Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 94/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 94/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 94/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 94/2014
Ședința publică de la 28 Februarie 2014
Completul compus din:
Președinte M. F. C.
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Judecător D. M.
Grefier C. C.
Parchetul de pe lângă C. de A. A. I. a fost reprezentat de
Procuror V. L.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul A. I. împotriva sentinței civile nr.260/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. _, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul recurent A. I., lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este nemotivat și scutit de plata taxei de timbru.
Instanța pune în discuție, din oficiu, excepția nulității recursului față de dispozițiile art.306 C.pr.civ.
Recurentul reclamant arată că a depus prin registratura instanței motivele de recurs încă din luna ianuarie. Depune la dosar un înscris care poartă ștampila instanței cu data de_.
Instanța constată că înscrisul reprezintă o dezvoltare a motivelor de recurs prin care se solicită despăgubiri morale pentru perioada în care consideră recurentul că a fost persecutat, și care au fost depuse în termenul legal de recurs astfel că revine asupra excepției de nulitate a recursului.
Recurentul mai depune un înscris care reprezintă transcrierile declarațiilor sate de trei martori în dosarul_ al Tribunalului S..
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reclamantul recurent A. I. solicită admiterea recursului și admiterea acțiunii, cu obligarea Statului român la plata despăgubiri în cuantum de 25.000 Euro reprezentând daune morale la care consideră că este îndreptățit pentru suferințele îndurate.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinice și legale. Arată că situația relevată de reclamant nu se încadrează în dispozițiile Legii 221/2009 întrucât acesta a fost dus la muncă, această măsură neavând caracter politic.
C. DE A.
Asupra recursului de față ;
P. acțiunea civilă precizată și înregistrată Tribunalul Hunedoara sub nr._, reclamantul A. I., a chemat în judecată, în calitate procesuală de pârât, S. R. - prin M. Finanțelor P. -, solicitând să se constate caracterul politic al măsurii administrative constând în stabilirea de loc de muncă obligatoriu și obligarea pârâtului la despăgubiri morale în sumă de 5.000 euro, precum și la plata echivalentului valoric al hainelor și genții ce i-au fost confiscate în perioada 1981-1982.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 1981-1982 a efectuat stagiul militar în mai multe unități militare, fiind obligat să presteze munci agricole în B., C. și, ulterior, la Râul M. Retezat, unde a fost supus la munci în subteran, pentru realizarea barajului.
Că, datorită muncii prestate în perioada respectivă, i s-a agravat boala psihică de care suferea, ceea ce a condus la internarea lui în Spitalul de Psihiatrie Zam.
A arătat că în perioada respectivă, i-au fost confiscate haine și genți.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, susținând că suma respectivă poate compensa prejudiciul moral creat prin obligarea sa la munci, în condițiile în care s-a îmbolnăvit de meningită și a dobândit grad de handicap. (f. 1, 21, 38)
Pârâtul S. R. - prin M. Finanțelor P. -, a depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea cererii de despăgubiri formulate de reclamant, raportat la Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, prin care s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că situația relevată de reclamant, nu se încadrează în prevederile Legii nr. 221/2009, măsura administrativă invocată de acesta, neavând o motivare sau justificare politică. (f. 90-91)
P. sentința civilă nr. 260/2013 a Tribunalul Hunedoara, s-a respins acțiunea civilă precizată, formulată de reclamantul A. I., împotriva pârâtului S. R. – prin M. Finanțelor P., reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor P. a județului Hunedoara, pentru pretenții.
S-a dispus ca plata onorariului avocatului din oficiu, în sumă de 300 lei, să fie făcută prin compartimentul economic al Tribunalului Hunedoara.
P. a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul A. I. – născut la data de 02.12.1961 – a satisfăcut stagiul militar în perioada 24.06.1981 – 27.12.1982, la UM_ R., la UM_ Z. și, respectiv, la UM_ Râmnicu V., de unde a fost trecut în rezervă, fără vreo mențiune oficială asupra faptului că, în perioada respectivă, acesta a desfășurat activități „ în locuri de muncă obligatorii”. (f. 114)
S-a constatat că reclamantul nu figurează în evidențele CNSAS; iar martorii audiați nu confirmă că acesta a desfășurat activități politice sau a avut atitudini de frondă față de regimul comunist și a căror însemnătate să fi determinat măsura administrativă de sancționare sau de reeducare a sa, prin obligarea la munci grele care i-au afectat sănătatea. (f. 32; 80; 81; 82)
P. art. 5 alin. 1 lit. a, a Legii nr. 221/2009, legiuitorul român a prevăzut dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative cu caracter politic, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, iar în caz de deces, dreptul soțului supraviețuitor sau al descendenților până la gradul II, inclusiv, de a solicita obligarea statului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral ce le-a fost creat și despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate prin condamnare sau prin efectul măsurii administrative, înțelegându-se prin aceasta doar bunuri imobile, dacă nu au fost restituite în natură sau prin echivalent în baza legilor reparatorii adoptate după evenimentele din decembrie 1989.
