Grăniţuire. Decizia nr. 639/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 639/2012 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 13-12-2012 în dosarul nr. 639/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 639/2012
Ședința publică de la 13 Decembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător C. M. C.
Judecător A. N. – președinte secție
Grefier N. P.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții V. I., BOȚOCAN M. prin mandatar BOȚOCAN I. și G. M. Ș., împotriva deciziei civile nr. 111/2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, s-au depus la dosar taxele judiciare de timbru datorată de recurenta pârâtă Boțocan M. iar recurentul pârât V. I. nu a făcut dovada depunerii la dosar a taxei judiciare de timbru în original. S-a făcut dovada comunicării directe a recursului cu intimații, de către recurenți, sub semnătură de primire.
Instanța, față de lipsa părților, lasă cauza la a doua strigare.
La reluarea cauzei și repetarea apelului nominal în ședință publică se prezintă avocat V. V. cu delegație la dosar pentru intimata reclamantă V. D. E., lipsă fiind aceasta și restul părților. Depune la dosar dovada comunicării directe a motivelor de recurs cu intimații.
Față de neîndeplinirea obligației de a depune la dosar originalul taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, solicită anularea ca netimbrat a recursului declarat de recurentul V. I..
Instanța, în deliberare, unește cu fondul cauzei excepția netimbrării recursului declarat de V. I..
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Mandatarul ales al intimatei reclamante, avocat V. V. solicită respingerea recursurilor declarate în cauză ca nefondate, cu cheltuieli de judecată justificate cu chitanță la dosar.
În ce privește participarea unui judecător în cauză, care nu a semnat hotărârea judecătorească, arată că acest motiv nu este fondat, întrucât judecătorul care a condus cauza până la proximitatea fondului acesteia, ulterior din motive obiective nu a mai făcut parte din alcătuirea instanței, iar Tribunalul a îndeplinit formalitățile legale pentru lipsa acesteia.
În ce privește elementele de drept comun, respectiv refuzul instituirii unei servituți de trecere, arată că această servitute nu se putea constitui, întrucât fondul nu este fond înfundat. Imobilul în litigiu are o expunere către parcul Subarini din S. cu două intrări, din două străzi diferite. De ani de zile s-a încercat apărarea unei așa zise servituți, conform unei schițe din 1957, însă această servitute nu se poate înscrie în CF întrucât fondul servit are ieșire la două străzi.
Referitor la recursul declarat de V. I., cu privire la grănițuire, situația în care se va trece peste excepția netimbrării acestuia, arată că intimata reclamantă V. a acceptat stabilirea liniei de graniță pe limita construcțiilor, cu instituirea unui drept de superficie.
Instanța, lasă cauza în pronunțare, sub rezerva reluării acesteia, în eventualitatea prezentării în cauză a celorlalte părți.
Se constată că se prezintă în ședință publică, avocat F. V. care solicită reluarea cauzei. Depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurentul V. I. și originalul taxei judiciare de timbru de 19 lei și timbru judiciar de 0,3 lei. Solicită admiterea recursului declarat de pârât și a celorlalte recursuri declarate în cauză, conform motivelor arătate în declarația de recurs.
Instanța, în deliberare, față de actele dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor civile de față,
P. acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub dosar nr._, reclamanta V. D. E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții V. I., Boțocan M., G. Ș., G. M., S. T. L., S. G. și S. R., prin M. S. prin Primar:
- să se stabilească granița dintre imobilul teren, proprietatea pârâților din cauză și cel proprietatea reclamantei înscris în CF S., nr._ top 5311/2;
- să fie obligați pârâții să înceteze orice tulburare a dreptului reclamantei de proprietate asupra terenului înscris în CF S., nr._ top 5311/2, încetând trecerea către construcția în care își au pârâții apartamentele în lipsa unui drept de servitute de trecere;
- să fie obligați pârâții să ridice, pe cheltuială proprie orice fel de construcții, plantații și lucrările care încalcă linia de graniță dintre cele două imobile;
- să fie obligat pârâtul V. I. să închidă ferestrele de vedere deschise spre proprietatea reclamantei cu încălcarea dispozițiilor art.612 C. civ.
Pârâtul V. I. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat:
- să se stabilească linia de graniță dintre proprietatea sa și cea a reclamantei la linia strașinei construcției pârâtului-reclamant reconvențional și la linia construcțiilor, ținând cont de schița de dezmembrare din anul 1956.
- să se înscrie în favoarea reclamantului reconvențional dreptul de servitute de trecere cu piciorul și cu autoturismul de la calea de acces ( . sa înscrisă în CF_ S., top 5311/1/2;
- să fie obligată reclamanta-pârâtă reconvențională să închidă ferestrele de vedere situate la etaj și la mansarda clădirii, să schimbe luminatoarele din sticlă de pe casa scărilor cu cărămidă Nevada, conform proiectului de construcție;
- să fie obligată reclamanta pârâta reconvențională să-și retragă strașina de la mansardă la linia graniței dintre proprietăți și gardul la linia miezuinii;
- să se constate nulitatea încheierilor de întabulare nr. 9792/2003 din CF_ – S., top 5311/2 de sub B5 prin care s-a rectificat suprafața de teren de la 258 mp. la 420 mp. pentru lipsa titlului de proprietate cu stabilirea situației anterioare;
- să se rectifice încheierile de întabulare nr._/94 și 8598/2000 de sub B3, B4, cu cheltuieli de judecată.
Pârâții G. M. Ș., G. M. N., S. T. V. și S. G. au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat înscrierea în CF a dreptului de servitute de trecere.
P. sentința civilă nr. 5947/2006, Judecătoria S. a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului reclamant reconvențional V. I., invocată de reclamanta-pârâtă reconvențională V. D. E.; a respins cererea de anulare a încheierii de întabulare nr. 9792/2003 din C.F nr._ - S., top. 5311/2, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală; a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâților Boțocan M., G. Ș. ,G. M., S. T. L., S. G..
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantă și s-a stabilit linia de graniță între imobilele părților între nr. top. 5311/1 și 5311/2, conform primului supliment la raportul de contraexpertiză pe aliniamentul HGFEDBA trasat în roșu, conform anexei la raport, ce face parte integrantă din hotărâre. S-a dispus notarea dreptului de superficie pe suprafața de 9 mp delimitată de punctele DCB*B, conform schiței și s-a dispus obligarea pârâților să înceteze orice tulburare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului înscris in C F S. nr._, top. nr. 5311/2.
S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea petitelor privind ridicarea construcțiilor, plantațiilor și lucrărilor ce încalcă linia de graniță și închiderea ferestrelor de vedere.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de reclamantul reconvențional V. I. și s-a dispus obligarea pârâtei reconvențională zidească ferestrele de vedere deschise la o distanță mai mică de 1,90 m de zidul casei reclamantului reconvențional. S-au respins celelalte cereri formulate de reclamantul reconvențional ca neîntemeiate.
S-a respins cererea reconvențională formulată de reclamanții reconvenționali Boțocan M., G. Ș., G. M., S. T. L., S. G. și s-a respins cererea de instituire și de notare a servituții de trecere ca neîntemeiată.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la calitatea procesuală activă a pârâtului - reclamant reconvențional V. I. de a solicita anularea încheierii de întabulare nr. 9792/2003 din CF nr._ S., instanța a constatat că această excepție este întemeiată. Din evidența de carte funciară, rezultă că în CF 3069 S. sub A+2 la nr. top. 5311 a fost întabulat imobilul în litigiu. Conform încheierii de CF nr. 1107/6 mai 1957, în baza schiței de dezmembrare aprobată de Sfatul Popular S., cu nr._ din 15 oct.1956, imobilul de sub A+2 s-a dezmembrat în parcele noi, respectiv nr. top. 5311/1, casa și curte de 1092 mp. și nr. top. 5311/2, loc de casă de 420 mp. Imobilul cu nr. top. 5311/2 s-a transcris în stare neschimbată în CF nr._ în favoarea vechiului proprietar, S. R.. Imobilul nr. top. 5311/1 s-a renotat în aceeași carte funciară CF 3069 S. în favoarea Statului R..
Asupra imobilului cu nr. top. 5311/2 în suprafață de 420 mp., s-a întabulat dreptul de proprietate asupra suprafeței de 258 mp. exclusivă și asupra întregilor construcții cu titlu de drept de construire în favoarea ., în baza adresei nr. 1106/1994 a ., a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului SB nr. 0013 din 1994 eliberat de Consiliul Județean S..
Ulterior, prin încheierea de întabulare nr. 8598/2000, s-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului teren de 258 mp. și construcții în favoarea reclamantei V. D. E., cu titlu de drept de cumpărare.
În baza încheierii nr. 9792/2003 s-au rectificat încheierile de întabulare nr._/1994 și 8598/2000 în sensul că suprafața de teren este de 420 mp., reținându-se ca temei la aceste operațiuni încheierea nr. 1107/1957 din cartea funciară, decizia nr. 19/1957 a Sfatului Popular al Orașului Regional B.. În raport cu această situație de carte funciară, instanța reține că S. R. este cel în defavoarea căreia s-a realizat rectificarea suprafeței cumpărate inițial de reclamantă de la 258 mp. la 420 mp., deci numai el poate solicita anularea încheierii de întabulare pentru lipsa de titlu valabil.
Pârâții reclamanți reconvenționali V. I., G., S. și Boțocan M. au dobândit dreptul de proprietate, respectiv dreptul de folosință asupra terenului aflat în celălalt corp funciar nr. top. 5311/1 – casă și curte de 1092 mp., nefiind „persoane interesante” pentru a invoca nulitatea absolută a încheierii de întabulare și rectificarea notărilor din CF.
Deși citat în cauză încă din 2004, S. R. nu a formulat cerere de anulare a încheierii de întabulare, deși, conform schiței întocmite . SRL privind documentația topo de stabilire și evacuare a terenurilor din patrimoniul . conform HG 834/1991, suprafața avută în vedere a fost de 258 mp. și 420 mp., iar rectificarea de suprafață privind mărirea acestuia cu 162 mp. nu s-a făcut în baza unui titlu valabil.
În concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, S. R. a solicitat respingerea acțiunii principale și completărilor ulterioare, pe motivul că reclamanta V. D. E. intenționează să-și însușească suprafața de 162 mp. ce nu-i aparțin, de fapt, fiind ai Statului R., omițând că obiectul acțiunii este stabilirea liniei de graniță dintre cele două corpuri funciare mai sus arătate. În lipsa cererii reconvenționale a Statului R. prin care să se solicite anularea încheierii de intabulare prin care s-a rectificat suprafața de teren de la 258 la 420 mp., constatând că pârâții-reclamanți reconvenționali nu au calitate procesuală activă și nici un interes propriu, anularea încheierii de întabulare neasigurându-le nici un folos practic, având în vedere principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale active a pârâților reclamanți reconvenționali.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a pârâților reclamanți reconvenționali G., S., Boțocan de a solicita notarea servituții de trecere în favoarea imobilului ce-l folosesc, instanța a constatat că excepția nu este întemeiată. Din evidențele de Carte Funciară rezultă că pârâtul V. I. este întabulat în CF_ nr. top. 5311/1/2 ca proprietar asupra construcțiilor indicate în fila A dar și asupra cotei de 122/1092 parte din 1092 mp. teren pârâții S. T. V. și S. G. dețin în proprietate cota de 12,19 % din terenul de 1.092 mp. înscris în CF_ S. cu nr. top. 5311/1/6, pârâții G. M. și G. M. N. dețin în proprietate cota de 20,81% din 1.092 mp. teren conform extrasului CF nr._ S. nr. top. 5311/1/5 S. – pârâta Boțocan M. este întabulată în CF 3425 S., nr. top. 5311/1/3 ca proprietară a suprafeței de 308 mp. Pârâții dețin împreună, în cote diferite terenul de 1.092 mp. întabulat în CF nr. 3069 S. nr. top. 5311/1 rezultat în urma dezmembrării, ce se învecinează cu nr. top. 5311/2 ce aparține reclamantei V.. Conform schiței de dezmembrare depuse la dosarul cauzei în probațiune cu privire la imobilul înscris în CF nr. 3069 S., nr. top. 5311 s-a indicat nota privind întabularea dreptului de liberă trecere cu piciorul și vehicule a imobilului nr. top._/1 asupra imobilului de sub nr. top. 5311/2. De asemenea, s-a notat că dreptul de servitute asupra racordurilor de gaz metan, curent electric, apă și canalizare din . mai sus nu a fost notată în cartea funciară, însă în realitate pârâții au practicat trecerea în baza acordului reclamantei. Instanța a constatat că pârâții, fiind proprietari ai terenului din corpul funciar învecinat și posesori ai schiței inițiale de dezmembrare, au calitatea procesuală de a solicita instituirea unei servituți de trecere în favoarea corpului funciar ce-l dețin în cote diferite și de a se nota servitutea în Cartea funciară pentru opozabilitate. Astfel, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a pârâților – reclamanți reconvenționali, invocată de reclamanta – pârâtă reconvențională V. D. E..
Cu privire la cererea de grănițuire formulată de reclamanta V. D. E. și de pârâtul V. I., instanța în baza dispozițiilor art. 584 C. civ a constatat că cererea este întemeiată și a admis-o, cu consecința stabilirii liniei de graniță dintre cele două imobile.
Din primul supliment la contraexpertiză, instanța a reținut că varianta de linie de graniță propusă de aceștia în baza elementelor materiale existente necontestate de părți este cea mai potrivită față de amplasamentul imobilelor, fiind varianta solicitată de reclamantă. Pârâții au criticat variantele de granița propuse in expertizele efectuate, fără să arate o variantă preferată. Instanța de fond a stabilit linia de graniță între nr. top. 5311/1 și nr. top. 5311/2 pe aliniamentul HGFEDBA, trasat în roșu, având în vedere valoarea științifică superioară a contraexpertizei. Imobilul pârâtului V. I. se extinde pe o porțiune de 9 mp pe terenul aparținând reclamantei. În concluziile pe fond, reclamanta a arătat că este de acord cu constituirea unui drept de superficie pe suprafața de 9 mp. delimitată pe punctele DCB*B. Astfel, dreptul de proprietate al pârâtului V. asupra construcției care, în parte este situată pe terenul proprietatea reclamantei, atrage dreptul de folosință asupra terenului de 9 mp. în favoarea pârâtului V., proprietar al construcției.
Cu privire la cererea reconvențională formulată în cauză, instanța a admis-o în parte în baza considerentelor de mai sus cu privire la cererea de stabilire a liniei de graniță și cu privire la petitul de obligare a reclamantei să închidă ferestrele de vedere aflate la o distanță mai mică de 1,9 m. de casa pârâtului-reclamant reconvențional V.. Din expertizele tehnice efectuate coroborate cu fotografiile depuse la dosarul cauzei și cu cele constatate de instanță cu ocazia cercetării locale, instanța a reținut că reclamanta pârâtă reconvențională a deschis ferestre de vedere la parter, la etajul imobilului, și la mansardă sub distanța de 1,90 m. față de zidul casei pârâtului V..
Față de dispozițiile art. 611-613 C. civ., prima instanță a obligat-o pe reclamantă - pârâtă reconvențională să zidească ferestrele de vedere edificate mai mică de 1,90 m.
Din expertizele efectuate in cauză, instanța a reținut că reclamanta- pârâtă reconvențională a edificat la mansarda imobilului său o streașină care depășește limita zidului comun dintre cele două proprietăți, însă având în vedere constatarea unui drept de superficie cu privire la suprafața de 9 mp. care include zona zidului comun între cele două imobile în favoarea pârâtului, cererea de restrângere a streșinii la limita arătată este neîntemeiată.
