ICCJ. Decizia nr. 2971/2003. Civil. Pretentii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.2971

Dosar nr. 6318/2003

Şedinţa publică din 22 aprilie 2004

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Asociaţia de proprietari Bloc H 4, Sc. D, ap. 17 reprezentată prin Ş.I., preşedinte şi O.M. administrator, a chemat în judecată pe numita B.E., pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa să o oblige la plata sumei de 876.615 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere pentru apartamentul proprietatea acesteia, neachitate pe intervalul octombrie 2002-31 iunie 2003, precum şi la 2.784.741 lei penalităţi de întârziere – de 0,2 % pe zi de întârziere, calculate în baza Legii nr. 114/1996, OG nr. 85/2001 şi a Normelor metodologice 400/2003.

Prin sentinţa 4013 din 28 august 2003 Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis acţiunea Asociaţiei de Proprietari Bloc H 4, Sc. D, cu sediul la aceeaşi adresă, la apartamentul 17, obligând-o pe pârâta B.E. la plata sumei de 12.671.366 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere şi penalităţi, datorate de pârâtă pentru apartamentul proprietatea sa pe intervalul octombrie 2002-31 iunie 2003.

Instanţa a reţinut că asociaţia de proprietari a probat cu acte, respectiv cu listele lunare de întreţinere creanţa valorificată prin acţiune şi penalităţile aferente pentru perioada octombrie 2002-iunie 2003 şi că pârâta cu rea credinţă a refuzat să le achite.

Împotriva sentinţei a declarat recurs B.E.

Recursul a fost admis în principiu, în temeiul art. 308 alin. (4) C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 58/2003, prin încheierea din 19 februarie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea recursului B.E. arată că a achitat debitul reprezentând cheltuielile de întreţinere în sumă de 9.603.875 lei şi penalităţile, deşi are dubii asupra corectitudinii calculării lor, solicitând în final admiterea recursului.

În susţinerea celor afirmate în motivele de recurs, B.E. a depus mai multe chitanţe emise de asociaţia de proprietari, care atestă achitarea cheltuielilor de întreţinere restante.

Curtea examinând sentinţa instanţei de fond în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate, constată că recursul de faţă este întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Asociaţia de proprietari reclamantă, a probat cu listele de întreţinere, cheltuielile şi penalităţile datorate de pârâta-recurentă în intervalul octombrie 2002-iunie 2003.

Deşi în motivarea recursului B.E. a susţinut că penalităţile şi cheltuielile de întreţinere au fost calculate eronat, aceasta nu detaliază şi concretizează deficienţele de calcul, pentru ca în funcţie de aceasta instanţa să fie în măsură să aprecieze asupra pertinenţei unei expertize. Dimpotrivă, aşa cum se evidenţiază în practicaua sentinţei, recurenta-pârâtă a fost de acord cu plata debitului solicitat de asociaţia de proprietari, achitându-l eşalonat, aşa cum se relevă şi în setul de chitanţe depuse în xerocopie la instanţa de recurs.

Este de observat că însăşi Asociaţia de Proprietari Bloc H 4, sc. D, confirmă prin adresa nr. 18 din 28 septembrie 2003 că pârâta B.E. a achitat în întregime debitul pentru care a fost acţionată, precizând totodată că renunţă la penalităţile aferente acestui debit şi arătate în acţiune.

Urmare celor arătate, recursul declarat de B.E. va fi admis, modificându-se sentinţa în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., în sensul respingerii acţiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de B.E. împotriva sentinţei civile 4013 din 28 august 2003 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pe care o modifică în totalitate, în sensul că respinge acţiunea formulată de Asociaţia de Proprietari Bloc H 4, sc. D, în contradictoriu cu pârâta B.E.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2971/2003. Civil. Pretentii. Recurs