CSJ. Decizia nr. 2113/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2113
Dosar nr.5535/2002
Şedinţa publică din 23 mai2003
S-aluat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul local al oraşului Chişineu Criş prin Primar împotriva decizieicivile nr.113din7 octombrie 2002a Curţii de ApelTimişoara – Secţia Civilă.
La apelul nominals-a prezentat intimata-reclamantă A.N.C.M. UCECOM Bucureşti prin consilier juridic S.C..
Procedura completă.
Curtea, luând act că nu mai sunt cereri prealabile a acordat cuvântul în dezbaterea recursului.
Consilierul juridic S.C. a învederatcă potrivit art. 16 din Legea nr.10/2001 imobilul nu poate fi restituit în natură pârâta fiind obligată să facă o ofertă de restituire prin echivalent. A solicitat respingerea recursului.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 aprilie 2002 reclamanta A.N.C.M. UCECOM a chemat în judecată pârâta Primăria oraşului Chişineu Criş solicitând obligarea acesteia la a prezenta oferta de restituire prin echivalent a valorii imobilului din Str. Bicazului nr. 8, care a aparţinut cooperaţiei meşteşugăreşti.
În motivare reclamanta a arătat că imobilul a aparţinut C.C.A.R. din C. M. Bucureşti a cărei succesoare în drept este ANCOM UCECOM şi folosit abuziv în interesul public al oraşului Chişineu Criş.
În baza Legii nr. 10/2001 a formulat notificare către pârâtă în vederea restituirii în natură a imobilului.
Prin Dispoziţia nr.211 din 19 septembrie 2001 Primăria oraşului Chişineu Criş a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului cu motivarea că imobilul se încadrează în prevederile art. 16 din Legea nr.10/2001 – aşezământ social-cultural, fiind în prezent C.O.C.
Tribunalul Arad prin sentinţa civilă nr. 338 din 25 iulie 2002 a admis acţiunea civilă a reclamantei şi a obligat pârâta să emită dispoziţie motivată cu oferta de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 pârâta era obligată, în condiţiile în care restituirea în natură nu era posibilă să facă reclamantei printr-o dispoziţie motivată o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Împotriva sentinţei mai sus menţionate a declarat apel Consiliul local al oraşului Chişineu Criş arătând că imobilul face parte din domeniul public al oraşului fiind aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. 1 din Legea nr.10/2001 şi că prin restituirea echivalentului valoric al acestuia reclamanta s-ar îmbogăţi fără justă cauză.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr.113 din 7 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul considerând hotărârea apelată temeinică şi legală întrucât emiterea deciziei motivate de ofertă prin echivalent, în cazul în care imobilul nu se poate restitui în natură, este o obligaţie şi nu o facultate a deţinătorului acestuia.
Pârâtul Consiliul local al oraşului Chişineu Criş a recurat sus menţionata decizie, considerând-o netemeinică şi nelegală pentru faptul că bunul aparţine domeniului public iar prin restituire reclamantas-ar îmbogăţi fără justă cauză, având în vedere investiţiile de peste 2 miliarde lei aduse imobilului de pârât.
Recursul este întemeiat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
În temeiul prevederilor art. 1 din Legea nr.10/2000, de regulă, imobilele preluate în mod abuzive de stat, organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr.139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie în natură în condiţiile legii.
În cazul unor imobile având o anumită destinaţie, enumerate în art. 16 alin. 1 din lege, respectiv imobilele ocupate de unităţi bugetare din învăţământ, din sănătate, aşezăminte social-culturale, instituţii publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanţele organizaţiilor internaţionale inter-guvernamentale acreditate în România, precum şi de personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare în vederea continuării activităţilor de interes public social-cultural sau obştesc, foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii în discuţie.
În completarea acestor dispoziţii, însă, alin. 2 din acelaşi art. 16 impune în sarcina ministerelor de resort şi a celorlalte instituţii publice interesate efectuarea de propuneri în baza cărora Guvernul va stabili prin hotărâre imobilele care nu vor fi retrocedate în natură şi pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.
Este deci de remarcat, în primul rând, că este de atributul puterii executive şi nu a celei judecătoreşti, în a stabili care sunt imobilele care nu se restituie în natură şi în raport de aceasta, obligaţia deţinătorului bunului de a restitui echivalentul valoric al imobilului solicitat de proprietar, în condiţiile în care restituirea în natură nu este posibilă şi având în vedere prevederile privind afectaţiunea de interes public astfel, cum este determinată prin aplicarea normelor metodologice ale legii.
Pe de altă parte, deşi sinteza dispoziţiilor art. 16 din Legea nr.10/2001 determină ca soluţie principală restituirea prin echivalent, restituirea în natură este aplicabilă numai dacă imobilul nu mai este necesar potrivit scopului legal stabilit, cu particularitatea că ea poate fi dispusă în viitor, la cererea persoanei îndreptăţite, care iniţial a acceptat restituirea prin echivalent.
În continuarea textelor de lege mai sus menţionate dispoziţiile art. 24 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd procedura administrativă prin care deţinătorul imobilului este obligat ca prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, să facă în termenul legal persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului, dacă nu este posibilă retrocedarea în natură potrivit considerentelor mai sus arătate.
Or, instanţele au obligat pârâtul în a face oferta restituirii echivalentului valoric al imobilului fără a supune dezbaterii aspectele la care trimit dispoziţiile art. 16 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 184/2002.
În consecinţă, recursul pârâtei va fi admis, hotărârile pronunţate vor fi casate şi cauza trimisă spre rejudecarea instanţei de fond, care va pune în discuţia părţilor obligaţia pârâtei să se conformeze dispoziţiilor art. 24 raportat la art. 16 din Legea nr.10/2001 precum şi a normelor metodologice de aplicare unitară a acesteia, aprobate prin HGnr.498/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 324 din 14 mai 2003 având în vedere şi dispoziţiile H. G. 976 din 5 septembrie 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul local al oraşului Chişineu Criş prin Primar.
Casează Decizia nr. 113 din 7 octombrie 2002 a Curţii de Apel Timişoara şi sentinţa civilă nr.338 din 25 iulie 2002 a Tribunalului Arad.
Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi23 mai2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2112/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 2110/2002. Civil → |
|---|
