CSJ. Decizia nr. 2815/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2815Dosar nr.4992/2002
Şedinţa publică din 27 iunie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.2854 din 2 mai 2001 a Judecătoriei Slatina şi deciziei nr.7570 din 9 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Civilă.
La apelul nominal s-au prezentat intimata SC "A." SA Slatina reprezentată de avocat I.M.şi intimata-contestatoare Z.D., personal şi asistată de avocat V.A..
Procedura completă.
Curtea dă cuvântul părţilor în susţinerea şi, respectiv, combaterea recursului în anulare, urmând ca părţile să pună concluzii şi cu privire la competenţa materială a Curţii de Apel Craiova – Secţia Civilă de a soluţiona recursul declarat împotriva sentinţei civile nr.2854 din 2 mai 2001 a Judecătoriei Slatina, în raport de dispoziţiile art.23 alin.3 din legea nr.92/1992 şi dispoziţiile art.2 C.proc.civ..
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare pentru motivul de casare de ordine publică invocat din oficiu de instanţă întrucât nu Curtea de Apel Craiova era competentă să soluţioneze recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Slatina.
Avocat I.M.solicită respingerea excepţiei de necompetenţă materială a Curţii de Apel Craiova în soluţionarea recursului declarat de SC "A." SA Slatina şi admiterea recursului în anulare astfel cum a fost formulat.
Avocat V.A. pune concluzii de respingere aexcepţiei de necompetenţă materială a Curţii de Apel Craiova în soluţionarea recursului declarat de SC "A." SA Slatina. Solicită respingerea recursului în anulare la nefondat.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 21 martie 2001 la Judecătoria Slatina, contestatoarea Z.D. a chemat în judecată pe intimata SC "A." SA Slatina, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr.74 din 7 martie 2001 prin care intimata i-a desfăcut contractul de muncă în baza art.130 alin.1 lit.a din C.mun., reintegrareacontestatoarei în postul şi funcţia deţinute anterior desfacerii contractului de muncă şi plata tuturor drepturilor băneşti de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea efectivă.
În motivarea contestaţiei, Z.D. a arătat că a deţinut funcţia de coordonator metrolog şi responsabil ISCIR în cadrul SC "A." SA Slatina şi că prin Decizia nr.507 din 4 septembrie 1998 i-a fost desfăcut contractul de muncă în baza art.130 lit.a alin.1 C.mun.. A mai arătat că această decizie a intimatei a fost anulată de Tribunalul Olt prinDecizia civilă nr.1986 din 7 aprilie 2000 care a dispus totodatăreintegrarea sa pe postul avut anterior, cu plata drepturilor băneşti începând cu data de 14 septembrie 1998 şi până la reintegrarea pe post, că această hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a fost pusă în executare la data de 12 februarie 2001 şi că ulterior, intimata, prin Decizia nr.74/7 martie 2001 aprocedat din nou, netemeinic şi nelegal, la desfacerea contractului de muncă în temeiul art.130 alin.1 lit.a C.mun. şi art.2 lit.d din legea nr.1/1991.
Judecătoria Slatina, prin sentinţa civilă nr.2854 din 2 mai 2001 a admis contestaţia formulată de Z.D. şi a dispus anularea deciziei nr.74 din 7 martie 2001 şi reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior emiterii deciziei – respectiv metrolog – coordonator ISCIR şi obligarea intimatei la plata drepturilor băneşti de la data de 7 martie 2001 şi până la reintegrarea efectivă.
Soluţia pronunţată de Judecătoria Slatina a fost confirmată de Curtea de Apel Craiova , care, prin Decizia civilă nr.7570 din 9 noiembrie 2001, a respins ca nefondat recursul declarat de intimata SC "A." SA Slatina.
La data de 11 noiembrie 2002, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a promovat în temeiul art.27 lit.f din Legea 92/1992 şi art.330 pct.2 C.proc.civ., recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauză, susţinând că aceste hotărâri au fost date cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
In motivarea recursului în anulare se susţine, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art.130 alin.1lit a C.mun., contractul individual de muncă poate fi desfăcut în cazul în care unitatea îşi reduce personalul prin desfiinţarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării, reorganizare care priveşte orice modificare a schemei de personal, respectiv a statului de funcţiuni, chiar în condiţiile în care angajatorul nu şi-a schimbat forma juridică şi nici nu a fost subiectul unei comasări sau divizări. Se mai susţine că, în speţă, intimata a făcut dovada unei reduceri de personal reale, efective şi definitive, că reâncadrarea contestatoarei pe postul avut anterior, în baza deciziei nr.1986 din 7 aprilie 2000 a Tribunalului Olt, s-a făcut pentru a se evita sancţiunile prevăzute de art.84 din legea nr.168/1999 iar măsura dispusă prin Decizia a cărei anulare s-a solicitat – în sensul trecerii în şomaj a contestatoarei şi a încetării raporturilor sale de muncă cu unitatea -,este legală.
Recursulîn anulare este fondat şi va fi admis pentru un motiv de ordine publică ce a fost invocat din oficiu şi urmează a fi soluţionat conform art.306 alin.2 C.proc.civ..
Este de observat că prin OGnr.138/2000 modificată prin OUG nr.59/2001 ambele cu aplicabilitate de la data de 2 mai 2001, competenţa materială în cazul conflictelor de muncă a fost restructurată, prin a atribui tribunalelor soluţionarea lor în primă instanţă, iar curţilor de apel, rezolvarea recursurilor.
Numai că, pentru situaţiile tranzitorii privind hotărârile pronunţate de judecătorii în materia conflictelor de muncă până la data de 2 mai 2001 sau în cauzele pendinte până la această dată, nu există norme tranzitorii cu caracter derogatoriu.
Acest lucru impune aplicarea normelor imperative ale art.23 alin.3 din Legea nr.92/1992, care stabilesc, cu caracter de principiu că dacă legea nu dispune altfel, recursul este de competenţa instanţei ierarhic superioară. In concret, alin.3 al textului citat prevede că „tribunalele, ca instanţe de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului".
Modificarea adusă pct.3al art.2 C.proc.civ. prin OUG nr.59/2001, respectând principiul enunţat, dispune că, tribunalele, ca instanţă de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.
In concluzie, de lege lata, în absenţa unor norme tranzitorii cu caracter derogatoriu, recursurile declarate împotriva hotărârilor de prima instanţă pronunţate de judecătorii anterior sau posterior datei de 2 mai 2001 sunt de competenţa tribunalului.
Cum, în speţă, se constată că recursul declarat de SC "A." SA Slatina împotriva sentinţei civile nr.2854 din 2 mai 2001 a Judecătoriei Slatina a fost judecat de Curtea de Apel Craiova cu încălcarea normelor de competenţă materială, se va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General, va fi casată Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi se va trimite cauza la Tribunalul Olt pentru competenta soluţionare a recursului declarat de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE.
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia civilă nr.7570 din 9 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova – Secţia Civilă şi trimite cauza la Tribunalul Olt pentru rejudecarea recursului declarat de SC "A." SA Slatina împotriva sentinţei civile nr.2854 din 2 mai 2001 a Judecătoriei Slatina.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2817/2002. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2814/2002. Civil → |
|---|