Cu privire la cererea de constatare a servituții de trecere formulată de reclamanții reconvenționali G., S., Boțocan, în baza probatoriului administrat, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 616 C. civ., întrucât ambele expertize efectuate în cauză au arătat că imobilul aparținând reclamanților reconvenționali are acces pietonal și auto la . pentru amenajarea accesului sunt necesare lucrări de investiții și tăierea copacilor, investiții ce vor cădea în sarcina reclamanților reconvenționali, nu este de natură să ducă la calificarea de „loc înfundat”, pentru constituirea servituții de trecere.
S-a considerat de asemenea, că nu se poate reține că servitutea de trecere s-a dobândit prin uzucapiune sau prescripție achizitivă, deși părțile au invocat o folosință îndelungată de peste 30 ani, întrucât servitutea de trecere, fiind necontinuă și neaparentă, nu se poate dobândi prin acest mod.
Independent de existența notării din schița de dezmembrare din 1956 cu privire la existenta servituții de trecere invocată de reclamanții reconvenționali, instanța a analizat problema recunoașterii servituții de trecere prin raportare la noua situație de fapt. Amplasarea imobilului reclamanților reconvenționali într-o zonă în care accesul la calea publică este cert, evidențele de carte funciară care consacră dreptul de proprietate al reclamantei V. D. asupra imobilului învecinat, au determinat convingerea instanței că cererea de instituire a servituții de trecere este inadmisibilă. S-a reținut că și în situația în care servitutea ar fi fost întabulată în cartea funciară, dată fiind noua configurație a imobilelor, inexistența „locului înfundat” prevăzut de art. 616 C. civ. instanța ar fi putut constata încetarea servituții, întrucât rațiunile pentru care a fost înființată nu mai există.”
Împotriva acestei sentințe au declarat apel: V. D. E., V. I. și G. M. Ș., și G. M., S. T. V. și S. G., ultimii reprezentați de G. M. Ș..
I. P. apelul declarat de reclamantul V. D. E. aceasta a solicitat schimbarea hotărârii în sensul respingerii în întregime a cererii reconvenționale formulată de V. I. cu privire la obligarea apelantei de a-și zidi ferestrele de vedere deschise la o distanță mai mică de 1,90 m de zidul casei reclamantului reconvențional; cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că la parterul clădirii apelantei nu există faptic ferestre, deschideri de vedere, directe sau piezișe, susceptibile de a face obiectul încălcării distanțelor indicate la art. 612, 613 Cod civil.
În ceea ce privește ferestrele de la etaj, acestea se deschid spre proprietatea apelantei, iar distanța până la proprietatea intimatului nu contravin prevederilor Codului civil. Proba relevantă în acest sens este procesul verbal de cercetare locală și schița de aprobare a supraetajării clădirii.
II. P. apelul declarat de pârâtul V. I. acesta a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în tot a cererii sale reconvenționale și respingerii acțiunii reclamantei; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat, în fapt, că în mod greșit a fost stabilită linia de graniță; ea se află la limita streșinii construcției și la linia construcțiilor proprietatea apelantului și nu, așa cum a stabilit prima instanță, la linia construcțiilor proprietatea apelantului. În acest sens, instanța de apel trebuie să aibă în vedere suplimentul de expertiză din data de 29.08.2006.
În privința servituții de trecere cu piciorul și cu autoturismul, precum și a celor privind utilitățile, acestea au fost stabilite încă din anul 1956 potrivit aceleiași schițe de dezmembrare, urmând a fi stabilite în acest sens de către instanța de apel.
III. P. apelul declarat de pârâții G. M. Ș., și G. M., S. T. V. și S. G., ultimii reprezentați de G. M. Ș. și Boțocan M. aceștia au solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii lor reconvenționale, cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată în toate instanțele.
Printr-o precizare ulterioară a cererii de apel s-a solicitat expres schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii reconvenționale a pârâților, cu consecința notării dreptului de servitute a acestora, pentru trecerea cu piciorul și autor, precum și a servituților de utilități, atât asupra fondului înscris în cf_ S. nr. top. 5311/1/5, cf_ S. nr. top. 5311/1/4, cf_ S. nr. top. 5311/1/6, cât și asupra celui din cf_ S., nr. top. 5311/1/2; respingerii capătului de cerere din acțiunea principală privind obligarea pârâților la încetarea oricărei tulburări asupra terenului din cf_ S. nr. top. 5311/2, legat de trecerea spre construcția pârâților.
În motivarea apelului s-a arătat că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că, încă din anul 1957, s-au stabilit prin voința proprietarului de la acea dată a terenului două servituți, una de trecere cu piciorul și autovehicule și alta pentru utilități, pentru ambele existând și titlu, aspect pe deplin probat de încheierea de cf 107/1957. Cum servituțile au existat, nu s-au stins, iar instanța nu a fost învestită cu o cerere de anulare a titlului în baza căruia acestea au fost instituite, nu putea pronunța o hotărâre prin care să le nesocotească.
