Partaj judiciar. Decizia nr. 2/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA

Decizia nr. 2/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 2/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 2/2013

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. N.-președinte secție

Judecător C. G. N.-vicepreședinte

Judecător M. F. C.

Grefier N. P.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții P. N. și P. E., împotriva deciziei civile nr. 62/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil nr._, având ca obiect partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S. A. cu delegație la dosar pentru recurenții reclamanți P. și intimații reclamanți reconvenționali P. M. și P. E., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, procedura de citare legal îndeplinită cu părțile la acest termen de judecată, recursul de față este motivat și nu este timbrat.

Apărătorul ales al recurenților reclamanți depune la dosar taxă judiciară de timbru de 292.5 lei și timbru judiciar de 6 lei.

Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul ales al recurenților reclamanți, avocat S. A. solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii pronunțată de instanța de fond, în sensul formării loturilor coproprietarilor în conformitate cu varianta III a raportului de expertiză. Arată că este nelegală hotărârea atacată, întrucât nu au fost respectate prevederile art. 728 C. civ, în sensul că suprafața de 6000 de mp din imobilul în litigiu, s-a reținut că este folosită de alte persoane, iar excluderea acestei suprafețe de teren de la împărțeala judiciară nu este conformă cu realitatea. Cu cheltuieli de judecată în recurs.

Intimații reclamanți reconvenționali prezenți în instanță arată că sunt de acord cu hotărârile pronunțate de Tribunalul A. și Judecătoria Cîmpeni, că nu au folosit acel teren niciodată și nici antecesorii lor. Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Instanța, în deliberare, față de actele dosarului lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin sentința civilă nr. 1492/2011 pronunțată de Judecătoria Cîmpeni în dosar nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții P. N. și P. E. împotriva pârâților P. M., P. E. N. C., P. G., P. S., G. A., G. S., C. M., C. I., O. S., P. I., P. V., P. G., H. S., G. P., G. E., B. I., B. V., C. G., C. I., C. M., P. V., P. S., H. V., H. V., R. M., H. V., S. de A. A. F. "S.A.A.F" S.A București și în consecință:

S-a constatat că asupra imobilelor, înscrise în CF nr. 2315 L., sub nr. de ordine A+2, cu nr. top. 7776/1 – fânaț și nr. top. 7777/1 – neproductiv, în suprafață de CF de 4000 mp., sunt coproprietari reclamanții, reclamanții reconvenționali și pârâții, astfel: reclamantul P. N., în nume propriu, în cotă de 6/864 părți, sunt B.14; reclamanții reconvențională P. M. și soția P. E., sub B.26, ambii în cota de 801/864 părți; reclamantul reconvențional P. M. lui V. și sub B 16, în cotă de 6/864 părți; P. V., P. G., lui I. lui M., O. S. și P. I. lui I., toți în calitate de moștenitori ai defunctului P. I., coproprietar sub B 15, în cotă de 6/864 părți; P. G. lui V., coproprietar sub B 17, în cotă de 6/864 părți; P. S. lui V., coproprietară sub B 18, în cotă de 6/864 părți.; G. A. născ. P., coproprietară sub B 19, în cotă de 6/864 părți; G. S. născ. P., coproprietară sub B 20, în cotă de 6/864 părți, C. M. născ. P., coproprietară sub B 21, în cotă de 6/864 părți și C. I. născ. P., coproprietar sub B 22, în cotă de 15/864 părți.

S-a dispus sistarea stării de indiviziune, asupra imobilelor în litigiu, înscrise în CF. nr. 2315 L., sub nr. de ordine A+2, cu nr. top. 7776/1 – fânaț și nr. top 7777/1 – neproductiv, în suprafață de CF de 4000 mp., conform raportului de expertiză tehnică ( completare IV) - varianta nr. II – conform cotelor de carte funciară și a cedărilor de cotă ( planului de situație de la anexa a și a Tabelului de parcelare de la anexa 8 - fila 139 și 142 – volumul III), raport întocmit de către expert V. G. ( filele 133 – 146 – volumul III), raport ce face parte integrantă din hotărâre, astfel:

- lotul nr. 1. cuprinde imobilul cu nr. top 7776/1/1 – curți construcții ( C.1., C2), în suprafață reală de 372 mp., s-a atribuit reclamantului P. N., în cota de 1/1 parte ca bun propriu.

