CSJ. Decizia nr. 1758/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.1758DOSAR NR.5487/2002
Şedinţa publică din 6 mai2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr.2789 din 13.12.2001a Curţii de Apel Alba Iulia, a sentinţei civile nr.3011 din 2.05.2001 a Judecătoriei Sibiu.
La apelul nominal s-au prezentat consilierul juridic A.R.pentru intimaţii-pârâţi Ministerul de Interne şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Sibiu şi consilierul juridic A.L.pentru intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, lipsind intimatul-reclamant S.G.D.
Procedura completă.
Curtea, din oficiu, pune în discuţia părţilor excepţia competenţei materiale a curţii de apel ca instanţă de recurs.
Procurorul V.O.a susţinut admiterea excepţiei invocate din oficiu, a recursului în anulare şi a solicitat trimiterea cauzei spre competentă soluţionare tribunalului.
Consilierii juridici prezenţi, având pe rând cuvântul, au pus aceleaşi concluzii de admitere a recursului în anulare pe excepţia de ordine publică a competenţei materiale, invocată din oficiu.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Sibiu la data de 26.02.2001 şi înregistrată laaceastă instanţă sub nr.1616/2001, reclamantul S.G.D. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul de Interne şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu şi a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa pârâţii să fie obligaţi după cum urmează:
- să-i plătească ajutorul neimpozabil, egal cu 15 solde lunare brute, stabilite în raport cu solda avută în luna iulie 2000, actualizat potrivit indicelui de inflaţie, începând cu luna iulie 2000 şi până la data achitării efective a sumelor datorate;
- să-i plătească 15 solde, reprezentând ajutorul egal cu două solde lunare brute, neimpozab ile, pentru fiecare an rămas până laîmplinirea limitei de vârstă pentru pensionare, stabilite în raport cu solda avută în luna iulie 2000, actualizat potrivit indicelui de inflaţie, începând cu luna iulie 2000 şi până la data achitării efective .
În motivarea acţiunii sale, reclamantul care a fost cadru militar activ la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, arată că la data de 30.06.2000 a fost trecut în rezervă cu drept de pensie, dar nu i s-au plătit ajutoarele materiale neimpozabile la care era îndreptăţit potrivit art.31 alin.1 şi 2 din Legea 138/1999 şi art.70 şi următorii din Legea 168/1999.
La termenul de judecată din 27.04.2001 reclamantul îşi precizează acţiunea în sensul că solicită obligarea pârâţilor numai la plata sumei de 115.786.820 lei care reprezintă diferenţa dintre ajutorul brut datorat la data trecerii în rezervă şi ajutorul net acordat, la valoarea actualizată începând cu data de 1.07.2000 şi până la 28.02.2001 şi în continuare până la executarea efectivă a plăţii.
Precizează reclamantul că pe arcursul judecării cauzei pârâţii i-au achitat prin plăţi succesive ajutoarele băneşti la care avea dreptul, dar calculate la valoarea netă a soldelor contrar dispoziţiilor legale care stipulează că aceste drepturi se calculează la valoarea soldelor brute şi nu sunt impozabile.
Prin sentinţa civilă nr.3011 din 02.05.2001 pronunţată de Judecătoria Sibiu s-a "admis acţiunea de dreptul muncii formulată de reclamantul S.G.D. şi auj fost obligaţi pârâţii să-iplătească suma de 115.786.820 lei reprezentând drepturi băneşti cuvenite în urma trecerii înrezervă cu drept de pensie, drepturi calculate în raport cu solda brută şi neimpozabilă.
Împotriva sentinţei civile nr.3011/02.05.2001 pronunţată de Judecătoria Sibiu adeclarat în termen recurs pârâtul Ministerul de Interne care critică hotărârea pronunţată pentru motive de nelegalitate constând în esenţă în violareaprevederilor OGnr.73/1999 privind impozitul pe venit şi a HG nr.1066/1999 prin care au fost aprobate Normele metodologiceprivind aplicarea OGnr.73/1999.
Recursul a fost înregistrat sub nr. dosar 4088/03.09.2001 la Curtea de Apel Alba Iulia – secţia civilă.
Intimatul-reclamant S.D.a formulat la primul termen de judecată în recurs, în faţa Curţii de Apel Alba-Iulia, întâmpinare în care a arătat că nu este competentă material această instanţă să judecerecursul, sentinţa recurată fiindpronunţată ca instanţă de fond de Judecătoria Sibiu şi împotriva ei, nu se poate introduce decât recurs, obiectul cauzei fiind un litigiu de muncă.
La termenul de judecată din 26.11.2001 recurentul Ministerul de Interne, formulează o cerere de chemare în garanţie aMinisterului Finanţelor Publice prin care solicită ca în cazul în care esteadmisă cererea reclamantului S.D., chematul în garanţie să fieobligat să vireze Ministerului de Interne sumele ce se vor plăti reclamantului.
Prin Decizia civilă nr.2789/13 decembrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia civilă se respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul de Interneîmpotriva sentinţei civile nr.3011/2001 pronunţată de Judecătoria Sibiu, ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de acelaşi pârât.
Împotriva sentinţei civile nr.3011/2 mai 2001, pronunţată de Judecătoria Sibiu şi a deciziei civile nr.2789/13.12.2001 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs în anulareProcurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie considerând că hotărârile criticate au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În esenţă, în motivarea recursului înanulare se arată că prin hotărârile pronunţate instanţele au încălcat prevederile art.4, 6, 23 şi 86 din OG nr.73/1999 privind impozitulpe venit .
