Rectificare carte funciară. Decizia nr. 72/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 72/2014 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 72/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 72/2014
Ședința publică de la 20 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. N.
JudecătorMarius A. M.-vicepreședinte
JudecătorCarla M. C.
Grefier M. R.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta S. V. împotriva deciziei civile nr. 204/A/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurenta reclamantă S. V. asistată de avocat A. O., lipsă fiind intimatul pârât M. A. și D. R..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită și faptul că recurenta reclamantă nu a depus originalul taxei judiciare de timbru.
Mandatara recurentei reclamante, avocat A. O. depune la dosar originalul taxei judiciare de timbru de 4 lei, chitanță onorar de avocat și extrase decizii cu titlu de practică judiciară. Arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat A. O. mandatara recurentei reclamante solicită admiterea recursului declarat, modificarea hotărârii atacate și pe cale de consecință admiterea apelului cu consecința admiterii cererii formulate.
Cu cheltuieli de judecată doar în apel.
Susține că cele două hotărâri pronunțate de instanța de fond și de apel sunt nelegale, fiind pronunțate cu încălcarea art. 32, 33 și 36 din Codul familiei aplicabile la data înscrierii măsurii asiguratorii în CF, și art. 34 pct. 4 din Legea 7/1996. Titlul în baza căruia s-a făcut înscrierea este ordonanța procurorului ce privea pe soțul său, menținută de o hotărâre penală, dar înscrierea s-a făcut în mod greșit, fără acceptul reclamantei. Imobilul în litigiu avea calitatea de bun comun la data instituirii ipotecii, iar în urma partajului acest imobil a fost repartizat în lotul reclamantei, devenind bun propriu al acesteia. Hotărârea de partaj a rămas definitivă și irevocabilă, fiind operată în cartea funciară. Având în vedere că înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală a imobilului, în sensul că ipoteca poartă asupra unui bun propriu al reclamantei iar aceasta nu poate răspunde cu bunurile proprii pentru o datorie a fostului soț, se determină schimbarea înscrierii. Mai susține că instanțele de fond nu au analizat cauza sub toate aspectele invocate.
În situația în care instanța apreciază că fondul cauzei nu a fost cercetat, având în vedere că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au analizat aplicabilitatea dispozițiilor din Codul familiei, se impune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel. Depune concluzii scrise.
Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ reclamanta S. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. A. și D. R. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că înscrierea dreptului de ipotecă în CF_ D. nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului și să se dispună radierea acestei înscrieri din cartea funciară
În drept au fost invocate disp. art. 33-34 din Legea 7/1996.
Prin sentința civilă nr. 2999/2013, pronunțată de Judecătoria D. s-a respins acțiunea formulată de reclamanta, pentru următoarele considerente:
Urmare a începerii urmăririi penale în dosarele 75/P/2007 și 31/P/2008 ale P.I.C.C.J – D.N.A. - Serviciul Teritorial A., împotriva numitului S. I. s-au instituit măsuri asiguratorii asupra imobilelor deținute de învinuit inclusiv asupra imobilului în litigiu până la concurența sumelor de 9.463,90 lei și 599.012,00 lei, prin Ordonanțele nr. 75/P/2007 din 14 februarie 2008 și nr. 31/P/2008 din 07 mai 2008 emise de P.I.C.C.J – D.N.A.- Serviciul Teritorial A..
După luarea măsurilor asigurătorii, în temeiul Legii 7/1996 s-a procedat la întabularea inscripțiilor ipotecare asupra imobilului.
Prin sentința penală nr. 469/16 aprilie 2010 pronunțată de Judecătoria D., definitivă prin decizia penală nr. 328/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus condamnarea inculpatului S. I. la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 9.463,90 lei cu titlu de despăgubiri către M. A. și D. R. și s-a menținut Ordonanța nr. 75/P/2007 din 14 februarie 2008 cu privire la indisponibilizarea imobilului situat în municipiul D., .. 23, județul Hunedoara până la concurența sumei de 9.463,90 lei.
În mod similar, prin sentința penală nr. 470/2010 pronunțată de Judecătoria D., definitivă prin decizia penală nr. 320/2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, urmare a condamnării inculpatului S. I. și a obligării acestuia la plata de despăgubiri în cuantum de 599.012,00 lei către M. A. și D. R., s-a menținut măsura inscripției ipotecare pentru suma de 599.012,00 lei luată asupra aceluiași imobil.
Prin sentința civilă nr. 5664/15 septembrie 2011 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul civil nr._ s-a desfăcut prin divorț căsătoria încheiată între numitul S. I. și reclamantă.
Anterior soluționării dosarului de divorț, la data de 16 mai 2011 reclamanta a promovat acțiune de partaj. Prin sentința civilă nr. 4573/29 mai 2012 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul civil nr._ irevocabilă prin nerecurare s-a admis acțiunea civilă promovată de reclamantă și au fost partajate bunurile comune dobândite de cei doi foști soți sub durata căsătoriei, astfel că imobilul situat în municipiul D., .. 23, județul Hunedoara înscris în CF_ D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 483 D., nr. top (3481-3494)/49/1/63, nr. cadastral (3481-3494)/49/1/63-C1, respectiv imobilul în litigiu, a fost atribuit în proprietate reclamantei în cotă de 1/1 parte. În baza hotărârii de partaj, reclamanta și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară.
În prealabil, instanța a reținut incidența în speță a art. 33 din Legea nr. 7/1996, față de care admisibilitatea acțiunii în rectificarea cărții funciare este condiționată de existența unei hotărâri judecătorești care să constate că a intervenit una din situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 34 din Legea 7/1996.
Examinând sub acest aspect îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acțiunii în rectificare promovată de reclamantă, instanța a reținut că măsurile asigurătorii sunt definite ca fiind „măsuri de constrângere reală care constau în indisponibilizarea, până la soluționarea definitivă a cauzei, a bunurilor și veniturilor aparținând învinuitului, inculpatului sau părții responsabile civilmente, în vederea asigurării reparării pagubelor cauzate prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepselor pecuniare”. Prin reglementarea acestor instituții se asigură executarea obligațiilor de natură patrimonială - despăgubirile civile - care decurg din soluționarea acțiunii penale și a acțiunii civile, cu precizarea că funcționalitatea acestor măsuri procesuale este asiguratorie și nu reparatorie, iar scopul lor este de a garanta acordarea despăgubirilor civile.
Potrivit legii procesual penale în cazul măsurii sechestrului penal dispus asupra bunurilor imobile, pentru a da eficiență acestei inscripții în raport cu terții, se impune îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară. S-a reținut astfel că inscripția ipotecară constituie o formă specială a sechestrului aplicabilă în cazul bunurilor imobile.
Potrivit art. 166 alineat final Cod procedură penală în cazul inscripției ipotecare, organul care a dispus instituirea măsurii, respectiv organul de urmărire penală și/sau instanța de judecată, cere organului competent respectiv O.C.P.I. înscrierea în registre a măsurii sechestrului, anexând copii de pe actul prin care s-a dispus luarea inscripția (Ordonanța procurorului, Încheiere de ședință, sentința penală) precum și un exemplar al procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc.
În speță, după luarea acestei măsuri asupra imobilul înscris în CF_ D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 483 D., nr. top (3481-3494)/49/1/63, nr. cadastral (3481-3494)/49/1/63-C1, au fost întabulate în cartea funciară inscripțiile ipotecare, moment din care acestea au devenit opozabile erga omnes.
Instanța de fond a reținut că inscripțiile ipotecare nu au fost contestate nici la data constituirii lor și nici după rămânerea definitivă a hotărârilor de condamnare, iar reclamanta nu deține o hotărâre judecătorească prin care să se fi analizat legalitatea și temeinicia măsurilor asiguratorii luate, situație în care nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii în rectificare prevăzute de art. 34 pct. 1, 2 și 3 din Legea 7/1996.
În continuare instanța a analizat dacă este sau nu îndeplinită premisa reglementată de art. 34 pct. 4 din Legea 7/1996, întrucât prin cererea promovată, în prealabil, reclamanta a solicitat să se constate că înscrierea dreptului de ipotecă până la concurența sumelor de 9436,90 lei și 599.012,00 lei în CF_ D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 483 D., nr. top (3481-3494)/49/1/63, nr. cadastral (3481-3494)/49/1/63-C1 compus din casă și teren în suprafață de 611 mp nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, motivat de faptul că în baza hotărârii de partaj imobilul în litigiu i-a fost atribuit în proprietate exclusivă.
Din actele și lucrările dosarului rezultă neîndoielnic faptul că în prezent, în baza hotărârii de partaj, bunul imobil în litigiu reprezintă proprietatea tabulară a reclamantei în cotă de 1/1 parte. Însă, hotărârea de partaj a fost pronunțată ulterior întabulării inscripției ipotecare.
Ori, urmare a luării inscripții ipotecare în registrele de Carte Funciară, conform prevederilor Codului civil și a Legii nr.7/1996 privind publicitatea imobiliară, partea civilă a devenit creditor ipotecar, imobilul putând fi urmărit de către aceasta în mâna oricui ar ajunge. În acest sens solvabilitatea debitorului asupra căruia s-a luat inscripția ipotecară nu are importanță pentru creditorul ipotecar. El este și rămâne garantat cu imobilul, indiferent dacă imobilul rămâne în proprietatea debitorului sau trece în patrimoniul unui terț. Acesta este înțelesul regulii res, non persona debet.
Astfel, inscripția ipotecară instituită asupra imobilului sechestrat, măsură care s-a constituit astfel într-o garanție asiguratorie (și nu reparatorie) pentru recuperarea creanței, operează de la data luării inscripției și până la stingerea obligației garantate astfel sau până ce instanța de judecată va dispune radierea ei în urma contestării legalității măsurii asiguratorii luate în condițiile art. 168 alin. 3 Cod procedură penală.
Prin urmare, având în vedere și dispozițiile art. 129 alin. 6 și 9 Cod procedură fiscală, instanța a apreciat că în lipsa unei hotărâri judecătorești prin care să se constate nelegalitatea/netemeinicia măsurii asiguratorii dispuse, acțiunea de față este nefondată, și a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamata S. V., cale de atac calificată ulterior de instanță ca fiind apel, prin care a solicitat schimbarea hotărârii în sensul admiterii cererii sale.
În motivare, s-a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, întrucât prin primul capăt al cererii sale a solicitat să se constate că înscrierea dreptului de ipotecă în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, respectiv să se constate îndeplinirea condiției prevăzute de art. 34 pct. 4 din Lg.7/1996.
Apelanta a arătat că nu are relevanță faptul că nu s-a urmat calea prevăzută de art. 168 Cod proc. penală, cu atât mai mult cu cât dreptul de proprietate întăbulat în cartea funciară era în devălmășie la data înscrierii ipotecii, fără a fi stabilite cotele de proprietate, iar într-o atare situație plângerea împotriva rezoluției procurorului privind instituirea măsurii asiguratorii era lipsită de eficiență.
A mai susținut că instanța de fond a ignorat temeiul juridic al cererii sale de chemare în judecată, dat fiind faptul că nu este vorba de situația transmiterii dreptului de proprietate ipotecat, ci de un drept de proprietate existent la data înscrierii ipotecii, imobilul având caracter de bun comun dobândit sub durata căsătoriei. Potrivit art. 33 alin. 1 Cod Fam, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți.
A mai arătat apelanta că, calea legală a radierii ipotecii din cartea funciară este partajarea bunurilor și nu contestarea măsurii asiguratorii în baza art. 168 alin. 3 Cod proc. penală.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât M. A. și D. R. a solicitat respingerea apelului, ca nefondat arătând că sentința atacată este legală și temeinică.
Prin decizia civilă nr. 204/A/2013 Tribunalul Hunedoara a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând în considerente următoarele:
Contrar celor susținute de apelanta-reclamantă S. V., instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 33 și 34 din Lg.7/1996, pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, precum și a celorlalte dispoziții legale incidente în cauză.
Astfel, reclamanta a solicitat radierea înscrierii dreptului de ipotecă asupra imobilului din cartea funciară, invocând situația prevăzută de art. 34 pct. 4 din Lg.7/1996, respectiv aceea că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, dat fiind faptul că, în urma procesului de partaj, soluționat prin sentința civilă nr. 4573/29.05.2012 a Judecătoriei D., imobilul în litigiu i-a fost atribuit ei în proprietate exclusivă.
Ori, din acest punct de vedere, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta nu a uzat de prevederile art. 168 alin. 3 Cod proc. penală, respectiv nu a formulat o contestație împotriva măsurii asiguratorii, potrivit legii civile, astfel încât lipsește condiția esențială pentru a se putea solicita rectificarea înscrierilor din cartea funciară, și anume aceea de existență a unei hotărâri definitive și irevocabile prin care să se constate situația invocată, reglementată de art. 34 pct. 4 din Lg. 7/1996 sau unul din celelalte cazuri de rectificare prevăzute de art. 34 pct. 1, 2 și 3 din Lg.7/1996.
Simplul fapt că după întăbularea inscripției ipotecare a dobândit imobilul în proprietate exclusivă, prin partaj, nu justifică radierea ipotecii din cartea funciară, dat fiind faptul că, potrivit art. 1746 și art. 1790 Cod civil, precum și prevederile art. 129 alin. 6 și 9 Cod proc. fiscală, înscrierea din cartea funciară face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, au dobândit vreun drept asupra imobilului respectiv, putând fi urmărit în orice mână ar trece.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care a solicitat modificarea acesteia și admiterea cererii așa cum a fost formulată în sensul radierii inscripției ipotecare din cartea funciară întrucât situația de carte funciară nu mai este în concordanță cu situația reală a imobilului.
În expunerea de motive recurenta a arătat că nu are relevanță faptul că nu s-a urmat calea prevăzută de art. 168 Cod proc. penală, cu atât mai mult cu cât dreptul de proprietate întăbulat în cartea funciară era în devălmășie la data înscrierii ipotecii, fără a fi stabilite cotele de proprietate, iar într-o atare situație plângerea împotriva rezoluției procurorului privind instituirea măsurii asiguratorii era lipsită de eficiență.
A mai susținut că instanța de fond a ignorat temeiul juridic al cererii sale de chemare în judecată, dat fiind faptul că nu este vorba de situația transmiterii dreptului de proprietate ipotecat, ci de un drept de proprietate existent la data înscrierii ipotecii, imobilul având caracter de bun comun dobândit sub durata căsătoriei. Potrivit art. 33 alin. 1 Cod Fam, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. În urma partajului bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei au fost partajate, iar imobilul în litigiu a devenit bun propriu al reclamantei, astfel că acesta nu poate fi urmărit pentru o datorie personală a soțului.
Recurenta a arătat că disp. art. 1746 cod civil nu este incident, deoarece bunul grevat nu a fost înstrăinat unei terțe persoane, ci a avut calitatea de bun comun, iar în prezent este bun propriu. De asemenea, calea legală a radierii ipotecii din cartea funciară este partajarea bunurilor și nu contestarea măsurii asiguratorii în baza dispozițiilor art. 168 alin. 3 cod pr. penală.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 32, 33, 36 Cod familiei, Legea 7/1996, art. 304 și 312 alin. 3 și 5 Cod pr. civilă.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât M. A. și D. R. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat arătând că decizia atacată este legală și temeinică.