- lotul nr. 2 cuprinde imobilele cu nr. top. noi: 7776/1/2 – curți construcții (C.4, C.5), în suprafață reală de 653 mp.; 7776/1/3 – fânaț, în suprafață de 6085 mp.; 7776/1/4 - fânaț, în suprafață reală de 2356 mp. s-a atriibuit reclamanților reconvenționali P. M. și P. E., ambii în cota de 1/1 parte, ca bun comun;

- lotul nr. 3 cuprinde imobilul cu nr. top. nou 7776/1/5 – fânaț, în suprafață reală de 68 mp., s-a atribuit pârâților P. G. și P. V., ambii în cota de 1/1 parte;

- lotul nr. 4 ( nr. 5 conform tabelului) cuprinde imobilul cu nr. top. nou 7776/1/6 – fânaț, în suprafață reală de 69 mp., s-a atribuit pârâtei C. M., în cotă de 1/1 parte;

- lotul nr. 5 ( nr. 6 din tabel) cuprinde imobilul cu nr. top. 7776/1/7 – fânaț, în suprafață de 67 mp., se atribuie pârâtei P. S., în cota de 1/1 parte,

- lotul nr. 6 ( nr. 7 din tabel) cuprinde imobilul cu nr. top. nou 7776/1/8 – fânaț, în suprafață reală de 67 mp., s-a atribuit pârâtului P. G., în cota de 1/1 parte.

- lotul nr. 7 ( nr. 8 din tabel) cuprinde imobilul cu nr. top. 7777/1 – arabil, în suprafață reală de 6228 mp. a rămas pe vechii proprietari de carte funciară, fiecare cu cota înscrisă în cartea funciară.

S-a luat act că pârâții G. A. n. P., (de sub B 19), G. S. născ. P. (de sub B 20) și C. I. n. P. (de sub B.22), și-au cedat cota de proprietate fără sultă, în favoarea reclamantului principal P. N..

S-a constatat că, pe imobilul cu nr. top. nou 7776/1/1 (lotul nr. 1), reclamanții principali P. N. și soția P. E., au edificat următoarele construcții: C.1 – casă de locuit, din lemn, pe fundație de piatră, acoperită cu plăci de azbociment, având structura P+E, astfel: la parter – una cameră și beci; la etaj – 2 camere, hol și cămară; C.2 – bucătărie de vară din lemn, pe fundație de beton, acoperită cu țiglă, alcătuită din: una cameră și un hol, și s-a dispus notarea acestora în Cartea funciară, în favoarea reclamanților, ca bun comun, ambii în cota de 1/1 parte, în baza hotărârii și după rămânerea acesteia definitivă și irevocabilă.

S-a constatat că, pe imobilul cu nr. top. nou 7776/1/2 (lotul nr. 2), reclamanții reconvenționali P. M. lui V. și P. E. au edificat următoarele construcții: C 4 – casă pe fundație de piatră și beton, având: 3 camere, bucătărie și hol, fiind acoperită cu tablă, SR – 115 mp.; C5 – grajd și anexe, pe fundație de piatră și beton, cu zidărie din bolțari și cărămidă, fiind acoperite cu plăci de azbociment, SR – 60 mp., și s-a dispus notarea acestora în cartea funciară, în favoarea reclamanților reconvenționali, ca bun comun, ambii în cota de 1/1 parte, în baza hotărârii și după rămânerea acesteia definitivă și irevocabilă.

