Pretenţii. Decizia nr. 1052/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1052/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 1052/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA SI P. CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE munca SI ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1052/2015
Ședința publică de la 27 Octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte C. G. N.
Judecător D. M.
Grefier C. C.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de către reclamanta G. M. și de pârâții M. S. prin Viceprimar și A.J.F.P. S., în numele și pentru S. R. prin M. Finanțelor P. împotriva sentinței civile nr. 679/2015 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._ , având ca obiect legea 10/2001.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
Se constată că la dosar s-au depus concluzii scrise din partea reclamantei apelante G. M..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 13 octombrie 2015, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor de față;
P. acțiunea civilă completată, promovată sub nr. 4851 din 11.12.2013 la Tribunalul S., reclamanta G. M. a cerut, în contradictoriu cu intimații MFP București, S. R., prin MFP și . să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr.5169/4.09.1998, încheiat între reclamantă și RAGCL S., pentru imobilul înscris în CF_ S. top 422/II, să fie obligat intimatul 1 la plata despăgubirilor întemeiat pe prevederile art. 50 și 50 ind.1 din Legea nr.10/2001(300.000 lei).Solicită cheltuieli de judecată. În subsidiar, solicită obligarea intimatului 2 la restituirea prețului de 38.427.115 lei vechi, actualizat la zi, plata excedentului de valoare al imobilului, calculat la data evicțiunii (7.05.2010) prin raportare la data contractului (4.09.1998).
În motivare se arată în esență că, a avut calitatea de chiriaș al imobilului, că l-a cumpărat legal, dar prin sentință irevocabilă a fost restabilită situația anterioară de CF pe numele proprietarului anterior.
În drept invocă prevederile Legii nr.10/2001 și al Legii nr.112/1995.-
Depune în dovedire: actul atacat, extras CF, hotărâri judecătorești, etc..
P. întâmpinare, intimata DGFP S. s-a opus admiterii acțiunii și a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a DGFP S., excepția lipsei calității procesual active a reclamantei( în lipsa dovedirii anulării contractului de vânzare-cumpărare), excepția prescripției dreptului la acțiune(acțiunea făcută peste termenul prevăzut de art. 1,3,9 din Decretul nr.167/1958 și inadmisibilitatea cererii(nerespectarea prevederilor Legii nr.112/1995).
P. întâmpinare, intimata U. S. s-a opus admiterii acțiunii și a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive.
P. întâmpinare, intimatul M. S., prin P. s-a opus admiterii acțiunii și a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, arătând că . calitate procesuală, fiind parte contractantă, excepția prescripției dreptului la acțiune(acțiunea făcută peste termenul prevăzut de art. 1,3,9 din Decretul nr.167/1958.
P. sentința civilă nr.55 din 28.01.2014 a Tribunalului S. a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a DGFP S., a fost respinsă excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a cererii (nerespectarea prevederilor Legii nr.112/1995), a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a U. S..
A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, față de prevederile art. 1,3,9 din Decretul nr.167/1958, acțiunea fiind depusă peste termen și a fost respinsă în fond acțiunea în despăgubiri promovată de reclamanta G. M. în contradictoriu cu intimații M. Finanțelor P., S. R. prin M. Finanțelor P. și . Fără cheltuieli de judecată.
P. decizia civilă nr. 29/2014 a Curții de Apel A. I. sentința a fost anulată în parte, în ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune iar cauza a fost trimisă spre rejudecare în aceste limite. A fost criticată soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, față de momentul când trebuie să înceapă calculul. A fost criticat și aspectul că instanța de fond nu a ținut seamă de motivele invocate de reclamantă și intimați prin întâmpinare și prin apel.
Sentința a fost menținută în ce privește soluționarea excepțiilor lipsei calității procesual pasive a DGFP S., a excepției privind lipsa calității procesual active a reclamantei, excepția inadmisibilității cererii și a excepției lipsei calității procesual pasive a .> P. sentința civilă nr. 679/2015 Tribunalul S. a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta G. M. în contradictoriu cu intimații MFP București, S. R., prin MFP și . și în consecință:
A respins cererea privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.5169/4.09.1998, încheiat între reclamantă și RAGCL S., pentru imobilul înscris în CF_ S. top 422/II și cererea privind obligarea intimatului 1 la plata despăgubirilor întemeiat pe prevederile art. 50 și 50 ind.1 din Legea nr.10/2001(300.000 lei).
