Conflict de competenţă. Sentința nr. 107/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 107/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 107/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE munca SI ASIGURARI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 107/2015
Ședința din Camera de Consiliu de la 09 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M. D.
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria A. I. și Tribunalul A., cu privire la soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării solite formulată de petenta U. A. T. - ORAȘ Z. în contradictoriu cu intimatul V. S..
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea și prezența părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra conflictului negativ de competență,
Prin cererea înregistrată la Judecătoria A. I. la data de 29.10.2015 sub nr._ 15, petenta U. A. Teritorială - Oraș Z. a solicitat suspendarea provizorie a executării silite începută în dosar execuțional nr. 1221/2014, la cererea intimatului – creditor în baza titlului executoriu din dosarul execuțional 1221/2014 emis de către Biroul Executorului Judecătoresc B. T., până la soluționarea cererii de suspendare, ce face obiectul dosarului nr._ .
Judecătoria A. I., prin Încheierea civilă nr. 2617/30 octombrie 2015 a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Alba Iulia invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie a executării silite formulată de petenta U. A. Teritorială –Oraș Z., în favoarea Tribunalului A..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele :
Pronunțând sentința civilă nr. 2276/2015 în dosar nr._, Judecătoria A.-I. s-a dezinvestit de soluționarea contestației la executare și a cererii de suspendare a executării silite pornite în dosarul execuțional nr. 1221/2014 al B. B. T..
Contestatoarea a declarat apel împotriva acestei sentințe, în cadrul căii de atac solicitând anularea sentinței și, pe cale de consecință, anularea formelor de executare, iar la capătul 2 de cerere, suspendarea executării silite până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești atacate.
Până la soluționarea acestei cereri de suspendare a executării silite, contestatoarea apelantă a formulat o cerere de suspendare provizorie a executării silite, înregistrată la Judecătoria A.-I. sub dosar nr._ 15.
Potrivit dispozițiilor art. 719 alin. 7 C. pr. civ., dacă există urgență și dacă, în cazurile prevăzute la alin. 2, respectiv alin. 3, s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea executării până la soluționarea cererii de suspendare.
Din interpretarea acestor dispoziții, coroborate cu cele ale alineatului 1 al art. 719 C.pr. civ., rezultă că cererea de suspendare provizorie este de competența instanței care soluționează cererea de suspendare a executării silite.
Cum în speță cererea de suspendare a fost formulată în cadrul apelului, iar potrivit art. 95 pct.2 C. pr. civ., tribunalul judecă, ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, se apreciază că Tribunalul A. este competent să soluționeze cererea de suspendare provizorie formulată de către petentă, iar nu Judecătoria A.-I..
Prin încheierea din 4.11.2015, Tribunalul A. a declinat competența în soluționarea cererii Judecătoriei Alba Iulia și, constatând ivirea conflictului negativ de competență, a sesizat Curtea de Apel Alba Iulia.
Pentru a pronunța această soluția, tribunalul a reținut următoarele:
Suspendarea provizorie a executării silite este măsura dispusă de instanță până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite iar instanța competentă să soluționeze cererea este cea învestită cu contestația la executare sau cererea de suspendare a executării formulată pe cale separată.
În speța de față petenta a solicitat ca suspendarea provizorie a executării silite să se dispună până la soluționarea cererii de suspendare ce face obiectul dosarului nr._ .
Judecătoria A. I. chiar dacă s-a desesizat de soluționarea cererii de suspendare și a contestației la executare formulată în dosar nr._ poate fi investită cu soluționarea unei cereri de suspendare provizorie a executării silite în primă instanță deoarece formularea apelului la data de 23 octombrie 2015 împotriva sentinței civile nr. 2276/2015, în cadrul căruia s-a cerut suspendarea executării silite, nu duce la prorogarea competenței tribunalului în primă instanță de a soluționa o asemenea cerere.
Mai mult, în cererea de suspendare provizorie a executării silite nu s-a cerut ca efectele acesteia să se producă până la soluționarea cererii de suspendare din apel și astfel să atragă competența tribunalului, dar nu în primă instanță ci ca instanță de apel.
De altfel judecătoria în acord cu dispozițiile art. 719 alin. 7 NCPC nu trebuia, în verificarea competenței decât să constate dacă pentru formularea cererii erau îndeplinite condițiile impuse de acest text de lege respectiv:
-a existenței unei urgențe în luarea măsurii provizorii a suspendării;
-plata de către persoana care o solicită a unei cauțiuni al cărei cuantum se stabilește prin raportare la criteriile stabilite pentru suspendarea executării formulată în cadrul contestației la executare;
-existența unei cereri de suspendare a executării silite, formulată în condițiile art. 719 alin.1 NCPC.
Curtea, deliberând asupra conflictului negativ de competență ivit între judecătorie și tribunal reține următoarele:
Reclamantul a formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 719 Cod procedură civilă, ce are următorul conținut.
Art. 719*) - Suspendarea executării:
(1)Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.
…..(6) Asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, chiar și înaintea termenului fixat pentru judecarea contestației. Părțile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacată numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă.
(7) Dacă există urgență și dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.
Din coroborarea dispozițiilor alineatelor 1, 6 și 7, rezultă că textul menționat reglementează procedura soluțuionării în primă instanță, de către instanța de executare, a cererilor de suspendare a executării și de suspendare provizorie a executării silite.
Potrivit dispozițiilor art. 651 Cod procedură civilă, instanța de executare este judecătoria, competentă deci să judece în primă instanță cererile de suspendare, indiferent de stadiul procesual al contestației la executare.
(continuarea sentinței civile nr. 107/09.11.2015 pronunțată în dosar nr._ )
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 133 -134, Curtea stabiliește competența în soluționarea prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.
Pentru aceste motive:
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența în soluționarea cererii de suspendare provizorie a executării silite formulată de U. A. Teritorială – Oraș Z. în contradictoriu cu V. S., în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 09.11.2015.
Președinte, L. M. D. | ||
Grefier, N. P. |
Redc. L.M.D.
Tehn. L.M.D.
N.P/4 ex/10.11.2015
← Fond funciar. Decizia nr. 434/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 105/2015. Curtea de Apel... → |
---|