S-a constatat că, sarcina care grevează imobilul în litigiu, înscrisă în Cf nr. 2315 L., în foaia de sarcini, sub C 20, respectiv dreptul de întreținere în favoarea lui P. S., este stins prin decesul beneficiarului, și s-a dispus radierea sarcinii, în baza hotărârii, după rămânerea acesteia definitivă și irevocabilă.

Au fost obligate părțile să-și recunoască reciproc dreptul de proprietate asupra loturilor atribuite și să tolereze întabularea lor în cartea funciară, în baza hotărârii, după rămânerea definitivă și irevocabilă.

S-a dispus ca ANCPI – Biroul de Carte funciară Cîmpeni să întabuleze dreptul de proprietate al reclamanților, reclamanților reconvenționali și pârâților, asupra loturilor atribuite – teren și construcții, în suprafață reală și conform categoriei reale de folosință, în baza hotărârii, după rămânerea acesteia definitivă și irevocabilă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Așa cum rezultă din extrasul de CF, asupra imobilelor înscrise în CF nr. 2315 L., sub nr. de ordine A+2, cu nr. top. 7776/1 – fânaț și nr. top. 7777/1 – neproductiv, în suprafață de CF de 4000 mp., sunt coproprietari reclamanții, reclamanții reconvenționali și pârâții, astfel: reclamantul P. N., în nume propriu, în cotă de 6/864 părți, sub B 14; reclamanții reconvenționali P. M. și soția P. E., sub B 26, ambii în cota de 801/864 părți; reclamantul reconvențional P. M. lui V. și sub B 16, în cotă de 6/864 părți; P. V., P. G., lui I. lui M., O. S. și P. I. lui I., toți în calitate de moștenitori ai defunctului P. I., coproprietar sub B 15, în cotă de 6/864 părți; P. G. lui V., coproprietar sub B 17, în cotă de 6/864 părți; P. S. lui V., coproprietară sub B 18, în cotă de 6/864 părți.; G. A. născ. P., coproprietară sub B 19, în cotă de 6/864 părți; G. S. născ. P., coproprietară sub B 20, în cotă de 6/864 părți, C. M. născ. P., coproprietară sub B 21, în cotă de 6/864 părți și C. I. născ. P., coproprietar sub B 22, în cotă de 15/864 părți.

Părțile nu și-au contestat calitatea de proprietar și cotele de proprietate asupra imobilelor în litigiu.

Imobilul în litigiu a fost identificat și evaluat în raportul de expertiză efectuat de către expert V. G., la care s-au făcut completări pentru a se răspunde obiecțiunilor părților. În completarea IV la raportul de expertiză s-au propus două variante de parcelare, prima conform folosinței faptice și cea de-a doua, conform cotelor de proprietate. Instanța de fond a avut în vedere varianta II- conform cotelor de CF și a cedărilor de cotă aplicată la suprafața reală folosită de părți, conform Planului de situație de la anexa 5 și a tabelului de parcelare de la anexa 8, întrucât această variantă este corectă, în condițiile în care coproprietarii de Carte funciară (pârâții) nu dețin întreaga suprafață de CF, iar suprafața reală folosită de către părți este partajată conform cotelor de CF, urmând ca suprafața nedeținută de coproprietari să rămână în continuare, în stare de indiviziune, pe toți, până la clarificarea raporturilor juridice dintre aceștia și persoanele fizice și juridice deținătoare, respectiv pârâții care nu sunt coproprietari de CF.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții P. N. și P. E., solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul de a se dispune sistarea indiviziunii asupra imobilului înscris în CF 2315 L., nr. top. 7776/1 fânaț, Pârâul M., nr. 7777/1 neproductiv conform completării 4 la raportul de expertiză topografică întocmit de către expert V. G., în varianta 3 de partaj conform cotelor de Cf și a cedărilor de cotă aplicate la suprafața reală a imobilului din litigiu.

