CSJ. Decizia nr. 902/2002. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 902
Dosar nr. 2775/2002
Şedinţa publică din 7 martie2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă înregistrată la 4 aprilie 1997 sub nr. 6930/1997 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reclamantul B.R. în nume propriu şi în numele mamei sale B.E. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. H.N. Bucureşti, solicitând instanţei restituirea imobilului din Bucureşti şi a terenului aferent, proprietatea sa şi a mamei sale.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că terenul revendicat a fost dobândit de către bunicul reclamantului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 8562/1926, care a edificat ulterior, o casă, aşa cum rezultă din procesul verbal nr. 2174/1940 emis de Comisia pentru înfiinţarea Cărţilor funciare în Bucureşti.
Această casă a fost naţionalizată abuziv, deşi bunicul şi tatăl reclamantului erau exceptaţi de la naţionalizare, conform art. II din Decretul nr. 92/1950, fiind muncitor şi respectiv funcţionar.
După parcurgerea mai multor cicluri procesuale se constată că prin sentinţa civilă nr. 1409 din 24 septembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV–a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii B.R. şi B.E. împotriva pârâţilor Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. H.N. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că apartamentul nr. 2 de la etajul imobilului revendicat dinBucureşti a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 şi că prin nici o probă nu s-a făcut dovada lipsei bunei credinţe a cumpărătorilor, situaţie în care s-a apreciat că reclamanţii îşi pot valorifica pretenţiile numai în sensul acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii, invocând, în esenţă, greşita reţinere de către instanţă, cu privire la temeiul de drept al acţiunii, care a fost întemeiată pe dispoziţiile HG nr. 20/1996 modificată şi republicată în temeiul HG nr. 11/1997 pe art. 1 pct. 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.
În apel, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, faţă de împrejurarea că apartamentul nr. 2 din imobilul în litigiu a fost vândut chiriaşilor.
Prin Decizia nr. 131 din 26 martie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii, a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi S.C. H.N. Bucureşti, să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie mansarda imobilului şi cota de teren aferentă acesteia. A respins acţiunea privind apartamentul nr. 2 de la etajul 1 din acelaşi imobil, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa de apel a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost formulată pentru revendicarea întregului imobil din Bucureşti compus din construcţie şi teren aferent.
Prin precizarea de acţiune, reclamanţii şi-au restrâns obiectul acţiunii, în sensul că solicită restituirea în natură a apartamentului nr. 2 de la etajul 1 şi a mansardei din imobil, cu cota de teren aferentă acestora.
A mai reţinut instanţa, în ce priveşte revendicarea apartamentului nr. 2 de la etajul 1, vândut chiriaşilor, s-a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor, acţiunea fiind întemeiată, referitor la partea de imobil nevândută, respectiv mansarda.
În ce priveşte legea aplicabilă speţei, aceasta fiind Legea nr. 10/2001 de imediată aplicare chiar în cazul acţiunilor în curs de judecată având ca obiect imobile ce fac parte din domeniul său de reglementare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii B.R. şi B.E. şi pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti reprezentat de Primarul General.
Recurenţii-reclamanţi au criticat Decizia pentru netemeinicie şi nelegalitate nulitate prevăzută de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind revendicarea apartamentului nr. 2, susţinând, în esenţă, preluarea abuzivă a imobilului de către stat şi faptul că acesta a fost cumpărat de chiriaşi, în mod ilicit, deşi la 16 iulie 1996 sub nr. 1494 s-a depus cerere de retrocedare a imobilului.
S-a mai susţinut că valorificarea pretenţiilor conform Legii nr. 10/2001, este la opţiunea reclamantului care poate alege.
Recurentul-pârât Consiliul General al Municipiului Bucureşti a criticat Decizia pronunţată în apel în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 6, 9 şi 10 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că reclamanţilor li s-a acordat mai mult decât au cerut faţă de restrângerea acţiunii la data de 1 februarie 2000 la Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a civilă, şi cu privire la greşita aplicare în speţă a prevederilor Legii nr. 10/2001.
Recursurile sunt fondate.
Acţiunea reclamanţilor a fost fondată pe dreptul comun al revendicării, respectiv pe dispoziţiile art. 480 şi art. 481 C. civ.
Întrucât la data de 14 februarie 2001, când a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001, acţiunea era pendinte în sensul art. 47 alin. (1) din lege, iar reclamanţii nu au renunţat la judecata ei, instanţele erau obligate să respecte principiul ultraactivităţii legii vechi, impus de textul de lege menţionat, cât şi principiul disponibilităţii, şi să rezolve pricina pe temeiul juridic invocat prin cererea de chemare în judecată, adică pe dreptul comun al revendicării, (art. 480 şi art. 481 C. civ.). Or, soluţionând recursul prin trimiterea părţii la dispoziţiile Legii nr. 10/2001, instanţele au avut în vedere un alt temei juridic decât cel invocat de reclamanţi, situaţie care echivalează cu nerezolvarea fondului şi care atrage nulitatea soluţiei pronunţate.
Nu mai puţin, instanţele erau obligate să pretindă reclamanţilor să justifice calitatea procesuală, necesară, simultan, pentru dovedirea temeiniciei cererii lor.
Din conţinutul actului aflatîn dosarul nr. 2106/2000 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, rezultă că de pe urma defunctului B.A.R.P., decedat la 1 aprilie 1960, a rămas B.G., – în calitate de fiu (de asemenea decedat) şi că urmaşii acestuia sunt intervenienţii. Nu au fost administrate probele necesare, inclusiv consultarea dosarului notarial nr. 35/2000 al Biroului Notarial M.R. pentru a stabili cu certitudine raporturile succesorale invocate prin acţiune, respectiv dacă autorul reclamanţilor a acceptat succesiunea defunctului B.A.R.P. şi dacă aceasta a fost retransmisă, de asemenea prin devoluţiune succesorală şi acceptare, reclamanţilor.
După cum, instanţele aveau obligaţia să determine corect, în raport cu fiecare capăt de cerere legitimarea procesuală a pârâţilor, ştiut fiind că determinarea valabilităţii titlului statului este legată juridic de prezenţa în proces a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, iar revendicarea nu poate avea ca pârât decât pe posesorul (posesorii) neproprietar al bunului.
Cât priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, de asemenea instanţele erau datoare să respecte limitele acesteia şi să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, ca o garanţie a aplicării principiului disponibilităţii [art. 129 alin. (6) C. proc. civ.].
Întrucât pricina a fost soluţionată cu încălcarea legii, în sensul arătat, situaţie care relevă că împrejurările de fapt esenţiale ale pricinii nu au fost deplin stabilite, se impune, în baza art. 313 şi art. 314 C. proc. civ., admiterea recursurilor cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru rejudecare, cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.
În temeiul art. 725 alin. (2) art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., cauza urmează a fi trimisă la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii B.R. şi B.E., decedată la 1 ianuarie 2003 şi al cărei recurs este continuat de B.R. şi de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Casează Decizia nr. 131 din 26 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi sentinţa civilă nr. 1409 din 24 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi7 martie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 939/2002. Civil | CSJ. Decizia nr. 900/2002. Civil → |
|---|
