ICCJ. Decizia nr. 5424/2003. Civil. Succesiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5424
Dosar nr. 606/2003
Şedinţa publică din 5 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 1998 sub nr. 10584 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti reclamantele M.F. şi G.J. au chemat în judecată pe pârâta S.A. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să:
- constate deschisă succesiunea defunctului M.G. decedat la data de 30 martie 1941.
- să constate că părţile din proces sunt moştenitoarele defunctului în calitate de fiice, în cote egale, iar masa succesorală cuprinde un teren în suprafaţă de 7120 mp situat în Bucureşti.
Solicită de asemenea să se dispună partajarea în natură în cote egale a terenului.
Prin sentinţa civilă nr. 9277 din 19 octombrie 1999 Judecătoria sectorului 3 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, care, la rândul său, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3, prin Decizia civilă nr. 552 din 30 mai 2001;
Constatându-se un conflict negativ de competenţă dosarul a fost înaintat Curţii de apel Bucureşti, care, prin sentinţa civilă nr. 45 din 21 august 2001, a stabilit în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV, prin sentinţa civilă nr. 536 din 15 aprilie 2002, a admis acţiunea formulată de către reclamante, a constatat deschisă succesiunea lui M.G. decedat la 30 martie 1941, moştenirea fiind acceptată de M.F., G.J., A.S., M.I. şi B.P.
A constatat că din masa succesorală face parte terenul în suprafaţă de 5881 mp situat în Bucureşti.
A dispus sistarea stării de indiviziune atribuind lui M.F. lotul nr. 3, lui G.J. lotul nr. 4, lui A.S. lotul nr. 1, iar lui I.L., D.R. şi V.G.(moştenitorii lui M.I.) lotul nr. 2 conform anexei 1 la raportul suplimentar de expertiză tehnică efectuat de expertul M.A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta A.S. susţinând în esenţă că instanţa de fond a stabilit în mod greşit cotele succesorale cuvenite fiecărui moştenitor şi în raport de noile cote succesorale care se vor stabili, se impune efectuarea unui nou supliment de expertiză.
Se mai susţine de către apelantă că instanţa de fond a făcut o nedreaptă atribuire a loturilor neţinând seama că pârâţii I.L., D.R. şi V.G. au înstrăinat un teren în suprafaţă de 1000 mp care însă a fost cuprins în lotul ce i-a fost atribuit ei.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV-a, prin Decizia civilă nr. 491 din 4 decembrie 2002 a respins ca nefondat apelul.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că succesiunea lui M.G. a fost deschisă emiţându-se certificatul de moştenitor nr. 1589 din 23 decembrie 1985 prin care au fost stabiliţi succesiunea şi cotele.
S-a mai reţinut că ulterior, la data de 30 iulie 1987, a decedat succesoarea B.P emiţându-se certificatul de moştenitor nr. 137 din 10 februarie 1988 prin care s-a stabilit că moştenitorii acesteia sunt A.S. şi M.F. în cote de câte ½ fiecare.
Instanţa de apel a reţinut că în urma decesului unui alt succesor, M.I., au rămas ca succesori I.L., D.R. şi V.G. care au fost introduşi în cauză.
Un alt aspect reţinut a fost că succesiunea S.M. a renunţat la moştenire.
Faţă de aceste împrejurări instanţa de apel a constatat că masa de împărţit, respectiv terenul în suprafaţă de 4881 mp se împarte în cote de câte ¼ între reclamantele M.F. şi G.J., pârâta A.S. şi moştenitorii lui M.I.
În ceea ce priveşte moştenitorii succesoarei B.P. s-a reţinut că aceştia nu sunt doar M.F. şi A.S. care figurează în certificatul de moştenitor ci şi G.J. şi M.I. care au fost repuşi în dreptul de acceptare a succesiunii prin dispoziţiile art. 35 raportat la art. 12 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 18/1991, întrucât la data deschiderii succesiunii, terenul era în proprietatea statului.
Referitor la cea de a doua critică s-a reţinut că terenul atribuit lui A.S. nu se suprapune ci se învecinează cu terenul vândut de moştenitoarele lui M.I.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.S. invocând motivele prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se fundamentează şi este şi lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea legii.
În acest sens se arată că instanţele de fond şi apel au făcut o confuzie între vocaţia succesorală şi calitatea de succesibil, stabilind greşit cotele succesorale şi, ca o consecinţă, în raport de noile cote succesorale se impunea efectuarea unei noi expertize pentru a propune loturile în funcţie de aceasta.
O altă critică este aceea că instanţa de apel nu s-a pronunţat în nici un fel asupra unui important mijloc de apărare, respectiv certificatul de moştenitor emis după decesul lui B.P., care ar fi dus la stabilirea altor cote de cât cele reţinute de către instanţele de fond şi apel.
Se mai susţine că instanţele au făcut şi o greşită şi nedreaptă atribuire a loturilor constând în aceea că deşi moştenitorii succesorului M.I., pe parcursul judecării cauzei au înstrăinat suprafaţa de 1000 mp teren din masa partajabilă, acest teren nu a fost inclus în lotul ce a fost atribuit acestora, ci în lotul atribuit recurentei.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Este necesar ca mai înainte de a fi analizate motivele de recurs, a se reţine un aspect deosebit de important şi anume acela că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond nu a fost deloc motivată, constatările instanţei fiind ca nişte postulate.
De altfel considerentele hotărârii au în plus faţă de dispoziţiile acesteia doar indicarea unor texte de lege care nu sunt însă în niciun fel interpretate; prin acesta încălcându-se prevederea art. 261 pct. 5 C. proc. civ. care arată că o hotărâre trebuie să cuprindă „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
În această situaţie instanţa de apel, ca instanţă de control judiciar, a fost pusă în situaţia de a nu putea verifica temeinicia hotărârii pronunţate de către instanţa de fond.
