Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 496/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 496/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 496/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 496/2013
Ședința publică de la 13 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
Judecător C. M. C.
Judecător M. F. C.
Grefier N. P.
Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Procuror V. L.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta B. R., împotriva sentinței civile nr. 2810/2012 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I Civilă în dosar civil nr._, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat R. I. cu delegație la dosar pentru recurenta reclamantă, lipsă fiind aceasta și restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursul de față este motivat, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Se constată că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de intimatul pârât S. R. prin MFP reprezentat prin DGFP A., prin care se solicită judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C. proc. civ, din care un exemplar se comunică mandatarului ales al reclamantei recurente.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul ales al recurentei reclamante, avocat R. I. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în principal, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la fond, pentru administrarea de noi probe, iar în subsidiar, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii.
Arată că în fața instanței de fond a fost depus la dosar tabelul persoanelor deportate, printre care se enumerau și antecesorii reclamantei recurente, iar instanța de fond s-a pronunțat în mod greșit cu privire la aceștia, fără a se administra probe în acest sens. În temeiul art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009 consideră că această probă trebuia administrată de către instanță, fiind vorba de o situație specială, în sensul că antecesorii reclamantei au fost deportați cu două luni înainte de căderea regimului politic, astfel că, consideră că instanța era obligată să administreze probe în acest sens. De asemenea, instanța nu s-a pronunțat cu privire la despăgubirile solicitate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de reclamantă, întrucât chiar dacă proba ar fi fost administrată de instanța de fond nu aducea elemente noi, care să ducă la pronunțarea unei alte soluții.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
C. DE A.
Asupra recursului civil de față,
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._ reclamanta B. R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor P., solicitând să se constate că antecesoarea sa, decedată la data de 26.11.2001 a fost deportată politic în URSS la Uzina constructoare de mașini din Kungur de la 15.01.1945 până la 05.07.1948, iar soțul său, decedat la data de 02.12.1999, a fost deportat politic tot în URSS la muncă de reconstrucție în perioada 15.01._50; să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor materiale în favoarea reclamantei, calculate fie la nivelul salariului care se acorda în România pentru munci grele în respectiva perioadă, sume ce urmează a fi reactualizate cu indicele de inflație, fie stabilite la nivelul salariului mediu pe economie la data introducerii acțiunii pentru B. R. și B. M. (respectiv mama și soțul reclamantei) pe intervalele 15.01.1945 – 05.07.1948 și respectiv 05.01.1945 – 18.01.1950.
P. sentința civilă nr. 281/2012, prima instanță a respins acțiunea reclamantei, reținând că aceasta este moștenitoarea defunctei B. R., decedată la data de 26.11.2001 și soția supraviețuitoare a defunctului B. M. decedat la data de 02.12.1999.
Din înscrisul de la dosar rezultă că atât mama cât și soțul reclamantei, ambii de origine germană, s-au aflat în perioadele menționate în acțiune la muncă de reconstrucție în URSS.
Instanța de fond a apreciat nefondată acțiunea, reținând că situațiile de deportare în fosta URSS pe motive etnice nu pot fi circumscrise unor măsuri administrative în sensul Legii 221/2009, câtă vreme, pe de o parte, aceste măsuri nu au fost dispuse de S. R., iar pe de altă parte, sub aspect temporal, nu se încadrează în perioada de referință a legii. Măsura deportării mamei și soțului reclamantei nu se încadrează obiectiv și temporal în domeniul de aplicare al Legii 221/2009. instanța de fond a reținut și incidența deciziei nr. 15/2012 dată de ICCJ in recurs în interesul legii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii.
În expunerea de motive, recurenta arată că instanța a reținut în mod greșit aplicabilitatea deciziei nr. 15/2012, deoarece la data pronunțării hotărârii, această decizie nu era publicată în Monitorul Oficial.
Recurenta mai susține că instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât, deși prima instanță a încuviințat proba cu înscrisuri, nu a mai administrat această probă, dar nici nu a revenit asupra ei, astfel că motivarea instanței că măsurile deportării nu au fost luate de statul român nu este fundamentată pe nicio probă.
Se mai susține că în mod greșit s-a apreciat că măsurile luate față de antecesorii recurentei nu se încadrează în perioada de referință a Legii nr. 221/2009, deoarece cea mai mare parte a deportării se circumscrie perioadei de după 06.03. 1945, astfel că nu se poate reține că aceste măsuri nu au legătură cu regimul comunist.
Recurenta critică hotărârea și sub aspectul respingerii cererii în despăgubiri, susținând că prima instanță nu a examinat în concret fundamentarea acestei cereri. Reclamanta a investit instanța de judecată cu o acțiune în constatarea caracterului abuziv al măsurilor luate față de soțul acesteia cu ocazia deportării în URSS în perioada 27.01.1945-8.12.1945 și de acordare de daune morale pentru prejudiciul cauzat de aceste măsuri.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, C. reține următoarele:
Instanța de fond a reținut că dispozițiile legii nr. 221/2009 nu sunt aplicabile în cauză pentru că măsurile de deportare la care face referire reclamanta au fost luate față de etnici germani, ca măsuri de represalii împotriva Germaniei naziste, în scopul reconstrucției republicii sovietice după terminarea celui de-al doilea război mondial
Așa cum a reținut și prima instanță, dispozițiile Legii nr. 221/2009 sunt fără echivoc în sensul că beneficiari ai acestei legi sunt persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic, ori măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6.03.1945 – 22.12.1989 pentru fapte care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instituit la 6 martie 1945.
În speță, măsura administrativă a deportării a fost luată față de autorii recurentei înainte de perioada de referință a Legii nr. 221/2009, iar această măsură a avut la bază rațiuni de ordin etnic și a fost dispusă înainte de instaurarea regimului totalitar, aspecte de altfel necontestate de reclamantă.
Persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, beneficiază de drepturile acordate printr-un act normativ special, respectiv prin O.G. nr. 105/1999, care reglementează atât categoriile de persoane care intră sub incidența acestui act normativ cât și drepturile de care beneficiază acestea, inclusiv dreptul la o indemnizație lunară pentru perioada deportării.
Pe cale de consecință, măsurile de deportare în URSS luate față de etnicii germani nu se încadrează în categoria măsurilor administrative avute în vedere de legiuitor prin Legea nr. 221/2009, astfel că sub acest aspect hotărârea instanței de fond este corectă.
Trimiterea la decizia nr. 15/2012 a fost făcută de prima instanță pentru a întări argumentele reținute în considerentele hotărârii, nefiind singurul argument
(continuarea deciziei civile nr. 496/13.06.2013 pronunțată de C. de A. A. I. – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
al instanței de fond. Împrejurarea că la momentul pronunțării sentinței, această deciziei nu era publicată, nu mai prezintă relevanță, de vreme ce până la data pronunțării prezentei hotărâri, această decizie fusese publicată și ca urmare, față de prevederile art. 3307 C. pr. civ., ea este obligatorie.
Reținând inaplicabilitatea Legii nr. 221/2009, nu se mai impunea administrarea de probe pentru dovedirea caracterului politic al măsurilor deportării ori a cuantumului despăgubirilor morale solicitate.
Față de cele ce preced, C. constată că recursul de față nu este fondat, nefiind incident niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 – 3041 C. pr. civ., astfel că în baza art. 312 C. pr. civ. ca respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B. R. împotriva sentinței civile nr. 2810/2012 pronunțată de Tribunalul A. – Secția I Civilă, în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 Iunie 2013.
Președinte, A. N. | Judecător, C. M. C. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, N. P. |
Redc. M.F.C.
Tehn. M.F.C.
2 ex/21.06.2013
Jud. fond – L. V.
| ← Anulare act. Decizia nr. 481/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 559/2013. Curtea de... → |
|---|