Servitutea de trecere instituită în anul 1957 s-a făcut în aprecierea faptului că au fost considerate incidente dispozițiile art. 616 Cod civil, deoarece, așa cum a relevat și expertiza efectuată în cauză, ieșirea la . inconveniente, și anume: ample lucrări de refacere a căii de acces (poartă, gard din fier forjat) pentru autovehiculele personale, actualmente acces lucru fiind imposibil; efectuarea de lucrări costisitoare și anevoios de încuviințat de nivelare a porțiunii de acces cu mașina din stradă, deoarece între curtea interioară a imobilului și drumul public există de denivelare considerabilă; desființarea totală a unor garaje și parțială a altora, fapt ce presupune obținerea de multiple aprobări și importante cheltuieli; desființarea unor plantații de pomi fructiferi de peste 50 ani; desființarea numerelor administrative ale imobilelor și atribuirea de numere noi; imposibilitatea de a ieși din indiviziune pentru terenul acesta și necesitatea menținerii lui în stare de coproprietate forțată.
Privitor la servitutea asupra racordurilor de gaz metan, curent electric, apă și canalizare, acestea sunt servituți continue și aparente, instituite în anul 1957, așa încât în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu a intervenit prescripția achizitivă. Cererea expresă de notare în cf a dreptului de servitute nu avea scopul constituirii acestuia, ci a îndreptării unei omisiuni vădite din momentul dezmembrării imobilului. Instanța de fond a ales o variantă nelegală de grănițuire, neținând cont de drepturile anterior dobândite de părți.
IV. P. apelul declarat de pârâta Boțocan M. prin mandatar Boțocan I., aceasta a solicitat schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale a pârâtei și respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea apelului, apelanta a descris soluția instanței de fond asupra chestiunii apelate și a arătat că își însușește motivele de apel formulate în același sens de apelanții G. M. și S. T..
P. decizia civilă nr. 111/2012, Tribunalul S. a respins apelurile părților, reținând următoarele:
I.Apelul reclamantei se referă doar la dispoziția instanței de zidire ferestrelor de vedere deschise spre imobilul reclamantului reconvențional, invocându-se faptul că nu există astfel de deschideri care să nesocotească prevederile art. 612, 613 C. civ. Din simpla lecturare a dispozitivului sentinței apelate, se observă că instanța de fond nu a făcut o identificare a ferestrelor de vedere care trebuie închise, arătând doar că reclamanta are obligația de a zidi ferestrele de vedere deschise la o distanță mai mică de 1,90 m. de zidul casei reclamantului reconvențional. Această dispoziție este legală și în deplină concordanță cu prevederile art. 612 Cod civil, așa încât sunt vizate de dispoziția instanței doar acele ferestre care se găsesc la o distanță mai mică de 1,90 m. de imobilul reclamantului reconvențional.
Nu există probe suplimentare făcute în apel care să infirme concluzia primei instanțe; procesul-verbal de cercetare locală invocat de apelantă nu poate fi reținut ca dovadă care să contrazică concluziile expertului, pentru că instanța nu putea realiza o măsurare exactă a distanțelor vizate. Nici schița de aprobare a supraetajării nu poate fi o dovadă în acest sens, construcția edificată putând să nu respecte întru totul proiectul aprobat. Singura dovadă certă în acest sens o constituie expertizele efectuate în fața instanței de fond și care rețin încălcări ale distanțelor legale în practicarea deschiderilor de vedere în construcția apelantei.
II. La primul motiv din apelul declarat de pârâtul V. se critică hotărârea primei instanțe în ceea ce privește linia de graniță stabilită între proprietatea sa și cea a reclamantei, solicitând ca ea să se stabilească potrivit suplimentului de expertiză din 29.08.2006. În opinia tribunalului, instanța de fond a pronunțat o sentință legală în privința modului de stabilire a liniei de graniță, care respectă dreptul de proprietate al părților și elementele materiale necontestate de părți care delimitează proprietățile acestora, inclusiv concluzia corectă că prin construcția edificată pârâtul a încălcat linia de graniță dintre imobile. Linia de graniță despre care se vorbește în suplimentul de expertiză din 29.08.2006 este stabilită în condițiile în care se ține cont doar de suprafața de teren de 258 mp. cumpărată de reclamantă și nu de suprafața întregului corp funciar al reclamantei, de 420 mp., așa cum a fost indirect confirmată și de decizia 164/2010 a Tribunalului S., intrată în puterea de lucru judecat.
S-a apreciat că nu sunt fondate nici criticile apelantului pârât relative la invocata servitute de trecere cu piciorul și autoturismul și pentru utilități, pretins a exista din anul 1956. S-a reținut că nu poate fi primită la ideea că aceste servituți de trecere ar fi fost instituite în anul 1956-1957, pentru faptul evident că ele nu sunt înscrise în cartea funciară. Este adevărat că, la acel moment, cu ocazia dezmembrării imobilului aflat la acea dată în deplina proprietate a Statului R., în schița de dezmembrare se făcea referire la servitutea de trecere cu piciorul și vehicule pe imobilul cu nr. top. 5311/2 și în favoarea imobilului cu nr. top. 5311/1, însă o asemenea servitute nu a fost nicicând înscrisă în cartea funciară. Încheierea de întabulare cu nr. 1107/1957 nu face referire decât la dezmembrarea imobilului în două noi corpuri funciare, așa încât lipsește titlul invocat de apelanți.
Pentru că imobilele dezmembrate rămăseseră în proprietatea Statului R. nici nu se impunea această servitute de trecere, care, prin definiție, presupune existența a două imobile aparținând la doi proprietari diferiți, ceea ce nu era cazul în acel moment.
În apelul celorlalți pârâți se mai arată că în condițiile în care aceste servituți „au existat, nu s-au stins, iar instanța nu a fost învestită cu o cerere de anulare a titlului în baza căruia acestea au fost instituite, nu putea pronunța o hotărâre prin care să le nesocotească.” În opinia tribunalului, ca și a instanței de fond, aceste servituți de trecere cu piciorul și auto nu au existat în sensul de a fi înscrise în CF. Prima condiție, aceea a existenței a două fonduri învecinate, aparținând unor proprietari diferiți, este, evident, îndeplinită. Ceea ce însă nu se regăsește ca și condiție legală de îndeplinit în cauză pentru recunoașterea unui asemenea drept este existența fondului înfundat, fără acces la calea publică. Proprietatea pârâților are deschidere la . cererea pârâților pentru recunoașterea acestui drept nu este conformă prevederilor art. 616 C. civ. În condițiile în care expertizele efectuate în cauză, inclusiv cercetarea locală și chiar pârâții au recunoscut deschiderea pe care imobilul acestora din urmă o are, atât pentru acces pietonal, cât și auto, la . instituirea unei servituți de trecere pe terenul reclamantei nu este legală.
Chiar și în situația în care cerințele legale pentru recunoașterea unui asemenea drept ar fi îndeplinite, judecătorul trebuie să manifeste prudență în stabilirea limitelor de exercitare a unui asemenea drept, pentru că acesta trebuie exercitat astfel încât nici unul dintre titulari să nu sufere un prejudiciu mai mare decât inconvenientele normale care ar rezulta din coexistența drepturilor. Argumentele pârâților apelanți pentru recunoașterea acestui drept sunt, toate, în afara sferei articolului 616 C. civ. Nu se poate spune că se impune cu necesitate recunoașterea unui drept de servitute de trecere cu piciorul și auto pe terenul vecinului, pentru a nu deranja proprietatea apelanților, pentru a nu distruge gardul sau pomii fructiferi din curte sau pavajul sau grădina sau construcții din curte sau pentru că este dificil de obținut aprobări sau costisitor.
Nici criticile referitoare la greșita soluționare a chestiunii prescripției achizitive pentru celelalte servituți de trecere nu au fost considerate fondate, iar motivarea instanței de fond a fost apreciată ca temeinică și legală, considerent pentru care și tribunalul și-a însușit-o. Astfel, aceste servituți la care se referă apelanții pârâți sunt neaparente, iar de lege lata (art. 623 C. civ.) dreptul de servitute poate fi dobândit prin uzucapiune numai dacă este vorba despre servituți aparente și continue și dacă sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii de lungă durată.
Concluzionând, Tribunalul a reținut că nu se poate accepta critica potrivit căreia instanța ar trebui doar să înlăture o omisiune vădită constând în neînscrierea unui drept care există de fapt, după cum nu se poate accepta nici susținerea că întrucât această servitute a existat și întrucât nu se putea transmite mai mult decât se deținea (adică un drept neafectat de servitute), înseamnă că apelanta reclamantă a dobândit la rândul ei dreptul afectat de servitute. Inclusiv în considerentele deciziei civile nr. 164/2010 a Tribunalului S., irevocabilă, tribunalul a reținut, într-un litigiu având alt obiect și altă cauză, dar soluționat între aceleași părți, că nu s-a instituit niciun drept de servitute de vreme ce el nu este înscris în CF. și că pârâții (intervenienți în acea cauză) au ieșire la calea publică pe .> Privitor la criticile vizând și linia de graniță dintre proprietăți, s-au adus și critici ce vizează modul în care reclamanta apelantă, care a cumpărat doar 258 mp., a devenit proprietară asupra unui corp funciar de 420 mp., acest lucru făcându-se printr-o simplă rectificare administrativă de suprafață a acelui corp funciar. Cu privire la acest aspect, s-a reținut că, așa cum rezultă din înscrierile din cf, este adevărat că apelanta a obținut rectificarea suprafeței corpului său funciar în sensul arătat de pârâții apelanți și acest lucru, intrând în puterea de lucru judecat, nu mai poate fi discutat în această cauză, indiferent care ar fi opinia instanței în acest sens.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții V. I., Boțocan M. și G. M. Ș..
Pârâtul V. I. a solicitat modificarea deciziei dată în apel și a sentinței instanței de fond, pe care le consideră nelegale, prin prisma stabilirii liniei de graniță necorespunzătoare sub construcția proprietatea sa.
În expunerea motivelor, recurentul susține că la stabilirea liniei de graniță, instanța de apel ignoră faptul că o parte din construcția sa este plasată pe proprietatea reclamantei, ceea ce duce la încălcarea dreptului de proprietate atât al recurentului cât și al reclamantei. În opinia recurentului, s-ar fi impus stabilirea liniei de graniță la limita construcției sale, cu obligarea la despăgubiri.
Se susține că, reținerea instanței în sensul că recurentul a edificat construcția încălcând linia de graniță, este în contradicție cu obiectul cauzei, întrucât până la prezenta pricină linia de graniță nu a fost stabilită.
