Expropriere. Decizia nr. 78/2013. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 78/2013 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 31-10-2013 în dosarul nr. 78/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ Nr. 78/2013
Ședința publică de la 31 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Judecător A. N.
Grefier M. R.
M. Public a fost reprezentat de către domnul procuror V. L. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. A. I.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta .., pentru S. R. împotriva sentinței civile nr. 133/2013 pronunțată de Tribunalul H. în dosar nr._ .
Se constată că în termenul de pronunțare acordat în cauză s-au depus la dosar din partea apelantei pârâte, prin registratura instanței, o adresă însoțită de înscris provenind de la societatea Hidroelectrica S.A. prin care se arată că societatea înțelege să ratifice mandatul de reprezentare convențională acordat Cabinetului de avocat E. F. de către fostul administrator judiciar al societății, și că își însușește apelul declarat împotriva sentinței de fond în numele Hidroelectrica S.A. de către reprezentantul convențional, precum și concluzii scrise formulate prin avocat.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 24 octombrie 2013, care face parte integrantă din prezenta decizie.
C. DE A.
Asupra apelului civil de față;
P. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului H. sub dosar nr._, reclamanții R. C. și P. M.-F. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat de către S. de P. a E. Electrice în H. „Hidroelectrica” SA București, să se constate că sunt proprietari, în calitate de fii ai defuncților lor părinți R. C. și R. V. căsătorită P. și nepoți ai defunctului lor bunic R. Marila decedat la data de 10.03.1986, asupra terenului în suprafață de 4499,89 mp, teren ocupat de către pârâta . anul 1989 și expropriat pentru cauză de utilitate publică prin HG nr.392/2002, teren pentru care nu a primit niciun fel de despăgubire; să fie obligat pârâtul să le plătească reclamanților, cu titlu de despăgubire, suma de 40.499, 01 euro (4499,89 mp x 9 euro/mp) reprezentând prețul real al terenului ocupat și expropriat, suma de 79.200 lei (4499,89 mp=0,44ha x 9000 lei/ha/an x 20 ani) sau echivalentul în euro de la data plății efective, reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a terenului ocupat și expropriat pentru perioada 1989-2010, respectiv contravaloarea produselor și a recoltei care s-ar fi obținut de pe acest teren; să se stabilească cel mai scurt și posibil termen de plată al despăgubirilor iar plata să fie făcută în lei la cursul oficial de schimb al BNR din data efectivă a plăți. S-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și prematurității formulării acțiunii reclamanților, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesuale pasive a . pe fondul cauzei s-a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată. P. notele de ședință, pârâtul a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru folosul de tras, pe perioada1989-2007.
Reprezentanta pârâtului . formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor P..
P. întâmpinare, chematul în garanție M. Finanțelor P. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, și pe fond a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată.
P. încheierea de ședință din 15.10.2010 instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și excepția inadmisibilității, restul excepțiilor fiind unite cu fondul cauzei (fila 77, 47 vol.2)
P. sentința civilă nr. 133/2013, Tribunalul H. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. Finanțelor P. precum și excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru folosul de tras solicitat de reclamanții R. C. și P. M. pentru perioada 1990-2001.
A respins excepția prematurității și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților R. C. și P. M..
Pe fond, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților, a constatat că aceștia au calitate de persoane expropriate, cu privire la terenul agricol în suprafață de 4.436 mp, identificat conform raportului de expertiză întocmit de experții C. A., I. D. și I. V..