În dezvoltarea motivelor de apel arată că hotărârea atacată este dată cu încălcarea esențială a legii, instanța de fond a eșuat în a valoriza prev. art. 328 Cod civil. Susțin apelanții că dacă părțile nu se învoiesc, instanța va stabili bunurile supuse împărțelii. Bunul supus împărțelii îl reprezintă imobilul teren înscris în CF 2315 L. în suprafață reală de_ mp, așa cum a rezultat din probele administrate în cauză. Dispunând partajul conform variantei 2 din completarea 4 la raportul de expertiză, instanța de fond a stabilit că terenul supus împărțelii este mai mic decât suprafața reală, și astfel a exclus de la masa de împărțit suprafața de 6228 mp. Susțin apelanții că un asemenea raționament nu are susținere legală, în condițiile în care dreptul de proprietate are un caracter perpetuu, existând și păstrându-se în patrimoniul titularului independent de exercitarea lui.

In opinia acestora, cât timp nu s-a făcut dovada că respectiva suprafață de teren ar fi fost dobândită în proprietate de alte persoane decât coproprietarii de CF, nu subzistă nici un temei pentru excluderea ei de la masa de împărțit. In varianta adoptată de instanță, nu s-a dat eficiență disp. art. 728 cod civil potrivit cărora nimeni nu este obligat a rămâne în indiviziune, suprafața de 6228 mp ce formează obiectul lotului nr. 8 rămânând în continuare în indiviziune pe vechii proprietari. Â

In calea de atac a fost audiat expertul. S-a depus extras de carte funciară in extenso.

Prin decizia civilă nr. 62/A/2012, Tribunalul A. a respins apelul reclamanților, reținând următoarele:

Obiectul acțiunii dedusă judecății îl constituie sistarea indiviziunii asupra imobilului înscris în CF 2315 L. nr. top. 7776/1 fânaț Părăul M. și 7777/1 – neproductiv. Suprafața de carte funciară a imobilului este de 4000 mp. În realitate, suprafața măsurată de expert este de 15 964 mp .

Proprietarii tabulari nu folosesc în realitate întreaga suprafață de_ mp. O parte din aceasta, respectiv imobilul cu nr. top. nou 7777/1 – astfel identificat de expert este folosit de către numiții G. P., C. I., C. G., H. V. care nu au calitatea de pârâți în prezentul dosar.

Varianta de sistare a indiviziunii adoptată de instanță este una corectă. S-a avut în vedere cotele de proprietate deținute de către proprietarii tabulari precum și cedările de cotă, aplicate la suprafața reală. Lotul rămas în indiviziune pentru că nu este folosit de proprietari ci se pare că a fost înstrăinat a rămas pe vechii proprietari pentru ca persoanele ce folosesc această suprafață de teren să-și poată rezolva din punct de vedere juridic situația.

Susținerea apelanților că instanța de fond nu a dat eficiență prevederilor art. 728 Cod civil nu poate fi reținută, atâta timp cât fiecare proprietar tabular a primit un lot corespunzător cotei deținute și a cedărilor de cotă raportat la suprafața reală. Adoptând o astfel de variantă niciunui coproprietar nu i-a fost încălcat dreptul de proprietate. Solicitând partajarea și a numărului top. nou 7777/1 înseamnă a pretinde ceva ce nu mai deții în patrimoniu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții P. I. și P. E., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului și a schimbării în parte a sentinței primei instanțe, sub aspectul modalității de partaj.

În expunerea motivelor, recurenții susțin că instanța de apel a reținut în mod greșit că persoanele care folosesc imobilul păstrat în indiviziune nu sunt pârâți în dosar, întrucât aceștia au fost introduși în cauză încă de la început, prin cererea de chemare în judecată.

Recurenții arată că deși figurează în cartea funciar ca proprietari, instanța de apel a reținut că aceștia pretind ceva ce nu mai dețin în patrimoniu.

Reclamanții recurenți critică de asemenea soluția de rămânere în indiviziune asupra imobilului cu nr. top. 7777/1, susținând că prin menținerea acestei stări de coproprietate se încalcă prevederile art. 728 C. civ., în condițiile în care, pe de-o parte se reține că părțile nu dețin întreaga suprafață de CF, iar pe de altă parte, se menține situația neschimbată de CF, în care părțile figurează ca proprietari.

În drept se invocă art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Recursul este legal timbrat (fila 39).

Pârâții intimați nu au depus întâmpinare.

Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma criticilor formulate, curtea reține următoarele:

Potrivit mențiunilor din CF 2315 L., imobilele cu nr. top. 7776/1 și 7777/1 au o suprafață de CF de 4000 mp. Din lucrarea tehnică efectuată la fond rezultă că suprafața reală a acestor imobile este de aproape 16.000 mp, ceea ce înseamnă că suprafața reală este de patru ori mai mare decât cea de CF. Cu toate acestea, în cauză nu s-a solicitat rectificarea suprafeței tabulare, cerere care se soluționează într-un cadru procesual diferit de cel al unei cereri de partaj.

În aceste condiții, se constată că, deși potrivit mențiunilor din cartea funciară, reclamantul P. I. este coproprietar asupra unei cote de 6/864 părți, ceea ce corespunde unei suprafețe de CF de aproximativ 28 mp., prin modalitatea de partajare, instanța de fond a atribuit acestuia un lot de 372 mp, fără ca nicio parte să solicite în prealabil rectificarea de CF. Mai mult, instanța de fond a menținut dreptul de coproprietate asupra imobilului cu nr. top. 7777/1, pentru care a stabilit o suprafață reală de 6228 mp., în condițiile în care, așa cum s-a reținut, întreaga suprafață a celor două imobile apare în CF ca fiind de 4000 mp.

Față de cele ce preced, Curtea constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că prin varianta de partajare adoptată de instanța de fond nu s-a încălcat dreptul de proprietate al reclamanților.

Potrivit art. 32 lit. a din Legea nr. 7/1996, astfel cum era în vigoare la data formulări acțiunii, efectul de opozabilitate al înscrierilor este inoperant în ceea ce privește suprafața terenurilor. Cu alte cuvinte, Cartea Funciară nu garantează suprafața imobilelor. Aceasta înseamnă că, în ce privește suprafața de CF, aceasta poate fi rectificată în sensul de a se înscrie suprafața reală. Câtă vreme însă nu s-a solicitat rectificarea suprafeței de carte funciară, cerere care se soluționează în contradictoriu cu proprietarii imobilelor învecinate,

(continuarea deciziei civile nr. 2/17.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._ )

sistarea stării de indiviziune nu se poate face decât pentru suprafața înscrisă în cartea funciară.

Din această perspectivă, Curtea constată că prin hotărârea primei instanțe, reclamantul și pârâții au dobândit drepturi exclusive de proprietate asupra unor suprafețe de teren mai mari decât cele care li se cuveneau conform înscrisurilor care dovedesc întinderea drepturilor lor. Dar, în condițiile în care aceste aspecte nu au fost criticate ele nu au putut fi cenzurate în calea de atac.

Pentru cele ce preced, având în vedere că potrivit art. 316 C. pr. civ. coroborat cu art. 296 teza finală C. pr. civ., în propria cale de atac, părții nu i se poate agrava situația, Curtea constată că criticile reclamanților nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., astfel că în baza art. 312 C. pr. civ., va respinge recursul de față ca nefondat.

Pentru aceste motive:

În numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de către reclamanții P. N. și P. E. împotriva deciziei civile nr. 62/A/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar civil_ .

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 17.01.2013.

Președinte,

A. N.

Judecător,

C. G. N.

Judecător,

M. F. C.

Grefier,

N. P.

Redc. M.F.C.

Tehn. M.F.C./22.01.2013

N.P./2 ex/07.02.2013

Jud. fond – E. D.

Jud. apel – L. D./L. Paescaru P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 2/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA