ICCJ. Decizia nr. 5641/2003. Civil. L10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.5641
Dosar nr. 2049/2003
Şedinţa publică din 15 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la 24 mai 2002 pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamantele B.M.G. şi R.M. au solicitat în contradictoriu cu Primăria Hunedoara, anularea dispoziţiei nr. 614/2002 şi în principal obligarea pârâtei la predarea în natură a terenului de 1016 mp (grădină) atribuit prin ordinul prefectului nr. 94/1995 sau în subsidiar acordarea unor despăgubiri în cuantum de 719.248.523 lei, şi de 35.396.088 lei pentru terenul în suprafaţă de 50 mp ocupat de construcţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1396 din 19 septembrie 2002, Tribunalul Hunedoara a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că potrivit Legii nr. 18/1991 reclamantele au solicitat şi obţinut titlul de proprietate pentru imobilul de 1016 mp, iar pentru obţinerea despăgubirilor aferente unei suprafeţe de 50 mp, ocupate de construcţii, cererea trebuie adresată prefecturii, iar nu primăriei.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de apel Alba Iulia care prin Decizia civilă nr. 117 din 12 februarie 2003 a respins apelul reclamantelor, prin invocarea art. 8 alin. (1) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamantele, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 9 şi 10 C. proc. civ. S-a susţinut în esenţă că instanţa nu s-a pronunţat asupra împrejurării că prin hotărâre invocabilă, depusă în dosarul de fond li s-a respins cererea împotriva Comisiei locale pentru aplicarea Legii fondului funciar, care a refuzat să pună în aplicare ordinul nr. 94/1995.
În plus, se susţine că hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nefiind nevoie de două notificări întrucât este vorba despre un singur imobil.
S-a mai criticat Decizia pentru obligarea la cheltuieli de judecată, ce nu ar fi fost dovedite.
S-au mai depus copii ale unor certificate de moştenitor, ale unor hotărâri judecătoreşti.
Primarul municipiului Hunedoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Pe parcursul judecării recursului, reclamanta R.M. a decedat, coreclamanta B.M.G. fiind singura succesoare, care a continuat procesul.
Analizând lucrările dosarului Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat şi urmează a fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentic din 27 noiembrie 1982 proprietarii R.G. şi R.M., împuternicind-o pe fiica lor, recurenta de azi, au vândut imobilul proprietatea lor înscris în C.F. Hunedoara 1656, casa de locuit şi grajd, către cumpărătorii T., terenul în suprafaţă de 2133 mp trecând în proprietatea statului, conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.
După apariţia Legii nr. 18/1991, atât cumpărătorii, cât şi vânzătorii au solicitat emiterea unor titluri de proprietate cu privire la terenul ce trecuse la stat.
Prin ordinul prefectului nr. 94/1995, emis în urma unei decizii a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, reclamantelor din cauza de faţă li s-a emis titlu de proprietate pentru 1016 mp, aflaţi în curtea familiei T., cărora li se vânduse chiar de petente în 1982 imobilul.
În fapt însă, ordinul nu s-a putut pune în executare, datorită situării terenului, lucru constatat din hotărârea judecătorească invocabilă, care le-a indicat reclamantelor şi calea de urmat (acţiunea în revendicare împotriva persoanelor fizice).
În mod corect instanţele din cauza de faţă au reţinut că acţiunea este nefondată în raport de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, solicitate potrivit dispoziţiilor acelei legi.
În speţă, nu numai că acelaşi teren a fost solicitat, dar s-a emis şi titlul de proprietate din anul 1995 terenul fiind scos din proprietatea statului, reprezentat de Municipiul Hunedoara.
Cu privire la o porţiune de teren de 50 mp, conform sentinţei civile nr. 2117/2002 a Judecătoriei Hunedoara, invocabilă, aceasta este ocupată de o construcţie edificată cu autorizaţie de cumpărătorii T., nefiind nici aceasta în proprietatea statului sau a unităţii administrativ-teritoriale.
Nici motivul care vizează obligarea la cheltuieli de judecată nu este fondat. La dosarul curţii de apel există copia facturii de benzină plătite de consilierul juridic al Primăriei Hunedoara pentru deplasarea la Alba Iulia, în sumă de 400.000 lei, astfel că au fost respectate dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. de către instanţa de apel.
Pentru considerentele anterior expuse, întrucât nici unul dintre motivele invocate nu este întemeiat, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.M.G. împotriva deciziei civile nr. 117A din 12 februarie 2003 a Curţii de apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5675/2003. Civil. Conflict de munca. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 564/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
