ICCJ. Decizia nr. 5644/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5644
Dosar nr. 2400/2003
Şedinţa publică din 15 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 iunie 2001 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, reclamanţii C.I.P. şi C.V. au cerut anularea dispoziţiei nr. 262 din 18 mai 2001 emisă de pârâta Primăria Reşiţa, prin primar prin care s-a respins cererea formulată de aceştia privind restituirea în natură a terenului de 228 mp din Reşiţa. Au mai solicitat în plus obligarea pârâtei la daune cominatorii, la plata sumei de 64.380 mărci germane drept diferenţă între valoarea casei demolate şi despăgubirea primită ca urmare a exproprierii, cu dobânda de 6% în valută.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică judiciară topografică, iar pârâtul a formulat întâmpinare.
Prin sentinţa civilă nr. 2329 din 6 noiembrie 2002, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea, a constatat că statul român a devenit proprietar asupra terenului în suprafaţă de 228 mp, a dispus anularea dispoziţiei nr. 262 din 18 mai 2001, emisă de primarul din Reşiţa, acesta fiind obligat să emită o dispoziţie de restituire în natură a acestui imobil în favoarea reclamanţilor, cu intabularea în cartea funciară.
În motivarea soluţiei, instanţa a considerat că reclamanţii au calitatea de persoane îndreptăţite în sensul Legii nr. 10/2001, chiar dacă la data exproprierii, anul 1988, aceştia nu mai erau proprietarii terenului.
Apelurile declarate de ambele părţi litigante au fost respinse prin Decizia civilă nr. 22 din 4 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
A reţinut instanţa că în speţă era aplicabil art. 11 teza a doua din Legea nr. 10/2001, în sensul că pentru construcţie reclamanţii au primit despăgubiri cu ocazia exproprierii, dar nu şi pentru teren. Or, cum terenul este liber, în condiţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 acesta este supus restituirii în natură.
Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâtul.
Recursul reclamanţilor, nestructurat, indică generic ca motive de casare dispoziţiile art. 304 pct. 4-11 C. proc. civ. (acest ultim punct fiind abrogat prin OUG nr. 138/2000). Se susţine că nu pot primi posesia terenului, deşi acesta le aparţine în mod indubitabil şi este liber de construcţii.
Recursul pârâtei Primăria Municipiului Reşiţa, bazat în drept pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine nelegalitatea hotărârilor pronunţate, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, reclamanţii neavând calitatea de persoane îndreptăţite în accepţiunea art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001.
Acest recurs este fondat, urmând ca potrivit art. 312 C. proc. civ. să fie admis, cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate şi pe fond a respingerii contestaţiei. Pentru aceleaşi motive ale admiterii recursului pârâtei va fi respins recursul declarat de reclamanţi.
Din extrasul cărţii funciare aflat la dosar rezultă că reclamanţii au cumpărat în anul 1978 casa de locuit şi în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 terenul în suprafaţă de 228 mp a trecut de la vânzătorii C.I. şi soţia în proprietatea statului.
Ca atare, reclamanţii nu au dobândit prin contract de vânzare-cumpărare decât dreptul de proprietate asupra construcţiei. În anul 1988, pentru construcţia expropriată fiecare dintre ei a primit despăgubiri băneşti de câte 35.711 lei.
Cum calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 este condiţionată de dovada că anterior preluării bunurilor de către stat petentul a fost proprietar, cum din speţă rezultă indubitabil că reclamanţii nu au fost proprietarii suprafeţei de teren pretinse, acel teren fiind în proprietatea statului din anul 1979 preluat fiind prin efectul Legii nr. 58/1974 de la vânzători, rezultă că în mod nelegal instanţa de fond a dispus emiterea deciziei de restituire în natură, soluţie greşit menţinută în apel.
În privinţa recursului reclamanţilor, acesta este nefondat pentru motivele deja expuse, şi în limitele în care Decizia a fost criticată. În ciuda afirmaţiilor recurenţilor reclamanţi, ei nu au făcut dovada că au avut drept de proprietate asupra terenului pretins a fi restituit, astfel încât invocarea art. 480 C. civ., a Constituţiei şi a Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului nu sunt pertinente în speţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Primăria Municipiului Reşiţa împotriva deciziei civile nr. 22 din 4 martie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa civilă nr. 2329 din 6 noiembrie 2002 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia civilă, şi pe fond respinge contestaţia formulată de C.I.P. şi C.V. împotriva dispoziţiei Primăriei municipiului Reşiţa.
Respinge recursul reclamanţilor împotriva aceleaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 567/2003. Civil. REVENDICARE. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5671/2003. Civil. CONFLICT NEGATIV DE... → |
|---|