A fost obligat pârâtul S. R., reprezentat de . plătească reclamanților suma de 153.573 lei cu titlu de despăgubiri, din care 113.118 lei reprezentând contravaloare teren și 40.455 lei reprezentând folos de tras, pe perioada anilor 2002-2010, precum și suma de 4.400 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă în rest acțiunea principală și de asemenea a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul S. R. reprezentat de . în contradictoriu cu M. Finanțelor P..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a analizat cu precădere excepțiile invocate de părți, reținând următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție M. Finanțelor P. s-a constatat că, raportat la dispozițiile art. 12 al. 2 din Legea nr. 33/1994 și art. 2 din HG nr. 392/2002, nu există nicio obligație de garanție instituită în sarcina Ministerului Finanțelor P. față de reprezentanta pârâtului . se află în subordinea Ministerului Economiei și Comerțului, această excepție fiind apreciată ca fondată.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților R. s-a reținut că este nefondată, de vreme ce prin HG nr.392/2002 s-a dat eficiență Decretului nr. 40/21.02.1989, declarându-se de utilitate publică și expropriate în favoarea statului toate terenurile necesare amenajării hidroenergetice a râului Strei, pe sectorul Subcetate-S. cu toate consecințele ce decurg din Legea nr. 33/1994. P. urmare, toți proprietarii sau moștenitorii acestora care fac dovada că au calitatea de persoane expropriate dobândesc calitatea procesuală activă în cauză. Mai mult, odată cu apariția Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care completează cadrul legal instituit de Legea nr. 33/1994 și persoanele expropriate dobândesc calitatea procesuală activă putându-și valorifica drepturile cuvenite în justiție.
Referitor la excepția prematurității acțiunii, s-a reținut că în pofida tuturor diligențelor depuse de persoanele expropriate pentru a intra în posesia cuvenitelor despăgubiri pentru terenul expropriat, . a respectat și nu a parcurs procedura prevăzută de lege, astfel că nu își poate invoca propria turpitudine în cauză.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru folosul de tras solicitat de reclamanți pe perioada 1989-2007, s-a apreciat că aceasta trebuie analizată distinct în funcție de cronologia în care s-au desfășurat raporturile juridice dintre părți. Astfel, pentru perioada 1990-2001, când pârâtul prin reprezentanta sa . procedat la o expropriere de facto a terenurilor deținute de antecesorii reclamanților, dreptul la acțiune în despăgubiri al acestora este prescris raportat la dispozițiile art. 13 și 8 din Decretul nr.167/1958. Odată cu apariția HG nr. 392/2002, situația juridică a terenului se clarifică, acesta fiind expropriat de jure, astfel că în speță nu mai sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun, ci Legea specială care reglementează situația exproprierii pentru utilitate publică, respectiv Legea nr. 33/1994, care nu face vorbire de prescripția dreptului la acțiune în despăgubiri, expropriatorul recunoscând exproprierea și având obligația de a despăgubi pe expropriat. P. urmare, față de aceste considerente, instanța a respins excepția prescripției invocată de pârât pentru perioada 2002 și până la data introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că la începutul anului 1990, prepușii . procedat la decopertarea terenurilor agricole riverane albiei râului Strei, la confluența cu râul M., în scopul înfăptuirii amenajării hidroenergetice a râului Strei pe sectorul Subcetate-S., potrivit Decretului nr. 40/1989. Această lucrare de amenajare hidroenergetică s-a pornit în lipsa unui cadru legal explicit și fără acordarea de despăgubiri proprietarilor terenurilor afectate, în situația în care regimul juridic al acestor terenuri nu era stabilit, Legea nr. 18/1991 nefiind adoptată la data începerii lucrărilor.
Odată cu apariția HG. nr. 392/2002, întreaga lucrare de amenajare hidroenergetică a fost declarată de utilitate publică de interes național urmând ca toate suprafețele de teren afectate să fie expropriate în favoarea Statului R. reprezentat prin S. de P. a E. Electrice „Hidroelectrica” SA București. Nici în acest nou context legislativ, pârâta . a depus diligențele necesare și nu a reușit parcurgerea procedurii de acordare a despăgubirilor persoanelor expropriate, situație care trenează și în prezent astfel încât, proprietarii terenurilor afectate de lucrările de amenajare se găsesc în situația de a fi lipsiți atât de folosința, cât și de dreptul de a dispune de terenurilor lor, pentru o perioadă de peste 20 de ani.
În această situație se află și reclamanții, care, în calitate de moștenitori ai proprietarului tabular R. I., aspect dovedit cu actele de stare civilă depuse la dosar, au fost lipsiți de dreptul de a folosi și de a dispune de terenurile lor în suprafață de 4436 mp, ce au fost ocupate abuziv, inițial, astfel cum rezultă din declarația martorului B. I..
Terenul a fost identificat și evaluat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de experții I. D. I., C. A. și I. V., stabilindu-se și valoarea beneficiului nerealizat de reclamanți prin lipsirea lor de folosința terenului.
Potrivit dispozițiilor art. 1-4 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea ce se cuvine persoanelor expropriate se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, care în speță se cuantifică în beneficiul nerealizat de reclamanți reprezentând contravaloarea producției agricole anuale pe perioada în care aceștia au fost lipsiți de folosința terenului. Instanța de fond a avut în vedere valoarea reală a terenului în sumă de 113.118 lei calculată la 25,5 lei/mp, potrivit variantei 1 din raportul de expertiză, precum și venitul mediu net ce se putea realiza într-un an agricol pe acest teren, estimat la 4495 lei/an.
În ceea ce privește perioada pentru care li se cuvine reclamanților folosul de tras, s-a reținut că în mod legal și echitabil aceasta se datorează din anul 2002, și până în prezent, întrucât odată cu apariția HG nr. 392/2002, se clarifică situația juridică a terenurilor, ca fiind terenuri expropriate, reprezentanta pârâtului . recunoscută de la această dată ca beneficiar de jure al exproprierii de facto înfăptuită din 1990.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul care a solicitat desființarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamanților.
În expunerea de motive apelantul a reiterat excepțiile invocate în fața instanței de fond. În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii 33/1994, apelantul susține că prin cerere, reclamanții solicită acordarea de despăgubiri în temeiul legii menționate, pentru un teren ocupat anterior apariției acestei legi, ceea ce este inadmisibil, având în vedere principiul neretroactivității legii. Reclamanții nu au probat preluarea terenului de către ei sau de către antecesori în anii 1991-1992. Conform susținerilor apelantului, preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989, care în anexa 2 prevede expres preluarea unei suprafețe de 685 ha teren situată în județul H.. În susținerea acestei excepții, apelantul invocă faptul că reclamanții puteau beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care prevăd posibilitatea ca, în cazul în care terenul cooperativizat este ocupat de amenajări hidrotehnice, să se acorde teren în compensare sau despăgubiri.
În ce privește excepția prematurității introducerii acțiunii, susține că în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea 33/1994 și nu s-a dovedit finalizarea procedurii declanșate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Apelantul invocă și excepția lipsei calității procesuale pasive sub aspectul plății despăgubirilor, susținând că expropriatorul este S. R., iar obiectivul este unul de interes național, astfel că S. este cel care trebuie să suporte costurile exproprierii, respectiv plata despăgubirilor, și nu . este întreținută exclusiv prin fonduri proprii și a încheiat contract de concesiune pentru exploatarea terenurilor afectate de obiectul de activitate al acestei societăți.
Apelantul critică soluția primei instanțe și cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, susținând că nu s-a făcut dovada unei vocații succesorale a acestora pe terenul în litigiu, acesta nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor. Se susține că reclamanții nu au formulat întâmpinare la propunerea de preț făcută de apelant, ceea ce înseamnă că au acceptat tacit oferta și că nu au făcut dovada calității de proprietari, ceea ce a dus la imposibilitatea acordării despăgubirilor.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru anii 1989-2007, apelantul susține că în mod greșit s-a reținut că dreptul la acțiune pentru folosul de tras nu este prescris, întrucât în cauză este aplicabil Decretul nr. 167/1958, care instituie un termen de prescripție de trei ani, care în cauză este împlinit. În opinia apelantului, acest petit este prescris în privința despăgubirilor solicitate până în 2007.
În ce privește cererea de chemare în garanție, apelantul susține că în mod greșit a fost respinsă, având în vedere motivele invocate în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Pe fondul cauzei, apelantul consideră acțiunea neîntemeiată întrucât reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate, neavând un titlu valabil asupra terenului, iar, ca urmare a declarării utilității publice a obiectivului hidroenergetic, pârâtul a demarat procedura de notificare a persoanelor îndreptățite la despăgubiri, dar reclamanții nu au formulat, în termen legal, întâmpinare. Ca urmare, prețul propus de acesta a fost acceptat de reclamanți și, în consecință, despăgubirile acordate de instanță sunt neîntemeiate. Se susține, de asemenea, că nu s-au respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanța de fond nu a ținut cont că valoarea terenului este exagerat de mare în raport cu prețul la care se vând efectiv terenuri în zonă, experții ignorând realitățile pieței imobiliare și prețul de la data întocmirii raportului de expertiză. Aceleași critici sunt aduse și în privința cuantumului folosului de tras, apelatul susținând că instanța de fond a ignorat realitatea de ordin tehnic și economic ce caracterizează situația de fapt, exemplificând în acest sens că s-a avut în vedere cultura de grâu, în condițiile în care este de notorietate specificul culturilor de cartofi și porumb în zona Țării Hațegului.
Intimații nu au depus în cauză întâmpinare.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate C. reține următoarele:
Reclamanții sunt moștenitori ai proprietarului tabular Răsadea I., astfel cum rezultă din actele de stare civilă și extrasele de carte funciară (filele 3-6, 11-21, 161 fond), aspecte necontestate de pârât.
Imobilele în litigiu, înscrise în CF 79, 1396, 1397, 1409 Sîntămărie-O., au fost cooperativizate, o parte din acestea făcând obiectul restituirii în temeiul legilor fondului funciar, prin titlul de proprietate nr._ (fila 9). Conform adeverinței nr. 549/2010 a comunei Sîntămărie-O., terenurile ocupate de amenajarea hidroelectrică a râului Strei nu s-au restituit, pentru acestea urmând a fi parcurse căile procedurale instituite de Legea nr. 33/1994 (fila 8).
Contrar susținerilor pârâtului, terenurile în litigiu nu au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989. P. acest decret s-a aprobat efectuarea de lucrări de investiții pentru obiectivul „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate – S.”. Pentru executarea acestor lucrări, fostul CAP a avizat favorabil exproprierea unei suprafețe de 59,92 ha teren (filele 35-43, vol. II, fond ), însă nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu face parte din această suprafață. În procesul verbal din 28.11.1990 au fost identificate topografic imobilele expropriate prin Decretul nr. 40/1989, iar terenul aparținând antecesorului reclamanților nu se regăsește între aceste imobile (filele 40-41, vol. II, fond).Ca urmare, susținerea pârâtului în sensul că terenurile au fost expropriate prin Decretul nr. 40/1989 nu sunt fondate.
Imobilele în litigiu au fost expropriate prin H.G. nr. 392/2002 prin care s-a declarat utilitatea publică de interes național a obiectivului „Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-S.”, expropriator fiind S. R. prin S. C. de P. a E. Electrice Hidroelectrica SA.
Expropriatorul a demarat procedura de expropriere și implicit de acordare a despăgubirilor, notificând proprietarii în acest sens. În acest scop, pârâtul l-a notificat și pe antecesorul reclamanților (fila 61, vol. I, fond), acesta fiind decedat la momentul emiterii notificării.
Față de această stare de fapt, C. constată nefondate excepțiile invocate de apelant, pentru considerentele ce vor fi expuse.
În ce privește excepția inadmisibilității, apelantul susține, în sprijinul acestei excepții, două argumente, și anume: că terenul era ocupat înainte de apariția Legii nr. 33/1994, astfel că această lege nu este aplicabilă, și că exproprierea a operat în baza Decretului nr. 40/1989.
Așa cum s-a reținut, prin Decretul nr. 40/1989 s-a aprobat efectuarea de lucrări de investiții pentru amenajarea hidroenergetică a râului Strei, lucrări care nu au vizat terenurile în litigiu. Aceste imobile au fost expropriate în 2002, prin HG nr. 392, astfel că Legea nr. 33/1994, în vigoare la data emiterii hotărârii menționate, este pe deplin aplicabilă, neavând relevanță sub acest aspect împrejurarea că, în fapt, ocuparea terenului a avut loc înainte de declararea utilității publice.
De altfel, câtă vreme, până la apariția HG nr. 392/2002 terenurile în litigiu nu erau declarate de utilitate publică, dreptul la acțiune în despăgubiri nu era născut, astfel că nu se puteau obține despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, în acest sens fiind și jurisprudența instanței supreme (decizia civilă nr. 3383/2011).
Nu este lipsită de importanță nici atitudinea pârâtului care, deși susține în prezent că Legea nr. 33/1994 nu este aplicabilă, el însuși a demarat, cu aproape 10 ani înainte, procedura prevăzută de această lege și i-a notificat pe antecesorii reclamanților, considerând la acel moment că aceștia sunt proprietarii terenurilor și că li se cuvin despăgubiri conform legislației ce reglementează exproprierea.
Reținând că exproprierea terenurilor în litigiu a avut loc prin H.G. Nr. 392/2002, C. nu poate primi argumentele apelantului pârât în sensul că reclamanții puteau beneficia de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, întrucât această dispoziție este anterioară exproprierii și ea nu își poate produce efecte ultraactiv.
Pentru cele expuse, se constată că instanța de fond, în mod corect, a respins excepția inadmisibilității.
În ce privește excepția prematurității, C. constată că susținerile apelantului sunt de asemenea nefondate, întrucât nu pot fi imputate reclamanților nici lipsa procedurilor prealabile stabilite de Legea nr. 33/1994, la care face referire apelantul și nici lipsa unei despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate și ocupate de construcțiile hidroenergetice și de apele lacului de acumulare din zona Bucium – Subcetate. Contrar susținerilor apelantului, procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 a fost finalizată, fiind eliberat titlu de proprietate pentru terenurile neafectate de lac, iar pentru cele în litigiu, bunica reclamanților care a formulat cerere de restituire, def. Răsadea E., fiind îndrumată să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994.
Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a .> nu poate fi primită, câtă vreme prin actul normativ de declarare a utilității publice, s-a stabilit că expropriatorul S. R. este reprezentat de pârâtă (art. 2 din HG nr. 392/2002). Aceasta a fost chemată în judecată în calitate de reprezentant al statului și nu în nume propriu. Ca urmare, în această calitate, pârâta justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub aspectul părților fiind corect stabilit.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, se constată, din cele ce preced, că bunica acestora, def. Răsadea E., a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor cooperativizate de la def. Răsadea I., inclusiv terenurile în litigiu (fila 7, vol. I fond). Dreptul de proprietate al antecesorului reclamanților a fost recunoscut atât prin eliberarea titlului de proprietate pentru o parte din imobile, cât și prin recomandarea făcută de organele statului, în speță Primăria comunei Sîntămărie-O., de a urma procedura Legii nr. 33/1994 pentru a obține despăgubiri pentru imobilele în litigiu care, fiind expropriate, nu mai puteau face obiectul restituirii în natură.
De altfel, îndreptățirea antecesorului reclamanților la despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994 a fost recunoscută de S. R. prin demararea procedurii prevăzută de legea de expropriere, acesta, după apariția HG nr. 392/2002, notificându-l pe antecesorul lor cu privire la oferta de acordare a despăgubirilor. Această procedură însă nu a fost finalizată, întrucât la data notificării, persoana notificată era decedată, iar reclamanții nu au avut cunoștință de notificare.
Este de reținut, sub acest aspect, că limitele investirii instanței sunt clar determinate de reclamanți și ele vizează cererea de despăgubiri în calitate de persoane expropriate. Expropriatorul nu a formulat vreo cerere prin care să pună în discuție nulitatea actelor administrative emise în procedura prealabilă prin care i s-a recunoscut antecesorului reclamanților calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri. Ca urmare, dacă s-ar accepta ipoteza, susținută de apelant, că reclamanții nu au calitate procesuală activă, s-ar ajunge ca prin promovarea acțiunii de față, acestora să li se creeze o situație mai grea decât aceea pe care o aveau înainte, în sensul că dacă nu ar fi contestat cuantumul despăgubirilor ar fi fost îndreptățiți să primească despăgubirile stabilite de expropriator, astfel cum au fost comunicate prin notificări. În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă (decizia nr. 5045/2012 a Secției I Civilă).
Fată de aceste circumstanțe, se constată că reclamanții justifică legitimare procesuală activă, dreptul lor de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut prin decizii ale instituțiilor administrative, astfel că aceștia au un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Sub acest aspect se reține că potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de bun protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 poate să acopere atât bunuri actuale cât și valori patrimoniale, inclusiv creanțe, în baza cărora un petent poate pretinde să aibă cel puțin o speranță legitimă să obțină beneficiul efectiv a unui drept de proprietate (Gratzinger și Gratzingerorea contra Republicii Cehe).
În hotărârea pilot pronunțată în cauza A. și alții împotriva României, CEDO a reanalizat noțiunea de bun, subliniind că pentru a exista o valoare patrimonială nu este suficient ca legea să consemneze un drept de care beneficiază reclamantul, fiind necesar ca și instituțiile competente potrivit dreptului intern să constate că reclamantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de dreptul conferit prin lege. Potrivit principiilor ce se degajă din jurisprudența CEDO, „bunul actual” presupune existența unei decizii administrative sau judecătorești definitive prin care să se recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate.
În speță, prin titlul de proprietate nr._ și adeverința nr. 549/2010, S., prin instituțiile sale administrative, a recunoscut reclamanților îndreptățirea la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile neafectate de lacul de acumulare și respectiv la despăgubiri pentru terenul expropriat. Mai mult, expropriatorul a făcut o ofertă de despăgubiri, ceea ce implică și recunoașterea dreptului de proprietate al autorului reclamanților. Ca urmare, reclamanții au cel puțin o speranță legitimă de despăgubiri protejată de Protocolul 1 adițional la Convenție.
În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică. Ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1, este ca această lipsire de libertate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă și rezonabilă, atât sub aspectul cuantumului cât și al termenului în care trebuie să intervină (cauza Akkus contra Turciei, cauza Zubani contra Italiei).
În speță, este de necontestat că preluarea în fapt a terenurilor s-a realizat în anii 1991-1992, exproprierea formală operând prin HG nr. 392/2002. Reclamanții, în calitate de moștenitori ai proprietarului tabular, nu au primit nici până în prezent vreo despăgubire, fapt ce impune în sarcina lor o pagubă disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului statuat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Ca urmare, C. constată că în cauză reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate, astfel că sub acest aspect justifică legitimare procesuală activă.
Apelantul invocă în susținerea excepției lipsei calității procesuale active și împrejurarea că reclamanții nu au făcut dovada unei vocații succesorale pentru terenurile în litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor. Din cele ce preced rezultă că dreptul de proprietate al antecesorului lor asupra terenurilor în discuție a fost recunoscut, pârâtul notificându-l în vederea acordării despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 33/1994. Conform înscrisurilor depuse la dosar - acte de stare civilă, certificat de moștenitor, arbore genealogic - reclamanții sunt succesorii proprietarului tabular ai imobilelor în litigiu. Potrivit dispozițiilor art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, reluate și în art. 26 din Legea nr. 7/1996, dreptul provenit din succesiune este un drept care este opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară.
Ca urmare, câtă vreme dreptul de proprietate al proprietarului tabular al imobilelor în litigiu a fost recunoscut, iar reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori după acesta, C. nu poate primi argumentele apelantului în sensul că terenurile nu fac parte din masa succesorală a autorului reclamanților și că nu au făcut dovada unei vocații succesorale pentru acestea.
Față de toate aceste considerente, C. reține că excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților este nefondată, fiind respinsă în mod corect de prima instanță.
Apelantul critică și soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor P.. P. această cerere, pârâta a solicitat ca, în cazul în care va cădea în pretenții, chematul în garanție să fie obligat să o despăgubească cu sumele ce urmează a le plăti reclamanților. Pârâta și-a justificat această cerere, susținând că statul, ca beneficiar al investiției și al dreptului de proprietate publică asupra terenurilor expropriate, este singurul care trebuie să suporte costurile exproprierii, iar M. Finanțelor P. este cel care gestionează fondurile bănești ale statului.
C. constată nefondate și aceste critici. Potrivit art. 25 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, S., ca subiect de drepturi și obligații, participă în astfel de raporturi prin M. Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop. Așa cum s-a reținut, pârâta nu stă în proces în nume propriu, ci în calitate de reprezentant al Statului. Această calitate a fost stabilită printr-o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 al HG 392/2002. Ca urmare, se constată că prima instanță, în mod corect, a respins cererea de chemare în garanție.
Referitor la criticile apelantului pe fondul cauzei, C. reține următoarele:
În ce privește despăgubirile reprezentând valoarea terenului expropriat, C. constată că prin expertiza și suplimentul la expertiză efectuate în fața primei instanțe, experții au arătat că pe piața imobiliară nu se tranzacționează terenuri similare cu cel în litigiu, întrucât acesta este acoperit de apele lacului Strei din anii 1990, astfel că există o imposibilitate obiectivă de determinare a prețului cu care se vând în mod obișnuit imobile de genul celui în cauză.
Experții au propus mai multe variante de determinare a cuantumului despăgubirilor (filele 104-131, vol. I. fond). Într-o primă variantă, s-a stabilit prețul terenului prin metoda de evaluare a terenului pe bază de profit, metodă recomandată de Ghidul evaluatorilor funciari din România. Pe baza acestei metode, experții au stabilit un preț de 25,5 lei/mp, respectiv 5,93 euro/mp.
Într-o altă variantă, experții au determinat despăgubirile luând în calcul prețurile practicate de . Hațeg, care a achiziționat în 2003 și în 2008 terenuri în zona Hațeg. Potrivit acestei variante, prețul mediu al unui metru pătrat este 8,16 euro.
Experții au mai propus o variantă de stabilire a prețului terenului în litigiu pe baza ofertei de vânzare și respectiv de cumpărare a unor terenuri similare, neocupate de apele lacului. În aceste variante, experții au calculat un preț de 6,16 euro/mp (pe baza ofertelor de vânzare) și respectiv un preț de 9,06 euro/mp (pe baza ofertelor de cumpărare).
În apel, pârâta a solicitat efectuarea unei noi expertize de evaluare a despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat, susținând că nu s-au respectat dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanța de fond nu a ținut cont că de valoarea terenului este exagerat de mare în raport cu prețul la care se vând efectiv terenuri în zonă. Pârâta a depus în fața instanței un contract de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2006, având ca obiect o suprafață de_ mp pe raza satului Covragiu, . 31 apel).
C. constată nefondate susținerile apelantului pârât cu privire la valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat.
Dispozițiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 prevăd, în ce privește calculul cuantumului despăgubirilor, că experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Cum în cauză experții au arătat că în zonă nu sunt tranzacții cu imobile de același fel cu cel în litigiu, iar pârâta nu a făcut dovada unor asemenea tranzacții (contractul depus neavând relevanță deoarece este încheiat cu 10 ani în urmă), în mod corect s-a procedat la determinarea acestui cuantum prin alte metode de stabilire a prețului.
Dintre toate variantele, instanța de fond a ales-o pe cea care a stabilit valoarea cea mai mică, respectiv de 5,93 euro/mp, valoare pe care reclamanții nu au contestat-o.
Ca urmare, C. constată că prima instanță a stabilit în mod corect valoarea despăgubirilor, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, astfel că aceste critici sunt nefondate.
În ce privește despăgubirile reprezentând valoarea lipsei de folosință, C. constată că apelantul a adus critici sub un dublu aspect: în primul rând a criticat cuantumul acestora, iar în al doilea rând s-a invocat prescripția dreptului material la acțiune, susținând că reclamantul ar fi putut fi îndreptățit la acordarea acestor despăgubiri doar pe ultimii trei ani, pentru restul perioadei acțiunea în pretenții fiind prescrisă.
În ce privește cuantumul lipsei de folosință, se constată că instanța de fond a administrat proba testimonială, martorul audiat declarând că înainte de a fi inundat, terenul în litigiu era un teren productiv, pe care se cultiva grâu, porumb, cartofi, legume.
Contrar susținerilor apelantului (care afirmă că instanța de fond a avut în vedere producția de grâu), se constată că valoarea lipsei de folosință a fost calculată luând în considerare culturile de porumb, cartofi și legume (fila 112). De altfel, chiar apelantul susține că este de notorietate că în zonă se practicau culturi de cartofi și porumb.
Ca urmare, susținerile apelantului cu privire la determinarea folosului nerealizat nu sunt fondate, Tribunalul stabilind în mod corect, pe baza probelor administrate, că valoarea despăgubirilor pentru folosul nerealizat este de 4495 lei/an.
În ce privește prescripția dreptului material al reclamanților de a solicita lipsa de folosință pe ultimii 20 de ani, se constată că această cerere este una patrimonială, despăgubirile reprezentând lipsa de folosință fiind guvernate de regulile răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998-999 C. civ. Potrivit art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în speță, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termen de trei ani.
Terenul în litigiu a fost ocupat de lacul de acumulare încă de la începutul anilor 1990, exproprierea pentru cauză de utilitate publică fiind dispusă numai prin HG nr. 392/2002. Temeiul în care se naște dreptul la despăgubiri pentru folosul nerealizat prin lipsa de folosință îl reprezintă ocuparea terenului de către expropriator fără drept, înainte de transferul dreptului de proprietate. Așadar, aceste despăgubiri izvorăsc dintr-un fapt ilicit, iar potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Ca urmare, cererea reclamanților de obligare a pârâtului la plata lipsei de folosință, ca urmare a ocupării fără drept a terenului, este admisibilă doar pentru ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii, pentru restul perioadei, acțiunea fiind prescrisă. În acest sens este și practica instanței supreme (decizia civilă nr. 446/2013, Secția I Civilă).
Pentru cele ce preced, C. constată fondate criticile formulate de apelant cu privire la prescripția dreptului material la despăgubiri reprezentând lipsa de folosință, prima instanță pronunțând hotărârea cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
- // -
(continuare decizia civilă nr. 78/31.10.2013 pronunțată de C. de A. A. I. în dosar nr._ )
Pentru considerentele reținute, în temeiul art. 296 C. pr. civ., C. va admite apelul declarat de pârât împotriva hotărârii primei instanțe, pe care o va schimba în parte, sub aspectul despăgubirilor reprezentând folosul de tras și, rejudecând în aceste limite, va reduce cuantumul despăgubirilor reprezentând folosul de tras pe perioada 2007-2010 la suma de 13.485 lei (4495 lei/an x 3 ani), instanța de fond stabilind aceste despăgubiri până în anul 2010, aspect necontestat de reclamanți, menținând în rest sentința atacată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâtul S. R., prin . sentinței civile nr. 133/2013, pronunțată de Tribunalul H., Secția I Civilă.
Schimbă în parte sentința atacată în ce privește cuantumul despăgubirilor, reprezentând folosul de tras nerealizat și, rejudecând în aceste limite, reduce cuantumul acestor despăgubiri pe perioada 2007-2010 la suma de 13.485 lei (4495 lei/an x 3 ani).
Menține în rest sentința atacată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31.10.2013.
Președinte, M. F. C. | Judecător, A. N. | |
Grefier, M. R. |
Red./Tehn.MFC
7 ex/18.11.2013
Jud. fond- I. I. E.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 9/2014. Curtea de Apel ALBA... | Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 30/2014. Curtea de... → |
|---|
