ICCJ. Decizia nr. 5701/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5701

Dosar nr. 4944/2003

Şedinţa publică din 19 octombrie 2004

Asupra recursului civil de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la 28 ianuarie 2002 reclamanta C.R.M. a chemat în judecată Primăria comunei Scăeşti prin P.V., primar şi Consiliul Local al comunei Scăeşti pentru a se anula dispoziţia nr. 53 din 6 decembrie 2001 emisă de primarul comunei Scăeşti prin care i s-a respins cererea de restituire a imobilului situat în Scăeşti, Dolj (sediul actual al Primăriei).

Reclamanta a solicitat restituirea în natură a imobilului, cu terenul aferent al acestuia (teren 11.204 mp şi clădire de 377 mp). A formulat un subsidiar de contravaloare a imobilului dacă nu se poate restitui în natură.

Ulterior reclamanta şi-a modificat acţiunea, solicitând constatarea că imobilul a trecut în patrimoniul statului fără titlu valabil. A renunţat la subsidiar.

Tribunalul Dolj prin sentinţa civilă nr. 484 din 26 noiembrie 2002 a admis acţiunea, a anulat Dispoziţia nr. 53 emisă de primarul comunei Scăeşti. Au fost obligaţi pârâţii la restituirea în natură teren şi construcţie în suprafaţă totală de 9659,43 mp.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că imobilul a aparţinut E.H.C., fostă L., care l-a primit ca dotă la căsătoria sa cu H.C.

Fiul H.C., rezultat din această căsătorie, s-a căsătorit cu L.A. (devenită C.A.) şi a avut la rândul său o fiică R.M.C.

Imobilul aflat în proprietatea E.C. a fost abuziv preluat de stat şi la data apariţiei Legii nr. 10/2001 se afla în patrimoniul Primăriei Scăeşti.

S-a constatat că imobilul se încadrează în alin. (4) al art. 16 din Legea nr. 10/2001, el fiind preluat fără titlu valabil.

S-a apreciat că procesul-verbal de preluare din 2 martie 1949 (data publicării în Monitorul Oficial a Decretului nr. 83/1949 de completare a Legii nr. 187/1945 privind înfăptuirea reformei agrare nu valorează titlu de proprietate. Actul consemnează o simplă preluare fără să conţină temeiul legal al acestei preluări. Nu s-a dovedit nici că pentru preluarea acestui bun s-ar fi acordat proprietarului despăgubiri, ceea ce a condus la concluzia că imobilul a fost preluat abuziv.

Constatându-se în acest fel că Dispoziţia primarului de respingere a cererii de restituire nu are temei, aceasta a fost anulată şi s-a dispus retrocedarea.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel Primăria comunei Scăeşti, judeţul Dolj.

Curtea de Apel Craiova prin Decizia nr. 1349/civ din 19 aprilie 2003 a respins ca nefondat apelul considerând că nu sunt întemeiate criticile aduse soluţiei în sensul că imobilul nu se putea restitui în natură ci numai prin echivalent bănesc, el adăpostind o colecţie de tablouri care formează muzeul H.C., colecţie donată de familia C. conform unui contract de donaţie din 1976.

Instanţa de apel a reţinut că statul nu a putut face dovada preluării cu titlu a acestui imobil, ca atare el trebuind potrivit Legii nr. 10/2001 să fie restituit în natură fostului proprietar.

Împotriva acestei hotărâri pârâta Primăria comunei Scăeşti a declarat recurs.

În drept s-a justificat recursul pe dispoziţiile art. 11 şi art. 12 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi HGR. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

S-a susţinut că în fapt clădirea aparţine domeniului public al comunei conform HGR. 965/2002, publicată în M. Of. nr. 687 din 18 septembrie 2002, că în această clădire funcţionează de peste 30 de ani Primăria şi Consiliul local iar în 3 încăperi este amenajat Muzeul H.C.

Recursul nu a fost structurat conform dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., într-unul din punctele expres indicate ea putând reprezenta motiv de recurs.

Din motivarea în fapt a recursului s-ar putea încadra criticile în pct. 1 al art. 304, dispoziţie normativă în prezent abrogată.

Recursul nu este fondat pentru următoarele motive:

Pârâta, cum s-a reţinut temeinic de către instanţă, nu a putut prezenta un titlu pentru deţinerea acestui imobil. Împrejurarea că ulterior apariţiei Legii nr. 10/2001 şi introducerii cererii de revendicare prin notificare la Primărie şi atacării dispoziţiei de respingere la instanţă, apare o hotărâre de guvern care menţionează printre bunurile din domeniul public al primăriei şi imobilul în cauză nu aduce consolidarea unui drept de proprietate exercitat în tot acest interval de timp, fără titlu. Sorgintea intrării acestui bun în patrimoniul primăriei este, fără îndoială, un act nelegal şi abuziv de preluare.

Împrejurarea că în 3 din încăperile Primăriei există o colecţie de artă nu împiedică predarea în natură a imobilului, donaţia privind numai exponatele nu şi clădirea în care acestea sunt adăpostite.

Pe cale de consecinţă se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria comunei Scăeşti împotriva deciziei nr. 81 din 18 aprilie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5701/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs