ICCJ. Decizia nr. 62/2003. Civil. Drepturi salariale. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 62
Dosar nr. 3994/2003
Şedinţa publică din13 ianuarie2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 27 noiembrie 2002, reclamanţii au chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Dolj pentru a fi obligaţi la plata sumelor ce reprezintă sporul de 15% pentru condiţii deosebite pe o perioadă de cinci luni, respectiv pe perioada 1 noiembrie 2000 – 1 aprilie 2001 în valoare reactualizată cu indicele de devalorizare a monedei naţionale.
Temeiul legal al dreptului pretins este invocat ca fiind art. 48 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 republicată în M. Of., nr. 563/1999, precum şi cu Anexa I la Ordinul nr. 2308/C din 27 noiembrie 1998 al Ministerului Justiţiei, în care sunt nominalizate locurile de muncă, precum şi procedura de acordare a sporului de 15% din indemnizaţia de încadrare lunară.
Se mai relevă că prin OG nr.83 din 1 septembrie 2001 a fost abrogat alin. (4) al art. 48, iar alin. (1) – (3) au rămas în vigoare şi, cu toate acestea, plata sporului a fost întreruptă în perioada 1 noiembrie 2000 – 1 aprilie 2001.
Ministerul Justiţiei, prin întâmpinare, a arătat că a solicitat suplimentarea bugetului cu 240.000 mii lei şi s-au aprobat numai 125.000 mii lei şi în raport de cele aprobate, toţi magistraţii au fost privaţi de acordarea acestui spor pentru perioada în discuţie.
Tribunalul Dolj prin sentinţa civilă nr. 1982 din 10 decembrie 2002 a admis acţiunea reclamanţilor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Ordinul nr. 726/C din 11 aprilie 2001 Ministerul Justiţiei a dispus ca „începând cu 1 aprilie 2001 magistraţii precum şi personalul auxiliar de specialitate vor beneficia de sporul pentru condiţii deosebite de muncă"; că nu există temei legal pe baza căruia să se înceteze aplicarea acestui text de lege pentru plata sporului cuvenit şi că au fost îndeplinite condiţiile de fond cerute de lege şi de Ordinul nr. 2308/C/1998 pentru acordarea sporului.
Împotriva acestei sentinţe, Ministerul Justiţiei a declarat recurs, invocând art. III din OG nr. 83/2000, care prevede că se aplică „în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiţiei, după suplimentarea lor corespunzătoare, dar aşa cum rezultă din înscrisurile anexate s-a făcut dovada că Ministerul Justiţiei a solicitat suplimentarea bugetului cu 240.000 mii lei, s-au aprobat numai 125.000 mii lei, astfel încât nu au existat fondurile necesare pentru plata sporului de 15% în intervalul 1 noiembrie 2000 – 1 aprilie 2001.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 119 din 6 februarie 2003 a respins recursul ca nefondat cu motivarea că lipsa temporară a fondurilor băneşti, invocată de recurentă - nu poate justifica decât plata cu întârziere a acestor drepturi şi nu pierderea definitivă a drepturilor salariale cuvenite, ele neputând face obiectul unor renunţări sau limitări.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 1982 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj şi deciziei civile nr. 119 din 6 februarie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, considerând că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Astfel Procurorul General a considerat că:
- aprecierea instanţelor este greşită deoarece nu s-a luat în considerare faptul că sumele alocate prin buget pe anul 2000 nu acopereau sumele aferente creşterilor salariale;
- deşi Ministerul Justiţiei a solicitat suplimentarea lunară a creditelor bugetare, necesare acoperirii cheltuielilor de personal, aceste sume nu au fost acordate;
- la fundamentarea bugetului pentru anul 2001 nu era clarificată posibilitatea acordării acestui spor, iar dispoziţiile art. 11 din OG nr. 83/2000 se aplicau în limita bugetelor aprobate de Ministerul Justiţiei, după suplimentarea lor corespunzătoare.
Recursul în anulare este nefondat.
În mod corect instanţele, prin hotărârile criticate, au reţinut că, prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, nu au fost abrogate prin OG nr. 83/2000, sporurile pentru condiţii deosebite de muncă fiind acordate tuturor magistraţilor din România.
În aplicarea art. 48alin. (1) – (3) din lege, au fost emise, anterior, norme aprobate prin ordin al Ministerului Justiţiei şi cu avizul CSM, iar cu începere de la 1 aprilie 2001 s-au dat noi norme, reluându-se plata sumelor cuvenite prin sporul de 15%.
Dreptul la aceste sume a existat şi pentru perioada de 6 luni, din litigiu, dar exercitarea acestui drept şi plata efectivă a sumelor cuvenite s-a datorat unor situaţii conjuncturale şi nu ilegalităţii plăţii, fapt ce explică acordarea în continuare a sporului pentru condiţii deosebite de muncă pe baza aceloraşi prevederi legale.
Apariţia unor disfuncţionalităţi de ordin financiar în sistem, nu este de natură a lipsi de efecte dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, republicată, care recunoaşte şi garantează magistraţilor şi celuilalt personal judecătoresc îndreptăţit, sporul special de 15% din indemnizaţia lunară pentru condiţii vătămătoare de lucru.
Faţă de cele ce preced, cum hotărârile criticate nu au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, recursul în anulare se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 119 din 6 februarie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi13 ianuarie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5715/2003. Civil. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5720/2003. Civil. Revendicare imobil. Recurs... → |
|---|
