscutabil suma de 60.272 lei este o dreaptă despăgubire. În mod corect instanţele de fond şi de apel au respins cererea de acordare a despăgubirilor. Critica recurenţilor privind acordarea despăgubirilor urmează a fi înlăturată.

Pentru aceste motive recursul este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanţii G.M. şi M.L. împotriva deciziei civile 160 din 11 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1127/2002. Civil