Anulare act. Decizia nr. 481/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Decizia nr. 481/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 481/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 481/2013
Ședința publică de la 07 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător D. M.
Judecător M. F. C.
Grefier M. R.
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienta C. M. C. împotriva deciziei civile nr. 36/2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr. 7781/2005.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat D. Agripina pentru revizuienta C. M. C., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că revizuienta nu a depus originalul taxei judiciare de timbru și nu a făcut dovada comunicării directe a cererii de revizuire așa cum a fost citată.
Mandatara revizuientei avocat D. Agripina depune la dosar împuternicire avocațială, în original taxă judiciară de timbru de 10 lei, dovada comunicării directe a cererii de revizuire cu intimații .. S. și M. S. prin primar, certificate de naștere și de căsătorie, certificat de deces și testament privind pe A. M., copie după Hotărârea nr. 899/19.04.1998 a Consiliului județean S. prin care s-au acordat despăgubiri numitei P. G. și adresa nr._/18.03.2013 a D.G.F.P. S. prin care se arată că numiții P. G. și D. N. nu au restituit sumele încasate în baza Hotărârii 899/1998 deși au fost notificați.
Față de obiectul cauzei și dispozițiile art. 322 Cod pr. civ., instanța din oficiu pune în discuție inadmisibilitatea căii de atac declarată de revizuienta C. M. C. împotriva unei decizii pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în revizuire și care nu a soluționat fondul cauzei. Acordă cuvântul părții prezente pe excepția invocată.
Mandatara revizuientei avocat D. Agripina susține că cererea de revizuire este admisibilă astfel că solicită respingerea excepției și admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Instanța lasă cauza în pronunțare pe excepția inadmisibilității cererii de revizuire.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față,
P. decizia civilă nr. 36/2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr. 7781/2005, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire formulată de petenta C. M. C. împotriva deciziei civile nr. 950/28.10.2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr. 5781/2005. Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel în revizuire a reținut și motivat următoarele:
Recurenta A. M. a promovat recurs prin avocat la data de 20.08.2004.
Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia în data de 09.08.2005.
La data de 07.10.2005 recurenta a fost citată, procedura fiind legal îndeplinită prin afișare, iar în data de 26.10.2005 avocatul recurentei a depus cerere de amânare dar nu pe motiv de deces al recurentei ci pe temeiul volumului mare de cauze la instanțele din S.. De asemenea, nu s-a făcut vreo referire la decesul recurentei, nici nu s-a anexat certificatul de deces deși din copia depusă la dosar rezultă că decesul acesteia a survenit la 15.10.2004.
Constatând că la data citării și depunerii cererii de amânare, petenta avea la îndemână dispozițiile art. 243 alin. 1 pct. 1 C. pr. civ. să ceară introducerea în judecată a moștenitorilor, dispoziție de care nu a uzat, Curtea a reținut că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre legală raportat la actele aflate la dosarul cauzei.
S-a constatat că în cauză nu sunt incidente motivele de revizuire reglementate de art. 322 pct. 6 C. pr. civ, pe motiv că decedații nu se pot confunda cu persoanele dispărute deoarece conform art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, decedaților le încetează capacitatea de folosință, în timp ce dispăruții intră sub dispozițiile art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 și se presupune o absență de la domiciliu, constatată prin hotărâre judecătorească. Pe de altă parte, cei declarați astfel dispăruți pot fi apoi declarați morți potrivit art. 16 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, tot pe calea hotărârii judecătorești.
De asemenea, s-a invocat reaua – credință în apărare prin împrejurarea că s-a respins cererea pentru angajare de apărător. Nici această critică nu este incidentă deoarece dispozițiile art. 322 pct. 6 C. pr. civ, fac referire la lipsa totală de apărare a statului, persoanelor de drept public, dispăruților, etc. ceea ce nu este cazul în speța de față. Textul vizează apărarea acestora cu viclenie de către cei împuterniciți să-i apere iar nicidecum respingerea de către instanță a cererii de amânare a judecății cauzei.
În același sens, motivul prevăzut de art. 322 pct. 8 C. pr. civ. privește împiedicarea părții de a se înfățișa la judecată și de a înștiința despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voința părții iar nicidecum imposibilitatea avocatului de a se prezenta în instanță din cauza volumului mare de cauze la alte instanțe.
Pentru motivele arătate, Curtea a respins cererea de revizuire ca nefondată, neacordând cheltuieli de judecată întrucât acestea nu au fost ocazionate de către intimați.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuienta C. M. C., invocând în drept prevederile art. 322 pct. 5 și 8 C. proc. civ.
În expunerea criticilor revizuienta susține în esență că instanța nu a avut în vedere înscrisurile descoperite ulterior și deținute de partea potrivnică iar statul a fost apărat cu viclenie.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. 3 C. pr. civ, raportat la art. 137 Cod pr. civ. a luat în examinare excepția inadmisibilității revizuirii, excepție ce va fi admisă pentru următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și reînnoirea judecății în cazurile expres determinate de lege.
Calea de atac extraordinară a revizuirii este reglementată de dispozițiile art. 322-328 Cod pr. civ., dispoziții ce sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute expres de lege.
Din cuprinsul Capitolului II intitulat „Revizuirea hotărârilor” se desprind condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire care țin de obiect, legitimare procesuală, interes, motive, termen.
Dintre aceste condiții, Curtea a luat în examinare obiectul cererii de revizuire astfel cum e stabilit în art. 322 alin 1 conform căruia „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere......” în cazurile prevăzute la punctele 1-9 C.p.civ.
Astfel, din examinarea acestui text legal se desprinde cu claritate faptul că nu fac obiectul căii de atac extraordinare a revizuirii hotărârile instanțelor de recurs, contestații în anulare care nu evocă fondul.
Principiul precizat de dispozițiile art. 322 C. pr. civ. este în sensul că hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretențiilor ce au fost deduse judecății, deci, regula că nu pot fi atacate pe calea revizuirii hotărârile pronunțate de instanța de recurs, revizuire, contestație în anulare, prin care recursul, respectiv cererile au fost respinse, menținându-se situația de fapt și de drept stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost recurată, respectiv atacată.
Cum prin decizia atacată s-a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei dată în recurs prin care s-a menținut decizia instanței de apel, prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.
(continuarea deciziei civile nr. 481/2013 pronunțată în dosar nr._ )
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta C. M. C. împotriva deciziei civile nr. 36/2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. 7781/2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.06.2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, D. M. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, M. R. |
Redc.C.G.N/10.06.2013
Tehn. N.P./2 ex/17.07.2013
Jud. revizuire – I.C./A.M./E.Ș.
← Strămutare. Sentința nr. 69/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 496/2013. Curtea de... → |
---|