CSJ. Decizia nr. 1592/2002. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 1592Dosar nr. 3065/2002

Şedinţa publică din 16 aprilie 2003

Asuprarecursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constatăurmătoarele:

Prin cererea înregistratăla data de 9 august 1999 la Judecătoria Pogoanele reclamanţii D.D. şi A. au chemat în judecată pe pârâţii B.R.D., sucursala Galaţi, şi I.V.M. solicitând obligarea acestora în solidar la plata a 70.000.000 lei despăgubiri civile (reprezentând avarierea autoturismului).

În motivare au arătat că în seara zilei de 2 august 1999 în timp ce circulau cu autoturismul proprietate personală marca TOYOTA au fost accidentaţi de autoturismul marca Dacia Break condus de I.V.M., autoturism proprietatea pârâtei, accidentul producându-se din vina exclusivă a pârâtului.

La termenul de judecată din 20 septembrie 1999 reclamanţii şi-au majorat obiectul cererii solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 288 milioane lei, despăgubiri pentru avarierea autoturismului.

Prin sentinţa civilă nr. 407 din 20 septembrie 1999 Judecătoria Pogoanele şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Buzău.

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, investit prin strămutarea cauzei de la Tribunalul Buzău a admis acţiunea prin sentinţa civilă nr.736/F din 27 octombrie 2000 şia obligat pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 251.000.000 lei reprezentând despăgubiri din care suma de 110.000.000 lei va fi plătită de asiguratorul S.A.R.G.U. S.A.

A obligat pârâţii I.V.M. şi B.R.D. G.S.G., sucursala Galaţi, la 515.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.

A dat în debit reclamanţii cu sumade 15.615.000 lei taxă judiciară de timbru şi 50.000 lei timbru judiciar.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că fapta ilicită a pârâtului I.V. rezultă din conţinutul procesului verbal de contravenţie seria Z din 2525353 din 2 august 1999, iar valoarea despăgubirilor a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat de expertul E.I.

Împotriva acestei hotărâri, pârâţii B.R.D.G.S.G., sucursala judeţeană Galaţi, şi U. S.A.S.A.R.G. au declarat apel.

B.R.D. G.S.G., sucursala judeţeană Galaţi, a criticat în esenţă hotărârea pentru că nu au fost avute în vedere de către instanţă susţinerile expertului cu privire la starea tehnică a autoturismului şi există o discrepanţă foarte mare între valoarea despăgubirii stabilite de expert şi cea a societăţii de asigurare U.

Apelanta U. S.A. S.A.R.G. criticat hotărârea în esenţă pentru că instanţa nu a avut în vedere că s-a plătit reclamanţilor suma de 17.268.750 lei prin mandat poştal şi că la data producerii accidentului autoturismul avea o vechime de 13 ani şi un grad de uzură de 85%.

Prin Decizia civilă nr. 140 A din 15 martie 2002 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelurile şi a modificat în parte sentinţa în sensul că a obligat în solidar pe pârâţii I.V.M., B.R.D.G.S.G., sucursala judeţeană Galaţi, să plătească reclamanţilor suma de 27.489.564 lei reprezentând despăgubiri, din care suma de 17.268.750 lei a fost achitată de S.A. U. S.A. şi acceptată prin asigurator, S.A.R.G.U. S.A. şi a sumei de 10.220.814 lei.

A obligat intimaţii la 6.842.500 lei cheltuieli de judecată către B.R.D. G.S.G., sucursala judeţeană Galaţi,şi 2.105.250 lei către S.C. U. S.A.

Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinutcă la stabilirea pagubei s-a avut în vedere contravaloarea pieselor de schimb şi a manoperei, fără a se respecta dispoziţiile HG nr. 906/1968 potrivit cărora cuantumulprejudiciului se determină de către instanţa de judecată pe baza unei expertize judiciare, cu respectarea prevederilor art. 8 şi art. 9 din anexa 2 a HG nr. 906/1998, despăgubirea calculându-se în funcţie de valoarea autovehicolului la data producerii accidentului.

De asemenea, instanţa a maireţinut că suma de 17.268.750 leia fost deja achitată de societatea de asigurări.

Împotriva acestei hotărâri reclamanţii D.D. şi D.A. au declarat recurs întemeindu-se pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.

Hotărârea instanţei deapel este criticată pentru că a reţinut greşit valoarea prejudiciului de 27.489.564 lei bazându-se pe o expertiză dispusă în apel şi efectuată de expert I.N., criticabilă, făcută cu încălcareanormelor procedurale imperative şi a legislaţiei în domeniu.

În mod eronatinstanţa de apel a înlăturat expertiza efectuată de expert E.I. Această expertiză este întocmită cu respectarea dispoziţiilor legale.

Recursul este fondat şi urmează a fi admis.

Instanţa de apel nu a manifestat rolul activ în vederea stabilirii corecte a prejudiciului, aspect care era obligatoriu în raport de împrejurarea că prejudiciul este o chestiune de drept şi nu un fapt.

Astfel, în expertiza efectuată la instanţa de fond expertul E.I. reţine în concluzii că valoarea actuală a autoturismului neavariat este de circa 179.104.000 lei. Valoarea estimativă a reparaţiilor autoturismului avariat este de circa 251.176.200 lei.

În apel expertul I.N. arată că a stabilit valoarea autoturismului în baza reglementărilor în vigoare la data producerii evenimentului rutier.

Valoarea autoturismului la momentul producerii accidentului a fost de 3132 D.M.

Uzura de 65% stabilită de expertul E.I. nu se justifică prin reglementările valabile la momentul producerii accidentului rutier.

În scopul aplicării corecte a art. 999 C. civ.şi principiului de drept a reparării integrale a pagubeiinstanţa de apel fiind confruntată cu două expertize ale căror concluzii nu se pot concilia era obligată să suplimenteze probele inclusiv cu o nouă expertiză prin care să stabilească valoarea reală a prejudiciului suferit de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanţii D.D. şi D.A. împotriva decizieinumărul 140/A din 15 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 aprilie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1592/2002. Civil