ICCJ. Decizia nr. 5720/2003. Civil. Revendicare imobil. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5720
Dosar nr. 4976/2003
Şedinţa publică din 20 octombrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anularea deciziei civile nr. 182 din 20 martie 2002 a Tribunalului Satu Mare şi a deciziei civile nr. 1012 din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă, susţinând că au fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
S-a arătat că Statul Român a dobândit, în temeiul Decretului nr. 223/1974, în baza căruia s-a emis Decizia administrativă dreptul de proprietate asupra imobilului ce a fost înscris anterior în cartea funciară pe numele proprietarilor tabulari reclamanţii G.G.G. şi G.I.E. Pârâţii R.A. şi R.L. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin contract de vânzare-cumpărare autentic, în temeiul Legii nr. 112/1995. Aceştia s-a precizat pot cere în temeiul art. 25 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român care a omis să-şi intabuleze dreptul.
S-a menţionat că înscrierea dreptului de proprietate dobândit de pârâţi în temeiul contractului de vânzare-cumpărare, nu poate fi supusă rectificării întrucât art. 38 din Legea nr. 7/1996 nu este aplicabil contractelor de vânzare cumpărare încheiate în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Recursul în anulare urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acţiune reclamanţii G.G.G. şi G.I.E au solicitat în contradictoriu cu pârâţii R.A. şi R.L. obligarea acestora să le lase în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Satu Mare, înscris în C.F. nr. 594 Satu Mare, nr. top 186 şi 187, să se constate nulitatea înscrisurilor efectuate în cartea funciară, să se dispună radierea acestora şi restabilirea situaţiei anterioare.
În motivare, reclamanţii au arătat că sunt proprietarii imobilului în litigiu şi că nu au transmis dreptul de proprietate asupra imobilului, astfel încât, aceştia nu îşi puteau intabula în mod valabil dreptul în cartea funciară.
Prin cerere reconvenţională, pârâţii au solicitat introducerea în cauză a Statului Român şi înscrierea în C.F. 594 Satu Mare, nr. top 186 şi 187, poziţia B45 a dreptului de proprietate al statului asupra cotei de ½ din imobilul în litigiu.
În motivare, pârâţii au susţinut că Statul Român a dobândit proprietatea asupra întregului imobil prin Decizia nr. 317/1997 a Consiliului Popular al Judeţului Satu Mare şi, întrucât prin sentinţa civilă nr. 1430/2001 a Judecătoriei Satu Mare s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate doar asupra cotei de ½ din imobil, se impun înscrierea în C.F. şi a celeilalte cote de proprietate de ½.
Prin sentinţa civilă nr. 10577 din 26 octombrie 2001, Judecătoria Satu Mare a respins acţiunea principală, a admis cererea reconvenţională şi a dispus intabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român asupra imobilului înscris în C.F. nr. 594 Satu Mare, nr. top 186 şi 187 la poziţia B45.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 317/1987 a Consiliului Popular al Judeţului Satu Mare, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului, însă, din omisiune, dreptul acestuia de proprietate nu a fost intabulat în C.F., în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 7/1996.
Tribunalul Satu Mare, prin Decizia civilă nr. 182 din 20 martie 2002, a admis apelul reclamanţilor, a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că, a admis în parte acţiunea principală a constatat nulitatea înscrierilor în C.F. nr. 594 Satu Mare, nr. top 186 şi 187 sub B47 şi B48 şi a respins celelalte pretenţii formulate.
Prin Decizia nr. 1012 din 16 septembrie 2002 Curtea de Apel Oradea, secţia civilă, a admis recursul declarat de reclamanţi, a admis în parte acţiunea principală în sensul anulării înscrierilor de C.F. şi a respins cererea reconvenţională.
Instanţele de apel şi de recurs au reţinut o corectă situaţie de fapt.
Astfel, reclamanţii G.G.G. şi soţia sa, G.I.E. figurează ca proprietari tabulari ai imobilului situat în Satu Mare, fiind înscrişi în C.F. nr. 594 Satu Mare, nr. top 186 şi 187 sub B42-43.
Consiliul Popular Judeţean Satu Mare, în temeiul Decretului nr. 223/1974, abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989, prin Decizia nr. 317 din 18 iulie 1997 a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului în litigiu. Statul Român nu şi-a intabulat însă dreptul de proprietate în cartea funciară.
La data de 6 noiembrie 1996 pârâţii R.A. şi R.L. au cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 două camere, pivniţă şi garaj, parte din imobilul în litigiu, de la SC C. SA. Prin Ordin al Prefectului nr. 65/1997, în temeiul Legii nr. 18/1991 aceştia au dobândit 111/759 părţi din teren. În C.F. nr. 594 nr. top 186 şi 187 Satu Mare au fost înscrise drepturile dobândite de pârâţi sub B 45, 46, 47 şi 48.
Prin hotărârile pronunţate, tribunalul şi curtea de apel au soluţionat corect capetele de cerere din acţiune având ca obiect constatarea nulităţii înscrisurilor din C.F. 594 Satu Mare, nr. top 186 şi 187 din foaia de proprietate sub B 45, 46, 47, 48, au radiat aceste înscrisuri şi au respins cererea reconvenţională, având ca obiect înscrierea în C.F. 594 Satu Mare nr. top 186, 187 a dreptului de proprietate al Statului asupra cotei de ½ din imobilul în litigiu.
Potrivit art. 17 din Legea nr. 115/1938, în regim de carte funciară, drepturile reale asupra imobilelor, se dobândesc numai dacă constituirea a fost înscrisă în cartea funciară iar conform art. 26 din acelaşi act normativ, titularul drepturilor reale poate dispune de ele după înscrierea în cartea funciară.
În conformitate cu art. 19 din Legea nr. 115/1938 pct. 1, înscrierea unui drept se poate face numai împotriva aceluia care la data înregistrării cererii figurează ca titular al dreptului asupra căruia urmează să se facă înscrierea.
Reclamanţii G.G.G. şi G.I.E figurează ca proprietari tabulari; Statul Român nu figurează ca proprietar tabular; cum între reclamanţi Statul Român şi pârâţii R.A. şi R.L. nu s-a transmis dreptul de proprietate, inscripţiile de sub B 45, 46, 47 şi 48 nu sunt opozabile titularilor dreptului.
Art. 25 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare potrivit cărora dacă mai multe persoane şi-au cedat succesiv una celeilalte dreptul real asupra unui imobil, iar înscrierile nu s-au făcut, cel din urmă îndreptăţit va putea cere înscrierea dobândirilor succesive o dată cu aceea a dreptului său, dovedind prin originale întreg şirul actelor juridice pe care se întemeiază înscrierile nu sunt aplicabile în speţă.
Transmiterea succesivă a dreptului real, în regim de carte funciară de la proprietarii tabulari la pârâţi nu a avut loc.
Faţă de considerentele menţionate, Curtea va respinge recursul în anulare ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1012 din 16 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă, şi împotriva deciziei civile nr. 182 din 20 martie 2002 a Tribunalului Satu Mare. Obligă pe intimaţii pârâţi R.A. şi R.L. la 15.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii reclamanţi G.G.G. şi G.I.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 62/2003. Civil. Drepturi salariale. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 568/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