Recurentul pârât arată că tribunalul nu a verificat motivul de apel privind reținerea greșită a instanței de fond că, acesta ar fi solicitat o altă variantă de grănițuire.
O altă critică vizează soluția dată petitului privind înscrierea servituții de trecere, recurentul susținând că dacă această servitute ar fi fost înscrisă în CF nu s-ar mai fi solicitat prin acțiune înscrierea ei și că efectul acestei înscrieri este doar de opozabilitate nu de constituire a dreptului de servitute. Acest drept s-a constituit prin dezmembrarea din 1957 și a fost exercitat până în prezent, devenind opozabil reclamantei. În lipsa servituții, accesul recurentului la imobil este imposibil. Reclamanta cunoștea sarcinile impuse imobilului, inclusiv servitutea de trecere și era obligată să respecte această servitute.
În drept se invocă art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Recursul este legal timbrat (f. 72, 73).
Pârâta Boțocan M. a solicitat casarea deciziei atacate și rejudecând, să fie admisă cererea sa reconvențională și în ce privește instituirea dreptului de servitute de trecere cu piciorul și cu mașina.
În expunerea motivelor, aceasta arată că imobilul a fost construit în 1907 ca un tot unitar, accesul la calea publică fiind efectuat încă de atunci pe . de dezmembrare din 1957 rezultă că s-a instituit un drept de servitute cu piciorul și cu autoturismul, care, cu rea – credință nu a fost înscris în cartea funciară.
În drept se invocă art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este legal timbrat (f. 56).
Pârâtul G. M. Ș. a solicitat schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii reconvenționale formulată de acesta, privind instituirea dreptului de servitute de trecere cu piciorul și autovehiculul.
În expunerea motivelor, recurentul susține că hotărârea este nelegală, întrucât a solicitat recuzarea unuia dintre membrii completului, care nu mai figurează în componența completului ce a pronunțat decizia atacată. Această decizie este semnată de un judecător care nu a participat la nicio ședință.
O altă critică vizează soluția dată de instanța de apel cererii de instituire a servituții de trecere, recurentul susținând că schița de dezmembrare din 1957 instituie expres această servitute de trecere cu piciorul și autovehiculul precum și de trecere a utilităților publice. Aceste servituții au fost exercitate și au continuat să existe și după schimbarea proprietarului fondului aservit.
Recurentul susține că instanța de fond nu putea să se pronunțe în mod legal cu privire la încetarea acestor servituți, întrucât modurile de stingere sunt exprese și limitate, iar instanța nu a fost investită cu anularea titlului în baza cărora au fost instituite servituțile. Acesta susține că există incoveniente grave dacă accesul urmează să se facă prin . efectuate lucrări de refacere a căii de acces, trebuie desființate garaje, plantații, numere administrative, iar ieșirea din indiviziune este imposibilă.
Se susține de asemenea că la stabilirea liniei de graniță, instanța de fond, deși a constatat în mod corect rectificarea suprafeței de către reclamantă, în defavoarea Statului R., a stabilit linia de graniță fără a ține seama de obligația legală stabilită în mod legal.
Recursul nemotivat în drept este legal timbrat (f. 13).
Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Recurentul G. a invocat drept motiv de recurs nelegala compunere a completului, susținând, pe de-o parte, că a recuzat unul dintre membrii completului, iar pe de altă parte, că decizia este semnată de un judecător care nu a participat la nicio ședință.
Curtea constată că unul dintre membrii completului de judecată a declarat că se abține de la judecarea apelului, cerere care a fost respinsă irevocabil prin încheierea din 02.12.2010 (filele 100, 103). De asemenea, pârâtul G. împreună cu alți pârâți au formulat cerere de recuzare, care a fost respinsă prin încheierea din 14.01.2011. (filele 104, 111).
Ca urmare, criticile cu privire la componența completului de judecată cu acest judecător sunt nefondate, completul de judecată fiind constituit cu respectarea art. 24 și urm. C. pr. civ.
În ce privește componența completului care a pronunțat decizia atacată, Curtea constată de asemenea nefondate criticile recurentului G. deoarece constituirea completului este relevată prin procesele-verbale întocmite de președintele Secției I Civilă, iar decizia a fost pronunțată de completul de judecată în fața căruia s-a dezbătut cauza, cu respectarea principiului continuității.
Pe fond, Curtea reține că stabilirea liniei de graniță reprezintă determinarea limitelor dintre fondurile învecinate, neavând relevanță că pe aceste fonduri sunt edificate construcții. Împrejurarea că un edificiu al unui proprietar este ridicat în tot sau în parte pe terenul învecinat, având alt proprietar nu poate constitui un temei al stabilirii liniei de hotar pe conturul construcției. Linia de delimitare a fondurilor se trasează după semnele exterioare existente, instanța având obligația de a administra toate probele necesare pentru lămurirea acestei chestiuni de fapt.
