ICCJ. Decizia nr. 3022/2003. Civil. Contestatie în anulare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3022
Dosar nr. 4112/2003
Şedinţa publică din23 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dindosar, constată următoarele :
U.V. a înregistrat la data de 29 ianuarie 2003 la Tribunalul Harghita o contestaţie în anulare, solicitând anularea sentinţei nr. 1878 din6 noiembrie 2001 a Tribunalului Harghita şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, Judecătoria Mirecurea Ciuc. Se susţine că în mod greşit pricina a fost soluţionată în fond de tribunal, în loc de judecătorie, încălcându-se astfelprevederile art. 2 pct. 1 lit. b) şi art. 159 C. proc. civ., iar recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond.
Prin sentinţa civilă nr. 500 din 1 aprilie 2003 a Tribunalului Harghita a fost admisă contestaţia în anulare, dispunându-se anularea sentinţei nr. 1878 din 6 noiembrie 2001 a Tribunalului Harghita şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere că faţă de valoarea imobilului în litigiu de 144.000.000 lei la data pronunţării sentinţei şi în raport de prevederile OUG nr. 138/2000 tribunalul nu era competent să soluţioneze cauza pe fond.
Apelul declarat de pârâţii U.C., U.A. şi U.I. împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin Decizia nr. 95 din 26 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia civilă, prin care a fost schimbată în tot sentinţa şi în consecinţă afost respinsă contestaţia în anulare ca neîntemeiată.
S-a avut în vedere în principal că excepţia de necompetenţă materială a tribunalului a mai fost invocată de contestatori, fiind respinsă de instanţa de apel, astfel că o soluţie contrară ar nesocoti principiul autorităţii lucrului judecat. Pe de altă parte s-a reţinut că la data învestirii, tribunalul avea competenţa de a soluţiona pricina cu o valoare de 348.400.000 lei, chiar şi după intrarea în vigoare a OUG nr. 138 din 2 mai 2000, fiind operante şi prevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri contestatorul a declarat recursul de faţă, solicitând casarea ei şi menţinerea soluţiei instanţei de fond. Deşi formal, recursul este întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ., în motivare nu se aduc critici hotărârii recurate în raport de aceste prevederi.
Se susţinecă tribunalul nu era competent să soluţioneze cauza pe fond, iar excepţia de necompetenţă materială nu a fost soluţionată de instanţa de recurs, recursul fiind anulat ca netimbrat.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport decele ce urmează:
Contestaţia în anulare este o caleextraordinară de atac, admisibilă numai încazurile limitativ prevăzute de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.
În speţă, contestaţia a fost întemeiată pe prevederile art. 317 pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţia în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă şi dacă în adevăr contestatorul invocă nerespectarea (în opinia sa) a unor norme imperative de competenţă. Este deobservat că acestea au fost invocate în apel, astfel că prin Decizia nr. 7 din 22 ianuarie 2002 a Tribunalului Harghita s-a reţinut competenţa în primă instanţă a tribunalului, de a soluţiona pricina privind un imobil în valoare de 184.948.000 lei, deci peste 150.000.000 lei. S-a reţinut că procesul a fost promovat anterior intrării în vigoare aOUG nr. 138/2000, astfel că instanţacu plenitudine de jurisdicţie materială în primă instanţă este tribunalul.
Această hotărâre, prin care practic a fost respinsă excepţia de necompetenţă a tribunalului în soluţionarea pe fond a pricinii, confirmă sentinţa nr. 1878 din 6 noiembrie 2001 a Tribunalului Harghita, fiind respins apelul declarat de contestatorul din cauza de faţă.
Rezultă în raport de cele arătate că excepţia de necompetenţă materială a tribunalului în soluţionarea pricinii a fost analizată de instanţa de apel, astfel că în speţă nu este realizată cerinţa de bază prev.de art. 317 alin. (1) pentru admiterea contestaţiei în anulare, astfel cum este menţionată întextul redat mai sus. O soluţie contrară nu este posibilă pentru că ar fi nesocotit principiul autorităţii de lucru judecat, prevăzut de art. 1201C. civ.
De altfel, stabilirea instanţei competente de a soluţiona pricina cu o valoare de peste 150.000.000 lei este în afara criticii, astfel cum s-a hotărât în cauză, în raport deprevederile art. 725 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe.
În speţă, nu sunt incidente prevederile art. 317 alin. (2) C. proc. civ., întrucât numai dacă recursul nu a fost judecat în fond, fiind anulat ca netimbrat, alin. (1) al aceluiaşi text prevede ca o condiţie generală pentru promovarea contestaţiei în anulare neinvocarea excepţiei de necompetenţă pe calea apelului sau recursului.
Raţiunea textului este aceea de anu fi privată partea de posibilitatea de a invoca excepţia menţionată pe calea unei căi de atac - ori, de vreme ce aceasta a fost invocată şi judecată în apel, nu mai poate face obiectul contestaţiei în anulare.
Aşa fiind, hotărârea recurată este în afara criticii astfel că urmează a fi respins ca nefondat, recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de U.V. împotriva deciziei nr. 95/A din 26 iunie 2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţiacivilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 305/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 302/2003. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