A admis în parte cererea subsidiară și a obligat intimatul 2 la restituirea prețului de 38.427.115 lei vechi, actualizat la zi, plata excedentului de valoare al imobilului, calculat la data evicțiunii (7.05.2010) prin raportare la data contractului (4.09.1998), conform expertizei efectuată în cauză, ce face parte din hotărâre.
S-a respins cererea privind plata excedentului de valoare al imobilului, calculat la data evicțiunii (7.05.2010) prin raportare la data contractului (4.09.1998).
A fost obligat intimatul 2 la plata cheltuielilor parțiale de judecată în sumă de 1. 600 lei.
În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a avut în vedere solicitarea din acțiune ca intimatul 2 să fie obligat la restituirea prețului de 38.427.115 lei vechi, actualizat la zi, plata excedentului de valoare al imobilului, calculat la data evicțiunii(7.05.2010) prin raportare la data contractului(4.09.1998) și la data promovării acțiunii de față (5.04.2013).
În ce privește cererea principală întemeiată pe prevederile art.50 și 50 ind.1 din Legea nr.10/2001, fiind vorba de invocarea nulității, s-a apreciat că în mod evident nu poate opera prescripția dreptului de acțiune, dar este de discutat dacă în cauză este vorba de nulitate, contractul de vânzare-cumpărare lipsit de efecte fiind caduc. Raportat la data încheierii contractului (4.09.1998), s-a reținut că dreptul la acțiune este prescris.
În ce privește constatarea nulității contractului, s-a constatat că cererea nu poate fi admisă, căci nu sunt indicii de nulitate, iar acțiunea în constatare nu poate fi primită în condițiile posibilității exercitării acțiunii în realizare. Aici este de observat faptul că nu este vorba de nulitatea contractului, ci eventual de caducitatea lui.
Tot raportat la cererea principală s-a reținut faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii în raport cu cerințele prevăzute de art. 50 și 51 ind.1 din Legea nr.10/2001.
În ce privește cererea subsidiară, s-a constat că definitoriu este momentul în care începe să curgă termenul și anume data de 7.05.2010,a evicțiunii, data introducerii acțiunii fiind 5.04.2013 iar cererea nu este prescrisă.
În ce privește solicitarea obligării intimatului 2 la restituirea prețului de 38.427.115 lei vechi, actualizat la zi, s-a constatat că actul de vânzare-cumpărare al reclamantei fiind lipsit de efecte, trebuie stabilită cauza acestei acțiuni. Cauza pare a fi fondarea cumpărării pe un fapt cel puțin discutabil (care nu face obiectul prezentei cauze). P. lipsirea de efecte a contractului de vânzare-cumpărare, deși ambele părți ale contractului au participat și au profitat de încheierea actului respectiv, doar reclamanta a suportat consecințele lipsirii de efecte a actului juridic și a pierdut practic banii investiți, pe care cealaltă parte și i-a apropriat, ceea ce nu se poate, căci trebuie să fie egalitate de tratament. În ce privește solicitarea acordării prețului de piață pentru imobil, s-a apreciat că cererea nu poate fi admisă, căci poate produce îmbogățire fără justă cauză a reclamantei, în condițiile încheierii unui act juridic discutabil, ceea ce nu se poate. S-a constatat că i se cuvine acesteia restituirea prețului achitat și a cheltuielilor, contractul fiind caduc, părțile trebuind să-și restituie reciproc prestațiile. Expertiza efectuată în cauză, a stabilit actualizarea sumei achitate (3.842,71 lei) la nivelul sumei de 37.217,42 lei în septembrie 2014 și calculul sumei constituind plăți actualizate din perioada septembrie 1998 iulie 2008, adică 19.389,80 lei. Această ultimă sumă este irelevantă, căci statul a stabilit care este modalitatea de plată a prețului, statul prin MF a încasat prețul eșalonat, fiind relevant prețul total.
