ICCJ. Decizia nr. 5434/2003. Civil. încheiere suspendare art. 242 c.pr. civ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5434
Dosar nr. 12726/2003
Şedinţa publică din 5 octombrie2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 164 din 11 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei G.E. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul de Interne.
Instanţa de fond a reţinut că, prin acţiune reclamanta G.E. a chemat în judecată pârâtul Ministerul de Interne pentru a fi tras la răspundere şi pentru sancţionarea şi demiterea reprezentanţilor acestuia.
În esenţă, reclamanta şi-a motivat cererea învederând că în luna septembrie 1995 pârâtul i-a provocat o cădere teleghidată pe o denivelare de teren la plecarea sa din Institutul L. Pasteur, cădere ce i-a traumatizat picioarele şi i-a degradat iremediabil îmbrăcămintea, căderi de aceeaşi natură fiindu-i provocate şi la datele de 19 august 1997 şi 2 mai 2002.
S-a mai susţinut că abuzurile comise de pârât au mai constat în bruiajul cibernetic al muncii reclamantei, al funcţiei sale cerebrale, în poluarea sonoră şi atmosferică prin miasme pestilenţiale teleghidate.
În drept s-au invocat numai prevederile art. 112 C. proc. civ., astfel că din punct de vedere juridic s-a reţinut că pretenţiile reclamantei nu sunt justificate.
De asemenea, precizarea făcută în sensul că nu solicită despăgubiri, ci tragerea la răspundere a Ministerului de Interne şi sancţionarea cu închisoarea şi demiterea reprezentanţilor acestuia a făcut imposibilă încadrarea în drept a acţiunii reclamantei, ceea ce a dus la pronunţarea soluţiei deja arătată.
Prin apelul declarat de către reclamantă împotriva acestei hotărâri se critică soluţia instanţei de fond pentru faptul că reprezentanţii pârâtului nu au fost sancţionaţi penal, că s-a ignorat cererea sa prin care a solicitat transpunerea cauzei la secţia penală pentru a se da eficienţă dispoziţiilor Codului penal.
După acordarea mai multor termene de judecată, la 5 noiembrie 2003, instanţa de apel a constatat lipsa nejustificată a părţilor legal citate şi faţă de împrejurarea că nici una nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, faţă de prevederile art. 242 pct. 2 C. proc. civ. s-a suspendat judecata.
Împotriva încheierii din 5 noiembrie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în termen legal a declarat recurs reclamanta G.E., arătând în esenţă că în mod greşit s-a suspendat judecarea apelului, în condiţiile în care ea nu a fost citată pentru termenul respectiv.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 85 C. proc. civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Amânarea judecăţii este obligatorie, dacă partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulităţii ( art. 107 C. proc. civ.).
Hotărârea pronunţată prin încălcarea menţionatelor dispoziţii legale imperative, şi, prin aceasta, a unor principii fundamentale ale procesului civil: al contradictorialităţii şi al dreptului de apărare, este nulă.
Conform art. 153 alin. (1) C. proc. civ...."partea care a fost prezentă la o înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanţă, prezumându-se că ea cunoaşte termenele ulterioare".
În speţă se constată că reclamanta recurentă a fost prezentă în instanţa de apel la şedinţa din 14 mai 2003 (dosar 1000/2003), când cauza s-a amânat la un alt termen de judecată pentru lipsă de procedură cu intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor, termen luat în cunoştinţă de către aceasta, împrejurare faţă de care instanţa nu mai avea obligaţia să o citeze.
Deoarece la termenul din 5 noiembrie 2003 părţile au lipsit nejustificat, reclamanta având termen în cunoştinţă şi pârâtul fiind legal citat, nesolicitându-se judecarea în lipsă, corect s-a suspendat judecarea apelului în temeiul art. 242 pct.2 C. proc. civ., critica formulată de recurentă fiind nefondată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate se va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. 1000/2003.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5011/2003. Civil. Nerespectarea legii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5340/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
