ICCJ. Decizia nr. 2967/2003. Civil. Contestatie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2967
Dosar nr. 6161/2003
Şedinţa publică din 22 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:
G.I. şi G.T. au contestat executarea silită imobiliară, începută prin somaţia 74/E din 16 iulie 2003, a executorului judecătoresc M.M.E. începută la cererea creditoarei M.P., solicitând anularea formelor de executare şi suspendarea executării silite. Totodată contestatorii au solicitat în temeiul art. 499 C. proc. civ. ca executarea creanţei să se facă într-un termen de 6 luni din veniturile provenite din salariu, iar diferenţa neacoperită prin executarea silită asupra bunurilor mobile.
În motivarea contestaţiei se arată că titlul executoriu, sentinţa nr. 715 din 28 martie 2003 pronunţată în temeiul OG nr. 5/2001, poate fi examinată pe fondul său în temeiul art. 10, întrucât acţiunea în anulare formulată împotriva acesteia fiind respinsă ca tardivă, sentinţa nu beneficiază de autoritatea de lucru judecat.
Sub acest aspect contestatorii critică modul de stabilire a dobânzilor aferente creanţei de 700 dolari S.U.A. precum şi reactualizarea în funcţie de rata inflaţiei, solicitând în esenţă recalcularea lor.
Prin sentinţa 1873 din 28 august 2003 Judecătoria Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman a respins contestaţia la executare şi contestaţia împotriva titlului, precum şi capătul de cerere privind suspendarea executării, acordând intimatei-creditoare M.P. suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a concluzionat că în speţă contestatorii nu mai pot invoca apărări de fond în privinţa titlului executor de vreme ce cererea în anularea ordonanţei de plată – emisă în temeiul OG nr. 5/2001 a fost respinsă ca tardivă.
Referitor la executarea silită însăşi instanţa a reţinut că în speţă dispoziţiunile art. 499 C. proc. civ. nu sunt incidente, de vreme ce veniturile imobilului urmărit şi cele din salariile debitorilor nu sunt suficiente pentru executarea integrală a creanţei, iar legiuitorul nu a prevăzut o ordine a executării silite asupra bunurilor şi veniturile urmăribile cu excepţia aceleia invocată în art. 491, pentru ca astfel opţiunea creditorului asupra bunurilor urmărite să fie supuse cenzurii instanţei.
Împotriva sentinţei au declarat recurs contestatorii, criticile de nelegalitate şi netemeinicie vizând următoarele aspecte:
- Greşit prin titlu, a fost calculată dobânda aferentă creanţei de 700 dolari S.U.A. şi reactualizarea în funcţie de rata inflaţiei – în lipsă de probe în acest sens – în afara adresei 70 din 10 ianuarie 2003 a B.C.R. – prin care se comunică cursul dolarului la 21 septembrie 2001 şi 9 ianuarie 2003.
- Instanţa a respins fără nici o motivare solicitarea făcută de contestatori în baza art. 499 C. proc. civ., de a li se încuviinţa plata unei părţi a datoriei, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de executare din veniturile lunare în sumă de 10.267.000 lei, diferenţa urmând a fi executată asupra bunurilor mobile.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Prin sentinţa 715 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, pronunţată în temeiul OG nr. 5/2001 G.I. şi G.T. au fost obligaţi să plătească în termen de 15 zile de la comunicare creditoarei M.P. suma de 69.029.650 lei reprezentând echivalentul în lei a împrumutului de 700 dolari U.S.A. plus dobânda legală, începând cu data formulării acţiunii, stabilită la nivelul dobânzii de referinţă B.N.R. diminuat cu 20 %, ambele actualizate în raport de rata inflaţiei de la data plăţii efective.
Prin încheierea din 27 mai 2003 Judecătoria Roşiorii de Vede a respins ca nefondată cererea formulată de G.I. şi T. referitoare la îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei 715/2003, în sensul ca în locul sumei de 69.029.650 lei pentru echivalentul a 700 dolari U.S.A. să se treacă 23.571.100 lei şi dobânda de 141.500 lei.
Prin sentinţa 1377 din 20 iunie 2003 Judecătoria Roşiorii de Vede a respins ca tardiv formulată acţiunea în anularea sentinţei civile nr. 715 din 28 martie 2003.
Sentinţa civilă 715 din 27 mai 2003 a fost investită cu formulă executorie prin încheierea din 1 iulie 2003 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, iar prin încheierea 1513 din 8 iulie 2003 a aceleiaşi instanţe la cererea intimatei creditoare M.P., a fost încuviinţată executarea silită. Debitorii G.I. şi T. formulând contestaţie împotriva titlului, critică sentinţa 715 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Roşiorii de Vede sub aspectul raportului de convertibilitate a dolarului în lei, sub aspectul dobânzii calculată la creanţa de 700 dolari U.S.D. şi a reactualizării debitului în funcţie de rata inflaţiei.
