Radiere ipoteca. Decizia nr. 89/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 89/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 89/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECTIA I CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 89/2014

Ședința publică de la 27 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N.

Judecător C. G. N.-vicepreședinte

Judecător M. F. C.

Grefier E. M. H.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta Agenția Națională de A. F. împotriva deciziei civile nr. 216/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr._ .

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită, intimații fiind citați și la domiciliul procesual ales.

De asemenea, pricina a fost suspendată conform art. 242 alin 1 pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea din 07.02.2013, iar de la acea dată și până în prezent părțile nu au făcut nici un demers pentru repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății.

Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, invocă, din oficiu, excepția perimării prezentului recurs și lasă cauza în pronunțare pe această excepție.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin decizia civilă nr. 216/2012 Tribunalul Sibiu a respins apelul formulat de pârâta Agenția Națională de A. F. împotriva sentinței civile nr. 4032/2012 a Judecătoriei Sibiu, care a fost păstrată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a constatat că apelul este neîntemeiat pentru considerentele ce urmează:

Așa cum corect a reținut instanța de fond, prin hotărâre irevocabilă la data de 3.02.2011, reclamanții intimați au obținut dreptul de proprietate asupra a două din apartamentele situate în imobilul asupra căruia s-a instituit dreptul de ipotecă al organului fiscal. Hotărârea judecătorească nu era, într-adevăr, întabulată în cartea funciară la data instituirii sechestrului. Astfel ipoteca a fost întabulată la data de 31.05.2011, când hotărârea judecătorească era deja irevocabilă, încă nu era înscrisă în cartea funciară, întabularea fiind realizată la data de 4.09.2011. Însă, potrivit dispozițiilor L. 7/1996 în vigoare la data instituirii sechestrului și notării ipotecii în cartea funciară, înscrierea dreptului de proprietate are caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi, iar pe de altă parte, potrivit art. 26 al. 2 din L. 7/1996 în vigoare la acea dată, drepturile reale dobândite de orice persoană prin hotărâri judecătorești sunt opozabile față de terți și fără înscriere în cartea funciară. În aceste condiții, având în vedere că hotărârea judecătorească obținută de reclamanți, chiar neînscrisă în cartea funciară, era opozabilă terților, adică și pârâtei, astfel că dreptul de creanță al acesteia nefiind opozabil reclamanților, s-a apreciat că înscrierea dreptului de ipotecă nu corespunde cu situația reală a imobilelor și în mod corect a fost radiat de instanța de fond.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenția Națională de A. F., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, și, pe cale de consecință, menținerea mențiunilor cu privire la garanțiile instituției asupra bunurilor imobile evidențiate.

În expunerea de motive, după prezentarea situației de fapt, recurenta susține că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susține că dispozițiile Legii nr. 7/1996 impuneau intimaților să înscrie dreptul lor în CF pentru opozabilitate, lucru ce nu s-a efectuat astfel că hotărârile pronunțate în litigiul cu . sunt opozabile organului fiscal. Consideră că s-au respectat în cauză prevederile art. 154 din OG nr. 92/2003 cu privire la instituirea sechestrului, iar Biroul de Carte Funciară, în situația observării unor neclarități cu privire la titularul dreptului de proprietate, ar fi sesizat aceasta.

Prin încheierea din 7.02.2013, față de lipsa părților și faptul că nu s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța a suspendat pricina în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ.

Întrucât de la data suspendării și până în prezent părțile nu au făcut nici un demers pentru repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății, urmare a referatului întocmit de Departamentul Arhivă al instanței la 10.02.2014, cauza a fost repusă pe rol cu termen de judecată la 27.02.2014, dată pentru care părțile au fost citate.

CURTEA, prealabil analizării motivelor de recurs invocate, la termenul de judecată din 27 februarie 2014 a pus în discuție, din oficiu, excepția perimării judecării prezentului recurs.

Astfel, prin încheierea din 7 februarie 2013, a fost suspendată judecarea cauzei în baza art. 242 pct. 2 C. pr. civ., față de lipsa părților și faptul că nu s-a solicitat judecarea în lipsă, iar dosarul trimis în nelucrare până la o nouă stăruință a părților.

La data de 10 februarie 2014, cauza a fost repusă pe rol din oficiu pentru verificarea perimării, urmare a referatului întocmit la această dată de grefa instanței.

Conform art. 248 alin. 1 C. pr. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs….. se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an”.

(continuare decizia civilă 89/27.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ )

În cauză recursul este suspendat de peste 1 an de zile iar părțile nu au efectuat nici un act de procedură care să întrerupă perimarea, astfel că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 248 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, în baza art. 252-253 C. proc. civ. Curtea va constata perimat de drept recursul declarat de pârâta Agenția Națională de A. F. împotriva deciziei civile nr. 216/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția I Civilă.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de pârâta Agenția Națională de A. F. împotriva deciziei civile nr. 216/2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27.02.2014.

Președinte,

A. N.

Judecător,

C. G. N.

Judecător,

M. F. C.

Grefier,

E. M. H.

Redc.AN

Tehnoredc. EH/2 ex/05.03.2014

Jud. fond: L. S.

Jud. apel: D.T. L./Ghe. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Radiere ipoteca. Decizia nr. 89/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA