Rectificare carte funciară. Decizia nr. 85/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 85/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 07-02-2013 în dosarul nr. 85/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 85/2013
Ședința publică de la 07 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.-președinte secție
Judecător C. G. N.-vicepreședinte
Grefier N. P.
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții G. G. și G. A., împotriva deciziei civile nr. 205/2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._, având ca obiect rectificare carte funciară.
Se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței: la data de 04.02.2013 concluzii scrise formulate de intimata pârâtă M. L.; la data de 07.02.2013 concluzii scrise formulate de recurenții G. G. și G. A..
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 31.01.2013 și au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
P. sentința civilă nr. 7524/27.10.2011, pronunțată de Judecătoria S., s-a respins acțiunea formulată și completată de reclamanții G. A. și G. G. în contradictoriu cu pârâții M. S. prin P., S.C. U. S.A. și M. L.. S-a mai dispus obligarea reclamanților să plătească pârâtei M. L. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ /9.09.2010, formulată și completată de reclamanții G. G. și G. A. în contradictoriu cu pârâții M. S. prin P., M. L. și S.C. U. S.A., s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității tuturor înscrierilor din CF_ S.; să se dispună sistarea acestei cărți funciare, fiind a doua carte funciară deschisă pentru același imobil evidențiat corect în CF_ S., nr. top 1673/2; să se dispună anularea încheierii de CF nr._/2009 prin care s-a dispus sistarea cărții funciare nr._ S.; să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2270/1997 încheiat de pârâta M. L. cu fosta RAGCL S.; cu cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței prima instanță a reținut că apartamentul în litigiu situat administrativ în S., ., jud. S. era identificat inițial în CF colectivă 2292 S., nr. top. 1673, fiind la 14.02.1964 proprietatea Statului Român cu titlu de drept naționalizare în baza D 92/1950, sub B9.
Reclamanta G. A. și soțul său G. G. sn., în prezent decedat, dobândesc cu titlu de cumpărare dreptul de proprietate asupra acestui apartament în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._, în condițiile Legii 4/1973, dreptul de proprietate în favoarea acestora fiind înscris în CF 2292 S. sub B10, cu transcrierea apartamentului în CF_ S. și atribuirea nr. top. nou 1673/2, conform încheierii de CF nr. 6297/23.11.1974.
În baza D. 223/1974, apartamentul dobândit de reclamanți este preluat de Statul Român conform deciziei nr. 32/1978 a fostului Consiliu Popular al Județului S., înscriere efectuată în CF_ S. sub B 3.
Întrucât la data apariției Legii 112/1995 pârâta M. L. ocupa acest apartament potrivit contractului de închiriere cu nr. 1000/7.02.1989, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2270/22.12.1997 încheiat în condițiile Legii 112/1995 cu fosta R.A.G.C.L. S., pârâta M. L. devine proprietara apartamentului în litigiu menționat în contract ca fiind înscris în CF 2292 S., cu nr. top. 1673/1.
Pentru înscrierea în CF a dreptului de proprietate în favoarea pârâtei se procedează din eroare la o nouă dezmembrare a nr. top inițial 1673, atribuindu-se apartamentului nr. top 1673/5, dreptul de proprietate dobândit de pârâtă fiind înscris în CF individuală_ S., printr-o nouă transcriere din CF 2292 S., în baza încheierii de CF nr._/11.09.1998. (filele 29, 87, 88)
Pentru a se corecta probabil confuzia creată prin identificarea aceluiași apartament în două cărți funciare diferite cu nr. top. diferite, în CF_ S. se notează la B4 mențiunea că „acest apartament este întabulat în CF_ S. în favoarea lui M. L.”, notare ce se radiază prin sentința irevocabilă nr. 3393/10.07.2006 pronunțată de Judecătoria S., motivat în esență prin aceea că notarea s-a făcut fără suport legal, fără un act juridic și o încheiere de carte funciară corespunzătoare, contrar dispozițiilor art. 43 din DL 115/1938 și art. 22 din Legea 7/1996.
P. sentința civilă nr. 68/14.01.2009, se admite însă acțiunea formulată de M. L. în contradictoriu cu M. S. și S.C. U. S.A. și se constată astfel că apartamentul înscris în CF_ S., nr. top. 1673/5 este același cu cel înscris în CF_ S. nr. top. 1673/2, că M. L. a cumpărat acel apartament, s-a dispus rectificarea nr. top. al apartamentului din 1673/5 în 1673/2, cum era corect, dispunându-se de asemenea sistarea CF_ S.. Toate aceste operațiuni s-au efectuat în baza hotărârii judecătorești menționate prin încheierea nr._/19.03.2009 a OCPI S..
Este adevărat că în acel litigiu reclamanții G. G. și G. A. nu au fost părți iar sentința civilă nr. 68/2009 nu le este opozabilă, însă reclamanți nu au dovedit o altă stare de fapt decât cea reținută de instanța de judecată, ci dimpotrivă, acțiunea lor se întemeiază pe aceeași situație faptică, respectiv identitatea între apartamentul pe care l-au avut în proprietate până în anul 1978 și apartamentul cumpărat pe pârâta M. L., fostă chiriașă, în baza Legii 112/1995. Reclamantul G. G. jr. a recunoscut că pârâta locuiește în același apartament pe care l-au avut în proprietate părinții săi și cu prilejul cercetării locale efectuate în cauză de instanță, tocmai pentru a verifica dacă există vreo îndoială, în raport de componența pe apartamente a imobilului din ., privind identitatea apartamentului în litigiu, care s-a constat a fi unul și același, inițial proprietatea familiei G. și în prezent proprietatea pârâtei M..
În ce privește contractul de vânzare-cumpărare nr. 2270/1997 încheiat de pârâta M. L. cu fosta R.A.G.C.L. S., instanța a apreciat că el poate face obiectul verificării legalității în raport la dispozițiile legale în vigoare la data încheierii lui, astfel că susținerile pârâtului M. S. cu privire la inadmisibilitatea cererii în constatarea nulității absolute a acestui act motivat prin aceea că reclamanții nu mai pot urmări decât despăgubiri prin echivalent și nu restituirea în natură se găsesc neîntemeiate, neavând legătură cu cererea efectiv formulată și motivele ei.
Analizând acest act juridic, instanța a reținut că s-a întocmit în concordanță cu prevederile art. 9 din Legea 112/1995 care permiteau chiriașilor la data intrării în vigoare a legii să cumpere la cerere, locuințele deținute în baza contractului de închiriere, locuințe aflate în proprietatea Statului Român.
Apartamentul în litigiu se găsea la acel moment în proprietatea Statului Român așa cum s-a arătat mai sus, iar la data încheierii lui nu exista nicio cerere de restituire din partea foștilor proprietari, care să împiedice vânzarea potrivit art. 9 alin.1 din Legea 112/1995. La data de 22.12.1997 nu putea exista nici notificarea de restituire în baza Legii 10/2001 invocată de reclamanți, acest din urmă act normativ nefiind în vigoare la acel moment.
La data încheierii contractului de vânzare cumpărare analizat obiectul său exista și a rămas același, chiar dacă ulterior, conform adreselor emise de S.C. U. S.A., răspunsurilor la interogatoriu ale Municipiului S. și S.C. U. S.A. s-au descoperit erorile strecurate privind identificarea topografică a apartamentului ce a făcut obiectul vânzării, în sensul că acesta nu avea nr. top. 1673/5 ci 1673/2 care i se atribuise anterior prin dezmembrare și a fost transcris eronat în CF individuală_ S., deși se găsea deja în CF_ S., erori de identificare topografică a apartamentului ce s-au înlăturat prin sentința civilă nr. 68/2009 a Judecătoriei S.
Sunt neîntemeiate susținerile reclamanților în sensul că prin sentința civilă nr. 68/2009 s-a modificat obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2270/1997 în sensul că s-a încheiat un nou contract având ca obiect un imobil ce face obiectul unei cereri de restituire în natură în baza Legii 10/2001, contrar dispozițiilor acestui act normativ.
Așa cum s-a arătat, dispozitivul sentinței nu ține locul unui act autentic de vânzare cumpărare, instanța nu a fost investită cu pronunțarea unei hotărâri în acest sens, ci s-au constatat inadvertențele privind identificarea topografică a apartamentului cumpărat de reclamanta din acel litigiu M. L., care s-a dovedit a fi același apartament pe care familia G. l-a avut în proprietate până în anul 1978, în raport de situația de carte funciară la acea dată.
Mai mult decât atât, reclamanții nu au făcut dovada înregistrării unei cereri de restituire în natură a apartamentului în litigiu în procedura prevăzută de Legea 10/2001 și nici nu s-a efectuat vreo notare a unei asemenea acțiuni în CF_ S. sau CF_ S., astfel că nu se poate reține reaua credință a pârâtei M. L. nici chiar la data promovării acțiunii soluționată prin sentința civilă nr. 68/2009.
În temeiul art. 948 C. civ., pentru considerentele de fapt mai sus arătate, s-a respins cererea reclamanților de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 2270/1997 încheiat de pârâta M. L. cu fosta R.A.G.C.L. S., ca neîntemeiată.
Întrucât toate înscrierile din CF_ S. sunt și rămân valabile, în baza unor acte juridice, inclusiv hotărâri judecătorești irevocabile, care continuă să-și producă efectele, în baza art. 34 pct. 1 și 3 din Legea 7/1996 s-a respins cererea reclamanților de anulare a încheierilor de CF din această foaie funciară, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 43 alin. 2 din Legea 7/1996, o carte funciară se poate închide doar în cazul în care întregul imobil înscris în acea carte funciară a fost transcris, ceea ce nu se găsește aplicabil în ce privește CF_ S. unde se găsește și rămâne înscris apartamentul proprietatea pârâtei M. L. cu nr. top. 1673/2. În consecință și capătul de cerere privind sistarea CF_ S. s-a respins ca neîntemeiat.
Reclamanții au mai solicitat și anularea încheierii de CF nr._/2009 prin care s-a dispus sistarea cărții funciare nr._ S., însă aceasta are la bază, așa cum s-a arătat, sentința civilă nr. 68/2009 pronunțată de Judecătoria S., irevocabilă, prin care s-a dispus sistarea acelei cărți funciare. Atâta timp cât această hotărâre își produce efectele iar imobilul care a fost înscris în această foaie funciară, respectiv apartamentul în litigiu cu nr. top. 1673/2 a fost transcris în CF_ S., față de dispozițiile art. 34 și art. 43 alin. 2 din Legea 7/1996, s-a respins și această cerere ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii; cu cheltuieli de judecată.
P. decizia civilă nr. 205/2012 Tribunalul S. a respins apelul declarat de reclamanții G. G. și G. A. împotriva sentinței civile nr. 7524/2011, pronunțată de Judecătoria S., care a fost păstrată.
A obligat pe apelanții G. G. și G. A. la plata către intimata M. L. a sumei de 1.300 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Starea de fapt dedusă judecății a fost pe larg descrisă de prima instanță și nu a fost contestată de părți (fiecare dându-i doar o altă semnificație juridică) așa încât în soluționarea apelului tribunalul s-a limitat la a da răspuns tuturor motivelor de apel, fără, însă, a mai reitera pe larg starea de fapt, care a fost reținută din motivarea primei instanțe.
O primă critică a sentinței judecătoriei este circumscrisă situației decurgând din existența a două cărți funciare pentru același imobil și decizia greșită a primei instanțe de a nu dispune sistarea uneia. Imobilul cumpărat de pârâta intimată este același cu cel pe care aceasta l-a deținut în chirie și care, cu ocazia vânzării, a fost greșit dezmembrat și înscris în cf. Pentru a se face această ”clarificare” în cf_ S. s-a notat, sub B4, mențiunea că acest apartament este același cu cel întabulat în cf_ S. în favoarea lui M. L., dar această notare a fost radiată prin sentința 3393/2006 a Judecătoriei S., reținându-se că notarea s-a făcut fără un suport legal, fără un act juridic și o încheiere de carte funciară corespunzătoare, încălcându-se astfel prevederile art. 43 din Decretul-lege nr. 115/1938 și 22 din legea nr. 7/1996.
Sentința ulterioară, în legătură cu care apelanții invocă inopozabilitatea, nr. 68/2009 confirmă faptul că apartamentul înscris în cf_ S., nr. top. 1673/5 este același cu cel înscris în cf_ S., top. 1673/2, că pârâta a cumpărat acel apartament în baza Legii nr. 112/1995, s-a dispus rectificarea nr. top. al apartamentului în cel corect, 1673/2 și sistarea cf_ S.. Critica apelanților în sensul că această sentință le este inopozabilă, s-a apreciat că nu poate fi primită. Reclamanții nu aveau de ce să fie parte în acel litigiu care viza situația juridică a unui apartament ce fusese proprietatea Statului Român vândut în baza legii 112/1995 fostului chiriaș, iar la acel moment reclamanții nu formulaseră cerere de restituire a imobilului, demersul lor pornind după apariția Legii nr.10/2001. Este adevărat că aceștia au inițiat procesul anterior, finalizat prin sentința 3393/2006, dar această hotărâre nu a făcut ca reclamanții să redobândească bunul asupra căruia pârâta invoca un drept de proprietate, pentru a se justifica o calitate a lor în procesul ulterior.
Apelanții încearcă să inducă ideea că prin sentința 3393/2006 s-a stabilit că apartamentul cumpărat de pârâtă și cel care a aparținut reclamanților sunt diferite, dar acest lucru a fost contrazis de toată evoluția ulterioară a actelor,cât și de întreg probatoriul administrat în cauză, inclusiv cercetarea locală.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 112/1995, chiriașii având contracte de încheiere valabil încheiate la data apariției legii puteau opta pentru cumpărarea locuințelor, dacă acestea nu făceau obiectul unei cereri de restituire în natură a fostului proprietar. Reclamanții nu au solicitat restituirea imobilului în temeiul dispozițiilor acestei legi și acesta este motivul pentru care el a putut fi înstrăinat pârâtei. Demersul ulterior, de acordare de măsuri reparatorii în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nu mai putea fi finalizat cu restituirea bunului în natură dacă contractul de vânzare-cumpărare nu s-ar fi anulat în prealabil, fostul proprietar având drept la despăgubiri. Introducerea acțiunii în dosarul 77/2006 nu echivalează cu o cerere de restituire a imobilului în temeiul dispozițiilor Legii nr. 115/1996, motiv pentru care nu se poate reține nici reaua-credință a cumpărătoarei.
O chestiune esențială a acestui litigiu este aceea care decurge din întrebarea dacă prin sentința pronunțată în anul 2009 se modifică obiectul contractului de vânzare-cumpărare sau nu? Așa cum în mod corect a arătat și prima instanță, această sentință nu a modificat cu nimic obiectul contractului de vânzare-cumpărare. O eroare asupra substanței obiectului contractului de vânzare-cumpărare, de natură a duce la nevalabilitatea lui, ar fi fost în cazul în care s-ar fi cumpărat altceva decât ceea ce s-a vizat, însă pârâta a cumpărat același bun, în substanța sa, greșita lui identificare din perspectiva coordonatelor de CF fiind, în contextul situației de fapt din prezenta cauză, doar o eroare materială și nu un caz de nulitate a convenției. Vânzarea s-a perfectat în anul 1997, iar ulterior s-a rectificat o eroare din cuprinsul său și nu se poate susține că apartamentul s-a vândut după declanșarea procedurii în temeiul Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanții, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.
În expunerea criticilor se arată, în esență, următoarele:
1. Greșit instanța de apel respinge primul motiv de apel privitor la respingerea solicitării de anulare a încheierii_/2009. Deși instanța de fond reține că această încheiere are la bază sentința 68/2009 și nu poate anulată, însă constată lipsa de opozabilitate față de reclamanți, și astfel motivarea întemeiată pe existența unei sentinței inopozabile nu poate fi primită.
Recurenții arată că toate părțile din procesul finalizat cu sentința 68/2009 cunoșteau demersurile efectuate de reclamanți, anterior anului 2006, în ceea ce privește restituirea imobilelor, însă atât M. S., cât și U. nu au învederat instanței aceste aspecte și nu au formulat apărări.
2. Instanța de apel a ignorat efectele sentinței 3363/2006 care stabilește o situație contrară celor stabilite în sentința nr. 68/2009.
P. aceste hotărâri s-a constatat nulitatea absolută a notării în CF_ S., rectificându-se prin radiere și constatându-se că între imobilele din CF_ S. și_ nu este legătură. Față de aceștia, sentința nr. 68/2009 nu poate produce efecte contrare.
3. Instanța de fond a reținut în mod absolut eronat că nu s-a formulat cerere de restituire a imobilului în litigiu de către reclamanți, or s-a emis și dispoziția de despăgubire.
Instanța de apel reține că cererea de restituire nu putea fi soluționată prin restituirea în natură fără anularea contractului de vânzare-cumpărare, dar contractul a vizat un imobil altfel identificat în CF, astfel că anularea nu putea fi cerută.
4. Instanța a precizat că prin sentința nr. 68/2009 nu s-a realizat o modificare a obiectului contractului, însă ca urmare a efectelor acestei sentințe se conferă efecte reale contractului de vânzare-cumpărare, al cărui obiect – scriptic – a fost, până în anul 2009, un alt imobil decât ce real, inexistent din punct de vedere al înscrierii în CF.
Astfel, într-un mod fraudulos, se modifică contractul de vânzare – cumpărare în anul 2009 prin sentința nr. 68/2009.
M. a fost prevenită de M. S. despre demersurile de restituire, iar până în anul 2009 reclamanții au fost în imposibilitatea să-și apere dreptul la restituirea imobilului întrucât nu exista nici un contract de vânzare – cumpărare încheiat asupra imobilului înscris în CF_ S..
P. întâmpinare, M. S. a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare apartamentul se afla în proprietatea statului și nu exista cerere de restituire, iar prin sentința nr. 68/2009 s-au constatat erorile privind identificarea topografică a apartamentului cumpărat de M., ce s-a dovedit a fi același cu cel pe care familia G. l-a avut în proprietate.
Intimata M. L., prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență, după expunerea pe larg a stării de fapt, că motivele de recurs sunt nefondate.
. întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate conform art. 304 C. proc. civ., Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele:
Reclamanții recurenți au învestit instanța de judecată cu o acțiune completată, având ca obiect principal acțiunea în rectificare de carte funciară, și constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 2270/1997.
În mod corect acțiunea, astfel completată, a fost respinsă de către instanța de fond, iar decizia instanței de apel, întrucât a menținut această soluție, este legală.
În legătură cu înscrierile care se fac în cartea funciară – respectiv întabulări, înscrieri provizorii și notări, pot fi exercitate două acțiuni: acțiunea în prestație tabulară și acțiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară, reglementate de DL 115/1938 și Legea nr. 7/1996.
Dispozițiile art. 34 din acestea reglementează situațiile în care se poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, respectiv dacă înscrisul sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris; au încetat efectele actului juridic în baza căruia s-a făcut înscrierea și situația în care înscrierea nu mia este în concordanță cu situația reală.
Astfel, potrivit acestor texte legale, se admite introducerea acțiunii în rectificare pentru două nulități diferite în cazul art. 34 alin 1, respectiv nulitatea titlurilor și nevalabilitatea înscrierii, pentru greșita calificare a dreptului, pentru încetarea condițiilor de existență a dreptului înscris și încetarea efectelor actului juridic.
Or, în speță, nu sunt incidente nici una din cazurile de rectificare de carte funciară, cum corect au reținut instanțele de fond.
E de precizat că, verificând cererea de chemare în judecată, cât și cele două precizări, respectiv completarea de acțiune, Curtea constată că acțiunea în rectificare de carte funciară nu a fost motivată în drept și nu a fost susținut nici unul din cazurile de rectificare prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996, arătate mai sus.
Nici prin motivele de recurs nu se susține incidența vreunui caz de rectificare de carte funciară din cele prevăzute de lege, majoritatea susținerilor vizând situația de fapt reținut de către instanțele de fond, deci netemeinicia hotărârilor instanțelor de fond.
În acest context, se impune precizarea referitoare la criticile de netemeinicie aduse de către recurenți deciziei atacate.
Criticile ce vizează netemeinicia hotărârii atacate, respectiv starea de fapt, referirile instanței de apel privitoare la starea de fapt, etc. nu pot fi analizate în prezenta cale de atac în condițiile în care punctele 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. au fost expres abrogate, întrucât controlul judiciar efectuat de instanța de recurs este limitat la aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate.
Instanța de recurs verifică modul în care s-a interpretat și aplicat legea de procedură și legea substanțială unei stări de fapt stabilită prin hotărârile instanțelor de fond.
Or, recurenții, deși invocă în susținerea recursului motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., nu arată distinct criticile care fundamentează aceste motive de nelegalitate și nu indică textele legale care au fost aplicate sau interpretate greșit de către instanța de apel.
Dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. sunt incidente în două ipoteze distincte, respectiv în caz de plus petita, când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și în caz de extra petita când instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, motiv de recurs ce urmărește respectarea disponibilității procesuale.
Recurenții nu invocă nici una din ipotezele vizate de acest text legal, care oricum sunt excluse față de soluția dată prin decizia atacată, de respingere a apelului și menținere a sentinței primei instanțe.
Cu referire la susținerile cuprinse la punctul 1 din declarația de recurs, se constată că sunt nefondate.
Pentru a fi incident cazul de rectificare (deși nu s-a arătat expres) prevăzut de art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, așa cum era în vigoare la data introducerii acțiunii, se impune ca mențiunile sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit înscrierea să nu fi fost valabil.
Reamintim că art. 34 pct. 1 admite intentarea acțiunii în rectificare pentru două nulități deosebite: nulitatea titlurilor ( a actului juridic) și nulitatea înscrierii.
Nevalabilitatea înscrierii este incidentă dacă există contrazicere între încheiere și actul juridic, dacă în cartea funciară se trece o altă persoană decât cea menționată în încheiere, dacă se înscrie un alt drept decât cel arătat în încheiere.
În cauză, acest text legal cu evidență nu este incident.
Imobilul apartament în litigiu este înscris într-o singură carte funciară, contrar susținerilor recurenților, deci în CF_ S.. Referirile instanței de fond vizau situația anterioară întabulării sentinței nr. 68/2009, deci prealabil formulării prezentei acțiuni în rectificare.
În concluzie, cu evidență nu poate fi primită susținerea privitoare la art. 43 alin 2 din Legea nr. 7/1996.
Mai mult, corect a reținut instanța de fond că încheierea_/2009 are la bază sentința nr. 68/2009 și astfel încheierea nu poate fi anulată.
Pentru a fi admisă o cerere în rectificare a încheierii_/2009 în temeiul art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1998, astfel cum s-a arătat mai sus, era necesar a se fi constatat, prin hotărâre judecătorească, nulitatea titlului. Or, sentința civilă nr. 68/2009 nu a fost desființată prin căile legale de atac ordinare și extraordinare, singura posibilitate de constatare a nulității acestei hotărâri judecătorești irevocabile, intrată în puterea lucrului judecată și devenită opozabilă erga omnes odată cu întabularea ei în cartea funciară, deci și prezenților reclamanți.
P. urmare, a susține că simpla inopozabilitate a acestei hotărâri întrucât reclamanții nu au avut calitatea de parte în procesul care s-a pronunțat, este de neprimit.
Asupra susținerilor formulate la punctul 2 din declarația de recurs, ce a constituit și motivul 2 de apel, se constată că instanța de apel corect le-a înlăturat, reținând că apartamentul cumpărat de părți și cel ce a aparținut reclamanților nu sunt diferite.
Deși recurenții susțin că instanța de apel nu a adus argumentele legale pentru înlăturarea efectelor sentinței 3393/2006, aceștia nu indică textele legale pe care le-a încălcat sau aplicat greșit Tribunalul S..
Or, relevant în cauză, astfel cum s-a arătat mai sus, este inexistența vreunui caz de rectificare de carte funciară și împrejurarea că sentința 68/2009 s-a întabulat în cartea funciară, cu efectele arătate.
Susținerile de la punctul 3 vizează netemeinicia hotărârii atacate, respectiv starea de fapt stabilită de către instanța de apel, aspecte inadmisibil de analizat în prezenta cale de atac, astfel cum s-a arătat în cele ce preced.
Criticile formulate la punctul 4 sunt cu evidență de neprimit, iar toate susținerile referitoare la sentința nr. 68/2009 exced prezentului cadru procesual.
A susține că o hotărâre judecătorească, irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat conform art. 1200 pct. 4 din vechiul cod civil, întabulată în cartea funciară, este nelegală, este obținută fraudulos, etc. (…) este nu numai vădit nelegal, dar și în contradicție flagrantă cu principiile constituționale, principiile statului de drept, respectiv principiile procesual civile.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat prezentul recurs, hotărârea atacată fiind legală, nefiind incidente cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.
Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată efectuate și justificate cu înscrisuri la dosar.
Pentru aceste motive,
(continuarea deciziei civile nr. 85/07.02.2013 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I Civilă în dosar civil nr._/306/2010)
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către reclamanții G. G. și G. A. împotriva deciziei civile nr. 205/2012 pronunțată de Tribunalul S. în dosar civil nr._ .
Obligă recurenții să plătească intimatei M. L. suma de 1477 lei cheltuieli de judecată .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.02.2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | Judecător, C. G. N. |
Grefier, N. P. |
Redc. CGN/07.02.2013
Tehn. EH/2 ex/14.02.2013
Jud. fond: A. L.
Jud. apel: V. A./V.C. D.
| ← Expropriere. Decizia nr. 8/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA | Partaj judiciar. Decizia nr. 2/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA → |
|---|