În ce privește plata excedentului de valoare al imobilului, calculat la data evicțiunii(7.05.2010) prin raportare la data contractului(4.09.1998), s-a constatat că cererea nu poate fi admisă, căci din probele administrate în cauză nu a reieșit nicio îmbunătățire adusă imobilului,care să emane de la reclamantă.
Întemeiat pe culpa procesuală și pe măsura admiterii acțiunii, a fost obligat intimatul 2 la suportarea cheltuielilor de judecată parțiale, în termenii art. 453 și urm. C.pr.civ.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta G. M. solicitând în baza art. 480 C.pr.civ. schimbarea hotărârii în snesul admiterii fie al capătului principal de cerere fie al admiterii în totalitate a capătului subsidiar de cerere, cu cheltuieli de judecată.
În expunerea motivelor de apel se arată, sub aspectul cererii principale, că actul de vânzare-cumpărare a devenit caduc, nemaiproducând efecte juridice din momentul în care în cadrul acțiunii în revendicare a fost declarat preferabil titlul fostului proprietar. A solicitat constatarea nulității contractului pentru a putea beneficia de prevederile art. 50 din Legea 10/2001 dar a constatat că practica ICCJ nu impunea anularea expresă a contractului de vânzare-cumpărare ci permite și persoanele ale căror contracte au fost declarate ineficace pe calea unei acțiuni în revendicare să beneficieze de prevederile Legii 10/2001. Consideră că nu se pune problema inexistenței motivelor de nulitate ci eventual a lipsei de interes pentru constatarea nulității contractului atâta timp cât se recunoaște și persoanelor ce dețin contracte neanulate să beneficieze de prevederile Legii 10/2001. Precizează că aceste aspecte au rămas neanalizate de prima instanță, aceasta nemotivând de ce reclamanta nu poate beneficia de prevederile reparatorii ale Legii 10/2001.
În privința cererii subsidiare arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere din completarea de acțiune prin care a indicat și faptul că M. S. este cel care trebuie că răspundă pentru evicțiune iar nu S. român.
Arată că instanța de fond a respins solicitarea de plată a excedentului de valoare a imobilului calculat la data evicțiunii prin raportare la data contractului, motivând că din probele dosarului nu a reieșit că reclamanta a efectuat vreo îmbunătățire la imobil, această soluție fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1344 din vechiul cod civil conform căruia nu are relevanță dacă cumpărătorul a efectuat sau nu investiții la imobil.
P. expertiza efectuată în cauză s-a stabilit că valoarea imobilului a crescut de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și până la data evicțiunii datorită condițiilor de piață, acesta fiind un eveniment obiectiv de care beneficiază cumpărătorul în baza art. 1344 C.civ.
Mai arată că instanța nu s-a pronunțat nici asupra cheltuielilor efectuate în litigiile purtate cu evingătorul deși în hotărârile judecătorești sunt menționate aceste cheltuieli, cumpărătorul având dreptul să fie despăgubit și cu aceste cheltuieli conform art. 1341 C.civ.
Împotriva sentinței au declarat apel și pârâții S. român și M. S..
P. apelul promovat, pârâtul S. român a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților.
În motivare susține că, atâta timp cât contractul este în ființă nu se poate restitui prețul achitat, că hotărârea este contradictorie deoarece dispune obligarea pârâtului la plata excedentului și apoi respinge cererea privind plata excedentului și că acțiunea reclamantei este neîntemeiată și nelegală deoarece contractul este încheiat cu eludarea dispozițiilor de drept comun și cu rea-credință, cunoscându-se la data cumpărării că imobilul a fost revendicat.
Arată că acțiunea este inadmisibilă nefiind îndeplinite condițiile art. 501 din Legea 10/2009, că nu se poate cere restituirea în întregime a prețului de la S. român, deoarece 1% din preț nu s-a făcut venit la bugetul general consolidat al statului, el rămânând la .>
Consideră că, chiar dacă reclamanta ar fi fost cumpărător de bună-credință, nu poate solicita restituirea prețului achitat față de prevederile art, 20 din Legea 10/2001, pe care le expune.
În drept invocă disp. art. 205 și urm., art. 466 și urm. C.pr.civ., Legea nr. 112/1995, Legea 10/2001 și Legea nr. 1/2009.
Pârâtul M. S., prin apelul formulat a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare invocă excepția incompatibilității arătând că se impune aplicarea art. 41 alin. 1 C.pr.civ. întrucât judecătorul care a pronunțat sentința apelată a pronunțat și sentința 55/2014 în urma anulării căreia s-a dispus rejudecarea cauzei.
Deasemenea, invocă excepția lipsei capacității procesuale pasive a Municipiului S. întrucât contractul a fost încheiat cu RAGCL S. iar beneficiarul sumelor încasate de municipalitate din vânzarea locuințelor este M. Finanțelor P., conform dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 12/1995 și art. 39 din HG nr. 20/1996.
Se invocă și excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la data sentinței civile nr. 9964/08.12.1998 și la dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei arată că nu este îndeplinită cerința potrivit căreia cauza evicțiunii trebuie să fie anterioară vânzării, nevalabilitatea titlului statului fiind constatată ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Precizează că raportat la dispozițiile art. 1337-1341 C.civ. dreptul reclamantei de a pretinde, pe calea dreptului comun restituirea prețului achitat.
Susține că nu sunt aplicabile în speță dispozițiile art. 501 din Legea 10/2001 deoarece reclamanta nu a făcut dovada desființării contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, astfel că acțiunea nu este scutită de timbru, reclamanta trebuind să timbreze acțiunea în mod corespunzător.
În privința achitării cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă în procesele purtate cu evingătorul Deas V., apreciază că această solicitare este neîntemeiată deoarece M. S. nu a avut calitatea de parte în acel litigiu. Mai arată că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la acțiunea promovată de reclamantă în contradictoriu cu M. S..
În drept invocă dispozițiile art. 466, 480 alin. 2, 41 alin. 1, 411 alin. 2 C.pr.civ., art. 13 din Legea nr. 112/1995, HG 20/1996, art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și Decretul nr. 167/1958.
P. întâmpinarea formulată în cauză, intimatul M. S. a solicitat respingerea apelului declarat de apelanta G. M. pentru aceleași motive expuse și în cererea de apel.
Reclamanta G. M. a formulat întâmpinare la apelul pârâtului S. român solicitând respingerea acestuia, arătând că dispozițiile art. 50 și 501 din Legea 10/2001 se aplică și în situația în care contractul de vânzare-cumpărare al fostului chiriaș nu a fost anulat, că acest contract a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 12/1995 și, conform Legii 10/2001 întreaga despăgubire se achită de către M. Finanțelor P..
Reclamanta a formulat întâmpinare și la apelul pârâtului M. S. solicitând respingerea acestuia.
În cuprinsul motivării arată că acest pârât nu justifică interes pentru promovarea apelului deoarece acțiunea formulată de reclamantă împotriva sa a fost respinsă, că nu există incompatibilitate deoarece judecătorul nu s-a pronunțat asupra fondului în primul ciclu procesual și că acest pârât are calitate procesuală pasivă deoarece era proprietar al bunului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, răspunderea pentru evicțiune revenind proprietarului vânzător, fără a avea legătură cu destinatarul sumelor de bani încasate ca și preț.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune arată că greșit s-a reținut de către pârât că reclamanta a fost evinsă prin sentința ci vilă nr. 9964/8.12.1998, deoarece în dosarul respectiv reclamanta nu a fost parte. Consideră că în condițiile în care nu fost anular contractul de vânzare-cumpărare, data de la care se calculează prescripția este cea a pierderii posesiei care a avut loc în urma executării silite în dosar execuțional 22/2011 al B..
Referitor la fondul cauzei arată că potrivit art. 1347 C.civil cumpărătorul evins are dreptul de a solicita rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.
Pârâtul M. S. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea apelului formulat arătând că are interes în cauză deoarece intimatul 2 a fost obligat la restituirea prețului la zi fără a se preciza care era intimatul 2. În rest, susținerile sunt cele din cererea de apel.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor formulate și în raport cu normele legale incidente, Curtea reține următoarele:
În primul ciclu procesual judecătorul fondului a soluționat cauza în baza excepției prescripției fără a se pronunța asupra fondului cauzei astfel cum a procedat în sentința pronunțată după rejudecare.
În consecință, nu sunt îndeplinite cerințele art. 41 C.pr.civ., impunându-se a se constatat nefondată excepția incompatibilității invocată de apelantul M. S..