Este conform dispoziţiunilor art. 10 alin. (2) OG nr. 5/2001 aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 295/2002, că prin contestaţia la executare debitorul poate invoca şi apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care, a formulat, potrivit art. 8 cerere de anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului. În cauză însă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, debitorii au exercitat o cerere de anulare a ordonanţei 715 din 28 martie 2003, uzând şi de dreptul procedural de a cere lămuriri legate de înţelesul şi întinderea dispozitivului ordonanţei de admitere a cererii creditorului, fără ca împotriva hotărârilor pronunţate, în sensul respingerii, să exercite vreo cale legală prevăzută de lege.
În asemenea împrejurări în care debitorii au formulat cerere în anularea ordonanţei 715 din 28 martie 2003 – în temeiul art. 8 OG nr. 5/2001, ei nu mai pot contesta titlul executor în cadrul contestaţiei la executare, chiar dacă cererea în anulare a fost respinsă pe excepţia de tardivitate, fără a se mai intra în cercetarea fondului, deoarece art. 10 din OG nr. 5/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 295/2002, nu face nici o distincţie referitoare la soluţia posibilă a se pronunţa în cererea de anulare sub aspectul legitimării formulării contestaţiei şi admisibilităţii rediscutării titlului în cadrul contestaţiei la executare.
Pentru aceste considerente, prima critică din motivele de recurs referitoare la raportul de convertibilitate a dolarilor în lei, a dobânzii şi a actualizării creanţei în funcţie de rata inflaţiei – apare neîntemeiată.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs este nefondat.
În cauză, executarea creanţei a început prin urmărirea bunurilor imobiliare ale debitorilor, respectiv asupra apartamentului.
Creditorul are în spiritul întregii reglementări referitoare la executarea silită latitudinea de a-şi alege bunurile asupra cărora face executarea, astfel încât să-şi poată executa integral şi în cât mai scurt timp posibil creanţa.
În cursul executării silite, între părţi – creditoare şi debitori – nu a intervenit o convenţie de executare asupra veniturilor băneşti ale debitorilor în sensul art. 3714 C. proc. civ.
Cererea debitorilor formulată în temeiul art. 499 C. proc. civ. ca instanţa să le încuviinţeze ca plata datoriei, a dobânzilor şi a cheltuielilor de executare să se facă din veniturile imobilului şi din veniturile acestora pe timp de 6 luni, este neîntemeiată, aşa cum de altfel s-a pronunţat şi instanţa de fond.
Una din condiţiile esenţiale prevăzute de art. 499 C. proc. civ. pentru ca instanţa să încuviinţeze o astfel de executare pe o durată de maximum 6 luni – asupra veniturilor imobilului sau veniturilor debitorilor este aceea ca aceste venituri să fie suficiente pentru plata integrală a datoriei.
Ori, aşa cum rezultă din actele dosarului precum şi din afirmaţiile recurenţilor-contestatori în motivele de recurs şi în cuprinsul cererii – contestaţie la executare – veniturile acestora nu sunt suficiente pentru plata integrală a datoriei, astfel că instanţa de executare nu putea face în cauză aplicarea art. 499 C. proc. civ.
Legiuitorul nu a prevăzut o ordine a executării silite indirecte asupra bunurilor şi veniturilor urmărite. Potrivit art. 3713 C. proc. civ. veniturile şi bunurile debitorului sunt supuse urmăririi silite, dacă potrivit legii sunt urmăribile şi numai în măsura necesară pentru realizarea drepturilor creditorilor, exceptând potrivit art. 491 C. proc. civ., imobilele ce aparţin unui minor sau unei persoane puse sub interdicţie, care nu pot fi urmărite direct înaintea urmăririi mobilelor sale.
În acest cadru legal, instanţa de executare nu putea da eficienţă dispoziţiunilor art. 499 C. proc. civ. şi nici nu putea da curs solicitărilor contestatorilor de a se scoate de la executare imobilul, pornindu-se la urmărirea bunurilor mobile,
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constatând că în speţă motivele de recurs formulate de contestatorii G.I. şi G.T. nu se încadrează în nici una din cauzele de nelegalitate ale hotărârii, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., hotărârea fiind legală şi temeinică, urmează ca în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul contestatorilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii G.I. şi G.T. împotriva sentinţei civile nr. 1873 din 28 august 2003 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2966/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2965/2003. Civil. încheiere suspendare. Recurs → |
|---|
