ICCJ. Decizia nr. 3017/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3017
Dosar nr. 888/2003
Şedinţa publică din 23 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călăraşi la 22 martie 2002, P.T. a chemat în judecată Prefectura Judeţului Călăraşi şi Primăria comunei Dragoş-Vodă, judeţul Călăraşi pentru a se constata nulitatea absolută a două decizii, una emisă de prima pârâtă prin care solicitarea sa a fost trimisă celei de a doua pârâte şi cea de-a doua decizie emisă de aceasta din urmă, prin care nu i se recunoaşte dreptul de proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţă de 2000 mp.
În dovedirea contestaţiei cea în cauză a depus dispoziţia nr. 6934/2001 emisă de Prefectura Judeţului Călăraşi, Comisia judeţeană de evaluare a despăgubirilor ce se acordă conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin care i se face cunoscut că notificarea transmisă prin intermediul executorului judecătoresc a fost înaintată către Primăria Dragoş-Vodă, conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, s-a emis şi cea de-a doua dispoziţie contestată, nr. 11 din 7 ianuarie 2002 emisă de Primăria comunei Dragoş-Vodă, prin care i se face cunoscut solicitantei că terenul revendicat a fost atribuit conform Legii fondului funciar nr. 18/1991 unei alte persoane, căreia i s-a eliberat titlu de proprietate.
În final se arată că din actele prezentate nu rezultă că cea în cauză este moştenitoarea proprietarilor terenului solicitat şi nici modalitatea de preluare abuzivă a terenului.
Prin urmare se solicită celei în cauză să depună dovezi suplimentare în dovedirea temeiniciei solicitării.
Prin sentinţa civilă nr. 321 din 12 aprilie 2002 a Tribunalului Călăraşi a fost respinsă acţiunea reclamantei, avându-se în vedere că prima decizie emisă de Prefectura Judeţului Călăraşi de trimitere a notificării către Primăria Dragoş-Vodă, este legală întrucât s-a făcut corect în cauză aplicarea art. 21 din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte s-a reţinut că terenul în litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, cum relevă şi reclamanta şi ca urmare nu mai sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, conform art. 8 din această lege.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat, prin Decizia nr. 449 din 15 noiembrie 2002 a Curţii e Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
S-a avut în vedere de asemenea că solicitarea de măsuri reparatorii prin echivalent nu este de competenţa prefecturii, conform art. 33 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel desesizarea s-a făcut în condiţiile legii.
În legătură cu răspunsul la notificarea adresată Primăriei Dragoş Vodă, s-a reţinut că nu există o rezolvare a cererii, nu s-a emis nici o dispoziţie care să poată fi contestată la tribunal, conform art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recursul de faţă, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre soluţionare altei instanţe conform art. 318 C. proc. civ.
Se susţine că în mod greşit Prefectura a trimis notificarea Primăriei, contrar prevederilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Un alt motiv de recurs vizează neaplicarea de către instanţe a prevederilor art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, întrucât consiliul judeţean nu a fost reprezentat de Preşedinte sau de o persoană căreia i se dă mandat scris pentru fiecare caz în parte de „citatul consiliu".
În sfârşit este criticată hotărârea pentru că nu s-a respectat dreptul recurentei la o judecată echitabilă şi în condiţii care să nu pună la îndoială imparţialitatea judecătorilor, încălcându-se astfel art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului.
Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:
În primul rând se constată din analiza actelor dosarului că atât acţiunea de chemare în judecată, cât şi alte cereri făcute pe parcursul procesului precum şi cererea de recurs cuprind solicitări neclare, cu trimiteri la toate dispoziţiile legale posibil a fi luate în discuţie, făcându-se susţineri diferite cu privire la obiectul litigiului.
Probele administrate atestă că terenul solicitat a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, recurenta fiind trecută în anexa 3, poz.114 cu 3,65 ha teren, din care 3,25 ha (în extravilan) şi 0,40 ha teren intravilan (col.8, 10), din care 0,20 loc de casă.
În aceste condiţii, sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia nu fac obiectul acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.
În raport de aceste dispoziţii, având în vedere că motivele de recurs redate sunt străine pricinii, pentru că nu este parte în litigiu consiliul judeţean care să nu fi fost reprezentat legal în instanţă şi pe de altă parte că drepturile procesuale pot fi exercitate numai în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, urmează a se constata că hotărârea atacată este în afara criticii, soluţia adoptată de instanţe fiind legală şi temeinică.
Aşa fiind, recursul de faţă nu se încadrează în cerinţele prevederilor legale invocate, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T.P. împotriva deciziei nr. 449 din 15 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3026/2003. Civil. Contestaţie în anulare | ICCJ. Decizia nr. 3018/2003. Civil. Recunoastere drept de... → |
|---|