Nefondată este și excepția lipsei interesului pârâtului M. S. în declararea apelului în condițiile în care prima instanță nu a reținut lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât.
Pe fondul cauzei, cu referire la cererea principală a reclamantei, Curtea constată că dispozițiile art. 51 din Legea 10/2001 se aplică proprietarilor al căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legilor nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Reclamanta nu se încadrează în ipoteza textului de lege menționat întrucât contractul acesteia de vânzare-cumpărare nu a fost anulat deși a fost supus controlului de legalitate în fața instanțelor de judecată în dosarul nr. 5731/1999. În cauza de față nu se mai pot repune în discuție aspectele care deja au fost examinate în cauze soluționate definitiv și nu există nici un motiv care să justifice nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, obținerea de despăgubiri în temeiul art. 51 din Legea 10/2001 neputând constitui în sine un astfel de motiv de nulitate ci doar o consecință a unui contract deja anulat.
În aceste condiții, Curtea constată corectă soluția primei instanțe de respingere a cererii principale cu mențiunea că motivarea adusă de instanța de fond acestei soluții, chiar dacă este una concisă, nu încalcă dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b C.pr.civ., criticile apelantei sub acest aspect fiind nefondate.
În privința solicitării subsidiare a reclamantei, Curtea reține că aceasta este fondată, prima instanță reținând în mod legal îndeplinirea în cauză a cerințelor răspunderii pentru evicțiune.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă în baza Legii nr. 112/1995, deși nu a fost anulat, este lipsit de efecte juridice deoarece nu mai poate fi întabulat în cartea funciară și nici nu se mai poate asigura liniștita posesie a bunului vândut, reclamanta fiind în fapt evacuată din imobil. În acesta condiții, în cauză se impune aplicarea dreptului comun în materie, respectiv a dispozițiilor care reglementează evicțiunea, art. 1337 și urm. C.civil vechi deoarece a avut loc o tulburare de drept din partea vânzătorului, faptul generator al evicțiunii fiind deposedarea proprietarei. Faptul generator al tulburării a fost produs prin faptele vânzătorului prin sentința civilă nr. 9964/1998 a Judecătoriei S. reținându-se în mod irevocabil că imobilul a trecut în proprietatea Statului fără titlu întrucât fostul proprietar a fost funcționar iar la data aplicării Decretului nr. 92/1950 era pensionar fiind exceptat de la naționalizare conform art. II din Decretul 92/1950. P. urmare, vânzătorul nu avea un titlu valabil care să îi dea dreptul să vândă, ceea ce făcea previzibilă o eventuală tulburare a dreptului de proprietate a cumpărătoarei.
Neexecutarea de către vânzător a obligației de a asigura liniștita posesie a bunului justifică soluția rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare, solicitarea reclamantei sub aspectul cererii subsidiare astfel cum a fost completată la data de 09 mai 2013 fiind în întregime admisibilă.
Excepția prescripției petitului subsidiar al acțiunii nu poate fi reținută, termenul de 3 ani în care puteau fi solicitate despăgubirile în baza răspunderii pentru evicțiune curge de la data producerii acestei evicțiuni care se concretizează în speță la data de 7 mai 2010, când prin decizia nr. 206/2010 a Curții de Apel A. I. a rămas irevocabilă soluția evacuării reclamantei din imobilul ce a format obiect al vânzării în baza Legii nr. 112/1995. Acțiunea de față a fost promovată de reclamantă la data de 05.04.2013, deci înainte de expirarea termenului de 3 ani care s-ar fi împlinit la 7.05.2013.
Calitate procesuală pasivă în cererea subsidiară are M. S. în patrimoniul căruia a intrat imobilul după naționalizare, RAGCL S. (a cărei succesoare în drepturi este . doar calitatea de mandatar al pârâtului M. S. în baza Legii 112/1995 care prevedea că vânzările de locuințe se fac prin regiile specializate de vânzare a locuințelor. P. urmare, efectele contractului încheiat de reclamantă se produc față de proprietar iar nu față de mandatarul acestuia, calitatea procesuală pasivă a acestui pârât fiind pe deplin justificată.
În raport de toate aceste considerente, Curtea constată că se impune în baza art. 480 C.pr.civ. admiterea apelului declarat de reclamantă sub aspectul cererii subsidiare dar și apelul declarat de S. român prin M. Finanțelor prin A. S. care nu are calitate procesuală pasivă în cauză și se va respinge ca nefondat apelul Municipiului S..
În consecință, urmează a se schimba sentința primei instanțe în sensul admiterii solicitării reclamantei de a se dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu nr. 5169/4.09.1998 și de a i se achita despăgubirile cuvenite ca urmare a intervenirii evicțiunii.
În baza art. 1341 pct. 1 și 3 C.civil reclamanta este îndreptățită a primi de la pârâtul vânzător restituirea prețului actualizat la zi cât și plata cheltuielilor de judecată suportate în procesul de evicțiune.
Conform suplimentului raportului de expertiză contabilă (f.98 dosar nr._ ) prețul actualizat al imobilului este de 19.389,80 lei.
Cheltuielile de judecată suportate de reclamantă în procesele care au avut ca rezultat evicțiunea sunt în cuantum de 7.717,5 lei din care 279 lei cheltuieli de judecată la care reclamanta a fost obligată prin sentința civilă nr. 1659/2005 a Judecătoriei S., 500 lei cheltuieli de judecată stabilite în sarcina reclamantei prin decizia civilă nr. 60/2006 a Tribunalului S., 3.013 lei stabilite prin sentința civilă nr. 4287/2010 a Judecătoriei S. și 3925,5 lei stabilite prin decizia civilă nr. 223/2011 a Tribunalului S. (3013 lei taxă de timbru achitată în dosar și 912, 5 lei, sumă la care a fost obligată prin dispozitiv).
De asemenea, reclamanta este îndreptățită în temeiul art. 1344 C.civil la plata excedentului de valoare al imobilului rezultat din diferența între valoarea imobilului de la data evicțiunii în fapt (data executării silite – 05.07.2011) și valoarea imobilului la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (04.09.1998).
Conform raportului de expertiză contabilă întocmit în fața instanței de fond, valoarea imobilului la 05.07.2011 era de 309.446 lei (f.64 dosar fond rejudecare) iar la data de 04.09.1998 valoarea imobilului era de 24.758,4 lei, astfel că suma la care este îndreptățită reclamanta cu titlu valoare excedent este în cuantum de 284.687,6 lei.
Vor fi menținute dispozițiile sentinței apelate sub aspectul soluției de respingere a capetelor de cerere principale întemeiate pe dispozițiile Legii 10/2001.
Obligația de plată a sumei de 1600 lei cheltuieli de judecată la fond reținute prin sentința apelată va fi stabilită în sarcina pârâtului M. S., acesta având calitate procesuală pasivă în cauză.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel de către apelanții a căror apeluri s-au admis.
P. aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelurile declarate de reclamanta G. M. și de pârâtul S. R. împotriva sentinței civile nr. 679/2015 pronunțată de Tribunalul S. în dosar nr._ pe care o schimbă în parte și în consecință:
Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 5169/4.09.1998 încheiat de reclamanta G. M. cu RAGCL S. având ca obiect imobilul apartament situat în S., .. 18 . CF nr._ S. cu nr. top.422/II.
Obligă pârâtul M. S. să plătească reclamantei suma de 19.389,8 lei reprezentând preț imobil actualizat la zi, suma de 284.687,6 lei (continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 1052/2015 pronunțată în dosar nr._ )
reprezentând excedent de valoare și suma de 7.717,5 lei cheltuieli de judecată în procesele de evicțiune.
Obligă pârâtul M. S. să plătească reclamantei 1600 lei cheltuieli de judecată la fond.
Menține dispozițiile sentinței apelate referitoare la respingerea capetelor de cerere principale întemeiate pe dispozițiile Legii 10/2001.
Respinge apelul declarat de pârâtul M. S. împotriva aceleiași sentințe.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27 Octombrie 2015.
Președinte, C. G. N. | Judecător, D. M. | |
Grefier, C. C. |
red.D.M.
tehnored.D.M./C.C.
7ex/16.11.2015
jud.fond V. A.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 629/2013. Curtea de... | Anulare act. Decizia nr. 904/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
