CSJ. Decizia nr. 1589/2002. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 1589

Dosar nr.1051/2002

Şedinţa publică din 16 aprilie2003

S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea S.M.împotriva deciziei nr. 21din 5 februarie 2002a Curţii de Apel Cluj – secţia civilă.

La apelul nominal s-au prezentat recurenta-contestatoare personal, lipsind intimaţiiS.B.şiConsiliulLocalCluj-Napoca, S.C."D.I.E."SRL Cluj şi S.C."S.P."SRL.

Procedura completă.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie admisibilitatea recursului, având în vedere obiectul acestuia.

Recurenta-contestatoare arată că recursul este admisibil şi solicită admiterea lui.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia formulată la data de 14 martie 2001, astfel cum a fost precizată la data de 17 septembrie 2001, S.M.a solicitat în contradictoriu cu S.B., Consiliul Local Cluj Napoca, S.C."D.I.E."SRL Cluj şi S.C." S.P." SRL să se constate nulitatea actelor de procedură privind executarea silită în dosarul nr.187/1995 al executorilor judecătoreşti de pe lângă Tribunalul Cluj; să se anuleze sentinţa civilă nr. 565/1996 a Tribunalului Cluj şi sentinţa civilă nr. 4056/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca; să se constate că aceste hotărâri nu se pot executa silit; să se dispună reluarea executării silite, prin modificarea hotărârilor în raport de prevederile art. 378, 399 şi 400 C.proc.civ.şi să fie obligaţi pârâţii să recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului din CF Cluj-Napoca nr.top.702/1 şi nr.top. 702/1/II; să se constate că prin Decizia civilă nr. 71/1995 a Curţii de Apel Cluj nu s-a soluţionat capătul de cerere privind daunele cominatorii şi că intimatul S.B. refuză să îndeplinească de bună-voie obligaţiile stabilite prin această decizie civilă.

Tribunalul Cluj –Secţia civilă – prin sentinţa nr. 335 din 20 septembrie 2001, a respins contestaţia la executare formulată de S.M..

Soluţia tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Cluj – Secţia civilă, care, prin Decizia nr. 21 din 5 februarie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea S.M..

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs contestatoarea S.M..

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 402 alin. 2 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin art. I, pct. 156 din OUGnr. 138/2000 (modificare ce a cuprins întreaga secţiune a VI – a a Curţii a V – a C.proc.civ.), hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie se dă fără drept de apel, cu excepţia hotărârii pronunţate în temeiul art. 400 1 şi art. 401 alin. 2.

Pe de altă parte, conform art. 725 alin. 1 C.proc.civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, şi proceselor în curs de judecată începute sub vechea lege, precum şi executărilor silite începute sub acea lege, iar potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol, hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate.

Cum sentinţa Tribunalului Cluj a fost pronunţată la data de 20 septembrie 2001, deci după intrarea în vigoare a noii legi (OUGnr. 138/2000), prevederile ordonanţei se aplică, în momentul intrării ei în vigoare, şi prezentului litigiu, inclusiv în ceea ce priveşte exerciţiul căilor de atac.

Întrucât în materia contestaţiei la executare propriu-zise legiuitorul a suprimat calea de atac a apelului şi cum totuşi contestatoarea S.M.a atacat sentinţa tribunalului, calea de atac declarată de contestatoare s-a epuizat prin simplul fapt al exercitării ei, astfel că este fără relevanţă modalitatea în care calea de atac a fost calificată de instanţa de control judiciar.

Deoarece, potrivit legii, Curtea de Apel Cluj a avut de soluţionat doar recursul formulat de contestatoare împotriva sentinţei tribunalului, cel de al doilea recurs exercitat în aceeaşi cauză şi de aceeaşi parte se priveşte ca inadmisibil şi va fi respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea S.M.împotriva deciziei nr.21 din 5 februarie 2002 a Curţii de Apel Cluj – secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi16 aprilie2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1589/2002. Civil