La termenul de judecată din 6 mai 2003 Curtea a pus în discuţie din oficiu competenţa materială a Curţii de Apel Alba Iulia de a judeca, ca instanţă de recurs, pricina, având ca obiect un litigiu de muncă dacă sentinţa a fost pronunţată ca instanţă de fond de Judecătoria Sibiu.
Cu privire la excepţia ridicată se constată următoarele:
Prin art.I pct.3 din OUG nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea C.proc.civ., după lit."b" a punctului 1 al art.2 din acest cod, s-a in trodus lit "b/1", prin care s-a stabilit că tribunalele vorjudeca în primă instanţă, conflictele demuncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor in stanţe. Totodată prin art.I pct.5 din OUG nr.138/2000 astfel cum a fost modificat prin art.I pct.3 din OUG nr.59/2001 s-a dat un nou cuprins art.3 pct.3 C.proc.civ., stabilindu-se că, funcţionând ca instanţă de recurs, curţile de apel îşi judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care potrivit legii nu sunt supuse apelului, precum şi în alte cauze prevăzute de lege.
Anterior acestor reglementări, în perioada în care litigiile de muncă se soluţionau înfond de judecătorie, prinLegea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, s-a procedat implicit la suprimarea căii de atac a apelului în această materie, în art.79 din Legea nr.168/1999, menţionându-se că hotărârile instanţelor de fond sunt definitive, iar prin articolul următor, stabilindu-se că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Din dispoziţiile legale ce au fost arătate mai înainte, rezultă fără echivoc că, în prezent,după intrarea în vigoare a OUG nr.138/2000 astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr.59/2001, conflictele de muncă cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe se judecă de tribunale în primă instanţă, iar recursul casingură cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în această materie, se judecă de Curţile de apel.
Dar, competenţa curţilor de apel de a soluţiona recursurile în materia conflictelor de muncă este limitată laceea ce prevede norma de procedură care este de strictă interpretare, respectiv curţile de apel pot funcţiona ca instanţe de recurs numai atunci când litigiul de muncă este soluţionat în primă instanţă de către tribunale.
A considera că, deoarece au devenit prin noile reglementări, instanţe de recurs,curţile de apel ar trebui să judeceşi recursurile îndreptate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în soluţionarea conflictelor de muncă, care nu pot fi atacate cu apel, ar însemna să se nesocotească normele juridice de competenţă în soluţion area căilor de atac, prin care este consacrat principiului potrivit căruia calea de atac de reformare se judecă de instanţa imediat ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
În conformitate cu acest principiu, atât prin dispoziţiile art.2 pct.3 C.proc.civ. cât şi prin cele ale art.23 alin.ultimdin Legea 92/1992 pentru organizareajudecătorească se stabileşte că tribunaleleca instanţe de recurs, judecă recursuriledeclarate împotriva hotărârilor pronunţatede judecătorii, care potrivit legii nu suntsupuse apelului.
Examinând pricina în lumina considerentelor dezvoltate în precedent, se constată din lucrările dosarului că cererea de chemare în judecată formulată la 26.02.2001 de reclamantul S.D.şi având ca obiect un litigiu de muncă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu care la data sesizării avea competenţa să judece ca instanţă de fond litigii de muncă, potrivit art.1 C.proc.civ., hotărârile pronunţate fiind definitive, iar recursul declarat împotriva lor urmând să fie judecat de tribunal, potrivit art.69 şi 70 din Legea nr.168/1999.
Aşa fiind, chiar dacă prin OUG nr.138/2000 şi OUG nr.59/2001, ambele intrateîn vigoare la 2 mai 2001, competenţa materială a in stanţelor în materia litigiilorde muncă s-a modificat: corect a procedat Judecătoria Sibiu, con tinuând judecarea procesului, aşa cum dispune art.725 alin.2 C.proc.civ. şi pronunţând sentinţa civilă nr.3011/2 mai 2001.
În această situaţie potrivit prevederilor legale şi principiilor aplicabile în materie, analizate în consideraţiile ce preced, recursul declarat în cauză de pârâţi, împotriva sentinţei civile 3011/2 mai 2001 pronunţată de Judecătoria Sibiu trebuia judecat de Tribunalul Sibiu, care este instanţa imediatierarhică Judecătoriei Sibiu şi nu de Curtea de Apel Alba Iulia, care adevenit in stanţă de recurs în materia litigiilor de muncă potrivit art.3 pct.3 C.proc.civ., în urma modificării dispusă prin OUG nr.59/2001.
Aşa fiind, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia civilă, procedând la judecarea recursului declarat împotriva sentinţei civile 3011/2 mai 2001 de Judecătoria Sibiu a săvârşit o încălcare esenţialăa legiipronunţând o hotărâre nelegală impunându-se admiterea recursului în anulare şi casarea deciziei civile nr.2789/13.12.2001 şi trimiterea cauzei la Tribunalul Sibiu pentru rejudecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul de Interne.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr.2789 din 13.12.2001a Curţii de Apel Alba Iulia, pe care o casează.
Trimite Tribunalului Sibiu spre competentă soluţionare a recursului declarat de Ministerul de Interne împotriva sentinţei civile nr.3011 din 3 mai 2001 a Judecătoriei Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1762/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 1757/2002. Civil → |
|---|