CURTEA, analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, constată următoarele:
Conform evidențelor din cartea funciară nr._ D., asupra imobilului casă și teren în suprafață de 611 mp, la data de 19.02.2008 și apoi la data de 15.05.2008, a fost înscrisă ipoteca legală în baza Ordonanței de luare a măsurilor asiguratorii emisă de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, imobilul fiind la acea dată bun comun în devălmășie a soților S. V. și S. I.. Măsurile asiguratorii au fost luate în faza de urmărire penală ca urmare a cercetării soțului reclamantei în două procese penale pentru care acesta a fost condamnat definitiv și obligat la despăgubiri în favoarea părții civile M. A. și D. R. București, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Măsurile asiguratorii luate cu privire la imobilul în litigiu nu au fost contestate conform art. 168 Cod pr. penală, instanțele de fond reținând în mod temeinic că reclamanta, în calitate de persoană interesată putea contesta luarea măsurilor asiguratorii, astfel că sunt nefondate criticile formulate de recurentă în fața instanței de recurs în sensul că instanțele au refuzat să analizeze incidența art. 32, 33, 36 din Codul familiei. Instanțele nu au refuzat o astfel de analiză, ci au arătat că aceste motive puteau constitui argumente în baza cărora reclamanta avea posibilitatea să conteste măsurile asiguratorii luate de organele de urmărire penală.
Susține recurenta că nu ar avea relevanță faptul că nu a urmat calea prevăzută de art. 168 Cod pr. penală, întrucât la momentul înscrierii ipotecii imobilul era bun comun în devălmășie, iar o plângere împotriva rezoluției procurorului la acea vreme, era lipsită de eficiență. Instanța de recurs nu poate accepta acest raționament și nu poate face speculații în ceea ce privește soluția ce s-ar fi dat la acea vreme plângerii formulate în temeiul art. 168 Cod pr. penală, însă ceea ce are relevanță este faptul că măsura asiguratorie luată de organul de urmările penală în cursul urmării penale s-a transformat în măsură executorie, la momentul rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare a inculpatului S. I. prin decizia 328/2011 a Curții de Apel A. I..
Potrivit art. 129 alin. 3 Cod pr. fiscală, măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
De asemenea, conform art. 129 alin. 9 din același cod, înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv, deci inscripțiile ipotecare instituite în anul 2008 sunt opozabile reclamantei care în urma partajului a dobândit un drept de proprietate exclusiv asupra imobilului ipotecat.
Față de împrejurarea că luarea măsurilor asiguratorii nu a fost contestată de reclamantă, corect au reținut instanțele de fond că în speță nu sunt îndeplinite condițiile art. 34 pct. 1-4 din Legea 7/1996. Cazul invocat de reclamantă și prevăzut de pct. 4 și anume situația de carte funciară nu mai este în concordanță cu situația reală a imobilului nu este incident în speță, întrucât din punct de vedere juridic a avut loc partajul bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei, reclamanta întabulându-se ca unic proprietar al imobilului la data de 27.05.2013 cu încheierea nr._, în baza Hotărârii judecătorești nr. 4573/29 mai 2012.
Reclamanta nu poate invoca faptul că imobilul este grevat de ipoteca legală instituită în 2008, atâta timp cât ea însăși a solicitat partajul bunurilor comune prin acțiunea înregistrată sub nr. 5904/221/16.05.2011 și ea a solicitat atribuirea imobilul înscris în CF_ D., în favoarea sa.