Or, în cauză, chiar dacă reclamantul a dovedit că în perioada 1981-1982, în efectuarea stagiului militar,a executat munci în unitățile militare în care a fost repartizat, de natură a-i afecta sănătatea, nu a dovedit că acest regim de muncă impus are vreo legătură cu fapte de împotrivire față de regimul comunist, astfel încât să justifice incidența Legii nr. 221/2009, care prin excelență se adresează acestei categorii de persoane: persecutații politici ai regimului comunist.
De altfel, prin Decizia nr. 1358/2010, C. Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate, - invocată de pârâtul în cauză – a normei juridice conținute de articolul 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Potrivit art. 147 alin. 1 din Constituția României, coroborat cu cele ale art. 31 alin. 3 a Legii nr. 47/1992, republicată, dispozițiile legale declarate neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, în Monitorul Oficial, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu reglementează situația creată, în sensul de a pune de acord normele juridice declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
Cum, în intervalul celor 45 de zile, legiuitorul român nu a reglementat situația creată, în sensul că nu a pus de acord prevederile art. 5 alin. 1 lit. a, cu prevederile Constituției, astfel că norma juridică respectivă este lipsită de orice eficacitate.
În fine, s-a constatat că prin Decizia nr. 6/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a limitat despăgubirile materiale în echivalent, doar pentru bunurilor imobile ce nu s-au restituit în baza legilor reparatorii: nr. 10/2001, nr. 247/2005.
Pe cale de consecință, raportat la cele ce preced și în considerarea practicii în materie a Curții de A. A. I. și având în vedere că, în România, judecătorii se supun doar legii, - posibilitatea soluționării unor cauze, pe baza principiului ex aequo . doar privilegiul unor instanțe internaționale, în cazuri excepționale și cu îndeplinirea unor condiții, instanța de fond a pronunțat o soluție de respingere a acțiunii.
În considerarea dispozițiilor OUG nr. 51/2008, s-a dispus plata avocatului din oficiu, stabilit la suma de 300 lei, să fie achitată prin compartimentul economic al acestei instanțe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. I..Reclamantul a arătat, în esență că măsurile suferite de el impun acordarea daunelor morale fiind persecutat politic, militar și medical, dus la muncă forțată în armată.
Pârâtul intimat nu a depus întâmpinare.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile Legii 221/2009.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
C., analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma criticilor formulate constată următoarele:
Reclamantul a sesizat instanța cu o acțiune astfel cum a fost precizată și completată, prin care a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative suferite de el și plata sumei de 5000 Euro despăgubiri morale.
Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată este Legea 221/2009, în ceea ce privește petitul formulat în principal, respectiv caracterul politic al condamnării suferite, lege a cărei titulatură este neechivocă în sensul că are în vedere condamnările și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Potrivit art. 1 alin 1 din Legea 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic: „orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:
a) art. 185 - 187, 190, 191, 1931, 194, 1941 - 1944, 1961, 197, 207 - 209, 2091 - 2094, 210 - 218, 2181, 219 - 222, 224, 225, 227, 2271, 228, 2281, 229, 230, 2311, 258 - 261, 267, 2687, 2688,_,_,_,_, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 5786 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;
b) Legea nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele Statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941;
c) Legea nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947;
d) Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii Populare Române, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948;
e) art. 4 și 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949;
f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949;
g) Legea nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949;
h) Decretul nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950;
i) Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950;
j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968.”
De asemenea, conform art. 1 alin 3 din aceeași lege, „constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.”
Art. 2, alin. 1 din OUG 214/1999, la care face referire textul de lege citat anterior, prevede că constituie infracțiuni săvârșite din motive politice, infracțiunile care au avut drept scop:
- exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
- susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
- propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
- acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
- respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
- înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.
Dispozițiile art. 3 din Legea 221/2009, dispun în sensul că: „Constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre următoarele acte normative:
a) Decretul nr. 6 din 14 ianuarie 1950, Decretul nr. 60 din 10 martie 1950, Decretul nr. 257 din 3 iulie 1952, Decretul nr. 258 din 22 august 1952, Decretul nr. 77 din 11 martie 1954 și Decretul nr. 89 din 17 februarie 1958;
b)Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2/1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.154 din 26 octombrie 1950, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 344 din 15 martie 1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 326/1951, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.554 din 22 august 1952, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 337 din 11 martie 1954, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 237 din 12 februarie 1957, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 282 din 5 martie 1958 și Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 1.108 din 2 august 1960;
c) Ordinul nr. 100/Cabinet din 3 aprilie 1950 al Direcțiunii Generale a Securității Poporului;
d) Ordinul nr. 5/Cabinet/1948, Ordinul nr. 26.500/Cabinet/1948, Ordinul nr. 490/Cabinet/1952 și Ordinul nr. 8/20/Cabinet/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
e) deciziile nr. 200/1951, nr. 239/1952 și nr. 744/1952 ale Ministerului Afacerilor Interne;
f) Ordinul nr. 838 din 4 decembrie 1952 al Ministerului Securității Statului.
Potrivit art. 4 alin 2 din Legea 221/2009 „Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător”.
Astfel, în determinarea faptelor considerate politice este utilizat criteriul subiectiv ce are în vedere mobilul urmărit de autorul faptei săvârșite în perioada regimului comunist, acest scop fiind de exprimare a protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la data de 22 decembrie 1989. P. a se admite acțiunea reclamantului, era necesar ca în speță acesta să dovedească că acesta a săvârșit fapte care au avut unul din scopurile enumerate la art. 2 alin. 1 din OUG 214/1999, ceea ce Tribunalul nu a reținut.
Din actele depuse la dosarul cauzei, instanța de recurs nu poate reține că reclamantul a desfășurat activități care să urmărească scopurile anterior arătate și anume nu rezultă că ar fi participat la acțiuni de împotrivire la regimul comunist instaurat în România la data de 6 martie 1945. Din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că acesta și-ar fi exprimat protestul față de dictatura comunistă sau că ar fi avut manifestări contrare regimului de atunci, ori că prin activitatea desfășurată a dorit să-și exprime protestul împotriva dictaturii, a abuzului de putere și al nerespectării drepturilor omului, astfel încât măsurile invocate nu pot avea caracter politic în sensul legii speciale, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a probat în fața instanței efectuarea vreunei cercetări penale de către organele
(continuarea deciziei civile nr.94/2014 pronunțată în dosar nr._ )
speciale ale securității din acea vreme, judecarea cauzei de către instanțele militare române și nici faptul că a fost dislocat sau i s-a stabilit domiciliu obligatoriu ce denotă vreo atare manifestare de autoritățile române.
Față de cele arătate mai sus, se constată că instanța de fond a dat o interpretare corectă prevederilor legii speciale, efectuarea de muncă în perioada stagiului militar de către reclamant nu se încadrează în dispozițiile Legii 221/2009.
P. urmare, toate criticile aduse de reclamant sentinței atacate sunt nefondate, motiv pentru care va respinge recursul reclamantului, hotărârea atacată fiind temeinică și legală.
Ca urmare a respingerii capătului de cerere principal, se impune respingerea și a capătului de cerere accesoriu, conform principiului accesorium sequitur principalem, motiv pentru care, în temeiul art. 312 C. proc. civ., C. va respinge recursul reclamantului ca nefondat. Este evident că atâta timp cât măsura condamnării luată față de antecesorul reclamantului nu face obiectul Legii nr. 221/2009, nu pot fi acordate despăgubiri morale în temeiul acestei legi, separat de împrejurarea că aceste despăgubiri nu se acordă nici măsurilor prevăzute de lege, după declararea neconstituționalității art. 5 alin. 1 lit. a.
P. aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamantul A. I. împotriva sentinței civile nr.260/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr. _ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 Februarie 2014.
Președinte, M. F. C. | Judecător, C. G. N. | Judecător, D. M. |
Grefier, C. C. |
red.C.G.N.
tehnored.C.C.2ex/4.03.2014
jud.fond I. M.
| ← Rectificare carte funciară. Decizia nr. 16/2013. Curtea de Apel... | Rectificare carte funciară. Decizia nr. 72/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