Ca urmare, critica adusă de recurentul V. hotărârilor instanțelor de fond cu privire la modul de stabilire a liniei de graniță nu sunt fondate. Atât instanța de apel cât și cea de fond au reținut în mod corect că o parte din construcția proprietate a acestei recurente este amplasată pe terenul reclamantei, dar, cu acordul acesteia din urmă, au instituit în favoarea proprietarului construcției un drept de superficie asupra acestei porțiuni. În aceste condiții, se constată că nu s-a adus atingere dreptului de proprietate al recurentului asupra construcției, întrucât acesta a dobândit un drept de folosință asupra terenului de sub construcție. În ce privește dreptul de proprietate al reclamantei, Curtea constată, pe de-o parte, că limitarea acestui drept s-a făcut cu acordul proprietarului, iar pe de altă parte, că recurentul nu justifică niciun interes în protejarea dreptului unui terț atunci când invocă o încălcare a dreptului reclamantei.
Nici criticile aduse de recurentul G. cu privire la stabilirea liniei de graniță nu sunt fondate, întrucât ambele instanțe au argumentat modalitatea de alegere a variantei de delimitare a imobilelor, recurentul neinvocând niciun motiv de nelegalitate sub acest aspect și neindicând vreo altă modalitate de grănițuire.
În ce privește criticile invocate de toți cei trei recurenți cu privire la dreptul de servitute de trecere, Curtea constată următoarele:
Instituirea unei servituți de trecere presupune, între altele, existența unui fond înfundat, care să nu aibă nicio cale de acces la drumul public. Chiar dacă la nivelul anului 1957, când imobilul a fost dezmembrat, s-au făcut mențiuni în schiță despre un drept de servitute de trecere, instanțele erau obligate să analizeze îndeplinirea cerințelor legale la momentul la care s-a solicitat instituirea acestui drept. Ca urmare, în mod corect s-a reținut că în prezent imobilele recurenților au acces la calea publică, respectiv la . acestea nu mai reprezintă loc înfundat în sensul legii. Împrejurarea că amenajarea accesului la această stradă presupune unele cheltuieli din partea recurenților nu este de natură să reprezinte un impediment semnificativ care să atragă incidența dispozițiilor art. 616 din vechiul C. civ.
Este de menționat că dispozițiile 643 C. civ. prevăd posibilitatea modificării traseului unei servituți, jurisprudența fiind constantă în a aprecia că textul art. 643 C. civ. este aplicabil nu numai atunci când proprietarul fondului aservit oferă o altă trecere la calea publică (dacă servitutea a devenit prea împovărătoare), ci și atunci când proprietarului fondului dominant i se deschide o cale de natură să-i asigure trecerea la drumul public. Ca atare, chiar dacă în trecut părțile au trecut peste terenul reclamantei pentru a accede la calea publică, la momentul pronunțării hotărârii de către instanța de fond, imobilele recurenților aveau acces direct la calea publică, chiar dacă traseul spre aceasta nu mai era cel folosit anterior.
Curtea constată că Tribunalul a apreciat în mod corect că nu poate fi ignorată decizia civilă irevocabilă nr. 164/2010, care de altfel a provocat suspendarea soluționării apelurilor, în temeiul art. 244 C. pr. civ., câtă vreme această hotărâre a fost dată în contradictoriu cu toate părțile din prezenta cauză. În condițiile în care prin decizia menționată mai sus s-a reținut în mod irevocabil că imobilele pârâților din litigiu de față au acces la calea publică prin . asupra unor aspecte vizând starea de fapt, această decizie se impune cu autoritate de lucru judecat, în caz contrar aducându-se atingere principiului securității raporturilor juridice. În acest sens este și practica CEDO care, în cauza A. contra României, a statuat că instanțele nu ar mai trebui să pună în discuție nici măcar chestiuni de fapt, care au fost deja stabilite printr-o hotărâre anterioară irevocabilă.
Față de cele ce preced, Curtea constată nefondate criticile pârâților cu privire la modul de soluționare a petitelor vizând servitutea de trecere.
Curtea nu poate primi nici motivele de recurs invocate de recurentul G. referitoare la pronunțarea de către instanța de fond asupra încetării dreptului de servitute, întrucât prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la încetarea acestui drept, recurent fiind în eroare sub acest aspect. Judecătoria a reținut doar că și în situația în care servitutea ar fi fost înscrisă în CF, instanța ar fi putut constata
(continuarea deciziei civile nr. 639/13.12.2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )
încetarea ei, ceea ce nu echivalează cu o pronunțare asupra încetării acestui dezmembrământ, așa cum greșit susține recurentul.
Față de aceste considerente, Curtea constată că criticile formulate de cei trei recurenți împotriva deciziei dată în apel nu se circumscriu niciunui motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C. pr. civ., astfel că în temeiul art. 312 C. pr. civ, va respinge ca nefondate recursurile pârâților.
În baza art. 274 C. pr. civ., recurenții vor fi obligați să plătească intimatei reclamante V. E. suma de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs (fila 35).
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții V. I., G. M. Ș., Boțocan M. prin mandatar Boțocan I., împotriva deciziei civile nr. 111/2012 pronunțată de Tribunalul S. – Secția I Civilă.
Obligă recurenții să plătească intimatei V. E. cheltuieli de judecată de 1500 lei în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 Decembrie 2012.
Președinte, M. F. C. | Judecător, C. M. C. | Judecător, A. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. M.F.C.
Tehn. M.F.C/14.01.2013
N.P/2 ex/15.01.2013
Jud. fond – L. P.
Jud. apel – V. A./V.C.D.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 626/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA | Succesiune. Decizia nr. 642/2012. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
