Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 559/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 559/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 559/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 559/2013
Ședința publică de la 28 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. G. N.-vicepreședinte
Judecător D. M.
Judecător M. F. C.
Grefier M. R.
M. Public a fost reprezentat de domnul procuror V. L. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de D.G.F.P. A. și de P. de pe lângă T. A. împotriva sentinței civile nr. 2466/2012 pronunțată de T. A. în dosar civil nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, faptul că cele două recursuri declarate sunt scutite de la plata taxelor judiciare și nu s–a depus întâmpinare. Recurentul pârât solicită judecarea în lipsă.
Reprezentantul Parchetului arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de admitere a ambelor recursuri formulate în cauză, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de acordare a daunelor morale solicitate de reclamante și înlăturării obligației de plata a acestora stabilită în sarcina Statului român prin MFP. Compensația solicitată de reclamante nu poate fi acordată pe drept comun având în vedere că temeiul acordării daunelor morale a fost reținut de instanță ca fiind art. 998 Cod civ. Susține în totalitate motivele de recurs formulate prin recursul Ministerului Public.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față;
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub dosar nr._, reclamantele A. V. N. și A. I. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin M. Finanțelor București, obligarea acestuia la plata în favoarea reclamantelor a sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale aduse onoarei, demnității, reputației, vieții intime familiale și private suferite de antecesorul respectiv soțul reclamantelor, numitul A. I..
În drept s-a invocat art. 5 paragraful 5 și art. 41 din CEDO, art. 998 – 999 C. civ., art. 52 alin 3 Constituție.
P. sentința civilă nr. 2466/2012, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantelor și a obligat pârâtul să le plătească suma de 10.000 euro, respectiv câte 5.000 euro fiecăreia, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că cele două reclamante au calitatea de soție, respectiv fiică a defunctului A. I., decedat în data de 14.02.1998. În anul 1949, defunctul A. I. a trecut frontiera spre Iugoslavia fiind prins de autoritățile iugoslave și expulzat în România. P. sentința penală nr. 1795/1949 pronunțată de T. M. Timișoara, acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și confiscarea averii, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei prev. de art. 267 Cod penal.
S-a reținut că față de dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, această condamnare are de drept un caracter politic, nefiind necesară constatarea pe cale judecătorească.
Sub aspectul daunelor morale solicitate s-a reținut că prin deciziile nr. 1358, 1360/2010 a fost constatată neconstituționalitatea dispozițiilor art.5 alin.1 lit. a teza I din Legea 221/2009, care constituie cadrul legal de acordare a daunelor morale în situația condamnărilor cu caracter politic. Instanța de fond a considerat că dispozițiile acestor decizii sunt obligatorii dar, în niciun caz, nu pot îngrădi dreptul legitim pe care îl conferă dispozițiile art. 998, 999 C. civ. care sunt în vigoare și care conferă dreptul persoanelor care au suferit un prejudiciu moral de a solicita compensarea acestuia prin acordarea de daune morale. În acest caz compensația bănească pentru prejudiciul moral suferit de către persoana care a suportat o condamnare cu caracter politic, precum și de membrii familiei se impune a fi acordate tocmai pentru a se încerca diminuarea suferințelor profunde și de durată determinate de încălcarea gravă a celor mai importante drepturi subiective nepatrimoniale.
Încălcarea acestor valori fundamentale în situația condamnărilor politice este de notorietate, toate persecuțiile politice și discriminările sociale și profesionale la care a recurs regimul totalitar fiind deplin cunoscute în aceste cazuri. Acestea au constituit și rațiunea adoptării Decretului Lege 118/1990.
P. urmare, prima instanță a apreciat că în situația dată, reclamantele sunt îndrituite a uza de dispozițiile art. 998-999 C. civ. pentru acoperirea prejudiciului moral înregistrat ca urmare a condamnării politice suferite de soțul respectiv antecesorul acestora.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor, s-a reținut că principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ și s-a apreciat că sumă de 5000 euro pentru fiecare reclamantă satisface exigențele prejudiciului mai sus relevat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul S. R. și P. de pe lângă T. A..
Pârâtul a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, susținând că dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. 1 teza I din Legea nr. 221/2009, aplicabile în cauză, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei al acordării daunelor morale. Recurentul pârât face referire și la decizia nr. 12/2011 dată de ICCJ în recurs în interesul legii.
În drept se invocă 304 pct. 9 C. pr. civ.
Parchetul de pe lângă T. A. a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantelor.
În expunerea motivelor, acesta arată că art. 5 alin 1 lit. a care constituia temei legal al acordării daunelor morale a fost declarat neconstituțional și și-a încetat efectele, iar prin decizia 1358/2010 se statuează că Legea nr. 221/2009 are menirea de a da satisfacție morală pentru faptele nelegale din perioada comunistă și nu de a compensa în bani suferințele persoanelor persecutate.
O altă critică vizează încălcarea dispozițiilor ce reglementează prescripția dreptului material la acțiune, susținându-se că acțiunea în despăgubiri întemeiată de reclamante pe dispozițiile art. 998 – 999 C. civ., este prescrisă, termenul de prescripție începând să curgă de la 22.12.1989.
În drept se invocă art. 304 pct. 9 C. pr. civ, art. 304 ind. 1 C.pr. civ.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată următoarele:
P. întâmpinarea depusă de pârât în fața primei instanțe, acesta a invocat prescripția dreptului la acțiunea în despăgubiri, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. (fila 39), excepție pe care instanța de fond nu a analizat-o.
În motivele de recurs, P. de pe lângă T. A. a reiterat această excepție, pe care Curtea o constată fondată, pentru cele ce urmează:
Fapta ilicită pe care reclamantele o invocă în atragerea răspunderii civile delictuale a Statului R. o reprezintă încălcarea dreptului personal nepatrimonial la libertate al autorului lor, ca urmare a condamnării acestuia pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei, prin sentința penală nr. 1795/1949 pronunțată de T. M. Timișoara.
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție al dreptului material în cazul cererilor patrimoniale este de 3 ani, iar în cazul răspunderii civile delictuale, acest termen începe să curgă, potrivit art. 8 din
(continuarea deciziei civile nr. 559/2013 pronunțată în dosar nr._ )
decret, de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Dată fiind fapta considerată ilicită și contextul socio-politic, regimul comunist fiind răsturnat doar în decembrie 1989, Curtea constată că dreptul la acțiune în răspundere delictuală a statului s-a născut la dat de 22.12.1989, moment de la care autorul reclamantelor (care a decedat în 1998), era îndreptățit să solicite tragerea la răspundere a statului pentru prejudiciul suferit prin îngrădirea dreptului la libertate de către regimul comunist instaurat în țară.
Cum acțiunea a fost promovată doar în 2012, se constată că dreptul material la acțiune era prescris, astfel că, criticile aduse de recurenți sunt fondate, instanța de fond pronunțând hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 3 și 8 din Decretul nr. 167/1958.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. pr. civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C. pr. civ., Curtea va admite recursurile de față și va modifica sentința atacată în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamante.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul S. român prin M. Finanțelor P. reprezentat de DGFP A. și de P. de pe lângă T. A. împotriva sentinței civile nr. 2466/2012 pronunțată de T. A. în dosar nr._ și în consecință:
Moifică sentința recurată în sensul că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantele A. V. N. și A. I. împotriva pârâtului S. român pentru despăgubiri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.06.2013.
Președinte, C. G. N. | Judecător, D. M. | Judecător, M. F. C. |
Grefier, M. R. |
Red. MFC
Tehn. MFC/10.07.2013
2 ex/MR
Jud. fond - I. S.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 496/2013. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 557/2013. Curtea de... → |
|---|
