ICCJ. Decizia nr. 3014/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3014
Dosar nr. 5159/2003
Şedinţa publică din 23 aprilie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la 3 iulie 2002 la Tribunalul Harghita V.I.D. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Harghita, pentru a fi obligaţi la restituirea sumelor de bani încasate prin reţinerea procentului de 7 % din salariul lunar, cu titlu de contribuţie la fondul asigurărilor sociale de sănătate pentru perioada 1 ianuarie 2000- 30 martie 2001, cu aplicarea dobânzii legale la data executării hotărârii.
Prin sentinţa civilă nr. 946 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita a fost admisă în parte acţiunea, dispunându-se obligarea pârâţilor de a restitui reclamantului sumele reţinute în condiţiile prevăzute în acţiune. A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Justiţiei a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., ce a fost obligată la plată alături de ceilalţi pârâţi.
Recursurile declarate de părţi împotriva acestei hotărâri au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 933 din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au avut în vedere în esenţă că potrivit prevederilor Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească şi HG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurării medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, acestea fiind acte normative cu caracter special faţă de Legea nr. 145/1997 privind asistenţa medicală, lege cu caracter general, care nu cuprinde dispoziţii de abrogare a actelor normative menţionate.
Considerând că aceste hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recursul în anulare de faţă în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea lor şi pe fond respingerea acţiunii.
Se susţine că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită, numai dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate.
Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/1997 în sensul asigurării obligatorii, cu excepţia unor categorii de persoane, între care nu sunt menţionaţi magistraţii.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează.
Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997 magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, condiţiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin Hotărâre a Guvernului. Ca urmare, a fost emisă HG nr. 409 din 2 iunie 1998, potrivit căreia, astfel cum se prevede expres în art. 1, de gratuităţile menţionate se poate beneficia în condiţiile Legii asigurărilor de sănătate nr. 145/1997, în vigoare de la 1 ianuarie 1998.
În acelaşi sens sunt prevederi şi în Normele comune nr. 318/F.B./807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, emise în aplicarea HG nr. 409/1998.
Astfel, potrivit art. 61 din norme soţii sau soţiile magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate în activitate sau pensionari beneficiază de gratuităţile prevăzute de art. 1 alin. (1) din HG nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuţia lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuţiei lunare de asigurări de sănătate, această din urmă ipoteză nefiind incidentă în speţă.
Printr-o interpretare sistemică a dispoziţiilor legale cuprinse în actele normative menţionate, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită, numai dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate, ceea ce s-a prevăzut prin referirea la beneficiul gratuităţilor „în condiţiile Legii nr. 145/1997".
Este de observat că în Legea nr. 92/1992 nu putea fi cuprinsă această prevedere, întrucât Legea asigurărilor de sănătate a fost adoptată ulterior şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998.Aceasta cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele şi condiţiile în care acestea sunt scutite de plata contribuţiei de asigurări sociale şi dacă magistraţii nu sunt cuprinşi în aceste categorii de excepţie, rezultă fără dubiu, că în tăcerea legii, intenţia a fost ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.
De altfel, prin Legea nr. 188 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a fost modificat, prevăzându-se expres că beneficierea de asistenţă medicală, medicamente şi proteze are loc în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă, în sensul ca gratuităţile să se acorde numai cu condiţia plăţii contribuţiei lunare menţionate.
De altfel, reclamantul a încheiat contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel confirmând că are cunoştinţă de prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, în temeiul căruia angajatorul, în ceea ce priveşte pe asigurat, are obligaţia de a vira contribuţia de asigurări de sănătate, prevăzută de lege.
În raport de cele arătate, rezultă că instanţele, care au reţinut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de faţă, că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară numai pentru a atesta existenţa şi raportul dintre Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative menţionate, încălcând astfel esenţial legea, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
De aceea, în raport de considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare de faţă urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate şi pe fond a se respinge acţiunea şi prin consecinţă şi cererea de chemare în garanţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 946 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita şi a deciziei nr. 933/R din 8 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Casează hotărârile atacate şi pe fond respinge acţiunea formulată de V.I.D. împotriva Ministerului Justiţiei şi Tribunalului Harghita, precum şi cererea de chemare în garanţie a Casei de Asigurări Casa OPSNAJ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3013/2003. Civil. Revocare contract vânzare... | ICCJ. Decizia nr. 297/2003. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