Trecând la analiza primului motiv urmează a constata că este întemeiat pentru că instanţa de apel a cărei soluţie a fost de respingere a apelului pârâtei A.S., nu a complinit nici ea lipsa de motivare a instanţei de fond.
Astfel cu privire la stabilirea cotelor ce reveneau fiecărui moştenitor al defunctului M.G. a reţinut corect că prin certificatul de moştenitor nr. 1589 din 23 decembrie 1985 (nu 1965 cum eronat a reţinut instanţa de apel) s-a constatat că în urma decesului de la data de 30 martie 1941 a lui M.G. au rămas ca moştenitori copii acestuia: B.P, G.J., A.S., M.F., M.I. şi S.M. cu cote de câte 1/6 fiecare.
A mai reţinut că S.M. a renunţat la drepturile sale privind terenul care este în litigiu, a reţinut de asemenea corect că la data de 30 iulie 1987 a decedat moştenitoarea B.P.
Cu privire la acest ultim aspect nu a mai reţinut că succesiunea acesteia s-a dezbătut emiţându-se certificatul de moştenitor nr. 137 din 10 februarie 1988 în care s-a constatat că sunt moştenitoare în cote de câte ½ pârâta A.S. şi reclamanta M.F.
Nereţinând această împrejurare instanţa a făcut o aplicare greşită a legii respectiv a art. 12 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, în realitate a art. 13 alin. (2) (după republicarea Legii nr. 18/1991) reţinând că în baza acestuia sunt repuşi „în dreptul termenul de acceptare a succesiunii".
În realitate prin acest text de lege, moştenitorii care nu-şi pot dovedi calitatea „sunt socotiţi repuşi în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparţinut autorului lor".
Însă textul mai prevede şi că „ei sunt consideraţi că au acceptat moştenirea prin cererea pe care o face comisiei", ori în cazul în speţă nu s-a făcut nici o dovadă a formulării unei asemenea cereri, iar instanţa de apel nu s-a preocupat de elucidarea acestui aspect.
De altfel lipsa rolului activ al instanţei s-a manifestat şi prin faptul că a reţinut că moştenitorul M.I. a decedat, cu toate că în afara susţinerilor părţilor nu există nici o dovadă la dosar, şi de asemenea în ceea ce priveşte introducerea în cauză a lui I.L., D.R. şi V.G. în calitate de moştenitoare a lui M.I., fără ca la dosar să existe nici un act care să le ateste această calitate.
De menţionat că în contractul de vânzare –cumpărare a suprafeţei de 1000 mp teren există unele menţiuni în legătură cu nişte certificate de moştenitor privind această succesiune care însă nu au fost solicitate.
Referitor la compunerea şi atribuirea loturilor urmează a constata că instanţa de apel, deşi a respins apelul, ceea ce ar fi însemnat că nu modifică cele reţinute de către instanţa de fond, respectiv masa bunurilor de împărţit, a apreciat, având în vedere primul raport de expertiză efectuat de expertul M.A., că terenul care face obiectul partajului este în suprafaţă de 4881 mp.
Eroarea instanţei de apel este generată de faptul că a omis să aibe în vedere raportul suplimentar de expertiză făcut de acelaşi expert în care se constată în mod expres că „terenul ce trebuie partajat este de 5881 mp ( 4881 mp constataţi în raportul iniţial de expertiză + 1000 mp vânduţi, conform contract de vânzare-cumpărare nr. 1828/2000" în timpul procesului).
Această împrejurare a dus la modificarea suprafeţei loturilor şi totodată la aprecierea greşită făcută de către instanţa de fond că terenul în suprafaţă de 1000 mp vândut nu se suprapune cu lotul atribuit pârâtei-recurente.
Cu privire la acest aspect ar fi fost necesar, cum de altfel s-a statuat în mod constant că vânzarea unui bun indiviz de către un coindiviz, fără consimţământul celorlalţi coindivizi este valabilă în ipoteza în care bunul cade la partaj în lotul coindivizului care a înstrăinat bunul, deci el nu putea să fie atribuit în lotul recurentei A.S.
Astfel fiind şi având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., Curtea poate să hotărască asupra fondului pricinii numai în situaţia când împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite, ori în speţă acest lucru nu s-a petrecut; urmează a admite recursul, a casa Decizia recurată cu trimitere la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului formulat de către pârâta A.S..
La rejudecarea apelului se vor avea în vedere elucidarea tuturor problemelor expuse pe larg cu ocazia analizării motivelor de recurs.
Distinct de cele mai înainte menţionate, în legătură cu susţinerea făcută de către intimatele reclamante prin avocat cu privire la nemotivarea recursului, urmează a se reţine că nu este fondată întrucât în cauză s-a făcut dovada existenţei motivelor de recurs chiar prin întâmpinarea depusă de către intimatele reclamante, în care cu o motivare amplă se răspunde la fiecare motiv de recurs, care sunt chiar reproduse ad literam.
În plus în declaraţia de recurs se face menţiunea anexării motivelor de recurs în patru exemplare, care conform dovezilor de înmânare a procedurii de citare a intimatelor, au fost comunicate „cu copie motive „ filele 5,6,8,10 (dosar recurs).
În consecinţă este posibil a se comunica din eroare toate exemplarele şi să nu fi rămas nici un exemplar, care a fost depus ulterior cu ocazia judecării recursului având aceeaşi dată cu aceea a declarării recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta A.S. împotriva deciziei nr. 491 din 4 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza acestei instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5409/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5202/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