Cu alte cuvinte, un codevălmaș diligent nu solicită, în cadrul partajului, atribuirea în favoarea sa a unui imobil grevat de o ipotecă legală în favoarea unui organ al statului, dacă are credința fermă că datoria pentru care este urmărit imobilul este o datorie personală a celuilalt codevălmaș, cu atât mai mult cu cât din masa bunurilor comune făceau parte mai multe bunuri, deci nu era singurul bun dobândit de soți în timpul căsătoriei (a se vedea hotărârea de partaj de la filele 17 și următoarele dosar fond).
Pe de altă parte, dacă în urma partajului i s-ar fi atribuit un imobil grevat de o ipotecă legală pentru o datorie a altui codevălmaș, în mod firesc orice codevălmaș ar fi atacat această hotărâre și ar fi cerut instanței ca partajul să se facă astfel încât imobilul grevat de sarcini să cadă în lotul codevălmașului debitor. Or, în speță hotărârea de partaj a rămas irevocabilă prin nerecurare, instanța reținând chiar în considerente că loturile au fost formate având în vedere „dorința părților astfel cum a fost formulată în fața instanței”.
S-a dovedit încă o dată, dacă mai era necesar, că reclamanta însăși a solicitat partajul prin atribuirea imobilului grevat de sarcini în favoarea sa, asumându-și riscul de a dobândi un imobil ipotecat și sperând că în urma acestei operațiuni va putea să radieze ipoteca legală constituită în favoarea Ministerului A. și D. R., ca urmare a condamnării definitive a soțului său pentru săvârșirea unei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Este de semnalat și faptul că hotărârile de condamnare a soțului debitor au rămas definitive în luna martie 2011, iar acțiunea de partaj a fost promovată de reclamantă în luna mai 2011, moment în care procesul de divorț nu era soluționat definitiv, astfel că intenția soților de a sustrage bunul comun de la urmărire este evidentă și nu poate fi contestată, având în vedere și poziția soțului pârât în dosarul de partaj.
Susținerile recurentei în sensul că partajul bunurilor este o cale legală de radiere a ipotecii din cartea funciară sunt contrazise de caracteristicile dreptului de ipotecă, acela de a fi un drept real și accesoriu, care dă dreptul creditorului ipotecar să urmărească imobilul în orice mâini s-ar afla, în temeiul art. 1746 din vechiul Cod civil, în vigoare la momentul înscrierii ipotecii. De asemenea, din economia art. 1800 din același cod rezultă că ipoteca se poate stinge prin stingerea obligației principale, prin renunțarea creditorului la ipotecă…., sau prin prescripție, or niciuna din aceste ipoteze nu se întâlnește în speță.
(continuarea deciziei civile nr. 72/2014 pronunțată în dosar nr._ )
Pentru motivele mai sus expuse, Curtea constată că Tribunalul Hunedoara a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor legale referitoare la rectificarea cărții funciare, așa cum au fost ele reglementate de art. 33-34 din Legea 7/1996, motiv pentru care prezentul recurs se va respinge ca nefondat, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Prin motivul de recurs numerotat cu II, recurenta a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în măsura în care se va aprecia că această instanță nu a cercetat fondul cauzei.
Curtea constată că nu există motive de casare a deciziei, disp. art. 312 alin. 3 și 5 Cod pr. civilă nefiind incidente în cauză, dimpotrivă instanța de apel a soluționat corect și complet fondul cauzei, cu îndeplinirea legală a procedurii de citare față de toate părțile interesate, astfel că nu există motive de casare cu trimitere și nici de casare cu reținere spre rejudecare.
Față de cele arătate mai sus, prezentul recurs se va respinge ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. V. împotriva deciziei civile nr. 204/A/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20 februarie 2014.
Președinte, A. N. | Judecător, M. A. M. | Judecător, C. M. C. |
Grefier, M. R. |
Red/Tehn.CMC
2 ex/18.03.2014
Jud. apel – B. M. S., C. C. V.
Jud. fond - S. A. L.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 94/2014. Curtea de... | Radiere ipoteca. Decizia nr. 89/2014. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
