Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 14/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 14/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 14/2013

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 14/2013

Ședința publică de la 28 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N.- președinte secție

Judecător C. G. N.-vicepreședinte

Grefier N. P.

Pe rol se află verificarea perimării apelului declarat de reclamantele W. A. J. J. și E. TOVA RUTH, împotriva sentinței civile nr. 1038/2003 pronunțată de Judecătoria A. în dosar civil nr. 3152/2002, având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile pentru acest termen de judecată, cauza fiind repusă pe rol din oficiu, pentru verificarea perimării, fiind suspendată la data de 10.03.2004, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare pe excepția perimării.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față,

P. sentința civilă nr. 1038/2003 pronunțată de Judecătoria A. în dosar civil nr. 3152/2002, s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive a .. S-a respins excepția prescripției achizitive tabulare prev. de art. 27 din Legea nr. 115/1938 invocată de M. Finanțelor P. și Direcția Generală a Finanțelor P. A.. A fost respinsă acțiunea civilă formulată și precizată de Koble C. în calitate de mandatar al reclamantelor A. Java Iael W. n. Fenichel și Tova Ruth n. Fenichel în contradictoriu cu pârâții . R. reprezentat prin M. Finanțelor P. București – Direcția Generală a Finanțelor P. a jud. A., Administrația F. A., B. S. și B. I..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Excepțiile invocate sunt nefondate deoarece pârâta . a dobândit personalitate juridică din momentul reorganizării fostei intreprinderi județene Gospodăria Comunală locativă A. I., preluând drepturile și obligațiile acesteia în domeniul dat spre administrare. Prescripția achizitivă nu a fost dovedită, motiv pentru care a fost respinsă.

Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantelor a fost respinsă, ca nedovedită, deoarece reclamantele nu au dovedit că față de momentul în temeiul de drept al trecerii imobilului în proprietatea Statului R., au depus diligențe pentru întabularea în CF a calității de succesoare legale, iar certificatul de moștenitoare ale proprietarilor de carte funciară a fost emis doar în anul 2003.

Raportat la această împrejurare, s-a apreciat că imobilul nu se încadrează în prevederile art. 2 lit. d din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, iar Tribunalul A., prin încheierea nr. 1041/A/2003, a dispus scoaterea de pe rolul instanței și trimiterea dosarului spre competentă soluționare Curții de Apel A. I..

Prezentul dosar a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 29.01.2004 sub nr._ și a primit nr._ în Sistemul Ecris.

La data de 10.02.2004, reclamantele au depus la dosar motivele de apel, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și procedând la o rejudecare a cauzei, a se constata nulitatea absolută a actelor de preluare a imobilelor înscrise inițial în CF 631 A., nr. top. 1299, 1364, 1366, situate administrativ în A., .. 8, jud. A., respectiv preluarea în temeiul D. 111/1951 de către S. R. prin încheierea nr. 412/1956 din CF 631 A. și actele de înstrăinare ulterioare, respectiv D. 308/1989 prin care s-a transmis „cu plată” către SCCA Oțelul A., încheierea 1317/1990 și respectiv actele de dobândire a imobilelor de către DGFP A. și intimații B., dispunând anularea încheierilor de întabulare și revenirea la situația inițială de CF.

În motivarea apelului, reclamantele au arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, făcându-se i aplicare greșită a legii atât în ceea ce privește legalitatea titlului de preluare a imobilelor de către S. R. precum și faptul că imobilul se află în patrimoniul statului. Se mai arată că nu s-a făcut nici dovada trecerii cu titlu valabil de la stat la Cooperativa Oțelul în anul 1990, acest fapt nefiind dovedit cu acte la dosar și nu s-a avut în vedere de către instanță împrejurarea caducității Decretului nr. 308/1989, făcându-se o greșită aplicare a principiilor nulității.

Intimații B. S. și B. I. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului.

Cauza a fost suspendată la data de 10 martie 2004, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea notificării adresate DGFP A..

La data de 31 ianuarie 2013, urmare a numeroaselor demersuri făcute de instanță pentru a se depune la dosar soluția dată notificării reclamantelor, cauza a fost repusă pe rol din oficiu.

La termenul de judecată din 28 februarie 2013, Curtea din oficiu, a pus în discuție excepția perimării apelului.

Conform art. 248 alin 1 C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs….. se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an”.

(continuarea deciziei civile nr. 14/28.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )

În cauză apelul de față este suspendat de peste 1 an de zile iar părțile nu au efectuat nici un act de procedură care să întrerupă perimarea, astfel că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 248 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, în baza art. 252-253 C. proc. civ. Curtea va constata perimat apelul declarat de reclamantele W. A. J. J. și E. Tova Ruth, împotriva sentinței civile nr. 1038/2003 pronunțată de Judecătoria A. în dosar civil nr. 3152/2002.

Pentru aceste motive:

În numele legii

DECIDE

Constată perimat apelul declarat de către reclamantele W. A. J. J. și E. Tova Ruth, împotriva sentinței civile nr. 1038/2003 pronunțată de Judecătoria A. în dosar civil nr. 3152/2002.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 28.02.2013.

Președinte,

A. N.

Judecător,

C. G. N.

Grefier,

N. P.

Redc. C.G.N/01.03.2013

Tehn. N.P./2 ex/25.03.2013

Jud. fond – C. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 14/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA